Eleganța astăzi!

Toți caută astăzi frumusețea de orice fel, plecând de la chipul blindat cu cosmetice și haine extravagante până la parfumuri care să întoarcă nasuri. Eleganța stă pe buzele tuturor, dar ce este aceasta?

Mulți cred că ea constă într-o serie de lucruri/accesorii cum sunt fardurile, ojele, cerceii, hainele, încălțămintea sau telefoanele ori ceasurile cu diamante swarovski sau suflate cu aur etc., pentru că acestea îi dau o anumită prestanță persoanei sau îi consolidează autoritatea, demnitatea la care a ajuns. Multe persoane nu pot fi ele însele dacă nu își petrec câteva ore în fața oglinzii pentru a-și aranja părul, pune o nouă mască (prin machiere) sau pentru a proba o garderobă întreagă de haine pentru a găsi ceva potrivit, care nu este bun și o iau iarăși de la început. Astfel de oameni își cântă mereu același refren: „Nu sunt frumos/frumoasă!” Și, din păcate, dacă nu reușesc să împlinească tot acest ritual, nu se vor simți bine în pielea lor, respectiv își vor pierde încrederea în sine.

Însă, pentru mine personal, toate aceste tone de lucruri nu fac decât să ascundă adevărata persoană după un paravan, o fac să devină duplicitară și, în mod clar, ascund adevărul! Deci în nici un caz nu voi alerga după o astfel de „eleganță”.

Pentru mine, eleganța adevărată a constat mereu în simplitatea omului, în naturalețea pe care însăși Mama natură a lăsat-o precum o amprentă asupra unei persoane. O persoană este bogată prin însăși natura sa, identitatea aceasta fiind personalizată în așa chip încât nu există una la fel nici în celălalt capăt al lumii. Multe dintre accesoriile actuale nici măcar nu sunt făcute handmade așa că le vei regăsi deseori și la alte persoane, căci fiind produse în serie nu se dorește și caută decât profitul. Însă o frumusețe naturală, o eleganță dăruită de natură, nu poate fi comparată cu un „echipament” creat în serie. Apoi, eleganța unei persoane stă în mai multe detalii (care deseori scapă unui ochi neexperimentat) cum ar fi: mersul, anumite mișcări ale mâinilor sau capului, modului în care cere sau dăruiește ceva, cum se așează etc. Ființa umană este plină de eleganță și puțini știu să țină acest fapt în mod natural fără a-l accesoriza. Campania #BeUnforgettable – Codul Eleganței, 2014 Edition caută un răspuns potrivit pentru ce înseamnă astăzi eleganța; oare oamenii de azi mai înțeleg acest cuvânt?

Mai multe info pe:

http://www.douglas.ro/armani-code-ice-avanpremiere/.

P. Jean Baptiste Robin - primul Rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major de la Cărbunari

P. Jean Baptiste Robin, devine primul Rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major de la Cărbunari. 

Sanctuarul Arhiepiscopal Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, închinat Fecioarei Săracilor din Cărbunari (Blaj), în cinstea Aparițiilor Preasfintei Fecioare Maria de la Banneux (Belgia), a fost întemeiat prin decretul 430/2014, din 29.05.2014, semnat de Preafericitul Lucian Mureșan, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Cardinal al Sfintei Romane Biserici.

Prin decretul 440/2014, din 29. 05. 2014, Preafericitul Cardinal Lucian l-a numit pe P. Jean Baptiste Robin Rector al Sanctuarului, pentru un mandat de 5 ani.

Sursa

Fecioara Săracilor de la Cărbunari- Sanctuar Arhiepiscopal Major

Prin decretul 430/2014, din 29.05.2014 (Sărbătoarea Înălțării Domnului), semnat de Preafericitul Lucian Mureșan, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Cardinal al Sfintei Romane Biserici, se întemeiază Sanctuarul Arhiepiscopal Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în complexul închinat Fecioarei Săracilor din Cărbunari (Blaj), în cinstea Aparițiilor Preasfintei Fecioare Maria de la Banneux (Belgia).

Sursa

Mare succes pentru filmul “Cristiada”

de Leone Grotti

Mare succes în Franţa pentru filmul “Cristiada”, care a lăsat deja 25 de mii de spectatori “profund impresionaţi şi mişcaţi până la lacrimi”.

Interviul a fost acordat de către Hubert de Torcy, preşedintele Saje, mica casă care a distribuit pelicula şi a câştigat pariul. Pentru site-ul de referinţă al cinematografiei franceze acest film este “printre cele mai bune filme din toate timpurile”.

Nu se aştepta nimeni. Dar, filmul Cristiada (For greater glory), lansat în Franţa sub titlul “Cristeros”, s-a bucurat de un succes răsunător.

Pelicula, care prezintă răscoala populară a catolicilor mexicani împotriva guvernului anti-creştin în a doua jumătate a anilor ’20, a fost realizată cu o distribuţie de primă clasă (Garcia, Longoria, O’Toole) în 2011, dar nu s-a bucurat de interes din partea niciunui mare distribuitor european. În Italia a fost difuzat doar în cadrul unor proiecţii private.

Pariu câştigat! În Franţa însă, graţie casei de distribuţie Saje, a ajuns în cinematografe pe 14 mai a.c.: “În prima săptămână am reuşit să-l distribuim în 61 de săli, iar răspunsul publicului a fost unul pe măsură: până astăzi filmul a fost vizionat de către 25 de mii de persoane, clasându-se pe locul 3 în toată Franţa, raportând numărul de spectatori la numărul de săli în care a fost distribuit”, a declarat Hubert de Torcy.

Un film de o imensă calitate! Casa franceză care realizează produse audiovizuale “pentru misiune” nu s-a lansat niciodată în marea distribuţie. Aceasta este prima lor experienţă: “Am creat în cadrul societăţii noastre o nouă ramură, pentru a permite ca acest film să fie accesibil întregului public francez. Este incredibil cum, în ciuda enormei calităţi a acestei peliculi despre ‘Cristeros’, martirii mexicani care şi-au dat viaţa pentru a nu se lepăda de credinţă, până în prezent nici o mare casă de distribuţie din Franţa nu a decis să-l distribuie”.

Spectatori impresionaţi şi profund mişcaţi! De Torcy este mai mult decât mulţumit de rezultat: “Spectatorii sunt mulţi, dacă ne gândim la numărul mic de săli”. Dar, mai presus de toate el este fericit deoarece oamenii care vizionează acest film rămân foarte încântaţi. Mulţi au rămas foarte impresionaţi şi emoţionaţi până la lacrimi. Trebuie să admitem, a spus de Torcy, că mărturiile eroice ale acestor martiri Cristeros sunt de-a dreptul înălţătoare. Însă, a continuat preşedintele, este imposibil să mergi la cinema şi să nu-ţi pui această întrebare: Ce aş fi făcut eu în locul lor? Fiind conştienţi apoi de faptul că aceste persoane într-adevăr au existat şi că istoria este adevărată.

Printre “cele mai bune filme din toate timpurile”! La baza filmului se află istoriile martiriului, care sunt puţin cunoscute. În Franţa mulţi au vorbit despre o “cenzură”, datorită distribuirii tardive a peliculei. Site-ul de referinţă al cinematografiei franceze (AlloCiné), a inclus acest film printre “cele mai bune filme din toate timpurile”.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:www.totustuus.it

Moștenirea bucuriei (Audio)

Meditație pentru Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinţi de la Niceea) Ev Io 17,1-13
Isus vorbește în rugăciunea din evanghelia de astăzi folosind o îmbinare de trecut, prezent și viitor, ce are parfumul eternității. Este semn al ceasului împlinit, despre care se vorbește de-a lungul Noului Testament. Un ceas anticipat în câteva momente precise din evanghelie, ca și la nunta din Cana Galilei de exemplu, unde chiar dacă nu a sosit ceasul, la cererea Maicii Sale, Isus îl anticipează. În fața lui Dumnezeu timpul poate căpăta conotații de eternitate, iar eternitatea se poate face timp.

Fiul lui Dumnezeu dă o definiție a vieții veșnice la care cu greu ne-am fi gândit: “aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”. Cunoașterea pentru un creștin nu este doar teoretică, nu implică doar rațiunea, ci întreaga ființă. Apostolii îl cunosc pe Isus nu doar fiindcă au auzit de El, ci fiindcă trăiesc împreună cu El, devin prietenii Lui. Cunoașterea îi împinge la trăire. Nici noi nu îl putem cunoaște pe Dumnezeu doar din cărți, ci trebuie să ne trăim viața împreună cu El. Astfel viața veșnică începe să parfumeze viețile noastre încă de pe acum.

E adevărat că suntem încă pe cale. Ceasul nostru nu a sosit. Trăim suspendați între un “deja” și “nu încă” în mod continuu. Suntem “deja” mântuiți în Isus Cristos, dar “nu încă” pe deplin, până la sfârșitul vieții. Suntem “deja” fiii și fiicele lui Dumnezeu, dar “nu încă” pe de-a-ntregul, până când vom fi eliberați de moștenirea acestui veac. Trăim “deja” în Împărăția Cerurilor, dar “încă nu” pe deplin, fiindcă mai păstrăm în suflet semne de Împărăție lumească. Pe urmele Maestrului nostru, așteptăm și noi ziua când prezentul, trecutul și viitorul se vor contopi într-un ceas al veșniciei, și când viața noastră își va găsi împlinirea în viața eternă. O clipă pe care trebuie să o așteptăm, nu cu îngrijorare și cu frică, ci cu acea bucurie primită ca dar și ca moștenire la sfârșitul rugăciunii Mântuitorului.

Bucuria, Isus o dorește deplină pentru noi. Ea ar trebui să strălucească pe chipul ucenicilor Domnului, bine știind că suntem de acum incluși în mod tainic în comuniunea iubirii dintre Tatăl și Fiul. Și că suntem prezenți toți și fiecare dintre noi, în rugăciunea Mântuitorului. Dacă nu o simţim întotdeauna, e pentru că cel rău încearcă încontinuu să ne facă să uităm că suntem prinți și prințese; să uităm că menirea noastră este aceea de a împărăţii veșnic cu Cristos, chiar dacă am fost creați din nimic.

De multe ori, ascultând glasul lumii, ne comportăm ca nişte robi. Ne uităm pierduţi, vrăjiţi, hipnotizaţi, la himerele din jurul nostru, în loc să ne uităm la ochii iubitori ai lui Dumnezeu. Suntem ca în acele poveşti în care Făt Frumos trebuie să treacă printr-o pădure fermecată fără să se uite în jur, pentru a nu fi vrăjit şi transformat într-o stană de piatră. Nouă, dacă ne lăsăm răpiţi de urâtul din această lume, de piatră ne devine doar inima.

S-o rugăm pe Maica Milei să zdrobească cu lacrimile ei piatra din inimile noastre. Ea, care este Mireasă a Spiritului Sfânt, să ne umple sufletele de lumina şi de bucuria Cerului.

PS Claudiu

Episcopul Curiei

Ev Io 17,1-13

Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu marirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

Sursa

Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, cea mai mică dintre toate catedralele Bisericii Catolice

Cea mai mică dintre toate catedralele Bisericii Catolice, biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de pe strada Polonă, în care cu greu încap 150 de persoane, este sfințită de jerfa unori mari mărturisitori pentru Hristos.  Aproape fiecare păstor al acestei biserici înainte de instalarea comunismului a îndurat prigoana și a sfârșit în închisoare ori în lagăr.

Ca o prevestire a jerfelor ce aveau să urmeze în anii `40 – `50, PS Demetriu Radu, ce fusese primul paroh al comunității greco-catolicilor ardeleni din București și cumpărase în 1892 terenul pe care s-a construit bisericuța, a murit în 1920 în urma atentatului cu bombă din Senatul României, acțiune făptuită de comuniști.

Lui Demetriu Radu, i-a urmat ca paroh „la Polonă” tânărul preot greco-catolic Ioan Bălan. El a fost primul preot slujitor în bisericuța ridicată în 1909, la a cărei sfințire au luat parte PS Raymund Netzhammer, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, și Prințul Vladimir Ghika. Ioan Bălan avea să devină ulterior episcop greco-catolic. A fost arestat în 1949, a supraviețuit închisorii de exterminare de la Sighet, dar a murit în 1959 sub arest la mănăstirea ortodoxă de la Ciorogârla.

PS Vasile Aftenie, numit în 1940 primul episcop auxiliar greco-catolic pentru București și Vechiul Regat, fusese între 1934-1938 primul protopop unit al Capitalei. Ca preot și apoi episcop a slujit în lăcașul, ce avea să fie ridicat la rangul de biserică vicarială, „Sfântul Vasile cel Mare” de pe strada Polonă. PS Aftenie a fost scos din reședința episcopală în august 1948: „Vin vremuri grele pentru biserica noastră … În curând voi fi arestat, dar nu îmi voi întina sufletul cu păcatul trădării, chiar dacă îmi vor oferi lumea toată.” I-a fost oferit scaunul de Mitropolit al Moldovei. A refuzat, a fost torturat, dar a rămas neclintit: „eu n-am nici neam, nici suflet şi nici credinţă de vânzare.” A murit în 1950 la închisoarea Văcărești fiind primul episcop martir al Bisericii Române Unite.

Tit Liviu Chinezu, protopop al Bucureștilor în timpul episcopatului lui PS Vasile Aftenie, a fost și el arestat în 1948. Biserica Catolică a numit în clandestinitate alți șase episcopi care să-i dubleze pe cei arestați. În noaptea de Paști a anului 1949, Tit Liviu Chinezu a fost consacrat episcop la mănăstirea Căldărușani, unde erau deținuți ierarhii Bisericii Greco-Catolice. A murit în 1955 în închisoarea de la Sighet.

După arestarea episcopului Aftenie și a protopopului Bucureștilor Tit Liviu Chinezu, Nunțiatura Apostolică l-a numit în clandestinitate ca Vicar General al Bucureștilor pe părintele Zenovie Pâclișanu, marele istoric, diplomat,  secretar al Adunării Naționale de la Alba iulia  și membru corespondent al Academiei Române. Și părintele Zenovie Pâclișanu avea să fie arestat în 1949. A supraviețuit temniței de la Sighet, dar a murit în închisoarea Jilava în 1958.

După arestarea tuturor păstorilor, credincioșii greco-catolici din București au găsit îndrumare spirituală la Fericitul Vladimir Ghika, care a mai rămas o vreme în libertate. Prințul Vladimir Ghika ținuse la biserica „Polonă” conferințe pentru tineri greco-catolici și ortodocși sub egida Asociației Studenților Români Uniți. Părintele greco-catolic Matei Boilă a descris recent acele vremuri și rolul Fericitului upă 1948: „pentru credincioșii greco-catolici din București, Monseniorul Ghika a fost în anii `40 și începutul anilor `50 o adevărată instituție. El era păstorul providențial care aduna în jurul lui turma atât de lovită de bolșevism.” A fost arestat în 1952 și a murit în 1954 la închisoarea Jilava.

Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de pe strada Polonă a fost ridicată la 1909 de Raymund Netzhammer, Arhiepiscop latin de Bucureşti, pentru românii greco-catolici stabiliţi în Vechiul Regat. Respectul şi dragostea sa nemărginită pentru răsăritul creştin au fost hotărâtoare în alegerea arhitectului şi a stilului arhitectonic, a iconostasului, a frescei interioare şi a mobilierului bisericii.

Arhiepiscopul a încredinţat această lucrare arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti, cel mai bun specialist în arhitectura moldovenească a epocii lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş – stil ce caracterizează şi biserica Sfântul Vasile.

Episcopul Raymund Netzhammer a dorit ca împodobirea bisericii să fie încredințată Școlii de la Abația Beuron (Germania) și executată de pictorii bisericești Gottfried Schiller și Iulius Ostermaier din Ravensburg, care au folosit tehnica culorilor minerale a lui A. W. Keim.

Sursa:www.vicariatbucuresti.ro