23 Martie – Eşec
Atunci când Napoleon planifica să invadeze Anglia (noiembrie 1803), unul dintre consilierii lui încerca să-l facă să se răzgândească în faţa dificultăţii operaţiunii. Unul dintre marele obstacole pe care le vedea consilierul era trecerea canalului Mânecii. Împăratul îi răspunse:
-Este o groapă peste care se trece, dacă există curaj pentru aceasta. Niciodată nu am face nimic dacă vrem să asigurăm dinainte reuşita acţiunii noastre.
Teama de eşec este foarte umană. În schimb, această teamă, ca de altfel toate temerile, este paralizantă. Cel mai rău eşec este acela de a nu face ceea ce trebuie să facem de teamă faţă de eşec.
Ne revine să punem din partea noastră toate mijloacele, umane şi supranaturale, pe care le putem pune. Rezultatul este un eşec? Dacă am făcut ceea ce puteam face, nu suntem responsabili de eşec nici în faţa lui Dumnezeu nici în faţa propriei noastre conştiinţe. Suntem responsabili de punerea mijloacelor, nu de rezultat.
Este bine să avem prezent acest adevăr la momentul acceptării unui angajament, la momentul încercării de a-i ajuta pe ceilalţi, la momentul când facem ceea ce trebuie să facem. Să nu eşuăm din teama de a eşua.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
vineri, 23 martie 2012
joi, 22 martie 2012
Cuvântul sculptează
22 Martie – Minune nepotrivită
Despre toate profesiile s-au făcut şi se povestesc multe bancuri şi poante. Restaurantele şi ospătarii nu fac deloc excepţie. Ca acel ospătar care îl întreabă pe clientul său după ce acesta a mâncat:
-Cum aţi găsit biftecul, domnule?
-De minune, ştii? De minune!
Clientul ar fi preferat să găsească acel biftec natural şi nu „de minune”.
De prea multe ori „minunea” pare că este prezentă în viaţa noastră: „a scăpat ca prin minune”, „a luat examenul ca prin minune”, „a câştigat ca prin minune”… Ce există în spatele acestei expresii „de minune”, „ca prin minune”? O cârpăceală, o lucrare prost făcută care, „ca prin minune”, nu produce efectele dezastruoase care ar fi de aşteptat.
Soluţia ar fi să facem bine ceea ce facem. În felul acesta „minunea” va apărea ne-necesară. Este clar că a face lucrurile bine costă mai mult decât a aştepta „minunea”. Costă mai mult, însă este mai cinstit şi mai sigur.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
Despre toate profesiile s-au făcut şi se povestesc multe bancuri şi poante. Restaurantele şi ospătarii nu fac deloc excepţie. Ca acel ospătar care îl întreabă pe clientul său după ce acesta a mâncat:
-Cum aţi găsit biftecul, domnule?
-De minune, ştii? De minune!
Clientul ar fi preferat să găsească acel biftec natural şi nu „de minune”.
De prea multe ori „minunea” pare că este prezentă în viaţa noastră: „a scăpat ca prin minune”, „a luat examenul ca prin minune”, „a câştigat ca prin minune”… Ce există în spatele acestei expresii „de minune”, „ca prin minune”? O cârpăceală, o lucrare prost făcută care, „ca prin minune”, nu produce efectele dezastruoase care ar fi de aşteptat.
Soluţia ar fi să facem bine ceea ce facem. În felul acesta „minunea” va apărea ne-necesară. Este clar că a face lucrurile bine costă mai mult decât a aştepta „minunea”. Costă mai mult, însă este mai cinstit şi mai sigur.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
miercuri, 21 martie 2012
Cuvântul sculptează
21 Martie – Abundenţa
Un tânăr îl întreabă pe un prieten despre fratele său, mai mare decât ei:
-Ce face fratele tău, lucrează sau învaţă?
-Nu lucrează nici nu învaţă.
-Şi de ce nu lucrează?
-Spune că nu este de lucru.
-Cum nu este de lucru, când este muncă din abundenţă.
-Da, însă fratelui meu nu-i place abundenţa.
Există oameni care au nevoie să muncească; aceştia caută de muncă şi suferă pentru că nu găsesc. De asemenea există oameni care fug de muncă şi caută să trăiască – chiar dacă prost – pe seama muncii celorlalţi.
Acestora din urmă ar trebui să li se spună ceea ce Sfântul Paul le scria creştinilor din Tesalonic: „Şi atunci când eram printre voi vă dădeam acest îndemn: dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce” (Tes 3, 10).
Nu este deloc creştineşte a încerca să mănânci fără să munceşti. Nici a da de mâncare celui care nu vrea să se ajusteze muncii nu este deloc creştineşte.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
Un tânăr îl întreabă pe un prieten despre fratele său, mai mare decât ei:
-Ce face fratele tău, lucrează sau învaţă?
-Nu lucrează nici nu învaţă.
-Şi de ce nu lucrează?
-Spune că nu este de lucru.
-Cum nu este de lucru, când este muncă din abundenţă.
-Da, însă fratelui meu nu-i place abundenţa.
Există oameni care au nevoie să muncească; aceştia caută de muncă şi suferă pentru că nu găsesc. De asemenea există oameni care fug de muncă şi caută să trăiască – chiar dacă prost – pe seama muncii celorlalţi.
Acestora din urmă ar trebui să li se spună ceea ce Sfântul Paul le scria creştinilor din Tesalonic: „Şi atunci când eram printre voi vă dădeam acest îndemn: dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce” (Tes 3, 10).
Nu este deloc creştineşte a încerca să mănânci fără să munceşti. Nici a da de mâncare celui care nu vrea să se ajusteze muncii nu este deloc creştineşte.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
marți, 20 martie 2012
Cuvântul sculptează
20 Martie – Profesionalism
Un delincvent obişnuit, judecat în nenumărate rânduri pentru tâlhării şi furturi neîncetate, este adus pentru a nu ştiu câta oară în faţa comisiei, acuzat de faptele dintotdeauna. Funcţionarul îi pune întrebările „ritualului”: nume, prenume, starea, domiciliul şi, din rutina formulei:
-Profesia?
-Controlor de proprietăţi.
-Cum spui?
-Ceea ce auziţi: controlor de proprietăţi. Dacă aţi vedea dumneavoastră controalele minuţioase pe care le fac la domiciliile pe care le vizitez!
Pentru a fi un bun creştin trebuie să fii un om bun, iar a fi om bun presupune să fii un bun profesionist.
Însă nu este de ajuns să fii un bun profesionist. Trebuie ca şi profesia să fie bună. Iar bunătatea profesiei depinde de beneficiul pe care îl aduce societăţii.
La momentul alegerii şi al exercitării profesiei, un creştin trebuie să se întrebe, în primul rând, ce profit aduce acea ocupaţie societăţii. Nu întotdeauna ceea ce străluceşte mai tare este şi mai folositor.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
Un delincvent obişnuit, judecat în nenumărate rânduri pentru tâlhării şi furturi neîncetate, este adus pentru a nu ştiu câta oară în faţa comisiei, acuzat de faptele dintotdeauna. Funcţionarul îi pune întrebările „ritualului”: nume, prenume, starea, domiciliul şi, din rutina formulei:
-Profesia?
-Controlor de proprietăţi.
-Cum spui?
-Ceea ce auziţi: controlor de proprietăţi. Dacă aţi vedea dumneavoastră controalele minuţioase pe care le fac la domiciliile pe care le vizitez!
Pentru a fi un bun creştin trebuie să fii un om bun, iar a fi om bun presupune să fii un bun profesionist.
Însă nu este de ajuns să fii un bun profesionist. Trebuie ca şi profesia să fie bună. Iar bunătatea profesiei depinde de beneficiul pe care îl aduce societăţii.
La momentul alegerii şi al exercitării profesiei, un creştin trebuie să se întrebe, în primul rând, ce profit aduce acea ocupaţie societăţii. Nu întotdeauna ceea ce străluceşte mai tare este şi mai folositor.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
luni, 19 martie 2012
Cuvântul sculptează
19 Martie – Lemnar trândav
La un lemnar, care avea faimă de muncitor cam leneş, vine un client şi-l întreabă:
-Poţi să-mi faci o măsuţă de noapte?
-Da’ bine, omule – răspunde lemnarul – mi-e greu să lucrez de zi iar tu vrei să ţi-o fac de noapte?
A lucra fără chef este o adevărată tortură, însă problema, vina, nu este atât a muncii cât a muncitorului, a muncitorului rău.
A detesta propria muncă înseamnă a se condamna la o viaţă goală şi amară. Şi în acest caz este valabilă zicala: „Orice păcat poartă în sine penitenţa”.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
La un lemnar, care avea faimă de muncitor cam leneş, vine un client şi-l întreabă:
-Poţi să-mi faci o măsuţă de noapte?
-Da’ bine, omule – răspunde lemnarul – mi-e greu să lucrez de zi iar tu vrei să ţi-o fac de noapte?
A lucra fără chef este o adevărată tortură, însă problema, vina, nu este atât a muncii cât a muncitorului, a muncitorului rău.
A detesta propria muncă înseamnă a se condamna la o viaţă goală şi amară. Şi în acest caz este valabilă zicala: „Orice păcat poartă în sine penitenţa”.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
duminică, 18 martie 2012
Cuvântul sculptează
18 Martie – Sforăieli periculoase
-Doctore – îi spune un pacient medicului său – am o mare problemă.
-Ce ai omule?
-Sforăiesc foarte tare atunci când dorm.
-Şi e limpede că soţia ta se supără, pentru că o trezeşti.
-Nu, nu e asta. Eu sunt necăsătorit şi dorm singur.
-Aha, atunci nu e nici o problemă.
-Nu e nici o problemă? Păi din cauza asta am fost dat afară deja de la cinci locuri de muncă.
Locul de munca nu este un loc potrivit pentru dormit, iar dacă se sforăie, pe lângă faptul că este nepotrivit, este şi riscant. Cu excepţia cazului când cineva este plătit pentru că sforăieşte.
A dormi la lucru este semn de slabă dăruire în muncă. Cu cât mai mică este dăruirea, mai mare este oboseala şi plictiseala pe care le produce.
Atunci când cineva visează la alt lucru pe care l-ar putea face şi nu pune suflet în ceea ce face, îşi amărăşte viaţa. Satisfacţia în muncă este, în mare parte, mai degrabă consecinţa dăruirii decât a tipului de muncă.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
-Doctore – îi spune un pacient medicului său – am o mare problemă.
-Ce ai omule?
-Sforăiesc foarte tare atunci când dorm.
-Şi e limpede că soţia ta se supără, pentru că o trezeşti.
-Nu, nu e asta. Eu sunt necăsătorit şi dorm singur.
-Aha, atunci nu e nici o problemă.
-Nu e nici o problemă? Păi din cauza asta am fost dat afară deja de la cinci locuri de muncă.
Locul de munca nu este un loc potrivit pentru dormit, iar dacă se sforăie, pe lângă faptul că este nepotrivit, este şi riscant. Cu excepţia cazului când cineva este plătit pentru că sforăieşte.
A dormi la lucru este semn de slabă dăruire în muncă. Cu cât mai mică este dăruirea, mai mare este oboseala şi plictiseala pe care le produce.
Atunci când cineva visează la alt lucru pe care l-ar putea face şi nu pune suflet în ceea ce face, îşi amărăşte viaţa. Satisfacţia în muncă este, în mare parte, mai degrabă consecinţa dăruirii decât a tipului de muncă.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
sâmbătă, 17 martie 2012
Cuvântul sculptează
17 Martie – Preotul şi şoferul
Un preot, având bine-meritata faimă de plictisitor în predicile sale interminabile, călătorea într-un autobuz plin de călători. Şoferul conducea nebuneşte, tăind curbele şi depăşind în pante fără vizibilitate când, deodată, apare un camion în faţă. În urma manevrei bruşte pe care a făcut-o pentru ca să evite impactul, vehiculul cade într-o prăpastie şi mor şoferul şi preotul. Ajungând amândoi în Cer îi întâmpină sfântul Petru:
-Tu conduceai autobuzul? – întreabă el.
-Da, îmi pare rău – răspunde mâhnit omul.
-Bine, poţi să treci şi să te desfeţi cu Slava Domnului – spune sfântul Petru. Apoi se îndreaptă către preot şi îl întreabă:
-Dar tu cine eşti?
-Sunt preotul de la parohia Sfântul Pancraţiu de Matorroso.
-Hm… Ia-ţi lucrurile şi du-te în Purgatoriu.
-În Purgatoriu…?
-Da, şi mulţumeşte-te că nu te trimit direct în iad – îl apostrofează portarul ceresc.
-Bine, dar de ce îl primeşti în cer pe acest şofer iresponsabil şi mă trimiţi în Purgatoriu pe mine, care am fost un slujitor al lui Dumnezeu?
-Pentru că atunci când predicai tu, credincioşii dormeau, însă atunci când conducea el, călătorii îşi petreceau tot timpul rugându-se.
Nimeni nu are ca îndatorire din partea lui Dumnezeu să-i supere pe ceilalţi: nici plictisindu-i nici făcându-i să se teamă.
Cârpăceala e posibil să ajute la ceva. Normal e să dăuneze şi, desigur, nu va primi răsplată în Cer.
Nu este suficient să faci binele. Trebuie să înveţi să-l faci bine.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
Un preot, având bine-meritata faimă de plictisitor în predicile sale interminabile, călătorea într-un autobuz plin de călători. Şoferul conducea nebuneşte, tăind curbele şi depăşind în pante fără vizibilitate când, deodată, apare un camion în faţă. În urma manevrei bruşte pe care a făcut-o pentru ca să evite impactul, vehiculul cade într-o prăpastie şi mor şoferul şi preotul. Ajungând amândoi în Cer îi întâmpină sfântul Petru:
-Tu conduceai autobuzul? – întreabă el.
-Da, îmi pare rău – răspunde mâhnit omul.
-Bine, poţi să treci şi să te desfeţi cu Slava Domnului – spune sfântul Petru. Apoi se îndreaptă către preot şi îl întreabă:
-Dar tu cine eşti?
-Sunt preotul de la parohia Sfântul Pancraţiu de Matorroso.
-Hm… Ia-ţi lucrurile şi du-te în Purgatoriu.
-În Purgatoriu…?
-Da, şi mulţumeşte-te că nu te trimit direct în iad – îl apostrofează portarul ceresc.
-Bine, dar de ce îl primeşti în cer pe acest şofer iresponsabil şi mă trimiţi în Purgatoriu pe mine, care am fost un slujitor al lui Dumnezeu?
-Pentru că atunci când predicai tu, credincioşii dormeau, însă atunci când conducea el, călătorii îşi petreceau tot timpul rugându-se.
Nimeni nu are ca îndatorire din partea lui Dumnezeu să-i supere pe ceilalţi: nici plictisindu-i nici făcându-i să se teamă.
Cârpăceala e posibil să ajute la ceva. Normal e să dăuneze şi, desigur, nu va primi răsplată în Cer.
Nu este suficient să faci binele. Trebuie să înveţi să-l faci bine.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)