Cuvântul sculptează!

19 MAI

Fiindcă şi CRISTOS a suferit pentru voi, .... Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.

1 Petru 2.21-23

O asistentă de la un spital s-a plâns unui credincios, că pacienţii sunt nemulţumiţi de ea şi ca urmare o tratează foarte rău. El i-a răspuns: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru această situaţie." „Cum credeţi că aş putea face aceasta?" a întrebat asistenta. „Dacă transportaţi un vas plin cu un lichid şi vă atinge cineva s-ar putea să se verse conţinutul. Dacă noi suntem atinşi de cineva, întristaţi, batjocoriţi; ... atunci se va vărsa ceea ce este în noi. Dacă suntem plini de dragostea Domnului Isus vom arăta în orice împrejurare caracterul Domnului Isus."

Ce chip minunat şi desăvârşit este Domnul nostru Isus Cristos! El a fost batjocorit dar nu batjocorea pe nimeni. El a suferit dar nu ameninţa. El însuşi S-a predat Celui ce judeca drept. Ca să fim urmaşii Lui trebuie să ne ghidăm după chipul Său şi să-l imprimăm adânc în inimile noastre. Poate în diferite acţiuni ne putem stăpânii într-o formă conştientă, dar poate încleştăm pumnii în buzunare sau strângem din dinţi. O, de-am arăta chipul minunat al Domnului Isus şi caracterul Său împrejurul nostru, ca oamenii să vadă ceea ce este nou în noi. Aceasta o să aducă mai multe roade decât o frumoasă predică scrisă ori citită. „Când suntem ocăriţi binecuvântăm, când suntem prigoniţi, răbdăm, când suntem vorbiţi de rău ne rugăm” (1 Cor. 4.12-13).

Păziţi-vă inima cu toată sârguinţa! Păziţi-vă de orice influenţă religioasă falsă, de orice formalism! Ţineţi seama că trăiţi într-o lume a cărei atmosferă este ucigătoare pentru viaţa duhovnicească. Cu o pătrundere necruţătoare înlesnită prin cunoaşterea inimii omeneşti, timp de mai bine de şase mii de ani vrăjmaşul şi-a întins în jurul nostru mrejele şi numai o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu ne poate păzi.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

18 MAI

Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.

Luca 17.26

Unii caută să explice că înainte de a se arăta Fiul Omului în văzduh va îmbrăca pământul de la un pol la altul cu haina frumoasă a dreptăţii. Ei caută să înveţe că va veni o împărăţie a dreptăţii şi a păcii ca rezultat al luptei oamenilor pentru colaborare. Dar versetul nostru de azi pune capăt unei astfel de idei şi de ideal. Cum era în zilele lui Noe? Acoperea dreptatea pământul atunci, cum acoperă apa fundul mării? Oare dreptatea lui Dumnezeu cârmuia pământul? Oare a fost atunci înzestrat pământul cu recunoaşterea lui Dumnezeu?

Răspunsul Scripturii este astfel: „Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ” (Gen. 6.11-12). „Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul Omului” (Luca 17.30). Cât de clar este acest adevăr! Omenirea merge în mod inevitabil spre destrămare iar civilizaţia şi tehnica nu au posibilitatea de a îmbunătăţii inima omului. Anticrist se va arăta cu putere dându-i-se proslăviri. Credinciosul îl aşteaptă mai întâi pe Domnul Isus din cer pentru slavă. Prin venirea Sa propovăduieşte întregii lumi necesitatea pregătirii pentru lucrurile din urmă. Îndurarea lui Dumnezeu este mântuire şi de aceea El mai aşteaptă ca şi în zilele lui Noe. La fel cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi în zilele noastre până când se va auzi: „Apoi Domnul a închis uşa după el” (Gen. 7.16). Ca să scapi de judecată şi să primeşti viaţa veşnică, VINO AZI la Isus căci El singur poate mântui.

Albert Einstein a spus: „Religia mea constă din umila admiraţie a nemărginitului Spirit superior, care se revelează pe Sine în amănuntele neînsemnate pe care noi suntem în stare să le pricepem cu mintea noastră slabă, neputincioasă. Adânca convingere a prezenţei unei Forţe superioare în Univers formează ideea mea despre Dumnezeu."

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

17 MAI

Taie-l! La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?

Luca 13.7

Aici este vorba de un smochin neroditor. Ce pildă tristă ne înfăţişează un pom înalt, frumos, cu multe frunze, dar fără roade! Ce rost mai are un astfel de smochin? Nici unul. Dimpotrivă ocupă zadarnic locul unui pom bun, încurcându-i şi pe ceilalţi în creştere. Vierul respectiv în a cărui vie se găsea pomul avea multă răbdare. Trei ani la rând a venit şi a căutat roade. La fel şi Domnul Isus, trei ani la rând a slujit zi de zi în mijlocul poporului Său Israel în har, dragoste şi răbdare, mărturisind prin semne şi minuni că El este Mesia, dar a fost lepădat. Israel a fost neroditor şi Dumnezeu a orânduit judecata pentru acest popor. Dar vierul a cerut încă un an de îndurare pentru acest popor. Şi această osteneală a fost însă în zadar, poporul împotrivindu-se dragostei dumnezeieşti. Ca urmare Ierusalimul a fost distrus, iar Israel a fost lepădat ca popor a lui Dumnezeu.

Din ziua Cincizecimii, Dumnezeu se îngrijeşte de un alt popor; adică de neamuri. Este cutremurător faptul că multora dintre neamurile care se cred poporul lui Dumnezeu ales, trebuie să li se spună: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” (Apoc. 3.1). Milioane de creştini au numai numele de creştini şi se mulţumesc numai cu o credinţă exterioară dar nu au o lucrare a lui Isus înăuntrul lor, şi niciodată nu sunt pregătiţi să facă pasul adevăratei credinţe prin pocăinţă şi cu atât mai puţin să fie folositori Domnului Isus în lucrarea Sa. Ce înveţi tu, stimate cititor, din toate acestea? Eşti tu de folos Marelui Mântuitor? Sau trebuie să te cutremure versetul: „Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba."

Ritualismul, necredinţa, şi credinţa deşartă se răspândesc mereu in jurul nostru. În ce situaţie te afli, cititorule? „Socotiţi-vă morţi" faţă de aceste ispite religioase şi despărţiţi de orice sectă să ne alipim cu toată tăria de Adunarea lui Dumnezeu a cărei UNIC CONDUCĂTOR este Isus.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

16 MAI

BUCURAŢI-VĂ TOTDEAUNA ÎN DOMNUL!

Filipeni 4.4

Când binecuvântatul apostol Pavel a scris această epistolă se găsea în închisoarea din Roma, loc de unde, în mod firesc nu se putea scrie despre bucurie. Dar Domnul a fost cu el, şi în felul acesta inima lui era plină de bucurie.

Este mult mai uşor în zilele de fericire şi bunăstare să ne bucurăm ÎN Domnul ca în zilele de mare necaz, căci necazurile ne alipesc mai mult de El.

Este mai primejdios pentru noi dacă nu trecem prin necazuri decât atunci când avem parte de ele. Bucuria ÎN Domnul este şi îndepărtarea de sub influenţa şi de sub puterea lucrurilor pământeşti. Noi nu trebuie să ne încredem în ajutorul lucrurilor din lume. Să nu ne bazăm pe ele. Dacă suntem sinceri, vedem uneori că ne-am bazat pe astfel de lucruri; şi din această pricină, Dumnezeu a luat aceste lucruri de la noi, ca să ne înveţe că trebuie să ne bazăm NUMAI pe El SINGUR. De aceea prea iubiţilor, să nu ne mai bazăm pe lucrurile vizuale care ne înconjoară şi să nu ne mai lăsăm ispitiţi de ele!

Bucuria se măreşte cu cât inima trebuie să treacă prin necazuri şi încercări. Noi Îl cunoaştem pe „Păstorul cel Bun" şi milostenia Lui care totdeauna are pentru noi păşuni verzi şi ape de odihnă. Şi chiar dacă ar fi să pierd legătura cu turma, tot El este Acela care îmi readuce sufletul înapoi. Dacă trebuie să stau în faţa morţii, iarăşi nu mă tem căci El este cu mine. Dacă mă înconjoară duşmani uriaşi pot să spun: „El îmi întinde o masă înaintea lor!" Domnul însuşi mă călăuzeşte prin TOATE necazurile şi încercările şi astfel voi putea spune: „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (Ps. 23.6).

Credinciosul are pe Domnul Isus şi puterea sângelui Său nu-i va lipsi niciodată. Domnul va aduna şi va pune în siguranţă pe vecie pe toţi răscumpăraţii Săi. Aceasta generează în toţi credincioşii o mare bucurie. Tu o ai?

Sursa AICI

Din suflet leapada durerea

Caci nu ai cum sa traiesti cu ea

Desi te ispiteste rau parerea

Ca trebuie sa existe-n viata ta!

Numai de ai incerca o clipa

Sa o departezi si sa zambesti

Ai vedea ca nu-i risipa

Viata-n pace s-o traiesti.

Ai fii mereu in Paradis

Totul ti s-ar parea o minune

Si chiar daca acum ti se pare vis

Ai credinta: exista multe zile bune!

Cuvântul sculptează!

15 MAI

Dar cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.

Proverbe 1.33

Înţelepciunea dumnezeiască vorbeşte în felul acesta iar credinciosul face bine dacă ascultă glasul ei. Cine o ascultă trebuie să se desprindă de înţelepciunea sa şi să se încredinţeze (să se supună) înţelepciunii lui Dumnezeu care ne este revelată în întregime în Cuvântul Său. Peste toată neliniştea şi frământarea acestei lumi stă Dumnezeul nostru Atotputernic. El se uită la noi, ne păzeşte şi ne ocroteşte în toate împrejurările noastre. El ordonează fiecare situaţie la momentul potrivit. El nu a spus că nu ne vor mai atinge dureri, dar la El se găseşte puterea, pentru ca prin credinţă, să le biruim în aşa fel încât fiecare întristare şi necaz să conţină o comoară ascunsă pentru omul nostru lăuntric. Siguranţa înţelepciunii de care vorbeşte textul nostru nu se referă la scăparea fără excepţie de orice primejdie trupească. Siguranţa, pacea şi liniştea inimii sunt în directă legătură cu „pacea LUI Dumnezeu."

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Rom. 8.28). Chiar dacă răul ar veni peste noi ca un val copleşitor şi chiar dacă şi-ar concentra înzecit forţele, Stânca pe care stau copiii lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată clintită. Ei pot să fie siguri, deoarece siguranţa lor este dată de dragostea atotbiruitoare asupra tuturor puterilor şi instrumentelor folosite de Satana.

„Şi când se rup temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? Domnul este în Templul Lui cel sfânt, Domnul îşi are scaunul de domnie în ceruri" (Ps. 11.3-4).

Oare se poate zdruncina scaunul de domnie al lui Dumnezeu prin ceva de pe pământ? Niciodată.

Suntem porniţi să ne depărtăm mereu de la mărturia lămurită a Cuvântului. Suntem gata să primim păreri fără să le cercetăm. Să ascultăm mai mult de Cuvânt şi vom fi păziţi de orice rău.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

14 MAI

Voi vesti Numele Tău fraţilor mei...

Psalmul 22.22

Aceste cuvinte stau în strânsă legătură cu versetul anterior: „Da, Tu M-ai scăpat din coarnele bivolului!" care vorbeşte în chip profetic despre învierea Domnului Isus. In Ioan 20 găsim împlinirea acestei profeţii. Când a înviat din morţi Domnul Isus a vestit Numele lui Dumnezeu, care învie şi morţii. Când S-a întâlnit cu Maria Magdalena a spus către ea; „Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20.17). Niciodată înainte nu i-a numit pe ucenicii Săi „fraţi". A mai spus: „Nu Mă ţinea." El nu avea în vedere acţiunea zidirii împărăţiei. Aceasta o va face mai târziu. Dar avea în plan ceva mult mai măreţ. A vrut să se înalţe la Tatăl Său şi acum şade la dreapta, ca Acela care a proslăvit pe Dumnezeu în ce priveşte păcatul. El are o îndoită îndreptăţire să se afle pe acest loc; mai întâi fiindcă este Fiul lui Dumnezeu şi apoi fiindcă, El Fiul Omului a efectuat această lucrare. Dreptatea lui Dumnezeu i-a conferit locul „la dreapta măririi în ceruri." El poate acum prin puterea lucrării Sale efectuate ca Fiu al Omului să unească pe fraţii Săi cu El însuşi. În dumnezeirea Sa rămâne „singurul născut din Tatăl" - noi niciodată nu putem să fim înălţaţi la această stare dumnezeiască. Dar ca Fiul Omului uneşte pe toţi fraţii Săi cu El. Le dă în faţa lui Dumnezeu poziţia slăvită de a fi mădularele unei familii dumnezeieşti. Credinţa se bucură de pe acum de această stare minunată, de această legătură care s-a înfăptuit. Cu ochiul credinţei îl vedem pe El acolo, la dreapta Tatălui, dar îl simţim zi de zi cu noi îmbărbătându-ne cu cuvintele Sale. E minunat acest adevăr, că ştim că acolo unde e El suntem şi noi şi eu personal şi ceea ce îi aparţine Lui îmi aparţine şi mie.

Este nevoie să ne împotrivim nu numai relelor din trecut, dar şi stricăciunii din vremea de faţă, când multele abateri ale lumii păgâne au ajuns la maturitate şi se împodobesc cu haine creştineşti.

Sursa AICI