23.03.2011, Vatican (Catholica) - Într-o săptămână, o pagină Facebook creată pentru Papa Ioan Paul al II-lea în vedea apropiatei sale beatificări a atras aproape 33.000 de fani. Iar numărul fanilor paginii create de Radio Vatican şi de Centrul de Televiziune a Vaticanului cu acordul Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, creşte minut de minut.
În doar câteva zile, materialele video publicate pe pagină, precum şi pe noul canal YouTube, au fost vizionate de 50.000 de ori în medie; unele au fost accesate şi de peste 100.000 de ori. Pagina Facebook a strâns deja două milioane de vizite. Pr. Federico Lombardi, directorul Radio Vatican şi al Centrului de Televiziune al Vaticanului, a spus că Sfântul Scaun este “foarte bucuros de modul cum decurg lucrurile”. “Prin această iniţiativă noi am răspuns tuturor celor ce ne-au cerut să folosim reţelele sociale pentru pregătirea beatificării”, eveniment prevăzut pentru 1 mai.
Pr. Lombardi a mai spus că săptămâna aceasta vor fi oferite materiale video cu Papa vorbind în diferite limbi, din cadrul călătoriilor sale prin lume, dar şi de la momente din Vatican. Până acum au fost publicate 40 de clipuri. O serie de materiale rezumă câte un an din pontificatul Papei, accentul căzând pe călătorii. Mai jos puteţi vedea anul 1999, când Pontiful de origine poloneză a vizitat şi România.
Cuvintele noastre trebuie sa se regaseasca in Cuvantul Vietii. Cuvintele noastre au sens, au valoare doar daca marturisesc Viata; in rest, totul e desertaciune... Se cuvine, de asemenea, conform Scripturii, sa spunem ceea ce e da, da si ceea ce e nu, nu, caci ce-i mai mult de la cel rau este (cf. Matei 5, 37).
Asistam in ziua de azi la o pervertire a cuvintelor, mai ales a celor ce au conotatie spirituala, moral-religioasa. In mediile culturale se vehiculeaza des vorbe cu sens deturnat. E chiar la mare cautare sa filosofezi pe astfel de teme... La ce ma refer?
Spre exemplu, ce intelege lumea desacralizata de azi, prin a fi "conservator" sau "traditionalist"? Pentru ea inseamna a fi inchistat, invechit, anacronic... Biserica noastra, insa, si-a asumat acesti termeni pretiosi, chiar si in unele definitii, bineinteles fara a le da sens peiorativ. A conserva ceea ce e valoros, a pastra traditia nu poate fi decat un lucru pozitiv.
"A fi bisericos" inseamna a merge des la biserica si a respecta invatatura, poruncile si prescriptiile Bisericii, insa pentru multi expresia se traduce prin "a fi bigot", "a fi habotnic"!
De asemenea, ce spune lumea actuala ca inseamna "dogmatic"? Oare nu limitat, inchistat, redus, circumscris, preconceput!? Noi, crestinii ortodocsi spunem insa ca dogmatica ne clarifica adevarul revelat, ne expune sistematic dogmele, definindu-ne deci adevarul de credinta. De vom marturisi o alta invatatura devenim eretici si nu mai avem partasie cu Hristos - Adevarul...
Azi e la mare cautare sa "gandesti liber", insa putini si traiesc realmente liberi, din ce in ce mai putini, caci ceilalti inca nu stiu ca si pentru ei este valabila afirmatia: adevarul va va face liberi...
Un alt exemplu: Pentru crestini, "saracii cu duhul" sunt cei smeriti (intr-una dintre interpretarile patristice), pentru lumea de azi ei sunt prostii, naivii... Chipurile, pe acestia i-ar ferici Bunul Dumnezeu...
Noi numim "mironosite" pe curajoasele si marturisitoarele femei "purtatoare de mir" care vin la mormantul Domnului; lumea de azi insa numeste mironosite pe fetele fandosite, sclifosite, usor fatarnice si viclene si pe cele care vor sa para mai evlavioase decat sunt. De aici si concluzia falsa - in ochii unor necredinciosi - ca aproape orice fata evlavioasa de fapt... "face pe mironosita".
Apropo de fete, in urma cu vreo cincisprezece ani, daca spuneai despre cineva ca e "fata buna", toti intelegeau ca are inima buna. Astazi, cand tinerii spun despre o fata ca "e buna", ei fac referire la trup, referire cu conotatie sexuala evidenta.
Pudoarea e definita ca fiind "sentimentul de sfiala, de jena, de decenta manifestat in comportamentul cuiva; prin extensiune - curatenie morala"[50]; ea este insa asociata mai mereu si definita ca "falsa pudoare", iar daca-i falsa trebuie lepadata. Ce se cere a fi lepadata? Falsa pudoare. Ce se leapada insa? Chiar pudoarea!
E dureros si nedrept ca astfel de cuvinte s-au "travestit", ca li s-a denaturat sensul profund moral-religios. De ar fi doar acestea... Insa si "evlavia", "smerenia", "jertfa" sunt deja cuvinte prea grele pentru lumea postmoderna conectata la internet... Ele parca sunt aduse de la muzeu, prea miros "a bunica", a naftalina, a traditie.
Biserica mileniului III e datoare sa lamureasca si uneori chiar sa ia atitudine cu demnitate fata de astfel de deturnari de sens, caci nu e bine sa lasam prea mult cuvantul pe seama "fauritorilor de basme" si a "ritorilor nebuni", caci scris este ca vom da raspuns pentru fiecare cuvant pe care-l vom rosti, si se cuvine deci sa pazim turma. Teologul are Cuvantul si inca nadajduiesc sa aiba si ultimul cuvant. Si chiar mai mult decat atat - nadajduiesc ca ne vom creste pruncii intr-o tara ce va pune pret pe cuvantul teologului pentru simplu motiv ca acesta nu-i al Lui, ci e din Cuvantul Vesnic "prin care toate s-au facut"...
Sa vorbim lumii cu cuvinte noi si vii, sa-i descoperim sensurile pervertite de aculturatii zilelor noastre, sa cuvantam pe-nteles in agora acestui veac, sa ne deschidem spre lume. Si sa-i vorbim cu dragoste. Invierea Domnului ne invata ca doar dragostea e mai puternica decat moartea. Sa nu ne lasam amagiti de o falsa conceptie despre ravna, sa nu confundam ravna pentru credinta cu agresivitatea noastra, spunea Sfantul Ignatie Briancianinov in Despre inselare[51]. Sa indreptam pe aproapele fara patima, caci si noi suntem pacatosi, nicidecum sfinti.
Cred ca vom fi judecati si pentru tacerea noastra, pentru jena noastra de a nu parea ridicoli in fata lumii. E vremea sa strigam in pustia acestui veac (ce nu se arata deloc a fi religios ori mistic), sa strigam convingator, fara patima, ci cu dragoste, ca si odinioara Inaintemergatorul. Acum e vremea! De n-o vom face acum s-ar putea sa vina ziua cand nu ne vom mai intelege unii cu altii.
[50] DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996, p. 868.
[51] Vezi Despre ravna sufleteasca si cea duhovniceasca (p. 11 si urm.), in Sfantul Ignatie Brianceaninov, Despre inselare, Schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 1999.
Sursa: http://www.laurentiudumitru.ro/carti.php?id=2&cap=40
“Sunt sigur că există încă undeva un loc pentru Dumnezeu în lume!”, afirmă Stefano Fontana în cartea “Perioada Papei incomod”, publicată de Cantagalli în colaborare şi cu contribuţia Fundaţiei “Magna Charta”. Stefano Fontana este director la Observatorului internaţional “Cardinal Van Thuan” despre Doctrina Socială a Bisericii, consultant al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace şi director al săptămânalului diecezan din Trieste “Vita Nuova”.
În lucrare, Fontana explică faptul că “Perioada Papei incomod” reuneşte 100 de etape ale unui catolicism postideologic – sunt trei ani de articole publicate în ziarul online “L’Occidentale”, de la răpirea pr. Giancarlo Bossi în Filipine la problema preoţilor pedofili, până la Curtea Neamurilor, referendumul despre minarete şi admisibilitatea vălului musulman. “Dar nu este o recitire la modă”, subliniază autorul, care precizează: “Eu sunt încă un catolic care ascultă de Papa”. Vă oferim în continuare interviul dat de autor pentru Agenţia Zenit, publicat în traducere pe Ercis.ro.
- Pentru ce acest Papă este incomod?
- Au fost scrise multe cărţi, în aceste ultime luni, pentru a încerca să se explice pentru ce acest Papă este incomod. Ele au scos în evidenţă diferite motivaţii. Motivul principal, după părerea mea, este însă acesta: reafirmând că creştinismul este religia adevărată, acest Papă a provocat două consecinţe explozive: prima a fost că a interpelat lumea să îşi pună întrebări cu privire la propriul adevăr; a doua a fost că a pretins un rol public pentru religia creştină. Este vorba de două cereri exigente pe care multe sectoare, atât din lume cât şi din Biserică, le acceptă cu greu şi pe care adesea le combat în mod deschis.
A prezenta creştinismul ca adevăr comportă faptul că lumea, dacă acceptă în mod laic provocarea şi nu o înlătură în mod fideist sau ideologic, este chemată să reanalizeze propriul adevăr, ba chiar tema adevărului ca atare, după ce mii de filozofii au spus, şi continuă să spună, că adevărul nu există. Acest lucru înseamnă un mare efort şi de aceea Papa este incomod. Apoi a cere lumii să recunoască creştinismului un rol public, deoarece este purtătorul unui adevăr indispensabil pentru convieţuirea socială, a cere pentru Dumnezeu un loc în lume, se izbeşte de o viziune consolidată despre convieţuirea socială şi politică lipsită de fundamente absolute.
A reconverti o mentalitate atât de răspândită este greu şi dureros şi pentru aceasta Papa este incomod. Incomod şi în cadrul Bisericii, pentru că cele două puncte pe care tocmai le-am amintit au fost însuşite şi de mulţi catolici. Papa Benedict al XVI-lea predică două lucruri: că Dumnezeu este iubire şi că Dumnezeu este adevăr. El este incomod mai ales din cauza celei de-a doua afirmaţii. De fapt, lumea acceptă într-un fel ca creştinismul să vestească un adevăr propus cu iubire, dar nu acceptă ca să propună o iubire care să respecte adevărul.
- Care sunt temele şi argumentele propuse de Papa Benedict al XVI-lea care se ciocnesc mai mult cu “modele” care par să prevaleze în lume?
- Să ne gândim de exemplu la toate aşa-numitele “principii nenegociabile”. Ele sunt combătute – repet, nu numai în lume, ci şi în Biserică – din două motive care ne duc din nou la ceea ce v-am spus mai sus, răspunzând la prima întrebare. Primul motiv este că societatea actuală consideră că nu există nimic “nenegociabil”, adică nimic adevărat sau fals, bun sau rău, în mod absolut. Al doilea motiv este că pentru a exista principii “nenegociabile”, trebuie să existe un loc pentru Dumnezeu în lume. Fără Dumnezeu, totul este negociabil. Pentru acest motiv “principiile nenegociabile” ale vieţii, familiei, libertăţii de educaţie devin încontinuu terenuri de “incomoditate” ale acestui Papă.
Apoi, desigur, există motive mai specifice. De exemplu tema liturgiei, sau cea a evaluării Conciliului Vatican II, cea a folosirii prezervativului în lupta împotriva SIDA sau cea a femeilor-preot. Însă, până la urmă, toate aceste teme mai specifice pot fi orientate la cele pe care le-am expus mai sus. Logica lumii ar vrea să împiedice logica Bisericii de a exista şi ar vrea ca şi ea să se uniformizeze cu logica lumii. Există egalitate de drepturi între oameni? Atunci de ce o femeie nu are dreptul de a deveni preot? Există dreptul la libertate? Şi atunci de ce nu s-ar putea procrea aşa cum se vrea? Democraţia nu este o valoare? Şi atunci pentru ce nu poate fi o democraţie liturgică cu fiecare comunitate care îşi inventează propria sa liturgie? După cum se vede, lumea nu acceptă ca religia creştină să exprime un adevăr şi ar vrea să extindă la ea adevărul lumii. Însă Papa spune tocmai contrarul. Nu pentru a nega adevărurile naturale, ci pentru a spune că dacă sunt private de lumina supranaturalului şi ele se pierd pe drum. Este deci de înţeles că acest Papă, chiar cu delicateţea care îl caracterizează, atinge toţi nervii descoperiţi ai lumii şi chiar ai atâtor sectoare ale Bisericii.
- Este foarte răspândită ideea că Biserica Catolică este moralistă, dar în carte dumneavoastră susţineţi o altă idee despre Biserică. Ne-o puteţi ilustra?
- Moralismul nu ţine cont de adevăr, care, aşa cum am spus deja, este mesajul principal al acestui Papă. Se imaginează adesea o Biserică numai caritate fără adevăr, numai pastoraţie fără doctrină. Dar nu este aşa. Este suficient ca o persoană să vorbească despre “etică” şi imediat catolicii o susţin. Să nu ne grăbim… despre ce etică este vorba? Ce antropologie se află în spatele acelor propuneri? Cu privire la principiile nenegociabile ce părere există? Acelaşi lucru trebuie spus pentru dezvoltare, pentru pace, pentru protejarea mediului. Adesea este vorba de forme de solidaritate fără adevăr, deci inumane. Chiar în aceste zile sunt angajat să analizez compatibilitatea dintre teza descreşterii a lui Serge Latouche şi ceea ce spune Caritas in veritate. Este vorba de două moduri complet diferite de a trata problema, însă pentru mulţi catolici descreşterea şi apoi dezvoltarea sunt în mod autentic creştine numai pentru că vorbesc despre dreptate, despre egalitate şi despre sobrietate. Mergând mai în profunzime se vede că nu este aşa. Lumea trebuie iubită, dar tocmai pentru că trebuie iubită trebuie chemată din nou la propriul adevăr. Moralismul este o iubire fără adevăr, care însă nu este iubire, ci instrumentalizare a celuilalt.
- Dumneavoastră susţineţi că Evanghelia singură nu este suficientă pentru a face să se înţeleagă importanţa revoluţionară a creştinismului. Susţineţi validitatea învăţăturilor Magisteriului şi necesitatea dimensiunii publice a Bisericii. Ne puteţi explica de ce?
- “Evanghelia este suficientă” este un slogan folosit frecvent de unii catolici. Însă se ştie că Evanghelia (sau Cuvântul) este inseparabilă de Tradiţie (care, între altele, a anticipat din punct de vedere cronologic Evanghelia scrisă) şi de Magisteriul Bisericii. Cele trei dimensiuni formează unica realitate a depositum fidei, acela în care cred catolicii. Toate trei au o semnificaţie cristologică: a crede în Isus Cristos înseamnă a crede în unitatea indisolubilă a celor trei dimensiuni. Atunci când se face apel la spiritul Evangheliei împotriva Bisericii, sau când se face apel la personaje profetice care însă spun în mod sistematic lucruri contrare celor învăţate de Papa, sau când se recurge la un spirit al Conciliului în contrast cu ceea ce Biserica învaţă despre Conciliu, nu se respectă adevărul Bisericii şi se face imposibilă o prezenţă publică a religiei catolice. În mod inevitabil aceasta este privatizată şi spiritualizată şi nu poate exprima în mod adecvat ajutorul pe care poate şi trebuie să îl dea la construirea comunităţii sociale şi politice.
Sursa: http://www.catholica.ro/2011/03/23/papa-benedict-al-xvi-lea-un-papa-incomod
Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif din Iaşi anunţă apariţia, în colecţia “Studii Biblice”, a cărţii “Pagini dificile ale Noului Testament”, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Lucrarea, accesibilă din toate punctele de vedere, îşi propune să ofere cititorilor o explicaţie cu privire la câteva teme din Noul Testament, făcând o legătură între acestea şi unele evenimente istorice, mai recente sau mai îndepărtate, precum şi folosindu-se de unele teme sau opere literare, dar referindu-se şi la unele subiecte care, de-a lungul istoriei creştinismului, au stârnit polemici.
Ca şi în cartea “Pagini dificile ale Vechiului Testament”, scrisă tot de acelaşi autor, temele tratate au stârnit dintotdeauna curiozitatea prin caracterul lor enigmatic, simbolic. Autorul abordează teme precum autorii cărţilor Noului Testament, stabilind, prin argumentele unor exegeţi, o cronologie a apariţiei scrierilor Noului Testament; cărţile apocrife, despre care autorul spune că au două scopuri: răspândirea gnosticismului şi umplerea unor goluri din viaţa lui Isus cu povestiri fantastice, pentru a satisface curiozitatea. Din Cartea Apocalipsului sunt dezvoltate o serie de teme, cum ar fi semnificaţia numerelor, identitatea fiarei şi explicaţia caracteristicilor sale, interpretarea ecleziologică şi mariană a femeii.
O altă temă dezvoltată este cea a Neprihănitei Zămisliri, despre care autorul spune că nu este exprimată explicit şi clar în Biblie, dar e conţinută implicit în texte precum Geneza 3,15, Luca 1,28.42-43. Sunt prezentate teme din istoria Bisericii care au stârnit polemici sau reprezintă probleme actuale, precum Biblia şi icoanele, stabilirea datei Paştelui, sfârşitul lumii. Printre temele dezvoltate se mai numără paradisul, purgatoriul şi iadul, dar şi problema reîncarnării, prezentând istoria apariţiei şi trecerii de la un popor la altul a acestei doctrine, ajungând până în zilele noastre. Cartea are un limbaj plăcut, pe înţelesul tuturor. De aceea, este recomandată tuturor celor care manifestă un interes pentru o înţelegere mai profundă a Noului Testament.
Sursa: Ercis.ro
Sursa> http://www.catholica.ro/2011/03/22/pr-claudiu-dumea-pagini-dificile-ale-noului-testament/
Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif din Iaşi anunţă apariţia cărţii “Pagini dificile ale Vechiului Testament”, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea a apărut în colecţia “Studii Biblice”, şi se doreşte a fi un ghid pentru cei care sunt la începutul drumului de aprofundare şi de înţelegere a Sfintei Scripturi. “O călătorie într-o ţară străină, unde nu cunoşti nici drumurile, nici limba, nici obiceiurile, se transformă într-un eşec fără un ghid care să te călăuzească. A deschide Biblia înseamnă a pleca într-o călătorie într-un ţinut necunoscut şi misterios. Fără o călăuză înţeleaptă, călătoria se poate încheia cu un eşec”, îşi începe pr. Claudiu Dumea cartea.
Lucrarea conţine câteva teme importante din Vechiul Testament care au trezit dintotdeauna curiozitatea, dar şi o dificultate în a fi înţelese, teme precum creaţia, păcatul originar, turnul Babel, legea talionului etc. În stilul său specific, pr. Dumea, cunoscut pentru numeroasele cărţi publicate, explică şi încurajează studiul Sfintei Scripturi, transmiţând cititorului că “este greşit să se creadă că Biblia este o carte ermetică, scrisă în întregime într-un limbaj cifrat, accesibil doar câtorva iniţiaţi. Cele câteva pagini care prezintă dificultăţi în a fi înţelese sunt ca nişte puncte negre pe un fond extrem de luminos”. Temele tratate au un caracter simbolic, şi de aceea sunt explicate pornind de la izvoarele istorice, continuând cu interpretarea simbolului, ajungându-se la o concluzie practică, în care este evidenţiat rolul lui Dumnezeu în evenimentul descris.
De asemenea, pr. Dumea precizează şi rolul pe care trebuie să îl aibă ştiinţele moderne în explicarea evenimentelor biblice, limitându-le la adevăratul lor scop, întrucât oamenii de ştiinţă calcă adesea pe teritoriul simbolic al Bibliei, interpretând-o într-un sens greşit. De exemplu, în concluzia despre creaţie, părintele spune: “Dacă înţelegem că povestirea biblică a creării lumii nu are nimic de-a face cu ştiinţa geologică sau astronomică, ci numai cu adevărurile religioase descoperite de Dumnezeu, ne dăm seama că un conflict între Biblie şi ştiinţă nu poate exista. Biblia nu luptă împotriva ştiinţei, ci împotriva ateismului, a panteismului, a dualismului, a politeismului, a materialismului care exclud providenţa din istoria Universului, şi a tuturor erorilor de ordin religios şi moral”. Este explicat şi rolul acestor evenimente pentru creştini, cum trebuie privite de către aceştia, care este scopul prezenţei lor în textul sacru; pentru aceasta, sunt făcute multe referinţe la Noul Testament şi la Cristos.
Vazand cat sunt altii de necajiti, tanarul nu s-a mai gandit, de atunci, decat la un lucru: cat de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce si-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpara: sanatatea cu tot ce izvoraste din ea – putere de munca, bucurie si voie buna.
Acum isi dadea seama ca sunt oameni care au ramas ologi in urma unor accidente. Dar picioarele sale il puteau duce oriunde. Altii au ramas orbi. El putea sa vada, insa, clipa de clipa, toate frumusetile din jurul sau. Exista si unii oameni care, din pacate, sunt orbi si ologi sufleteste, pentru ca sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranta si dragoste. Acestia sunt cu adevarat nefericiti.
Cu cat vei fi mai binevoitor, cu atat sufletul tau va avea mai multa liniste. Cel rau si zgarcit nu da niciodata nimic, nici macar un pahar cu apa sau un sfat, chiar daca aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalti?
Daca ne vom uita in jurul nostru vom vedea ca nimic nu traieste doar pentru sine, pana si un copac obisnuit – chiar daca nu ne ofera fructe, ne da cel putin posibilitatea sa ne odihnim un minut la umbra lui.
“Cel bun vede bunatatea peste tot; cel rau, nicaieri.”
Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=4
