vineri, 27 iulie 2012

Cuvântul sculptează!

27 IULIE

Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărămizie, şi de in subţire răsucit, lucrat la gherghef, cu patru stâlpi şi patru picioare ale lor.

Exodul 27.16

În toată Sfânta Scriptură este înfăţişat un Nume Scump: ISUS CRISTOS, Fiul lui Dumnezeu. În versetul de mai sus Îl găsim pe Cristos având o semnificaţie simbolică. Numai credinţa călăuzită de Duhul Sfânt poate să-L vadă în aceste exemple. Dumnezeu l-a îndemnat pe conducătorul poporului Israel, pe Moise, să-I facă un loc unde să locuiască în mijlocul poporului. Moise trebuia să facă totul întocmai după modelul care i-a fost arătat pe munte, în textul nostru este vorba de poarta curţii cortului. Poarta constă dintr-o perdea alcătuită din patru materiale. Fiecare stofă şi fiecare culoare ni-l arată pe Domnul Isus Cristos.

Albastru ne arată culoarea cerului. Isus este Fiul lui Dumnezeu, Aşa îl descrie Evanghelia lui Ioan.

Purpuriu, era culoarea mantiei care o purtau regii. Aşa îl descrie evanghelistul Matei, ca regele lui Israel.

Cărămiziu: culoarea roşie intens aminteşte de Omul suferinţei care şi-a vărsat sângele Lui pe Golgota. Aşa îl descrie evanghelistul Luca.

In răsucit ne aminteşte de cingătoarea cu care se încingeau sclavii când serveau pe stăpânul lor. Isus este adevăratul Slujitor, aşa cum Îl descrie evanghelistul Marcu. Sunt patru evanghelişti, la fel cum sunt patru stâlpi care stau pe patru picioare.

Ce minunat este Cuvântul lui Dumnezeu! Omul poate şti toate acestea şi să meargă în pierzarea veşnică. Atât timp cât un om nu a intrat pe poartă este afară. Domnul Isus este poarta. El a suferit pe cruce pentru tine din cauza păcatelor tale. Recunoaşte înaintea lui Dumnezeu toată vina ta, crede în El care şi-a vărsat sângele pentru iertarea ta şi vei fi mântuit.


Sursa AICI

Cei mai mulţi bureţi, pe care îi utilizăm în gospodărie, sunt de origine sintetică, iar mulţi oameni sunt foarte uimiţi când află că bureţii originali sunt de fapt animale marine. Dar fie că sunt sintetici, fie că s-au dezvoltat, bureţii pot absorbi şi păstra lichidul prin miile lor de pori deschişi. Există însă lichide corosive, care dăunează acestor bureţi şi care îi pot distruge complet.

Copiii sunt ca bureţii. Ei absorb modelul de comportament şi ideile cu care vin în contact. De aceea trebuie să fim foarte atenţi cărei influenţe îi supunem şi ce umple gândurile lor. Ce absorb copiii noştri în casele noastre? Ce literatură citesc ei? Dacă ascultă discuţiile noastre, ce fel de cuvinte frumoase sau urâte aud ei şi ce fel de comportament văd ei la noi? Suntem un exemplu pentru ceea ce înseamnă a-L iubi pe Domnul Isus şi a fi un ajutor pentru alţii? Există un climat duhovnicesc bun în casa noastră? Facem totul pentru a umple inimile copiilor cu gândurile lui Dumnezeu?

Când copiii vor fi mari, vor reflecta ceea ce au învăţat şi experimentat în anii în care au fost capabili să înveţe. De aceea să fim atenţi, ca aceşti mici „bureţi“ să absoarbă în casele noastre numai ceea ce este de folos, bun şi spre zidire.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-04-21?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-04

joi, 26 iulie 2012

Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale.
Psalmul 139.14



Inima noastră bate de aproximativ 100.000 de ori pe zi, sau de aproximativ 2,5 miliarde de ori în 70 de ani. Cantitatea pusă în circulaţie în acest timp ar fi suficientă pentru a umple cu sânge un „zgârie-nori“. Printr-o reţea foarte ramificată, cu o lungime de aproximativ 2.500 km de artere, vene şi capilare, sunt alimentate cu sânge toate părţile componente ale corpului. Aici avem pompa care nu necesită lucrări de întreţinere, pompă pe care tehnica o caută dintotdeauna. Inima este de asemenea foarte adaptabilă. Astfel, de exemplu, volumul de sânge de 5 litri pus în circulaţie pe minut de un ventricul se poate ridica la 20 litri în cazul unei munci fizice grele.

Viaţa noastră depinde de pulsul inimii. De aceea şi în limbajul figurat al Bibliei prin inimă se înţelege nu muşchiul, ci felul de a fi al persoanei omeneşti. Astfel, simţămintele şi deciziile voinţei noastre îşi au originea în inimă. Solomon spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoare-le vieţii“; „Cel ce încearcă inimile este Domnul“ (Proverbe 4.23; 17.3). Deci Dumnezeu Însuşi cunoaşte gândurile inimii noastre, pe care noi dorim să le ascundem de cei din jurul nostru. El judecă chiar şi motivele inimii. Toate acestea ar trebui să ne pună pe gânduri.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-04-20?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-04

Cuvântul sculptează!

26 IULIE

Vedeţi să nu vi se amăgească inima, şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. Căci atunci DOMNUL S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile, şi n-ar mai fi ploaie.

Deuteronom 11.16-17

Ce pustiu ar fi pământul dacă cerul s-ar închide să nu plouă. Cât de des trebuia să simtă poporul Israel această judecată a lui Dumnezeu pentru neascultarea lor. „El preface râurile în pustiu şi izvoarele de apă în pământ uscat, ţara roditoare în ţară săracă, din pricina răutăţii locuitorilor ei” (Ps. 107.33-34). Aceasta este o pildă plină de învăţăminte pentru un suflet care din pricina neascultării faţă de Domnul sau faţă de Cuvântul Său stă în afara părtăşiei cu El. Un astfel de creştin nu poate gusta binecuvântările cereşti care decurg din această părtăşie şi nu are nici o fărâmă din desfătarea închinării izvorâte dintr-un duh neîntristat. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru un astfel de suflet o carte pecetluită; totul este un pustiu, dezolat şi uscat. Nimeni să nu-şi plece urechea la şoapta vrăjmaşului, căci întâi ispiteşte inima apoi duce picioarele la cădere. Dacă nu mai avem astăzi de luptat cu închinarea la idoli aşa cum au avut cei din Israel, totuşi pericolul pentru noi nu este cu nimic mai prejos. Cât de uşor ne putem abate de la voia Domnului şi ne închinăm - de fapt în faţa unor lucruri din această lume. Nu poate fi scris în cuvinte câte neajunsuri vin peste un suflet care se hrăneşte cu lucruri lumeşti. Dar sufletul care stă în apropierea Domnului este pe deplin mulţumit: „Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adapi din şivoiul desfătărilor Tale” (Ps. 36.8).

Întocmai după cum în zilele lui Cain plăcutele sunete ale chitarei şi ale cimpoiului împiedecau să se audă strigătul sângelui lui Abel, tot aşa şi astăzi, alte sunete încântătoare înăbuşe glasul sângelui Golgotei; şi alte lucruri decât un Cristos răstignit atrag privirile omului.


Sursa AICI

miercuri, 25 iulie 2012

Cuvântul sculptează!

25 IULIE

Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta!

Ezechiel 34.11

Prorocia lui Ezechiel începe cu un cuvânt de jale către păstorii lui Israel, deoarece aceştia se pasc pe ei înşişi în loc să pască turma. Urmarea acestei rele lucrări a fost că turma a fost împrăştiată, dezbinată, rănită, bolnavă şi slăbită. Ce vreme măreaţă a fost pentru popor în timpul domniei Iui Solomon! Împărăteasa din Seba a trebuit să spună: „Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus."

Dar Dumnezeu a trebuit să-şi retragă binecuvântările de la urmaşii lui Solomon iar peste popor a venit judecata. Lipseau păstorii credincioşi, iar când Dumnezeu le-a trimis prooroci, aceştia au fost prigoniţi de conducătorii poporului. Dar Dumnezeul cel Bun, care iubea poporul s-a gândit la promisiunea Lui: „Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte şi anume pe robul Meu David." Când a venit împlinirea vremii Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său. Domnul Isus a venit „dar ai Săi nu L-au primit." Şi de data aceasta conducătorii poporului, păstorii, marii preoţi şi cărturarii au fost aceia care au intrigat poporul la ură împotriva Celui trimis de Dumnezeu. Poporul l-a osândit şi l-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Acolo, la cruce putem vedea pe Păstorul cel Bun care îşi dă viaţa pentru oile Sale. După învierea şi înălţarea Sa la Tatăl, El L-a trimis pe Duhul Sfânt, care i-a „adunat într-un singur Trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi." Astăzi vedem că turma lui Dumnezeu a primit păstori de la Domnul nostru (Petru îi numeşte: „bătrânii dintre voi.") Când poporul Israel va fi restabilit va savura din binecuvântările pe care le vor primi de la Mesia.

Când omul îşi recunoaşte nimicnicia lui, atunci Dumnezeu poate să-i vorbească prin har. E vorba doar de Dumnezeu şi de lucrarea Lui. Şi în aceasta stă adevărata odihnă a omului care a învăţat să se cunoască cât de puţin. E bine să luăm seama că Dumnezeu nu-şi împarte slava cu făptura Sa. El este TOTUL şi noi NIMIC.


Sursa AICI

marți, 24 iulie 2012

Cuvântul sculptează!

24 IULIE

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Iacov 5.16

O văduvă credincioasă s-a rugat mult pentru mântuirea fiului ei. Cu durere trebuia să constate că împotrivirea lui devenea tot mai mare. Ea nu obosea însă să aducă păsul ei la tronul harului. Într-o zi un unchi credincios i-a spus fiului: „Rugăciunile mamei tale te înconjoară ca un zid." Rece şi foarte indiferent el a răspuns: „Atunci am să iau o scară şi am să sar peste acest zid." Fiul şi-a văzut mai departe de drumurile lui, iar mama credincioasă a părăsit pământul fără să vadă dacă rugăciunile ei sunt ascultate. Duhul lui Dumnezeu şi-a început însă lucrarea în sufletul băiatului. A venit în lumina lui Dumnezeu unde i s-a arătat marea lui vină şi a găsit adăpost în Mântuitorul păcătoşilor. Cu inima plină de fericire a scris unchiului său ce a făcut Dumnezeu cu el. Dar, spre mirarea lui, unchiul credincios nu i-a răspuns. Atunci l-a invitat la el. Unchiul a răspuns îndată invitaţiei, dar nepotul a constatat că bătrânul nu reacţionează în nici un fel la schimbarea produsă în sufletul lui. „Unchiule, nu te bucuri chiar deloc de mântuirea mea?" a întrebat nepotul. După o clipă unchiul a spus: „Dar cum este cu scara?" „A fost ruptă treaptă cu treaptă, unchiule dragă!"

Rugăciunile mamei credincioase au găsit ascultare chiar după timp îndelungat. Mai ai şi tu copii sau rude necredincioase? Este mântuirea lor o temă serioasă a rugăciunilor tale? Nu te lăsa descurajat, chiar dacă raţiunea îţi spune că nu se vede nici o nădejde. Rugăciunea celui neprihănit are mare putere.

Ana - mama lui Samuel - este un bun exemplu pentru toţi credincioşii şi în special pentru surorile creştine de modul cum trebuie stăruit în rugăciune: „ea stătea multă vreme în rugăciune." Ea este şi un bun exemplu pentru a înţelege cum trebuie să se roage o femeie creştină în Adunarea lui Dumnezeu potrivit învăţăturii adevărului: „Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca” (1 Sam. 1; 1 Cor. 14.34).


Sursa AICI

luni, 23 iulie 2012

Cuvântul sculptează!

23 IULIE

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Isaia 53.5

„Cristos a murit pentru păcatele noastre" scrie adesea în Sfânta Scriptură. Cât de scurt şi concis este expus acest adevăr al mântuirii în 1 Cor. 15.3. Este de ajuns pentru orice inimă îndreptată spre pocăinţă ca să găsească pacea prin credinţă în acest cuvânt. Spurgeon a spus pe patul morţii: „Isus a murit pentru mine; aceasta este toată teologia mea.” Într-adevăr, în aceasta este înglobată toată mântuirea noastră veşnică. Câtă nevoie este să cunoaştem cu toată claritatea că numai suferinţele nespuse ale Domnului Isus la cruce, judecata lui Dumnezeu care s-a sfârşit prin moartea Domnului Isus pentru noi cei vinovaţi, poate să ne mântuiască şi să ne desăvârşească în faţa lui Dumnezeu. Dacă El nu ar fi mers la judecată în locul nostru - „Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi" dacă n-ar fi fost „bobul de grâu" căzut în pământ ca să moară - atunci El ar fi rămas singur. Nici un om nu ar fi putut să vadă slava Lui şi să fie făcut părtaş cu El. Toţi erau despărţiţi de Dumnezeu prin păcat. Dar acum, prin jertfa Domnului Isus, toţi cei care cred în El sunt împăcaţi cu Dumnezeu. Cristos a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre şi prin sângele Lui a şters datoria noastră. Moartea Lui ne-a dat viaţa. Nu am fi putut face nimic pentru această lucrare. Trebuie să-I mulţumim cu adâncă recunoştinţă. O, de-ar fi pentru fiecare din noi o trebuinţă neapărată să-L lăudam şi să-L adorăm. Niciodată să nu uităm că El a spus: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea."

Noi vestim moartea Lui care ne-a adus viaţa, care ne-a scos din nelegiuire, şi ne-a şters pentru totdeauna, toate păcatele. Sărbătorim această moarte ca pe o biruinţă asupra lumii, păcatului, asupra morţii şi a lui Satan şi facem acest lucru până va veni Domnul, Cel lepădat de lume, ca să ne ia cu El în cer şi să ne facă parte de binecuvântata Lui părtăşie dintre El şi Tatăl.


Sursa AICI