OCUPAȚI ȘI PREOCUPAȚI: Meditația PS Claudiu la Duminica a III-a după Rusalii

(Duminica Predicii de pe munte)

Suntem în a treia duminică după Rusalii. În cea dintâi am celebrat toți sfinții și ne-am regăsit chemați împreună cu ei la sfințenie. În următoarea, am descoperit felul în care începe sfințenia: urmându-l cu încredere pe Isus, Fiul lui Dumnezeu. Astăzi suntem chemați să trăim încrederea în Dumnezeu în viața noastră concretă, deoarece credința nu se exprimă doar în sufletul și în mintea noastră, ci în tot ceea ce zi de zi facem. Suntem datori să o mărturisim în gesturile aparent banale ale vieții nostre. Întrebarea lui Isus adresată apostolilor: “Voi cine ziceți că sunt Eu” ne interpelează și pe noi. În funcție de răspunsul nostru, existența poate fi una în care pe primul loc stau valorile acestei lumi, cu bogățiile și aparențele ei sau una în care valorile Împărăției Cerurilor sunt farul ce ghidează alegerile noastre, pe deplin încredințați că cel ce este Fiul lui Dumnezeu are în grijă întreaga noastră viață. Suntem chemați să ne alegem stăpânul, fiindcă nu putem sluji mai mulți. Suntem chemați să ne alegem Împărăția și nu putem sta cu picioarele în două bărci.

În fond trebuie să decidem cui încredințăm viața noastră: lui Dumnezeu sau acestei lumi. Isus numește stăpânul acestei lumi mamona, identificat de cele mai multe ori cu bogația. Etimologic ar însemna “lucrul în care îmi pun încrederea” sau “ceea ce îmi dă siguranță”. În felul acesta înțelegem mai bine unde stă adevărata problemă: mă încred în Dumnezeu sau în bogățiile pe care mi le pot procura pe acest pământ? Aleg să acumulez cât mai mult, considerând astfel că viața mea va fi mai în siguranță ori statura mea mai înaltă cu un cot sau îl aleg pe Dumnezeu ca apărătorul vieții mele, ce poate nu doar să mă ocrotească aici pe pământ, ci să-mi dăruiască viața veșnică?

Adevărata problemă nu e dacă avem sau nu bani, haine și hrană, ci dacă toate acestea sunt idolii în funcție de care facem alegerile vieții noastre, sacrificând orice alte principii sau le considerăm daruri ale Celui Prea Înalt ce își revarsă iubirea peste toate creaturile sale.

Dacă ne ocupăm de Împărăția Cerurilor, Dumnezeu se va preocupa de noi și în locul nostru.

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Sursa

Porniri vechi... stări noi...

În adolescență am prins drag de fugă... dar nu cea de responsabilități!...

Eram pasionat de atletism. Începuturile s-au născut atunci când am văzut performanțele româncei noastre, Gabriela Szabo.

Îmi amintesc că antrenor îmi era chiar un coleg de liceu al tatălui meu și mă încânta să văd că își dorea de la mine performanțe... deși eram abia la început. Așa că, de trei ori în săptămână, eram pe terenul de sport la alergat. La început puțin pentru ca treptat să alerg peste 10 km pe zi. Când am mai adăugat câțiva ani ca mărgele pe firul vieții, mă antrenam în pădurea din apropiere, unde terenul era mai accidentat și mai comun pentru viitoarele concursuri.

Așa că am participat la ceva competiții și nu am fost prea grozav, dar în schimb am primit încurajări. Așa am mers câțiva ani buni până când am început să o răresc destul de tare din varii motive... stupide... până când am renunțat de tot.

Acum îmi pare rău și din când în când, ca un flesh, am în minte dorința să reîncep ce am lăsat altădată pe banca adolescenței... dar nu iau decizia în mâini și să pornesc... poate săptămâna viitoare...

Până atunci, vă anunț că este al șaselea an consecutiv în care se pune în scenă caravana Mişcarea face bine, powered by Dolce Sport, sub forma unui festival sportiv – Cea mai mare oră de sport. Acesta se întinde pe parcursul celor trei luni de vară, în 3 orașe din România (Bucureşti, Braşov şi Mamaia), cu câte 12 ore în fiecare oraș.

După ediția din București, caravana ajunge la Braşov pe 9 iulie. Iubitorii sportului, ai mişcării vor ocupa Piaţa Sfatului, timp de 12 ore, pentru a lua parte la cea de-a șasea ediție a evenimentului „Cea mai mare ora de sport” (mai multe detalii și un concur: aici).

Vizitează și http://miscareafacebine.ro/oradesport/

Credința ca stare de bine?

E la modă acum în mediul corporatist un termen împrumutat din spațiul anglofon: well-being, ce se traduce prin stare de bine. Sub umbrela lui destul de amplă se adăpostesc ateliere de comunicare, tehnici de relaxare, yoga, diverse hobby-uri rezumate în 90 de minute, pentru uzul oamenilor ocupați. Scopul final este de a crea o stare pozitivă în participant, care pleacă acasă mai inspirat, mai motivat, mai fericit, gândindu-se că a mai pus o cărămidă la echilibrul dintre viața personală, muncă, scop în viață. Piața s-a diversificat: important e să găsești ceea ce îți aduce împlinirea. Iar mentalitatea societății de consum își pune amprenta, mai mult sau mai puțin, și asupra celor spirituale.

În cartea sa clasică Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, C.S. Lewis pune, fictiv, în gura celui rău următoarea strategie: dacă un om nu poate fi vindecat de mersul la biserică, cel mai bine e să-l facem să bată tot cartierul în căutarea bisericii „care i se potrivește” până când ne alegem cu un bun degustător ori cunoscător de biserici. Relația cu Dumnezeu riscă, astfel, să rămână doar la nivelul cultivării unei stări de bine, și atunci s-ar putea să vină momentul când, dezamăgiți de Biserică sau de unii oameni din sânul ei, să fim tentați să abandonăm corabia. Starea de bine se poate transforma oricând în stare de disconfort dintr-un motiv sau altul, iar înlocuirea bisericii cu altă opțiune mai dătătoare de satisfacții pare cel mai la îndemână lucru.

Dacă prezența noastră în biserică este doar pentru că aici întâlnim o comunitate de oameni cumsecade din același areal geografic, e greu de găsit o motivație pentru a persevera. Comunități se pot construi oriunde și oricând: munțomani, motocicliști, vegani, pasionați de jocuri video. Și ei se întâlnesc periodic, fac schimb de experiențe, sunt solidari între ei și își povestesc problemele. Poate sunt chiar mai empatici și mai deschiși decât cei de la biserică. Dacă primează motivul estetic, în care arhitectura bisericii și muzica înălțătoare creează acea stare de bine, nu e câtuși de puțin dificil să găsim alte locuri în care să ne simțim cu mult mai confortabil. Dacă ne aduc la biserică amintirile frumoase din copilărie, memoria bunicilor sau a acelui preot care ne-a dat prima Sfântă Împărtășanie, prezentul uneori poate fi urât, iar oboseala, distanța, programul încărcat pot să ne țină departe luni și chiar ani de zile.

Totuși, nu e greșit să căutăm prezența semenilor la biserică, sau să dorim să ascultăm niște cântări care să ne mângâie sufletul, sau să venim în memoria celor dragi ai noștri, dintr-un sentiment de apartenență, de regăsire a rădăcinilor. Dar credința ca stare de bine nu e destul, dacă nu-l avem pe Isus,mărgăritarul cel de mare preț, și dacă nu venim în biserică pentru a-l căuta în primul rând pe El. Doar El ne poate păstra tari la momentul încercării.

Azi nu mai riscăm proba martiriului prin care au trecut cei din 1948. Acum războiul se dă pentru sufletele oamenilor, prin „dialog”, „deschidere”, „toleranță” și compromis, prin îndoctrinarea permanentă pe toate canalele, pentru a face tolerabil ceea ce e de netolerat. Dacă idealurile sunt declarate abstracte și greu de urmat, pentru ce să mai luptăm pentru ele? Tot personajul diabolic al lui Lewis spune: Nu e mai bună crima decât sunt cărțile de joc, dacă sufletul se dă pe-o șeptică. Cu adevărat, cel mai sigur drum spre Iad este cel treptat – panta ușoară, moale la călcat, fără curbe bruște, fără kilometraj, fără indicatoare. Isus ne scoate din zona de confort și ne trimite în mijlocul bătăliei, dar nu singuri, ci împreună cu el. Și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. (In 16, 22). Nu este aceasta starea de bine supremă

Oana Viviana Dimcev

Sursa:vasileaftenie.ro

Mama moare în timpul nașterii ... dar apoi un miracol se întâmplă

În 15 ore, mai mult de 150 de mii de oameni s-au rugat pentru Melanie și copilul ei

Contracțiile au început în săptămâna 39 a sarcinii. Ceea ce părea a fi începutul unei nașteri normale a devenit un caz de viață și de moarte.

Atunci când Melanie și Doug Pritchard se pregăteau să aibă primul lor copil, au optat spre o clinică pro-viață. Ei au vrut să fie sigur că, dacă este necesar, medicii s-ar fi luptat pentru viața ei și a copilului. Această decizie a făcut diferența. Primul lor fiu, Brady, s-a născut cu o naștere naturală și totul a mers bine.

Atunci când, în 2010, profesoara universitară a început să simtă contracții (era gravidă a doua oara), soțul ei, Doug a însoțit-o la spitalul local din Phoenix, Arizona.

La spital, după ce au verificat dacă copilul a fost în regulă, moașa a așteptat să crească contracțiile și în cele din urmă să se rupă apa. Dar atunci ceva teribil s-a întâmplat: cu toate că semnele vitale păreau a fi normale, Melanie a început să aibă amețeli, stări de greață, iar apoi a leșinat.

În timp ce asistenta a început verificarea stării pacientei, bătăile inimii și tensiunea arterială au scăzut la zero. Ea a devenit complet vânătă. Chiar și bătăile inimii și a tensiunii arteriale a copilului nenăscut, au început să scadă.

Spitalul a emis apoi o alertă cunoscută în SUA ca fiind "cod albastru", declarând-o pe Melanie clinic decedată, asta în situația în care copilul se afla în interiorul corpului ei. Apoi a început cursa pentru a salva copilul, cu o operație cezariană de urgență.

Doug, în acel moment, a început să se roage pentru soția și fiica lui, mărturisind că nu s-a simțit niciodată atât de disperat și de speriat.

El s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: "Doamne, știu că acest lucru este mai mult decât pot suporta, ceea ce înseamnă că ai un plan și că toate acestea au un scop. Am încredere în Tine, dar te rog, dacă este voia Ta, lasă-mă să-mi îmbrățișez din nou soția".

Apoi, a contactat rudele și prietenii, cerându-le să se roage pentru soția și fiica lor. Aceștia au distribuit pe rețelele de socializare cererile de rugăciune care au devenit virale.

O mică mulțime de oameni a început să se adune în spital. Melanie și fiica ei a fost printre cele 100 de problemele cele mai discutate pe Google și Twitter în 28 iulie 2010: în 15 ore, mai mult de 150 de mii de oameni s-au rugat pentru ele.

Din fericire, echipa medicală a reușit să salveze copilul, în timp ce o altă echipă a încercat să o readucă la viață pe Melanie, folosind un defibrilator și făcândui-se masaj cardiac în mod constant.

Fără succes, s-a constatat decesul timp de 10 minute, până când un medic a auzit o bătaie de inimă slabă, dar încă fără puls. Au început imediat procedura de resuscitare, cu o durată de peste 90 de minute, până când presiunea a început să crească.

Deși medicii au stabilizat situația, femeia era încă într-o foarte gravă. Pentru  salvarea vieții ei era necesară o altă intervenție chirurgicală.

Echipa medicală a anunțat apoi familia și încet, încet, toți s-au adunat în sala de așteptare știind că Melanie a suferit o embolie din care a rezultat un stop cardiac.

Între timp, Doug a mers să-și găsească fiica nou născută, neștiind dacă soția lui era vie sau moartă. Asistente medicale au cerut numele copilului, iar el a răspuns: "Gabriela, eroina lui Dumnezeu."

Medicii i-au explicat apoi lui Doug că soția lui a avut o embolie de lichid amniotic. Din uter a curs lichid în sânge, care a ajuns la inima si care a provoacat un stop cardiac, și că șansele de supraviețuire sunt drastic reduse. Potrivit medicilor, ea ar fi avut oricum probleme neurologice pentru tot restul vieții sale și asta pentru că a stat fără oxigen timp de 10 minute.

Doug s-a apropiat de patul unde era Melanie, ținută în viață de aparatele medicale, i-a luat mâna și a spus:

"Te iubesc. Te voi iubi mereu. Fiii noștri Brady și Gabriela sunt minunați și ei te iubesc. Dacă există în tine o strălucire care îți permite să lupți, luptă. Promite-mi că, indiferent de ceea ce va urma, te vei întâlni cu îngerul tău păzitor și te vei lăsa ghidată oriunde acesta va dori. Acesta te va ghida oriunde Dumnezeu vrea sa fii".

Apoi lucrurile s-au înrăutățit. Melanie a avut nevoie de două transfuzii de sânge și a fost transferată la un alt spital pentru o inverveție chirurgicală.

Îngrijorați că s-ar putea să nu supraviețuiască acestei intervenții chirurgicale, medicii i-au aratat o imagine a Gabrielei. În mod miraculos aceasta a reacționat și a început să miște.

Apoi au sedat-o și a dus-o în sala de operație.

Miracolul

Operatia a fost un succes și Melanie, în mod miraculos, a supraviețuit. Preotul, care cu câțiva ani în urmă oficiase căsătoria, s-a dus să viziteze familia în spital și i-a reamintit lui Doug: "Asta e ceea ce ai spus" tu "în ziua nuntii tale: în bucurie și în durere, în boală și în sănătate".

La 24 de ore după operație a început să respire mai ușor și i s-a îndepărtat masca de respirație artificială. Total conștientă a deschis ochii și a cerut să-și vadă soțul și fiica.

Asistente medicale au dus fiica mamei, iar aceasta pentru prima dată după mai mult de 48 de ore de la nașterea prin cezariană avea să o vadă și să o țină în brate..

Procesul de recuperare a Melaniei a surprins întreaga echipă medicală a spitalului.

După șase zile a părăsit spitalul, iar în săptămânile următoare recuperarea a fost completă, fără nicio urmă de sechele.

Mai târziu, Melanie a scris o carte în care a relatat povestea ei.

"Deși nu-mi amintesc acest eveniment extraordinar din viața mea, eu sunt recunoscătoare pentru a fi în viață și capabilă să-mi îmbrățișeze în fiecare zi, soțul și copiii. Sunt recunoscătoare pentru fiecare postare pe Facebook sau de pe Twitter, și pentru fiecare articol scris și distribuit de site-uri din întreaga lume. Mai presus de toate, sunt recunoscătoare celor care s-au rugat și au cerut altora să se roage pentru mine, un străin. Cuvintele nu pot exprima recunoștința pentru numărul mare de rugăciuni care m-au învăluit în acest eveniment dramatic. Sunt fericită să spun că rugăciunile au fost ascutate.

Grație medicilor, asistentelor medicale, donatorilor de sânge și lui Dumnezeu, Cel plin de îndurare, eu și Gabriela trăim și suntem bine."

"Nu există nicio zi în care să nu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a permis să supraviețuisc și că m-a inspirat să aleg acest spital. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că i-a permis lui Doug, Brady și Gabrielei să aibă dinnou o familie. Dumnezeu are puterea de a ne scoate din întuneric, chiar și din moarte pentru a ne conduce la lumină".

Traducere: Orian Remus-Anghel

Sursa: http://it.aleteia.org

O veste bună...

Azi sunt foarte fericit, căci am primit o veste bună, dar asta nu se datorează (neapărat) faptului că acum o oră, înainte să trec strada am văzut o tânără zeiță care s-a uitat la mine și m-a orbit cu un zâmbet larg care parcă voia să mă îmbrățișeze și nici din cauza acelui cățeluș de la colț dinaintea trecerii de pietoni care s-a apropiat de mine jucăuș pentru a-l mângâia. Căci atunci când ieșeam din bloc să dau colțul mi-am amintit că mi-am lăsat portmoneul acasă lângă oglindă, fapt care mi-ar fi strica toată dispoziția, și asta în timp ce la prima oră a dimineții mă gândeam la vestea ce o așteptam. Dar în timpul nopții am avut un vis frumos: stăteam cu, știu eu cine(!), și mă răcoream... Seara când m-am pus în pat chiar îmi doream să am un somn odihnitor! Și asta, dacă stau mai bine să mă gândesc, deja din timpul zilei când stăteam cu prietenii pe terasă în timp ce beam un ceai răcoros... așteptând ca mâine să ajungă noul colet de ceaiuri din colecția Ice Tea de la ArtaCeaiului.ro... iar asta va fi cu adevărat o veste bună!

Astfel că astăzi, spre seară, ne-am răcorit toți cu conținutul pachetului „Fruity Summer”, căci au avut de ales ori din varianta „Banane și Cireșe” care conținea stafide, hibiscus, papaya, bucăți de banană confiate, cireșe sau varianta „Măr și Migdale”, adică s-au putut bucura de ingrediente ca: mărul, hibiscusul, coaja de măceșe, coaja de portocală, de stafide și nucă de cocos, dar și scorțișoară, migdale! Și toate acestea pentru că ne plac fructele, mai ales din gama aceasta de ceaiuri delicioase pe care le poți prepara foarte ușor în varianta rece!

Intră și tu pe

artaceaiului.ro/ceai-icetea/