Iată discursul integral al Regelui:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, sunt mai bine de 60 de ani de când m-am adresat ultima oră naţiunii de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia. Prima noastră datorie este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa noastră în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în decembrie 1989. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul. Oamenii călătoresc şi încearcă să îşi consolideze familia şi viaţa spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii. Drumul nostru ireversibil către UE şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea pentru libertate şi democraţie a legislativului românesc din 1989. Politica poate aduce prejudicii cetăţeanului dacă este aplicată în dispreţul legii. Multe domenii din viaţa românească gospodărite competent şi liber au reuşit să meargă mai departe în ciuda crizei economice.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi. Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mai mult: Regele Mihai a vorbit în Parlament după 65 de ani - Ştiri interne | Libertatea.ro

Cuvântul sculptează!

25 Octombrie – Caritate fină

Ziua se revarsă friguroasă. Felipe se refugie într-un bar pe care-l vizitează zilnic şi ceru o cafea cu puţin lapte. Lângă dânsul se află o bătrână care tocmai a cerut o cafea cu lapte şi pâine prăjită.

Omul o analiză pe eventuala sa tovarăşă. Haine de joasă calitate, papuci nepotriviţi pentru frigurile acelea şi un chip şters cu o atitudine resemnată.

Felipe verifică dacă vecina lui savurează din plin micul dejun.

-«Barman, cât îţi datorez?»

-«Un euro nouăzeci, doamnă.»

Femeia căută în buzunarul său ponosit şi o lacrimă tristă, întunecată de ruşine, începu să-i apară de sub pleoapele sale.

-«Doamnă, v-a căzut moneda aceasta de doi euro – îi spuse Felipe – în timp ce-i oferi banii.» (Agustín Mañero)

A face binele căutând aplauzele este o modalitate bună de a-l degrada. „Să nu ştie stânga ta ceea ce face dreapta” (Mt 6,3).

Ideal ar fi ca nici beneficiarul să nu ştie cine este binefăcătorul. În felul acesta va trebui să-i mulţumească doar lui Dumnezeu pentru beneficiu şi nu s-ar simţi îndatorat faţă de nimeni.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Oferta de carte!!!

Dupa o vara torida si zile intregi de zapuseala, cartile Nemira s-au bronzat pe malul marii. Reintoarse din vacanta, se plang tuturor ca soarele le-a luat din stralucire.

Ajutati-le sa isi gaseasca un stapan iubitor iar noi va vom oferi reduceri intre 50 si 70% pentru fiecare carte cumparata.

Ce conţine pâinea şi cum alegem un produs de calitate (Adevărul)

Care sunt semnele ce trădează din timp diabetul (Evenimentul Zilei)

Narcisismul, paravan pentru sentimentul de inferioritate? (Adevărul)

Vitaminele şi antioxidanţii sub semnul întrebări. Comunitatea medicală susţine că pot avea efecte nefaste (Mediafax)

În 2050, 40% din români vor avea peste 60 de ani (Adevărul)

Mirosul ne influenţează deciziile (Adevărul)

Fumezi trabuc? Te expui la aceleaşi riscuri ca şi cum ai fuma un pachet de ţigări odată (Mediafax)

Strategii pentru a învinge depresia (Adevărul)

Recăpătarea tonusului psihic se face cu paşi mici (Adevărul)

Lucrezi de noapte? De ce boală rişti să suferi (Mediafax)

Cum menţii echilibrul între serviciu şi viaţa personală (Adevărul)

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Revista-presei--24-octombrie-2011-4450.html

Cuvântul sculptează!

24 Octombrie – Delicateţe

De mai mulţi ani, mai bine de treizeci, Marlene Dietrich se folosea de acelaşi fotograf. Privind una dintre ultimele sale fotografii, îi spuse:

-«Nu ştiu… Aş spune că nu-ţi ies la fel de bine ca înainte.»

Fotograful, luând asupra sa întreaga vină, răspunse:

-«Da, într-adevăr, timpul trece. Acum treizeci de ani, când am început să vă fotografiez, aveam cu treizeci de ani mai puţin şi, fără îndoială, o făceam mai bine.»

Admirabilă delicateţea fotografului: fără a minţi, evită să spună un adevăr care ar provoca suferinţă fără a rezolva nimic.

Nu are sens, şi nu este creştineşte, a face pe cineva să sufere inutil.

Se va putea şi, uneori, chiar va trebui să se facă cineva să sufere, atunci când doar în acest fel se poate obţine, pentru acea persoană, un bine mai mare decât cel care împiedică suferinţa.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

22 Octombrie – Logică ilogică

Un profesor explica elevilor săi:

-«Cel de la băcănie se numeşte băcan; cel care deschide şi închide poarta, portar; cel care aduce poşta, poştaş; cel de la brutărie, brutar…»

-«Nu sunt de acord, domnule profesor – îl întrerupe Pedrito.»

-«De ce nu eşti de acord, Pedrito?»

-«Foarte simplu. Eu locuiesc la etajul cinci. Când urc, sun la soneriile de la toate uşile iar când cobor fac la fel. Conform acestei teorii a dumneavoastră ar trebui să fiu numit „clopotar” şi ştiţi cum îmi spun?... „Derbedeul de la etajul cinci”.»

Există oameni care nu ştiu să se amuze sau să se distreze decât făcându-i pe alţii să sufere. Egoismul brutal al vremurilor noastre ne face incapabili de a ne mai gândi la cei de lângă noi.

Multă lume petrece nopţi albe, fără să se poată odihni, la sfârşit de săptămână, din cauza gălăgiei pe care o face în faţa casei o gaşcă de tineri care „se distrează”.

Capacitatea de a se gândi la ceilalţi reflectă maturitatea sau imaturitatea unui individ. În ziua de astăzi există mulţi – de toate vârstele – care nu sunt apţi pentru a trăi în societate.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

“Fraţii” şi “surorile” lui Isus contrazic fecioria Mariei?

Autor: Catholics United for the Faith
Traducere: Manuela Olteanu
Sursa: CUF.org

A avut Isus fraţi?

Disputa: Cum poate Biserica Catolică să ne înveţe că Maria a fost fecioară după naşterea lui Isus, când în Scriptură sunt referinţe la “fraţii şi surorile” lui Isus?

Discuţie: Există pasaje biblice care se referă la “fraţii şi surorile” lui Isus Cristos. Aceste pasaje par să vină în contradicţie cu învăţătura Bisericii că Maria a rămas fecioară după naşterea lui Cristos. Totuşi, dacă examinăm cu atenţie aceste pasaje în contextul de care aparţin, devine evident faptul că “fraţii şi surorile” lui Isus nu se referă la alţi copii biologici ai Preasfintei Fecioare. Mai mult, atât în lumina Scripturii cât şi a Tradiţiei, ştim că Isus a avut verişori care sunt numiţi cu termenul generic de fraţi sau surori.

Căutând “dovezi” biblice împotriva fecioriei perpetue a Mariei, unii creştini citează în mod obişnuit pasajele biblice care se referă la “fraţii şi surorile” lui Isus din Matei 13,55-56 şi Marcu 6,3 (a se vedea şi Marcu 3,31, Luca 8,20, Ioan 2,1; 7,3-5, Fapte 1,14, Galateni 1,19, 1Corinteni 9,5). Cu toate că termenul grec folosit în aceste pasaje biblice, adelphos, înseamnă frate, iar adelphe – soră, rezolvarea acestei dispute nu este aşa simplă cum ar părea iniţial.

Traducere dinamică

Pentru a înţelege Sfânta Scriptură şi adevăratul sens al cuvintelor, trebuie să înţelegem dialectele şi particularităţile lingvistice folosite la vremea respectivă şi cum au redat traducătorii pasajele biblice în limbajul nostru modern. Fiecare limbă are expresii lingvistice care nu înseamnă literal ceea ce spun. Sensul dat cuvintelor este diferit, dar oamenii care fac parte din aceeaşi cultură îl înţeleg datorită contextului în care este folosită expresia şi datorită cunoştinţelor lor privind limba respectivă. De exemplu, expresia: “te-am prins cu mâţa-n sac” înseamnă “te-am prins în flagrant”. Dacă această expresie ar fi tradusă în alte limbi, traducătorul nu ar folosi probabil o traducere mot-a-mot. Dacă ar face-o, ar crea confuzie. Ar trebui să folosească în schimb o expresie din limba sa care să redea cel mai bine sensul acestei expresii. Acest proces este numit traducere dinamică. Pe de altă parte, dacă traducătorul ştie că cei care vor folosi traducerea cunosc contextul şi sensul originar al expresiei, traducerea poate fi făcută şi literal, pentru ca beneficiarii să se bucure de frumuseţea limbii originare.

Ebraica, limba originară a Vechiului Testament, şi aramaica, limba vorbită de evreii din Israel în vremea lui Isus, nu au un cuvânt care să fie echivalentul termenului de văr, nepot sau alte rude. În ebraică sau aramaică, pentru a spune “văr”, trebuia să spui fie “fiul fratelui tatălui meu”, sau mult mai obişnuit “frate” (ebraica arhaică). Probabil în ediţia pe care o aveţi a Bibliei, în Geneză 14,14, se spune că Lot a fost nepotul sau rudenia lui Avraam. Fără îndoială că Lot era fiul fratelui lui Avraam (Geneză 12,5), deci era nepotul lui. Termenul de nepot sau rudenie în acest context este folosit datorită traducerii dinamice. Traducerea literală a textului respectiv ar spune că Lot este fratele lui Avraam. De ce?

Când evreii au tradus Vechiul Testament în greacă – versiunea numită Septuaginta sau LXX – au avut două opţiuni. Puteau traduce Geneză 14,14 dinamic, deoarece în greacă există cuvântul care înseamnă “nepot”. Sau, pe de altă parte, ar fi putut face o traducere literală, folosind cuvântul frate, urmând o traducere mot-a-mot din ebraică. Deoarece erau evrei care cunoşteau expresia lingvistică ebraică, au ales să folosească în greacă termenul adelphos (frate) pentru a traduce termenul ebraic ach (frate, rudenie). Aceasta este o practică întâlnită des în Vechiul Testament. Spre deosebire de aceştia, traducătorii moderni folosesc o traducere dinamică, numindu-l pe Lot nepotul lui Avraam.

Traducerea în greacă

Când autorii Noului Testament au scris în greacă, ei au avut aceleaşi opţiuni. Isus, familia Sa şi discipolii Săi vorbeau aramaica. Audienţa acestor autori în general foloseau versiunea Septuaginta a Scripturii şi erau obişnuiţi cu expresiile lingvistice aramaice. Autorii puteau urma exemplul Septuagintei, şi expresiile aramaice desemnând rudeniile şi verişorii să fie traduse drept fraţi, sau puteau face o traducere dinamică, folosind termenul grec anepsios, care însemna văr. Ei au ales să urmeze dialectul aramaic, alegerea cea mai naturală având în vedere sursele lor, şi astfel au folosit cuvântul adelphos (sau pluralul adelphoi) pentru verişori şi rudenii. În contrast cu traducerile dinamice ale Vechiului Testament, traducerile moderne adesea redau literal Noul Testament şi folosesc cuvântul “frate”.

Cuvântul grec pentru “văr” nu apare în Evanghelii, indicând probabil traducerea mot-a-mot din aramaică. Iar folosirea cuvântului “rudenie” pentru Elisabeta (Luca 1,36) nu demonstrează faptul că cuvântul “frate” nu ar trebui înţeles în alte părţi cu sensul de “văr”. Ştim că scriitorii Noului Testament au urmat expresiile lingvistice aramaice, deoarece se ştie clar că unele persoane nu au fost fraţi sau surori, chiar dacă traducerea literală foloseşte termenul “frate”.

Matei 27,56 şi Marcu 15,40 vorbesc despre Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif. În Matei 27,61 şi 28,1 se face referinţă la ea drept “cealaltă Marie”, iar Ioan 19,25 o identifică drept Maria, soţia lui Cleopa, sora Mariei, mama lui Isus. Când citim Evangheliile, în special cea a lui Ioan, este clar că aceste trei femei diferite au stat la picioarele crucii, şi toate trei aveau numele Maria. Erau Maria, mama lui Isus, şi Maria, soţia lui Cleopa, într-adevăr surori? Sunt slabe şansele ca doi copii ai aceloraşi părinţi să aibă acelaşi nume. Mai degrabă este posibil ca termenul de soră să fi fost folosit pentru a desemna verişoara.

După cum am arătat mai sus, Maria, soţia lui Cleopa, este şi mama lui Iacob şi a lui Iosif. Totuşi, aceşti doi bărbaţi sunt descrişi ca fiind fraţi (adelphoi) ai lui Isus, în Matei 13,55 şi Marcu 6,3. Cum este posibil aşa ceva? Dacă Maria, soţia lui Cleopa, este verişoara Mariei, mama lui Isus, şi tot ea este mama lui Iacob şi a lui Iosif, evident aceşti doi bărbaţi nu sunt fraţii biologici ai lui Isus, ci verişorii Lui. Putem concluziona aşadar că termenul adelphoi folosit de Matei 13,55 drept traducere literală a cuvântului aramaic desemnează de fapt văr, nu frate. Prin extensie, deoarece Iacob şi Iosif sunt numiţi printre alţi fraţi şi surori ai lui Isus, ei fiind de fapt verişorii acestuia, putem concluziona că şi celelalte persoane numite fraţi sau surori ai lui Isus sunt tot verişori ai acestuia.

Nu există nici un motiv lingvistic să credem că acest lucru nu este adevărat pentru toţi “fraţii şi surorile” lui Isus. Deoarece adelphoi nu se referă întotdeauna la fraţi biologici în greaca Noului Testament, “fraţii şi surorile” lui Isus nu pot constitui fundamentul unui argument decisiv împotriva fecioriei perpetue a Mariei.

Expresii relative

Argumente similare, bazate pe semnificaţia cuvintelor “până”, “înainte” şi “primul născut”, nu pot fi folosite în contestarea fecioriei perpetue a Mariei. Ele se bazează pe ipoteze lingvistice false. De exemplu, pasaje des citate pentru a nega fecioria Mariei după naşterea lui Isus includ Matei 1,18: “Mai înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată prin puterea Duhului Sfânt”. Acest citat este folosit împreună cu cel de la Matei 1,25, care spune că Iosif “nu a cunoscut-o înainte ca ea să fi născut un fiu. Şi i-a pus numele Isus”. Argumentul susţine că cuvântul “înainte” ar implica aici faptul că Iosif şi Maria au avut relaţii conjugale după naşterea lui Isus. Totuşi, dacă înţelegem cum trebuie, lucrurile nu stau în mod necesar astfel.

În limbajul biblic, propoziţiile care începeau cu “înainte” sau “până” nu însemnau că după încheierea unei acţiuni urma neapărat o răsturnare a situaţiei descrise. Cu alte cuvinte, a spune “x nu s-a întâmplat până y” însemna că x nu s-a întâmplat până la un moment dat în timp; nu însemna în mod necesar că “x s-a întâmplat după y”. Un exemplu clar poate fi găsit în cuvintele lui Paul către Timotei: “Până când voi veni, preocupă-te de lecturi, de predică şi de învăţătură” (1Timotei 4,13). Evident, Paul nu i-a sugerat lui Timotei ca după venirea sa să renunţe la aceste activităţi. Acelaşi înţeles al cuvântului “până” se găseşte şi în Psalmul 122,2, unde se spune: “precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi”. Este evident şi aici faptul că psalmistul nu doreşte ca noi să ne luăm ochii de la Dumnezeu după ce El a avut milă de noi.

Primul şi ultimul

Oponenţii fecioriei Mariei folosesc de asemenea şi pasaje care vorbesc despre Isus ca “primul ei născut” (Luca 2,7). Ei argumentează că Isus nu poate fi numit “primul născut” dacă Maria şi Iosif nu ar fi avut şi alţi copii după naşterea Lui. Deşi în contextul actual acest argument ar putea părea credibil, trebuie să privim lucrurile din perspectiva culturii Orientului Mijlociu şi a perioadei respective. Pentru evreii din timpurile lui Isus, expresia de “primul născut” se referea la primul copil de sex masculin născut într-o familie, indiferent dacă familia respectivă mai avea alţi copii sau nu. Era un termen legal care desemna primul băiat al familiei.

Pentru a înţelege mai bine, putem să ne uităm la Exod 13, unde Dumnezeu îi spune lui Moise ca Israel să ofere Domnului pe toţi primii născuţi (Exod 13,12). Aceasta includea şi primii născuţi ai oamenilor: “să răscumperi şi pe tot întâi-născutul din oameni în neamul tău” (Exod 13,13b, cf. Numeri 3,12, Luca 2,22-23). Mai multe dovezi se găsesc în Exod 12, când primul născut al Egiptului moare. Versetul 12 spune: “voi trece peste pământul Egiptului şi voi lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului”. Aceasta includea şi familiile care aveau doar un copil. Faptul că Isus a fost primul născut al Mariei nu dezminte fecioria ei perpetuă.

Chivotul legământului

În cuvintele teologului protestant John de Satge găsim: “Nu există nimic în Scripturi care să invalideze concluzia Bisericii străvechi… că Maria a fost Fecioară toată viaţa”. Dimpotrivă, exact opusul este subliniat în Biblie. De exemplu, când Arhanghelul Gabriel i-a spus Mariei (ea fiind logodită) că va concepe (un eveniment ce avea să se întâmple în viitor), Maria a răspuns: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1,34). Expresia “a cunoaşte un bărbat” este folosită în ebraică pentru a desemna întreţinerea de relaţii sexuale (cf. Geneză 4,1), aşadar Maria ştia clar cum vin pe lume copiii. “Cum va fi aceasta?” este un lucru pe care în mod normal o femeie logodită nu l-ar fi spus.

Sfântul Augustin explică: “Deoarece ea a depus un vot al fecioriei, soţul ei nu urma să fie cel care îi va lua fecioria, ci doar păzitorul acesteia (şi de fapt Dumnezeu a fost cel care i-a păzit fecioria; soţul ei a fost doar martorul castităţii ei feciorelnice, pentru ca sarcina ei să nu fie considerată rezultatul adulterului). Când îngerul i-a adus vestea zămislirii, reacţia ei a fost: ‘Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?’ Cum ar fi putut fi surprinsă dacă ar fi intenţionat să cunoască vreun bărbat? Reacţia ei, în schimb, este un semn al acestui vot de castitate pe care ea l-a depus”.

Într-adevăr, întrebarea Mariei “Cum va fi aceasta?” are sens doar dacă ea a decis înainte să rămână fecioară după căsătorie. Răspunsul arhanghelului este, desigur, că se va întâmpla un miracol şi ea va concepe prin puterea Duhului Sfânt (Luca 1,35). În continuare, este interesant de observat că în Biblie Maria este numită clar Mama lui Isus, dar nu există nici o menţionare directă a ei ca fiind şi mama altcuiva, de exemplu Mama lui Isus şi a lui Iosif, sau a faptului că alături de ea se afla fiul ei, Iacob. Cea mai evidentă motivaţie pentru aceasta este aceea că ea nu a fost mama biologică a “fraţilor şi surorilor”, adică a rudeniilor lui Isus.

În fine, Chivotul Legii din Vechiul Testament a fost în mod tradiţional considerat de creştini drept un simbol al Mariei. Aşa cum Chivotul conţinea Vechiul Legământ (reprezentat prin Tablele Legii), aşa şi Maria l-a purtat în trupul său pe Isus, Noul Legământ. Acesta este considerat de către unii cercetători biblici motivul pentru care în Apocalips, Mama lui Mesia (Maria) este menţionată imediat după Chivotul Legii (Apocalips 11,19; 12,1; 5,17). Vechiul Chivot şi Maria îi apar lui Ioan în acelaşi timp deoarece Maria este Chivotul Noului Legământ. Care era una dintre caracteristicile de bază ale Chivotului Vechiului Legământ? Aceea că nimeni nu îl putea atinge direct şi să trăiască, din cauza sfinţeniei lui; era binecuvântat de prezenţa lui Dumnezeu (2Samuel 6,6-15).

În mod similar, Maria a fost “plină de har” (Luca 1,28) şi l-a purtat pe Domnul în pântecele său. Este foarte puţin probabil ca un om pios (ca Iosif) să fi dorit să “atingă” o persoană rezervată pentru Dumnezeu. Părinţii Bisericii, care credeau tradiţia sacră a Bisericii despre fecioria perpetuă a Mariei, considerau de asemenea că aceasta este o concluzie scripturală logică.

Sursa: http://lumea.catholica.ro/2011/09/fratii-si-surorile-lui-isus-contrazic-fecioria-mariei/