Şi
în acest an multaşteptata Sărbătoare a Crăciunului - cu perioada de
post care o precede şi pe care latinii o numesc Adventus, adică a
aştepta să vină – ne învaţă ce înseamnă atitudinea aşteptării, ne
revelează cum aşteptarea este o atitudine atât de dificilă dar încărcată
de taină şi de răsplătire în acelaşi timp. Crăciunul ne întreabă:
aşteptăm ceva, pe cineva? Cine nu aşteaptă nimic este deja mort.
Cât de plină de fiori este aşteptarea! Ca elevi, aşteptam vacanţele. La începutul şcolii, aşteptam vacanţa de Crăciun cu mersul la colindat şi cadouri, apoi vacanţa de Paşti şi la sfârşit vacanţa lungă de vară. În intensa perioadă a logodniciei aşteptam cu nerăbdare întâlnirile dar şi ziua nunţii iar mai târziu reîntoarcerea zilnică acasă, aşa cum Penelopa l-a aşteptat pe Ulise.
Cât de sugestivă este imaginea Tatălui Milostiv din Biblie care îşi aşteaptă îndelung Fiul Risipitor să revină acasă! Noi, creştinii, suntem în aşteptarea zilei a opta rostind Credeul care zice: “Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”; aşadar, după o moarte inevitabilă aşteptăm întâlnirea cu Tatăl nostru care este în Ceruri şi împărăţia cea veşnică şi fericită.
Lumea trăieşte deseori într-o rutină cenuşie, fără să găsească întotdeauna sensul lucrurilor care uneori îşi au rostul dincolo de afaceri, bani şi mâncare, ca pe timpul lui Noe când oamenii trăiau doar pentru a se sătura, neluând seama la ceea ce Noe le dădea de înţeles, ba chiar luându-l în râs pe el şi pe ai săi care se pregăteau de mântuire. Şi astăzi, ca în orice zi, ne-am trezit, am luat micul dejun dacă am reuşit şi ne-am urcat în maşină sau în autobuz; o zi ca oricare alta, până seara târziu când stingem veioza pentru a adormi. Dar dacă peste această zi s-ar întinde, pe neaşteptate, pătura “morţii” şi ar trebui să murim? Ar fi totul pierdut? Vom muri cu viaţa frântă la jumătate, înfometaţi de ea ca şi cum ne-ar fi ridicat cineva de la masa de pe care am apucat să “mâncăm” doar nişte aperitive? De aceea gândim că trebuie să luăm totul cât mai rapid. Astfel apar noile generaţii crescute şi ameţite de social networks care împroaşcă intermitent imagini virtuale şi jumătăţi de cuvinte; Gossip şi scandaluri dezvăluite pentru a da iluzia că-i putem avea pe toţi la mână sau la îndemână. Orice relaţie este trăită la repezeală: o privire în discotecă şi imediat trupurile se unesc, un sms şi se despart.
Înţelepciunea Bisericii ne invită din nou să-l aşteptăm pe Domnul care vine precum în timpul lui Noe: şi astăzi pregăteşte pentru noi o arcă în mijlocul activităţilor şi al iubirilor noastre. O construieşte în formă de iesle şi de cruce şi de inimă şi în care, ca un Iubit îndrăgostit, ne chiamă să urcăm pentru a locui împreună cu noi. Evanghelia ne invită să “priveghem” precum mireasa din Cântarea Cântărilor şi “să fim pregătiţi” aşa cum a fost Poporul Israel în noaptea Paştilor. Maria a aşteptat împlinirea cuvintelor promise de Domnul păstrând în inima ei toate tainele pe care încă nu le înţelegea.
Dacă avem o atitudine de aşteptare, nu ne vom pierde încrederea în Dumnezeu, chiar dacă lucrurile nu se întâmplă întotdeauna în modul şi la timpul aşteptat de noi. Profetul a spus: “Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile lui Ieremia 3,26). Şi noi trebuie să nu ne pierdem răbdarea şi să avem o atitudine de aşteptare. Spre exemplu, atunci când suntem de părere că cineva a greşit şi trebuie luate imediat măsuri de corectare; atunci când ni se pare că Dumnezeu nu răspunde promt rugăciunilor noastre; atunci când nu înţelegem un lucru imediat. O atitudine înţeleaptă în viaţă pretinde să schimbi în bine ceea ce poţi să schimbi în jurul tău, şi să aştepţi schimbarea lucrurilor pe care nu le poţi tu schimba. Ştim bine că aşteptarea nu înseamnă inactivitate sau trândăvie, ci înseamnă pregătire. Adevărata atitudine în faţa misterului sacru este să te pui în aşteptare, să ştii să rămâi în aşteptare, să respecţi timpurile aşteptării.
Cel care aşteaptă pe cineva se străduieşte să trăiască aşa cum Cel aşteptat ar vrea. Cel care aşteaptă vrea să fie pregătit pentru întâlnirea cu Cel care va veni. Cine aşteaptă Naşterea Domnului dar în acelaşi timp şi cea de-a doua venire a Lui este asemenea fecioarelor înţelepte din parabolă care aşteaptă Mirele cu candela aprinsă. Spiritualitatea aşteptării pretinde ca inimile să fie deschise surprizelor pe care Dumnezeu le-a pregătit pe drumul către pământul făgăduinţei. Din punct de vedere liturgic şi simbolic, Postul Crăciunului închipuie perioada Vechiului Testament, un timp de aşteptare a împlinirii profeţiilor despre venirea lui Mesia. Dar şi astăzi, în Postul Crăciunului din acest an, fiecare dintre credincioşi aşteptăm Naşterea Domnului în viaţa noastră.
Pr. Anton RUS
Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj
Cât de plină de fiori este aşteptarea! Ca elevi, aşteptam vacanţele. La începutul şcolii, aşteptam vacanţa de Crăciun cu mersul la colindat şi cadouri, apoi vacanţa de Paşti şi la sfârşit vacanţa lungă de vară. În intensa perioadă a logodniciei aşteptam cu nerăbdare întâlnirile dar şi ziua nunţii iar mai târziu reîntoarcerea zilnică acasă, aşa cum Penelopa l-a aşteptat pe Ulise.
Cât de sugestivă este imaginea Tatălui Milostiv din Biblie care îşi aşteaptă îndelung Fiul Risipitor să revină acasă! Noi, creştinii, suntem în aşteptarea zilei a opta rostind Credeul care zice: “Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”; aşadar, după o moarte inevitabilă aşteptăm întâlnirea cu Tatăl nostru care este în Ceruri şi împărăţia cea veşnică şi fericită.
Lumea trăieşte deseori într-o rutină cenuşie, fără să găsească întotdeauna sensul lucrurilor care uneori îşi au rostul dincolo de afaceri, bani şi mâncare, ca pe timpul lui Noe când oamenii trăiau doar pentru a se sătura, neluând seama la ceea ce Noe le dădea de înţeles, ba chiar luându-l în râs pe el şi pe ai săi care se pregăteau de mântuire. Şi astăzi, ca în orice zi, ne-am trezit, am luat micul dejun dacă am reuşit şi ne-am urcat în maşină sau în autobuz; o zi ca oricare alta, până seara târziu când stingem veioza pentru a adormi. Dar dacă peste această zi s-ar întinde, pe neaşteptate, pătura “morţii” şi ar trebui să murim? Ar fi totul pierdut? Vom muri cu viaţa frântă la jumătate, înfometaţi de ea ca şi cum ne-ar fi ridicat cineva de la masa de pe care am apucat să “mâncăm” doar nişte aperitive? De aceea gândim că trebuie să luăm totul cât mai rapid. Astfel apar noile generaţii crescute şi ameţite de social networks care împroaşcă intermitent imagini virtuale şi jumătăţi de cuvinte; Gossip şi scandaluri dezvăluite pentru a da iluzia că-i putem avea pe toţi la mână sau la îndemână. Orice relaţie este trăită la repezeală: o privire în discotecă şi imediat trupurile se unesc, un sms şi se despart.
Înţelepciunea Bisericii ne invită din nou să-l aşteptăm pe Domnul care vine precum în timpul lui Noe: şi astăzi pregăteşte pentru noi o arcă în mijlocul activităţilor şi al iubirilor noastre. O construieşte în formă de iesle şi de cruce şi de inimă şi în care, ca un Iubit îndrăgostit, ne chiamă să urcăm pentru a locui împreună cu noi. Evanghelia ne invită să “priveghem” precum mireasa din Cântarea Cântărilor şi “să fim pregătiţi” aşa cum a fost Poporul Israel în noaptea Paştilor. Maria a aşteptat împlinirea cuvintelor promise de Domnul păstrând în inima ei toate tainele pe care încă nu le înţelegea.
Dacă avem o atitudine de aşteptare, nu ne vom pierde încrederea în Dumnezeu, chiar dacă lucrurile nu se întâmplă întotdeauna în modul şi la timpul aşteptat de noi. Profetul a spus: “Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile lui Ieremia 3,26). Şi noi trebuie să nu ne pierdem răbdarea şi să avem o atitudine de aşteptare. Spre exemplu, atunci când suntem de părere că cineva a greşit şi trebuie luate imediat măsuri de corectare; atunci când ni se pare că Dumnezeu nu răspunde promt rugăciunilor noastre; atunci când nu înţelegem un lucru imediat. O atitudine înţeleaptă în viaţă pretinde să schimbi în bine ceea ce poţi să schimbi în jurul tău, şi să aştepţi schimbarea lucrurilor pe care nu le poţi tu schimba. Ştim bine că aşteptarea nu înseamnă inactivitate sau trândăvie, ci înseamnă pregătire. Adevărata atitudine în faţa misterului sacru este să te pui în aşteptare, să ştii să rămâi în aşteptare, să respecţi timpurile aşteptării.
Cel care aşteaptă pe cineva se străduieşte să trăiască aşa cum Cel aşteptat ar vrea. Cel care aşteaptă vrea să fie pregătit pentru întâlnirea cu Cel care va veni. Cine aşteaptă Naşterea Domnului dar în acelaşi timp şi cea de-a doua venire a Lui este asemenea fecioarelor înţelepte din parabolă care aşteaptă Mirele cu candela aprinsă. Spiritualitatea aşteptării pretinde ca inimile să fie deschise surprizelor pe care Dumnezeu le-a pregătit pe drumul către pământul făgăduinţei. Din punct de vedere liturgic şi simbolic, Postul Crăciunului închipuie perioada Vechiului Testament, un timp de aşteptare a împlinirii profeţiilor despre venirea lui Mesia. Dar şi astăzi, în Postul Crăciunului din acest an, fiecare dintre credincioşi aşteptăm Naşterea Domnului în viaţa noastră.
Pr. Anton RUS
Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj
Cele
două instituţii anunţaseră încă din 2012 că au demarat un proiect care
se derulează pe parcursul a patru ani, în care urmăresc să ofere acces
gratuit la cele mai importante manuscrise evreieşti, greceşti şi cele
mai vechi cărţi religioase apărute. Primele volume care au apărut marţi
pe site-ul oficial sunt două Biblii Guttenberg şi o Biblie în limba germană, pictată de mână şi decorată cu bucăţele de lemn. 
Conform 
Mandela
a fost primul preşedinte de culoare al Africii de Sud. În perioada în
care a fost preşedinte al Republicii Africa de Sud, 1994-1999, ţara sa a
avut o creştere economică spectaculoasă, fiind considerată totodată un
model de toleranţă şi de promovare a egalităţii în drepturi. Pentru
demersurile sale neobosite, Mandela a primit în 1993 Premiul Nobel
pentru Pace şi, ulterior, peste 250 de distincţii şi medalii.
De multe ori, așteptările pe care le avem, legate de cum ar trebui să fie partenerul de viață pot pune în pericol o relație de iubire, punctează Angel Chernoff, coautoare a blogului de dezvoltare personală 