Tot al Tău sunt Doamne! este sau nu acest gând și al tău?!?
!
Cristos ne invită ca în fiecare Duminică să-L căutăm pentru a răspunde chemării Lui. Să intrăm în netimp cu El, să fim lângă rana de la pieptul Său rănit, un timp, tăcuți și lepădați de cele lumești!
Trăim în timpuri când nevoile mercantile ne copleșesc. Dorința de „a avea” o depășește pe aceea de „a da”. Uităm în tot acest tăvălug de nevoi că cea mai importantă este cam mereu neglijată.
Am învățat de la „Vulpea TV” să ne cuibărim în case cu telecomanda în mână... să conducem viața înspre ceva plăcut. Virtualul ne-a cufundat în lumea lui încât nu mai vrem să renunțăm decât la real. Vedem timpul altfel, deși trece, iar uneori în zadar... a trecut o oră, încă o jumătate, și iar este noapte, mâine începe plictisul continuu numit școală, liceu, facultate, loc de muncă...
a
Nu ne facem timp pentru revigorare! Așa cum trupul are nevoie de odihnă, hrană etc. la fel are nevoie inima noastră, interiorul... dar Duminica mergem la munte (nu mai pomenesc și alte locuri)... of, dacă am învăța de la acele creste să ne unim și noi cu cerul... dar ce învățăm? Învățăm să cultivăm mizeria, limbajul brutal al celui puternic... și la final dacă am face un calcul...
Da, istoria lepădării de Dumnezeu și Biserică își are începuturile altundeva... Am văzut părinţi care-şi duceau copiii de mână în iad… Duminica şi în sărbători numai spre Biserică nu-i îndreptau!
a
Calea spre iad este pavată cu intenții bune! spunea Dante, bine mai spunea. Căci noi credem că intențiile noastre bune pot fi bune și în fața Lui, nimic mai fals. Nu tot ce ne face nouă plăcere este cu adevărat sănătos și de lăudat. NU! Mulți vor întreba atunci... Dar ce este bine? Păi da, răspunsul stă bine mersi în Biblia aceea plină de praf, în Bisericile ce se văd tot mai goale cu Christi părăsiți, ca în „Lumea civilizată” a Occidentului să se reprofileze aceste locuri de cult, căci iubiții „creștini” nu mai au nevoie, nevoile lor sunt de altă natură!
a
Dacă am avea libertatea de a realiza numai ce vrem fără a exista nici cel mai mic impediment, în scurt timp ne-am autodistruge!
a
Problema lucrurilor și acțiunilor efemere este faptul că ne transformă viața în ceva efemer.
a
Deci va mai trece o zi fără mulțumire, fără un gând înălțat, fără o mică meditație... și suntem fericiți... dar... până când?!?
aa
Tocmai îmi plânge o pleoapă... robinetul iar s-a stricat... imi picură inima...
