Cuvântul sculptează!

18 IULIE

Iosia avea opt ani când a ajuns împărat... În al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să-L caute pe DUMNEZEUL tatălui său David.

2 Cronici 34.1-2

Între împăraţii celor două seminţii nu era nici unul în care Dumnezeu să-şi găsească plăcerea. Nedreptatea a luat o amploare aşa de mare încât Dumnezeu trebuia să-i dea în robia asirienilor. Dar şi între împăraţii celorlalte două seminţii nu au existat împăraţi ale căror cărări să fie potrivite cu Legea. Nu este de mirare că Dumnezeu a găsit de cuviinţă să-i dea şi pe ei în robia babiloniană. Dar existau în Iuda şi împăraţi care lucrau în deplină fidelitate faţă de Dumnezeu. Unul din cei mai de seamă a fost Iosia. Tatăl său Amon a fost un exemplu rău pentru el. Dar ce minunat că de tânăr, Iosia a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Cu ce energie a început el să cureţe templul şi ţara de idoli! Nu putem avea în vedere aici toată viaţa Lui, dar se cuvine să ne amintim că atunci când Iosia a auzit Cuvântul Domnului s-a smerit în faţa lui Dumnezeu şi şi-a rupt hainele şi a plâns. O, de-ar găsi Dumnezeu această stare la noi şi la fraţii noştri tineri. Dacă unii fraţi tineri au râvna pentru lucrarea lui Dumnezeu, acest lucru este de admirat, dar este necesară mai întâi auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi apoi învăţarea de la El însuşi. În acest fel se învaţă nu numai judecarea lucrurilor între copiii lui Dumnezeu ci şi supunerea la judecata fraţilor mai în vârstă şi cu mai multă experienţă. Un exemplu contrar îl vedem la Roboam care a încălcat sfatul bătrânilor şi a umblat după sfatul tinerilor, lucru care l-a dus la un sfârşit jalnic.

Să isprăvim odată cu firea pământească şi cu orice poate săvârşi, ori aduce ea. În Cristos, AVEM TOTUL DEPLIN, aşa că alergarea după ajutor la firea pământească este cu totul de prisos şi zadarnică. Naşterea din nou nu este o schimbare a firii noastre vechi ci aducerea unei firi noi. Şi natura cea nouă se dezvoltă, hrănindu-se numai cu Domnul Cristos.

Sursa AICI

Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

1 Ioan 3.8

Din întuneric la lumină

Biblia ni-l prezintă pe diavolul ca pe o fiinţă existentă în mod real, care se împotriveşte mereu la tot ceea ce face Dumnezeu. Traducerea numelui diavolului este: trădător, defăimător, hulitor, acuzator, dezbinător.

Cel care a păcătuit de la început este diavolul. El este stăpânitorul acestei lumi şi dumnezeul acestui veac. El este puternic, dar nu atotputernic. Din fire, adică din naştere, fiecare om se află în domeniul de stăpânire al diavolului. Oamenii care L-au primit pe Isus ca Domn şi Mântuitor sunt scoşi de sub puterea întunericului şi sunt strămutaţi în împărăţia Fiului dragostei Tatălui. Ei au părăsit domeniul de stăpânire al diavolului – caracterizat prin forţă şi întuneric –, iar acum se află în domeniul de domnie al lui Hristos – caracterizat prin dragoste şi lumină: „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui“.

Dumnezeu, în dragostea Sa, te cheamă, drag cititor, din întunericul necunoştinţei la lumina Sa minunată, din domeniul de stăpânire al diavolului în împărăţia păcii şi a vieţii veşnice! Acceptă această chemare la viaţă! Dumnezeu vrea să-ţi dăruiască un viitor sigur.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-30?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

Cuvântul sculptează!

17 IULIE

Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul.

Efeseni 6.14

În faţa lui Dumnezeu neprihănirea noastră este desăvârşită căci ea este însăşi Cristos. Pentru aceasta nu ne trebuie „armătura." Noi şedem în locurile cereşti, unde totul este desăvârşit şi în pace. Dar în luptele noastre cu duşmanii ne trebuie armătura practică. Mai întâi mijlocul nostru trebuie să fie încins cu ADEVĂRUL. Mijlocul este sediul puterii noastre, şi transmite mai departe semnalele inimii. Dacă noi permitem inimii noastre să colinde în orice mediu, atunci Satana primeşte cu uşurinţă putere asupra noastră. Această parte a armăturii este deci aplicarea practică a adevărului asupra inimii noastre. Dar pentru aceasta e necesar ca inima să fie ţinută în frâu şi tot ce este rău să fie judecat. În felul acesta toate adevărurile lui Dumnezeu au puterea lor ideală asupra creştinului. Într-o astfel de inimă Satana nu va mai găsi nici un punct de atac.

Adevărul mai pune în faţa noastră şi marea problemă a ASCULTĂRII. Dumnezeu nu ne târăşte niciodată cu sila pe drumul ascultării, ci doar ne arată calea pe care trebuie să umblăm ca să fim fericiţi. Şi dacă nu vrem să înţelegem să dăm la o parte orice piedică pe care ne-o pune în cale firea noastră pământească, pentru ca să răspundem chemării dumnezeieşti, ne lipsim de îndurarea pe care ne-o dă Dumnezeu ca să ne facă fericiţi. De multe ori, inimile noastre încep cu socoteala jertfelor, a piedicilor şi a greutăţilor în loc să alerge pe calea ascultării pline de râvnă pentru Acela a cărui chemare a răsunat în urechile noastre. Multe binecuvântări adevărate însoţesc fiecare pas pe calea ascultării, pentru că ascultarea este rodul credinţei şi credinţa ne leagă de Dumnezeu, făcându-ne să avem o legătură vie cu El. Privind ascultarea din acest punct de vedere, vom vedea cât de mult se deosebeşte această ascultare de legalism (duh de robie faţă de lege, cu totul potrivnic harului). Să stăm dar gata, încinşi în felul acesta cu adevărul, fiind nişte harnici slujitori ai Marelui nostru Mântuitor.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

16 IULIE

Şi noi poporul Tău, turma păşunii Tale, Te vom lăuda în veci, şi vom vesti din neam în neam laudele Tale.

Psalmul 79.13

Pentru, noi cei credincioşi, nu există decât un SINGUR Păstor. Ferice de toţi aceia care sunt în turma Lui şi care călătoresc în viaţa aceasta sub îndrumarea toiagului Său. Dragostea acestui Păstor pentru oile Sale s-a arătat prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru ele. El, Fiul Iui Dumnezeu Preaiubit şi-a dat viaţa de bună voie pentru noi. Acum, ca cel înviat şi înălţat la dreapta lui Dumnezeu, El ne paşte din cer şi ne conduce prin Duhul Său cel Sfânt. Acest Domn ne roagă în Cuvântul Său să ne amintim mereu, mereu de dragostea Lui. El s-a coborî în valurile reci ale morţii ca să ne scape din pierzare. Cunoştinţa că: „El m-a iubit şi S-a dat pentru mine" îl face pe fiecare răscumpărat să aducă suprema şi deplin îndreptăţită laudă. Avem un loc preţios la Masa Domnului unde ne amintim de jertfa Lui. El vrea să nu uităm niciodată să-i aducem adorarea pe care numai El singur o merită. Aducerea laudelor şi a adorării trebuie să fie pentru noi o necesitate vitală.

Planul Satanei ca şi pornirea inimilor noastre este să nu ajungem cu nici un chip la ţinta pe care ne-a pus-o Dumnezeu în faţă, mai ales în ce priveşte Persoana în jurul căreia ne strângem şi căreia trebuie să-i aducem adorare în duh şi adevăr. Sunt mulţi care cred că adevăraţii credincioşi se unesc în jurul sângelui Domnului Isus. Sângele nespus de scump al lui Cristos ne dă dreptul, fiecăruia în parte, să aducem adorare Domnului. Dar când ne adunăm ca Adunare a lui Dumnezeu nu trebuie să pierdem din vedere faptul că Sfântul Duh ne adună în jurul Persoanei lui Cristos cel răstignit şi înălţat în slavă. Dacă ne adunăm după o datină sau după o formă oarecare, oricât de importantă ar fi, înseamnă că ne strângem în jurul a altceva decât numai în jurul lui Cristos. Este foarte însemnat să cumpănim urmările practice, care izvorăsc din acest adevăr.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

15 IULIE

DUMNEZEUL oricărui har, care v-a chemat în CRISTOS ISUS la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.

1 Petru 5.10

Ce făgăduinţă minunată pentru toţi copiii lui Dumnezeu! El este şi astăzi acelaşi Credincios şi Neclintit Dumnezeu. El este Izvorul întregului har, iar ţinta drumului nostru este spre Casa Tatălui, unde ne aşteaptă Domnul Isus. Această chemare este har dar şi ocrotire din partea Domnului nostru. La începutul epistolei ne aminteşte că mai este puţin timp de suferinţă. Dumnezeul harului ne va desăvârşi, ne va întări, ne va da putere şi ne va face neclintiţi ca să ajungem la ţintă. Ne încredinţăm Lui prin aceea că ne abatem privirea noastră de la necazurile vieţii privind la El.

Adeseori ne ferim de suferinţă, socotind că dacă ne păstrăm vieţile vom servi mai bine cauza răspândirii adevărului lui Dumnezeu. Iată un gând grozav, în dosul căruia se ascunde trădarea Creatorului. Dacă pentru Numele Iui Cristos vom rămâne statornici până la sfârşit, atunci chiar dacă ne-ar arde pe toţi, scânteile de la rugurile noastre vor răspândi lumina Evangheliei, departe pe faţa pământului. Putem noi oare să nu mărturisim despre Acela care ne-a mântuit, mai cu seamă aflându-ne în acest neam preacurvar şi păcătos care piere din pricina necunoştinţei de Dumnezeu şi care în orice minut este pândit de păcat?

Vom fi mereu încurajaţi dacă fereastra odăii noastre spirituale va fi deschisă spre Ierusalim, dacă ochiul nostru spiritual va privi Ierusalimul cel de sus. Cine este cu Dumnezeu, priveşte senin înainte. Noi suntem călători în căutarea cetăţii viitoare (Evr. 13.14). Noi nu avem loc în lume. De aceea nu te mira când eşti tratat ca un străin. Priveşte în sus de unde îţi vine izbăvirea. Nu uita că suferinţa ta are margine şi că asupra ta veghează Dumnezeu Atotputernic!

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

14 IULIE

ACEASTA SA VA ÎNSUFLEŢEASCĂ.

Filipeni 4.8

Ce să ne însufleţească? Neiubirea, intriga, răul, sau neiubirea de fraţi? Răul se găseşte foarte repede şi foarte uşor, aşa că nu trebuie căutări îndelungate. În Sfânta Scriptură stă scris: „TOT ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească." Este nevoie mai întâi ca noi, personal să ne însuşim aceste calităţi şi să le avem apoi ca ghid pe calea păcii. O, de-am avea ochii lui Barnaba care, atunci când a venit în Antiohia (Fapte 11.23) şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat! Fără îndoială că a văzut la acei tineri credincioşi câte ceva care mai trebuia îndreptat, dar el era un „om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă" şi pentru el era o bucurie să se ocupe de credincioşi.

Aceasta este una din tainele păcii. Dacă inima se găseşte plină de Domnul Isus atunci nu mai este loc pentru îngâmfare, înălţare sau duh de judecată, ci la vederea lucrării lui Dumnezeu inima se umple de bucurie.

Nimeni nu poate să se simtă bine în faţa lui Dumnezeu câtă vreme inima nu-i va fi zdrobită şi golită de tot ce este în ea. Dumnezeu îşi găseşte plăcerea numai într-o inimă zdrobită şi numai o inimă zdrobită e fericită cu Dumnezeu. Când inima e astfel întărită în cunoaşterea lui Dumnezeu, iubirea pentru fraţi şi pentru Adunarea Domnului va însufleţi acel suflet. Trăim într-un veac de rânduieli şi datini. Aerul care înconjoară bisericile oficiale este îmbâcsit de statutele unor religii de tradiţie, care dezbracă sufletul de Cristos şi de mântuirea Lui. Diavolul îi înşeală pe creştini că ei măresc pe Cristos prin ţinerea a tot felul de datini şi forme, căci ştie, că în felul acesta, Cristos e dat la o parte cu desăvârşire, în timp ce formele ajung să fie ţinute cu sfinţenie. Iată de ce trebuie să ne însufleţească tot ce este după Sfânta Scriptură şi NUMAI după ea.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

13 IULIE

Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă DUMNEZEU, fără lege - despre ea mărturisesc Legea şi prorocii - şi anume, neprihănirea dată de DUMNEZEU, care vine prin credinţă în ISUS CRISTOS, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.

Romani 3.21-22

Neprihănirea lui Dumnezeu a fost arătată fără Lege. Legea ordona omului să-L iubească pe Dumnezeu arătându-i omului numai lipsurile. Unde este un cuget sincer trebuie să recunoască, că propria neprihănire zidită pe temelia Legii, nu este nimic altceva decât nişte zdrenţe murdare. Neprihănirea lui Dumnezeu stă cu totul în afara Legii şi s-a arătat prin aceea că Dumnezeu L-a înălţat pe Isus la dreapta măririi Sale, în slavă şi cinste. Desigur că şi Legea a mărturisit despre această neprihănire, dar mai mult nu a putut să facă. Noi citim în Isaia 46.13: „Eu îmi apropii neprihănirea: nu este departe; şi mântuirea Mea nu va zăbovi" şi în cap. 56: „Căci mântuirea Mea este aproape să vină şi neprihănirea Mea este aproape să se arate." Aşa a fost vestită această neprihănire de către martorii lui Dumnezeu, dar în zilele lor nu a fost descoperită. Dar acum a fost revelată NUMAI prin Isus Cristos cel răstignit şi proslăvit. Legea nu ştia nimic de un mijlocitor pentru păcătosul plin de datorii. Dar acum, în Isus Cristos ne-a fost descoperită neprihănirea lui Dumnezeu. Harul mărturiseşte de o acţiune a lui Dumnezeu în Fiul Său Prea iubit. Să nu ne uităm cu o inimă plină de laudă spre Dumnezeul şi Tatăl nostru?

Dacă omul trebuie să facă ceva în lucrarea mântuirii, Dumnezeu este înlăturat; şi dacă Dumnezeu este înlăturat mântuirea este cu neputinţă. Aşa dar, dacă mântuirea este lucrarea harului, trebuie să fie NUMAI a harului. Nu poate fi pe jumătate lege şi pe jumătate har. „Voi care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Cristos; aţi căzut din har” (Gal. 5.4).

Sursa AICI