duminică, 5 octombrie 2014

Un punct de sprijin pentru a ridica pământul


Meditație pentru Duminica a XIX-a după Rusalii (a Predicii de pe câmpie) Ev Lc 6,31-36
“Fiţi desăvârşiţi” sau “fiţi milostivi” sunt expresiile prin care evangheliştii ne cheamă la convertire şi prin care, în acelaşi timp, crează o legătură şi o comuniune cu Dumnezeu greu de cuprins cu mintea omenească, deoarece continuă spunându-ne: “precum şi Tatăl vostru este desăvârşit” sau “milostiv”. Cum poate oare Sfânta Scriptură, să ne ceară să fim precum Dumnezeu? Şi cine dintre noi ar îndrăzni să tindă cu mintea măcar, fără teama de a păcătui, la perfecţiunea lui Dumnezeu?

Citind aceste cuvinte, începem să înţelegem poate mai bine ce a însemnat pentru noi sacrificiul lui Isus şi felul în care, prin jertfa de pe cruce verticalitatea dumnezeiască şi orizontalitatea umană au fost îngemănate. E ca şi cum Cristos ar fi prins cu o mână cerul, pentru a-l aduce pe pământ, iar cu cealaltă pământul, pentru a-l ridica. Arhimede spunea: “daţi-mi un punct de sprijin şi voi ridica pământul”. În plan spiritual, Crucea Mântuitorului reprezintă adevăratul scripete prin care ne putem ridica înspre cer.

Fiul lui Dumnezeu, în evanghelia de astăzi, nu ne cere doar un efort de voinţă. Ne cere să ne schimbăm cu totul modul de a vedea lucrurile: atunci când trebuie să iertăm pe cineva, să ne aducem aminte de felul în care Mântuitorul ne-a iertat şi a murit pe cruce pentru noi şi pentru păcatele noastre; atunci când cineva ne ia haina, să ne aducem aminte de felul în care a fost despuiat de hainele Lui pentru greşelile noastre; atunci când vrăjmaşii fac să răsară în inimile noastre răzbunarea sau ura, să ne aducem aminte de cuvintele de pe Cruce: “Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!” Fiul lui Dumnezeu ne-a arătat calea, fiindcă Dumnezeu ne-a iubit pe când îi eram dușmani. De aceea singurul mod de a ne iubi dușmanii şi de a-i ierta, este să-i cerem Lui acest dar.

Isus ne îndeamnă să ne rugăm pentru dușmani în primul rând pentru a ne elibera pe noi. Câtă vreme amintirea unei persoane ne poate strica ziua, e evident: suntem legați. Am putea spune că ni s-a făcut de doua ori rău: răul primit și cel ce se naște în inima noastră. Un lucru însă e cert: nu există o altă cale în afara rugăciunii. Rugati-vă pentru această persoană până veți simți că o faceți cu bucurie, cu seninătate. Fără a uita cine este și ce a făcut. Liberi însă și de el și de răul primit și de amintirea lui. Liberi și bucuroși ca adevărați fii ai lui Dumnezeu!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Lc 6,31-36
Zis-a lor Isus: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; caci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Doar si păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Si păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Insa voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi dar, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

A fost trasa pe dreapta si a fost cel mai bun lucru care i se putea intampla. Ce a patit o soferita chiar in mijlocul autostrazii

Pentru o femeie din New York, sa fie trasa pe dreapta de politie a fost cel mai bun lucru care i se putea intampla si i-a salvat viata.

Ofiterul NYPD Gregory Zakoscielny a devenit un adevarat erou dupa ce a reusit sa-i salveze viata unei femei care se ineca in masina cu o bomboana de tuse. 
Politistul aflat la datorie a observat-o pe femeia in varsta de 49 de ani conducand in timp ce tusea si se tinea cu mana de gat, asa ca tras-o pe dreapta.
Zakoscielny a fost nevoit sa execute manevra Heimlich pentru a-i salva viata soferitei care se ineca din cauza unui drops, apoi a chemat ambulanta si a ramas alaturi de femeie pana la sosirea paramedicilor.
Toata intamplarea a fost surprinsa de camera de filmare de pe bordul masinii de politie si a fost publicata pe YouTube de catre departamentul de politie NYPD.

Doarme linistita, dar in secunda urmatoare pare complet transformata. Reactia acestei fetite a strans peste 16.000.000 de vizualizari

Melodia Gangnam Style a facut furori pe internet inca de la primele minute de cand a fost publicata pe internet si se pare ca nici bebelusii nu au ramas indiferenti fata de aceasta melodie.
Nici fetita din imagine nu face exceptie. Era in masina, pe bancheta din spate, impreuna cu surioara ei. In timp ce micuta dormea in scaunelul ei, la radio a inceput melodia Gangnam Style, iar lucrurile au luat o cu totul alta intorsatura.
Somnul linistit a disparut, iar micuta a inceput sa dea din maini si din picioare, lucru care nu a facut decat sa starneasca rasul parintilor si surioarei ei.




vineri, 3 octombrie 2014

Kasper: a spune din nou tinerilor adevărul căsătoriei


De Gianni Cardinale

Chestiunea accesului la euharistie a divorţaţilor recăsătoriţi este importantă, dar este o "nebunie" a reduce apropiatul Sinod despre familie la o discuţie despre această temă. Şi oricum la sfârşitul drumului sinodal şi cu privire la această temă se va ajunge la un amplu consens. Asta susţine cardinalul Walter Kasper, părinte sinodal şi raportor unic la Consistoriul despre familie din februarie, în acest interviu acordat ziarului Avvenire.

Eminenţă, discuţia despre apropiatul Sinod pare focalizată numai pe chestiunea accesului la sacramente a divorţaţilor recăsătoriţi...

Nu-mi place această focalizare. Tema Sinodului sunt provocările pastorale ale familiei. Şi aceea a divorţaţilor recăsătoriţi este una dintre acestea. Dar nu este desigur unica şi trebuie încadrată într-un cadru mai amplu. Ce anume este familia, aceasta este principala problemă. De fapt, astăzi există multe concepţii de familie care nu corespund viziunii creştine. Apoi există provocările legate de imigraţie, de persecuţii, de mizerie şi de sărăcie.

Nu vă simţiţi un pic responsabil de această focalizare pentru că aţi aruncat piatra în baltă cu intervenţia dumneavoastră la Consistoriu?

Discursul meu era structurat în cinci capitole şi numai ultimul era dedicat temei. Şi făceam asta punând întrebări, nu afirmând teze. Eu îl întrebasem pe Papa dacă puteam să pun acele întrebări şi el m-a încurajat să fac asta, altminteri nu le-aş fi pronunţat. Această problemă este foarte simţită mai ales în lumea occidentală, dar în mod clar nu era singura semnalată în discursul meu.

Şi totuşi a monopolizat atenţia mediatică şi chiar dezbaterea eclezială...

Este adevărat, şi mi-a părut rău.

Alte teme care au avut amplu ecou mediatic cu privire la Sinod sunt cele referitoare la procesele de nulitatea matrimonială şi chestiunea unirilor homosexuale. Ce părere aveţi în această privinţă?

Este desigur important a face, acolo unde este posibilă, mai vioaie cauzele matrimoniale. Dar nu se poate pretinde să se rezolve totul în acel mod. Nu are sens a declara că nu a existat niciodată, de exemplu, o căsătorie care a durat zece ani şi în care s-au născut copii. Apoi unirile homosexuale nu sunt echivalabile cu căsătoria. Dacă sunt trăit în mod stabil şi responsabil trebuie respectate, dar sunt o altă realitate faţă de familie.

Unele comunităţi protestante, chiar şi în Italia, au ajuns să dea o binecuvântare eclezială acestor relaţii. Consideraţi că este pentru Biserica catolică o perspectivă care poate fi parcursă?
Nu cred. Trebuie respectate dacă sunt trăite în mod responsabil după conştiinţa lor. Dar nu sunt o familie după planul lui Dumnezeu.

Să ne întoarcem la chestiunea împărtăşaniei date divorţaţilor recăsătoriţi. Dar dacă la sfârşitul parcursului sinodal ar fi o deschidere cu privire la accesul la Euharistie, n-ar fi o ruptură cu magisteriul exprimat de Familiaris consortio?

Magisteriul obligatoriu este cel care se referă la sacramentalitatea căsătoriei dintre creştini şi la indisolubilitatea sa. În schimb, în acest caz ar fi vorba despre o dezvoltare a disciplinei. Principiile nu pot să fie schimbate, dar aplicarea lor în situaţii concrete şi contingente, disciplina, poate fi schimbată. Această distincţie este foarte importantă. Nu există o dogmă cu privire la acest punct. Există o disciplină importantă, dar care în sine nu se poate considera imutabilă.

Dar nu există riscul ca deschizând o breşă în această disciplină să poată fi un efect domino cu rupturi ulterioare?

Mulţi au această teamă. Dar concep credinţa în mod ideologic, ca un castel de cărţi, astfel, dacă este schimbată una, totul se prăbuşeşte. Însă Biserica nu este o realitate statică şi există o dezvoltare în înţelegerea credinţei.

Pe de altă parte în terenul catolic există şi unii care consideră că legătura matrimonială poate să înceteze nu numai prin moartea fizică a soţului ci şi prin "moartea morală" a căsătoriei însăşi...

În discursul meu la Consistoriu n-am atins acest punct. Personal nu sunt de această opinie. Căsătoria sacramentală este indisolubilă, chiar cu excepţiile care derivă din Noul Testament. Mă gândesc la privilegiul paulin şi la cel petrin.

Şi disciplina ortodoxă, care admite posibilitatea unei a doua sau a treia căsătorii deşi nu sacramentale, este într-un fel "importabilă" în Biserica catolică?


Se poate studia această disciplină şi se poate învăţa ceva de la ea. Dar nu cred că poate să fie transferată ca atare în Biserica catolică, şi pentru că în ea există elemente care derivă din dreptul imperial bizantin şi nu din Scripturi.

Care sunt temele care dumneavoastră speraţi să fie aprofundate în Sinod?

Îndeosebi ar trebui să vorbim cum să-i ajutăm pe tineri să realizeze căsătoria trăită ca plan al lui Dumnezeu. Cum să ajutăm familiile să fie realmente biserici familiale. Cum să promovăm frumuseţea şi sfinţenia familiei.

Eminenţă, o ultimă întrebare. Cu privire la Sinod şi chiar la alte chestiuni, capătă cu adevărat importanţă o opoziţie ecleziastică cu programul de a opune rezistenţă spiritului reformator al pontificatului?

Se aude vorbind despre asta. Eu nu spun asta pentru că nu suntem un sistem totalitar. Există libertate şi papa Francisc vrea o dezbatere deschisă. Fiecare are dreptul să exprime opinia sa fără ca să fie considerat un complotist. Am avut o situaţie asemănătoare înainte şi în timpul Conciliului al II-lea din Vatican când erau episcopi şi cardinali care aveau o linie diferită de cea a lui Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea. Dar la sfârşit s-a ajuns mereu la un larg consens. Sunt convins că şi de data aceasta va fi aşa.

(După Avvenire, 2 octombrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu 

Sursa:www.ercis.ro

joi, 2 octombrie 2014

Sfantul Ciprian a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost vrajitor, filosof si slujitor al zeului pagan Apolo din Antiohia Siriei.

Sfantul Ciprian - leapada vrajitoria si ajunge episcop

Din relatarea vietii sale, aflam ca un tanar pagan, Aglaid, s-a indragostit de Iustina si dorind sa o ia de sotie, cere ajutorul vrajitorului Ciprian pentru ca a fost respins de fecioara. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care sa aprinda in ea pofta trupeasca pentru Aglaid. Dar vrajile lui Ciprian au ramas fara efect, caci ea le alunga cu rugaciune, post si semnul sfintei cruci. In urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut inselarea in care se afla si s-a botezat. El a fost hirotonit preot, iar mai tarziu episcop in Cartagina. Sfantul Ciprian a murit ca martir pe 2 octombrie 304 impreuna cu Sfanta Iustina.


Sfantul Ciprian inlatura farmecele si vrajile

Pe Calea Victoriei, nr.12, intre strazile Stavropoleos si Lipscani, se afla Biserica Sfantul Ciprian - Zlatari. In aceasta biserica este prezenta mana dreapta a sfantului Ciprian. Oamenii il cinstesc pentru partea luminoasa a vietii sale: convertirea la crestinism, viata inchinata slujirii lui Hristos si pentru cununa de martir pe care a primit-o in vremea cand era episcop. Sfantul Ciprian este cinstit ca cel care inlatura farmecele si vrajile. Mana dreapta a Sfantului Ciprian, facatoare de minuni, se afla in partea stanga a altarului, intr-o caseta de mici dimensiuni. Orice credincios se poate inchina Sfintelor Moaste.

Rugaciune catre Sfantul Ciprian
Stapane Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule si Chivernisitorule a toate, Sfant si slavit esti; imparatul imparatilor si Domnul domnilor, slava Tie. Tu Cel ce locuiesti in lumina cea nepatrunsa si neapropiata, pentru rugaciunea mea, a smeritului si nevrednicului robului Tau, departeaza demonii si stinge viclenia lor de la robii Tai; revarsa ploaie la buna vreme peste tot pamantul si fa-l sa-si dea roadele lui; copacii si viile sa-si dea deplin rodul lor; femeile sa fie dezlegate si eliberate de nerodirea pantecelui; acestea si toata lumea mai intai fiind dezlegate, dezleaga si toata zidirea de toate legaturile diavolesti. Si dezleaga pe robul Tau (numele) impreuna cu toate ale casei lui de toate legaturile satanei, ale magiei, ale farmecelor si ale puterilor potrivnice. impiedica Tu, Doamne Dumnezeul parintilor nostri toata lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vraji si de toate lucrarile satanicesti si de toate legaturile lui, si distruge toata lucrarea vicleana prin pomenirea Prea Sfantului Tau nume.
Asa, Doamne, Stapane a toate, auzi-ma pe mine nevrednicul slujitorul Tau si dezleaga pe robul Tau (numele) de toate legaturile satanei si daca este legat in cer, sau pe pamant, sau cu piele de animale necuvantatoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sange de om, sau cu al pasarilor sau cu al pestilor, sau prin necuratie, sau in alt chip s-au abatut asupra lui, sau daca din alta parte au venit, din mare, din fantani, din morminte, sau din orice alt loc, sau daca a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasare, sau prin serpi (vii sau morti), sau prin pamantul mortilor, sau daca a venit prin strapungere de ace, dezleaga-le pentru totdeauna, in ceasul acesta, Doamrie, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunosti si stii toate, dezleaga, sfarama si distruge, acum, lucrarile magiei, iar pe robul Tau (numele) pazeste-l cu toti ai casei lui de toate uneltirile diavolesti.
Zdrobeste cu insemnarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieste, distruge si departeaza pentru totdeauna toate lucrarile magiei, vrajitoriei si fermecatoriei de la robul Tau (numele).
Asa, Doamne, auzi-ma pe mine pacatosul slujitorul Tau si pe robul Tau cu toti ai casei lui, si dezieaga-i de demonul de amiaza, de toata boala si de tot blestemul, de toata mania, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinta, prostia, neintelepciunea, mandria, cruzimea, nedreptatea, trufia, si de toate ratacirile si gresalele, stiute si nestiute, pentru sfant numele Tau, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Troparul Sfantului Mucenic Ciprian 
Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta, cuvantul adevarului drept invatand si cu credinta rabdand pana la sange Sfintite Mucenice Ciprian, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul Sfantului Mucenic Ciprian
Ca pe un ierarh cinstit si ca pe un nevoitor preatare, lumea dupa vrednicie te cinsteste, Sfintite Mucenice Ciprian, pururea pomenite si cu cantari mareste sfanta pomenirea ta; cerand intotdeauna sa daruiasca prin tine iertare greselilor, celor ce canta: Aliluia.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintei Mucenite Justina;
- Sfantului Cuvios Teofil Marturisitorul;
Sfantului Andrei cel nebun pentru Hristos;
- Sfantului nou Mucenic Gheorghe.
Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Dionisie Areopagitul.
Sursa: CrestinOrtodox.ro

miercuri, 1 octombrie 2014

Este cel mai spectaculos dans pe care l-ai vazut vreodata. Valsul pe cladiri sfideaza legea gravitatiei - VIDEO

Doi dansatori au reusit o performanta rara la Festivalul de Arta din Oakland, unde au dansat pe cladirea primariei, sustinuti de corzi.

Amelia Rudolph si Roel Seeber au oferit un moment spectaculos cu o coregrafie "verticala", care i-a facut sa para ca plutesc.
Dansul celor doi face parte dintr-un proiect al Ameliei, "Bandaloop", care imbina dansul aerian cu elemente acrobatice.
Dansul aerian a aparut pentru prima data in anii '70, in Statele Unite si a devenit popular datorita elementelor dificile, dar spectaculoase pe care le incorporeaza, permitandu-le dansatorilor sa exploreze tridimensional spatiul. 

marți, 30 septembrie 2014

Papa Francisc: Satana prezintă lucrurile rele ca fiind bune cu intenţia de a distruge umanitatea

Satana prezentă lucrurile ca şi cum ar fi bune, dar intenţia sa este de a distruge omul, poate folosind motivaţii umaniste. Îngerii luptă împotriva diavolului şi ne apără – aceasta este în sinteză reflecţia Papei Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 29 septembrie 2014, dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, în sărbătoarea sfinţilor Mihail, Gabriel şi Rafael, Arhangheli, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. Lecturile zilei prezintă imagini foarte puternice istorisite de profetul Daniel: viziunea slavei lui Dumnezeu, cu Fiul Omului – Isus Cristos – în faţa Tatălui; apoi de Sfântul Ioan, în Apocalips, care istoriseşte despre lupta arhanghelului Mihail şi a îngerilor săi împotriva Balaurului cel mare, “şarpele de la început, cel care se numeşte diavol şi Satana, cel care înşeală lumea întreagă”, dar care a fost doborât.
Este apoi Evanghelia după Sfântul Ioan, în care Isus îi spune lui Natanael: “Veţi vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului”. “Dar această luptă”, a spus Pontiful, “are loc după ce Satana încearcă să distrugă femeia care dădea naştere fiului. Satana încearcă întotdeauna să-l distrugă pe om: acel om pe care profetul Daniel îl vedea acolo, în slavă, şi despre care Isus îi spunea lui Natanael că va veni în slavă. Biblia ne vorbeşte de la început despre acest lucru: despre seducţia Satanei cu scopul de a distruge, poate din invidie. În Psalmul 8 se citeşte: ‘Tu l-ai făcut pe om mai presus de îngeri’, iar marea inteligenţă a îngerului nu putea suporta umilinţa ca o creatură inferioară să fie aşezată mai presus.”
De aceea, Satana încearcă să distrugă umanitatea şi pe noi toţi: “Multe proiecte, în afara propriilor păcatelor, numeroase proiecte de dezumanizare a persoanei umane sunt opera sa, pentru simplul fapt că-l urăşte pe om. Este viclean: aşa cum spune prima pagină din Cartea Genezei, este prefăcut. Prezintă lucrurile ca şi cum ar fi bune, însă intenţia sa este să distrugă. Iar îngerii ne apără. Îl apără pe om şi îl apără pe Omul-Dumnezeu, pe Omul superior – pe Isus Cristos, cel care este perfecţiunea umanităţii… De aceea, Biserica îi onorează pe îngeri, căci vor fi în slava lui Dumnezeu – sunt în slava lui Dumnezeu – pentru că apără marele mister ascuns de Dumnezeu: Cuvântul întrupat.”
“Îndatorirea poporului lui Dumnezeu este de a păzi în rândul său prezenţa omului Isus” pentru că “este cel care dă viaţă tuturor oamenilor”. În schimb, în proiectele sale de distrugere, Satana inventează “explicaţii umaniste” care se îndreaptă de fapt “împotriva omului, împotriva umanităţii şi a lui Dumnezeu”. “Lupta este o realitate cotidiană, în viaţa creştină: în inima noastră, în viaţa şi în familia noastră, în popoarele şi în bisericile noastre… Dacă nu luptăm vom fi învinşi. Însă Domnul a dat această misiune în special îngerilor: misiunea de a lupta şi a de a învinge. Iar cântul final din Apocalips, după această luptă, este foarte frumos: ‘Iată, acum a venit mântuirea, tăria şi împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său! Căci a fost izgonit învinuitorul, cel care îi acuza zi şi noapte’.”
La finalul predicii, Pontiful a îndemnat să ne rugăm la arhanghelii Mihail, Gabriel şi Rafael şi să recităm “acea rugăciune antică, dar foarte frumoasă, către arhanghelul Mihail, pentru a continua lupta în apărarea misterului cel mai mare al umanităţii: Cuvântul care s-a făcut Om, a murit şi a înviat. Aceasta este comoara noastră. Fie ca arhanghelul să continue să lupte pentru a o păzi. Să spunem împreună invocaţia către Arhanghelul Mihail (o versiune scurtă a rugăciunii scrise de Papa Leon al XIII-lea): ‘Sfinte Mihail arhanghele, apără-ne în luptă, ocroteşte-ne împotriva răutăţii şi curselor Diavolului; ne rugăm cu smerenie ca Dumnezeu să-l pedepsească; iar tu, prinţ al oştirilor cereşti, prin puterea dumnezeiască, aruncă-l în Iad pe Satana şi pe celelalte duhuri rele, care rătăcesc prin lume căutând să ruineze sufletele. Amin.'”