marți, 5 noiembrie 2013

Mereu un model!

Din păcate, în ultima vreme, vezi tot mai puține emisiuni de calitate la TV, așa că deseori trebuie să te reorientezi, ca să nu mai vorbim de puținul timp pe care îl mai avem în timpurile acestea consumiste.
Cei care sunt inteligenți vor căuta calitatea, altfel nu se poate!
De ceva vreme, se poate umări o emisiune a lui Cristian, zis și Chinezu, o emisiune culturală sub denumirea de Brandu' lu' Chinezu, în care sunt invitați, spre intervievare, diverse persoane cunoscute sau mai puțin cunoscute, dar care au ceva de spus și de la care ai ceva de învățat.
Deși emisiunea se transmite în fiecare luni, marți, miercuri și vineri la Look Tv de la ora 22.00, nu este tocmai necesar să recepționezi postul TV sau să stai până la acea oră târzie din noapte pentru a o viziona, ci pur și simplu, când ai un pic de vreme, o poți vedea simplu pe You Tube (aici).

 
 
Cu această ocazie, Chinezu a lansat și o provocare (vezi aici), respectiv ne cere să-i numim persoanele cele mai potrivite să participe la emisiunile lui. Eu, pentru că iubesc modelele, mă gândesc la o gimnastă pe care toți o avem pe buze când vorbim de acest sport frumos. Da, ați ghicit, este vorba de NADIA COMĂNECI (Mai multe info aici) cu primul ei 10. Cred că este o persoană de la care avem multe de învățat, așa că o văd potrivită în emisunea lui. Știu că avem multe valori în țară, dar mai cred că nici măcar una nu trebuie omisă!

Ce părere ai stimabile de propunerea mea?

Dacă vreți să-l urmăriți pe Chinezu, aveți aici pagina oficială de facebook a emisiunii Brandu’ lui Chinezu și să vă abonați la acest cont de youtube.
P.S. Cu acest articol particip la această campanie Blogalinitiative, la care participarea este posibilă până pe data de 6 noiembrie. Premiile campaniei sunt oferite de www.colour.ro
Brandu' Lu' Chinezu
 

ZMT 2016 se va desfăşura din 25 iulie în 1 august


Manifestările Zilei Mondiale a Tinerilor din 2016, organizate la Cracovia, oraşul natal al Fericitului Ioan Paul al II-lea, se vor desfăşura de la 25 iulie la 1 august: a făcut cunoscut cardinalul Stanisław Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia, într-un comunicat al Oficiului Catolic Pelerinaje, preluat de L`Osservatore Romano. Până acum se cunoştea ţara, oraşul şi anul evenimentului, dar nu şi zilele în care urmează să se desfăşoare. Precizările cardinalului Dziwisz cu privire la zilele evenimentului au completat, pentru a spune astfel, calendarul datelor generale.

După cum este cunoscut, pe 28 iulie a.c., la încheierea Sfintei Liturghii de la Ziua Mondială a Tinerilor desfăşurată la Rio de Janeiro, în Brazilia, Sfântul Părinte Papa Francisc a anunţat că următoarea întâlnire mondială a tinerilor va avea loc la Cracovia, ca omagiu adus Papei Ioan Paul al II-lea. Polonia organizează astfel pentru a doua oară Ziua Mondială a Tinerilor, după cea din 1991, de la Czestochowa, unde a avut o durată de 5 zile şi s-a încheiat pe 15 august cu Veghea de rugăciune şi Sf. Liturghie prezidate de Ioan Paul al II-lea.

Pontiful polonez, iniţiatorul Zilelor Mondiale ale Tinerilor, va fi proclamat Sfânt pe 27 aprilie 2014.

Pentru evenimentul tinerilor din Cracovia, cu desfăşurare între 25 iulie şi 1 august 2016, organizatorii au lansat o pagină internet accesibilă la adresa krakow2016.com. Responsabilii cu pastoraţia tinerilor dar şi cei dornici să participe la Ziua Mondială de la Cracovia pot afla la această adresă Internet ritmul pregătirilor şi informaţiile de care au nevoie.