vineri, 28 februarie 2014

Modelul familiei



Bergoglio pune problema convieţuirii şi a dialogului dintre diferitele generaţii

De Alfonso M. Bruno, F.I.

Papa a publicat documentul care conţine propunerile sale pentru următorul Sinod despre familie: coerent cu concepţia despre conducerea colegială a Bisericii, nu este vorba despre un soi de directivă menită să delimiteze sau să condiţioneze dezbaterea, ci despre o contribuţie pe care Bergoglio o transmite confraţilor întru episcopat ca "primus inter pares"; în fiecare adunare a lor este natural să găsească loc şi părerea episcopului de Roma.

Cu privire la document, merită să ne oprim acolo unde pune o problemă implicită în însuşi modelul de familie conjugală. În ea, convieţuirea, ca să nu vorbim despre împărtăşirea mijloacelor de întreţinere, este tot mai des limitată la soţ, la soţie şi la copii.

Izolarea bătrânilor, şi prin urmare izolarea de bătrâni, este determinată, în afară de emigrare şi de imposibilitatea de a se ocupa de ei, şi de tipul însuşi de locuinţe din oraşe, complet diferit de cel tradiţional de locuinţe agricole. Să ne gândim la faptul că alegerile făcute de marile societăţi imobiliare au fost uneori condiţionate de o convergenţă a lor de interese cu firmele care gestionează casele de odihnă private.

Atomizarea nucleelor familiale oricum constituie desigur una dintre cauzele - deşi nu unica, nici probabil cea mai importantă - ale crizei atâtor perechi, care ajung să considere ca exclusiv şi scop în sine însuşi raportul dintre soţ şi soţie.

Însă, mai ales absenţa bătrânilor, adică a bunicilor, din educaţia copiilor a făcut să dispară în noile generaţii transmiterea memoriei colective, care a constituit mereu un element esenţial fie al socializării, fie al educaţiei.

Dacă ne gândim la experienţa, la înţelepciunea, la umanitatea care ne-a derivat din contactul cu bătrânii şi din povestirea lor, ne dăm seama despre dauna suferită de noile generaţii, care sunt de acum lipsite de acestea.

Actuala criză economică şi socială a adăugat însă la această situaţie un alt element paradoxal: bătrânii îi susţin, graţie pensiilor lor şi necesităţilor personale minore, pe tineri, tot mai des şomeri sau sub-ocupaţi.

Dacă familia, înţeleasă ca nucleu economic, tinde din nou să se lărgească, după ce a ispăşit încă de la începutul industrializării tendinţa de a se restrânge, de ce să nu scoatem din această situaţie o oportunitate pentru a restabili şi un raport cu caracter cultural şi afectiv?

Monseniorul Paglia, comentând la televiziune intervenţia papei cu privire la actuala condiţie a nucleelor familiale, a descris-o în mod eficient ca un edificiu în care nu sunt nici scări, nici lifturi care leagă între ele diferitele etaje, înţelegând ca etaje diferitele generaţii. Să nu uităm că restabilind raportul dintre tineri şi bătrâni, se întăreşte şi cel dintre colaterali, care împărtăşesc una şi aceeaşi descendenţă.

Această nouă contribuţie a papei constituie o altă importantă manifestare a apartenenţei sale la o cultură extra-europeană, adică proprie unei realităţi în care amintirea familiei patriarhale este mai recentă, sau unde ea, cel puţin în parte, chiar supravieţuieşte.

Să nu uităm că există şi modele sociale în care antiteza dintre familia conjugală şi familia patriarhală nu este simţită în aceeaşi termeni complet alternativi pe care noi o cunoaştem. Tradiţia confucianistă, care se extinde la toate ţările din Extremul Orient, transferă raportul ierarhic propriu patriarhatului practic în toate agregările sociale, de la firme până la stat.

Acest lucru permite în primul rând o conflictualitate mai mică, o integrare şi colaborare mai mare între capital şi muncă, dar şi între guvernanţi şi guvernaţi, precum şi o capacitate mai mare de a rezista la reculurile crizei economice.

Se discută mult cu superficialitate şi provocare despre problema admiterii la sacramente a divorţaţilor recăsătoriţi şi dacă ea va fi pusă în Sinod, dar este la fel de neîndoielnic că situaţia în care ne aflăm poate să ducă şi la o întărire a legăturilor conjugale, şi mai în general a raporturilor familiale.

Biserica se confirmă capabilă să înfrunte contingenţa, dar în acelaşi timp să perceapă tendinţele istorice care în perioada lungă ar putea să permită depăşirea consecinţelor şi a manifestărilor sale cele mai extreme.

(După Zenit, 26 februarie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:ercis.ro

O hartă interactivă a pădurilor planetei

Cu ajutorul a câtorva clicuri puteți să urmăriți evoluția pădurilor terestre. Este suficient să accesați o hartă interactivă.
Această hartă, care a fost lansată în urmă cu o săptămână, o găsiți aici și a fost realizată de către World Resources Institute. Cu ajutorul ei puteți urmări evoluția pădurilor planetei, începând cu anul 2.000, până în zilele noastre. Deși acest interval de timp este unul relativ scurt, puteți să vă faceți rapid o idee despre ceea ce se întâmplă cu pădurile, inima verde a planetei noastre.
Pentru elaborarea acestei hărți au colaborat, timp de doi ani, agenții guvernamentale, grupuri de partizani ai protejărării mediului și oameni de știință. Au fost folosite o gamă largă de surse de informații, dintre care nu au lipsit datele obținute cu ajutorul sateliților. Oricare dintre cetățenii planetei sunt invitați, și încurajați, să comenteze și să ofere informații suplimentare referitoare la zone particulare.
Snapshot_2014-02-25_201709
Utilizarea hărții este relativ simplă. În partea stângă aveți un cursor care vă ajută să modificați scara la care este afișată harta. În partea dreaptă aveți posibilitatea să căutați o anumită zonă care vă interesează. În partea de jos a ecranului aveți posibilitatea să dați o comandă pentru a vizualiza evoluția pădurilor din 2000 încoace. Dacă doriți informații strict pentru o anumită zonă, în partea stângă aveți un simbol care seamănă cu un grafic (se află sub semnele + și – folosite pentru alegerea scării de afișare). După ce dați click pe acest simbol, forma cursorului se modifică și veți putea marca pe hartă un poligon, care reprezintă zona dv de interes.
Snapshot_2014-02-25_201831
Eu am intrat pe această hartă interactivă și am avut surpriza să constat că din anul 2000, până acum, pe o mare porțiune din România (am ales ca țintă munții Carpați), am pierdut circa 57.000 de hectare de păduri. 

Top 5 cele mai frumoase biblioteci din lume

Aceste biblioteci nu arată doar excepțional și sunt dotate cu cele mai moderne instrumente de lucru, dar adăpostesc și milioane de cărți, printre care se află tomuri rare și valoroase. În acest top găsim și Biblioteca Națională a Republicii Moldova.
Ar fi fost o încântare să ne bucurăm de o asemenea comoară și în România.
1 Biblioteca Congresului American - este cea mai mare bibliotecă din lume cu 22.19 milioane de cărți.
biblio 1





2 Biblioteca Trinity College – se află în cadrul Universității din Dublin
biblio 2





3 Biblioteca Națională din Republica Moldova
biblio 3








4 Biblioteca Kirby - din cadrul Colegiului Lafayette Pennsylvania, SUA.
biblio 4






5 Biblioteca Națională a Belarusului din Minsk
biblio 5





Sursa

Dublă sărbătoare pentru ANDREEA și DIANA


 




Ieri, 27 februarie 2014, la împlinirea frumoasei vârste de 12 ani fetițele ANDREEA și DIANA, de la Casa de Tip Familial din Blaj, au intrat în marea familie a Bunului Dumnezeu, primind sacramentele inițierii creștine, respectiv Botezul, Mirul și Împărtășania, în Catedrala ”Preasfânta Treime” din Blaj. A fost un moment de neuitat, care s-a încheiat cu o agapă frățească organizată de membrii Asociației ”Reuniunea Mariană” din Blaj.

Corespondent e-communio.ro

 

Sursa

joi, 27 februarie 2014

Papa Francisc: Bogăţiile sunt bune dacă sunt folosite în favoarea oamenilor

În prefaţa sa la o nouă carte scrisă de Cardinalul Gerhard Muller, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Papa Francisc a subliniat că banul este în sine un instrument bun atunci când lărgeşte oportunităţile noastre, dar se poate de asemenea întoarce împotriva persoanei umane. “Banul este un instrument care într-un anume fel… prelungeşte şi creşte capacitatea libertăţii umane, permiţându-i să lucreze în lume, să acţioneze, să aducă roade”, a scris Papa Francisc în prefaţa la cartea “Săracă pentru săraci: Misiunea Bisericii”, publicată în limba italiană de Editura Vaticanului. Pontiful a arătat diferitele forme de sărăcie, şi faptul că “banii şi puterea economică” pot “înstrăina omul de om, închizându-l într-un orizont egocentric şi egoist”.
“Când puterea economică este un instrument care produce comori păstrate pentru sine, ascunse de celălalt, produce nedreptate, şi îşi pierde valoarea sa pozitivă originară”, a subliniat el. Este un jaf atunci când “bunurile sunt folosite de oameni care aplică solidaritatea numai la cercul lor restrâns sau doar pentru a primi şi ei solidaritate”. Aceasta se întâmplă atunci când “omul, pierzându-şi speranţa într-un orizont transcendent, a pierdut gustul gratuităţii, gustul binelui de dragul binelui”. Când omului i se aminteşte de “solidaritatea sa fundamentală” cu întreaga omenire, a scris Papa, ” atunci ştie că nu poate ţine pentru el însuşi bunurile aflate la dispoziţia sa”.
“Când omul trăieşte în mod obişnuit în solidaritate, este conştient de faptul că tot ce refuză să ofere, şi păstrează pentru sine, mai devreme sau mai târziu se va întoarce împotriva lui.” Constatând o “legătură unică între profit şi solidaritate”, Pontiful a spus că este sarcina creştinilor aceea de a “redescoperi, trăi şi vesti tuturor unitatea originară şi valoroasă între profit şi solidaritate”. El vorbit apoi şi despre alte forme de sărăcie: în primul rând, a arătat că natura noastră limitată are întotdeauna nevoie de ajutor de la altcineva – “noi nu ne-am făcut pe noi înşine nu ne putem da nouă înşine tot ce avem nevoie”.
“Recunoașterea acestui adevăr ne invită să rămânem umili și să practicăm cu curaj solidaritatea, cu o tărie indispensabilă pentru viața însăși.” Această experiență a sărăciei în limitele noastre, a scris, duce la o întoarcere spre celălalt și la o “practică socială în care binele comun nu rămâne un cuvânt gol și abstract”. “Când omul este înțeles în acest fel și învățat să trăiască în acest fel, sărăcia sa de creatură nu mai este simțită ca un handicap, ci mai degrabă ca o resursă prin care ceea ce îmbogățește fiecare persoană, și este dat în mod liber, este un bun și un dar de care poate beneficia toată lumea”. Aceasta, a scris Papa, este “lumina pozitivă în care Evanghelia ne invită să vedem sărăcia”, fiind baza fericirii celor “săraci cu duhul”.

Samsung GALAXY S5 – smartphone cu filmare UHD (video)

Samsung a lansat următorul model din seria smartphone-urilor GALAXY S, iar GALAXY S5 pare să fie o evoluție suficient de importantă față de S4 încât să întoarcă suficiente capete.
Lifestyle_03
„Cu GALAXY S5, Samsung se întoarce la baze, focalizându-și atenția asupra caracteristicilor care contează cel mai mult pentru consumatorii noștri”, spune JK Shin, Președinte și Director al diviziei de IT și Comunicații Mobile al Samsung. Dacă bazele înseamnă un ecran FHD Super AMOLED cu diagonala de 5,1 inci și rezoluție Full HD (1.920×1.080 pixeli), procesor cu patru nuclee la frecvența de 2,5 GHz și cameră de 16 megapixeli cu funcție de filmare la rezoluție UHD/4K, atunci da, îi dau dreptate oficialului Samsung, dar mie mi se pare a fi mai degrabă un binevenit salt în viitorul smartphone-ului. De fapt, GALAXY S5 încorporează cam toate tehnologiile de ultimă oră în domeniu, inclusiv conectivitățile 4G prin tehnologie LTE din a patra generație (150 Mbps la descărcare/download și 50 Mbps la încărcare/upload), ultimul „răcnet” de Wi-Fi în standardul 802.11 ac, Bluetooth 4.0, USB 3.0 și, bineînțeles, NFC. Și asta nu este tot. GALAXY S5 a primit un upgrade și la capitolul senzori: accelerometru, giroscop, barometru, Hall (un senzor de detectare a câmpului magnetic), senzor gestual, senzor de detectare a luminii ambientale, senzor de identificare a amprentei digitale, senzor gestual cu infraroșii și senzor de detectare a ritmului cardiac. Cum? Asta înseamnă întoarcerea la baze? Mai lipseau senzorii de umiditate și temperatură și ajungeam la un gadget obligatoriu pentru dotarea unui laborator de cercetare!
Lifestyle_05
În plus, coreenii s-au gândit că s-ar putea să nu te mulțumești doar cu vitezele la descărcare din rețelele 4G sau Wi-Fi așa că au inventat o tehnologie nouă, denumită Download Booster. Dacă ești conectat simultan și la 4G și prin Wi-Fi, atunci tehnologia va folosi ambele conexiuni pentru ca tu să poți descărca mai rapid un fișier de pe internet.
Ca să mă întorc un pic la bazele descrierii lui GALAXY S5, trebuie să amintesc de memoria RAM de 2 GB, de cea internă în variante de 16 GB și 32 GB (cu posibilitatea extinderii cu un card microSD de până la 128 GB) și de bateria cu capacitate de 2.800 mAh și autonomie de până la 21 de ore de convorbire (Samsung nu spune în ce rețele se întâmplă treaba asta). În ultimul rând, GALAXY S5 are dimensiunile de 142×72,5×8,1 mm, greutatea de 145 g și își va începe debutul pe piețele lumii începând din aprilie.