Există o listă cu toate lucrurile pozitive care s-au întâmplat în 2016 pe întreaga Planetă. O poți accesa aici: http://www.2016.promo

Bineînțeles, #casastiti.

Vezi curiozitatea pe site: Există o listă cu toate lucrurile pozitive care s-au întâmplat în 2016

Gratuit : Antistres – carte de colorat – editia de Craciun

GRATUIT in format pdf : Antistres Carte de Colorat – editia de Crăciun!

Va puteti bucra de 23 de teme de iarnă!

O puteti revendica aici!

Sursa

RADIO VATICAN: Informare din partea redacției române

Începând cu 7 ianuarie 2017 încetează transmiterea emisiunii noastre în FM 93,3 MHz pentru Roma și împrejurimi. Ce se schimbă pentru ascultătorii noștri din Roma și Lazio? Din 7 ianuarie, emisiunea în limba română poate fi ascultată la Roma și împrejurimi ca până acum, în fiecare zi la ora locală 15.30, dar nu în FM, ci pe canalul «Radio Vatican Europe» în standardul digital DAB+. Frecvența analogică 93,3 FM este preluată de un post de radio italian în cadrul proiectului de extindere la nivelul întregului teritoriu italian a canalului «Radio Vaticana Italia» în standardul digital DAB+. Pentru recepția transmisiunilor radiofonice digitale este nevoie de un aparat de radio prevăzut cu această opțiune tehnică. Important de știut este și faptul că emisiunea noastră poate fi ascultată live în sistemul de televiziune cu difuzare digitală terestră pe canalul 883 «RV Europe». Ce se schimbă pentru ascultătorii noștri din țară? Nimic. Emisiunea noastră este preluată pe teritoriul României de Radio Maria fiind transmisă zilnic la ora Bucureștiului 19.30 pe frecvențele acestui post de radio: Bacău: 89,6 MHz, Baia Mare: 95,4 MHz, Blaj: 94,4 MHz, Oradea: 102,2 MHz, Roman: 1485 KHz – AM, Târnăveni: 87,7 MHz și Zalău: 92,5 MHz. Nu se schimbă nimic nici pentru vizitatorii și ascultătorii noștri online. Pe internet, emisiunea în limba română poate fi ascultă live pe Web live 01 și la orice oră a zilei accesând opțiunea RADIO din meniul principal și făcând click pe secțiunea ON DEMAND ȘI PODCAST, în  dreapta paginii noastre Internet (ro.radiovaticana.va). De adăugat, în fine, șitransmiterea Sfintei Liturghii în ritul bizantin român, care poate fi ascultată ca şi până acum la ora României 9.10 pe Undele Scurte (SW) cu lungimea de 41 de m şi 31 m, respectiv 7250 şi 9645 kHz, iar în zona Romei la ora 8.10 în DAB+ la buchetul RV Europe. De asemenea, în Web live 01 și pe sateliții AOR1, AOR3 și NileSat. Sfânta Liturghie este transmisă în fiecare duminică şi în sărbătorile de la 1 ianuarie, 6 ianuarie, 15 august şi 25 decembrie. 

Sursa:ro.radiovaticana.va

A mai trecut un an şi poate n-ai observat

A mai trecut un an. Ne-am învârtit 365 de zile în jurul soarelui cu 30 km pe secundă şi nimeni n-a ameţit la aşa viteză. Nici n-am simţit.

Şapte miliarde de oameni ne-am învârtit.

Ne-am învârtit cu oameni mincinoşi şi corupţi, cu oameni beţivi şi adulteri, cu oameni războinici şi criminali, cu oameni pe străzi strigând fel şi fel de lucruri, cu parlamente aprobând căsătorii împotriva firii, cu oameni flămânzi şi alţii prea sătui, cu oameni descurajaţi şi lipsiţi de ideal, cu oameni plini de frică pe străzile Parisului sau în altă parte, cu stadioane arhipline şi cu biserici goale, cu naufragiaţi şi înecaţi în mare, cu emigranţi alergând din toate părţile spre Europa, cu tineri arzând în discotecă.

Ne-am învârtit cu case distruse de bombardamente, cu garduri de sârmă ghimpată construite la graniţă, cu trenuri oprite ca emigranţii să nu ajungă la masa celor bogaţi, cu avioane doborâte, cu oameni cheltuind sume imense pe fleacuri, cu oameni aruncând multă mâncare la coş.

Ne-am învârtit cu oameni dormind pe străzi, daţi afară din serviciu, cu oameni căutând un loc de muncă, părăsiţi şi bolnavi, cu oameni judecându-se prin tribunale, certaţi pentru că moştenirea n-a fost împărţită corect.

Ne-am învârtit cu multe sicrie duse spre cimitir, cu oameni plângând cu inima frântă de durere, cu părinţi care şi-au dus singurul copil la groapă, cu mame care au ucis viaţa concepută, cu oameni care s-au îmbolnăvit din fumat şi băutură, cu lume stând la televizor şapte ore din noapte, cu copii spânzuraţi de dorul părinţilor plecaţi în străinătate.

Ne-am învârtit cu apele din ce în ce mai poluate, cu oraşe sufocate de smog, cu o climă dată peste cap, cu inundaţii catastrofale, incendii de păduri cum n-au mai fost, cu movile de gunoaie din ce mai mari.

În acest timp pomii au înflorit. Pădurea cât a mai rămas, a crescut în tăcere şi a produs oxigen ca să mai avem ceva de respirat, iarba a crescut pentru turme şi cirezi, câmpurile care au fost semănate au adus roade. Tarabele s-au umplut în pieţe şi am auzit strigătul: "Luaţi roşii, ardei, castraveţi, cartofi, fasole, banane, struguri, mere, pere, nuci".

Pe altă planetă nu s-a auzit un astfel de strigăt. E o tăcere cumplită. E un frig nemilos sau o căldură de iad.

De unde a avut pământul aşa noroc să producă atâtea bunuri, atâtea roade. De unde atâta viaţă şi pe uscat şi în apă?

Ce miracol e acest pământ! Nici prea departe de soare ca să nu fie sloi de gheaţă, nici prea aproape ca să nu fie un deşert fierbinte fără viaţă. Ce miracol că albinele găsesc flori pentru mierea lor, cerbii izvoarele de apă şi iarba de păşunat! Ce miracol că păsările ştiu să-şi facă un cuib şi să-şi crească puii, peştii ştiu unde să-şi depună icrele! Ce miracol că este timp suficient şi prielnic pentru ca grâul să ajungă la maturitate pentru pâinea ce de toate zilele, pomii să producă roadele gustoase! Ce miracol, ce miracol!

Preamăriţi-l pe Creator! Daţi laudă lui pentru atâta înţelepciune! Aduceţi mulţumiri şi vă plecaţi în faţa lui! "El face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi, face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi". El a creat orice formă de viaţă, fiecare plantă după soiul său, fiecare pasăre, animal şi pe tine care eşti capodopera lui. E admirabil ce a făcut Dumnezeu pentru noi! Cântaţi-i şi preamăriţi-l căci este vrednic de laudă!

Preamăriţi-l pentru soarele care vă încălzeşte, pentru ploaia care face ţarina să rodească, pentru apa din izvor, pentru florile multicolore, pentru frumuseţea cerului înstelat, pentru inima care bate în piept, pentru munţi şi câmpii, pentru mări şi oceane, pentru zile şi nopţi, pentru cântec şi armonii, pentru ceea ce v-a oferit într-un an de zile, pentru bucurii şi realizări, pentru ceea ce aţi văzut umblând pe acest pământ!

Ne-am învârtit în jurul soarelui şi am rămas prin legea gravitaţiei dependenţi de el. Recunoaştem acest lucru. E lucru şi mai important să ştii şi să recunoşti că eşti dependent de Dumnezeu, Creatorul tău şi să nu te desparţi de el. Legea gravitaţiei e o constrângere frumoasă cu multe beneficii pentru acest pământ. Însă a gravita în jurul lui Dumnezeu nu se poate decât în mod liber. Gravitează şi tu în jurul lui Dumnezeu şi vei avea parte de multe beneficii. Ai fost creat chiar pentru acest lucru. Dacă pământul ar lua-o razna prin univers şi n-ar mai gravita în jurul soarelui ar rămâne fără viaţă. La fel şi tu dacă te desprinzi de Dumnezeu şi nu mai vrei să gravitezi în jurul lui, rămâi fără viaţă. Copilul e fericit când este ţinut de mână de tatăl său. E în siguranţă. Dacă eşti nefericit, e pentru că ai uitat să-l mai ţii de mână pe Dumnezeu. Te-ai îndepărtat de el şi ai crezut că te poţi descurca singur în viaţă. Ca fiul risipitor ai fugit din casa tatălui tău voind o desprindere totală. Experienţa, departe de Dumnezeu, te-a făcut din ce în ce mai trist, nemulţumit pentru că paradisul pe care l-ai căutat nu l-ai găsit niciodată.

Fă bilanţul unui an de zile şi vezi dacă nu cumva eşti pe un drum greşit. Dumnezeu este în căutarea ta chiar şi atunci când tu nu-l mai cauţi şi i-ai întors spatele. Drumul său de căutare a început la Betleem când s-a făcut om pentru ca tu să-l cunoşti. A locuit între noi pentru ca tu să poţi locui în cer. Dumnezeu a voit să se învârtă cu noi în jurul soarelui pe care l-a creat.

A mai trecut un an şi poate n-ai observat acest lucru.

Pr. Eugen Budău

Sursa:ercis.ro

Un artist român la Vatican

Nu toată lumea ştie că la Vatican, chiar lângă Santa Marta, locuinţa actuală a Papei Francisc, există un laborator de creaţie şi restaurare creat în secolul XVI cu scopul de a împodobi măreaţa Catedrală a Sfântului Petru.

Aici lucrează cu talent, inimă şi pricepere unii dintre cei mai buni artişti ai lumii, aleşi pe sprânceană, iar unul dintre ei este român.

Credeţi-mă, a lucra în această echipă e ca şi cum ai lucra la NASA, doar cei mai talentaţi o pot face.

Claudiu Ungureanu s-a născut în Bacău şi a început să deseneze pe la cinci ani.

Cum se-ntâmplă-n România, a luat vreo două după cap şi i s-a interzis să-şi mai piardă timpul cu “prostii” de genul ăsta. Atitudinea e specifică multor părinţi români care-şi îndeamnă copiii spre matematică, spre lucruri practice, lectura, arta nu par a fi demne de atenţie.

Dar Claudiu nu a renunţat şi, în paralel cu şcoala, a început cursurile la Şcoala Populară de artă, a urmat cursuri universitare, s-a străduit în fel şi chip pentru a reuşi să înveţe cât mai mult din arta picturii.

Nu, nu-i uşor atunci când mai trebuie să şi munceşti pentru a te întreţine.

Discuţia cu el nu a fost un interviu, ci o dezvăluire pe care ne-a făcut-o despre ce înseamnă să fii artist al timpurilor noastre.

Chiar când te aştepţi mai puţin în viaţă, se întâmplă şi binele

Cum de nu ai renunţat în ciuda piedicilor, ce anume te-a împins să mergi înainte?

-Trebuia să aflu care este esenţa frumuseţii! Vedeam că anumite tablouri atrag privirile tuturor şi altele nu, încercam să înţeleg de ce, care e secretul unei opere de artă care reprezintă nişte flori faţă de alta care are aceeaşi temă.

Şi care e?

-Secretul e în lumină, în modul cum sunt puse în evidenţă anumite părţi ale unui tablou, secretul e în a atrage privirile spre ceea ce vrei să exprimi, să fii într-o continuă căutare a formei perfecte. Când eram mai tânăr pictam, din economie, şi câte 16 variante ale unei imagini pe aceeaşi pânză. După ce se usca o variantă făceam alta, am căutat mereu să înţeleg cum o nouă tuşă de culoare poate schimba totul.

Cum ai ajuns în Italia?

-Trebuia să aflu mai mult, să învăţ, să muncesc, să creez, în România nu există prea mare interes pentru artă, lumea supravieţuieşte, nu are bani pentru tablouri şi nici pentru susţinerea artiştilor. Am prieteni extraordinari, ne-am cunoscut la cursurile de pictură, ei m-au sfătuit şi ajutat la început. Am fost găzduit de o mănăstire din Roma, am început să pictez icoane, să lucrez mozaic, o lume întreagă mi se părea că se deschide în faţa mea. Învăţam şi lucram. Dar nu era simplu, nu aveam documente aşa că a trebuit să plec cu soţia – între timp mă însurasem – spre altă zonă, am îngrijit o familie de bătrânei care ne-au făcut acte-n regulă.

Renunţaseşi la artă, erai decepţionat?

-Nu renunţasem, dar trebuia să trăiesc, să muncesc, arta nu ţine de foame decât dacă ai comenzi. Am început să lucrez într-o fabrică, lucram în schimburi, eram mai mereu obosit şi nu mai puneam mâna pe nimic altceva. Când, într-o zi, tocmai când eram în vechea mea maşină care bârâia şi se oprea într-o intersecţie, în faţa unei poliţiste care mă fluiera, sună telefonul victorios: eram chemat la Vatican, aveau nevoie de mine acolo. Anterior prezentasem mapa cu lucrările mele, dar nu sosise de ceva timp nici un răspuns. Chiar într-un moment neprielnic, chiar când te aştepţi mai puţin în viaţă, se întâmplă şi binele.

Credinţa e lumină, în special lumină!

Claudiu ne-a mai povestit despre materialele folosite, despre frumuseţea detaliilor, despre culori şi despre sufletul pe care-l pune un artist în ceea ce face.

După părerea ta, care e diferenţa dintre artişti ca Michelangelo, Rembrandt, Caravaggio etc şi cei de azi?

-Diferenţa esenţială este că odată se punea preţ pe calitate, un artist nu lăsa lucrul din mână şi nu se considera satisfăcut decât după mult timp, materialele se tratau înainte, se aştepta momentul prielnic, culorile se amestecau până se obţinea nuanţa dorită, ideile se transmiteau altfel. Acum, arta se supune deseori societăţii moderne, trebuie să produci bani, repede şi eficient, chiar dacă nu se dă atenţie detaliilor.

A fi artist care lucrează la Vatican are legătură cu credinţa în Dumnezeu?

-Da, sigur, altfel nu se poate, credinţa face parte din noi şi e dragoste, respect pentru umanitate, lumină, în special lumină!

Prefer să închei astfel dezvăluirea lui Claudiu, lumina asta blândă e în inima lui alături de strădania permanentă de a-şi exprima arta.

Sursa:http://aquiahora.ro

Biserica și dizabilitatea: o carte de rugăciuni în limbajul semnelor

"Rugăciunile mele în Lis", carte publicată de Fundația Pio Institutul pentru Surzi din Milano, este un volum atractiv și colorat care, prin ilustrații, transmite prospețimea rugăciunii recitate acasă în fiecare zi înainte de masă sau înainte de a merge la culcare. Publicația, realizată în colaborare cu Dieceza de Milano, dorește să asigure persoanelor cu dizabilități de auz un parcurs educațional și spiritual, recuperând un o lipsă care a durat prea mult timp.

Mărire Tatălui, Bucură-te Maria, Tatăl nostru, Veșnica odihnă, Îngerul Domnului, sunt doar câteva din rugăciunile care apar în cartea "Rugăciunile mele în Lis". Pe lângă textul în limba italiană, editorul propune traducerea rugăciunile în limbajul semnelor: "Până în secolul trecut - scrie Marisa Bonomi, cea care s-a îngrijit de prezenta ediție - educatori au considerat că persoanele cu probleme de auz ar putea cunoaște conceptele abstracte ale religiei prin transmiterea orală. Noi credem că și limbajul semnelor, atunci când adulții au grijă de copii, poate fi un ajutor important în formarea conștiinței și a educației religioase".

Accesibilitatea și incluziunea socială

Ideea acestei cărți a venit din dorința unor membri ai comunității persoanelor cu probleme de auz prezentată diocezei din Milano, explică Stefano Cattaneo, directorul general al Institutului pentru Surzi din Milano: "Am simțit lipsa unor astfel de instrumente pentru rugăciune și activitatea pastorală. În ultimele luni, am făcut un pliant cu rugăciunea Îngerul Domnului, oferit și papei cu ocazia Jubileului persoanelor bolnave și cu handicap. Aprecierile primite din partea multor oameni surzi ne-a determinat să facem mult mai mult". Cartea nu se adresează numai lor, ci și celor care trăiesc cu alte dizabilități și fac uz de limbajul semnelor ca un canal de comunicare. Fundația colaborează cu dieceza de Milano și pentru alte proiecte, cum ar fi posibilitatea de a face accesibil copiilor cu dizabilități auditive și senzoriale noul catechismul.

Volumul este însoțit de un DVD care, în plus față de afișarea subtitrării, prevede ca rugăciunile să fie rostite, astfel încât acestea să poată fi folosite confortabil și de copiii orbi. De mai bine de 160 de ani activitățile Institutului Surzilor Pio se adreseaza persoanelor cu dizabilități auditive, în vederea formării, educației, sănătății, bunăstării sociale și culturale. Astăzi, Fundația este de asemenea activă în sprijinirea cercetării în surditate.

Biserica nu a uitat persoanele cu handicap. "Este o carte mult-așteptată", spune sora Veronica Donatello, responsabil de sectorul pentru Cateheză a persoanelor cu handicap din cadrul Oficiului catehetic național al CEI: "Să-ți dorești incluziune, dar să nu ai instrumentele potrivite; să ceri să fie acceptată viața, dar să nu ai cum să-ți  înveți copilul să vorbească sau să se roage, sunt probleme de de bază."

Punctul de plecare este oferit de Papa Francis în Amoris Laetitia: "Părinții (sinodali) au acordat o atenție deosebită familiilor persoanelor cu handicap, deoarece handicapul generează o provocare profundă, neașteptată și tulbură echilibrul, dorințele și așteptările. [...] Merită mare admirație familiile care acceptă cu dragoste dificila provocare a unui copil cu handicap. Ele dau Bisericii și a societății o mărturie valoroasă de fidelitate față de darul vieții. Familia va fi în măsură să descopere, împreună cu comunitatea creștină, noi gesturi și limbaje, noi forme de înțelegere și idei."

Cu câteva zile în urmă, cu ocazia Craciunului, Papa Francisc a transmis salutări în limbajul semnelor comunității persoanelor cu probleme auditive cerându-le să se roage pentru el, după care le-a acordat binecuvântarea sa.

Traducere: ACC

Sursa:http://agensir.it

Sfânta Fecioară a Rozariului: o rugăciune ce trebuie reînsufleţită în Biserică

De Osvaldo Rinaldi

Biserica celebrează astăzi preamărirea recitării sfântului Rozariu, o rugăciune simplă dar atât de eficientă ce riscă să fie uitată de noile generaţii, care tind să subevalueze frumuseţea acestei rugăciuni.

Firul care leagă toate bobiţele Rozariului reprezintă acel cordon ombilical care ne face să ne simţim în sânul matern ocrotiţi şi hrăniţi de bunătatea Mamei. A trăi condiţia de a fi în faza de gestaţie a vieţii creştine nu este o chestiune care îi priveşte numai pe catecumenii care se pregătesc pentru Botez. Sânul matern este imaginea Bisericii care primeşte viaţa ce se naşte pentru a o introduce în maturitatea relaţiilor vieţii creştine adulte. Faptul de a fi născut de acelaşi sân devine sinonim al fraternităţii, este confirmarea acelui adevăr uitat că avem aceeaşi origine şi exprimă dorinţa de a vedea lumina vieţii veşnice în plinătatea credinţei.

A ţine în mână coroniţa Rozariului este un gest simplu, care conţine cererea de a fi însoţiţi pe drumul vieţii, pentru a rămâne mereu uniţi cu căldura maternă a Mariei, care îl poartă mereu în braţe pe Fiul său. Neliniştile, preocupările şi necazurile vieţii provoacă deprimare, creează nelinişte, generează angoase, duc la înălţarea unui strigăt de ajutor.

A ne adresa Mamei este acel port sigur care nu dezamăgeşte niciodată. În rugăciunea Rozariului Mama noastră Maria este aproape de noi, pentru că meditează cu noi aceleaşi mistere ale vieţii Fiului său, cunoaşte suferinţele fiecărei inimi umane şi mai ales mijloceşte la Isus pentru mântuirea noastră. Coroniţa Rozariului este acel lanţ uşor care uneşte pe Maria, pe Isus şi pe cel care se roagă, care este cuprins de circularitatea iubirii dintre Mamă şi Fiu.

Acest spaţiu circular de iubire supraabundentă cere să fie revărsată asupra altora. Pentru aceasta, rugăciunea Rozariului nu este un fapt egoist, nu este o cerere numai a propriei bunăstări personale. Rozariul repetă de mai multe ori rugăciunea Tatăl Nostru, unde se face încontinuu referinţă la un "noi" şi nu la un "eu".

Rugăciunea Rozariului constă în depănarea celor cinci decade de bobiţe, adresându-ne ocrotirii Mamei şi duioşiei Tatălui. Această rugăciune insistentă devine acea dulce repetarea a celui care se adresează spre cel care poate într-adevăr să-l mângâie şi să-l întărească. Mulţi renunţă să recite Rozariul deoarece o consideră o rugăciune mecanică şi obişnuită. În schimb, ar fi urgent să se înţeleagă valoarea acestei rugăciuni, frumuseţea şi bogăţia legăturii de iubire şi de încredere care se poate crea între Maria şi copiii săi, între Isus şi fiecare om.

Un îndrăgostit repetă încontinuu o serie de litanii de stimă, de afect şi de bucurie faţă de îndrăgostita sa. Această repetare nu este considerată ca un lucru plictisitor, ci reprezintă reiterarea gesturilor, cuvintelor şi atenţiilor care doresc să confirme încontinuu frumuseţea acelei legături de iubire, reprezintă o dorinţă ca relaţia să fie întărită.

Aşadar recitarea Rozariului este spaţiul pentru a trăi această iubire cu Mama noastră din cer. Ea cunoaşte inimile noastre, pentru că o mamă ştie ce simte un copil chiar dacă el nu spune nimic, o mamă îşi dă seama de starea sufletească a copilului chiar dacă el spune că totul este bine, o mamă cunoaşte ceea ce îl îngrijorează pe copilul său.

A ne ruga Rozariul este şi un timp de discernământ. De atâtea ori este util a vorbi cu soţul, cu soţia, cu copiii, cu fraţii, cu prietenii, cu colegii de muncă. Dar de atâtea alte ori, chiar dacă se expune ceea ce se trăieşte în inimă, ne simţim neînţeleşi sau judecaţi. Cel care recită Rozariul a experimentat măcar o dată în viaţa sa duioşia şi milostivirea Mariei, care mereu ascultă, mereu primeşte, mângâie, încurajează.

De aceea, a recita Rozariul înseamnă a trăi ca fii şi nu ca stăpâni ai propriei vieţi. A trăi ca fiu nu este o chestiune de înregistrare într-o condică, ci este experienţa zilnică a creştinului, care prin umilinţa inimii şi a minţii recunoaşte providenţa şi ocrotirea care intervin dincolo de eforturile, meritele şi dorinţele personale.

Rugăciunea Rozariului este acea armă spirituală care trebuie ţinută mereu la îndemână, pentru a duce lupta împotriva acelor curse invizibile care pot fi recunoscute numai prin ochiul credinţei. Orgoliul, ipocrizia, aviditatea, mondenitatea sunt duşmani reali care se maschează în spatele cumsecădeniei, aparenţei şi duplicităţii. Mama din cer cunoaşte inimile copiilor săi şi pentru această aduce la lumină viruşii spirituali care riscă să anestezieze inima omului. Cu Rozariul, sufletul omului se menţine mereu vigilent, pentru că Maria nu doarme niciodată, veghează mereu asupra vieţii fiilor săi, chiar şi atunci când ei sunt distraşi sau aţipiţi de diferitele patimi din această lume.

(După Zenit, 7 octombrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:ercis.ro