Căci El [Dumnezeu] dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie…
Eclesiastul 2.26

Cuvinte înţelepte

Averea pierdută o poţi recâştiga; timpul pierdut însă, niciodată.

Cei mai mari dintre oameni întotdeauna şi-au recunoscut în smerenie micimea, pe când cei mai mici dintre oameni niciodată nu-şi găsesc egali mărimii, în părerile lor.

Unii oameni văd mai multe lucrări ale lui Dumnezeu plimbându-se în jurul casei, decât văd alţii făcând călătorii în jurul lumii.

Interesul vorbeşte tot felul de limbi şi joacă tot felul de roluri.

Cheltuielile mici sunt ca şoarecii într-un hambar. Dacă sunt mulţi, pricinuiesc pagube mari.

Nu lăsa ca liniştea ta să fie tulburată necontenit de persoane care vin ca prieteni să povestească ce spun duşmanii tăi.

Orice nedreptate izvorăşte din prea multă iubire faţă de noi înşine şi din lipsă de dragoste faţă de alţii.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-06-04?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-06

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi.
1 Ioan 3.16

Din dragoste

În timpul revoluţiei franceze, un tânăr de origine nobilă a fost condus împreună cu alţii spre locul de execuţie. Când a fost strigat numele tânărului, ieşi un alt bărbat din rândul celor condamnaţi şi se predă judecătorului în locul celui strigat. După executarea sentinţei groaznice, rămase spre mirarea judecătorului acel tânăr, şi deoarece nu îşi putea explica acest lucru imediat, a fost trimis pentru un timp din nou în închisoare. La scurt timp după aceasta, toţi întemniţaţii au fost graţiaţi, iar tânărul nobil plecă bucuros spre casă. Deoarece nu şi-a găsit tatăl acasă, a deschis uşa biroului său, dar nici acolo nu era. Pe birou a găsit o scrisoare adresată lui personal, scrisă de mâna tatălui. Tremurând o ridică şi citi: „Dragul meu fiu, n-am putut suporta gândul că tu trebuie să mori aşa de tânăr; de aceea am păşit pentru tine în momentul decisiv. Eu sunt în vârstă şi nu mai am mult timp de trăit, nici nu mai pot face mult bine. Dar tu eşti tânăr şi poţi fi de folos atât pentru casa ta, cât şi pentru alţii, cu ajutorul lui Dumnezeu. Păşeşte pe calea lui Dumnezeu plină de iubire şi gândeşte-te la tatăl tău.“

Şi tu eşti un păcătos condamnat la moarte, „fiindcă plata păcatului este moartea“ (Romani 6.23). Dar un Altul a păşit în locul tău şi a suportat moartea şi judecata pentru tine: Isus Hristos. Nu te mişcă această dragoste?

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-06-16?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-06

Cuvântul sculptează!

24 AUGUST

Când numai sunt lemne, focul se stinge.

Proverbe 26.20

Ce clar este acest cuvânt! Fără lemne focul se stinge. Pentru a înţelege lucrul acesta nu ne trebuie multe studii. Nu dăm noi oare de multe ori cu capul de adevărul acesta? Nu ard în jurul nostru nenumărate focuri mari şi mici al căror fum ne face să lăcrimăm, şi care de mult s-ar fi stins dacă nu ar fi fost aprovizionate din când în când cu „lemne" Căci: „Unde-i lipsă de lemne, focul se stinge şi când nu mai este un clevetitor cearta se potoleşte."

Câte păreri diferite, povestiri eronate, vorbe rele despre alţii, s-ar stinge în mijlocul nostru dacă nu s-ar mai aduce material pentru ardere. Clevetirea nu ajută la nimeni, dar duşmanul sufletelor noastre are mult de câştigat distrugând legăturile frăţeşti.

Vai, de ne-am speria de acest rău, şi cu seriozitate şi dârzenie sfântă să îndepărtăm orice neajuns, să nu clevetim unii despre alţii, ci mai bine să ne rugăm unii pentru alţii. Atunci se va stinge acest focar al putrefacţiei şi al distrugerii. Câtă pagubă a fost produsă până acum prin clevetire nu se poate scrie şi nici măsura pe vreo scară gradată. Cât de des au fost distruse prietenii intime, cunoscuţi au fost despărţiţi şi chiar au ajuns la duşmănie. „... limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită" (Prov. 25.23) de aceea să învăţăm să înfrânăm acest mic mădular care aprinde o pădure mare.

Dacă un creştin se duce la înot ca să simtă bine, sau face un lucru asemănător numai ca să-şi placă lui însuşi să nu se aştepte ca Dumnezeu să-l păzească de primejdie. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să trecem pe un lac în furtună ca să vestim Evanghelia, dacă ne cere ca să trecem peste cei mai înalţi munţi ca să-i slujim, atunci, da, ne putem încredinţa în mâinile Lui şi ne va păzi de orice rău căci El ne-a poruncit să mergem. Domnul Isus Cristos are plăcere să se bucure de predarea noastră întreagă şi doreşte să avem o deplină părtăşie cu El. Acest lucru nu se poate face în medii infectate de păcat.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

23 AUGUST

DOAMNE, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! DUMNEZEULE, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund.

Psalmul 18.2

Pentru toţi copiii lui Dumnezeu este o mare mângâiere că Dumnezeu le cunoaşte întristarea, lacrimile ascunse şi necazurile. Calea credinţei în această lume este o cale presărată cu greutăţi şi necazuri. Dar Dumnezeul şi Tatăl nostru este un Dumnezeu al dragostei şi milei. El se gândeşte tot timpul la copiii Săi. În Cuvântul Lui citim să „aruncăm asupra Lui toate îngrijorările şi El însuşi va îngriji de noi."

Cum mai putem oare să fim neliniştiţi sau fără putere când avem o astfel de îmbărbătare? Putem merge voioşi şi plini de încredere spre minunata noastră ţintă. De-am primi toată energia pentru a alerga spre ţinta noastră cu ochii privind mereu spre Domnul nostru. Dar lucrul acesta putem să-l facem dacă ne bizuim tot mai mult pe dragostea lui Dumnezeu şi Tatălui nostru ca şi pe dragostea Domnului Isus Cristos. Prin aceasta inimile noastre se vor întări tot mai mult.

Dumnezeul nostru cel Mare care face rănile este şi Acela care le vindecă. De-am zidi mai mult încrederea noastră în dragostea Domnului Isus şi a lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Gândurile lui Dumnezeu faţă de noi sunt gânduri de dragoste şi gânduri de pace. El vrea ca tot timpul să ne desprindem de gunoaiele lumeşti, şi să fim tot mereu cu candelele aprinse, ca să-L aşteptăm. El este aproape. În curând va veni ca să intrăm ca Mireasă la nunta Mielului, în împărăţia lui sfântă.

Noi suntem în mâna Aceluia care e nemărginit în dragostea Sa, fără greşeală în înţelepciunea Sa şi fără hotar în puterea Sa şi ale cărui mijloace de ajutorare sunt nesfârşite. Dacă ne mustră sau pedepseşte, o face, pentru că ne iubeşte şi ne vrea binele. Să ne aducem aminte tot timpul că dragostea dumnezeiască este înţeleptă şi credincioasă şi ea îngăduie amarul pentru folosul şi binecuvântarea noastră.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

22 AUGUST

Iov... era fără prihană şi curat în suflet, şi se abătea de la rău.

Iov 1.1

Această mărturie nu a dat-o un om ci însuşi Dumnezeu. Oamenii şi părerile lor sunt foarte variate. Pe omul pe care îl simpatizează, cu care are adânci legături de prietenie, sau îi este rudă, îl caracterizează în cuvinte alese, pe când pe unul mai îndepărtat sau pe duşmani îi caracterizează cu cuvinte fără preţ. Omul vede numai exteriorul şi se lasă influenţat sau orbit. Pătrunderea în inimă nu îi este îngăduită. La Dumnezeu este cu totul altfel, El vede totul. În faţa Lui fiecare om este o carte deschisă. Dumnezeu s-a uitat şi în inima lui Iov şi a putut să dea mărturia de mai sus. Iov era fără prihană şi trăia în temere de Dumnezeu. El ştia că Dumnezeu îl vede, chiar dacă oamenii nu-l văd şi de aceea evita răul. Totuşi Dumnezeu l-a trecut prin încercări şi durere cu scopul de a curaţi orice colţişor al inimii lui de dreptatea proprie. Prin aceste dureri şi întristări a fost adus în starea de a se închina lui Dumnezeu în praf şi cenuşă. El capitulează în faţa lui Dumnezeu şi apoi este binecuvântat în mod deosebit.

În ochii lui Dumnezeu fiecare om este un păcătos. Dumnezeu ne trimite adesea întristări, necazuri şi dureri, nu ca să ne pedepsească, ci ca să ne aducă în stare să recunoaştem greşelile vieţii noastre în faţa Lui ca astfel capitulând să-L primim pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul nostru. Când Dumnezeu a realizat această lucrare în noi, atunci poate să ne binecuvânteze.

Stimate cititor,

Te-ai întrebat vreodată cum te caracterizează Dumnezeu? În Cuvântul Său, în Biblie, vei găsi mărturia Lui pentru orice om. Ea este că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3.23).

Încrede-te chiar acum în acest scump Mântuitor care vrea să-ţi dea viaţa veşnică în dar şi astfel vei deveni un om nou, fără prihană şi curat la suflet.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

21 AUGUST

Astfel dar, după cum aţi primit pe CRISTOS ISUS, DOMNUL, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă.

Coloseni 2.6-7

Cum L-am primit noi pe Domnul Isus? Ca pe Cel ce sa află în centrul hotărârilor lui Dumnezeu, ca pe Acela care este căpetenia oricărei domnii şi a oricărei stăpâniri? Acest Domn prin care şi pentru care au fost create toate lucrurile a poposit pe acest pământ în chip de om. Cu toate că o mare împotrivire s-a iscat mereu faţă de El, a fost ascultător până la moarte de cruce. El nu a venit să îmbunătăţească şi să-l ridice în chip moral pe o treaptă superioară pe om ci a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Moartea Lui de pe cruce ne arată încă o dată clar că omul păcătos nu a putut şi nu poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu, chiar dacă ar intra din nou în legea evreiască şi şi-ar mortifica trupul, sau ar urma gândurile filozofice ale îmbunătăţirii de sine, ori dacă s-ar închina în faţa îngerilor sau a altor fiinţe cereşti. Toate aceste lucruri sunt în contradicţie cu adevărul dat de Isus. Ele dau posibilitate firii pământeşti să se laude, pe când Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Unde este pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? NU, ci prin legea credinţei” (Rom. 3.27).

Singura CALE sigură pentru credincios în această lume este umblarea ÎN Cristos. A fi înrădăcinat ÎN El are ca rezultat o hrană bună şi o creştere sănătoasă. Un astfel de creştin stă bine întemeiat în harul lui Dumnezeu şi nu se lasă clătinat de învăţături false.

Cum pot fi aduse rugăciuni de mulţumire de către creştinii care vor să se facă mai buni pe căile legii, fără Isus? Adevărata mulţumire curge din acea inimă care capitulează, care se vede că nu e bună de nimic şi găseşte Izvorul tuturor binecuvântărilor, al binelui, a tot ce-i lipseşte în Preaiubitul Tatălui. Veşnicul Cuvânt al lui Dumnezeu ne spune că noi AVEM TOTUL DEPLIN în Domnul Isus (Col. 2.10). Şi dacă numai în El avem totul deplin ce să mai căutăm în noi înşine? Ce să mai căutăm în alte izvoare care nu ţin apă?

Sursa AICI

Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască. Dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.
Proverbe 15.22

Soţul şi soţia

Un soţ şi o soţie şi-au săpat şi semănat grădina. Un strat a rămas însă nesemănat. Acolo, soţul a semănat în ascuns salată, pentru a-i face astfel o bucurie soţiei. A doua zi, soţia s-a gândit şi ea la stratul nesemănat şi a pus în ascuns fasole, pentru că soţul ei o mânca cu plăcere. Cei doi mergeau mereu independent unul de altul la acel strat şi fiecare smulgea ceea ce considera a fi buruiană: soţia salata, iar soţul fasolea. S-au străduit însă în zadar, pentru că fiecare a distrus sămânţa celuilalt.

Ceva asemănător se petrece în „grădina căsniciei şi a educaţiei“. Dacă soţul şi soţia nu sunt de acord şi nu discută ceea ce intenţionează să facă, la sfârşit nu vor vedea roade. Strădania lor va fi zadarnică. Înţeleptul Solomon a exprimat aceasta în cuvintele: „Planurile se pun la cale prin sfat“. Într-o căsnicie, discuţia unul cu altul este indispensabilă. Să ne luăm timp pentru a discuta împreună! Dar nu numai atât, ci şi să ne rugăm împreună! Tot ceea ce am discutat, putem să aducem cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi să discutăm împreună cu El. Dumnezeu stă cu ajutorul Său la dispoziţia noastră şi El ştie orice cale de ieşire, chiar şi acolo unde cei doi parteneri, în ciuda faptului că au discutat împreună, nu văd nicio soluţie.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-09?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03