Cuvântul sculptează!

7 IUNIE

Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.

Evrei 10.25

Vizitam odată împreună cu un frate pe o soră mai în vârstă. Drumul nostru trecea pe o vale lungă, apoi printr-o pădure şi la urmă printr-o luncă. Cu acest prilej sora ne-a spus următoarele: „Odinioară în acest sat a mai locuit o soră care acum este la Domnul. Ea vizita adunarea cu regularitate şi cu multă seriozitate, fără să dea înapoi de la drumul lung şi greoi. Îmbătrânind drumul a devenit tot mai greu. Dar şi în această stare avea o satisfacţie sufletească deosebită să fie acolo unde Domnul strânge pe ai Săi în jurul Său. Ea lua un taburet cu ea şi din când în când se mai odihnea uşurând astfel din greutatea drumului. Făcea acest efort cu dorinţa sinceră să fie părtaşă la binecuvântările Cuvântului lui Dumnezeu."

Iubiţii noştri, valorificăm noi în întregime măreaţa şi înalta comuniune frăţească? Este lumea aceasta mai presus decât întâlnirea cu fraţii care se adună numai şi numai pentru Numele Domnului Isus? Sau luăm ca scuză indispoziţia noastră sau cea mai mică greutate? Ceea ce îi împiedecă pe mulţi să ia parte la adunarea în Numele Domnului Isus este starea lăuntrică a inimii. Trebuie să fie clar că apostolul insuflat de Duhul Sfânt când vorbeşte de „adunarea noastră" nu s-a gândit la secte, partide şi grupări modelate şi întreţinute de mâna omului care au luat naştere mai târziu şi care au rămas până astăzi spre ruşinea creştinismului, ci el se referă la Adunarea lui Dumnezeu, născută şi condusă prin Duhul Său. În această adunare Domnul Isus vrea să audă cântările noastre de laudă, cererile noastre, aici vrea să ne binecuvânteze şi să ne întărească tot mai mult pe drumul pustiei acestei lumi.

Să cumpănim bine aceste lucruri în prezenţa lui Dumnezeu şi să nu pierdem nicio ocazie de a fi în prezenţa Sa în strângerea laolaltă a copiilor Săi.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

6 IUNIE

Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine.

Psalmul 139.5

Tot timpul suntem în mâna lui Dumnezeu pentru veşnica noastră ocrotire, dar şi pentru creşterea noastră în educarea vieţii dumnezeieşti. Aceasta o simţim mai ales în timpurile marilor necazuri. Dacă El trebuie să ne mustre atunci să nu ocolim mâna Lui. Lucrarea Lui de mustrare trece totdeauna prin inima Sa de Tată comportându-Se cu noi ca şi cu nişte fii. Această legătură familiară stă la baza educării noastre. El poate să stoarcă lacrimi de la o inimă de piatră şi poate să îngenuncheze pe un împotrivitor. Nu numai carnea poate suferi ci El poate împlânta sabia şi în sufletele noastre.

Cei cărora astăzi le merge bine să aibă milă de cei în suferinţă şi încercaţi, căci mâine s-ar putea ca necazul să-şi găsească o portiţă şi la ei. Niciodată să nu se găsească în gura şi inima noastră o judecată rea cu privire la cei care trec prin necazuri, căci acestea sunt lucruri între Tatăl ceresc şi fiecare individ de pe pământ. Dacă suntem un timp în suferinţe şi întristări, atunci să avem unica dorinţă ca Dumnezeu să-şi îndeplinească intenţiile cu noi în binecuvântare şi spre slava Sa. Dumnezeu are numai gânduri de dragoste şi pace cu noi toţi. Ce repede poate El să îndepărteze toate suferinţele de la noi. „Ci când mâhneşte pe cineva, se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare, căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plân. 3.32-33). Să nu dispreţuim faptul că suntem în şcoala Domnului şi să nu obosim niciodată. Să nu ne supărăm niciodată pe El, deoarece El cunoaşte începutul şi sfârşitul, măsura şi greutatea TUTUROR suferinţelor, El cunoaşte ce este necesar pentru progresul nostru în credinţă.

Părăsirea unei răspunderi dată de Dumnezeu nu este niciodată dovada smereniei; dimpotrivă smerenia cea mai adâncă se va arăta când rămâi la locul tău în atârnare de Dumnezeu. La fel este şi când vrem să părăsim şcoala încercărilor.

Sursa AICI

Vezi in direct planeta Venus si Soarele!

Broadcasting live with Ustream

Cuvântul sculptează!

5 IUNIE

DUMNEZEU a zis lui Iacov: Scoală-te, suie-te la Betel.

Geneza 35.1

Dacă noi facem o greşeală sau ne-am îndepărtat de Dumnezeu atunci Domnul ne duce în urmă acolo unde a început căderea. „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apoc. 2.5). Aceasta este temelia reabilitării. Sufletul trebuie readus înapoi, acolo unde a încetat ascultarea de Dumnezeu şi a început o viaţă firească. Domnul nu a zis: „Adu-ţi aminte unde eşti" ci „Adu-ţi aminte de unde ai căzut." Numai pe această cale învăţăm cât de mult ne-am îndepărtat. Dacă suntem readuşi pe această cale a ascultării de Domnul, abia atunci putem compara în ce mare mocirlă a păcatului am fost căzuţi; numai pe această cale putem vedea dragostea care este preocupată în orice moment de noi.

În familia lui Iacov s-a acumulat mult rău fără să fie judecat de el, până când sufletul lui a fost trezit de strigătul: „Scoală-te, suie-te la Betel." Sihem nu era locul în care putea să judece răul. Atmosfera în locul acela era atât de îmbâcsită cu lucruri murdare încât era imposibil ca acolo să recunoască caracterul răului. În momentul în care Iacov a auzit strigătul să meargă spre Betel a spus casei lui: „Scoate-ţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o” (vezi vers. 2 şi 3). Când a auzit de Casa lui Dumnezeu sufletul patriarhului s-a pus în mişcare, aducându-şi aminte de starea care era în urmă cu 20 de ani. Aceşti ani au fost plini de succes pentru Iacov. Nu în Sihem ci în Betel a învăţat cine este Dumnezeul cel viu. De aceea a trebuit să se întoarcă înapoi de unde a plecat şi acolo să ridice un altar lui Dumnezeu. Numai în locul prezenţei Domnului Isus poţi să aduci adevărata adorare care I se cuvine Lui din toată inima. Şi El e prezent acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru NUMELE Său.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

4 IUNIE

Nimeni n-a văzut vreodată pe DUMNEZEU: singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

Ioan 1.18

În Evrei 3 suntem îndemnaţi să privim ţintă spre Apostolul mărturisirii noastre. Există mulţi apostoli în Noul Testament, dar numai lui Isus i s-a dat apostolia într-un mod deosebit căci El este TRIMISUL lui DUMNEZEU. S-a coborât din cer ca să ni-L reveleze pe Dumnezeu. „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat” (1 Ioan 5.20). Dacă îl privim pe Domnul nostru Isus în Evanghelie îl vedem înfăţişat prin Duhul Sfânt în curăţia Lui desăvârşită şi plin de mângâiere în statornicia Lui, în iubirea Lui. El exprima dorinţa Tatălui prin cuvânt şi prin faptă şi când se apropie de om, acesta nu poate spune decât: „Iată, El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.

Dacă îl urmărim pe căile vieţii Sale şi-L vedem cum făcea bine şi vindeca pe toţi care erau sub robia Satanei, sau pe cei îngreunaţi de felurite boli, dacă ne uităm cum vindeca lepra, deschidea ochii orbilor şi urechile surzilor, cum da hrană celor înfometaţi, cum ştergea lacrimile văduvelor, dacă auzim glasul lui plin de duioşie şi plânsetul Lui la mormântul lui Lazăr şi privim apoi în clipa când porunceşte morţii să-şi elibereze prada, atunci putem spune: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr, Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1.14).

Toate lucrurile care se reflectă în viaţa şi slujba Apostolului mărturisirii noastre sunt expresia în întregime a ceea ce este Dumnezeu. Era „oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui." De aceea să-L privim cât mai mult, pentru ca desfătarea noastră în El să crească spre slava lui Dumnezeu care ne-a dat „slava harului Său" cu care ne-a binecuvântat, aducându-ne în strânsă legătură cu El însuşi şi cu Fiul dragostei Sale.

Sursa AICI

Geologii au descoperit DATA EXACTĂ A MORŢII LUI IISUS HRISTOS

Iisus Hristos ar fi murit pe 3 aprilie, în anul 33 e.n., arată un studiu care leagă moartea Mântuitorului de un cutremur, scrie Daily Mail.

Investigaţia realizată de Centrul Internaţional de Geologie corelează moartea lui Iisus cu activitatea seismică din Marea Moartă, situată la 20 kilometri de Ierusalim.

În capitolul 27 al Evangheliei după Matei, se arată că, în timp ce Iisus agoniza pe cruce, regiunea a fost zguduită de un cutremur.

Geologii au verificat arhivele şi datele astronomice, pentru a afla data exactă a evenimentelor. Ei au aflat că în Ierusalim au avut loc două cutremure majore în acea perioadă, unul în anul 31 î.e.n. şi unul între anii 26 şi 36 e.n.

Primul se exclude, deoarece a avut loc înaintea naşterii Mântuitorului, astfel că geologii au rămas doar cu a doua variantă. Geologul Jefferson Williams a aflat că al doilea seism a avut loc în perioada lui Ponţiu Pilat, perioadă consemnată de Evanghelia după Matei.

Williams spune că toate Evangheliile scriu că Iisus Hristos a murit într-o vineri, a 14-a zi a nisanului (calendar evreiesc), înaintea începerii sabatului evreiesc. Astfel, a fost confirmată şi data de 3 aprilie.

Cât despre ora la care a murit Mântuitorul, cercetătorii spun că este undeva între miezul zilei şi ora 15. Atunci, cerul se întunecase, cel mai probabil din cauza unei furturi de nisip.

P.S. Să-i ceredem? Să nu?

Ştire preluată de AICI

Sursa: http://samicoc.wordpress.com/2012/05/25/geologii-au-descoperit-data-exacta-a-mortii-lui-iisus-hristos/

Cuvântul sculptează!

3 IUNIE

El a trimes Cuvântul Său fiilor lui Israel, şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin ISUS CRISTOS, care este DOMNUL tuturor.

Fapte 10.36

Una din cele mai importante întrebări care i se poate pune unui om este aceasta: „Ai pacea cu Dumnezeu?" Nimeni să nu aibă linişte până ce nu poate răspunde: „DA." Domnul Isus a făcut pace prin sângele Său vărsat pe crucea de pe Golgota iar Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos. Lucrarea Domnului Cristos este unica temelie a păcii şi cu cât cineva este mai devotat acestei lucrări, cu atât va fi mai sigur de pace. Nădejdea în orice altceva duce la slăbire în credinţă. Şi totuşi cât de mulţi sunt aceia care nu termină cu credinţa lor, cu simţurile lor, cu lucrul lor, în loc să privească ţintă la Cristos şi în lucrarea Sa, să se odihnească. Ei privesc la experienţele lor în loc să-şi ridice privirea spre Mântuitorul cel răstignit şi înviat. La astfel de creştini, de câte ori se schimbă sentimentele, se schimbă şi pacea lor. Odată sunt pe culmile cele mai înalte ca îndată după aceea să fie în cea mai adâncă prăpastie. Ei sunt plini de nelinişte, de spaimă şi de îndoială, siguranţa dumnezeiască este departe de cunoştinţa lor. Nici nu se poate să ai siguranţă în astfel de situaţii! Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos, NU prin experienţele noastre lăuntrice, dobândite sau nedobândite, nici prin simţirile noastre sau prin alte împrejurări religioase. Cunoaşterea acestui mare adevăr poate da în mod sigur pacea. Şi ce bine că a fost în planul lui Dumnezeu să ne dea o pace deplină, dumnezeiască şi statornică. Dacă El ne-a trimis vestea aceasta de pace, să fim siguri că era absolut necesară pentru noi. Această pace pe care El vrea s-o sădească în inimile noastre este chiar lucrarea Sa de pe cruce, este pacea CU Dumnezeu. Pacea LUI Dumnezeu o primim în urma umblării noastre în gândurile şi cerinţele Domnului Isus. Această pace poate fi tulburată printr-o umblare nepotrivită a credinciosului, pe când pacea CU Dumnezeu nu poate fi niciodată tulburată căci e de la Domnul Isus Cristos.

Sursa AICI