miercuri, 8 martie 2017
Lumea într-un glob! O lume minunată!
Lumea este într-o continuă evoluție chiar dacă nu observăm asta sau suntem prea indiferenți... vine primăvara! Natura renaște, totul reînvie și riscul este ca toate acestea să se întâmple fără prezența noastră reală, noi fiind cufundați „în ale noastre”.
Suntem stăpânii raționali a tot ce există, am primit totul în mâinile noastre. Cum le vom folosi? Alții se vor mai putea bucura de ele? Nu vreau să scriu acum un discurs ecologist, dar observ pe zi ce trece că betonul tot mai mult ne înconjoară și, odată cu natura îngropată, parcă se îngroapă și o parte din umanitatea, sensibilitatea și frumusețea noastră!
Însă pentru cei care nu își pot dezlipi ochii de la frumusețea naturală, echipa la EcoSphere, ne propune ceva aproape ireal...
Utilizând tehnologie NASA, ei au creat o sferă în care trăiesc ca într-un mediu firesc, alge, creveți și bacterii. Singura influenta externă este lumina Soarelui.
Sfera este ceva spectaculos pentru simplul fapt că în interiorul ei viața există, deși ecospherele sunt diferite ca formă sau mărime, ele în principiu ele sunt la fel. Pe mine m-a atras Oval Jungle, pentru că are o formă ovală și pare că totul doarme... dar de fapt, acolo există viață. Chiar dacă este închisă, izolată. Cum funcționează?
- Algele produc oxigen prin fotosinteză. Pentru aceasta au nevoie de lumină și de dioxid de carbon.
- Creveții respiră oxigenul produs de alge și se hrănesc cu bacterii și cu alge. Deșeurile produse de creveți sunt transformați de bacterii în substanțe nutritive pentru alge.
- Atât creveții cât și bacteriile produc dioxid de carbon, necesar algelor în procesul de fotosinteză.
Mă gândesc cât de mult mi-ar face plăcere să urmăresc această viață în derularea ei urmărindu-o la birou. Aș avea lumea într-un glob... oval!
Ori, de ce nu, tot fiind 8 martie, să nu ne gândim la mamele, soțiile, iubitele sau prietene noastre pentru a le dărui un colț de viață? Cred că știu cui i-aș face un astfel de cadou...
Ori, de ce nu, tot fiind 8 martie, să nu ne gândim la mamele, soțiile, iubitele sau prietene noastre pentru a le dărui un colț de viață? Cred că știu cui i-aș face un astfel de cadou...
Firma EcoSphere, are în vedere ca pe viitor să realizeze un program prin intermediul căruia cei interesați au posibilitatea de afiliere cu procent de pana la 15%. Cu siguranță mă văd investind în așa ceva, este un miracol în sine. Pur și simplu, doar să intri pe pagina lor și să vezi acele minunății de ecosphere și nu-ți mai poți lua ochii de la ele!
Vezi mai multe detalii pe: http://eco-sphere.com/, http://www.ecospheres.co.uk/, http://www.eco-sphere.ca/en/, http://www.ecosphere-europe.com/
marți, 7 martie 2017
Postul Mare: o nouă convertire
Postul Mare este un timp de pocăinţă, de purificare, de convertire. Nu este o îndatorire uşoară. Creştinismul nu este un drum comod: nu este suficient „a sta” în Biserică şi să faci să treacă anii. În viaţa noastră, viaţa de creştini, prima convertire – acel moment irepetabil, de neuitat, în care se vede cu atâta claritate tot ceea ce Domnul ne cere – este important; însă şi mai importante şi dificile sunt convertirile succesive. Pentru a uşura opera harului divin care se manifestă în noi, trebuie să păstrăm un suflet tânăr, să-l invocăm pe Domnul, să-l ascultăm, să descoperim ceea ce nu merge în noi, să-i cerem iertare.
Care este cel mai bun mod de a trăi Postul Mare? Reînnoirea credinţei, a speranţei şi a carităţii este izvorul spiritului de pocăinţă, care este dorinţa de purificare. Postul Mare nu este numai o ocazie pentru a intensifica practicile noastre exterioare de mortificare: dacă ne-am gândi că este numai aceasta, ne-ar scăpa semnificaţia sa cea mai profundă, pentru că acele acte externe – vă repet – sunt rodul credinţei, speranţei, iubirii.
Un moment unic
Nu putem să considerăm Postul Mare ca o perioadă oarecare, o repetiţie ciclică a anului liturgic. Este un moment unic; este un ajutor divin pe care trebuie să-l primim. Isus trece pe lângă noi şi aşteaptă de la noi – astăzi, acum – o reînnoire profundă.
Postul Mare ne prezintă întrebările fundamentale: creşte fidelitatea mea faţă de Cristos, dorinţa mea de sfinţire? Creşte generozitatea apostolică în viaţa mea de fiecare zi, în munca mea obişnuită, între colegii mei?
Iubirea cu iubire se plăteşte
Apelul Bunului Păstor ajunge până la noi: „Eu te-am chemat pe numele tău”, te-am chemat pe tine, pe nume. Trebuie să răspundem – iubirea cu iubire se plăteşte – spunând: „Iată-mă, pentru că m-ai chemat” (1 Reg III, 5), m-ai chemat, iată-mă: sunt hotărât să nu fac ca timpul Postului Mare să curgă ca apa pe pietre, fără a lăsa urme: mă voi lăsa pătruns, transformat: mă voi converti, mă voi întoarce din nou la Domnul, iubindu-l aşa cum El vrea să fie iubit.
Să ne reamintim încă o dată, în acest Post Mare, că un creştin nu poate fi superficial. Pe deplin angajat în munca sa obişnuită, în mijlocul altor oameni, cu care este egal în toate, activ, angajat, în tensiune, creştinul trebuie, în acelaşi timp, să fie pe deplin în Dumnezeu, pentru că îi este fiu. Filiaţiunea divină este un adevăr plin de bucurie, un mister de mângâiere. Umple întreaga noastră viaţă spirituală pentru că ne învaţă să tratăm, să cunoaştem, să-l iubim pe Tatăl nostru din Cer, şi umple de speranţă lupta noastră interioară, dăruindu-ne simplitatea încrezătoare proprie fiilor celor mai mici. Mai mult: din moment ce suntem fii ai lui Dumnezeu, această realitate ne conduce şi la contemplarea cu iubire şi admiraţie toate lucrurile care au ieşit din mâinile lui Dumnezeu, Tată şi Creator. Astfel, iubind lumea devenim contemplativi în mijlocul lumii.
În Postul Mare, liturgia prezintă consecinţele păcatului lui Adam în viaţa omului. Adam nu vrea să fie un fiu bun al lui Dumnezeu şi se răzvrăteşte. Dar deja răsună neîncetat ecoul lui felix culpa, „fericită vină” pe care Biserica întreagă, plină de bucurie, va cânta în vigilia Paştelui.
Dumnezeu Tatăl, la împlinirea timpurilor, l-a trimis în lume pe Fiul său unul născut pentru a restabili pacea; răscumpăraţi din păcat, adoptionem filiorum reciperemus, să devenim fii ai lui Dumnezeu, eliberaţi de jugul sclaviei, făcuţi capabili de a participa la intimitatea Sfintei Treimi.
Şi astfel i-a fost dăruit omului nou, noului altoi al fiilor lui Dumnezeu, posibilitatea de a salva creaţia întreagă de dezordine, restaurând toate lucrurile în Cristos, în Acela care le-a împăcat cu Dumnezeu. Timp de pocăinţă, deci. Dar pocăinţa, am văzut deja, nu este o datorie negativă.
Postul Mare va fi trăit în acel spirit de filiaţiune pe care Cristos ni l-a dăruit şi care palpită în sufletul nostru. Domnul ne cheamă să ne apropiem de El cu dorinţa de a fi ca El: Fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca fiii săi preaiubiţi, colaborând cu umilinţă dar cu fervoare la propunerea divină de a uni ceea ce este despărţit, de a salva ceea este pierdut, de a ordona ceea ce păcatul omului a răvăşit, de a conduce la scopul său ceea ce s-a îndepărtat de el, de a restabili concordia divină a întregii creaţii.
Tu eşti hotărât să-ţi formulezi propuneri sincere?
Cere de la Domnul ca să te ajute să te deranjezi din iubire pentru el: să pui în tot, cu naturaleţe, parfumul mortificaţiei care purifică; consacră-te în slujba lui fără spectacol, în tăcere, cum se consumă candela care palpită lângă Tabernacol. Şi dacă din întâmplare în acest moment nu reuşeşti să vezi cum să răspunzi în mod concret la cererile divine care bat la inima ta, ascultă-mă bine.
Pocăinţa este...
Pocăinţa este a observa cu exactitate orarul pe care l-ai fixat, chiar dacă trupul opune rezistenţă sau mintea cere să evadeze în vise himerice. Pocăinţa este a te scula la ora justă. Este şi a nu amâna, fără un motiv just, acel lucru anumit care este mai dificil sau mai greu decât altele.
Pocăinţa este de a şti să aduni datoriile tale faţă de Dumnezeu, faţă de alţii şi faţă de tine însuţi, fiind exigent cu tine însuţi pentru a reuşi să găseşti timpul care trebuie pentru orice lucru. Faci pocăinţă când urmezi cu iubire planul tău de rugăciune, chiar dacă eşti obosit, dezgustat sau rece.
Pocăinţa înseamnă a trata mereu cu cea mai mare caritate pe aproapele, începând cu cei dragi ai tăi. Este de a avea grijă cu cea mai mare delicateţe de aceia care sunt suferinzi, bolnavi, întristaţi. Este de a răspunde cu răbdare persoanelor plicticoase şi supărătoare. Este de a întrerupe sau modifica programele noastre când împrejurările, interesele bune şi juste ale altora le cer.
Pocăinţa constă în a suporta cu bunătate miile de contrarietăţi mici ale zilei; în a nu întrerupe ocupaţia ta chiar dacă, în anumit moment, scade elanul cu care ai început-o; a mânca cu plăcere ceea ce este servit, fără a stingheri cu capricii.
Pocăinţa, pentru părinţi şi, în general, pentru cel ce are o datorie de conducere sau educaţie, este de a corecta când este necesar, după felul de greşeală şi condiţiile cu care trebuie să fie ajutat, trecând peste subiectivismele neghioabe şi sentimentale.
Spiritul de pocăinţă ne îndeamnă să nu ne ataşăm în mod dezordonat de schiţa monumentală a proiectelor viitoare, în care am prevăzut deja mişcările noastre şi trăsăturile noastre de maestru. Cât de mulţumit este Domnul când ştim să renunţăm la ştersăturile noastre şi la petele noastre pseudomagistrale, şi consimţim ca El să adauge trăsăturile şi culorile pe care le preferă!
Care este cel mai bun mod de a trăi Postul Mare? Reînnoirea credinţei, a speranţei şi a carităţii este izvorul spiritului de pocăinţă, care este dorinţa de purificare. Postul Mare nu este numai o ocazie pentru a intensifica practicile noastre exterioare de mortificare: dacă ne-am gândi că este numai aceasta, ne-ar scăpa semnificaţia sa cea mai profundă, pentru că acele acte externe – vă repet – sunt rodul credinţei, speranţei, iubirii.
Un moment unic
Nu putem să considerăm Postul Mare ca o perioadă oarecare, o repetiţie ciclică a anului liturgic. Este un moment unic; este un ajutor divin pe care trebuie să-l primim. Isus trece pe lângă noi şi aşteaptă de la noi – astăzi, acum – o reînnoire profundă.
Postul Mare ne prezintă întrebările fundamentale: creşte fidelitatea mea faţă de Cristos, dorinţa mea de sfinţire? Creşte generozitatea apostolică în viaţa mea de fiecare zi, în munca mea obişnuită, între colegii mei?
Iubirea cu iubire se plăteşte
Apelul Bunului Păstor ajunge până la noi: „Eu te-am chemat pe numele tău”, te-am chemat pe tine, pe nume. Trebuie să răspundem – iubirea cu iubire se plăteşte – spunând: „Iată-mă, pentru că m-ai chemat” (1 Reg III, 5), m-ai chemat, iată-mă: sunt hotărât să nu fac ca timpul Postului Mare să curgă ca apa pe pietre, fără a lăsa urme: mă voi lăsa pătruns, transformat: mă voi converti, mă voi întoarce din nou la Domnul, iubindu-l aşa cum El vrea să fie iubit.
Să ne reamintim încă o dată, în acest Post Mare, că un creştin nu poate fi superficial. Pe deplin angajat în munca sa obişnuită, în mijlocul altor oameni, cu care este egal în toate, activ, angajat, în tensiune, creştinul trebuie, în acelaşi timp, să fie pe deplin în Dumnezeu, pentru că îi este fiu. Filiaţiunea divină este un adevăr plin de bucurie, un mister de mângâiere. Umple întreaga noastră viaţă spirituală pentru că ne învaţă să tratăm, să cunoaştem, să-l iubim pe Tatăl nostru din Cer, şi umple de speranţă lupta noastră interioară, dăruindu-ne simplitatea încrezătoare proprie fiilor celor mai mici. Mai mult: din moment ce suntem fii ai lui Dumnezeu, această realitate ne conduce şi la contemplarea cu iubire şi admiraţie toate lucrurile care au ieşit din mâinile lui Dumnezeu, Tată şi Creator. Astfel, iubind lumea devenim contemplativi în mijlocul lumii.
În Postul Mare, liturgia prezintă consecinţele păcatului lui Adam în viaţa omului. Adam nu vrea să fie un fiu bun al lui Dumnezeu şi se răzvrăteşte. Dar deja răsună neîncetat ecoul lui felix culpa, „fericită vină” pe care Biserica întreagă, plină de bucurie, va cânta în vigilia Paştelui.
Dumnezeu Tatăl, la împlinirea timpurilor, l-a trimis în lume pe Fiul său unul născut pentru a restabili pacea; răscumpăraţi din păcat, adoptionem filiorum reciperemus, să devenim fii ai lui Dumnezeu, eliberaţi de jugul sclaviei, făcuţi capabili de a participa la intimitatea Sfintei Treimi.
Şi astfel i-a fost dăruit omului nou, noului altoi al fiilor lui Dumnezeu, posibilitatea de a salva creaţia întreagă de dezordine, restaurând toate lucrurile în Cristos, în Acela care le-a împăcat cu Dumnezeu. Timp de pocăinţă, deci. Dar pocăinţa, am văzut deja, nu este o datorie negativă.
Postul Mare va fi trăit în acel spirit de filiaţiune pe care Cristos ni l-a dăruit şi care palpită în sufletul nostru. Domnul ne cheamă să ne apropiem de El cu dorinţa de a fi ca El: Fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca fiii săi preaiubiţi, colaborând cu umilinţă dar cu fervoare la propunerea divină de a uni ceea ce este despărţit, de a salva ceea este pierdut, de a ordona ceea ce păcatul omului a răvăşit, de a conduce la scopul său ceea ce s-a îndepărtat de el, de a restabili concordia divină a întregii creaţii.
Tu eşti hotărât să-ţi formulezi propuneri sincere?
Cere de la Domnul ca să te ajute să te deranjezi din iubire pentru el: să pui în tot, cu naturaleţe, parfumul mortificaţiei care purifică; consacră-te în slujba lui fără spectacol, în tăcere, cum se consumă candela care palpită lângă Tabernacol. Şi dacă din întâmplare în acest moment nu reuşeşti să vezi cum să răspunzi în mod concret la cererile divine care bat la inima ta, ascultă-mă bine.
Pocăinţa este...
Pocăinţa este a observa cu exactitate orarul pe care l-ai fixat, chiar dacă trupul opune rezistenţă sau mintea cere să evadeze în vise himerice. Pocăinţa este a te scula la ora justă. Este şi a nu amâna, fără un motiv just, acel lucru anumit care este mai dificil sau mai greu decât altele.
Pocăinţa este de a şti să aduni datoriile tale faţă de Dumnezeu, faţă de alţii şi faţă de tine însuţi, fiind exigent cu tine însuţi pentru a reuşi să găseşti timpul care trebuie pentru orice lucru. Faci pocăinţă când urmezi cu iubire planul tău de rugăciune, chiar dacă eşti obosit, dezgustat sau rece.
Pocăinţa înseamnă a trata mereu cu cea mai mare caritate pe aproapele, începând cu cei dragi ai tăi. Este de a avea grijă cu cea mai mare delicateţe de aceia care sunt suferinzi, bolnavi, întristaţi. Este de a răspunde cu răbdare persoanelor plicticoase şi supărătoare. Este de a întrerupe sau modifica programele noastre când împrejurările, interesele bune şi juste ale altora le cer.
Pocăinţa constă în a suporta cu bunătate miile de contrarietăţi mici ale zilei; în a nu întrerupe ocupaţia ta chiar dacă, în anumit moment, scade elanul cu care ai început-o; a mânca cu plăcere ceea ce este servit, fără a stingheri cu capricii.
Pocăinţa, pentru părinţi şi, în general, pentru cel ce are o datorie de conducere sau educaţie, este de a corecta când este necesar, după felul de greşeală şi condiţiile cu care trebuie să fie ajutat, trecând peste subiectivismele neghioabe şi sentimentale.
Spiritul de pocăinţă ne îndeamnă să nu ne ataşăm în mod dezordonat de schiţa monumentală a proiectelor viitoare, în care am prevăzut deja mişcările noastre şi trăsăturile noastre de maestru. Cât de mulţumit este Domnul când ştim să renunţăm la ştersăturile noastre şi la petele noastre pseudomagistrale, şi consimţim ca El să adauge trăsăturile şi culorile pe care le preferă!
luni, 6 martie 2017
Perioada Postului Mare, un timp de har
Postul Mare este o perioadă specială în care poporul creştin se pregăteşte să celebreze Paştile, centrul mântuirii noastre şi a întregului an liturgic. Această perspectivă pascală susţine şi însufleţeşte perioada Postului Mare care constituie drumul către coparticiparea la moartea şi învierea lui Hristos.
Este un timp propice pentru a sta alături de Maica Sfântă şi de apostolul Ioan lângă Hristos care, pe cruce săvârşeşte pentru întreaga umanitate sacrificiul vieţii sale. Astfel putem să redescoperim dragostea sa infinită dar şi marea suferinţă: durerea şi dragostea formează sufletul creştinismului. În acest sens se poate recunoaşte valoarea încercărilor şi a greutăţilor trăite în unire cu Hristos, Mântuitorul nostru.
„Vor privi la Acela pe care L-au împuns” (Io 19,37): este un timp special pentru a privi…, nu este vorba de o simplă privire, ci de o privire cu inima plină de pocăinţă şi cu credinţă profundă la coasta străpunsă a lui Isus din care a curs „sânge şi apă” (Io 19,34). Sunt simbolurile sacramentelor, în special al euharistiei şi al botezului, precum şi al reconcilierii. În acest sens Biserica ne invită la trăirea experienţei purificării de păcate şi de a ne hrăni cu Trupul şi Sângele lui Isus, hrană ce constituie izvorul reînnoirii spirituale şi întărirea în credinţă şi dragoste, conform angajamentelor de la botezul nostru.
Această perioadă a Postului Mare este un timp de reculegere şi de linişte, exterioară şi interioară pentru a ne pregăti de întâlnirea vitală cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru, de la care primim harul şi puterea de a înfrunta dificultăţile şi luptele zilnice, fără să ne lăsăm „furaţi” de înşelăciunea şi de vanitatea realităţilor lumeşti şi de gălăgia care ne „acoperă” şi ne împiedică să găsim sensul adevărat şi creştin al evenimentelor umane.
Postul Paştilor îmbrăţişează o perioadă de patruzeci de zile, număr ce se află în strânsă legătură cu evenimentele prezente în Biblie: acest număr ne aminteşte de zilele potopului, de anii petrecuţi de poporul Israel în deşert, de zilele şi de nopţile trăite de Moise pe muntele Sinai, de proorocul Ilie în deşert înainte de întâlnirea cu Dumnezeu pe muntele Horeb, de zilele în care locuitorii cetăţii Ninive au făcut pocăinţă. Însuşi Isus a experimentat în deşert lupta împotriva Satanei timp de patruzeci de zile, înainte să înceapă misiunea sa pentru popor; după învierea sa, Isus a rămas pe pământ împreună cu discipolii săi patruzeci de zile, înainte de a se înălţa la cer şi de a şedea la dreapta Tatălui. Din aceste corespondenţe biblice se poate înţelege faptul că perioada postului este într-adevăr un timp de har şi de mântuire, chiar dacă ne aflăm în mijlocul încercărilor şi a dificultăţilor. Toate acestea ne fac să înţelegem că Domnul vine în ajutorul nostru şi ne ajută să trecem peste orice necaz dacă ne abandonăm Lui şi dacă ne schimbăm orientarea sufletului nostru, să nu mai fie absorbit şi îndreptat înspre păcat, ci să fie orientat numai către Dumnezeu, planului său de mântuire pentru noi şi pentru toţi fraţii noştri. Iată de ce postul este un timp pentru o adevărată convertire.
În Evanghelia de la Matei (6,1-6.16-18), Isus spune în mod clar care sunt condiţiile pentru a trăi cât mai eficace Postul Mare. Sunt trei: în primul rând rugăciunea vie şi sinceră; apoi un angajament concret lapost, nu doar de la mâncare, ci şi de la distracţii, de la păcate, de la gălăgie şi de la bârfe; apoi ultima condiţie o constituie dragostea generoasă în a oferi ajutor fraţilor noştri aflaţi în nevoi, nu doar cu bani, ci şi cu îngrijire, cu răbdare, cu încurajare şi cu compasiune.
Astfel drumul postului către Paşti îşi recapătă rolul său esenţial, acela de a fi o apropiere progresivă de minunatele evenimente ale mântuirii noastre înfăptuite de Hristos prin patima, moartea şi învierea sa. Prin urmare, ţinând cont de aceste condiţii, ceva nou se întâmplă în noi: se înnobilează gândurile, se purifică dorinţele, se îmbunătățesc faptele. Asta înseamnă că misterul Sfintelor Paşti acţionează şi împreună cu Hristos sufletul nostru învie la o nouă viaţă.
Pr. Aurel Rus
Abonați-vă la:
Postări (Atom)