Cuvântul sculptează!

19 IUNIE

Tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceasta să vă însufleţească.

Filipeni 4.8

În epistola către Filipeni găsim experienţa unui credincios care se găseşte sub îndemnul Duhului Sfânt pe calea spre cer. El Îl cunoaşte pe Cristos ca pe viaţa sa (1.21), mai departe ne este înfăţişat chipul lui Cristos pe care credinciosul vrea să-l copieze întru totul (2.5-8) şi el îşi atinge ţinta, adică se va face asemenea trupului slavei urmărind premiul chemării cereşti (3.14,20). Cel credincios se „bucură totdeauna" în Domnul a cărui venire este aproape.

Ce îmbărbătare serioasă pentru toţi copii lui Dumnezeu, care trebuie să meargă prin această lume prin multe necazuri încercări şi primejdii. Cu cât simţim slăbiciunea noastră şi vedem pustia cu primejdiile şi necazurile ei, cu atât simţim mângâiere şi adăpost ÎN Dumnezeu: „Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus” (4.7).

Astfel plin de Cristos, îmbrăcat şi fericit, creştinul caută să placă numai lui Isus. „Tot ce este adevărat tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă" acestea să însufleţească toate inimile creştinilor şi pe acestea să le practicăm. Atunci umblarea noastră va fi vrednică de Domnul şi vom face cinste Numelui Său putând să-L lăudăm în mijlocul credincioşilor pe Marele nostru Mântuitor. Prin aceasta vom trăi experienţa preţioasă că aparţinem unui Dumnezeu al păcii şi că El este scutul şi ocrotirea noastră în tot timpul vieţii.

Înţelepciunea este necesară pentru a crede, nu pentru a fi necredincios.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

18 IUNIE

Când a sosit ceasul, ISUS a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea.

Luca 22.14-15

Paştele (în original: Pasah) s-a sărbătorit în amintirea eliberării poporul Israel din robia Egiptului.

În ceasul acela greu când Domnul Isus a fost prins, s-a gândit în dragostea Lui la toţi oamenii care vor preţui lucrarea de mântuire, de salvare din lanţurile Satanei şi care îl vor primi pe El ca Mântuitor. Acolo a inaugurat Cina spre amintirea Sa. Mielul pascal al iudeilor ne arată anticipat suferinţele care aveau să vină peste Domnul Isus. Cina ne arată ceea ce a fost El pe Golgota pentru noi. La Cină vestim moartea Domnului. Ce a fost această moarte pentru credincioşi, pentru lume, pentru Satan, pentru toată creatura, pentru Dumnezeu, ne dezvăluie toate acele versete din Sfânta Scriptură care citează moartea Domnului Cristos şi urmările sale. O dată cu Cina, Domnul a oferit un loc credincioşilor la Masa Lui, loc pe care îl ocupă acum şi în toată veşnicia. Este locul prezenţei lui Dumnezeu unde Îi aducem adorare în duh şi adevăr. Dacă apărem în faţa lui Dumnezeu în această poziţie la Masa Domnului nostru prea iubit şi dacă ne gândim cât L-a costat pe Dumnezeu această lucrare de mântuire ca dovadă a dragostei Lui care L-a dus la moarte, nu putem decât să ne închinăm în faţa Lui şi să-I aducem mulţumiri, laudă şi adorare. Nu putem decât să slăvim harul care ne-a adus în această stare de copii ai Iui Dumnezeu şi de adoratori. Atunci nu mai avem ce să-I cerem, căci suntem copleşiţi de dragostea Lui. Nu avem ce explicaţii să mai dăm, căci semnele morţii Lui ne vorbesc mai mult şi mai desluşit. Te bucuri şi tu de un astfel de loc unde poţi să-ţi aduci din toată inima adorarea ta? Locul acesta nu-l vei găsi în organizaţiile religioase ale oamenilor căci acolo omul dirijează lucrurile cum vrea. Adevăratul loc al adorării este afară din tabără, unde El este UNIC conducător.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

17 IUNIE

Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.

Psalmul 119.162

Pe când Martin Luther a făcut gimnaziul la Erfurt, a găsit în biblioteca universităţii o Biblie în limba latină. Era pentru prima dată când a avut ocazia să aibă o astfel de carte. În mâna lui era ca un mărgăritar. A observat cu mirare că există mai multe texte şi mai multe cărţi în ea, decât se aminteau în biserici sau în cărţile religioase. Pe când se preocupa de Vechiul Testament a ajuns la istorisirea lui Samuel cu mama lui Hanna pe care o citea cu mult drag şi interes. Din cauză că totul i se părea nou, Dumnezeu a stârnit în el dorinţa sinceră de a avea ca proprietate personală o astfel de carte. Luther nu numai că a putut să aibă o astfel de Carte, dar i s-a permis de către Dumnezeu să o şi traducă în limba germană. În felul acesta poporul german a putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu în limba lui. Această lucrare a fost una din problemele de bază ale Reformei religioase conduse de el. Noi învăţăm din aceasta cât de plăcut este cel care iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Ştim şi de alţi traducători care au oferit poporului lor Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu în limba lor.

Se ştie de exemplu de D. Cornilescu din România că a scris de 4 ori cu mâna toată Biblia. Toate sunt descoperite în faţa Marelui nostru Tată şi Dumnezeu.

Oare cum este cu tine în această direcţie? Este Cuvântul lui Dumnezeu cel mai preţios, sau poţi să te debarasezi de el? Foloseşti orice clipă pentru a-l citi?

Dacă nu ai ajuns încă în această stare, atunci roagă-te Domnului să-ţi dea bucuria hrănirii cu veşnicul Cuvânt. Dacă dorinţa ta este sinceră, El îţi va mări bucuria de a trage foloase duhovniceşti din Cartea Sa. Binecuvântat este cel ce găseşte în Cuvântul Iui Dumnezeu un mărgăritar de preţ; este ca unul care găseşte o mare pradă.

În anul 1500, Biblia era tipărită doar în 14 limbi. În anul 1800 în 71 de limbi, iar în 1965 în peste 1250 de limbi şi dialecte.

Sursa AICI

16 IUNIE

Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.

Evrei 10.17

După ce toţi locuitorii pământului au fost judecaţi prin valurile potopului, Dumnezeu a aşezat în înălţimea cerului curcubeul care şi în zilele noastre mărturiseşte că Dumnezeu şi-a dat cuvântul că nu va mai nimici lumea prin apă.

Şi peste noi a bântuit judecata, dar prin moartea Domnului pe cruce, El a fost făcut Mijlocitorul nostru. A fost o judecată mai grea şi mai cutremurătoare decât potopul lui Noe. Toate valurile mâniei adevărate a lui Dumnezeu L-au lovit pe Cristos pentru păcatele noastre. El a fost în moarte şi în mormânt. Oare nu răzbate până la noi din mijlocul norilor întunecoşi care s-au strâns deasupra crucii de pe Golgota, chemarea sfântă a Evangheliei harului şi a păcii? Razele slavei acestui Soare ne dau o bucurie veşnică.

Nu ne spune oare într-o formă foarte clară jertfa de pe Golgota că judecata pentru nelegiuirile şi păcatele noastre nu se mai poate repeta? Dumnezeu ne convinge prin Cuvântul Său că se ţine de promisiunile Lui şi nu judecă de două ori pe cel vinovat. El nu mai vrea să-şi amintească de păcatele noastre. El doreşte mult să sădească în inimile noastre ceea ce Cristos a făcut în locul nostru şi astfel să-L cunoaştem ca pe Dumnezeul şi Tatăl nostru.

Poţi să spui şi tu iubite cititor, că Domnul Isus a stat pentru tine personal la judecată şi că a purtat păcatele tale? A fost în viaţa ta o zi când sătul de păcatele tale, te-ai refugiat la crucea de pe Golgota? Dacă nu poţi spune un „da" din toată inima atunci vino chiar acum la jertfa Domnului Isus şi primeşte prin credinţă ceea ce El a făcut în locul tău. Atunci vei fi sigur că în ziua judecăţii nu te va mai lovi judecata.

Alexandru cel Mare a dat ordin cameristului să strige în fiecare dimineaţă: „Gândeşte-te că trebuie să mori." O, dacă am reflecta mai mult la acest adevăr! Atunci alta ar fi umblarea noastră a tuturor în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

15 IUNIE

Vino! i-a zis ISUS. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la ISUS.

Matei 14.29

Chemarea lui Petru făcută de Domnul nu era numai scurtă dar era concisă şi decisivă: VINO! Ce vrea să ne spună aceasta? Noi suntem chemaţi cu o chemare sfântă aşa cum stă scris: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi i-a şi proslăvit. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri!" (Rom. 8.30-31).

Această chemare se face şi astăzi ca pe vremea lui Petru. El s-a coborât din corabie desprinzându-se de toate lucrurile care sunt întemeiate pe ce este firesc, pe carne. El umbla pe apă; aceasta înseamnă că mergea pe o cale pe care numai credinţa o poate parcurge. Şi atâta timp cât credinţa era în acţiune iar privirea lui era ţintă la Domnul Isus, nu era nici o primejdie în jurul lui. Dar după ce şi-a îndepărtat privirea de la Domnul a trebuit să cunoască afundarea. Şi nouă ne-a fost adresată chemarea Domnului de a merge în întâmpinarea Lui. Primii creştini au înţeles foarte bine chemarea aceasta, şi înţelegerea se vedea în umblarea lor. Credincioşii, într-adevăr, au trăit în aşteptarea Mirelui. Ei au părăsit lumea şi tot ce le stârnea poftele şi legăturile cu lumea. Aşteptarea Domnului şi dorinţa de a fi pe veci cu El, stăpânea toată umblarea lor şi îi îndepărtau de rău. Ei s-au dus în puterea şi energia Duhului pe Calea credinţei, Cale pe care lumea nu poate să meargă.

Iată, suntem aproape de clipa când se va auzi glasul: „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!" Oare nu vrem să mergem şi noi în întâmpinarea Lui? De aceea să avem o ureche ascultătoare de întreg Cuvântul lui Dumnezeu, să ne debarasăm, de tot ce ne-ar putea împiedica de la aşteptarea Domnului.

„ASCULTAREA face mai mult decât jertfele..."

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

14 IUNIE

Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii.

Efeseni 6.14

Platoşa neprihănirii înseamnă un suflet care nu are nimic rău să-şi reproşeze. Omul firesc (natural) ştie cât de pătat este cu păcate cugetul său. Dacă creştinii se ţin strâns legaţi de adevăr, vor avea ca duşman pe Satan. Dacă avem un cuget curat putem înainta cu paşi siguri. Suntem îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, când din dragoste pentru El umblăm cu Dumnezeu. Noi primim un cuget curat, foarte sensibil în faţa lui Dumnezeu prin sângele Mielului şi când umblăm cu Dumnezeu noi păstrăm aceeaşi claritate în faţa tuturor oamenilor ca şi în părtăşia cu Dumnezeu. Atunci ne este dăruită puterea practică a unei ţinute demne şi a unui cuget care ne mustră. Chiar dacă nu ne vede nimeni dintre oameni, sinceritatea şi adevărul arată spre o astfel de inimă. Dacă suntem aspri cu trupul nostru ca să fim un exemplu în umblare, vom fi plini de bucurie pe calea lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent oriunde. Unde sunt semănate roadele neprihănirii, acolo vom găsi calea păcii în neprihănire. Dacă inima este în pace cu Dumnezeu şi nu simte nici o mustrare pentru că plăcerile sunt ţinute în frâu, atunci în suflet stăpâneşte pacea. Dacă în umblarea noastră pe pământ inima este înălţată deasupra pământului, legată de lucruri mai bune, atunci umblăm într-un duh de pace cu ceilalţi oameni şi nimic nu va perturba legăturile noastre cu Dumnezeu. El este Dumnezeul păcii, şi pacea Domnului Isus umple inimile noastre. Ce platoşă minunată avem noi! Prin ea putem să ne apărăm de săgeţile arzătoare ale celui rău. Dragostea lui Dumnezeu cucereşte în felul acesta inima noastră şi ne face demni să gustăm binecuvântările duhovniceşti iar picioarele vor fi încălţate cu râvna Evangheliei păcii, Evanghelia lui Dumnezeu.

Oamenii sunt mari sau mici când sunt puşi alături unii de alţii, dar în faţa lui Dumnezeu nu sunt decât NIMIC.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

13 IUNIE

Să cad în mâinile DOMNULUI, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!

1 Cronici 21.13

David a căzut în greşeala de a număra poporul. Se vede că nu mai avea încrederea de altădată când prin puterea lui Dumnezeu a învins leul şi ursul, ba mai mult, l-a învins pe uriaşul Goliat. Prietenul lui de altă dată, Ionatan, l-ar fi făcut de ruşine în această situaţie critică: „Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr” (1 Sam. 14.6). Numărarea poporului de către David era o întristare pentru Dumnezeu. Deşi s-a smerit în chip plăcut lui Dumnezeu cu cuvintele: „Eu am păcătuit mult de tot" totuşi mustrarea nu a putut fi evitată. Desigur că a fost iertat dar i-au fost prezentate trei urgii din care trebuia să aleagă pe cea prin care voia să treacă. Până atunci David găsise într-un chip minunat îndurare la Dumnezeu, la oameni însă nu găsise decât nedreptate şi răutate. De aceea a preferat să cadă în mâinile lui Dumnezeu.

Şi noi, credincioşii, cunoaştem pe acest Dumnezeu şi îl numim Tatăl nostru. El este Tatăl îndurărilor: 2 Cron. 1.3. El se poartă cu noi ca şi cu nişte fii (Evrei 12.7), dar dacă părăsim calea credincioşiei şi a încrederii atunci trebuie să suferim întristările Sale. Dacă ne smerim cu privire la neajunsurile noastre, atunci să fim siguri că El se îndură de noi (Plâng. 3.32). Lui David i-a fost dăruit harul să nu cadă în mâinile oamenilor, dar Domnului Isus nu i-a fost îngăduit acest har: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor" (Marcu 9.31). Cât a trebuit să sufere din mina omului nici nu ne putem imagina! Ura oamenilor se ridica puternic împotriva râvnei Lui pentru slava lui Dumnezeu. Omul a avut „ceasul său" în care a pus mâna pe Fiul lui Dumnezeu, căruia i-a pricinuit cea mai mare durere care ar fi putut exista.

Trebuie mai mult curaj pentru a fi smerit decât pentru a fi mândru.

Sursa AICI