La cateheza audienței generale de miercuri în Piața Sfântul Petru Papa Francisc a continuat seria reflecțiilor despre Biserică și a vorbit despre chemarea la unitate între toți creștinii. Zeci de mii de credincioși, încurajați și de vremea deosebit de caldă pentru această perioadă, au venit miercuri în Piața Sfântul Petru la cateheza Papei.
Cateheza Sfântului Părinte:
”Dragi frați și surori, Bună ziua!
La ultimele cateheze am încercat să pun în lumină natura și frumusețea Bisericii și ne-am întrebat ce înseamnă pentru fiecare dintre noi a face parte din acest popor, din poporul lui Dumnezeu care este Biserica. Nu trebuie să uităm, însă, că există mulți frați care împărtășesc împreună cu noi credința în Cristos dar care fac parte din alte confesiuni sau din tradiții diferite de a noastră. Mulți s-au resemnat în fața acestei dezbinări – chiar și în Biserica noastră catolică – dezbinare care în decursul istoriei a fost deseori cauză de conflicte și suferințe, chiar și de războaie, ceea ce este o rușine! Nici în timpurile noastre relațiile nu poartă întotdeauna amprenta respectului și a cordialității. De aceea mă întreb: noi cum ne raportăm la toate acestea? Suntem și noi resemnați, dacă nu de a dreptul indiferenți față de această dezbinare? Sau credem cu tărie că se poate și trebuie să mergem în direcția reconcilierii și a comuniunii depline? Comuniunea deplină, adică, să ne putem împărtăși cu toții împreună din trupul și sângele lui Cristos.
Dezbinările dintre creștini, în timp ce rănesc Biserica, îl rănesc pe Cristos, iar noi, dacă suntem dezbinați, provocăm o rană lui Cristos, căci Biserica este trupul al cărui cap este Cristos. Cunoaștem bine marea dorință a lui Isus ca discipolii săi să rămână uniți în iubirea sa. E îndeajuns să ne gândim la cuvintele sale din capitolul 17 al Evangheliei după Sfântul Ioan, la rugăciunea adresată Tatălui în iminența pătimirii sale: «Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca și noi» (17,11). Această unitate era deja amenințată în timp ce Isus era încă printre ai săi. În Evanghelie se amintește că apostolii discutau între ei despre cine ar fi mai mare, mai important (cf Luca 9,46). Domnul, însă, a insistat atât de mult asupra unității în numele Tatălui, făcându-ne să înțelegem că vestirea noastră și mărturia noastră vor fi cu atât mai credibile cu cât noi mai întâi vom fi capabili să trăim în comuniune și să ne iubim unii pe alții. Este ceea ce apostolii săi, prin harul Duhului Sfânt, au înțeles bine mai târziu și au avut grijă, astfel încât Sfântul Paul va ajunge să implore comunitatea din Corint cu aceste cuvinte: «Vă îndemn, fraților, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiți toți în armonie și să nu fie între voi dezordini, ca să fiți desăvârșiți în același cuget și în aceeași simțire» (1 Cor 1,10).
Pe drumul ei în istorie, Biserica este ispitită de cel rău, care caută să o dezbine, și din nefericire a fost marcată de separări grave și dureroase. Sunt dezbinări care uneori s-au prelungit în timp, până astăzi, drept care rezultă de acum greu a reconstitui toate motivațiile și, mai ales, a găsi soluțiile posibile. Rațiunile care au condus la fracturi și separări pot fi dintre cele mai diverse: de la divergențe în privința principiilor dogmatice și morale și asupra concepțiilor teologice și pastorale diferite, la motive politice și de conveniență, până la ciocniri datorate antipatiilor și ambițiilor personale. Dar ceea ce e sigur e faptul că, într-un fel sau altul, în spatele acestor sfâșieri, se află întotdeauna mândria și egoismul, care sunt cauza oricărei neînțelegeri și care ne fac intoleranți, incapabili de a-l asculta și de a-l accepta pe cel care are o viziune sau o posiție diferită de a noastră.
Acum, aflându-ne în fața acestei situații, există ceva ce fiecare dintre noi, ca membri ai sfintei mame Biserica, putem și trebuie să facem? Fără îndoială, nu trebuie să lipsească rugăciunea, în continuitate și în comuniune cu rugăciunea lui Isus, cu rugăciunea pentru unitatea creștinilor. Și, împreună cu rugăciunea, Domnul ne cere o reînnoită deschidere: ne cere să nu ne închidem față de dialog și întâlnire, ci să surprindem aspectele valide și pozitive oferite de cei care gândesc diferit față de noi sau se plasează pe poziții diferite. Ne cere să nu ne fixăm privirea asupra a ceea ce ne divide, ci mai degrabă pe ceea ce ne unește, căutând să-l cunoaștem și să-l iubim mai mult pe Isus și să împărtășim bogăția iubirii sale. Acest lucru presupune o concretă adeziune la adevăr, împreună cu capacitatea de a se ierta, de a se simți parte din aceiași familie creștină, se a se considera unul un dar pentru celălalt și de a face împreună multe lucruri bune și opere de caritate.
Este un lucru dureros, dar există diviziuni, există creștini divizați, suntem divizați între noi. Dar avem cu toții ceva în comun: toți credem în Isus Cristos, Domnul. Toți credem în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt și toți pășim împreună, ne aflăm în mers. Să ne ajutăm unii pe alții! Însă tu gândești într-un fel, tu în alt fel… În toate comunitățile există buni teologi: să discute, să caute adevărul teologic pentru că este o datorie, dar noi mergem împreună, rugându-ne unii pentru alții și făcând opere de caritate. Și astfel facem comuniunea în timp ce ne urmăm parcursul. Acesta se numește ecumenism spiritual: a parcurge calea vieții toți împreună în spiritul credinței în Isus Cristos, Domnul. Se spune că nu trebuie să se vorbească despre chestiuni personale, dar nu rezist tentației. Vorbim despre comuniune… despre comuniunea dintre noi. Iar azi sunt foarte recunoscător pentru că se împlinesc 70 de ani de când am primit Prima Sfântă Împărtășanie. Și, odată cu Prima Sfântă Împărtășanie, fiecare dintre noi trebuie să știe ce înseamnă să intrăm în comuniune cu alții, în comuniune cu frații Bisericii noastre, dar și în comuniune cu toți cei care aparțin diferitor comunități dar care cred în Isus. Să-i mulțumim Domnului pentru Botezul nostru, să-i mulțumim Domnului pentru comuniunea noastră și pentru ca această comuniune să ajungă să fie a tuturor, împreună.
Dragi prieteni, să mergem așadar înainte spre deplina unitate! Istoria ne-a separat, dar suntem pe cale spre reconciliere și comuniune! Și acest lucru este adevărat și trebuie să-l apărăm. Suntem cu toții în drum spre comuniune. Și când obiectivul poate să ne pară prea departe, aproape de neatins, și ne simțim cuprinși de disconfort, să ne încurajeze ideea că Dumnezeu nu poate închide urechea la vocea propriului Fiu, Isus, fără să asculte rugăciunea noastră, pentru ca toți creștinii să fie într-adevăr una”.
La saluturile în alte limbi, Papa Francisc și-a îndreptat gândul spre susținătorii Zilei Europene pentru Donare de Organe ca ”formă specială de mărturie a iubirii față de aproapele”, subliniind că trebuie atinsă certitudinea cu privire la moartea donatorului și să se evite abuzuri, traficul și comerțul cu organe umane.
La nelipsitul salut adresat tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, Papa a amintit că luna octombrie este dedicată rugăciunii rozariului. ”Dragi tineri, invocați mereu mijlocirea Fecioarei Maria, ca să vă lumineze în orice necesitate. Dragi bolnavi (…), sprijinul rugăciunii mariane să fie zi de zi prezent în viața voastră! Iar voi, dragi soți recent căsătoriți, consolidați prin rugăciune legătura voastră conjugală!”.
Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică invocată de Papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
Cateheza Sfântului Părinte:
”Dragi frați și surori, Bună ziua!
La ultimele cateheze am încercat să pun în lumină natura și frumusețea Bisericii și ne-am întrebat ce înseamnă pentru fiecare dintre noi a face parte din acest popor, din poporul lui Dumnezeu care este Biserica. Nu trebuie să uităm, însă, că există mulți frați care împărtășesc împreună cu noi credința în Cristos dar care fac parte din alte confesiuni sau din tradiții diferite de a noastră. Mulți s-au resemnat în fața acestei dezbinări – chiar și în Biserica noastră catolică – dezbinare care în decursul istoriei a fost deseori cauză de conflicte și suferințe, chiar și de războaie, ceea ce este o rușine! Nici în timpurile noastre relațiile nu poartă întotdeauna amprenta respectului și a cordialității. De aceea mă întreb: noi cum ne raportăm la toate acestea? Suntem și noi resemnați, dacă nu de a dreptul indiferenți față de această dezbinare? Sau credem cu tărie că se poate și trebuie să mergem în direcția reconcilierii și a comuniunii depline? Comuniunea deplină, adică, să ne putem împărtăși cu toții împreună din trupul și sângele lui Cristos.
Dezbinările dintre creștini, în timp ce rănesc Biserica, îl rănesc pe Cristos, iar noi, dacă suntem dezbinați, provocăm o rană lui Cristos, căci Biserica este trupul al cărui cap este Cristos. Cunoaștem bine marea dorință a lui Isus ca discipolii săi să rămână uniți în iubirea sa. E îndeajuns să ne gândim la cuvintele sale din capitolul 17 al Evangheliei după Sfântul Ioan, la rugăciunea adresată Tatălui în iminența pătimirii sale: «Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca și noi» (17,11). Această unitate era deja amenințată în timp ce Isus era încă printre ai săi. În Evanghelie se amintește că apostolii discutau între ei despre cine ar fi mai mare, mai important (cf Luca 9,46). Domnul, însă, a insistat atât de mult asupra unității în numele Tatălui, făcându-ne să înțelegem că vestirea noastră și mărturia noastră vor fi cu atât mai credibile cu cât noi mai întâi vom fi capabili să trăim în comuniune și să ne iubim unii pe alții. Este ceea ce apostolii săi, prin harul Duhului Sfânt, au înțeles bine mai târziu și au avut grijă, astfel încât Sfântul Paul va ajunge să implore comunitatea din Corint cu aceste cuvinte: «Vă îndemn, fraților, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiți toți în armonie și să nu fie între voi dezordini, ca să fiți desăvârșiți în același cuget și în aceeași simțire» (1 Cor 1,10).
Pe drumul ei în istorie, Biserica este ispitită de cel rău, care caută să o dezbine, și din nefericire a fost marcată de separări grave și dureroase. Sunt dezbinări care uneori s-au prelungit în timp, până astăzi, drept care rezultă de acum greu a reconstitui toate motivațiile și, mai ales, a găsi soluțiile posibile. Rațiunile care au condus la fracturi și separări pot fi dintre cele mai diverse: de la divergențe în privința principiilor dogmatice și morale și asupra concepțiilor teologice și pastorale diferite, la motive politice și de conveniență, până la ciocniri datorate antipatiilor și ambițiilor personale. Dar ceea ce e sigur e faptul că, într-un fel sau altul, în spatele acestor sfâșieri, se află întotdeauna mândria și egoismul, care sunt cauza oricărei neînțelegeri și care ne fac intoleranți, incapabili de a-l asculta și de a-l accepta pe cel care are o viziune sau o posiție diferită de a noastră.
Acum, aflându-ne în fața acestei situații, există ceva ce fiecare dintre noi, ca membri ai sfintei mame Biserica, putem și trebuie să facem? Fără îndoială, nu trebuie să lipsească rugăciunea, în continuitate și în comuniune cu rugăciunea lui Isus, cu rugăciunea pentru unitatea creștinilor. Și, împreună cu rugăciunea, Domnul ne cere o reînnoită deschidere: ne cere să nu ne închidem față de dialog și întâlnire, ci să surprindem aspectele valide și pozitive oferite de cei care gândesc diferit față de noi sau se plasează pe poziții diferite. Ne cere să nu ne fixăm privirea asupra a ceea ce ne divide, ci mai degrabă pe ceea ce ne unește, căutând să-l cunoaștem și să-l iubim mai mult pe Isus și să împărtășim bogăția iubirii sale. Acest lucru presupune o concretă adeziune la adevăr, împreună cu capacitatea de a se ierta, de a se simți parte din aceiași familie creștină, se a se considera unul un dar pentru celălalt și de a face împreună multe lucruri bune și opere de caritate.
Este un lucru dureros, dar există diviziuni, există creștini divizați, suntem divizați între noi. Dar avem cu toții ceva în comun: toți credem în Isus Cristos, Domnul. Toți credem în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt și toți pășim împreună, ne aflăm în mers. Să ne ajutăm unii pe alții! Însă tu gândești într-un fel, tu în alt fel… În toate comunitățile există buni teologi: să discute, să caute adevărul teologic pentru că este o datorie, dar noi mergem împreună, rugându-ne unii pentru alții și făcând opere de caritate. Și astfel facem comuniunea în timp ce ne urmăm parcursul. Acesta se numește ecumenism spiritual: a parcurge calea vieții toți împreună în spiritul credinței în Isus Cristos, Domnul. Se spune că nu trebuie să se vorbească despre chestiuni personale, dar nu rezist tentației. Vorbim despre comuniune… despre comuniunea dintre noi. Iar azi sunt foarte recunoscător pentru că se împlinesc 70 de ani de când am primit Prima Sfântă Împărtășanie. Și, odată cu Prima Sfântă Împărtășanie, fiecare dintre noi trebuie să știe ce înseamnă să intrăm în comuniune cu alții, în comuniune cu frații Bisericii noastre, dar și în comuniune cu toți cei care aparțin diferitor comunități dar care cred în Isus. Să-i mulțumim Domnului pentru Botezul nostru, să-i mulțumim Domnului pentru comuniunea noastră și pentru ca această comuniune să ajungă să fie a tuturor, împreună.
Dragi prieteni, să mergem așadar înainte spre deplina unitate! Istoria ne-a separat, dar suntem pe cale spre reconciliere și comuniune! Și acest lucru este adevărat și trebuie să-l apărăm. Suntem cu toții în drum spre comuniune. Și când obiectivul poate să ne pară prea departe, aproape de neatins, și ne simțim cuprinși de disconfort, să ne încurajeze ideea că Dumnezeu nu poate închide urechea la vocea propriului Fiu, Isus, fără să asculte rugăciunea noastră, pentru ca toți creștinii să fie într-adevăr una”.
La saluturile în alte limbi, Papa Francisc și-a îndreptat gândul spre susținătorii Zilei Europene pentru Donare de Organe ca ”formă specială de mărturie a iubirii față de aproapele”, subliniind că trebuie atinsă certitudinea cu privire la moartea donatorului și să se evite abuzuri, traficul și comerțul cu organe umane.
La nelipsitul salut adresat tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, Papa a amintit că luna octombrie este dedicată rugăciunii rozariului. ”Dragi tineri, invocați mereu mijlocirea Fecioarei Maria, ca să vă lumineze în orice necesitate. Dragi bolnavi (…), sprijinul rugăciunii mariane să fie zi de zi prezent în viața voastră! Iar voi, dragi soți recent căsătoriți, consolidați prin rugăciune legătura voastră conjugală!”.
Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică invocată de Papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
Sursa:ro.radiovaticana.va
