Cuvântul sculptează!

13 Februarie – Lume mai bună

La o oră de religie cu elevi de unsprezece-doisprezece ani, preotul le vorbea despre crearea lumii de către Dumnezeu în şase zile. Unul dintre elevi interveni şi spuse:

-Părinte, dar dacă Dumnezeu este atotputernic, de ce nu a făcut o lume perfectă, o lume mai bună?

-Pentru că se gândea să te pună pe tine în ea pentru ca să continui lucrarea sa şi să o perfecţionezi.

Acel băiat rămase tăcut şi gânditor pentru că, astfel stând lucrurile, nu mai era atât de uşor de criticat.

Multe din lucrurile care merg prost în lumea aceasta ar înceta de a mai fi astfel dacă, în loc de a le critica, am căuta să le îmbunătăţim.

„Nos sumus tempora” (Timpurile suntem noi), spunea Sfântul Augustin. De fiecare dintre noi depinde ca timpurile să fie rele sau bune. Vor fi ceea ce fiecare dintre noi este.

Ce fel de timpuri fac eu posibil să existe?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

12 Februarie – Nu ne năştem, ne facem (devenim)

Pe una din străzile Atenei un fizionomist îl urmărea atent chipul lui Socrate. După ce l-a privit o vreme şi-a dat verdictul:

-Socrate este un mâncău, un afemeiat, un beţiv, un scandalagiu şi un mincinos.

Auzindu-l discipolii, indignaţi, se pregăteau să-l pedepsească pe acel şarlatan care îndrăznea să-l insulte pe maestrul lor. Însă Socrate îi opri spunând:

-Liniştiţi-vă! Acest domn spune adevărul adevărat. Eu aş fi toate acestea şi chiar mai rău dacă nu aş lupta să nu fiu astfel.

Socrate nu s-a născut „Socrate”, s-a făcut, a devenit.

Condiţiile naturale – care sunt date în fiecare – influenţează şi chiar mult. Educaţia care se primeşte de asemenea are mare importanţă. În schimb cel mai mare procent din ceea ce suntem este munca, strădania proprie. Ne facem. Mai mult decât „materialului” din care unul este făcut, se datorează luptei şi efortului pentru a se face şi a se îmbunătăţi.

A urca presupune sudoare. A coborî, a se degrada, este foarte uşor. Şi aici este valabilă vorba aceea, că „ceea ce merită, costă”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Descoperire: Apa NU îngheață obligatoriu la 0°C

Apa nu îngheață întotdeauna la 0°C, nici măcar la -40°C, susțin autorii unui studiu publicat în revista Nature.

Potrivit cercetătorilor americani Emily Moore și Valeria Molinero, este nevoie ca temperatura să scadă până la cel puțin -48°C pentru ca apa să se transforme în mod obligatoriu în gheață.

Oamenii de știință spun că secretul stă în maniera de organizare a moleculelor de apă la frig. Totuși, nici ce știu fizicienii, de secole, în privința apei, nu este fals. „Schimbarea structurii apei controlează nivelul de formare a gheţii", a explicat Valeria Molinera într-un comunicat citat de Mediafax. Se creează mai întâi o „gheaţă intermediară", a cărei structură se situează între cea a gheţii şi cea a lichidelor.

Simulând pe computer comportamentul a mii de molecule de apă, cele două chimiste au descoperit că valoarea la care trebuie să scadă temperatura apei pentru ca acest lichid să îşi atingă pragul minim de cristalizare şi de îngheţare obligatorie este de -48°C.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Descoperire:-Apa-NU-ingheata-obligatoriu-la-0%C2%B0C-4753.html

Cuvântul sculptează!

11 Februarie – Colecţie de sandale

Un tată căuta să-i stimuleze unuia dintre fiii săi dorinţa de a se autodepăşi. Întrucât un exemplu face mai mult decât o mie de cuvinte, îi spune să ia exemplu de la bunicul său:

-Uite la bunicul! A ajuns la oraş cu o pereche de sandale rupte iar acum are câteva milioane.

Micuţul, descumpănit şi încurcat, îl întreabă curios:

-Tată, dar la ce-i trebuie bunicului câteva milioane de sandale rupte?

În educarea copiilor sau a elevilor este fundamental să ştii să insufli adevăratul spirit de autodepăşire. Fără această râvnă, puţin se poate face iar educaţia ajunge să fie un eşec.

Ceea ce este mai rău e că dorinţa de autodepăşire, de cele mai multe ori, se axează pe a avea cât mai mult: „sandale rupte” după cum se gândea puştiul.

Mai important decât a avea cât mai multe lucruri este să fim noi mai buni. Cum stau cu dorinţa de autodepăşire? Pe ce anume mă axez: pe a avea mai mult sau pe a fi mai mult?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

10 Februarie – De partea lui Dumnezeu

Într-un moment critic din timpul războiului civil din Statele Unite ale Americii, o delegaţie ecleziastică, bine intenţionată, a fost în vizită la Lincoln cu intenţia de a-i da sfaturi. Preşedintele a răspuns la întrebările delegaţiei cu răbdare şi amabilitate.

-Dar, domnule preşedinte – l-a întrebat unul dintre ei – sunteţi sigur că Dumnezeu este de partea dumneavoastră?

-Nu asta mă îngrijorează pe mine – a răspuns Lincoln. Mai important decât aceasta este dacă eu sunt de partea lui Dumnezeu, deşi caut mereu să fiu astfel.

Sfinţenia constă în a se conforma voinţei lui Dumnezeu. Ispita este, din contra, a pretinde ca Dumnezeu să se conformeze voinţei mele.

Dumnezeu de partea mea? Aceasta este treaba lui! Eu trebuie să caut să fiu de partea lui!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

9 Februarie – A trebui înseamnă a putea

Un primar l-a primit în localitatea sa pe regele Alfons al XIII-lea. În discursul său de bun-venit, printre altele, a spus:

-Maiestate, am făcut ceea ce trebuia să facem. Acum, Maiestate, datorăm ceea ce am făcut.

Aminteşte-ţi de acel pasaj din Camino: „Se cheltuieşte ceea ce trebuie, chiar dacă trebuie ceea ce se cheltuieşte” (481).

Pentru a face ceea ce Dumnezeu ne cere vom avea întotdeauna mijloacele şi forţa necesare. Sau, altfel spus, Dumnezeu nu ne cere nimic din ceea ce nu putem face. Odată cu sarcina din partea lui Dumnezeu vine şi posibilitatea de a o îndeplini, chiar dacă, fără doar şi poate, nu ne-o dă pur şi simplu ci este nevoie de efortul, de strădania noastră.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

8 Februarie – Pietrele mari

Un expert consilier în probleme de „gestionare a timpului” a voit să surprindă şi să-i facă pe asistenţii la una dintre conferinţele sale să le intre în aşa fel în minte o lecţie încât să n-o uite niciodată. Scoase un vas mare de sticlă, cu gura mare, un fel de acvariu, îl puse pe masă, alături de o tavă cu pietre de mărimea unui pumn şi întrebă: „Câte pietre credeţi că intră în vasul acesta?” După ce asistenţii şi-au făcut calculele lor, începu să bage pietre până când vasul se umplu.

Apoi întrebă din nou: „Este plin?” Toată lumea îl privi şi consimţi. Atunci scoase o găletuşă cu pietriş. Puse o parte din pietriş în vas şi îl scutură bine. Pietricelele pătrunseră prin spaţiile pe care le lăsau pietrele mari. Expertul surâse ironic şi repetă: „Este plin?” De data aceasta auditorii ezitară. Unii spuseră că da. Atunci puse pe masă o găletuşă cu nisip pe care îl răsturnă apoi în vas. Nisipul se strecură printre spaţiile goale lăsate de pietrele mari şi pietriş.

Întrebă din nou: „Este plin?” Acum cu toţii, descumpăniţi, nu mai ştiau ce să răspundă. În cele din urmă, luă o cană cu un litru de apă şi începu să o verse în vas. Vasul încă nu se umpluse de tot.

Atunci întrebă: „Ce concluzie putem trage?”

Un student răspunse: „Că nu contează cât de încărcată îţi este agenda. Dacă ştii să te organizezi, întotdeauna vei putea să faci să încapă şi mai multe lucruri”.

„Nu! – răspunse expertul. Ceea ce vreau să vă învăţ este că dacă nu puneţi mai întâi pietrele cele mari, niciodată nu le veţi mai putea pune după aceea. Care sunt pietrele mari, lucrurile importante din viaţa ta? Aminteşte-ţi să le pui mai întâi. Restul îşi va afla singur locul”.

Este nevoie să avem în viaţă o scară de valori clară şi concretă: lucruri importante, lucruri mai puţin importante şi lucruri secundare. Fără această scară este uşor să confunzi importantul cu urgentul şi chiar cu agreabilul.

Care sunt pietrele mele mari? Îmi este clar lucrul acesta?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro