Cuvântul sculptează!

9 AUGUST

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Proverbe 4.23

Un băiat de 9 ani l-a primit prin credinţă pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal. El se bucura de faptul că este o oiţă a Păstorului cel Bun. După un timp a venit la învăţătoarea lui care era credincioasă. Plângea. Aceasta l-a întrebat de ce plânge. Suspinând el a spus: „Eu am dăruit numai trei sferturi din inima mea Domnului Isus iar un sfert mai este încă a câinelui meu."

Nu putem să nu zâmbim de necazul băiatului, dar este vrednic de gândit asupra acestui adevăr. El s-a predat Mântuitorului în credinţa lui de copil. După scurt timp, Domnul Isus îi arată că în afară de El mai are totuşi ceva de care inima lui mai este legată. Acest băiat avea un cuget sensibil. El a recunoscut bilaterismul său (adică faptul de a sluji la doi stăpâni) şi a plâns cu lacrimi. Oare nouă celor mari nu ne lipseşte adesea acest cuget sensibil? Domnul Isus ne-a răscumpărat; duhul, sufletul şi trupul îi aparţin pe deplini. El vrea să fie centrul inimii noastre. Inima este sediul simţurilor, al iubirii, şi al simpatiei. Noi copiii lui Dumnezeu avem datoria sfântă de a veghea cu stricteţe ca inima noastră să bată necontenit numai pentru El, Cel care pe Golgota a suferit şi a murit în suferinţe nespuse pentru păcatele noastre şi a luat asupra lui judecata cea dreaptă şi sfântă a lui Dumnezeu. Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice!" Satana care strică sufletele vrea să infiltreze lumea în inima noastră. Cu ce viclenie păşeşte el îndeosebi în vremurile noastre! Luxul în viaţă, progresul, comoditatea şi atâtea altele le foloseşte pentru a ne abate de la Domnul Isus. Cercetaţi-vă inima în lumina Lui sfântă dacă bate necontenit numai pentru El.

Domnul Isus Cristos ne cheamă să murim faţă de noi înşine, faţă de carne (fire), de dorinţele sale ca şi faţă de chemările familiei sau ale prietenilor când aceştia nu vor pentru noi acea viaţă sfântă, predată pentru slava Sa.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

8 AUGUST

Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea.

Zaharia 3.4

Dumnezeu nu poate să vadă păcatul în faţa Lui. Păcatul nu se împacă cu Persoana Lui sfântă. Dar pe baza jertfei de ispăşire de pe Golgota a lui Isus Cristos, poate îndepărta păcatul. La cruce Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său pentru păcătoşi şi nelegiuiţi la moarte. Isus a mers la cruce ca ÎNLOCUITOR, pentru vina şi păcatul omenirii şi a suferit mânia dreaptă şi judecata dumnezeiască. El corespundea TUTUROR cerinţelor sfinte pe care Dumnezeu le cerea de la oameni şi putea astfel să ia locul păcătosului. Dar El a pus în rânduială nu numai vinovăţia noastră ci şi starea păcătoasă a omului în faţa lui Dumnezeu, stare care a fost îndepărtată. Dumnezeu a condamnat păcatul în trup, prin aceea că l-a făcut pe Domnul Cristos păcat. „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi sa fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5.21). Prin puterea acestei jertfe de ispăşire, Dumnezeu poate să spună către fiecare păcătos care vine prin credinţă la El: „Iată că am îndepărtat nelegiuirea de la tine."

Aşadar prin jertfa de ispăşire nu s-au îndepărtat numai păcatele (fapte, gânduri, vorbe) ci şi PĂCATUL; adică starea dezastruoasă a omului. Ce linişte aduce aceasta cugetului nostru, căci chiar această „procuratură dumnezeiască" mustră şi nu lasă în pace pe omul nemântuit.

Cel a cărui nelegiuire a îndepărtat-o Dumnezeu poate spune: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, AVEM pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Rom. 5.1-2).

ÎN Domnul Isus Cristos...

Adevărul în Isus ... Efes. 4.21

Apropiaţi în Cristos ... Efes. 2.13

Iertaţi în Cristos ... Efes. 4.32

Înviaţi şi aşezaţi în Cristos ... Efes. 2.6

Sfinţi în Cristos Isus ... Filip. 1.1

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

7 AUGUST

Toată Scriptura este insuflată de DUMNEZEU şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui DUMNEZEU să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

2 Timotei 3.16-17

Este un har nespus din partea lui Dumnezeu, că ne-a păstrat Cuvântul Său neştirbit cu toate împotrivirile mari ale duşmanului. Ca o Stâncă în care toate valurile se sparg, ca un izvor într-un pustiu, ca un far în mijlocul mării înspumegate, aşa stă Cuvântul lui Dumnezeu, mereu plin de putere, proaspăt şi curat, chiar dacă Satana şi lumea îşi manifestă duşmănia lor faţă de El. El este apa răcoritoare şi aducătoare de pace pentru orice însetat, pentru oricine e trântit jos de forme şi obosit în religii, unde nu găseşte pace. Scriptura este şi astăzi îndrumător pentru orice cercetător simplu şi sincer, o cale UNICĂ şi dreaptă care se întinde cu siguranţă şi neabătut peste ţărmul stâncos al mişeliei Satanei, şi conduce sufletul la Cristos şi prin El, în cer. Cuvântul lui Dumnezeu este neschimbat în credinţă şi plin de nădejde ca şi Acela din a cărui gură a fost vorbit; şi el dăruieşte, oricui nădăjduieşte în El, aceleaşi trăsături sfinte. Dacă noi nu simţim lucrările Sale binecuvântate atunci de vină nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci noi înşine pentru ca nu suntem ascultători. Din astfel de stări triste rezultă multe rădăcini ale răutăţii şi ale rătăcirii şi multe situaţii triste între credincioşi. Mulţi sunt cuprinşi de ei înşişi şi se opun mustrării Cuvântului lui Dumnezeu. Oh! să ne gândim ce necinste aducem prin aceasta lui Dumnezeu.

Dumnezeu în dragostea Sa ne-a vorbit, şi datoria noastră este să ascultăm ca un copil. Cărarea ascultării este cărarea ODIHNEI şi BINECUVÂNTĂRII. Pe această cărare pot umbla atât „copilaşii în Cristos" cât şi „tinerii' şi „părinţii." Aceasta este singura cărare binecuvântată pentru toţi. Fără îndoială că ea este strimtă, dar este o cărare SIGURĂ, luminată de Veşnicul nostru Dumnezeu.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

6 AUGUST

Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda.

Apocalipsa 5.12

Sfânta Scriptură mărturiseşte în multe locuri clar şi concis „că Cristos a murit pentru păcatele noastre" şi că prin jertfa lui de la cruce a făcut răscumpărarea veşnică (1 Cor. 15.3; Evr. 9.12). Toţi care cred din inimă în El pot să spună: „SUNTEM sfinţi prin UNICA jertfă care a fost făcută odată pentru totdeauna ÎN Isus Cristos." Sfânta Carte spune. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi." Domnul Cristos prin moartea Lui a pus temelia slavei veşnice a lui Dumnezeu în creatura Sa nouă, ca şi temelia noastră veşnică de mântuire, aşa cum ne este arătat în Apocalipsa: „Mielul care a fost junghiat, care era în mijlocul Tronului." Şi ce fac ei? Ei cântă Mielului care i-a răscumpărat, o cântare nouă. Voia lui Dumnezeu este ca aici, pe pământ, obiectul slavei să fie: moartea Fiului Său. De fapt şi Domnul Isus a spus în noaptea când a fost vândut: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea."

El ne-a dat deja aici pe pământ un loc unde noi să-L privim ca Mielul lui Dumnezeu, adus ca ardere de tot. De ar pătrunde în inimile noastre ca o necesitate de a-L slăvi şi a-L adora în duhurile noastre.

Dacă Masa Domnului se sărbătoreşte în chip duhovnicesc, atunci nu putem decât să-I mulţumim şi să-L adorăm. Abia atunci amintirea morţii Domnului Cristos devine o slujbă dumnezeiască.

Dacă ne mai folosim de forme din Vechiul Testament şi le punem în practica adunării la adorare, aşa cum prea adesea se vede acest lucru în grupările care se strâng în jurul unui om, sau a unei forme, a unui nume;... pierdem miezul adevăratei adorări prin Duhul lui Dumnezeu. Adorarea adevărată NU este o formalitate în efectuarea slujbei lui Dumnezeu, ci ea corespunde pe deplin cu ceea ce este Dumnezeu. Adevărata adorare nu se poate aduce decât pe terenul prezenţei Domnului, afară din tabără unde este El (Evr. 13.13).

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

5 AUGUST

Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Cristos.

Coloseni 2.5

„Fraţi sfinţi şi credincioşi" îi numeşte apostolul pe primitorii acestei epistole. El însuşi era încătuşat în închisoare pentru Domnul Isus, suportând cu dragoste toate suferinţele urmându-L pe Domnul său. El era tot timpul în legătură duhovnicească cu aceia care au primit credinţa cea preţioasă. El se bucura când adunările stăteau bine şi se întrista când era altfel. La cei din Colose laudă rânduiala care a găsit-o la ei. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii (1 Cor. 14.33) şi dacă este vorba de acest lucru în practica unei adunări locale, acolo înseamnă că fraţii se vor supune sfinţeniei lui Dumnezeu şi purtarea lor o va dovedi din plin. Ei se vor îngădui unii pe alţii şi vor fi supuşi unul altuia în frica lui Cristos. La fel şi surorile vor ocupa locul lor de supunere şi nu se vor ridica să conducă adunarea sub nici o formă. Ele vor trăi în pace unele cu altele şi vor avea acel gând ca prin îmbrăcămintea lor să nu fie o pricină de poticnire pentru nimeni.

La toate aceste trăsături este cerută părtăşia practică şi personală cu Domnul. Apostolul se bucură de tăria neclintită a credinţei colosenilor ÎN Cristos. Această tărie era strict necesară deoarece unii căutau să-şi facă intrarea în inimi prin filozofie şi amăgiri deşarte după datinile oamenilor. Erau „elemente lumeşti" cu privire la mâncare şi băutură, sau înfrânare de la zile de sărbătoare, sau la o lună nouă sau la o zi de sabat. „Nu lua, nu gusta, nu atinge..." aşa predicau unii oameni şi prin aceasta au pus un jug asupra credincioşilor, jug care era în opoziţie cu harul lui Cristos şi credinţa în El. Toate aceste lucruri care ţin de duhul legii au în vedere firea pământească, pentru ca să o ridice în slavă. Să stăruim deci în harul lui Dumnezeu şi să nu ne lăsăm amăgiţi de cei care propovăduiesc zadarnica religie a lui Cain care în contextul ei arată că vrea să aducă jertfă roadele unui pământ blestemat.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

4 AUGUST

Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.

Evrei 13.13

E un mare privilegiu (drept) al nostru să ieşim la Domnul Isus cel lepădat şi să suferim ocara Lui! Cum a fost El batjocorit, ignorat, neînţeles şi urât! Pentru dragostea Lui a fost duşmănit şi răstignit afară din Ierusalim. Tabăra era atunci Israelul şi această tabără nu mai există astăzi. Isus i-a scos afară pe ai Lui. Tot aşa Domnul Isus îl scoate astăzi afară pe ai Lui din această lume şi din tot ce este în legătură cu lumea aceasta religioasă. Domnul îi aduce pe ai Săi la El, în afară de orice organizaţie de tabără, deoarece El însuşi este afară. Cu cât suntem în umblarea noastră mai convinşi de a ne abate de la orice tabără organizată de oameni cu atât se măreşte ocara noastră căci acolo unde lucrează omul se găsesc lucruri pe care nu le vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este singurul îndreptar care ne dă lumină la orice întrebare care se iveşte pe calea urmării Domnului Isus.

Să examinăm calea pe care mergem în lumina Sfintei Scripturi şi să cercetăm locul pe care-l ocupăm, dacă corespunde întru totul cu gândurile lui Dumnezeu. Dacă găsim abateri, dacă găsim ceva care nu este scris în Cuvântul Lui, atunci Domnul să ne dea putere să ne depărtăm şi să ieşim afară din orice îngrădire omenească. Numai acolo unde poruncile omeneşti sunt puse la o parte şi totul se supune autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt are conducerea, este respectată temelia dumnezeiască a unităţii Trupului, de care aparţin toţi credincioşii ca mădulare. Numai aşa poate fi prezentată adunarea; aceasta înseamnă a fi o expresie văzută a unicei Adunări care Domnul Isus a ales-o, „căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor."

În loc să se înfăţişeze înarmat cu sabia prigonirii, vrăjmaşul se plimbă înveşmântat în haina slujbei religioase. Din această cauză, mulţi creştini sunt încurcaţi în zadarnica religie a acestei lumi, având doar o formă de evlavie. Remediul este ieşirea afară din aceste tabere religioase, şi să stăm pe locul prezenţei Domnului Isus.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

3 AUGUST

Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.

Proverbe 15.18

Într-o zi, preotul credincios Machtholf a găsit în pragul uşii o scrisoare cu insulte la adresa Iui. El a citit-o, dar nu a spus nici un cuvânt ci s-a rugat. Duminica următoare, după predică a spus de la amvon: „Un prieten drag a adus o scrisoare în casa mea, în care îmi înşiră greşelile. Eu le-am citit, m-am cercetat şi am găsit multe lucruri adevărate. În inima mea este rădăcina a tot ce prietenul a găsit la mine, dar harul lui Dumnezeu este singurul care nu a lăsat răul să devină realitate. Prietenul meu iubit cunoaşte greşelile mele foarte bine, ceea ce mă face să cred că este chiar în mijlocul nostru. Îl rog din suflet să vină la mine, ca să pot să-i arăt dragostea mea."

Când lui Tersteegen din Mulheim i-a fost aruncat un coş fără fund peste cap, ca semn de batjocură, el a zis: „Aceasta nu-i încă o cunună de spini."

Cum ar răsuna răspunsurile noastre în astfel de situaţii? Ar descoperii ele caracterul Domnului nostru? Fiecare să răspundă singur la această întrebare. Noi vrem să ne amintim de cuvintele lui Pavel: „Dragostea ... nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău ... crede totul ... suferă totul ..." (1 Cor. 13.5-7). Aceasta este dragostea pe care Dumnezeu o caută la noi căci El este izvorul ei. Cât de bune şi de frumoase sunt însuşirile ei!

Dacă noi ne-am uita mai des în această oglindă luminoasă şi fără greş - lucru care ar trebui să-l facem în fiecare zi - atunci fără îndoială că este mult de judecat, mult de mărturisit. În felul acesta inima noastră îl admiră şi-L adoră pe Cel care a fost o pildă minunată de dragoste.

Dacă pentru Numele lui Cristos vom rămâne statornici până la sfârşit, atunci chiar dacă ne-ar arde pe toţi, scânteile de la rugurile noastre ar răspândi Evanghelia departe pe faţa pământului.

Sursa AICI