Mesajul de solidaritate al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, cu Biserica Greco-Catolică din Ucraina

Cucernici Părinți, Iubiți Credincioși,

Ați aflat din presă despre evenimentele care marchează în mod dramatic buna conviețuire și spiritul comunitar în Ucraina, țară vecină a patriei noastre.

La rugăciunea Îngerul Domnului din 26 ianuarie, Sfântul Părinte Papa Francisc spunea: ”Sunt aproape cu rugăciunea de Ucraina, îndeosebi de cei care şi-au pierdut viaţa în aceste zile şi de familiile lor. Doresc ca să se dezvolte un dialog constructiv între instituţii şi societatea civilă şi, evitând orice recurgere la acţiuni violente, să prevaleze în inima fiecăruia spiritul de pace şi căutarea binelui comun.”

Biserica Greco-Catolică Ucraineană în mod cu totul special apare lovită de atacuri de ură, într-un context în care creștinii – care sunt în același timp și cetățeni – doresc să viețuiască într-o țară liberă și democratică, fără corupție, fără minciună și fără violențe.

Ne exprimăm preocuparea față de amenințările contra Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, fiindcă aduc aminte de spiritul cu care a fost pregătită represiunea și desființarea sa din 1946. Biserica Unită Ucraineană păstrează amintirea directă a persecuției pentru credință, la fel ca Biserica noastră, și care, iată, din păcate, pare să se reitereze la orizont în țara vecină.

Biserica Română Unită cu Roma se alătură în unire de dragoste și solidaritate frățească cu Biserica Greco-Catolică din Ucraina în aceste momente dramatice, mai ales prin rugăciunea către Domnul Păcii, Părintele Veacului ce va veni, Cel care ne unește în credință și în slujire.

În semn de apropiere și sprijin, Vă invităm stăruitor pe toți să înălțați rugăciuni Bunului Dumnezeu pentru ca dreptatea și omenia să rămână o realitate vie în existența iubitei Biserici Greco-Catolice ucrainene, în aceste clipe de încercare.

În acest sens, în ziua de duminică 2 februarie 2014, Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, în catedralele și bisericile de pe cuprinsul teritoriului Bisericii Greco-Catolice Române se vor celebra slujbe potrivite acestui moment, în conformitate cu normele liturgice în vigoare și cu dispozițiile Ierarhului locului.

Unim glasul nostru cu cel al Preafericirii Sale Sviatoslav Shevchuk, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, pentru a cere încetarea violențelor și a amenințărilor la adresa membrilor acestei atât de încercate Biserici și a întregului popor ucrainean. Precum afirma Preafericirea Sa Sviatoslav în apelul adresat magistraturii din Ucraina: „nu există dreptate fără adevăr (…) nici frica, nici agresiunile, nici furia, nu vor fi niciodată de ajutor pentru viitorul nostru”.

Cerând bunului Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Preacurate, darul împăcării și al păcii peste poporul ucrainean și peste întreaga lume, rămânem uniți în rugăciune și în comuniune de slujire.

Cu arhierească binecuvântare, în numele Sinodului Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,

† Cardinal Lucian

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma

Arhiepiscop și Mitropolit de Alba-Iulia și Făgăraș

Sursa:bru.ro

La ce vârstă ne pierdem amintirile din frageda copilărie

Șansele să îți amintești lucrurile care s-au întâmplat în viața ta pe când aveai mai puțin de trei ani sunt foarte mici. Aceste amintiri încep să dispară din memoria noastră în jurul vârstei de șapte ani, susțin experții de la Universitatea Emory într-un studiu publicat în jurnalul Memory.

Cercetarea a fost structurată în două etape, la care au luat parte 83 de copii alături de părinții lor. La vârsta de trei ani, micuții au participat la un experiment în care părinții lor le-au adresat mai multe întrebări legate de șase experiențe trăite în ultimele luni (de exemplu, o vizită la zoo). Toate răspunsurile lor au fost înregistrate de experți. Apoi, copiii au fost împărțiți pe cinci grupe pentru a lua parte la cea de-a doua etapă. Astfel, fiecare grup a participat la un singur experiment, în perioada în care au împlinit 5-9 ani. În cadrul acestor teste, ei au fost rugați să ofere detalii legate de evenimentele despre care au povestit în prima etapă a studiului.

Rezultatele au arătat că la vârsta de 5-7 ani, micuții au reținut până la 72% din evenimentele trăite la trei ani. În schimb, copiii de 8 și 9 ani și-au amintit doar o mică parte dintre acestea, însumând 32% din total. Pe de altă parte însă, micuții de 5 și 6 ani și-au amintit mult mai puține detalii ale experiențelor la care au luat parte la trei ani, față de copiii mai mari care cunoșteau mai multe detalii, susține autoarea studiului, dr. psiholog Patricia Bauer. Acest fenomen ar putea fi produs atât de abilitățile de exprimare mai evoluate ale copiilor mai mari, dar și de faptul că o amintire care a rezistat mai mult în memorie păstrează mai multe detalii legate de aceasta.

„Copiii mici au tendința de a uita mai rapid decât adulții pentru că le lipsesc acele procese neuronale puternice necesare pentru a asambla toate informațiile care ajung în memoria autobiografică complexă", explică dr. Bauer.

Acest proces misterios de ștergere a amintirilor legate de experiențele trăite până la vârsta de trei ani se mai numește și „amnezie infantilă". Fenomenul a stârnit curiozitatea multor cercetători până în prezent, însă misterul nu a fost dezlegat în totalitate.

Cercetătorii de la Spitalul pentru Copii Bolnavi din Toronto sunt de părere că amnezia infantilă ar putea fi asociată procesului de neurogeneză de la nivelul hipocampusului, prin care sunt generați neuronii. O altă observație reieșită în urma studiului lor, efectuat pe șoareci de laborator, este că „formarea memoriei permanente este asociată reducerii neurogenezei". 

Sursa

Franța şi legile ei: cine e împotriva avortului poate face pușcărie

de Massimo Introvigne

O bună parte din Europa Occidentală a adoptat deja legi contra homofobiei: cine critică homosexualitatea riscă să ajungă la închisoare. Nu doar riscă, ci chiar intră cu adevărat în închisoare, așa cum se întâmplă în fiecare săptămână în Franţa, Anglia şi în alte ţări. Recent, în Scoţia, un predicator, care menţiona între păcatele grave homosexualitatea a fost arestat.

Marile puteri europene s-au întrebat: dacă e interzis să se vorbească rău de „căsătoriile” homosexuale, de ce atunci sa fie permis să se vorbească de rău avortul? Daca ideologia homosexuală este impusă prin lege, de ce sa nu fie si cea legată de avort?

Pentru a remedia „grava inegalitate” Franţa a luat atitudine. În Parlamentul francez este în discuţie o lege pentru promovarea egalităţii dintre bărbaţi şi femei şi a drepturilor femeii. Hollande a declarat că e vorba de o prioritate a mandatului său, ceea ce i-a dezlănţuit pe umoriştii transalpini, care propun să aprofundeze modul în care preşedintele  înţelege drepturile femeii, mai ales cele ale tovarăşelor sale, trădate şi abandonate pentru femei mai tinere.

În schimb, folosirea legii pentru a lovi în cei care se declară împotriva avortului, nu are nici un fel de umor. Au fost introduse două articole de o mare gravitate. Primul modifică legea franceză care permite avortul femeilor „în situaţii de dificultate”. E pură nebunie deoarece în realitate nici unei femei nu i-a fost interzis să avorteze. Acum aceste cuvinte vor fi modificate, iar noua lege va afirma că avortul este permis femeilor „ care nu doresc să ducă la bun sfârșit sarcina”. Din punct de vedere practic, nu e nicio diferenţă  – avortul în Franţa, în realitate este permis oricărei femei care doreşte să avorteze - dar schimbarea este importantă din punct de vedere principial. Avortul nu mai este considerat ca şi o consecinţă a unei dificultăţi, o dramă, ci o opţiune normală şi un drept. Pe de altă parte, modificarea legii se bazează pe o notă a Consiliului Egalităţii, o instituţie tipic franceză, conform căreia „ avortul nu trebuie să fie considerat ca o problemă, ci ca o soluţie”.

Ministrul Drepturilor Femeilor, Najat Vallaud-Belkacem, a mers atât de departe încât a declarat că în Franţa avorturile ar fi încă prea puţine. Populaţia a crescut cu 1,7 milioane comparativ cu 2006. Creşterea se datorează în principal imigraţiei. Ministrului i se pare prea mic procentul de 35% reprezentand femeile franceze care au făcut un avort şi 222.000 de copii ucişi prin avort anul trecut, comparativ cu 810.000 naşteri.

Mai este şi exemplu Spaniei, care se pregăteşte să introducă o oarecare limitare a avorturilor. Un alt ministru francez, cel al Sănătăţii, Marisol Touraine – fiica cunoscutului sociolog Alain Touraine –  a cerut mobilizarea împotriva proiectului spaniol. Într-o vreme, mobilizarea unei ţări contra unui proiect de lege al altei ţări era motiv de încetare a relaţilor diplomatice, dar oricum timpurile s-au schimbat, iar pe doamna ministru nu o interesează.

Pentru a se evita orice formă de „contaminare” spaniolă a fost introdus un al doilea amendament la legea avortului. Era interzisă orice formă fizică de  împiedicarea a avortului. Acum legea încearcă să interzică și primirea de informaţii relative la avort. Citind lucrările preparatorii se înţelege că intenţia legislatorului este să interzică în spitale să se vorbească femeilor de o alternativă la avort, să interzică accesul în interiorul spitalelor a voluntarilor centrelor de ajutor pentru viaţă, să interzică în exteriorul sau în împrejurimile spitalelor să se desfăşoare proteste sau să se ofere informaţii în favoarea vieţii. Ministrul Vallaud-Belkano a fost foarte clar: activiştii pro life  care bântuie în preajma sau în interiorul spitalelor trebuie să fie arestaţi.

Astăzi, majoritatea persoanelor au acces la internet, inclusiv femeile care recurg la avort. Deci, pot primi informaţii care să le facă să renunţe. Înainte de discuţia asupra legii guvernul francez a desfăşurat o impresionantă campanie prin care a „salutat” internetul şi motoarele de căutare favorabile propagandei pro-avort, marginalizând site-urile pro life. Acum, cine administrează aceste site-uri riscă doi ani de puşcărie: aceasta este pedeapsa prevăzută pentru cei care împiedică  din punct de vedere „psihologic” avortul.

Cele două amendamente, în realitate, sunt legate. Dacă avortul nu este o dramă sau nu reiese dintr-o dificultate, ci este o alegere normală a unei femei însărcinate şi un drept fundamental al tutror femeilor, este clar că a ataca un asemenea drept e interzis. Următoarea etapă, deja anunţată a organizaţiilor favoravile avortului din Franţa, va fi interzicerea obiecţiei pe motiv de conştiinţă a medicilor.

Legea a trecut în prima lectură, dar urmează o a două. În 19 ianuarie patruzeci de mii de persoane au manifestat pentru viaţă la Paris, protestând în primul rând contra acestei legi pe care încearcă să o blocheze, întăriţi şi susţinuţi fiind de un mesaj al Papei Francisc, care i-a „asigurat de apropierea sa spirituală”.

Traducere: AMR

                                       

Sursa:www.lanuovabq.it

Un text antic descrie o arcă a lui Noe diferită de ceea ce ştiam până acum

A fost vasul cu care Noe a reuşit să adăpostească şi să salveze câte şapte perechi din toate dobitoacele curate şi câte o pereche din dobitoacele care nu sunt curate. A fost o arcă construită după indicaţiile precise ale lui Dumnezeu pentru a supravieţui primului şi ultimul potop cu efecte devastatoare pentru întreaga planetă. Dar un text antic relevă că arca nu ar fi arătat ca un vas oceanic, ci ca o luntre circulară.

În cartea sa, Arca lui Noe: Descifrând misterele potopului, dr. Irving Finkel - expert în scrierea cuneiformă de la British Museum - susţine că este posibil ca arca lui Noe să fi avut o imagine diferită de ceea ce se ştia până acum. Argumentaţia sa pleacă de la scrierile cuneiforme de pe o tabletă de lut, datând de acum 3.700 de ani, şi care i-a parvenit în urmă cu câţiva ani.

Textul babilonian, considerat „un manual detaliat privind construcţia unei arce", descrie o arcă rotundă, cu diametrul de 67 de metri şi o înălţime de aproape 7 metri, construită pe două niveluri. Se crede că o astfel de arcă a fost construită folosindu-se frânghii şi trestie sau stuf şi apoi izolată cu bitum.

„Arca nu trebuia să se deplaseze, ci doar să plutească, iar instrucţiunile de construcţie se referă la un tip de ambarcaţiune pe care cei de atunci îl cunoşteau foarte bine. Acest tip de luntre cu formă rotundă, folosită pentru transportul unor animale, este utilizată şi astăzi în Iran şi Irak", susţine Finkel.

Finkel, care a şi tradus tableta, a primit-o în urmă cu câţiva ani de la un bărbat care o cumpărase din Orientul Mijlociu, după cel de-al Doilea Război Mondial. Tableta este de culoare maronie, are mărimea unui telefon mobil şi este „unul dintre cele mai importante documente descoperite vreodată", a declarat dr. Finkel în The Guardian. 

Sursa

Ziduri în suflet

 Meditație pentru Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), Ev Lc 19, 1-10

Ca o cetate fortificată e sufletul omului, construită de Domnul în așa fel încât să se poată apăra și să reziste în fața dușmanilor. Din cauza păcatului strămoșesc însă, omul manifestă o vădită miopie spirituală ce-l împiedică să-și dea seama când și în fața cui trebuie să-și închidă sau să-și deschidă porțile. Pentru a înțelege mai bine intrarea de astăzi a lui Isus în Ierihon și în casa lui Zaheu, e bun lucru să ne aducem aminte de istoria acestei fortărețe. Considerată de necucerit, cetatea Ierihonului își închide porțile în fața poporului lui Dumnezeu ce revenea din lunga perioadă de robie egipteană și din cei 40 de ani de călătorie prin deșert. Zidurile groase, de nepătruns, se prăbușesc doar în momentul în care, la îndemnul Domnului, sunetul trâmbițelor și strigătele de victorie se înalță din mijlocul poporului. Îndârjirea și închiderea manifestată în fața planului divin, îl face pe Iosua să pronunțe acele teribile cuvinte: "blestemat tot cel ce va reconstrui Ierihonul!". Rămasă în istorie ca un semn al neascultării, cetatea devine o imagine a piedicilor pe care încontinuu le punem în calea lui Dumnezeu. Bucăți din zidurile Ierihonului răsar” iară și iară” în sufletele noastre. De aceea la Sfânta Liturghie cântăm “iară și iară” Domnului: pentru ca zidurile Ierihonului să fie “iară și iară” sfărâmate!

În Zaheu putem contempla toată această dinamică spirituală: trăiește, la fel ca majoritatea dintre noi, un fel de schizofrenie existențială; două lucruri, două identități în același timp. E mai marele vameșilor; tocmai de aceea e mic de statură... Probabil lucrurile care l-au ajutat să ajungă căpetenie, i-au redus statura... cel puțin pe cea morală. Dar în străfundul sufletului, chiar dacă bine ascunsă, zace adevărata identitate: cea de fiu al lui Avram, fiu al credinței. Isus reușește să o vadă dincolo de toate celelalte straturi care o acoperSuă și știe că este cea autentică. La rândul lui, Zacheu se contemplă în ochii Mântuitorului ca într-o oglindă și își aduce aminte cine este cu adevărat. Ochii celorlalți, ai lumii,îi răsfrâng doar o imagine de vameș, de hoț, de om mic. Și îl condamnă și pe el și pe Isus: cum să te apropii de un astfel de om? Dar nu-și aduc aminte că Isus s-a apropiat și de leproși; și că a venit în lume în special pentru păcătoși, leproși, tâlhari. Cu alte cuvinte, pentru noi.

Până nu ne vom oglindi și noi în ochii lui Isus nu ne vom vedea cu adevărat: nici pe noi, nici pe ceilalți. Căutați-vă fiecare sicomorul potrivit, de unde să puteți întrezări privirea Mântuitorului: adevărata identitate va ieși doar atunci la lumină, zidurile Ierihonului din sufletul vostru se vor prăbuși, iar Isus va intra și va rămâne cu voi!  “Iară și iară Domnului să ne rugăm!”

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Sursa

Sfântul Grigorie din Nazianz

Astăzi Biserica îl sărbătorește pe Sfântul Grigorie din Nazianz. S-a născut la Arianze, în Capadocia, astăzi Asia Mică. A făcut studii strălucite la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu viitorul Vasile cel Mare; împreună au hotărât să se retragă în singurătate, dar voia lui Dumnezeu a fost altfel. Sf. Grigorie a devenit episcop de Nazianz şi s-a distins ca om de studiu şi poet. Pentru doctrina lui profundă şi excelentul dar al vorbirii, a primit supranumele de „Teologul”. A rămas celebru mişcătorul „Discurs de adio” pe care 1-a rostit atunci când a trebuit să părăsească Constantinopolul, din cauza uneltirilor adversarilor săi. „Totul este schimbător”, scria el în ale sale Poeme morale, „ca să îndreptăm iubirea inimii noastre spre cele neschimbătoare”.

Numele Grigorie vine de la prenumele grecesc „Gregorios”, care însemna „deşteptat, trezit din somn”, iar la figurat, „minte ascuţită”. Creştinii au adoptat cu plăcere acest prenume, dându-i înţelesul mistic de „trezit din somnul minciunii, deşteptat la adevăr”. Şi acest prenume este folosit uneori ca nume de familie.

Sursa:www.calendarcatolic.ro

Marea despărţire

Un vis
C.S. Lewis

Marea despărţire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorică ne poartă într-o călătorie din Iad, un oraş cenuşiu cu străzi pustii, care se dovedeşte a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului, un munte înverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunţa la iluziile vieţii pământeşti. Însă drumul anevoios între cele două tărâmuri îl aduce pe narator în preajma unor personaje – artistul neînţeles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasă – încredinţate de permeabilitatea graniţei dintre bine şi rău şi astfel sfâşiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt două feluri de oameni: unii care îi spun lui Dumnezeu: «Facă-se voia Ta» şi alţii cărora Dumnezeu le spune «Facă-se voia ta».“

Sursa:www.humanitas.ro