joi, 23 ianuarie 2014

Numai 5 minute până la iminenta Judecată de Apoi

Oamenii de ştiinţă americani au anunţat că în 2013, acul simbolicului ceas care numără minutele până la Judecata de Apoi (văzută sub forma unei apocalipse nucleare) a rămas cu cinci minute înainte de miezul nopţii. Aceasta înseamnă faptul că, în 2013, liderii mondiali nu au realizat progrese semnificative în lupta împotriva schimbărilor climatice şi împotriva proliferării armelor nucleare, care ar putea aduce sfârşitul vieţii.

ceasuljudecatii (Foto: redicecreations.com)Ceasul Judecăţii de Apoi este un simbol universal recunoscut, care marchează numărătoarea inversă până la declanşarea unei catastrofe globale. Ceasul a fost creat în 1947, de o echipă de fizicieni americani de la Buletinul Cercetătorilor Atomici, consiliaţi de un board mai mare, din care fac parte şi 18 laureaţi ai Premiului Nobel. Mişcarea acelor ceasului mai aproape sau mai departe de ora 12 simbolizează urgenţa pericolelor nucleare pe care fondatorii revistei şi comunitatea ştiinţifică mai largă încearcă să o transmită liderilor politici şi publicului din întreaga lume.

De-a lungul timpului, minutarul a fluctuat. La prima imagine a ceasului, acul arăta şapte minute înainte de „miezul nopţii", iar cel mai aproape ceasul s-a aflat în anul 1953, cu numai două minute înainte de o posibilă catastrofă. În acel an, atât Rusia, cât şi Statele Unite au decis să realizeze şi să testeze bomba cu hidrogen, o armă de departe mai puternică decât orice bombă atomică.

La polul opus, omenirea s-a aflat cel mai puţin în pericol în anul 1991, când acul ceasului a fost dat înapoi cu 17 minute înainte de miezul nopţii. Decizia a fost determinată de încheierea războiului rece, când Rusia şi Statele Unite au început să-şi reducă semnificativ arsenalele nucleare.

Anul 2013 a fost caracterizat de o serie de factori pozitivi, precum discuţii în ceea ce priveşte problema programului nuclear iranian, reducerea stocurilor de materiale nucleare de natură să fie utilizate la fabricarea armei atomice, retragerea armelor chimice din Siria, dar şi permanentele negocieri de pace cu Coreea de Nord, măcinată de foame şi sărăcie, care începe ameninţările nucleare ori de câte ori are nevoie de mâncare sau bani din partea ONU sau SUA.

Un climat de inacţiune

În ceea ce priveşte acţiunile însă, anul trecut a stat mai degrabă sub semnul inacţiunii. Rusia şi SUA şi-au menţinut uriaşele arsenale nucleare, India, China şi Pakistanul şi-au crescut capacităţile militare nucleare, iar dovezile privind ameninţările legate de schimbările climatice şi cauzele antropice ale acestor schimbări s-au înmulţit. Toate aceste schimbări (creşterea temperaturii medii a planetei, creşterea nivelului oceanului, subţierea calotei glaciare, creşterea nivelului de acid din ocean şi a dioxidului de carbon din atmosferă ş.a.m.d.) au fost observate şi documentate încă din anii 1950.

Citând aceşti factori, fizicienii consideră că schimbările climatice ce vor avea loc în viitorul apropiat vor conduce la războaie nucleare care vor avea ca miză zonele prielnice pentru locuit de pe Pământ, în care efectele acestor factori vor fi cât mai slabe.

Alte scenarii ştiinţifice legate de sfârşitul lumii

În ceea ce priveşte sfârşitul lumii, oamenii de ştiinţă au în minte diferite scenarii, bazate pe fenomene naturale ce pot avea loc. Cel mai recent dintre aceste scenarii este erupţia supervulcanilor planetei, a căror activitate seismică poate avea loc oricând şi fără avertizare. Explicaţia dată este flotabilitatea magmei din interiorul scoarţei terestre, care are efecte imprevizibile. Puterea pe care o poate exercita magma poate fisura un sol stâncos cu o grosime de 10 kilometri, prin care pot fi eliberaţi între 3.500 şi 7.000 de kilometri cubi de lavă. O asemenea erupţie şi consecinţele sale au puterea de a scădea temperatura globală cu 10 grade Celsius pe o perioadă de zece ani, iar cenuşa vulcanică poate bloca raze soarelui.

Un al doilea scenariu include un accident cu un asteroid cu diametrul de 50 de metri, care este prognonzat pentru perioada următorilor 100 de ani. Imapctul ar putea cauza inundaţii locale, distrugerea unor oraşe întregi şi a terenurilor arabile din zona respectivă. În aceeaşi sferă este inclusă şi coliziunea cu o cometă. În prezent, cometele sunt dificil de descoperit de la depărtare, din cauza suprafeţei întunecate. În consecinţă, ele pot fi vizibile instrumentelor astronomilor numai când se apropie de soare şi sunt luminate în mod direct de lumina acestuia. Din păcate, chiar dacă aceştia au avea instrumentele potrivite pentru identificarea cometelor, o ciocnire nu poate fi evitată prin niciun mijloc existent.

O altă problemă vitală pentru Pământ poate fi şi apocalipsa algelor, mai exact alterarea atmosferei de către algele microscopice ce trăiesc în cele mai multe lacuri, râuri, mări şi oceane ale planetei. În cazul în care aceşti microbi nu ar putea folosi apa, ei ar consuma rezervele de sare din pământ pentru a supravieţui. Astfel, fiinţele ar putea sfârşi asfixiate, dacă algele din ocean care au dus la apariţia oxigenului în atmosferă vor începe astfel să genereze clor, potrivit geobiologului Joe Kirschvink, de la Institutul de Tehnologie din California.
O ipoteză despre care s-a scris mult este o pandemie. Cu toate că un singur virus nu are capacitatea de a distruge întreaga omenire, oamenii de ştiinţă nu exclud apariţia unor virusuri mutant care să distrugă o varietate de fiinţe pe pe Pământ.

Ce ne lipseşte pentru o lume mai sigură

Pentru a trăi într-o lume mai sigură, organizaţiile internaţionale (precum ONU şi A.I.E.A. - Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) sugerează luarea câtorva măsuri. Mai întâi, China şi SUA ar trebui să încheie un tratat de interzicere a testării nucleare. Apoi, capacitatea A.I.E.A. ar trebui crescută pentru a putea supraveghea tehnologia creării de arsenal nuclear.

Măsuri-cheie trebuie luate şi în ceea ce priveşte emisiile de dioxid de carbon şi transferarea greutăţii energetice, de la folosirea energiei obţinute din cărbuni şi petrol la sursele de energie regenerabile şi ecologice.

Experţii fac apel la secretarul general al Naţiunilor Unite să-şi axeze atenţia pe răspândirea rapidă a noilor tehnologii, al căror ritm de dezvoltare depăşeşte capacitatea societăţii de a le ţine sub control. Ei evocă, în acest context, posibile ameninţări din partea noilor tehnologii cyber şi biologice, avertizând în legătură cu pericolul reprezentat de proliferarea dronelor de luptă.

miercuri, 22 ianuarie 2014

Cărțile electronice sunt din ce în ce mai populare

Tot mai multe persoane citesc cărți electronice, arată un sondaj realizat la începutul lunii ianuarie de Pew Research Center, pe baza intervievării a 1.000 de americani. Contraintuitiv, creșterea nu are loc în detrimentul lecturii cărților tipărite, iar motivele pentru care cititorii optează pentru cărțile electronice sunt greu de ghicit.

Foto: betanews.comProcentul de adulți care au citit o carte electronică în ultimul an a crescut cu 28% față de 2012. În același timp 7 din 10 americani au citit o carte în format tipărit și 14% dintre adulți au ascultat o carte audio.

Cei intervievați au fost împărțiți și pe categorii de vârstă, grupa de 18-29 ani având cel mai mare procent de cititori de cărți tradiționale, 73%.

Motivele pentru care cărțile tipărite nu pierd teren în fața celor electronice sunt multiple. În mod evident, costurile sunt mai mici, citirea lor nu obligă la consum de curent și, atunci când nu mai sunt utile, pot fi reciclate. Alte motive, care țin de experiența subiectivă a cititorului, sunt felul în care se simte o carte tipărită sau plăcerea de a da paginile.

Consultantul media, Michael Morris, este de părere că oamenii vor continua să citească şi peste 50 de ani cărți tipărite. În plus, el consideră că nu toți sunt atrași de magia cărților electronice. „Sunt diferite bariere, cum ar fi costul și sunt o mulțime de oameni care nu au acces la internet acasă", explică acesta într-un interviu acordat NBC.

Cu toate acestea, dispozitivele de citire a cărților electronice au crescut în număr în ultimii ani. În același timp, prețul lor a scăzut și au devenit tot mai accesibile.

Un alt rezultat al chestionarului arată că femeile citesc cu 10% mai mult decât bărbații, atât cărți electronice, cât și cărți tipărite.

O altă diferențiere s-a putut observa din punct de vedere al educației și al veniturilor respondenților. Persoanele fără facultate și cu venituri mai mici de 30.000 $ pe an citesc mai puțin.

Creșterea în popularitate a cărților electronice este o veste bună și pentru scriitori. Mulți dintre aceștia, respinși de editurile clasice, aleg varianta autopublicării online. Amazon.com oferă 70% din preț autorului pentru fiecare exemplar descărcat. Autori precum Boyd Morrison, Karen MQuestion sau J.A.Konrath au debutat cu succes pe platforma Amazon, având câteva mii de exemplare vândute încă din primele luni de la publicare.

În România, editurile sunt deocamdată reticente la publicarea de cărți în fomat digital. Cartea electronică este văzută ca un inamic al industriei tipografice. Nici autorii nu privesc cu ochi buni digitalizarea cărților, motivele lor fiind frica de piraterie, lipsa informațiilor tehnice și lipsa de interes a cititorilor.

„Piața europeană de e-book este destul de stângace încă. Toată lumea este de acord că acesta este viitorul, însă, cel puțin în acest moment, atât în Europa, cât și în România, editurile nu își concentrează toate eforturile pe e-book-uri. În România piața de e-book este sub 1%", a declarat Maria Demezzo, președintele consilului permanent al Uniunii Editorilor din România, pentru HotNews.

Ai vrea, dar nu poți

Zile multe am muncit
Așa că astfel m-am gândit
Să-mi iau o întreagă săptămână
Și să plec în vârf la stână
Sus unde nori-s curați
Și de nimic poluați
Unde ai priviri să rătăcești
Amintiri să întocmești
Pentru zilele cele înnorate
Când toate parcă-ți sunt stricate
Așa că iată-mă pornit
De mașină despărțit
În urcuș spre bucurie
Să scap de-a lumii nebunie.
Numai că atunci când să zâmbesc
Simt ceva diavolesc
Se zvârcolește cu amar
Chiar la mine-n buzunar
Uite c-am uitat de el
Deși e simplu și mititel
Mobilul îți poate lua
Dintr-un apel
Toată bucuria.
N-am răspuns, am dat respins
Și am respirat aerul încins
Dar nu trecu nici un minut
Că iar s-a apucat de petrecut
Din buzunar să mă invite
La tacla pe neprivite.
L-am luat din buzunar nițel
Și-am scos inima din el
Să văd dacă fără baterie
Mai vrea să-mi taie din bucurie.
Am ajuns și la cabană sus
Și-am rămas ca un afiș pe ușă pus
Scria cu cerneală, vedeam și eu
Că trebuie să-l apelez pe cabanier.
Scoate mobilul, montează bateria
Să vezi de merge-acum jucăria
Dau să apelez, dar în gol sună
De parcă aș suna pe Lună
Mă uit repede-n agendă
Și văd că tocmai cabanierul
M-a sunat
Și-apoi primesc un sms
Că în oraș azi a plecat.
Mă apuc să apelez cu disperare
Dar el nu aude, mi se pare
Și se mai pornește
Fără de veste
Așa din senin o ploaie
Și să vezi cu ce picuroaie.
Iar apel, dar el îmi tace
Nervi toți ca să mi toace
Și apoi aud eu piu-piu-piu
Bateria-mi cere un sicriu
Că nu mai poate să m-ajute
Și spre paradisul ei se duce.
Dar chiar înainte ca să-mi moară
Cabanierul îmi spune într-o doară
„Stai omule că pân deseară am să vin
Nu te mai agita și trăiește-ți viața din plin!”
Și așa s-a terminat, cu toată tehnologia
Că nu scapi de ea deși ai vrea
Și uneori te doboară și furia
Când vezi că ți se stinge... jucăria.

Hai că le-am scris o poezie și celor de la www.digipedia.ro

Aranjând noul birou

Azi iar m-am apucat
Biroul de mi l-am aranjat
De ceva nou simțeam nevoia
Ca să-mi pot scrie istoria.
am intrat
Și de toate mi-am achiziționat
Prima dată m-am uitat
Și-o agendă, mi-am luat
Să pot nota gândurile bune
Să le am la cin le spune
Apoi am văzut că îmi lipsește
Ceva care lipește
Că eu așa obișnuiesc și optez
Ca ce îmi place din reviste
Repede să decupez
Iar pentru asta îți trebuie o
foarfecă bună
Care la ce îi ceri să se supună.
Mi-am achiziționat și-un capsator
Să prind foile ce-mi zbor
Când nu stau, bătute de briză
Și ca să mă numească erou
Mi-am cumparat și un suport de birou
Să stea toate cumințele
Până am nevoie de ele.
Pentru documente mi-am cumpărat
O taviță din plastic colorat
Și ca să stau comod și să nu simt nimic
Mi-am comandat un scaun ergonomic
Așa că acum stau liniștit
Aștept muza ca să-mi vină
Să se apuce pe la ureche de șoptit
Ca eu să scriu o scriere divină.
Hai că trebuie să plec
Alte cărți să mai citesc
Și când mă voi plictisi
Gândul în loc îl voi opri
Și astfel știu unde mai târziu
Voi reveni...
Ah, și de voi câștiga
Biroul iarăși îmi voi aranja.

Ei, dar voi cum v-ați aranja biroul dacă ați avea oportunitatea acesta cu produse de pe www.depozituldepapetarie.ro?

www.depozituldepapetarie.ro

Talentat?!?

Cine nu și-a dorit măcar o dată în viață să urce pe scenă, să fie în locul artiștilor și să primească aplauzele și admirația lor. Cred că nu este om care să nu se fi visat aplaudat la scenă deschisă.
Acesștia suntem noi oamenii, căutăm mereu locurile cele mai bune din viață...
Numai că problema se pune când nu ai bilet decât pentru sală...
Când mergeam la teatru și îi vedeam pe actori cum se „joacă” pe scenă îmi imaginam că trebuie să fie ceva teribil de ușor să faci asta, dar treptat am înțeles că nu este tocmai ușor să intri în pielea unui personaj și să trăiești, să respiri și să gândești ca el, aici este arta ce o dețin artiștii, ei pot încăpea în orice piele.
Cred că dacă poți admira un om este tocmai pentru că el reușește să se autodepășească pentru a deveni altceva. Chiar dacă în ceea ce ține de un actor asta ar însemna puțină duplicitate (să ne gândim noi de câte ori nu suntem actori răi!), cred că asta face din el o valoare pentru că există actori și actori, unii mai buni ca alții. Aici este un secret, trebuie să știi ce ți se potrivește cel mai bine. Nu poți îmbrăca talentul de actor oricum, trebuie să iei mărimea potrivită.
Este mereu o ocazie unică și o experiență deosebită să poți juca într-o piesă, cu atât mai mult dacă ești înconjurat de oameni cu experiență.
Mi se pare un proiect îndrăzneț al celor de la Iubitafizica de a chema pe scenă un novice alături de ei!
Vezi mai multe aici și pe www.we-are-here.ro/p/iubitafizica.

marți, 21 ianuarie 2014

Cele mai importante motive de îngrijorare ale fumătorilor

Fumătorii sunt mai îngrijorați de faptul că țigările le deteriorează aspectul exterior decât de problemele de sănătate la care se expun fumând, a arătat un sondaj citat de Daily Mail.

FOTO: womenshealthmag.comLa cercetare au participat 1.500 de actuali și foști fumători. Dintre aceștia, aproximativ jumătate plănuiau să renunțe la viciu, ori s-au lăsat de țigări din cauza grijilor legate de influența tutunului asupra aspectului lor fizic.

Mai mult, problemele de sănătate nu s-au regăsit între primele 10 cele mai importante motive de îngrijorare ale fumătorilor. Cele 10 poziții au fost ocupate numai de urmările fumatului asupra aspectului exterior. Printre acestea, se numără îngălbenirea dinților și a degetelor sau unghiilor, respirația și mirosul neplăcut lăsat de țigări, ridarea feței și a gurii sau a buzelor, apariția liniilor fine, căderea dinților, deteriorarea aspectului pielii și paloarea cenușie a acesteia, scrie Female First.

„În timpul studiului, trei sferturi dintre fumători au declarat că obiceiul lor a produs deteriorări în ceea ce privește felul cum arată, iar acesta, nu sănătatea, a fost motivul care le-a stârnit îngrijorarea", a declarat Dave Levin, coproprietarul companiei producătoare de țigări electronice VIP, care a efectuat sondajul. El a explicat că modificările produse de fumat asupra aspectului exterior sunt mult mai ușor de identificat de fumător decât problemele de sănătate. Circa 80% dintre parcipanți au declarat că sunt mult mai atenți la transformările vizibile produse de viciul lor. Acest lucru poate influența decizia de renunțare a fumătorului. De exemplu, unul din trei voluntari a mărturisit că, la un moment dat, cineva i-a insultat arătându-le repercursiunile țigărilor direct pe chipul lor. Deși Levin subliniază importanța mesajelor legate de pericolele asupra sănătății, inscripționate pe ambalajul țigărilor, el punctează că „cercetarea noastră indică faptul că, pentru mulți, vanitatea este, de asemenea, un aspect-cheie".

Experții de la Universitatea Case Western Reserve și Spitalul Universitar au scos în evidență transformările nocive produse de țigări asupra aspectului exterior, cu ajutorul a 79 de perechi de gemeni identici. Perechile de gemeni erau fie compuse dintr-un frate fumător și unul nefumător, fie din doi fumători, dintre care unul fumase mai mult cu circa 13 ani față de celălalt. Experții au oferit unui grup de trei voluntari poze cu perechile de gemeni pentru a evalua aspectul fizic al fraților, fără a le oferi indicii despre fratele fumător. În majoritatea cazurilor, fratele fumător sau cel care fuma de mai multă vreme a fost considerat mai bătrân decât cel nefumător, respectiv care a fumat o perioadă mai scurtă.

Pentru a observa direct deteriorarea corpului cauzată de fumat, cercetătorii de la Societatea pentru Cancer din Finlanda au pus bazele platformei Tabacco Body. Site-ul oferă posibilitatea observării efectelor fumatului atât asupra aspectului fizic, cât și asupra întregului organism și a vieții. 
 

luni, 20 ianuarie 2014

Filosofia de viață a tânărului care a impresionat o lume întreagă

La nici doi ani, Sam Berns a fost diagnosticat cu o boală incurabilă care îi amenința viața, însă acest obstacol nu a stat în calea fericirii sale. Cu doar câteva luni înainte de a muri, el a împărtășit lumii rețeta lui secretă către o existență fericită.

Foto: examiner.com Sam suferea de o boală extrem de rară denumită sindromul progeria Hutchinson-Gilford. Această afecțiune se manifestă prin îmbătrânirea prematură a copilului, lucru care conduce la apariția de timpuriu a unor probleme de sănătate, precum boli cardiovasculare, ateroscleroza, pierderea vederii și degenerare musculoscheletală. Cei diagnosticați cu progeria ajung să trăiască, în medie, 13 ani.

Sam a reușit să depășească cu patru ani această prea scurtă speranță de viață, ajungând la vârsta de 17 ani. Poate unul dintre motivele pentru care a reușit să întreacă așteptările a fost filosofia sa legată de fericirea vieții și de modul prin care problemele pot fi depășite cu ușurință. În cadrul conferinței TEDxMidAtlantic, adolescentul a explicat cei trei pași care alcătuiesc rețeta sa inspirațională. „Fii împăcat cu lucrurile pe care nu le poți face, pentru că sunt atât de multe alte lucruri pe care le poți realiza", spunea Sam. Boala sa cruntă l-a învățat că va pierde multe momente deosebite în viață, dar că, totodată, vor exista mereu alte activități pe care le poate face și care îi aduc împlinire. Viziunea lui optimistă merge chiar mai departe. Sam subliniază că și în unele situații când boala îi răpește abilitatea de a face lucrurile pe care și le dorește, el încearcă să depășească aceste impedimente prin intermediul ajustărilor potrivite.

Următorul pas spre atingerea fericirii în viață, în concepția lui Sam, este înconjurarea de oamenii dragi. Pentru el, familia a reprezentat un punct de sprijin extrem de important de-a lungul vieții, iar prietenii săi apropiați din liceu sunt, de asemenea, o binecuvântare în viața sa, mărturisește tânărul.

Ultimul său sfat se referă la felul în care privești viitorul. „Mergi înainte" este deviza după care s-a ghidat Sam și care l-a ajutat să vadă partea plină a paharului și să știe că îl așteaptă un „viitor luminos" chiar și atunci când se confrunta cu situații și încercări dificile. „Întotdeauna încerc să găsesc ceva pe care să-l aștept cu nerăbdare, să depun efort pentru a-mi face viața mai bogată. Nu trebuie să fie ceva măreț", mărturisește Sam. Astfel reușea să nu se lase copleșit de boala sa, ci să accepte situația. Această metodă îl ajuta să găsească strategiile care îi erau de un real folos în depășirea propriei condiții.

Pe data de 10 ianuarie, Sam a pierdut lupta cu boala de care suferea, au anunțat părinții săi prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul organizației înființate de aceștia în scopul cercetării afecțiunii, Progeria Research. La înmormântare au venit sute de oameni care au dorit să îi aducă un ultim omagiu tânărului care le-a adus un plus de inspirație prin învățăturile sale, scrie CBS News