Lansare de carte

Cuvântul sculptează

21 Noiembrie – A greşit mortul

A murit un biet om, beţiv, hoinar şi agresiv, care îşi maltrata soţia şi copiii. La înmormântare, preotul – care nu cunoştea nimic despre mort – i-a invitat pe cei care erau de faţă să se roage pentru acel „om bun, muncitor cinstit, soţ fidel şi tată exemplar...”.

Auzind acestea, văduva spuse copiilor:

-Copii, să mergem! Am greşit mortul! Acest om despre care vorbeşte preotul nu este tatăl vostru.

Cel mai frecvent este ca să nu se vorbească rău despre mort. Însă aceasta nu trebuie să constituie nici o consolare.

Cred că preoţii, cu destul de multă lejeritate, la înmormântări obişnuiesc să-i „plaseze” pe toţi în Cer.

Funcţia preotului care va celebra înmormântarea noastră va fi aceea de a se ruga pentru noi. Este un mijlocitor, nu un judecător. Judecătorul este Dumnezeu. După cum spunea Sfântul Paul: „Cine mă judecă este Domnul” (1Cor 4,4). Aprobarea sa este singura care contează.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

20 Noiembrie – Scaunul

Un domn, în vârstă, locuia împreună cu fiica sa. Se îmbolnăvi şi atunci fiica anunţă preotul pentru ca să-l viziteze. Când ajunse în camera bolnavului îl văzu pe bătrân în pat, cu două perne sub cap şi un scaun gol lângă pat.

-Mă aşteptaţi – îi spuse preotul. Văd un scaun pregătit ca să mă aşez.

-Ah, scaunul – spuse bătrânul. Închideţi uşa, vă rog.

Odată închisa uşa dormitorului, continuă:

-Uitaţi, dumneavoastră, părinte, eu am auzit vorbindu-se în biserică de multe ori despre rugăciune: despre necesitatea ei, importanţa, roadele... Niciodată nu am înţeles nici nu am ştiut să mă rog.

Acum patru ani un mare prieten de-al meu mi-a spus: „Este foarte uşor. Tu te aşezi pe un scaun şi în faţa ta aşezi un scaun gol. Şi vorbeşti cu Dumnezeu, la fel cum faci cu mine acum, ca şi cum El ar sta pe scaun”.

De atunci tot vorbesc cu Domnul, cu scaunul acesta în faţă, câteva ore pe zi. Cu uşa închisă, desigur, pentru că dacă ar vedea fiica mea, ar crede că am înnebunit.

Câteva zile după aceea fiica lui trebui să iasă la cumpărături, ca de obicei. Când se întoarse îl găsi pe tatăl său mort.

Îi comunică preotului că tatăl său murise şi-i mărturisi surprinderea sa pentru postura în care l-a găsit: îmbrăţişând acel scaun şi ţinându-şi capul sprijinit de spătarul lui. Preotul, amintindu-şi de conversaţia pe care au avut-o, îi spuse: „Extraordinar mod de a muri”.

A muri îmbrăţişându-l pe Dumnezeu. A muri în braţele lui Dumnezeu. Excelent mod de a muri.

Pentru a muri astfel, trebuie să trăieşti astfel: îmbrăţişându-l pe Dumnezeu, în braţele lui Dumnezeu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

19 Noiembrie – A muri cu simţul umorului

Ilustrul muzician Emilio Arrieta a murit  la 11 februarie 1894. În noaptea înainte de a muri încă glumea cu prietenii şi discipolii săi care, conştienţi de gravitatea situaţiei, stăteau în jurul patului său.

Sosind unul din prietenii săi îl întrebă:

-Cum vă simţiţi, maestre?

-Foarte rău, băiete, foarte rău! – spuse don Emilio. Atât de rău mă simt încât dacă dimineaţă îmi spune cineva că am murit, nu m-ar mira deloc.

Un umorist poate muri cu simţul umorului. Doar sfinţii pot muri cu bucurie.

Este posibil, omeneşte vorbind, să mori glumind. Însă doar speranţa fermă de a se întâlni cu Iubirea – cu Iubitul Iubitor – face posibil să se vadă moartea cu bucurie.

Moartea bună nu se improvizează. Se învaţă a muri în aceeaşi măsura în care se învaţă a trăi în lumina morţii. Aceasta se obţine doar la lumina credinţei.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

18 Noiembrie – Jumătate mort

Gines Alberola, secretar pentru mult timp al lui Emilio Castelar, povesteşte în lucrarea dedicata ilustrului orator că, într-o zi, şeful i-a ordonat să ia maşina şi să meargă imediat la casa poetului don Federico Balart pentru a-l anunţa că tocmai murise politicianul şi oratorul don Nicolas Maria Rivero.

Alberola, nu cunoştea prietenia intimă care exista intre politician şi poet, astfel încât îi dădu vestea ca cel mai normal lucru de pe lume.

Văzând efectul dezastruos pe care mesajul său l-a provocat în bietul Balart, rezumat într-un plâns amarnic şi disperat, vru să drege pe cât posibil lucrurile şi spuse:

-Don Federico, liniştiţi-vă, poate că nu a murit de tot.

„Poate că nu a murit de tot” „Poate că a murit doar puţin”. Acest puţin care lipseşte este de puţină consolare pentru cel care rămâne în viaţă.

Însă este adevărat că de când pare că cineva a murit până când realmente a murit, doar Dumnezeu ştie timpul care trece şi ce se petrece în acest timp. Doar Dumnezeu ştie, căci cine a trecut prin această barieră, deja nu mai poate povesti experienţa sa.

Este interesant sfatul pe care-l dă sfântul paroh de Ars. El, câţiva ani înainte de a muri, a fost în această situaţie de a părea mort. Îi spunea după aceea unei verişore că, atunci când va sta lângă cineva în agonie, să se roage cu glas tare, pentru că chiar dacă se crede că nu aude, înţelege totul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

17 Noiembrie – A muri înseamnă a se naşte

Isabel Aguero-Espejo Saavedra, în delicioasa lui carte Bolitas de Anis, povesteşte următorul dialog cu unul dintre elevii săi:

-„Aflându-mă la o adunare de elevi de zece ani, a ieşit la un moment dat tema despre viaţa de dincolo.

Un băiat, fără ocolişuri, m-a întrebat:

-Ei bine, să vedem, există viaţă sau nu?

-Când un copil iese din sânul mamei sale, termină o viaţă pentru a începe o alta, se poate spune că este viu sau mort? – am improvizat eu, fără a şti foarte bine încotro mă putea duce această metaforă îndrăzneaţă.

Băiatul ramase nemişcat. Surâse, după care spuse:

-Gata! Vasăzică a muri înseamnă a se naşte.

A se naşte înseamnă a intra în viaţă.

Însă viaţa pe pământ este o viaţă înconjurată de moarte. A trăi, de aici, este un a muri puţin câte puţin, zi de zi.

Moartea este intrarea în viaţa veşnică, unde „nu mai este moarte, nici doliu, nici plâns”: doar viaţa fără de sfârşit.

Dacă a se naşte înseamnă a intra în viaţă, a muri este cea mai deplină şi autentică naştere.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

16 Noiembrie – Recensământul

În momentul în care făcea recensământul, funcţionarul o întreabă pe femeie:

-Câţi copii aveţi, doamnă?

-Şapte.

-Toţi trăiesc?

-Nu, domnule. Trăiesc doar Pedro şi Lola.

-Şi cei morţi cum se numesc?

-Păi, domnule, pe aici se numesc defuncţi.

Şi Biserica îi numeşte „defuncţi”. Acest cuvânt conţine o semnificaţie foarte interesantă şi sugestivă şi cuprinde în ea o viziune impresionantă despre viaţă şi despre moarte.

Vine de la un verb latin care înseamnă a încheia o acţiune grea, dificilă. Grecii aplicau acest termen unui atlet care, ajungând la linia de sosire, îşi slăbea cureaua şi se aşeza să se odihnească. Spuneau ca este „defunct”.

Biserica aplică acest cuvânt atletului lui Cristos care şi-a încheiat cursa vieţii şi acum „se odihneşte”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro