marți, 17 decembrie 2013

Caută ac de cojocul lui!

Era cam pe la ora șapte
Spre-nserare
Când cu un gând bun
Am intrat la noi în hambare
Să mă uit iar de porumb.
Dar fără a gândi o clipă
Că din întuneric
O lucire mică
Va trece pe lângă mine-n pripă
Să se-ascudă
Și să găsească adăpost
Într-o gaură surdă
Tocmai în hambarul nost.
I-am chemat pe cei ai casei
Să le spun de micul chiriaș
Să vedem de se întoarce
Ori de n-a fugit pe imaș.
Am stat așa de veghe
O noapte bună cu lumini
Dar amicului pe semne
I-a plăcut să doarmă în vecini.
- Ei, îmi zice tata,
Las că am eu ac de cojocul lui
Numai să vină dimineața
Și-am să-i pun blana în cui
Că am eu niște amici
Care au să vină chiar aici
Cu nume de cod DDD
O să-i prindă picioarele
Ei sunt cei mai buni la
Deratizare
În dezinsecție îți vin ajutoare
Și ca totul să fie bine
Și să le de-a o lecție
Au și seviciu de dezinfecție.
Dă-mi acuma telefonul
Să le formez numărul
Hai ridică receptorul
Și formază cum îți spun
Și-o să vină chiar acum!

 

Muțumesc... chiar dacă ești departe!

Cu siguranță că cel mai bine este să le mulțumim acelora ce ne ajută să fim, mai întâi de toate, oameni. Și cuvântul acesta „om” are o încărcătură incredibilă dacă vrei să îl analizezi.
Pe mine m-a ajutat din acest punct de vedere un om cu multe daruri de la Dumnezeu dar care din păcate a plecat dintre noi.
Acest om, după cum spuneam, înzestrat cu multe daruri, nu le-a  ținut doar pentru sine, ci a știut să le împartă cu toți.
Pentru mine el a devenit un soi de tată (eu fiind orfan de timpuriu) așa că de la el am încercat să învăț tot ceea ce se putea, având în vedere fragilitatea minții mele de atunci.
El era un preot dedicat vocației sale pentru care în regimul trecut a trebuit să pătimească mult dar a învins. Acest lucru m-a făcut mai conștient la ideea de a avea o identitate socio-religioasă pentru care să lupți, să trăiești și să cunoști.
Chiar dacă este departe... trebuie să-i mulțumesc fiindcă veșnic îi voi fi recunoscător pentru că:
  • m-a învățat să fiu om
  • să îmi găsesc calea
  • să am un țel
  • să mă descopăr
  • să am o identitate
  • să lupt și să cred
  • să nu renunț la gândul bun
  • să trăiesc așa cum trebuie după anumite învățături milenare pentru a fi fericit!


 Știu că de acolo unde este are o panoramă a lumii mai bună decât atunci când era aici pe pământ și de aceea cred că îli călăuzește pașii și se roagă pentru mine. Și pentru aceasta îi mulțumesc...

Tu cui te simți dator să-i mulțumești?

Puteți mulțumi și pe Facebook dar și folosind aplicația Bradul Mulțumirii, care vă permite să adăugați un mesaj de mulțumire unei persoane dragi și apoi să-l prindeți în brăduț.

Iată cui au muțumit alții:

luni, 16 decembrie 2013

Gratuit ebook : Despre vis de Sigmund Freud

O alta zi, un alt ebook gratuit in limba romana. De aceasta data este vorba de cartea “Despre vis” de Sigmund Freud – mai multe detalii veti gasi aici.
Este o carte aparuta la editura Trei, in colectia Psihologia pentru toti.
Pe 9 decembrie în ediția online a revistei Science au fost publicate șase articole importante, referitoare la planeta Marte. Acestea se bazează pe datele transmise de către roverul Curiosity.
Unul dintre obiectivele științifice ale roverului Curiosity are în vedere identificarea posibilității ca planeta Marte să fi putut adăposti viața, în trecutul îndepărtat. Până acum nu au putut fi identificate asemenea indicii. Conform datelor prezentate în revista Science, deși nu se prezintă nimic cu adevărat spectaculos, au fost realizați pași foarte importanți către o viitoare identificare a compușilor organici, care eventual ar reprezenta semne ale existenței vieții în trecutul planetei Marte. În știrea de pe site-ul revistei Science, în care sunt prezentate lucrările recent publicate, John Grotzinger, cercetător în cadrul misiunii roverului Curiosity, definea astfel noile rezultate obținute: ”Misiunea noastră a ajuns într-un punct de cotitură. Am început să trasăm drumul pentru a explora deliberat materia organică.”
În urmă cu un an, atunci când au fost prezentate primele analize ale solului marțian, cercetătorii s-au confruntat cu o mare problemă. Așa cum spuneam în știrea postată la acea vreme: SAM (Sample Analysis at Mars – Analizorul de Eșantioane Marțiene) a identificat urme de oxigen și de perclorați. Perclorații sunt compuși ai clorului și oxigenului foarte reactivi, care au mai fost identificați și în cazul misiunii Phoenix. Reacțiile chimice produse în interiorul laboratorului SAM au dus la formarea de compuși clorinați ai metanului, una dintre substanțele organice detectate de către instrumentul de la bordul roverului. Clorul are cu siguranță o origine marțiană, dar carbonul este posibil să aibă o origine terestră, el fiind detectat tocmai datorită sensibilității extreme a instrumentului. Altfel spus, s-a detectat carbon de origine organică în eșantionul marțian, dar s-a presupus că acesta este rezultatul unei contaminări terestre. În cazul eșantioanelor marțiene problema este complicată și de prezența percloraților (compuși chimici care sunt oxidanți puternici tunci când sunt încălziți). Cum analizele în SAM presupun încălzirea eșantioanelor la câteva sute de grade Celsius, toți compușii organici, care eventual ar fi prezenți în probele recoltate, vor fi oxidați, mai înainte de a putea fi analizați. Poate că vor supraviețui câteva molecule, dar ele vor putea fi puse pe seama unei contaminări produse înainte de plecarea roverului către Marte.
Curiosity drill
De această dată, cercetătorii care prelucrează datele transmise de către SAM au reușit să rezolve problema legată de o eventuală contaminare. Prin analize minuțioase, ingenioase și repetate ei au reușit să ajungă la concluzia că în datele recente contaminarea este vinovată de numai 1-3% din dioxidul de carbon detectat în eșantioane. Restul de 97% ar putea proveni de la materia organică prezentă în eșantioane.
Atunci când s-au comparat eșantioane recoltate în urma forărilor în zona numită Yellowkife Bay (care se pare că s-a format pe fundul unui fost lac, cu apă foarte puțin adâncă, din interiorul craterului Gale) cu eșantioane de praf marțian recoltat de la suprafață (acolo compușii organici sunt supuși acțiunii distructive ale radiațiilor ultraviolete și percloraților) rezultatele au fost oarecum surprinzătoare. Eșantioanele recoltate din zona Yellowkife Bay au eliberat cantități mai mari de carbon și la temperaturi mai mici, în raport cu eșantioanele recoltate de pe suprafața marțiană. Asta sugerează că în aceste mostre ar putea exista compuși organici. Revista Science consemnează exclamația unuia dintre cercetătorii SAM: ”Băieți, aici am ars niște material organic.”
grotzinger-2-pia17595_1
Zona Yellowkife Bay și locurile în care Curiosity a efectuat forări.
Deși deocamdată nu se poate spune despre ce compuși organici ar fi vorba, rezultatele obținute sunt extrem de promițătoare. Nu trebuie să fim foarte optimiști. Chiar dacă descoperirea compușilor organici pe Marte ar fi confirmată, nu se va putea afirma că aceștia reprezintă un indiciu al existenței vieții pe Marte, nici măcar pentru un trecut îndepărtat. Pe Marte au căzut de-a lungul timpului meteorți și nuclee cometare, care ar fi putut aduce pe Marte materie organică.
Nu voi insista asupra celorlalte studii publicate online de revista Science, le voi trece la Surse. Vreau doar să mai remarc că în timp ce într-una dintre lucrări se arată că în craterul Gale nu existau condiții favorabile apariției vieții, zona fiind extrem de aridă, într-o altă lucrare, din grupul celor șase publicate de Science, se arată că pe fundul craterului a existat o zonă mocirloasă, în care viața ar fi putut să apară. Acolo ar fi putut supraviețui bacterii pe care le-am descoperit pe Terra, care se hrănesc cu minerale (un exemplu ar fi D. audaxviator, o bacterie descoperită într-o mină din Africa de Sud).

După ceasurile inteligente, urmează Smarty Ring, un inel interactiv

Dotat cu Bluetooth şi un sistem inovativ de notificări, Smarty Ring este de care nu ştiaţi că aveţi nevoie.
Smarty Ring Smartwatch alternative2
Pe sistemul din Stăpânul Inelelor, ,,un inel să le conducă pe toate”, Smarty Ring este un proiect foarte interesant care are toate şansele să se materializeze în lunile următoare dacă reuşeşte să beneficieze de finanţare. În definitiv, acesta este un proiect pe Indiegogo şi nu este 150% sigur că echipa din spatele produsului se va bucura de un vot de încredere din partea comunităţii de internauţi. În cazul în care sunteţi curioşi care este situaţia financiară, cu doar câteva ore până la încheierea procesului, din cei 40.000 de dolari de care avea nevoie pentru a intra în procedura de producţie în masă, nu mai puţin de 266.000 de dolari au fost deja trimişi în direcţia creatorilor.
Smarty Ring arată foarte bine în poze. Acest gadget este din oţel inoxidabil și vine cu display LED, conectivitate Bluetooth 4.0 pentru a consuma cât mai puţină energie electrică şi o aplicaţie de smartphone care vă permită să vă ocupaţi cum se cuvinde de configurarea lui. Are doar 13 milimetri lăţime, dimensiune suficientă pentru a vă afişa informaţiile de care aveţi nevoie într-un format clar şi intuitiv.
Ca funcţionalitate, , Smarty Ring se va conecta la un smartphone pentru care va putea să funcţioneze atât ca display suplimentar pentru notificări, cât şi ca telecomandă. Sistemul de operare din spate va fi finisat atât de bine, încât suprafaţa foarte mică sensibilă la atingere oferită de acesta va fi suficientă pentru a afişa ora exactă, pentru a prelua sau închide apeluri, pentru a controla redarea muzicii şi a acţiona camera sau pentru a declanşa un apel către un număr favorit. Prin icoane luminoase veţi şti în orice moment dacă aţi primit un sms, un e-mail, Facebook, Twitter, Google Hangout, apel pe Skype şi multe altele.


duminică, 15 decembrie 2013

E un război în curs!

Ev Lc 14,16-24
E un război în desfășurare. Un război pe care nu-l vedem și nu-l simțim de cele mai multe ori... și tocmai de aceea periculos. Părintele Rene Chenesseau, faimos exorcist francez, spunea că lupta pe care cel rău o duce împotriva noastră e similară cu cea din perioada războiului din Vietnam, în care inamicul era ascuns, camuflat și lovea pe neașteptate. Sau mai spunea că e similară cu vârful unui aisberg: vedem la suprafață doar o bucată de gheață, însă problema e cu ceea ce nu se vede, deoarece se găsește sub nivelul apei.

Care e legătura cu evanghelia? Una foarte directă: fiindcă este vorba de trei categorii de persoane, ce sunt prea ocupate pentru a asculta chemarea lui Dumnezeu. Dând paginile Sfintei Scripturi înapoi, până la cartea Deuteronomului, în capitolul 20 găsim câteva categorii similare, ce nu trebuie recrutate în cazul unui război: cei care s-au căsătorit recent, cei care și-au luat o vie, cei care și-au construit o casă. Deci e într-adevăr un război în desfășurare! Evanghelia de astăzi ni-l anunță! Și cei chemați întâi, cei care ar trebui să fie în prima linie, sunt ocupați tocmai cu acele lucruri care îi exclud de la luptă. Au abandonat armele și au intrat în logica lumii. Sunt prinși în cercul lor strâmt…

Care este de fapt acest cerc? În primul rând terenul cumpărat este spațiul ce garantează existența, locul de unde omul recoltează roadele pământului. Dar cu ce să-l lucrezi? Iată că intervin cinci perechi de boi! Nimic altceva decât mijloacele prin care pământul poate fi lucrat și munca omului devine rentabilă. Dar unde se va consuma tot ceea ce pământul prin munca omului rodește? În familie! Ajungem astfel la ultima categorie, iar cercul pare să se închidă perfect! Dacă ne uităm mai atent însă, nu e un cerc perfect, ci un cerc vicios. Fiindcă e un cerc în care Dumnezeu nu mai are loc. Este un spațiu închis comuniunii cu Dumnezeu, de aceea fiecare dintre invitați se scuză: nu mai au timp pentru El. Toate ar fi într-adevăr frumoase dacă cercul s-ar închide în jurul banchetului lui Dumnezeu. La fel cum săptămâna noastră se închide cu duminica banchetului ceresc: asta dă sensul profund trudei noastre săptămânale.

Cel rău încearcă să ne îndepărteze de Dumnezeu, prin chiar darurile Sale. Isus ne avertizează. Și nu numai atât: din fericire pentru noi, duce războiul în locul nostru. Trebuie doar să mergem în spatele Lui, prin întortocheatele cărări ale junglei umane. Să călcăm pe urmele pașilor Săi pentru a fi feriți de capcane. Și vom fi în siguranță. Dacă în schimb, ne vom lăsa furați de peisaj, și îi vom spune lui Isus: “du-te înainte, fiindcă eu am găsit o cale mai ușoară, și un teren frumos…”, să nu ne mirăm... e un război în desfășurare!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

De cât timp spui "Tatăl Nostru"?

 
De câte ori l-ai spus în viața ta, de câte ori îl repeți până când devine un obicei, un slogan steril, o rugăciune banală pe care în curând nu o vei mai suporta?

De câte ori ai spus "Vie împărăția Ta, Doamne vie împărăția Ta", și a venit împărăția Lui? Nu, deci nu mai spune "Tatăl Nostru". Și apoi fii puțin mai coerent: retrage-te din Biserică, aceste rugăciuni de sute de ori repetate nu servesc la nimic. Aceste rugăciuni ineficiente care nu  schimbă cu nimic realitatea noastră, lumea noastră, aceste rugăciuni universaliste care se mulțumesc să facă o sumbră constatare, se încheie cu un simplu "Doamne te rugăm", te rugăm pentru ca  împărăția Ta să vină, pentru ca lumea să se schimbe. Dar nimic nu se schimbă.

Este aici Împărăția lui Dumnezeu? Unde domnește Cristos, Cristos Regele, pe care-l  sărbătorim de atâtea ori, unde este împărăția Lui?

Este în Siria sau Africa centrală împărăția Sa? Este în criza care aruncă din ce în ce mai mulți oameni în stradă, împărăția Sa? Este în creșterea indiferenței față de cei săraci, față de vecinul meu, împărăția Sa? Este în Filipine împărăția Sa? Este în acești zeci de mii de copii uciși în pântecele mamei lor împărăția lui Dumnezeu? Unde este împărăția Lui?

Să recunoaștem realitatea, este un eșec evident, în toate acestea nu este El cel care domnește. A  pierdut regele tău de operetă, împăratul tău spânzurat pe cruce, trebuie recunoscut că este un altul care a câștigat. Privește-l pe crucea plină de sânge cum stă cu mâinile legate și tăcut de 2000 de ani. Regele tău este fără putere și drept dovadă avem în fiecare seară jurnalul de la ora 20:00.

Este un eșec împărăția Sa, o formă de pioșenie, ar trebui să nu se mai spună "Tatăl Nostru". Trebuie să ne oprim de a mai cere ca împărăția Lui  să vină pentru că nu vine și vom fi tratați de proști, visători, idealiști.

Dar, de fapt, ce face ca această rugăciune să fie considerată un eșec, ce împiedică venirea împărăției Lui? Tu și cu mine, noi suntem cei botezați și care repetăm Rugăciunea Domnului fără credință în Fiul.

Crezi că este aici Împărăția lui Dumnezeu? Că ar fi un fel de realitate care va coborî din cer cu toate pregătite, crezi că va trimite armatele de îngeri pentru a transforma pământul nostru în împărăția Lui? Chiar așa! Crezi că bătând din picior, defilând și strigând lozinci lucrurile se vor schimba, că împărăția lui Dumnezeu va veni.

Da, împărăția lui Dumnezeu vine și este deja, este acum și aici în mijlocul nostru.

Dar ce fel de împărăție? O împărăție în care nu vor mai fi alte arme decât cele ale lui Cristos, o împărăție în care nu va fi nici o altă lege decât cea a Evangheliei; Evanghelia care a modelat occidentul nostru de 2000 de ani, Evanghelia care poartă cele mai frumoase roade de cultură și civilizație. Această împărăție se instaurează în inima fiecărui sfânt, mai întâi vine în Biserica Lui, fiind loială Regelui său, "pentru că Biserica noastră este Biserica sfinților."

Dar cum? Cum vine  Împărăția lui Dumnezeu?  În trei etape :

În primul rând atunci când spui "Vie împărăția Ta", să spui "Doamne vino mai întâi și împărățește peste inima mea, peste viața mea." Accepți aceasta sau vei continua să repeți "Tatăl nostru", cu ideea că nu se schimbă nimic în viața ta?

Fii atent, dacă iei în serios această rugăciune, dacă-l inviți într-adevăr pe Cristos, se prea poate să vină cu un bici, la fel cum a fost intrarea în templul din Ierusalim și să alunge din inima ta, care este templul lui Dumnezeu, pe toți cei care domnesc acum și care o țin în dezordine, pe toți negustorii, pe toți hoții, pe toți cei care spurcă inima ta, o va curăți de tot ceea ce nu are ce să caute acolo.

Ai grijă, dacă-l inviți trebuie să accepți ca de acum înainte să te servești doar de armele lui Cristos: blândețea și iertarea, dăruirea de sine și adevărul.

Aceasta este doar prima convertire: Doamne vino să domnești peste inima mea. Cea de a doua convertire sau, mai degrabă, urmarea logică a acestei prime convertiri este: "Doamne vino să domnești peste viața mea, fă ca viața mea să fie evanghelică." "Vreau să domnești", aceasta înseamnă că vreau ca nimic din viața mea să nu-ți scape, nu este nimic pe care vreau să-l țin deoparte: Cristos vrea totul de la tine, nu este nici o zonă rezervată. Nu trebuie să existe nici un "Domamne sâmbătă seara când sunt în discotecă sau joi la serialul meu preferat, atunci să nu vii, atunci să nu mai domnești peste mine, deoarece acolo l-am lăsat pe X să stăpânească, să facă legea în viata mea. La fel,  în șmecherii sau într-o relație care nu este corectă, amintește-ți că l-ai lăsat să împărățească peste inima ta; l-ai acceptat pe Cristos care este adevărul să domnească și tocmai acolo în acea relație cu X ai mințit, l-ai mințit și te-ai mințit.

Doamne vino să domnești peste cuvintele mele, acțiunile mele, ochii mei, gesturile mele, vino să domnești peste studiile mele, viața familiei mele, angajamentele mele și nimic să nu-ți scape din viața mea.

Și mai există un al treilea pas, acesta vine la urmă, este vorba de împărăția socială a lui Cristos. Cristos vrea să domnească peste țara noastră, El vrea o transformare profundă a structurilor societății noastre. Știi, societatea aceasta pe care tu nu încetezi să o denunți atunci când ieși în stradă, atunci când manifești (și ai dreptate să faci acest lucru), această lume ce nu ne convine și  are prea multe lucruri ce trebuie schimbate. Dar această schimbare se va face doar dacă tu ești convertit, doar dacă tu te vei angaja cu fermitate în această lume. Nu se va schimba privid de departe, nu criticând-o într-un mod oarecum arogant, nu retrăgându-te într-un fel de turn de fildeș chiar și catolic fiind, ci suflecându-ți mânecile și punând mâna.

Iubirea care izvorăște de pe cruce nu va ajunge în lume, nu  va converti lumea, decât prin inima ta și mâinile tale pentru că Cristos nu are alte mâini decât pe ale tale, azi.

Alege regele tău, alege liderul tău, alege pe Cel care va reglementa și transforma viața ta și lumea în care trăiești.

Deci, trebuie să alegi un rege.

În seara aceasta poți repeta "Vie împărăția Ta". Vei spune probabil ca pentru prima dată, știind că acest cuvânt te angajază, știind că acest cuvânt poate schimba totul.
Vie împărăția Ta, spune-o cu credință.
Vie împărăția Ta, primește-o cu bucurie.
Vie împărăția Ta, vino și trăiește în mine.
Vie împărăția Ta, Cristoase fii regele meu.
Vie împărăția Ta Doamne.

Traducre: ACC

Sursa: pastoraleetudiantedetoulouse.fr