Animaţie superbă: "cum apare o fiinţă umană"

Eleanor Lutz, o tânără designer, a creat o superbă animație reprezentând toate fazele conceperii unui copil, de la fertilizare la naștere. O spirală fascinantă!

În acestă spirală hipnotică, totul este reprezentat. Este prezentat mai întâi embrionul, apoi dezvoltarea fătului, iar la finalul spiralei, numită "cum apare o fiinţă umană", copilul se naște și iese din buclă.

Aproape 400 de imagini au fost folosite pentru a crea această spirală

Fiecare etapă reflectă, săptămână de săptămână, diferitele stadii ale sarcinii: diviziunea celulelor, dezvoltarea organelor, formarea vaselor de sânge... până când copilul este pe deplin format și este gata să se nască. Au fost folosite 396 de imagini suprapuse pentru a crea această spirală animată. Cu toate acestea, tânăra designerregretă că nu au fost în măsură să reprezinte dimensiunea creșterii fătului. "Sunt un pic tristă pentru că nu am putut reprezenta dimensiunea exactă. De exemplu, fătul la 24 de săptămâni este de 40 de ori mai greu decât la 12 săptămâni (lucru care nu se poate vedea în desen)". Cu toate acestea, spirala reprezentând toate fazele conceperii este absolut fascinantă!

Traducere: ACC

SURSA

A bâzgări

Pare ciudat verbul acesta care constituie titlul articolului care urmează. El mi-a fost readus în memorie de lectura cărții Anei Blandiana ,,Fals tratat de manipulare” (Editura ,,Humanitas”, 2013). Care este sensul verbului de mai sus? Pentru explicarea lui mă reîntorc cu gândul  spre anii copilăriei mele petrecuți la cantonul CFR nr. 41 din satul Chintelnic, județul Bistrița-Năsăud. Acolo, tatăl meu, preot greco-catolic, nevoit a-și părăsi biserica unde oficiase, deoarece la 1 decembrie 1948, în mod oficial Biserica Blajului fusese interziză, își găsise o locuință și  un refugiu, nemaifiind atât de expus ochiului vigilent al securității comuniste. Devenise între timp muncitor la calea ferată, la ștrec, cum spuneau colegii lui de echipă. Acolo, pe lângă liturghiile clandestine pe care le oficia (câte două în fiecare zi), pe lângă treburile gospodărești, nu puține, pentru a putea întreține nouă copii, tata își făcea timp și pentru ascultatrea  posturilor de radio interzise de regimul comunist: ,,Europa Liberă”, ,,BBC Londra”  ,,Vocea Americii”, ,,Deutsche Welle” și ,,Radio Vatican”. Fiindcă emisiunile acestor posture de radio erau bruiate, audierea lor se făcea pe un fond sonor , un bâzâit care uneori devenea supărător. De la acest fundal sonor perturbator, noi copiii familiei am alcătuit o adevărată familie lexicală: bâzg, bâzgău, a bâzgări, bâzgărit etc. Când am lecturat cartea Anei Blandiana, pomenită mai sus, am întâlnit în paginile ei un scenariu care parcă se desfășura identic și la cantonul nostru, la ,,boctărie”, cum spuneau locuitorii din Chintelnic. Citez: ,,Nu cred că exagerez spunând că întreaga copilărie mi s-a desfășurat pe fundalul lor sonor (al posturilor de radio străine interzise n. n.)…Tata stătea așa seară de seară, ore întregi, încremenit și exasperat, încercând să descifreze în infernal bruiajelor informații și idei care să-i dea sentimental legăturii cu restul lumii.”.(,,Fusta Europa Liberă”).  Impresionant, doi preoți, unul greco-catolic și altul ortodox mai aveau un altar al speranței, posturile de radio clandestine. Tot așa se desfășura și la noi acasă ceremonialul audierii acestor posturi de radio.

După cină, noi copiii, elevi navetiști la Beclean și la  Bistrița, ne retrăgeam în camera unde învățam, iar tata da drumul radioului, era vigilent când postul ascultat dispărea și rapid manevra butonul salvator. Asta era sursa lui sonoră de speranță. Mama adormea, iar tata rămânea până noaptea târziu, ca să-i sculte pe cei de dincolo, se ancora invizibil de ideea că ceva se va schimba în bine în România, că într-o zi Biserica lui pe care o slujea cu atâta devotament, va fi repusă în drepturile ei. De multe ori adormea lângă aparatul de radio, postul ascultat dispărea și se auzea doar un bâzăit, un bâzgărit, cum spuneam noi, frații și surorile. Mama se trezea într-un timp și oprea aparatul.

Înarmat cu desfășurarea evenimentelor din țară și din lume, tata abia aștepta să se întâlnească cu prietenii săi, în special preoții rămași fideli Bisericii Romei, cu credincioșii săi, pentru a descifra cele auzite la radio, pentru a dezlega semnele ascunse ale unor schimbări.

La începu, prin 1954, când ne-am mutat la canton, nu aveam aparat de radio. Tata merge din când în când la familia Moruțan și asculta acolo aceste posturi de radio. Primul radio cumparat se numea ,,Dunărea”. Mult mai târziu tata a procurat un radio-casetofon destul de bun. Credința lui puternică  și audierea posturilor străine  de radio, i-au menținut în suflet o tonifiantă încredere în viitor. Mereu îmi spunea: ,,-Copile, comunismul o să dispară într-o zi!”.

În 1986 mama a murit, noi copiii ne-am risipit print toată țara. Posturile clandestine de radio au devenit partenerul serilor și al nopților lungi ale tatălui meu, acolo la cantonul CFR nr. 41. Așa l-am surprins într-o seară rece și târzie de toamnă. Asculta ,,Europa Liberă”, era așezat în fața sobei, din când în când punea pe foc câte un șomoiog de crengi de plop legate cu o răchită. Se citeau la radio, în lectura lui Virgil Ierunca,  pagini din romanul lui Alexandru Soljenițen ,,Arhipelagul Gulag”. Se pomenea acolo cuvântul hohodeagă. Îl percepusem atunci, ca însemnând o persoană bătrână, puțin neputincioasă.  Stăteam lângă tata, iar când am auzit cuvântul hohodeagă, m-am uitat spre el, am avut o stranger de inimă, am ieșit afară și am udat aerul nopții cu un șirag de lacrimi. În fața sobei, tata își construia perseverant piramida speranței, iar eu mă îndoiam de prăbușirea comunismului.

Acolo, lângă radioul lui, nu l-a părăsit niciodată iluzia venirii americanilor și a regelui. Șirul acestor amintiri se poate încheia simetric tot cu un citat din același volum al Anei Blandiana: ,,Cred că imaginea potrivită, profund simbolic și sfâșietoare, este cea a tatălui meu aplecat pe capacul pianului pentru ca să ajungă cu ureche cât mai aproape de radio, în timp ce mâna, tremurând de încordare pe butonul acordului fin, încerca să smulgă din vacarmul bruiajelor ceva cât de cât inteligibil.”(,,Fusta Europa Liberă”). 
                                                         
Ion Radu Zăgreanu 

  

Sursa

Pentru că a refuzat să ardă o Biblie, un copil a fost băgat cu capul în foc

Teroriștii islamici au batjocorit un copil de numai trei ani, pe nume Hassan, numindu-l “necredincios încăpăţânat”.

Lovit cu patul unei puști Kalashnikov, călcat cu picioarele pe cap și apoi împins cu fața în foc sunt doar câteva dintre chinurile suferite de un copil în vârsta de numai trei ani pentru că a refuzat să ardă o Biblie la presiunile grupurilor de terorişti Boko Haram.

Faptele acestea au avut loc la sfârşitul lunii noiembrie, atunci când islamștii au atacat un sat de creștini din Attagara. Una din victimele acestui incident a fost un copil de trei ani pe nume Hassan și asta pentru că  în cadrul atacului intorcându-se acasă și cerându-i-se să predea Mica Biblie care o avea în mană a refuzat.

Acuzat de infidelitate copilul a fost bruscat, iar Biblia pe care o ținea strâns în mână aruncată în foc. Încercând să o recupereze a fost lovit cu patul unei mitraliere Kalashnikov şi mai apoi aruncat la rândul lui în flăcări. Toate aceste întâmplari au fost relatate de către un martor pentru BosNewsLife.

Teroriștii, definiţi de către activiști “fără inimă”, din fericire nu au ucis copilul. Astăzi, Hassan se află într-un întreg proces de recuperare și se află în afara oricărei complicații care să-i pună viața în pericol.

Boko Haram nu este la primul atac violent de acest gen, în trecut încercând să creeze un Califat Islamic în nordul Nigeriei, omorând atât creștini cât și musulmani, lucru care a făcut să fie catalogată drept cea mai violentă  grupare teroristă.

Traducere:  Orian Remus Anghel

Sursa:www.tempi.it

Trei istorioare despre natura Crăciunului

Un om povestea odată ce i s-a întâmplat în Ajunul Crăciunului pe când era băiat. Au ascultat cu toţii povestea naşterii lui Isus, iar apoi au deschis cadourile şi s-au bucurat de ele. Tatăl le-a cerut copiilor să facă linişte şi le-a spus: „Dintre toate cadourile pe care le-aţi primit, vreau să vă alegeţi fiecare câte unul care vă place cel mai mult şi să îl puneţi în faţa voastră.” După ce copiii au făcut aşa cum li s-a spus, tatăl a continuat: „Acum vreau ca fiecare dintre voi să vă gândiţi la cineva pe care îl cunoaşteţi, care este mai puţin norocos decât voi, care nu primeşte cadouri ca voi, iar mâine le vom împacheta şi le vom trimite acestora.” Omul spunea că nu poate uita Crăciunurile din copilărie. Atunci a învăţat că în centrul Crăciunului este gestul lui Dumnezeu care a dat omenirii ce avea mai bun: pe Fiul său.

***
Cu câţiva ani în urmă, în Italia, s-a petrecut următorul fapt. Într-o dimineaţă rece şi ceţoasă, tocmai în Ajunul Crăciunului, un poştaş, cu un pachet mare în braţe, sosi la uşa unui bătrân. „Intră!”, zise un glas din interior. Poştaşul intră. Era o locuinţă veche: camera era întunecoasă şi plină de praf. „Priviţi ce pachet frumos pentru Crăciun!”, zise bucuros poştaşul. „Mulţumesc, puneţi-l acolo, jos”, zise bătrânul, trist. „Dar, domnule, ar trebui să vă bucuraţi că v-a venit un astfel de pachet”. „Nu pot”, zise bătrânul cu lacrimi în ochi. Şi povesti poştaşului ce s-a întâmplat cu fata lui care se căsătorise cu un om bogat. În fiecare an îi trimitea pentru Crăciun un pachet însă niciodată un salut personal, o vizită, o invitaţie ca să meargă de Crăciun la ei. Apoi se ridică şi zise: „Veniţi şi uitaţi-vă”. Poştaşul îl urmă până în magazia plină cu pachete de Crăciun, pe care le primise în anii precedenţi. „Dar nici măcar nu le-aţi desfăcut!” exclamă poştaşul uimit. „Nu”, zise trist bătrânul, „Nu este iubire în ele”.

***
Cu puţin timp înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, sfântul Francisc de Assisi l-a chemat pe un om evlavios cu numele Ioan şi i-a făcut cunoscută voinţa de a-i pregăti Crăciunul la Greccio. L-a rugat să pregătească în pădure un grajd cu iesle, lângă care să fie un măgăruş şi un bou. Voia să înfăţişeze într-o formă vie scena naşterii Domnului. În noaptea sfântă s-au strâns oamenii din toate împrejurimile cu felinare şi făclii aprinse. Întreaga pădure era scăldată în lumină şi pretutindeni se auzeau cântece de bucurie. Francisc şi fraţii săi cântau laudele Domnului în jurul ieslei. Credinciosul Ioan a avut un fel de vis, o tainică arătare, l-a văzut pe pruncul divin dormind în iesle. Sfântul Francisc s-a apropiat de el şi cu multă gingăşie l-a atins şi l-a trezit din somnul adânc, ca să privească lumea cu iubire. Din acel an, obiceiul de a reprezenta scena Naşterii Domnului într-un grajd sărac, însoţit de cele două animale, s-a răspândit în lumea întreagă.

Sursa:victorostropel.blogspot.ro

Să-i cerem Domnului harul rodniciei Bisericii

"Biserica să fie mamă, nu antreprenoare", a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie de vineri, 19 decembrie, din Capela reședinței sale din Vatican, ultima celebrare din acest an, 2014, de la "Sfânta Marta", în prezența credincioșilor. Pontiful a pus accentul pe "noua Creație" reprezentată de nașterea lui Isus.

Sfântul Părinte și-a dezvoltat omilia pornind de la Lecturile zilei ce istorisesc despre două nașteri petrecute în mod miraculos: cea a lui Samson și cea a lui Ioan Botezătorul. În rândul poporului lui Israel, a spus, a nu avea copii era considera aproape un blestem și a amintit că în Biblie întâlnim multe femei care nu pot avea copii, pentru care "Domnul săvârșește miracolul".

Biserica, a evidențiat Pontiful, arată acest simbol de sterilitate chiar înainte de nașterea lui Isus, folosind imaginea unei femei care nu este în măsură să aibă un fiu dată fiind decizia sa de a-și păstra fecioria. Însă, a comentat Pontiful, acesta este "semnul unei umanități incapabile să facă un pas mai departe". Așadar, Biserica vrea să ne facă să reflectăm asupra umanității sterile:

Sterilitate și noua Creație

"De la sterilitate, Domnul este în măsură să înceapă o nouă descendență, o nouă viață. Acesta este mesajul de azi. Când umanitatea este epuizată, nu poate continua și astfel sosește harul, Fiul, Mântuirea. Astfel, creația slăbită lasă loc unei noi creații…"

Deschidere față de noutatea lui Dumnezeu

"Aceasta mă face să mă gândesc la maica noastră Biserica, la toate formele de sterilitate ale maicii noastre Biserica când, din cauza greutății dată de legarea de Porunci a speranței, a acelui pelagianism pe care-l purtăm cu toții în oase, devine sterilă. O astfel de Biserică se crede capabilă să dea naștere, însă nu poate. Biserica este mamă și devine mamă doar când se deschide noutății lui Dumnezeu, forței Spiritului Sfânt. Când Biserica ajunge să-și spună sieși: Până acum am făcut eu totul, dar gata, nu pot merge mai departe, atunci intervine Spiritul Sfânt.

Privind la această istorie de sterilitate, a spus Sfântul Părinte, să-i cerem Domnului harul rodniciei Bisericii, astfel încât Biserica să fie mamă, nu antreprenoare. 

Sursa:ro.radiovaticana.va