4 modalități prin care diavolul e ținut departe

De Philip Kosloski

După un exorcism, ce trebuie să facă o persoană ca diavolul să nu se reîntoarcă?

În Evanghelii se amintește de o persoană care după ce a fost exorcizată era atacată din nou de o întreagă  legiune de demoni, care încercau să reintre în ea cu mult mai mare forță (cfr. Mt 12, 43-45). Ritualul exorcizării alungă demonii dintr-o persoană, dar nu-i împiedică să se reîntoarcă.

Pentru a se asigura că diavolul nu se reîntoarce, exorciștii recomandă patru modalități care țin sufletul unei persoane în pace și în mâinile lui Dumnezeu:

1. Confesare deasă și împărtășanie

Obișnuința de a trăi în starea de păcat facilitează intrarea demonilor în viața oamenilor. Cu cât „divorțăm” de Dumnezeu păcătuind, cu atât suntem mai vulnerabili agresiunii diavolului. Chiar și păcatele veniale pot să știrbească relația noastră cu Dumnezeu și să ne expună atacului celui rău. Confesarea păcatelor este modalitatea prin care punem punct vieții noastre în păcat și începem un nou drum. Nu este întâmplător că diavolul a încercat cu înverșunare să-l descurajeze pe Sf. Ioan Maria Vianney de la ascultarea spovedaniilor păcătoșilor indiferenți. Vianney știa că un mare păcătos sosea în oraș dacă diavolul îl necăjea în noaptea precedentă. Spovedania are o putere și un har așa de mare încât diavolul e nevoit să se îndepărteze de persoana care se spovedește.

Sacramanetul Sfintei Euharistii este și mai puternic în  a-l îndepărta pe diavol. Acest lucru cu siguranță  are sens, deoarece în Sfânta Euharistie este prezent real Isus Cristos și demoni nu au nicio putere în fața lui Dumnezeu. Mai ales atunci când Euharistia este primită în starea de har imediat după confesare, demonul poate doar să se întoarcă de unde a venit. Sfântul Toma de Aquino a confirmat acest lucru în Summa Theologiae când a scris că Euharistia „respinge toate atacurile demonilor”.

2. O viață coerentă de rugăciune

O persoană care frecventează sacramentul confesării și al Euharistiei trebuie să aibă și o viață de rugăciune zilnică coerentă.  Cuvântul cheie este „coerență”, ceea ce ajută persoana să rămână zilnc în stare de har și în raport cu Dumnezeu. O persoană care se roagă regulat lui Dumnezeu nu trebuie să aibă niciodată frică de diavol. Exorciștii sugerează mereu celor posedați să ducă o viață spirituală intensă, cum ar fi lectura cât mai deasă a Scripturii și recitarea Rozariului și  altor rugăciuni. Un program regulat de rugăciune este util și pune demonii cu spatele la zid.

3. Postul

Fiecare dintre noi trebuie să discearnă care tip de post este cheamat să practice. Pentru noi care trăim în lume și avem diferite responsabilități este bine să ținem cont de propria vocație. În același timp, dacă dorim să ținem departe demonii trebuie  să ne forțăm să postim dincolo de a renunța la ciocolată în Post.

4. Sacramentalele

Exorciștii  nu doar că folosesc sacramentalele (ritul însuși de exorcizare este un sacramental), dar îndeamnă pe cei posedați să le folosească. Sacramentalele sunt arme puternice în lupta de zi cu zi pentru evitarea reîntoarceri demonului. Exorciștii sugerează nu dor ținerea în casă a sacramentalelor precum sarea binecuvântată sau apă sfințită, ci și să le purtăm cu noi oriunde meregem. Și sacramentalele au o mare putere contra demonilor.

Dacă doriți să țineți departe puterea răului, luați în serios aceste patru metode. Nu doar că vor împiedica pe diavol să aibă putere asupra voastră, ci și  vă vor pune pe calea sfințeniei.

Traducere: AMR

Sursa:it.aleteia.org

Simțul umorului, o posibilă cale de a deveni sfinți?

 Bucuria de a fi salvați și de a ne ști iubiți sunt considerate semne externe și simptome obiective ale unei credințe vii și nu doar teoretice, până în punctul în care lipsa bucuriei stârnește suspiciuni. Friedrich Nietzsche spunea că, probabil, ar fi crezut în Dumnezeu dacă creștinii ar fi avut chip de înviați.

          Bucuria sfinților are un numitor comun: înainte de a fi recunoscuți pentru sfințenia lor, a trebuit să fie recunoscuți pentru bucuria lor. Mi se pare că simțul umorului este încă foarte ignorat de către creștini, în special de catolici. Creștinii trebuie convinși că simțul umorului este un instrument de sfințenie prin excelență.

          În primul rând, acesta ne permite să ne umanizăm existența pe acest pământ, menținându-ne fermi în fața loviturilor vieții și ajutându-ne să privim răul în față, fără a cădea în disperare. În al doilea rând, contribuie la convertirea inimilor noastre în așteptarea vieții veșnice. Adevărurile pe care dorim mai puțin să le ascultăm sunt acelea de care avem nevoie cel mai mult, iar simțul umorului ne oferă un acces, fără durere datorită parodiei, la aceste adevăruri fundamentale, care adesea par prea paradoxale și, prin urmare, inacceptabile, deoarece critică lumea de iluzii și de minciuni în care trăim.

Simțul umorului este mai întâi de toate o tehnică de supraviețuire.

          Simțul umorului îndepărtează inhibițiile care ne paralizează atunci când ne confruntăm cu persoane de ale căror opinii ne temem. De asemenea, reprezintă ieșirea de urgență care ne permite să ne exprimăm emoțiile și convingerile fără să ieșim distruși.

          În cazul agresiunii psihologice, verbale sau fizice, cel care este complet lipsit de umor sau care nu reușește să recurgă la umor pentru a replica, nu are altă opțiune decât fuga, supunerea sau rebeliunea, iar niciuna dintre aceste situații nu-l va lăsa neatins emoțional. Cine folosește umorul ca și tehnică de auto-apărare va ieși victorios la nivel emoțional. Va scăpa de umilirea voluntară, mutând conflictul pe un teren în care va fi într-o poziție de superioritate. Acest lucru îi va perimite să nu cadă în defăimarea de sine sau să rămână cu amintiri traumatice. Chiar dacă este maltratat în exterior va rămâne protejat în interior, iar centrul integrității sale morale și emoționale vor rămâne intacte. Grăbiți-vă să râdeți pentru a nu fi nevoiți să plângeți: aceasta este calea înțelepciunii.

Simțul umorului - o artă marțială non-violentă.

          Este vorba despre o formă de non-violență activă care amintește de filozofia japoneză aikido sau de sistemul rusesc. Reprezintă o modalitate de a da drumul „balastului” care nu ne scutește de durerea sistematică, ci doar îi reduce intensitatea.

          S-ar putea spune că umorul este eleganța disperării. Expresia este interesantă, deoarece sugerează că, chiar dacă suntem disperați, putem să păstrăm o stimă de sine suficientă pentru a da o imagine bună și a menține o eleganță morală.

          Acest lucru presupune faptul de a conveni asupra sensului cuvintelor și de a fi capabili să distingem sensul umorului de ridicol, care încearcă doar să-i rănească pe ceilalți. Simțul umorului constă în faptul de a face față tragediei lumii și existenței, subliniind aspectele comice, absurde sau neobișnuite.

          Este o modalitate de a accepta durerea și de a o îndrepta spre ieșire, pentru a o împiedica să se așeze într-un mod permanent. Este o sursă inepuizabilă de speranță pentru cei care suferă și o modalitate de a înlocui durerea cu plăcerea.

          Când umilința se unește cu iubirea, naște umorul. În mod similar, umorul se bazează pe umilință: în primul rând trebuie să accepte să vadă realitatea așa cum este, iar apoi să se privească pe sine așa cum este. Această condiție prealabilă a lucidității presupune faptul de a avea curaj în fața propriilor limite și puncte slabe, pentru a putea apoi să și râdă. Fericiți aceia care reușesc să râdă de ei înșiși, pentru că nu vor înceta niciodată să se distreze!

          Un alt punct pe care se bazează simțul umorului este adevărul: exprimă adevărul care se dorește să fie ascuns. Demască minciunile noastre, chiar și pe acelea pe care le spunem pentru a-i fi plăcuți lui Dumnezeu. De asemenea, simțul umorului se bazează și pe caritate, deoarece se bazează pe o bună voință față de ceilalți. Este ceea ce distinge bătaia de joc sau batjocura față de alții. Batjocura este la fel de naturală ca și păcatul originar, dar simțul umorului nu. Sensul batjocurii nu este niciodată o expresie a unei motivații de umor sau un atribut strălucitor al spiritului, dar doare. 

          Cristos însuși ne oferă un exemplu: după ce un grup de farisei au încercat să-i întindă o capcană, aruncându-i la picioare o femeie adulteră și întrebându-L ce trebuie să facă, Isus nu acceptă provocarea, dar nici nu o ignoră. Răspunde simplu și clar: „Care dintre voi este fără de păcat, să arunce primul cu piatra în ea”. Apoi, după ce toți acuzatorii au plecat rușinați, Isus o întreabă pe femeie: „Femeie, unde sunt pârașii tăi? Nu te-a osândit niciunul? (In 8, 7-10).

Simțul umorului nu este natural, ci cultural.

          A râde de noi înșine nu este un exercițiu natural. Bineînțeles, ne este rușine pentru slăbiciunile noastre, iar tendința spontană este aceea de a le ascunde și de a distrage atenția celor din jurul nostru. Acest lucru este cu totul contrar simțului umorului, care este expresia unui spirit dispus să expună propriile slăbiciuni și să le submineze prin râs.

          În unele culturi, simțul umorului este chiar o artă: umorul englezesc sau cel evreiesc sunt succesele civilizației și fără îndoială una dintre explicații pentru capacitatea colectivă de a repropune propriile idei și de a le inova. Simțul umorului este cultural și de aceea se educă, se cultivă și mai presus de toate se practică. Asemenea vieții spirituale, simțul umorului este alimentat pentru ca să se dezvolte și să se extindă, pentru ca să crească în maturitate, în umanitate și în inteligența de viață.

Simțul umorului acționează ca un revelator de adevăruri paradoxale.

          Simțul umorului este și un mod minunat de dezvăluire a acelor adevăruri paradoxale care sunt neglijate sau uitate. Arta paradoxului este arta distrugerii paradigmelor, capacitatea de a realiza schimbări de perspectivă, așa cum a făcut Tristan Bernard în timpul ocupației naziste. Fiind arestat pentru că era evreu, ar fi trebuit să fie internat în lagărul de la Drancy. Înainte de a fi luat de poliție, și-a găsit un moment pentru a dedica un cuvânt de consolare soției sale întristate. I-a șoptit la ureche: „De ce plângi? Până acum am trăit în frică, de acum încolo vom trăi în speranță”.

          Având în vedere că luminează colțurile întunecate și dezvăluie semnificațiile ascunse, umorul ne protejează de situațiile false și ne protejează de aparențe. Îi predispune pe cei care îl practică să primească Vestea cea Bună, care este schimbarea de paradigmă supremă, în ceea ce privește condiția umană și destinul nostru individual.

          Este și un balsam pe care creștinii îl pot turna pe inimile celor care se tem, fug sau resping conceptul de Dumnezeu răzbunător și furios, care le-a fost prezentat într-un mod greșit.

          C.S. Lewis ameliorează agoniile existențiale ale multor cititori, scriind despre judecata finală: „La sfârșit, omenirea se împarte în două categorii de persoane: cele care îi spun lui Dumnezeu „facă-se voia Ta” și cele cărora Dumnezeu le spune „facă-se voia ta”. Toți aceia care vor merge în iad fac parte din a doua categorie.

          Pentru creștini este și un antidot împotriva tentației fanatismului. O credință condusă de simțul umorului este o credință care aduce rațiune în loc să se transforme într-un catalog de considerente interzise. De asemenea, simțul umorului este instrumentul pedagogic prin excelență și, prin urmare, cel mai bun mod de a-L proclama pe Isus Cristos. Dincolo de virtuțile sale pedagogice este în primul rând un mod de a trăi în lume. Este o modalitate de a se împăca cu lumea și de a o iubi, fără a fi clevetitor.

          Simțul umorului ar trebui să fie calea de sfințenie preferată de către creștini.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:it.aleteia.org

Drum deschis spre beatificare şi canonizare a servei lui Dumnezeu Rafila Găluţ: fecioara stigmatizată de la Bocsig

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Eparhia de Lugoj ar putea avea în viitor o fericită, ridicată la cinstea altarelor. Luni, 4 aprilie 2016 la Palatul Episcopal din Lugoj a avut prima sesiune de deschidere a procesului, faza eparhială pentru beatificarea servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ. (1910-1939), fecioara stigmatizată de la Bocsig.

La întâlnire au participat întreaga comisie constituită pentru această cauză de beatificare: Prea Sfinţia Sa, Alexandru Mesian, Episcop Eparhial de Lugoj – actorul cauzei; rvs. pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma – Postulator; Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj – Vicepostulator; pr. Alexandru Ploştinaru, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj – Promotorul justiţiei; pr. dr. Marius-Petru Pop, consilier eparhial şi secretar episcopal – Notar pentru prima sesiune; pr. Gherghel Petrişor, paroh Zorlenţu Mare – Notar actuar; pr. Cristian Chişvasi, paroh Vărădia – Delegat episcopal; dr. Sergiu Soica şi ipod. Raimondo-Mario Rupp – Comisia de experţi în istorie şi arhivistică.

Întâlnirea a început cu un program religios în capela privată a Prea Sfinţiei Sale, Episcop Alexandru, apoi lucrările au continuat în Aula Magna. PS Alexandru a prezentat membrilor comisiei un raport privind biografia servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ, precum şi demersurile care s-au făcut la Congregaţia pentru Bisericile Orientale legat de propunerea cauzei de beatificare. La 2 decembrie 2015, Sfântul Scaun Apostolic al Romei, prin Congregaţia Pentru Cauza Sfinţilor, la cererea episcopului de Lugoj, Alexandru Mesian, a acordat Nulla Osta pentru începerea procesului de beatificare.

În continuare postulatorul cauzei, rvs. pr. dr. Gabriel Buboi a prezentat Prea Sfinţitului Alexandru Mesian scrisoarea prin care a cerut începerea procesului de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ.

Membrii tribunalului au depus jurământ conform procedurilor ce se impun pentru această cauză şi au semnat documentul de deschidere a cauzei.

Deschiderea procesului de beatificare şi canonizare a continuat cu celebrarea Sfintei Liturghii Arhiereşti în catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, de la orele 18.30. La acest moment au participat 50 de preoţi din Eparhia de Lugoj, surori călugăriţe şi foarte mulţi credincioşi.

În Cuvântul de învăţătură PS Alexandru a vorbit credincioşilor despre importanţa deschiderii cauzei de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ. „Dorim să scoatem în evidenţă harurile speciale pe care Dumnezeu le-a acordat Servei Sale, Rafila Găluţ”.

După încheierea procesului la nivel eparhial, dosarul va fi trimis Congregației pentru Cauzele Sfinţilor, la Roma care se va pronunţa asupra cazului.

Raimondo-Mario Rupp

RUGĂCIUNE PENTRU BEATIFICAREA SERVEI LUI DUMNEZEU

RAFILA GĂLUŢ

Doamne Isuse Cristoase care ne-ai arătat mărirea Ta prin virtuţile Servei Tale Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig,

Te rugăm să arăţi vrednicia acesteia pe pământ, ridicându-o la cinstea altarelor.

Te rugăm ca prin mijlocirea Prea Curatei Fecioare Maria, să fie beatificată cât mai curând spre cinstea Bisericii Tale şi spre mântuirea neamului omenesc.

Fă ca prin mijlocirea ei, să dobândim darurile de care avem nevoie …

Amin

Sursa 

Acest dispozitiv poate transforma orice smartphone în imprimantă 3D

Deschiderea procesului de beatificare a servei lui Dumnezeu: Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig – faza eparhială

La 2 decembrie 2015, Sfântul Scaun Apostolic al Romei, prin Congregaţia Pentru Cauza Sfinţilor, la cererea episcopului de Lugoj, Alexandru Mesian, a acordatNulla Osta pentru începerea procesului de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ. (1910-1939), fecioara stigmatizată de la Bocsig.

Dorim să facem următoarea precizare: un proces de beatificare se desfăşoară în două faze: faza eparhială şi faza romană. Faza eparhială va începe la Lugoj în ziua de 4 aprilie, orele 10⁰⁰, cu prima sesiune de deschidere şi va continua în după-amiaza aceleiași zile cu celebrarea Sfintei Liturghii Solemne în catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” de la ora 18.30.

Tribunalul cauzei de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ, faza eparhială este constituit din:

• actorul cauzei – Prea Sfinţia Sa, Alexandru Mesian, Episcop Eparhial de Lugoj;
• Postulator: rvs. pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma;
• Vicepostulator: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj;
• Promotorul justiţiei: pr. Alexandru Ploştinaru, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj;
• Notar pentru prima sesiune: pr. dr. Marius-Petru Pop, consilier eparhial şi secretar episcopal;
• ·Notar actuar: pr. Gherghel Petrişor, paroh Zorlenţu Mare;
• Delegat episcopal: pr. Cristian Chişvasi, paroh Vărădia;
• Comisia de experţi în istorie şi arhivistică: dr. Sergiu Soica şi Raimondo-Mario Rupp.

După încheierea procesului în faza eparhială, dosarul va fi trimis Congregației pentru Cauzele Sfinţilor, la Roma pentru faza a doua, faza romană.

Biografie

Rafila Găluţ s-a născut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, jud. Arad. A fost botezată la 10 februarie 1910 în biserica greco-catolică „Sf. Gheorghe” din localitatea natală, de către Pr. Demetriu Nysztor. Credincioasă greco-catolică, de mică a fost foarte apropiată de Biserică. În 1931 doreşte să devină călugăriţă în Congregaţia Maicii Domnului de la Blaj dar, datorită sănătăţii sale fragile, este sfătuită să renunţe.

Tânăra fecioară din Bocsig a trăit o viaţă spirituală exemplară, spovedindu-se cel puţin o dată pe lună şi primind foarte des Sf. Euharistie; a participat la Sf. Liturghie şi la diferitele devoţiuni ale Bisericii Greco-Catolice: Sf. Rozar, Calea Crucii, Adoraţie euharistică, novenele către Sf. Anton de Padova şi Sf. Tereza de Lisieux.

În perioada 1931-1939 a purtat stigmatele (rănile Domnului), lucru confirmat nu numai de parohul locului, Pr. Petru Vancu, ci şi de diferiţi preoţi şi medici delegaţi din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit. Este interesant că în aceeaşi perioadă cu stigmatele Rafilei Găluţ, Icoana Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş, a lăcrimat în zilele 30 septembrie şi 15 octombrie 1934.

Primul raport despre stigmatele Rafilei este trimis de Pr. Petru Vancu Episcopiei de Lugoj pe data de 11 noiembrie 1933. Episcopul Alexandru Nicolescu de Lugoj îl însărcinează pe Pr. Dr. Iuliu Raţiu să întocmească un chestionar cu 48 de întrebări care îi vor fi puse Rafilei despre stigmate şi despre viziunile pe care ea spunea că le are, răspunsurile la chestionar fiind  prezentate Episcopului împreună cu un raport pe data de 20 ianuarie 1934. Episcopia de Lugoj informează Congregaţia Bisericii Orientale (Dicaster al Sfântului Scaun) despre cazul Rafilei Găluţ printr-o scrisoare adresată Cardinalului Luigi Sincero pe data de 15 aprilie 1934; documentele referitoare la acest caz sunt traduse şi trimise Sf. Scaun pe data de 27 iulie 1934.

La 30 august 1934 Sfânta Congregaţie pentru Biserica Orientală comunică Episcopului Alexandru Nicolescu că documentaţia referitoare la Rafila Găluţ a fost transmisă Sfântului Oficiu. Pe 10 septembrie 1934 Episcopul Alexandru Nicolescu transmite Congregaţiei pentru Biserica Orientală concluziile preoţilor care au investigat cazul Găluţ: Pr. dr. Dominic Niculăeş, Pr. Petru Herlo şi Pr. dr. Iuliu Raţiu. Aceştia descriu stigmatele precum şi viziunile Rafilei: viziuni cu Maica Domnului care îi vorbea şi viziunile cu Isus Cristos.

Pe data de 16 septembrie Rafila Găluţ este consultată la sediul parohiei greco-catolice Arad II-Şega de o comisie de medici formată din Dr. Nicolae Butean, Dr. Iuliu Vicas, Dr. Teodor Pop şi Dr. Vasile Cucu. Medicii nu reuşesc să dea o explicaţie ştiinţifică stigmatelor Rafilei. Ei au observat rănile de pe frunte, de pe cele două pălmi,  de pe coastă şi de pe picioare. S-a constatat că stigmatele nu apar la intervale fixe, ci la date anunţate de Maica Domnului.

Pe data de 1 octombrie 1934 apariţia stigmatelor se face în prezenţa medicului Teodor Vicas, a Pr. Petru Herlo şi a Pr. Petru Vancu, redactându-se un proces verbal, document tradus şi transmis imediat Sf. Scaun.

În zilele de 6-7 octombrie 1934 Rafila Găluţ se află la Lugoj cu ocazia Congresului AGRU şi a vizitei Regelui Carol II în oraş şi este primită de Episcopul Alexandru Nicolescu la reşedinţa episcopală, ocazie cu care Episcopul constată personal stigmatele. Rafila Găluţ se va ruga cu oceastă ocazie în faţa Icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş adusă în pelerinaj la Catedrala greco-catolică din Lugoj. Raportul cu privire la vizita Rafilei la Lugoj este redactat de canonicul Marianescu.

Pe data de 20 februarie 1935 Episcopia de Lugoj trimite un nou raport Congregaţiei pentru Biserica Orientală referitor la cazul Rafilei Găluţ.

Pe data de 27 mai 1935 Pr. Augustin Pop OSBM care ţinea Misiuni populare la Bocsig  în acea perioadă, înaintează Episcopiei de Lugoj un raport despre Rafila Găluţ, în care aceasta este definită de călugărul bazilian drept „o fiinţă favorizată de Dumnezeu”, negăsind nicio explicaţie naturală pentru stigmate.

Din 31 ianuarie 1936 stigmatele au sângerat tot la două săptămâni, câte 3 zile, până în 15 aprilie 1939, când Rafila Găluţ a murit.

În 1948 Episcopia de Lugoj a iniţiat o nouă anchetă, încredinţată Pr. Vasile Borda. Acesta a încercat să adune informaţii de la toţi cei care au cunoscut-o pe Rafila.

Calităţile Rafilei Găluţ recunoscute de contemporani erau: evlavie, ascultare, răbdare, mortificări, curăţie, modestie, credinţă simplitate, apostolat laic, iubirea aproapelui, stigmate şi viziuni, chiar daruri profetice.

În 1979 se reface mormântul Rafilei Găluţ, la cheltuieli contribuind şi Prea Sfinţitul Episcop Ioan Ploscaru de la Lugoj, care s-a ocupat în perioada comunistă de strângerea tuturor documentelor referitoare la fecioara stigmatizată de la Bocsig.

Sursa

EXCLUSIV. Papa Francisc vrea să vină în România

Nunţiul Apostolic în România, Monseniorul Miguel Maury Buendia, a confirmat pentru Digi24 că Papa Francisc îşi doreşte să vină în vizită în ţara noastră. Preşedintele Klaus Iohannis i-a adresat invitaţia Suveranului Pontif anul trecut şi, dacă se va concretiza, ar fi a doua vizită a unui Suveran Pontif în România, după călătoria istorică din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea.

„În urmă cu mai puţin de o lună am vorbit cu Papa, ştiind că a fost invitat, l-am întrebat despre o posibilă vizită aici. Mi-a spus: Aş vrea să vin. Sper ca lucrurile să decurgă bine, iar vizita mea să ajute la unitatea tuturor românilor.  De aceea sper că aceasta vizită va fi posibilă. Eu, ca ambasador al Papei, voi face tot posibilul şi voi lucra cu autorităţile, cu Biserica Ortodoxă, cu Biserica Catolică, pentru ca aceasta vizită să aibă loc”, a declarat Nunțiul Apostolic într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistei Digi24 Sanda Nicola.

În dialog cu Sanda Nicola, arhiepiscopul spaniol a mărturisit că l-a bucurat vestea că va fi emisarul Papei Francisc în ţara noastră. După şapte ani de misiuni în foste republici sovietice din Asia Centrală, numirea lui într-o ţară latină din Uniunea Europeana i-a dat sentimentul că se întoarce acasă.

„Românii au trăsăturile tipice ale popoarelor latine. La fel ca italienii, spaniolii sau francezii, sunt spontani, se aprind uşor, ştiu să rezolve problemele care apar în ultimul moment”, spune monseniorul Miguel Maury Buendia.

„În cât timp v-aţi propus să învăţaţi limba noastră? Ştiu că dvs. sunteţi din Madrid şi vorbiţi aproape toate limbile romanice...”, l-a întrebat Sanda Nicola.

Răspunsul monseniorului Miguel Maury Buendia nu a fost lipsit de umor:

„Aş vrea să o invăţ cât mai repede posibil. Dar, la cei 60 de ani ai mei, hard disk-ul este full, e plin, deci va dura mai mult decât mi-am propus”.

Întregul interviu puteți să-l urmăriți AICI.

Sursa:www.digi24.ro