marți, 11 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

11 Septembrie – Seamănă vânt şi…

O femeie împreună cu fiul ei de cinci ani aşteaptă autobuzul în staţie. Mama îl sfătuieşte pe copil:

-«Juanin, spune-i şoferului că ai patru ani, ca să nu plăteşti biletul şi să călătoreşti gratuit.»

Urcă în autobuz iar şoferul îl întreabă pe micuţ:

-«Câţi ani ai?»

-«Am patru», răspunse el.

-«Şi când împlineşti cinci?»

-«Când cobor din autobuz.»

Economisirea de acum înseamnă foarte puţin lucru. În schimb sămânţa pe care mama a semănat-o în inima copilului poate fi nefastă.

După aceasta va înşela nu pe şoferul autobuzului ci pe propriii lui părinţi. Atunci se vor lamenta.

Ceea ce aude şi mai ales ceea ce vede la părinţii săi îl modelează pe fiu şi va fi un factor foarte important în felul său de a fi şi de a se comporta de-a lungul vieţii sale. Asemănarea fiilor cu părinţii are, fără îndoială, un aspect genetic, însă are de asemenea o importantă componentă de contagiere.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 10 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

10 Septembrie – Într-un balon

Un grup de turişti făcea odată excursie cu balonul. După o bună bucată de drum, ceaţa deveni atât de deasă încât nu era chip să se orienteze. Era imposibil să continue, aşa că hotărâră să coboare pe pământ.

Aterizând, întâlniră un om care şedea şi trăgea liniştit din pipă. Se apropiară de el şi îl întrebară:

-«Domnule, nu vă supăraţi, aţi putea spune unde ne aflăm?»

Omul rămase puţin pe gânduri, după care, cu mult calm, răspunse:

-«Vă aflaţi într-un balon.»

În faţa unui atare răspuns, unul dintre turişti comentă:

-«Omul acesta este matematician. O spun din trei motive:

Primul: s-a gândit mult la răspuns.

Doi: ceea ce ne-a spus este adevărat.

Şi trei: acest adevăr nu ne este de nici un folos.»

În călătoria noastră spre Dumnezeu, spre Cer, apar, de asemenea, ceţuri şi nori întunecaţi. Avem nevoie de un ghid care să ne ajute să ascultăm glasul lui Dumnezeu şi să descoperim voinţa sa.

Ghidul trebuie să fie un om care să aibă experienţă de Dumnezeu şi care să fie expert în drumul care duce la El. trebuie să aibă inima în Cer, dar să fie cu picioarele pe pământ. Trebuie să fie foarte divin şi, pentru aceasta, e nevoie să fie foarte uman.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 9 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

9 Septembrie – Bumerang

Mama lui Jaimito îi spune într-o zi fiului său:

-«Jaimito, fii cuminte. Fiecare poznă de-a ta îmi scoate numai peri albi!»

-«Vai, mamă, cum a trebuit să fii tu când erai mică, de vreme ce biata bunica arată în halul în care este.»

Motivele neghioabe folosesc doar pentru neghiobi.

Este foarte important ca părinţii să ştie să dea copiilor lor motive pentru credinţa şi speranţa lor (1Petru 3,15).

O parte fundamentală din reuşita educaţiei se sprijină pe aceasta: a insufla în copii motive serioase pentru ca să ia viaţa în serios.

Iar pentru ca să le dai, trebuie mai întâi să le ai.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

8 Septembrie – Dublu sens

Într-o sală de clasă – cu elevi de doisprezece-treisprezece ani – apăru scris pe tablă: „Profesorul este un prost”.

Intrând, profesorul descoperi insulta şi întrebă:

-«Cine a scris aceasta?»

Un elev se ridică şi mărturisi cu umilinţă:

-«Eu am fost, domnule profesor.»

Profesorul, foarte înţelegător, îi spuse:

-«Nu te pedepsesc, pentru că ai spus adevărul.»

Bănuitorii se vor întreba îndată: Ce este adevărat, ceea ce a spus elevul sau ceea ce a scris?

A educa nu este un lucru uşor, nici pentru părinţi, nici pentru profesori. La anumite vârste ale copilului, greutatea creşte simţitor.

În munca de educaţie este nevoie de multă dragoste, suficient simţ comun, un anumit simţ al umorului şi o mare doză de răbdare.

Isus ne-a poruncit: „Învăţaţi-i să păstreze toate câte vi le-am poruncit vouă”. Însă atunci când ne-a impus aceasta ne-a promis de asemenea: „Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,19-20). Este mai bine pentru noi să ne încredem în promisiunea sa şi să contăm mai mult pe ajutorul său.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 7 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

7 Septembrie – Medicină ca la carte

Mama îl întreabă pe fiul ei de patru ani:

-«Chiar nu te simţi bine, Carlito?»

-«Da, mamă, sunt bolnav. Însă nu e nevoie să chemi medicul. Dacă nu mă trimiţi la grădiniţă, poate că am să mă fac bine.»

Copilul inventează boala ca pretext pentru lenea sa. De câte ori nu spunem „nu pot” când, de fapt, ar trebui să spunem „nu vreau”!

Toţi trebuie să facem în viaţă, în fiecare zi, lucruri care nu ne sunt pe plac; trebuie să ne confruntăm cu cheful sau cu lipsa de chef. Este foarte important să învăţăm cât mai devreme – deja din copilărie – să dominăm cheful sau lipsa de chef. Aici nu există alternativă: ori dominăm ori suntem dominaţi.

De puţin folos ne va fi în viaţă dacă suntem dominaţi de stările sufleteşti. Fără curăţare, fără efort, nu există fruct.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 6 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

6 Septembrie – Datorii părinteşti

O profesoară le dă elevilor săi, de opt ani, un exerciţiu de redactare. Subiectul era următorul: „Datoriile părinţilor”.

Unul dintre elevi scrie, printre altele: „Tatăl meu trebuie să-mi facă temele la Matematică iar mama pe cele de la Literatură”.

Fără îndoială, prima dorinţă a copilului este ca părinţii săi să-i facă „temele sale”. Părinţii cad deseori în această ispită: să-i facă copilului lor economie de efort, să-l scutească de sudorile pe care ei, la timpul lor, au trebuit să le suporte.

Este o atitudine de înţeles, foarte omenească, însă puţin pedagogică şi deloc benefică pentru copil.

Viaţa îi va oferi tot felul de greutăţi. Dacă nu este pregătit pentru ele din copilărie, niciodată nu va fi pregătit.

Va sosi momentul în care părinţii nu vor putea să-i rezolve ceea ce trebuie să rezolve el. Cu cât mai devreme va învăţa să o facă, cu atât mai bine.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 5 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

5 Septembrie – Rufus

Winston Churchill iubea câinii aproape la fel de mult cât îşi ura propriul ginere. Pentru câinelui său, Rufus, ţinea rezervat un fotoliu special, alături de al său. Atunci când la televizor apăreau scene care puteau să fie neplăcute pentru câinele său, îi acoperea ochii şi-i spunea:

-Nu te uita, Rufus. Am să-ţi povestesc eu mâine.

Astăzi întâlnim mulţi părinţi care îi tratează pe copiii lor mai rău decât Churchill pe câinele său Rufus: nu-i interesează ceea ce fiii lor văd sau nu văd.

Televizorul a fost calificat drept „cutia toantă”. Un profesor de psihiatrie îl numea „abrutizantul naţional”.

Se educă sau se strică educaţia mai mult prin ochi decât prin auz. A permite ca fiii să se ghiftuiască cu televizorul este cea mai bună cale pentru a-i transforma în „naivi îndobitociţi”

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro