Frumusețe rară în mijlocul dezastrului

Împreună cu colegul meu, Jason Gutierrez, ne întorceam după un reportaj cu privire la comunitățile de pescari care au pierdut totul după taifunul Haiyan, ce a devastat insula Leyte din Filipine, când ne-am intersectat cu o procesiune religioasă din satul Tolosa.

Vremea este foarte furtunoasă în această perioadă a anului în Filipine. În timp ce conduceam pe drumul de întoarcere spre Tacloban, norii începeau să se formeze în fața apusului de soare. De-a lungul acestui drum, oamenii aprinseseră focuri pentru a arde resturile lăsate de taifun, cauzând o ceață albă. Peisajul devastat devenind astfel pentru câteva momente de o frumusețe rară.



Într-un astfel de moment pe drum, în fața noastră, a apărut acest grup de opt sau zece femei și copii ce mergeau pe jos  recitând rugăciuni și purtând icoane. Această procesiune, probabil improvizată, dar ordonată, era într-un contrast puternic cu haosul din jur. I-am depășit și am coborât din vehicul pentru a mă apropia repede de grup deoarece  știam că acest moment nu va dura prea mult.

Din cauza fumului ce se ridica din ruine, cerul se confunda cu pământul. Astfel m-am poziționat în așa fel încât să pot profita de lumina care a fost împrăștiată de nori și fum. Am ales să încadrez femeile din prim-plan, încât să iesă clar în evidență pe fundal.



Într-un reportaj, fotografii nu controlează mediul înconjurător. Multe elemente trebuie să fie prezente și unele dintre ele sunt complet în afara controlului lor. Pentru a surprinde o astfel de imagine, dincolo de aspectul tehnic, tebuia ca  aceste femei să apară în fața mea în acel moment, în această lumină specială.

Această imagine a fost pe prima pagină în multele ziare din întreaga lume. De asemenea, am înțeles când m-am întors că este una dintre cele mai distribuite imagini AFP din toate timpurile pe rețelele de socializare. Mă bucur că a atins atât de mulți oameni și că a reușit să sensibilizeze opinia publică despre această tragedie. Acest exemplu special amintește, de asemenea, munca altor fotografi și jurnaliști prezenți în aceste locuri, în condiții dificile, după cum relatează pe blogul său colega mea Agnès Bun.

Nu am aflat niciodată motivul exact pentru care a avut loc acea procesiunea printre ruine. Ar fi fost nepoliticos să-i întrerupi pentru a întreba. Însă, procesiuni au loc în mod curent în Filipine, unde 80 % din populație este catolică. După o tragedie, explică Jason Gutierrez, este normal să vezi săteni adunați rugându-se pentru cei care sunt morți și mulțumind lui Dumnezeu pentru cei care au supraviețuit. Fecioara Maria și Sto Nino, Pruncul Isus, sunt foarte iubiți în Leyte și în multe alte părți ale țării, pentru că rugăciunile adresate lor sunt cunoscute ca fiind foarte repede împlinite.



Traducere: ACC

Sursa: blogs.afp.com

si aici

Postul Crăciunului: a treia meditaţie a pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical "Pio Romeno"

 

Redacția română a postului Radio Vatican propune ascultătorilor săi o serie de meditaţii pentru această perioadă de pregătire la Naşterea şi Arătarea Domnului. Meditaţiile sunt prezentate în fiecare vineri de rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, pr. Gabriel Buboi.

„Timpul liturgic pe care îl traversăm”, afirmă pr. Buboi în meditaţia din această emisiune, „ne sensibilizează în privinţa raporturilor cu ceilalţi. Cine este aproapele nostru, cum putem să-i fim aproape şi cum putem să-i arătăm dragostea pe care i-o purtăm în inimă, sunt întrebări pe care ni le adresăm în timpul acestui post în care ne pregătim să îmbrăcăm haina bucuriei la venire lui Isus în lume”.

Aici, serviciul audio integral:

Sursa:ro.radiovaticana.va

si aici 

65 de ani de la arestarea episcopilor și suprimarea Bisericii Greco-Catolice din România

Anul acesta se împlinesc 65 de ani de la arestarea episcopilor greco-catolici. Comemorarea acestui eveniment începe să capete tot mai multă amploare pe măsură ce evenimentele care au avut loc în 1948, cu 65 de ani în urmă, sunt tot mai mult scoase la lumină şi ajung să fie cunoscute în sfere tot mai largi.

Unul din documentele cheie care a făcut cunoscut publicului ceea ce s-a petrecut atunci este cartea „Credinţă Noastră este Viaţa Noastră - Memoriile Cardinalului Dr. Iuliu Hossu”, apărută la Editura Viaţa Creştină în anul 2003, deci acum zece ani. Iată, au trebuit să treacă 55 de ani pentru a afla doar o parte din ororile pe care Statul Comunist în strânsă colaborare cu ierahii Bisericii Oortodoxe le-au declanşat împotriva Bisericii Greco-Catolice în anul 1948.

În această carte pe care am citit-o și recitit-o de nenumarate ori, zilele de 28 şi 29 octombrie 1948 sunt menţionate de 36 de ori. În 48 de ore de la declanşarea acţiunii toţi episcopii şi un mare număr din clerul superior au fost arestaţi acolo unde se găseau, puşi în dube şi transportaţi în cea mai mare taină la Bucureşti.

În condiţiile anului 1948 arestările făcute la Baia Mare, Cluj, Oradea, Lugoj şi Blaj şi transportarea arestaţilor la Bucureşti, pretindea o acţiune coordonată, care s-a desfăşurat pe durata a 48 de ore. Trebuie notat că episcopul Iuliu Hossu fusese chemat cu câteva zile înainte  la Ministerul Cultelor pentru a-l convinge să treacă în Biserica Ortodoxă; se găsea în casa fratelui său din Bucureşti când a fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, pentru că a refuzat propunerile care i s-au făcut.

După cum am spus, acţiunea începută în dimineaţa zilei de 28 octombrie 1948 s-a încheiat în seara zilei de  29 octombrie, când toţi episcopii, canonicii, protopopii, profesorii de telogie erau arestaţi. Nu exagerăm dacă spunem că Biserica Greco-Catolică a fost decapitată în 48 de ore printr-o acţiune în forţă, după un plan dinainte stabilit. Dintru început, fără ocolişuri și cu toată claritatea anchetatorii le-au pus în faţă tuturor celor arestaţi alternativa înrolării în Biserica Oortodoxă.

Dacă istoria mai consemnează pe parcursul ei şi alte persecuţii religioase, acestea se caracterizează în fiecare caz prin faptul că persecutorul era convins de fiecare dată de dogma sau doctrina pe care vroia să o impună celui persecutat. Sub un anumit aspect acest fel de persecuţie religioasă, chiar dacă nu are nici o justificare, are cel puţin o „logică a sa”, iar acea „logică” - a persecutorului - se numeşte fundamentalism; omenirea este confruntată cu ea şi în zilele noastre. În cazul persecuţiei Bisericii Greco-Catolice nu există nici măcar această „logică fundamentalistă”. Un stat, cu un guvern ateu în doctrină şi criminal în acţiune, impunea prin teroare trecerea greco-catolicilor la ortodocşi. Paradoxul, dacă poate fi numit aşa, stă în faptul că un regim ateu impunea unor creştini, în cazul acesta greco-catolicilor, o altă formă de creştinism, cea ortodoxă. Fără a decripta acest fenomen în profunzime - de ce un regim ateu care se declara deopotrivă duşman al catolicismului şi al ortodoxiei, precum şi a oricărei alte forme de religiozitate şi religii, impunea prin teroare trecerea greco-catolicilor la ortodoxie - nu vom putea înţelege ceea ce s-a petrecut în întreaga perioadă 1948-1989, timp de 41 de ani şi, în egală măsură, nu putem înţelege ceea ce s-a petrecut după 1989 şi ce se petrece în continuare.

Aş greşi şi am greşi cu toţii, dacă pentru evenimentele din 1948 am incrimina Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, aşa cum am greşi dacă pentru condamnarea şi crucificarea lui Isus din Nazaret, am incrimina poprul evreu. Daca in schimb ii incriminam pe ateii comunişti din 1948 şi din perioada care a urmat, precum şi pe ierahii ortodocşi din 1948 şi din perioada care a urmat, precum și pe toţi cei care au aderat la această acţiune criminală exercitând persecuţia în strânsă colaborare, în mod sigur nu greşim. Nu greşim, aşa cum nu greşim dacă îi încriminăm pe membrii Sinedriului care s-au întrunit noaptea sub conducerea lui Caiafa şi pe toţi aceia care au aderat la această acţiune criminală predându-l pe Isus din Nazaret autorităţilor romane, ca să-l răstignească. Chiar dacă arestările au fost înfăptuite de poliţia şi securitatea statului ateu, în spatele lor s-au aflat ierarhii Bisericii Ortodoxe care au pregătit şi transformat propriile lor mănăstiri de la Dragoslavele, Neamţ, Căldăruşani, Ciorogârla, Cocoş, Plumbuita, etc., în centre de detenţie pentru capii Bisericii Greco-Catolice.

Într-o scrisoare din 12 noiembrie 1968, după ieşirea din închisorare a P.S. Ioan Ploscaru, adresată Cardinalului Julius August Döpfner de la München, scrisoare expediată cu mare discreţie, episcopul de Lugoj scrie următoarele: „Pe tot parcursul celor 16 ani cât am fost închişi, ne-a fost lăsată posibilitatea de a ieşi din închisoare în schimbul unei semnături! În timp ce pe ceilaţi «deţinuţi politici» - odată condamnaţi - nimeni nu-i mai întreba dacă vor sau nu să iasă din închisoare, noi, episcopi şi preoţi greco-catolici de mai multe ori pe an eram întrebaţi (de către anchetatorii Ministerului Afacerilor Interne) dacă dorim să fim puşi în libertate cu condiţia trecerii la Biserica Ortodoxă. Cei care au avut slăbiciunea de a accepta, au şi fost puşi în libertate”.

În această primă perioadă de persecuţie, cea a închisorilor, s-au înregistrat câteva cedări din partea celor chinuiţi în închisori. În scrisoarea episcopului de Lugoj adresată Cardinalului Döpfner se face în continuare următoarea menţiune: „Începând cu anul 1960, văzând că nimeni nu mai semnează, s-au mulţumit să ne ofere libertatea în schimbul unei declaraţii că renunţăm la preoţie şi că ne vom încadra într-un serviciu laic. Dar nici la aceasta nu au obţinut nici o adeziune. Iată de ce suferinţele noastre au fost tot timpul liber acceptate”. Este de menţionat că, între puţinii care au cedat în faţa unor chinuri groaznice, nu s-a aflat nici unul din cei doisprezece episcopi, iar din mulţimea de protopopi (circa 80-100) a cedat unul singur.

În această perioadă a închisorilor, s-a înregistrat dispariţia unui mare număr de preoţi. Au murit şase din cei doisprezece episcopi. La Sighet au murit Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu. La Bucureşti a murit episcopul Vasile Aftenie. La mănăstirea Ciorogârla, lângă Bucureşti, a murit episcopul de Lugoj Ioan Bălan, iar la închisoarea din Gherla a murit episcopul Maramureşului Alexandru Rusu. Pe lângă această dispariţie a preoţilor şi episcopilor în închisori sau în afara închisorilor, în toată această perioadă de 16 ani, nu s-au putut face hirotoniri de preoţi, deoarece întreg episcopatul se afla în închisoare. Astfel fiecare dispariţie, din oricare cauză, reprezenta o stingere lentă a Bisericii Greco-Catolice.

Aşadar, pe parcursul primilor 16 ani de persecuţie, statul comunist şi ierarhia ortodoxă puteau bifa „un succes remarcabil în acţiune de lichidare a Bisericii Greco-Catolice”. Jumătate din ierarhii şi clerul Bisericii Greco-Catolice muriseră; cei mai mulţi din cauza chinurilor la care au fost supuşi, alţii pe cale naturală. La toţi aceştia trebuie să adăugăm faptul că circa 25-30% din clerul obişnuit din parohii, văzând dezlănţuirea prigoanei, au semnat încă atunci trecerea la Biserica Ortodoxă, rămânând astfel pe mai departe în parohiile în care slujiseră înainte ca preoţi greco-catolici.

Credincioşii din parohiile greco-catolice, în care preoţii au semnat trecerea, în cea mai mare parte, au rămas alături de aceştia. În parohiile în care preotul a refuzat semnătura de trecere, acesta a fost închis sau îndepărtat, iar credincioşii în cea mai mare parte au acceptat persoana care le-a fost trimisă. În parohiile de la ţară, după aceste schimbări, unii credincioşi s-au orientat spre cultele neoprotestante, fenomen care, cu trecerea timpului, a luat o foarte mare amploare. Poporul nu şi-a urmat conducătorii spirituali în prigoană, decât în mică măsură. La oraşe, unde existau biserici romano-catolice, un număr deloc neglijabil, mai ales din rândul intelectualilor greco-catolici poate fi regăsit în aceste biserici. Însă cei care au ales această soluţie, s-au confruntat cu dificultatea necunoaşterii limbii maghiare, chiar dacă ortodocşii clamează că „greco-catolici sunt unguri”. Acolo unde unii preoţi romano-catolici cunoşteau limba română - pentru că nu toţi o cunoşteau şi o vorbeau - aceştia au încercat să facă anumite servicii în limba română: spre exemplu citirea evangheliei şi eventual o scurtă predică, pentru că ştiau că în biserică se află un număr considerabil de români greco-catolici care nu ştiau ungureşte. Aceşti preoţi intrau imediat în conflict cu „împuternicitul cultelor”, (reprezentantul statului) care impunea ierarhului romano-catolic mutarea preotului din parohie.

În concluzie, pe parcursul acestor ani, 1948-1964, persecutorul putea contabiliza distrugerea Bisericii Greco-Catolice într-o măsură considerabilă. Pentru a şterge tot ceea ce majoritatea celor trecuţi la ortodoxie, în condiţiile arătate, mai păstrau încă din cultul greco-catolic, în noile râduieli liturgice s-a impus terminolgia slavonă în locul celei latine: „duh” în loc de „spirit”; „slavă” în loc de „mărire”; „milă” în loc de „îndurare” etc. Icoanele cu „Calea Crucii” existente în toate bisericile greco-catolice, statuile cu Inima lui Isus, Fecioara Maria, Sfântul Anton, Sfânta Tereza, etc., au fost îndepărtate. În multe locuri îndepărtarea acestor simboluri catolice a generat adevărate conflicte între preot şi ierarhia ortodoxă pe de o parte şi foştii greco-catolici acum ortodocşi pe de altă parte. În biserica lui Vasile Lucaciu din Şişeşti spre exemplu, statuia Fecioarei Maria şi inscripţia din cupolă „Cred într-una Sfântă Catolică şi Apostolică Biserică”, n-au putut fi îndepărtate nici pînă în 1989, atât de mare a fost rezistenţa credincioşilor, chiar dacă aceştia acceptau să se numească ortodocşi.

Pr. Simion Mesaroș

 

Sursa

O ce veste minunată…!

 

Ev: Mt 22,35-46
Când lecturăm evangheliile, nu trebuie să ne scape niciodată din vedere sensul profund al prezenţei lui Isus în mijlocul nostru: refacerea unei comuniuni întrerupte din vina omului, la instigarea şarpelui din vechime. E vorba de o luptă cu Prinţul Întunericului şi cu puterile sale, pe care Dumnezeu o duce pentru noi. Fără acest lucru interpretarea Sfintei Scripturi este golită de seva dătătoare de viaţă şi devine (exemplele de-a lungul isoriei şi din zilele noastre nu lipsesc) doar un text moral, o colecţie de îndemnuri la fapte bune.

O miză de iubire atât de mare, încât Dumnezeu se face om, ca noi, pentru a ne face dumnezei, ca El şi a ne readuce la demnitatea pentru care am fost creaţi. Că este vorba de o luptă, ne putem da seama încă din primele momente ale naşterii lui Isus: puternicii lumii, urmându-şi Prinţul ce-i inspiră, încearcă să omoare Pruncul. Alţi puternici, inspiraţi de acelaşi Prinţ, vor reuşi să-l ucidă 33 de ani mai târziu, dar nu să-i ia viaţa! Fiindcă Pruncul pe care-l aşteptăm şi în acest an, este Stăpânul vieţii: nimeni nu i-o poate lua. Doar El o poate dărui din iubire. O poate dărui şi o poate lua înapoi: este Stăpânul ei.

Evanghelia de astăzi ne aduce aminte de acest lucru. Două porunci, pentru a reface două comuniuni: cu Dumnezeu şi cu oamenii. Acestea sunt scopul întregii legi: refacerea comuniunii distruse de către Adam. Atunci, întru începuturi, încălcând porunca lui Dumnezeu şi ascultând sfatul şarpelui, Adam decide de bunăvoie să se desprindă de Dumnezeu. Alungarea din Rai nu este decât împlinirea din partea Domnului a rupturii dorite de Adam. Acesteia îi urmează imediat a doua: Cain îl omoară pe fratele său Abel. Omul se rupe şi de semenii lui. Și astfel este rupt de însăşi natura lui, de el însuşi.

Toate evangheliile din duminicile acestei perioade insistă pe iubirea de Dumnezeu şi de aproapele : Bogatul şi Lazăr, Samarineanul milostiv, Pilda bogatului nebun, Tânărul bogat şi iată, cea de astăzi. Adevărata noastră natură este aceea de fii ai lui Dumnezeu. Indiferent dacă credem sau nu. E un fapt. Iar pentru a fi cu adevărat fii ai lui Dumnezeu trebuie să avem un Tată şi să avem fraţi şi surori. Împlinind cele două porunci, împlinim adevărata noastră natură.

A doua parte a evangheliei este similară pe undeva întrebării: “şi cine este aproapele meu?” Răspunde interogativului: “şi cine este Dumnezeu pe care trebuie să-l iubesc?” Contemplând chipul lui Cristos, avem răspunsul la această întrebare: nu mai avem în faţă un Dumnezeu îndepărtat, misterios şi vag, ci un Dumnezeu care din iubire pentru noi vine în mijlocul nostru, trăieşte împreună cu noi, suferă împreună cu noi, moare împreună cu noi. Și înviază, pentru ca şi noi să putem învia împreună cu El! O ce veste minunată…!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Sursa 

La mulți ani...

La mulți ani

ROMÂNIA!

La mulți ani

ROMÂNI!

Scrisoarea unui tată către fetița lui, despre „bărbatul perfect"

Într-o zi, dr. Kelly Flanagan împreună cu soția sa, părinți a trei copii, căutau pe Google răspunsul la o întrebare. Nici nu a apucat să tasteze toată întrebarea că motorul de căutare i-a și afișat lista cu cele mai populare răspunsuri. Când a văzut ce conține lista, Flanagan s-a înfuriat și a hotărât să facă ceva în privința asta.

Lista pe care i-o afișase Google era plină de articole cu sfaturi despre ce să facă femeile ca să îi țină pe bărbați interesați în relație. Despre cum să fie sexy și sexuale, când să îi aducă o bere și când un sendviş și cum să îl facă să se simtă inteligent și superior. Flanagan, psiholog la o clinică din SUA, s-a înfuriat peste măsură, gândindu-se că fiica sa ar putea urma astfel de sfaturi luate de pe internet. În consecință a scris o scrisoare deschisă, pe care a postat-o pe blogul său și care a devenit în scurt timp virală.

„Draga mea plăcințică,

De curând, mama şi cu mine căutam un răspuns pe Google. Pe la jumătatea întrebării, ne-a apărut o listă cu cele mai populare căutări din lume. În vârful listei trona întrebarea: „Cum să-l faci să rămână interesat de tine?".
Asta m-a șocat. Am răsfoit câteva dintre nenumăratele articole despre cum să fii sexy și să faci sex, când să-i aduci o bere sau un sendviş și despre căile prin care să-l faci să se simtă inteligent şi superior.

Și m-am enervat.

Micuţa mea, nu este, n-a fost şi nu va fi niciodată treaba ta să-l menții interesat.

Micuța mea, singura ta sarcină este să știi adânc în sufletul tău - în acel loc sigur care nu poate fi zdruncinat de respingere, pierdere sau ego - că ești demnă de interes. (Dacă vei putea să-ţi aminteşti că toţi ceilalţi sunt și ei demni de interes, bătălia vieţii tale va fi câștigată în cea mai mare parte. Dar asta este o altă scrisoare.)

Dacă te poți încrede în valoarea ta astfel, vei fi atrăgătoare în cel mai important sens al cuvântului: vei atrage un băiat care este deopotrivă capabil de interes, dar și de dorință de a-și petrece viața investindu-l în tine.
Micuţa mea, vreau să-ţi vorbesc despre băiatul care nu are nevoie să-i ții tu interesul treaz, pentru că el știe că eşti interesantă.

Nu-mi pasă că îşi aşază coatele pe masă, atâta timp cât e absorbit de felul în care nasul tău se încreţeşte când zâmbeşti şi nu-și mai poate lua ochii de la tine.

Nu-mi pasă dacă nu poate juca golf cu mine, câtă vreme se joacă cu copiii pe care i-ai dăruit şi se minunează că îți seamănă leit și că sunt grozavi chiar și când sunt enervanți.

Nu-mi pasă dacă nu este interesat de bani, atâta timp cât își urmează inima și ea îl conduce întotdeauna înapoi la tine.

Nu-mi pasă dacă este puternic, atâta timp cât îţi oferă spaţiu să-ți folosești forța din inima ta.

Nu-mi pasă de felul în care votează, atâta timp cât se trezeşte în fiecare dimineaţă şi în fiecare zi te alege pe tine să ocupi locul de onoare în casa lui și în inima lui.

Nu-mi pasă de culoarea pielii lui, atâta timp cât pictează pânza vieţii voastre în culorile răbdării, ale sacrificiului, ale vulnerabilității şi ale duioșiei.

Nu-mi pasă dacă are o religie sau alta sau deloc, câtă vreme a fost crescut să aprecieze sacrul și să știe că fiecare moment al vieții, și fiecare moment al vieții cu tine este profund sacru.

În încheiere, micuța mea, dacă o fi să dai peste un astfel de bărbat şi eu cu el nu vom avea nimic în comun, vom avea totuși în comun cel mai important lucru: pe tine.

Pentru că, la urma urmelor, micuța mea, singurul lucru pe care va trebui să-l faci ca să-l «păstrezi interesat de tine» este să fii tu însăți.

Al tău etern interesat bărbat,
Tata"

Flanagan mai spune că această scrisoare a fost în primul rând dedicată fetiței lui, dar nu numai. A fost dedicată soției lui, pentru curajul cu care și-a păstrat simțul valorii și pentru că întotdeauna s-a așteptat de la el să fie un tip de acest fel și nu a acceptat nimic mai puțin. A fost o scrisoare dedicată fiecărei femei pe care a întâlnit-o în cabinetul său și care nu a auzit vocea unui tată. A fost o scrisoare dedicată unei generații de băieți, cărora trebuie să li se aducă aminte ce este cu adevărat important. „Ca fetița mea să găsească un partener de viață bun este esențial că măcar unul din voi să descopere asta. Mă voi ruga pentru voi", se încheie postarea lui Flanagan.

SURSA 

Ce părere au tinerii români despre post?

Un studiu realizat de Mercury Research arată cum privesc românii credinţa şi ce părere au tinerii despre post.

Potrivit studiului, tinerii români ţin post fie din motive religioase, fie pentru că aşa este obiceiul în familie, fie pentru detoxifierea organismului. Aproximativ 65% dintre ei spun că nu mănâncă produse lactate şi carne în cele 40 de zile de post pentru că sunt credincioşi, în timp ce 12% dintre ei ţin post pentru că aşa este tradiţia în familie, notează romanialibera.ro.

Nu mai puţin de 21% dintre tinerii care ţin post spun că este mai costisitor să ţii post, iar 50% dintre participanţii la studiu spun că nu se simte nicio diferenţă în buget în această perioadă.

Aproximativ 21% dintre tinerii care ţin post nu consumă carne şi produse lactate în cele 40 de zile, iar 50% consumă alimente de post doar miercurea şi vinerea. 55% dintre tineri declară că în timpul postului consumă mai multe produse de patiserie, 51% consumă pate vegetale, 46% consumă dulciuri de post, iar 38% consumă şi produse din soia.

Patru din zece tineri care nu ţin postul spun că nu o fac deoarece nu pot să reziste fără să mănânce carne, iar 28% dintre ei cred că nu este necesar să-l ţină. Potrivit studiului, 29% dintre tinerii români ţin postul Crăciunului, care a început la data de 14 noiembrie şi se încheie la data de 24 decembrie. Credincioşii care ţin post nu au voie să mănânce carne şi lactate, dar în fiecare sâmbătă şi duminică au dezlegare la peşte.

Sursa