16 IUNIE

Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.

Evrei 10.17

După ce toţi locuitorii pământului au fost judecaţi prin valurile potopului, Dumnezeu a aşezat în înălţimea cerului curcubeul care şi în zilele noastre mărturiseşte că Dumnezeu şi-a dat cuvântul că nu va mai nimici lumea prin apă.

Şi peste noi a bântuit judecata, dar prin moartea Domnului pe cruce, El a fost făcut Mijlocitorul nostru. A fost o judecată mai grea şi mai cutremurătoare decât potopul lui Noe. Toate valurile mâniei adevărate a lui Dumnezeu L-au lovit pe Cristos pentru păcatele noastre. El a fost în moarte şi în mormânt. Oare nu răzbate până la noi din mijlocul norilor întunecoşi care s-au strâns deasupra crucii de pe Golgota, chemarea sfântă a Evangheliei harului şi a păcii? Razele slavei acestui Soare ne dau o bucurie veşnică.

Nu ne spune oare într-o formă foarte clară jertfa de pe Golgota că judecata pentru nelegiuirile şi păcatele noastre nu se mai poate repeta? Dumnezeu ne convinge prin Cuvântul Său că se ţine de promisiunile Lui şi nu judecă de două ori pe cel vinovat. El nu mai vrea să-şi amintească de păcatele noastre. El doreşte mult să sădească în inimile noastre ceea ce Cristos a făcut în locul nostru şi astfel să-L cunoaştem ca pe Dumnezeul şi Tatăl nostru.

Poţi să spui şi tu iubite cititor, că Domnul Isus a stat pentru tine personal la judecată şi că a purtat păcatele tale? A fost în viaţa ta o zi când sătul de păcatele tale, te-ai refugiat la crucea de pe Golgota? Dacă nu poţi spune un „da" din toată inima atunci vino chiar acum la jertfa Domnului Isus şi primeşte prin credinţă ceea ce El a făcut în locul tău. Atunci vei fi sigur că în ziua judecăţii nu te va mai lovi judecata.

Alexandru cel Mare a dat ordin cameristului să strige în fiecare dimineaţă: „Gândeşte-te că trebuie să mori." O, dacă am reflecta mai mult la acest adevăr! Atunci alta ar fi umblarea noastră a tuturor în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

15 IUNIE

Vino! i-a zis ISUS. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la ISUS.

Matei 14.29

Chemarea lui Petru făcută de Domnul nu era numai scurtă dar era concisă şi decisivă: VINO! Ce vrea să ne spună aceasta? Noi suntem chemaţi cu o chemare sfântă aşa cum stă scris: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi i-a şi proslăvit. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri!" (Rom. 8.30-31).

Această chemare se face şi astăzi ca pe vremea lui Petru. El s-a coborât din corabie desprinzându-se de toate lucrurile care sunt întemeiate pe ce este firesc, pe carne. El umbla pe apă; aceasta înseamnă că mergea pe o cale pe care numai credinţa o poate parcurge. Şi atâta timp cât credinţa era în acţiune iar privirea lui era ţintă la Domnul Isus, nu era nici o primejdie în jurul lui. Dar după ce şi-a îndepărtat privirea de la Domnul a trebuit să cunoască afundarea. Şi nouă ne-a fost adresată chemarea Domnului de a merge în întâmpinarea Lui. Primii creştini au înţeles foarte bine chemarea aceasta, şi înţelegerea se vedea în umblarea lor. Credincioşii, într-adevăr, au trăit în aşteptarea Mirelui. Ei au părăsit lumea şi tot ce le stârnea poftele şi legăturile cu lumea. Aşteptarea Domnului şi dorinţa de a fi pe veci cu El, stăpânea toată umblarea lor şi îi îndepărtau de rău. Ei s-au dus în puterea şi energia Duhului pe Calea credinţei, Cale pe care lumea nu poate să meargă.

Iată, suntem aproape de clipa când se va auzi glasul: „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!" Oare nu vrem să mergem şi noi în întâmpinarea Lui? De aceea să avem o ureche ascultătoare de întreg Cuvântul lui Dumnezeu, să ne debarasăm, de tot ce ne-ar putea împiedica de la aşteptarea Domnului.

„ASCULTAREA face mai mult decât jertfele..."

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

14 IUNIE

Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii.

Efeseni 6.14

Platoşa neprihănirii înseamnă un suflet care nu are nimic rău să-şi reproşeze. Omul firesc (natural) ştie cât de pătat este cu păcate cugetul său. Dacă creştinii se ţin strâns legaţi de adevăr, vor avea ca duşman pe Satan. Dacă avem un cuget curat putem înainta cu paşi siguri. Suntem îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, când din dragoste pentru El umblăm cu Dumnezeu. Noi primim un cuget curat, foarte sensibil în faţa lui Dumnezeu prin sângele Mielului şi când umblăm cu Dumnezeu noi păstrăm aceeaşi claritate în faţa tuturor oamenilor ca şi în părtăşia cu Dumnezeu. Atunci ne este dăruită puterea practică a unei ţinute demne şi a unui cuget care ne mustră. Chiar dacă nu ne vede nimeni dintre oameni, sinceritatea şi adevărul arată spre o astfel de inimă. Dacă suntem aspri cu trupul nostru ca să fim un exemplu în umblare, vom fi plini de bucurie pe calea lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent oriunde. Unde sunt semănate roadele neprihănirii, acolo vom găsi calea păcii în neprihănire. Dacă inima este în pace cu Dumnezeu şi nu simte nici o mustrare pentru că plăcerile sunt ţinute în frâu, atunci în suflet stăpâneşte pacea. Dacă în umblarea noastră pe pământ inima este înălţată deasupra pământului, legată de lucruri mai bune, atunci umblăm într-un duh de pace cu ceilalţi oameni şi nimic nu va perturba legăturile noastre cu Dumnezeu. El este Dumnezeul păcii, şi pacea Domnului Isus umple inimile noastre. Ce platoşă minunată avem noi! Prin ea putem să ne apărăm de săgeţile arzătoare ale celui rău. Dragostea lui Dumnezeu cucereşte în felul acesta inima noastră şi ne face demni să gustăm binecuvântările duhovniceşti iar picioarele vor fi încălţate cu râvna Evangheliei păcii, Evanghelia lui Dumnezeu.

Oamenii sunt mari sau mici când sunt puşi alături unii de alţii, dar în faţa lui Dumnezeu nu sunt decât NIMIC.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

13 IUNIE

Să cad în mâinile DOMNULUI, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!

1 Cronici 21.13

David a căzut în greşeala de a număra poporul. Se vede că nu mai avea încrederea de altădată când prin puterea lui Dumnezeu a învins leul şi ursul, ba mai mult, l-a învins pe uriaşul Goliat. Prietenul lui de altă dată, Ionatan, l-ar fi făcut de ruşine în această situaţie critică: „Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr” (1 Sam. 14.6). Numărarea poporului de către David era o întristare pentru Dumnezeu. Deşi s-a smerit în chip plăcut lui Dumnezeu cu cuvintele: „Eu am păcătuit mult de tot" totuşi mustrarea nu a putut fi evitată. Desigur că a fost iertat dar i-au fost prezentate trei urgii din care trebuia să aleagă pe cea prin care voia să treacă. Până atunci David găsise într-un chip minunat îndurare la Dumnezeu, la oameni însă nu găsise decât nedreptate şi răutate. De aceea a preferat să cadă în mâinile lui Dumnezeu.

Şi noi, credincioşii, cunoaştem pe acest Dumnezeu şi îl numim Tatăl nostru. El este Tatăl îndurărilor: 2 Cron. 1.3. El se poartă cu noi ca şi cu nişte fii (Evrei 12.7), dar dacă părăsim calea credincioşiei şi a încrederii atunci trebuie să suferim întristările Sale. Dacă ne smerim cu privire la neajunsurile noastre, atunci să fim siguri că El se îndură de noi (Plâng. 3.32). Lui David i-a fost dăruit harul să nu cadă în mâinile oamenilor, dar Domnului Isus nu i-a fost îngăduit acest har: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor" (Marcu 9.31). Cât a trebuit să sufere din mina omului nici nu ne putem imagina! Ura oamenilor se ridica puternic împotriva râvnei Lui pentru slava lui Dumnezeu. Omul a avut „ceasul său" în care a pus mâna pe Fiul lui Dumnezeu, căruia i-a pricinuit cea mai mare durere care ar fi putut exista.

Trebuie mai mult curaj pentru a fi smerit decât pentru a fi mândru.

Sursa AICI

Gheorghe Jijie, un alt mărturisitor anti-comunist a trecut la Domnul

Astăzi, 12 iunie 2012, a trecut la cele veșnice d-l Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, mărturisitor al temniţelor comuniste, închis 13 ani. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii Săi.

Declaraţia d-lui Gheorghe Jijie cu privire la pătimirile sale din temniţele comuniste

Subsemnatul Jijie Gheorghe , fiul Varteniei si al lui Gheorghe , nascut la data de 10 iunie 1919 in orasul Botosani , judetul Botosani , posesor al cartii de identitate seria ******************************* eliberata de sectia 22 Politie Bucuresti la data de *********** , cod numeric personal **************** , cu domiciliul in Bucuresti , sector * , strada *************** numarul * , bloc **, apartament *, declar prin prezenta ca am fost detinut politic intre 24 Decembrie 1948 si 24 Decembrie 1961.

Locurile de detentie prin care am trecut au fost:

• Ministerul de Interne
• Penitenciarul “Jilava”
• Penitenciarul “Aiud”
• Lagarul “Noua Culme”
• Lagarul “Periprava”
• Penitenciarul “Gherla” – septembrie 1952-mai 1953
• Penitenciarul “Galati” – timp de doua saptamani in anul 1961
• Arestul Curtii Martiale “Uranus” – timp de trei saptamani in noiembrie 1949
• Penitenciarul “Vacaresti” – doua-trei luni

In aceasta perioada de treisprezece (13) ani am suportat un regim de exterminare prin lipsa unei alimentatii minime , lipsa de aer , lipsa unor conditii minime de igiena , lipsa totala a asistentei medicale. Faptul ca nu am decedat se datoreaza strict structurii mele fizice atletice (am facut mult sport in tinerete) si faptului ca am fost arestat la douazecisinoua de ani (29) ; deci perioada mea de detentie a coincis cu varsta cand organismul are rezistenta maxima (29 ani – 41 ani ).

Fratele meu , Jijie Ioan , a fost arestat si el , dar , datorita faptului ca a fost supus unui regim special de constrangeri , a decedat in penitenciarul Aiud – dupa cum spun actele de arhiva , in 1961-desi eu , cand am fost expediat din “Aiud” spre “Noua Culme” (1958) deja aflasem de moartea fratelui meu de la un invatator pe nume Campeanu care-mi adusese trista veste .

In continuare voi arata cateva din tratamentele inumane la care am fost supus pe durata executarii sentintei :

• In timpul anchetei din decembrie 1948 am fost batut la talpi (“celebra” metoda “la ranga”) peste bocancii noi pe care-i aveam in picioare pana cand talpile acestora s-a distrus complet(fiecare lovitura de ranga se transmitea pana in creier)
• Dupa ce s-au distrus bocancii am fost in continuare batut peste labele picioarelor din care siroia sange
• La un moment dat am urlat sa mi se dea apa , Colonelul Dulgheru personal “satisfacandu-mi” dorinta varsand in prealabil in pahar continutul unui plic.Am crezut ca era ceva destinat sa-mi calmeze durerile si am baut.Dar a fost un drog , probabil “scopolamina”- pentru a-mi anihila vointa – caci am simtit imediat cum nu mai eram stapan pe reflexele mele . In momentul cand au inceput intrebarile , care s-au succedat pana dupa ce am cazut intr-un fel de somn letargic , din care , ca sa ma trezesc si sa pot raspunde intrebarilor eram lovit cu un ciomag gros de cauciuc peste umeri si peste ceafa
• In cele din urma m-au asezat intr-o patura si m-au dus taras pana la lift si apoi intr-o celula unde am zacut in nesimtire pe ciment pana cand am fost trezit din nou cu lovituri de ciomag pentru a fi dus iarasi la ancheta.
• Declaratiile scrise si semnate sub acest tratament au fost folosite drept probe in timpul procesului .Inutil am aratat instantei la ce torturi am fost supus (proba mea fiind chiar bocancii distrusi pe care ii incaltasem cand am fost dus la proces) si prin sentinta numarul 1309/1949 am fost contamnat la 10 (zece) ani temnita grea in baza articolului 209 cod penal
• In timpul anchetei , la presiunile constante : ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , fara sa mi se dea explicatii , despre ce legaturi sa vorbesc , am raspuns ” Am avut legaturi cu mai multi colegi de serviciu” , toti ingineri ca si mine , care au fost condamnati nevinovati : Inginer Iacobescu Stefan – 7 (sapte) ani , Inginer Pop Septimiu – 1 (un) an , Inginer Cumpata Dumitru – 3 (trei) ani si Inginer Luca Niculae – 2 (doi) ani .Eu , care aveam “vina” de a ma intalni cu un fost coleg de liceu pe nume Ion Paunescu , care se refugiase in 1941 in Germania , am primit 10 (zece) ani.

Fratele meu , Ioan Jijie , care avusese legaturi cu comandamentul legionar din tara , a fost urmarit , arestat , decedand in inchisoare de T.B.C. Pulmonar (vezi addenda la aceasta declaratie)

Dupa condamnare am fost dus la Penitenciarul ” Jilava” unde am stat la asa zisul “REDUIT” .Aici , in afara celorlalte lipsuri , am avut de suportat si lipsa aerului – intr-o celula cu dimensiunile in plan de doisprezece(12) metri x cinci(5) metri si cu o inaltime de patru(4) metri ( deci 240 metri cubi de aer) erau inghesuiti 180 de detinuti iar singura sursa de aer – gemuletul celulei – era astupata cu sipci de scandura.Desi afara era “ger de Ianuarie” , pe cei de la primul etaj al priciurilor si pe cei de la “serparie”(sub priciuri-direct pe ciment) “curgea” transpiratia celor de la nivelul superior al priciurilor. ERA CA INTR-O ETUVA ! Detinutii stateau dezbracati de haine si camasi.

Cand eram scosi la asa zisa “plimbare la aer” trebuia sa trecem printre doua siruri de gardieni , condusi de celebrul Ivanica si care , din ordinul directorului , nu mai putin celebrul Maromet , ne loveau cu ciomegele unde nimereau . Un distins ziarist evreu a fost atat de puternic lovit incat s-a prabusit la pamant in nesimtire. Ne-am oprit sa-l ajutam dar potopul de ciomege ne-a silit sa fugim mai departe.Atunci l-am intalnit ultima oara pe fratele meu care , legat cu lanturi la maini si la picioare era in imposibilitatea de a evita loviturile de ciomag , eu protejandu-l din partea dreapta , sarind in sus sa iau eu loviturile in locul lui .Era un cosmar demn de “Infernul” lui Dante.

De la “Jilava” am fost trimis la “Aiud” unde , timp de un an si ceva am fost supusi unui regim de infometare , pana cand am fost scosi la munca in fabrica. De la saptezeci si cinsi (75) de kilograme cat aveam in momentul arestarii ajunsesem la patruzeci (40) de kilograme – cand am avut ocazia (in fabrica) sa ma cantaresc .

Dupa ce am executat o hala foarte mare pentru fabrica , drept “recompensa”am fost dus la celebra “Zarca” , dupa ce am stat o saptamana la carcera pe timp de vara (iulie) – impreuna cu un evreu Bubi Finkelstein – fiindca i-am spus unui informator (Pascaru) al ofiterului politic care urmarea sa-l pedepseasca pe Finkelstein pentru ca nu mai era cherestea in depozit “ca nu are el nici o vina pentru faptul ca administratia penitenciarului nu s-a ingrijit de nevoile depozitului” .

Din “Zarca Aiudului” am fost trimis la “Gherla” unde trebuia sa execut o hala asemanatoare.”Reeducarea” se terminase dar directorul Goiciu si locotenentul Mihalcea erau la fel de inversunati impotriva detinutilor si pentru faptul ca am spus cuiva ca “daca a murit Stalin(1953) , comunistii ar trebui sa se mai potoleasca” am fost bagat la “Zarca Gherlei” cu sfert de ratie alimentara timp de trei(3) luni , ajungand din nou la patruzeci (40) de kilograme.

Dupa trei(3) luni am fost dus din nou la “Zarca Aiudiului” si apoi in celulele de izolare.Cand mi se implinea conditionalul de munca a venit un maior din Bucuresti care mi-a promis ca ma va elibera dar numai daca accept sa devin informator. Am refuzat ! Dupa alte sase(6) luni a venit iar cu propunerea , refuzandu-l si de data aceasta , ramanand in inchisoare pana la expirarea pedepsei de zece (10) ani .Dupa expirarea pedepsei am fost dus la “Jilava” unde ,din nou, acelasi maior a venit cu propunerea de colaborare , la refuzul meu primind trei(3) ani de “administrativ” (in baza ordonantei 10044/1958 si a D.L. 89/1958 , ani pe care i-am executat la “Noua Culme” muncind la cariera de piatra si la “Periprava” – munci agricole.

Cand mai aveam cam un an de executat din aceasta pedeapsa suplimentara am fost luat din nou intr-o ancheta foarte dura (la Ministerul de Interne) pentru ca nu am vrut sa declar despre un coleg de-al meu de facultate ca ar fi fost legionar.

Dupa un stagiu de mai multe luni la Ministerul de Interne am facut un T.B.C. Ganglionar la cot si am fost trimis la “Vacaresti” unde mi s-a pus mana in ghips.Dupa ce mi s-a scos ghipsul am fost trimis disciplinar la “inchisoarea din inchisoarea Jilava” – “celebra” Cazimca. Scurta descriere : pereti uzi , apa permanenta pe jos , lipsa aerului si bezna totala , izolat singur in Cazimca.Cu doua saptamani inainte de termenul de eliberare am fost dus intr-o celula obisnuita cu alti detinuti din care , la termen , m-am eliberat.

“Afara” a inceput un nou calvar: parintii erau bolnavi si batrani iar mie nu mi se elibera un act de identitate ca sa ma pot angaja si sa-i ajut .La fiecare audienta la organele de stat mi se cerea sa colaborez (sa devin informator al Securitatii) pentru a putea beneficia de drepturile firesti ale oricarui om . Nu am acceptat acest “troc” si am primit un act de identitate abia dupa inca doi ani , in urma casatoriei.Inainte de casatorie si dupa am fost permanent urmarit , dupa cum rezulta din dosarul de la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S).

Aceasta imi este declaratia pe care o sustin si o semnez.

15.12.2009 Gheorghe Jijie

Addenda

Despre fratele meu , Ioan Jijie , stiu ca a fost arestat in Bucuresti si a trecut prin anchete extrem de dure , aplicandui-se diverse metode de tortura : curent electric , presiune continua pana la alienare , introducerea lui in celule cu T.B.C.-isti evolutivi pana la contractarea bolii.Dupa acest moment , lipsa totala a asistentei medicale pana cand a avut o hemoptizie masiva (trei gamele de sange si bucati din plamani) . Era prea tarziu pentru a mai putea salva ceva si a decedat la varsta de treizeci si noua (39) de ani .

Acestea stiu despre soarta fratelui meu , Ioan Jijie , pe care le declar , sustin si semnez.

15.12.2009 Gheorghe Jijie

Sursa: http://apologeticum.wordpress.com/2012/06/12/gheorghe-jijie-un-alt-marturisitor-anti-comunist-a-trecut-la-domnul

Cuvântul sculptează!

12 IUNIE

Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară... .DOMNUL i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce.

Exodul 15.23-24

Poporul Israel a intrat sub ocrotirea norului şi a stâlpului de foc cu o cântare de laudă pe buze. Acum, Dumnezeu a început să încerce credinţa lor, ca să cunoască pe fiecare om din popor cu ce are în inima lui, dacă este gata să se lase condus de legile lui Dumnezeu în căile lui. Dar, vai prima încercare a scos la iveală la acest popor o stare rea a inimii. Poporul se împotrivea lui Moise. Nu era uşoară încercarea: le lipsea apa şi după ce au găsit-o, după multă căutare, nu putea fi băută. De aceea să nu judecăm prea uşor şi repede acest popor. Oare în ce stare am fi fost noi în faţa unei asemenea încercări? Ce milostiv este însă Dumnezeu. Nu am auzit nici un reproş; Dumnezeu este Acela care îi arătase lui Moise un lemn care aruncat în apă ridica toată amărăciunea. Prin această încercare poporul putea să înveţe să recunoască, că nu sunt mai buni decât egiptenii şi de aceea aveau nevoie de acest lemn - o pildă limpede a crucii Domnului Cristos - unicul mijloc de a rămâne pe căile lui Dumnezeu. O, de-am învăţa din această întâmplare ca totdeauna să luăm pe Dumnezeu în ajutor. Atunci vom trăi experienţa că la El TOTUL este cu putinţă indiferent cât de mare ar fi amărăciunea.

Cei dintâi paşi ai celor răscumpăraţi de Domnul sunt în primejdie de a se lăsa „purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură" de nerăbdare şi cârtiri. Singurul mijloc de ocrotire este privirea la Domnul Isus. El se descopere totdeauna potrivit cu nevoile poporului Său, iar ai Săi, în loc să se plângă de împrejurările în care se găsesc, le socotesc un prilej ca să ceară şi mai mult har de la El. In felul acesta vom putea cunoaşte tot mai mult şi tot mai bine pe Dumnezeul şi Tatăl nostru.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

11 IUNIE

De aceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică ISUS!

Evrei 3.1

Ce important este să răspundem la această chemare scrisă în acest Cuvânt. El care a primit Numele de „ISUS" ca om şi care acum este proslăvit în cer, este Alfa şi Omega mărturisirii credincioşilor. Numai cei care mărturisesc în adevăr sunt „fraţi sfinţi", părtaşi ai chemării cereşti şi ei sunt în situaţie de a slăvi Capul lor ceresc. Ei îl cunosc mai întâi ca „Apostolul" adică trimisul lui Dumnezeu, căci este scris: „Dumnezeu, în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17). Ce mare osteneală a avut Domnul în mijlocul iudeilor pentru a le arăta adevărul: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi” (Ioan 7.28). El era Apostolul credincios care S-a coborât din cer şi care a putut să spună: „Am venit să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6.38).

Ei trebuiau să-L recunoască deoarece: „cel trimis de Dumnezeu vorbea, vorbele lui Dumnezeu" şi „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7.16). Nu numai vorbele au dat această dovadă ci şi faptele au dovedit acest lucru: „Căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrurile acestea pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis” (Ioan 5.36). „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6.29) ca astfel să putem să-L privim şi să-L adorăm ca pe Apostolul şi Marele nostru Preot.

Cristos e SINGURUL centru al Adunării lui Dumnezeu. Şi nu e de ajuns? Ne este ajuns să fim „un singur duh cu El" (1 Cor. 6.17). De ce să mai adăugăm ceva la El?

Sursa AICI