Cuvântul sculptează!

5 IUNIE

DUMNEZEU a zis lui Iacov: Scoală-te, suie-te la Betel.

Geneza 35.1

Dacă noi facem o greşeală sau ne-am îndepărtat de Dumnezeu atunci Domnul ne duce în urmă acolo unde a început căderea. „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apoc. 2.5). Aceasta este temelia reabilitării. Sufletul trebuie readus înapoi, acolo unde a încetat ascultarea de Dumnezeu şi a început o viaţă firească. Domnul nu a zis: „Adu-ţi aminte unde eşti" ci „Adu-ţi aminte de unde ai căzut." Numai pe această cale învăţăm cât de mult ne-am îndepărtat. Dacă suntem readuşi pe această cale a ascultării de Domnul, abia atunci putem compara în ce mare mocirlă a păcatului am fost căzuţi; numai pe această cale putem vedea dragostea care este preocupată în orice moment de noi.

În familia lui Iacov s-a acumulat mult rău fără să fie judecat de el, până când sufletul lui a fost trezit de strigătul: „Scoală-te, suie-te la Betel." Sihem nu era locul în care putea să judece răul. Atmosfera în locul acela era atât de îmbâcsită cu lucruri murdare încât era imposibil ca acolo să recunoască caracterul răului. În momentul în care Iacov a auzit strigătul să meargă spre Betel a spus casei lui: „Scoate-ţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o” (vezi vers. 2 şi 3). Când a auzit de Casa lui Dumnezeu sufletul patriarhului s-a pus în mişcare, aducându-şi aminte de starea care era în urmă cu 20 de ani. Aceşti ani au fost plini de succes pentru Iacov. Nu în Sihem ci în Betel a învăţat cine este Dumnezeul cel viu. De aceea a trebuit să se întoarcă înapoi de unde a plecat şi acolo să ridice un altar lui Dumnezeu. Numai în locul prezenţei Domnului Isus poţi să aduci adevărata adorare care I se cuvine Lui din toată inima. Şi El e prezent acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru NUMELE Său.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

4 IUNIE

Nimeni n-a văzut vreodată pe DUMNEZEU: singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

Ioan 1.18

În Evrei 3 suntem îndemnaţi să privim ţintă spre Apostolul mărturisirii noastre. Există mulţi apostoli în Noul Testament, dar numai lui Isus i s-a dat apostolia într-un mod deosebit căci El este TRIMISUL lui DUMNEZEU. S-a coborât din cer ca să ni-L reveleze pe Dumnezeu. „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat” (1 Ioan 5.20). Dacă îl privim pe Domnul nostru Isus în Evanghelie îl vedem înfăţişat prin Duhul Sfânt în curăţia Lui desăvârşită şi plin de mângâiere în statornicia Lui, în iubirea Lui. El exprima dorinţa Tatălui prin cuvânt şi prin faptă şi când se apropie de om, acesta nu poate spune decât: „Iată, El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.

Dacă îl urmărim pe căile vieţii Sale şi-L vedem cum făcea bine şi vindeca pe toţi care erau sub robia Satanei, sau pe cei îngreunaţi de felurite boli, dacă ne uităm cum vindeca lepra, deschidea ochii orbilor şi urechile surzilor, cum da hrană celor înfometaţi, cum ştergea lacrimile văduvelor, dacă auzim glasul lui plin de duioşie şi plânsetul Lui la mormântul lui Lazăr şi privim apoi în clipa când porunceşte morţii să-şi elibereze prada, atunci putem spune: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr, Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1.14).

Toate lucrurile care se reflectă în viaţa şi slujba Apostolului mărturisirii noastre sunt expresia în întregime a ceea ce este Dumnezeu. Era „oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui." De aceea să-L privim cât mai mult, pentru ca desfătarea noastră în El să crească spre slava lui Dumnezeu care ne-a dat „slava harului Său" cu care ne-a binecuvântat, aducându-ne în strânsă legătură cu El însuşi şi cu Fiul dragostei Sale.

Sursa AICI

Geologii au descoperit DATA EXACTĂ A MORŢII LUI IISUS HRISTOS

Iisus Hristos ar fi murit pe 3 aprilie, în anul 33 e.n., arată un studiu care leagă moartea Mântuitorului de un cutremur, scrie Daily Mail.

Investigaţia realizată de Centrul Internaţional de Geologie corelează moartea lui Iisus cu activitatea seismică din Marea Moartă, situată la 20 kilometri de Ierusalim.

În capitolul 27 al Evangheliei după Matei, se arată că, în timp ce Iisus agoniza pe cruce, regiunea a fost zguduită de un cutremur.

Geologii au verificat arhivele şi datele astronomice, pentru a afla data exactă a evenimentelor. Ei au aflat că în Ierusalim au avut loc două cutremure majore în acea perioadă, unul în anul 31 î.e.n. şi unul între anii 26 şi 36 e.n.

Primul se exclude, deoarece a avut loc înaintea naşterii Mântuitorului, astfel că geologii au rămas doar cu a doua variantă. Geologul Jefferson Williams a aflat că al doilea seism a avut loc în perioada lui Ponţiu Pilat, perioadă consemnată de Evanghelia după Matei.

Williams spune că toate Evangheliile scriu că Iisus Hristos a murit într-o vineri, a 14-a zi a nisanului (calendar evreiesc), înaintea începerii sabatului evreiesc. Astfel, a fost confirmată şi data de 3 aprilie.

Cât despre ora la care a murit Mântuitorul, cercetătorii spun că este undeva între miezul zilei şi ora 15. Atunci, cerul se întunecase, cel mai probabil din cauza unei furturi de nisip.

P.S. Să-i ceredem? Să nu?

Ştire preluată de AICI

Sursa: http://samicoc.wordpress.com/2012/05/25/geologii-au-descoperit-data-exacta-a-mortii-lui-iisus-hristos/

Cuvântul sculptează!

3 IUNIE

El a trimes Cuvântul Său fiilor lui Israel, şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin ISUS CRISTOS, care este DOMNUL tuturor.

Fapte 10.36

Una din cele mai importante întrebări care i se poate pune unui om este aceasta: „Ai pacea cu Dumnezeu?" Nimeni să nu aibă linişte până ce nu poate răspunde: „DA." Domnul Isus a făcut pace prin sângele Său vărsat pe crucea de pe Golgota iar Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos. Lucrarea Domnului Cristos este unica temelie a păcii şi cu cât cineva este mai devotat acestei lucrări, cu atât va fi mai sigur de pace. Nădejdea în orice altceva duce la slăbire în credinţă. Şi totuşi cât de mulţi sunt aceia care nu termină cu credinţa lor, cu simţurile lor, cu lucrul lor, în loc să privească ţintă la Cristos şi în lucrarea Sa, să se odihnească. Ei privesc la experienţele lor în loc să-şi ridice privirea spre Mântuitorul cel răstignit şi înviat. La astfel de creştini, de câte ori se schimbă sentimentele, se schimbă şi pacea lor. Odată sunt pe culmile cele mai înalte ca îndată după aceea să fie în cea mai adâncă prăpastie. Ei sunt plini de nelinişte, de spaimă şi de îndoială, siguranţa dumnezeiască este departe de cunoştinţa lor. Nici nu se poate să ai siguranţă în astfel de situaţii! Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos, NU prin experienţele noastre lăuntrice, dobândite sau nedobândite, nici prin simţirile noastre sau prin alte împrejurări religioase. Cunoaşterea acestui mare adevăr poate da în mod sigur pacea. Şi ce bine că a fost în planul lui Dumnezeu să ne dea o pace deplină, dumnezeiască şi statornică. Dacă El ne-a trimis vestea aceasta de pace, să fim siguri că era absolut necesară pentru noi. Această pace pe care El vrea s-o sădească în inimile noastre este chiar lucrarea Sa de pe cruce, este pacea CU Dumnezeu. Pacea LUI Dumnezeu o primim în urma umblării noastre în gândurile şi cerinţele Domnului Isus. Această pace poate fi tulburată printr-o umblare nepotrivită a credinciosului, pe când pacea CU Dumnezeu nu poate fi niciodată tulburată căci e de la Domnul Isus Cristos.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

2 IUNIE

DOMNUL a zis lui Samuel: Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lăpădat. DOMNUL nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar DOMNUL se uită la inimă.

1 Samuel 16.7

Pentru a înţelege acest verset trebuie să cugetăm asupra întregului capitol. Dumnezeu a acceptat cerinţa poporului: „Să fie un împărat peste noi ca să fim şi noi ca toate neamurile” (1 Sam. 8.19-20). Gândul de a face din acest popor o împărăţie a fost de mult în inima lui Dumnezeu, dar modalitatea de înfăptuire a acestui lucru din perspectiva lui Dumnezeu, a fost profund diferit de voia poporului. Poporul ar fi gândit ca Dumnezeu dacă lăuntrul inimii lui nu s-ar fi clătinat, dacă ar fi rămas statornic ca în primele momente ale ieşirii din Egipt. Atunci ei cântau: „Domnul va împăraţi în veac şi în veci de veci” (Exod 15.18). Păcatul mare nu consta în faptul că au cerut un împărat ci în faptul că au vrut un împărat „ca toate neamurile." De aceea Dumnezeu a trebuit să spună întristat: „Căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine... Ascultă-le glasul, deci” (vezi 1 Sam. 8.8-9). De aici şi-au luat avânt un nou şir de pofte. Dumnezeu le-a dat mai întâi un împărat după inima lor: un om frumos şi mare. După ce Saul a fost lepădat din cauza neascultării, Dumnezeu a ales un împărat după inima Lui. Când Samuel stătea în Betleem ca să ungă noul împărat era şi el în primejdie de a se uita la „înfăţişarea şi înălţimea staturii."

Din aceasta putem învăţa, că Dumnezeu la alegerea slujitorilor Lui se ghidează după alte temeiuri decât oamenii. Este foarte important să respectăm aceste temeiuri dumnezeieşti deoarece ele sunt şi astăzi în picioare. Să nu stăm în calea Sa la alegerea, pregătirea şi la lucrările slujitorilor Lui. Adesea se spune că înfăţişările exterioare sunt indiferente în faţa lui Dumnezeu dar lucrul acesta nu este corect. Dumnezeu a aşezat temeiuri foarte precise în ce priveşte îmbrăcămintea, felul de viaţă, comportarea noastră.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

1 IUNIE

Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.

Ioan 10.26

O turmă fără păstor se destramă, ea este fără ocrotire şi oricând primejdiile o pot nimici. Cu câtă supunere şi abnegaţie şi-a făcut Domnul Isus slujba între ai Săi, dar conducătorii poporului Israel nu L-au recunoscut. Deşi faptele Sale, El le-a făcut în Numele Tatălui Său, nu i-au folosit ca să vină la credinţă. Din contră ei spuneau: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor” (Mat. 12.24). Dar ce plăcută este vorbirea Domnului în comparaţie cu a duşmanilor Săi, când spune despre „oile Sale." Acest glas al Păstorului cel Bun este o mare mângâiere pentru ai Săi.

Imediat după moartea apostolilor s-au produs mari dezmembrări în turmă aşa cum prezisese Pavel: „Ştiu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma” (Fapt. 20.29). S-au produs mari pagube prin faptul că turma s-a destrămat. Dar Păstorul cei Bun ţine seama de toate acestea şi o adună în jurul Său, o scoate la păşune şi se interesează de bunăstarea ei. Pe credincioşii dintre Neamuri care nu sunt din staulul lui Israel, Domnul i-a adunat la un loc, ca să fie o singură turmă formată din credincioşi din Israel şi credincioşi dintre Neamuri, iar El, Domnul să fie Păstorul lor. Din această turmă care are drept unic Păstor pe Domnul Isus trebuie să facem şi noi parte. Toate celelalte turme făcute şi îndrumate de mâna omului nu au nici o valoare în faţa lui Dumnezeu.

Acelaşi Miel, care prin mărimea mâniei Sale va umple de groază toate seminţiile şi toate popoarele pământului, va duce cu blândeţe la păşuni verzi şi de-a lungul apelor liniştite pentru totdeauna turma pe care a răscumpărat-o prin sângele Său.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

31 MAI

De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!

Plângeri 3.39

Care e cauza pentru care se aud atâtea plângeri printre oameni? Păcatele şi urmările lor. Binecuvântat este acel om care şi-a plâns păcatele în prezenţa lui Dumnezeu. Pe când fiul risipitor îşi plângea păcatele sale în prezenţa tatălui său i-a fost dăruită iertarea şi pacea. Când oameni credincioşi ca: Ezra, Neemia şi Daniel au recunoscut păcatele poporului lor şi s-au făcut una cu ele, aşa cum citim în capitolul 9 al cărţilor scrise de cei trei, ei au primit un răspuns dumnezeiesc şi o mare mângâiere. Ce diferenţă mare este între un credincios şi un necredincios chiar şi în felul de a primi necazul. Necredinciosul vociferează, se mânie, sau chiar Îl înjură pe Dumnezeu. El vorbeşte de un Dumnezeu nedrept. Ce tristă este starea unei astfel de inimi care în loc să-şi plângă păcatele îşi plânge necazurile.

Credinciosul însă prin necazurile prin care trece este un obiect în mâna lui Dumnezeu pentru educare şi creştere. El poate recunoaşte că în toate împrejurările este mâna lui Dumnezeu, Tatăl său şi poate fi liniştit în conştiinţa sa că şi firele de păr din cap îi sunt numărate. Acesta este un gând măreţ, care odihneşte inima şi o ţine liniştită chiar dacă trebuie să treacă prin furtuni şi el va trăi experienţe măreţe pe care psalmistul le redă prin cuvintele: „Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-ţi cânte şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea te voi lăuda!" (Ps. 30.11-12). Dumnezeu vrea să-i vadă pe copiii Săi fericiţi şi de aceea trebuie să le ia ceea ce s-a încleştat de inima lor. Câteodată trebuie să fie foarte aspru cu ei deoarece carnea şi toată firea este împotriva Duhului Său.

Credinţa stă deasupra împrejurărilor şi se îndreaptă către Dumnezeu; necredinţa îl pierde din vedere pe Cel Atotputernic şi nu este preocupată decât de împrejurări.

Sursa AICI