joi, 23 aprilie 2015

Web TV: Ecumenism în două minute

«120 de scunde de ecumenism», aşa se numeşte spaţiul virtual al unui post de televiziune pe internet, inaugurat în aceste zile de Centrul ecumenic Pro Unione, ai fraţilor Franciscani ai Ispăşirii. Inițiativa îşi propune să fie un moment scurt de reflecție dedicat mișcării ecumenice și dialogului între confesiunile creștine, angajate după Conciliul Vatican al II-lea în restabilirea unităţii vizibile depline a Bisericii.

Potrivit acestora, iniţiativa reprezintă o provocare a zilelor noastre pentru a revigora tema reconcilierii între cei botezați, dincolo de cercul restrâns al persoanelor implicate în  acest proiect.

În primul clip de două minute realizat pentru inaugurare, părintele James Puglisi, director al centrului Pro Unione din Roma, a subliniat faptul că ecumenismul nu este important doar pentru creștini:

„Mulți oameni, spune el, cred că astăzi ecumenismul este inutil şi totuşi, în zilele noastre, construirea păcii în lume se bazează pe reconciliere, care pune de o parte datoria celuilalt. Aşadar, ecumenismul este foarte util pentru a crea o lume a păcii”.

Sub forma unor interviuri-fulger, cercetători și reprezentanți ai diferitelor tradiții creștine vor fi invitaţi în lunile următoare să revizuiască probleme, documente și perspective ecumenice, făcând aprofundări în acest domeniu.

Teresa Francesca Rossi, director asociat al Centrului Pro Unione Centro, a explicat că inițiativa ia în considerare dinamica actuală de difuzare a informației, adică într-o formă foarte scurtă şi rapidă.

„Cele 120 de secunde, continuă ea, sunt în Italia timpul de a savura o cafea bună, o cafea ecumenică. Cu toate acestea, cele 120 de secunde nu scutesc un conținut de înaltă valoare, datorat în mod special contribuției oferite de către reprezentanții de frunte ai mișcării ecumenice”.

Centrul Pro Unione – a mai spus colaboratoarea – are de fapt bucuria de a avea printre prietenii săi savanți, experți, lideri ai Bisericii angajaţi în dialogul ecumenic, fiind de foarte multe ori implicaţi direct în obiective importante ale drumului de unitatea a Bisericilor.

Formatul rubricii este disponibil în limba italiană sau engleză şi va oferi o varietate de contribuţii şi puncte de vedere. Printre experții ale căror prezență a fost anunțată, se numără mons. John A. Radano, responsabil al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, mons. Peter Hocken, istoric al mișcării penticostale, Kenneth Howcroft, președinte al Conferinței metodiste, rabinii Burton Visotzky și Jack Bemporad.

Prin «120 de secunde de ecumenism», citim pe pagina de prezentare a canalului web, se doreşte împletirea slujirii specifice a călugărilor Franciscani ai Ispăşirii, cu educația formativă a spiritului ecumenic autentic:

„Aceştia au dorinţa de a realiza o educație care utilizează tehnologia digitală și mass-media, capabile să depășească distanța de timp și spaţiu, pentru a ajunge simultan la toţi cei care din motive de studiu, minister, interes pastoral, educativ sau personal sunt atenţi la mişcarea ecumenică sau doresc să fie parte din aceasta”.

„Ecumenismul – a încheiat părintele Puglisi – este important din două motive în principal. În primul rând la nivel uman, creștinii au obligația de a restabili în Creaţie sensul unui sentiment de bucurie pentru vestea bună adusă de Mântuitorul. Apoi, la nivel de credinţă, noi creştinii, trebuie să mărturisim generozitatea lui Dumnezeu, a realităţii sale trinitare şi a unităţii”.

Mai multe informaţii se pot găsi pe pagina de Internet a canalului web TV.


Sursa:ro.radiovaticana.va

În timpul vieţii, adu-ţi aminte că trebuie să mori; şi în ceasul morţii, că trebuie să trăieşti.
Monseniorul Vladimir Ghika

miercuri, 22 aprilie 2015

Ai carte, intri gratuit la Gradina Botanica Cluj-Natpoca – 23 aprilie 2015

Joi, 23 aprilie 2015, de Ziua Internationala a Cartii puteti intra gratuit in Gradina Botanica din Cluj-Napoca, daca veti prezenta o carte la intrare, aceasta tinand loc de bilet.
O campanie bine-venita pentru cei pasionati de citit.

Biserica Catolică are mai mulţi credincioși, mai mulți preoți și episcopi

Ediţia 2015 a Anuarului Pontifical a fost publicată, la fel și noul Anuar statistic al Bisericii, acoperind perioada februarie 2014/februarie 2015.

Câteva cifre-cheie: numărul catolicilor a crescut de la 1.115.000.000, în 2005, la 1.254.000.000 în 2013. În lume sunt cu 139 milioane catolici mai mulţi. Creştere procentuală a catolicilor botezați în lume a ajuns de la 17,3% la 17,7%.

Numărul catolicilor a crescut cu 34% în Africa, în timp ce populația n-a crescut decât cu 1,9%. În Asia, de asemenea, creșterea numărului catolicilor este mai mare decât cea a populației: 3,2% față de 2,9%. În America creșterea este egală cu cea a creşterii globale a populaţiei (reprezentând 63%). Dacă numărul catolicilor este stabil în Oceania, în Europa se înregistrează o stagnare.

Numărul preoților, a crescut de la 414.313 în 2012 la 415.348 în 2013. Din 2012 în 2013 au fost consacraţi cu 40 de episcopi mai mulţi, totalul lor ajungând de la 5133 la 5173: cu 5 mai puțini în Oceania, cu 6 mai puțini în America de Nord, cu 23 mai mulţi pentru toată America, mai mulţi cu 5 în Africa, cu 14 mai mulţi în Asia și mai mulţi cu 9 în Europa.

Traducere: ACC
Sursa

Doamne! nu mi-i răpi pe cei pe care-i iubesc! – Răspuns: „Nu ţi-i răpesc: ţi-i păstrez”.
Monseniorul Vladimir Ghika

marți, 21 aprilie 2015

„Cerul e singurul loc unde mereu este loc”.
Monseniorul Vladimir Ghika

luni, 20 aprilie 2015

Demonul seamănă mult cu Dumnezeu prin pretenţii, dar în nici un fel, prin intenţii”.
Monseniorul Vladimir Ghika