Cuvântul sculptează!

18 IUNIE

Când a sosit ceasul, ISUS a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea.

Luca 22.14-15

Paştele (în original: Pasah) s-a sărbătorit în amintirea eliberării poporul Israel din robia Egiptului.

În ceasul acela greu când Domnul Isus a fost prins, s-a gândit în dragostea Lui la toţi oamenii care vor preţui lucrarea de mântuire, de salvare din lanţurile Satanei şi care îl vor primi pe El ca Mântuitor. Acolo a inaugurat Cina spre amintirea Sa. Mielul pascal al iudeilor ne arată anticipat suferinţele care aveau să vină peste Domnul Isus. Cina ne arată ceea ce a fost El pe Golgota pentru noi. La Cină vestim moartea Domnului. Ce a fost această moarte pentru credincioşi, pentru lume, pentru Satan, pentru toată creatura, pentru Dumnezeu, ne dezvăluie toate acele versete din Sfânta Scriptură care citează moartea Domnului Cristos şi urmările sale. O dată cu Cina, Domnul a oferit un loc credincioşilor la Masa Lui, loc pe care îl ocupă acum şi în toată veşnicia. Este locul prezenţei lui Dumnezeu unde Îi aducem adorare în duh şi adevăr. Dacă apărem în faţa lui Dumnezeu în această poziţie la Masa Domnului nostru prea iubit şi dacă ne gândim cât L-a costat pe Dumnezeu această lucrare de mântuire ca dovadă a dragostei Lui care L-a dus la moarte, nu putem decât să ne închinăm în faţa Lui şi să-I aducem mulţumiri, laudă şi adorare. Nu putem decât să slăvim harul care ne-a adus în această stare de copii ai Iui Dumnezeu şi de adoratori. Atunci nu mai avem ce să-I cerem, căci suntem copleşiţi de dragostea Lui. Nu avem ce explicaţii să mai dăm, căci semnele morţii Lui ne vorbesc mai mult şi mai desluşit. Te bucuri şi tu de un astfel de loc unde poţi să-ţi aduci din toată inima adorarea ta? Locul acesta nu-l vei găsi în organizaţiile religioase ale oamenilor căci acolo omul dirijează lucrurile cum vrea. Adevăratul loc al adorării este afară din tabără, unde El este UNIC conducător.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

17 IUNIE

Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.

Psalmul 119.162

Pe când Martin Luther a făcut gimnaziul la Erfurt, a găsit în biblioteca universităţii o Biblie în limba latină. Era pentru prima dată când a avut ocazia să aibă o astfel de carte. În mâna lui era ca un mărgăritar. A observat cu mirare că există mai multe texte şi mai multe cărţi în ea, decât se aminteau în biserici sau în cărţile religioase. Pe când se preocupa de Vechiul Testament a ajuns la istorisirea lui Samuel cu mama lui Hanna pe care o citea cu mult drag şi interes. Din cauză că totul i se părea nou, Dumnezeu a stârnit în el dorinţa sinceră de a avea ca proprietate personală o astfel de carte. Luther nu numai că a putut să aibă o astfel de Carte, dar i s-a permis de către Dumnezeu să o şi traducă în limba germană. În felul acesta poporul german a putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu în limba lui. Această lucrare a fost una din problemele de bază ale Reformei religioase conduse de el. Noi învăţăm din aceasta cât de plăcut este cel care iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Ştim şi de alţi traducători care au oferit poporului lor Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu în limba lor.

Se ştie de exemplu de D. Cornilescu din România că a scris de 4 ori cu mâna toată Biblia. Toate sunt descoperite în faţa Marelui nostru Tată şi Dumnezeu.

Oare cum este cu tine în această direcţie? Este Cuvântul lui Dumnezeu cel mai preţios, sau poţi să te debarasezi de el? Foloseşti orice clipă pentru a-l citi?

Dacă nu ai ajuns încă în această stare, atunci roagă-te Domnului să-ţi dea bucuria hrănirii cu veşnicul Cuvânt. Dacă dorinţa ta este sinceră, El îţi va mări bucuria de a trage foloase duhovniceşti din Cartea Sa. Binecuvântat este cel ce găseşte în Cuvântul Iui Dumnezeu un mărgăritar de preţ; este ca unul care găseşte o mare pradă.

În anul 1500, Biblia era tipărită doar în 14 limbi. În anul 1800 în 71 de limbi, iar în 1965 în peste 1250 de limbi şi dialecte.

Sursa AICI

16 IUNIE

Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.

Evrei 10.17

După ce toţi locuitorii pământului au fost judecaţi prin valurile potopului, Dumnezeu a aşezat în înălţimea cerului curcubeul care şi în zilele noastre mărturiseşte că Dumnezeu şi-a dat cuvântul că nu va mai nimici lumea prin apă.

Şi peste noi a bântuit judecata, dar prin moartea Domnului pe cruce, El a fost făcut Mijlocitorul nostru. A fost o judecată mai grea şi mai cutremurătoare decât potopul lui Noe. Toate valurile mâniei adevărate a lui Dumnezeu L-au lovit pe Cristos pentru păcatele noastre. El a fost în moarte şi în mormânt. Oare nu răzbate până la noi din mijlocul norilor întunecoşi care s-au strâns deasupra crucii de pe Golgota, chemarea sfântă a Evangheliei harului şi a păcii? Razele slavei acestui Soare ne dau o bucurie veşnică.

Nu ne spune oare într-o formă foarte clară jertfa de pe Golgota că judecata pentru nelegiuirile şi păcatele noastre nu se mai poate repeta? Dumnezeu ne convinge prin Cuvântul Său că se ţine de promisiunile Lui şi nu judecă de două ori pe cel vinovat. El nu mai vrea să-şi amintească de păcatele noastre. El doreşte mult să sădească în inimile noastre ceea ce Cristos a făcut în locul nostru şi astfel să-L cunoaştem ca pe Dumnezeul şi Tatăl nostru.

Poţi să spui şi tu iubite cititor, că Domnul Isus a stat pentru tine personal la judecată şi că a purtat păcatele tale? A fost în viaţa ta o zi când sătul de păcatele tale, te-ai refugiat la crucea de pe Golgota? Dacă nu poţi spune un „da" din toată inima atunci vino chiar acum la jertfa Domnului Isus şi primeşte prin credinţă ceea ce El a făcut în locul tău. Atunci vei fi sigur că în ziua judecăţii nu te va mai lovi judecata.

Alexandru cel Mare a dat ordin cameristului să strige în fiecare dimineaţă: „Gândeşte-te că trebuie să mori." O, dacă am reflecta mai mult la acest adevăr! Atunci alta ar fi umblarea noastră a tuturor în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

15 IUNIE

Vino! i-a zis ISUS. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la ISUS.

Matei 14.29

Chemarea lui Petru făcută de Domnul nu era numai scurtă dar era concisă şi decisivă: VINO! Ce vrea să ne spună aceasta? Noi suntem chemaţi cu o chemare sfântă aşa cum stă scris: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi i-a şi proslăvit. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri!" (Rom. 8.30-31).

Această chemare se face şi astăzi ca pe vremea lui Petru. El s-a coborât din corabie desprinzându-se de toate lucrurile care sunt întemeiate pe ce este firesc, pe carne. El umbla pe apă; aceasta înseamnă că mergea pe o cale pe care numai credinţa o poate parcurge. Şi atâta timp cât credinţa era în acţiune iar privirea lui era ţintă la Domnul Isus, nu era nici o primejdie în jurul lui. Dar după ce şi-a îndepărtat privirea de la Domnul a trebuit să cunoască afundarea. Şi nouă ne-a fost adresată chemarea Domnului de a merge în întâmpinarea Lui. Primii creştini au înţeles foarte bine chemarea aceasta, şi înţelegerea se vedea în umblarea lor. Credincioşii, într-adevăr, au trăit în aşteptarea Mirelui. Ei au părăsit lumea şi tot ce le stârnea poftele şi legăturile cu lumea. Aşteptarea Domnului şi dorinţa de a fi pe veci cu El, stăpânea toată umblarea lor şi îi îndepărtau de rău. Ei s-au dus în puterea şi energia Duhului pe Calea credinţei, Cale pe care lumea nu poate să meargă.

Iată, suntem aproape de clipa când se va auzi glasul: „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!" Oare nu vrem să mergem şi noi în întâmpinarea Lui? De aceea să avem o ureche ascultătoare de întreg Cuvântul lui Dumnezeu, să ne debarasăm, de tot ce ne-ar putea împiedica de la aşteptarea Domnului.

„ASCULTAREA face mai mult decât jertfele..."

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

14 IUNIE

Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii.

Efeseni 6.14

Platoşa neprihănirii înseamnă un suflet care nu are nimic rău să-şi reproşeze. Omul firesc (natural) ştie cât de pătat este cu păcate cugetul său. Dacă creştinii se ţin strâns legaţi de adevăr, vor avea ca duşman pe Satan. Dacă avem un cuget curat putem înainta cu paşi siguri. Suntem îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, când din dragoste pentru El umblăm cu Dumnezeu. Noi primim un cuget curat, foarte sensibil în faţa lui Dumnezeu prin sângele Mielului şi când umblăm cu Dumnezeu noi păstrăm aceeaşi claritate în faţa tuturor oamenilor ca şi în părtăşia cu Dumnezeu. Atunci ne este dăruită puterea practică a unei ţinute demne şi a unui cuget care ne mustră. Chiar dacă nu ne vede nimeni dintre oameni, sinceritatea şi adevărul arată spre o astfel de inimă. Dacă suntem aspri cu trupul nostru ca să fim un exemplu în umblare, vom fi plini de bucurie pe calea lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent oriunde. Unde sunt semănate roadele neprihănirii, acolo vom găsi calea păcii în neprihănire. Dacă inima este în pace cu Dumnezeu şi nu simte nici o mustrare pentru că plăcerile sunt ţinute în frâu, atunci în suflet stăpâneşte pacea. Dacă în umblarea noastră pe pământ inima este înălţată deasupra pământului, legată de lucruri mai bune, atunci umblăm într-un duh de pace cu ceilalţi oameni şi nimic nu va perturba legăturile noastre cu Dumnezeu. El este Dumnezeul păcii, şi pacea Domnului Isus umple inimile noastre. Ce platoşă minunată avem noi! Prin ea putem să ne apărăm de săgeţile arzătoare ale celui rău. Dragostea lui Dumnezeu cucereşte în felul acesta inima noastră şi ne face demni să gustăm binecuvântările duhovniceşti iar picioarele vor fi încălţate cu râvna Evangheliei păcii, Evanghelia lui Dumnezeu.

Oamenii sunt mari sau mici când sunt puşi alături unii de alţii, dar în faţa lui Dumnezeu nu sunt decât NIMIC.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

13 IUNIE

Să cad în mâinile DOMNULUI, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!

1 Cronici 21.13

David a căzut în greşeala de a număra poporul. Se vede că nu mai avea încrederea de altădată când prin puterea lui Dumnezeu a învins leul şi ursul, ba mai mult, l-a învins pe uriaşul Goliat. Prietenul lui de altă dată, Ionatan, l-ar fi făcut de ruşine în această situaţie critică: „Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr” (1 Sam. 14.6). Numărarea poporului de către David era o întristare pentru Dumnezeu. Deşi s-a smerit în chip plăcut lui Dumnezeu cu cuvintele: „Eu am păcătuit mult de tot" totuşi mustrarea nu a putut fi evitată. Desigur că a fost iertat dar i-au fost prezentate trei urgii din care trebuia să aleagă pe cea prin care voia să treacă. Până atunci David găsise într-un chip minunat îndurare la Dumnezeu, la oameni însă nu găsise decât nedreptate şi răutate. De aceea a preferat să cadă în mâinile lui Dumnezeu.

Şi noi, credincioşii, cunoaştem pe acest Dumnezeu şi îl numim Tatăl nostru. El este Tatăl îndurărilor: 2 Cron. 1.3. El se poartă cu noi ca şi cu nişte fii (Evrei 12.7), dar dacă părăsim calea credincioşiei şi a încrederii atunci trebuie să suferim întristările Sale. Dacă ne smerim cu privire la neajunsurile noastre, atunci să fim siguri că El se îndură de noi (Plâng. 3.32). Lui David i-a fost dăruit harul să nu cadă în mâinile oamenilor, dar Domnului Isus nu i-a fost îngăduit acest har: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor" (Marcu 9.31). Cât a trebuit să sufere din mina omului nici nu ne putem imagina! Ura oamenilor se ridica puternic împotriva râvnei Lui pentru slava lui Dumnezeu. Omul a avut „ceasul său" în care a pus mâna pe Fiul lui Dumnezeu, căruia i-a pricinuit cea mai mare durere care ar fi putut exista.

Trebuie mai mult curaj pentru a fi smerit decât pentru a fi mândru.

Sursa AICI

Gheorghe Jijie, un alt mărturisitor anti-comunist a trecut la Domnul

Astăzi, 12 iunie 2012, a trecut la cele veșnice d-l Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, mărturisitor al temniţelor comuniste, închis 13 ani. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii Săi.

Declaraţia d-lui Gheorghe Jijie cu privire la pătimirile sale din temniţele comuniste

Subsemnatul Jijie Gheorghe , fiul Varteniei si al lui Gheorghe , nascut la data de 10 iunie 1919 in orasul Botosani , judetul Botosani , posesor al cartii de identitate seria ******************************* eliberata de sectia 22 Politie Bucuresti la data de *********** , cod numeric personal **************** , cu domiciliul in Bucuresti , sector * , strada *************** numarul * , bloc **, apartament *, declar prin prezenta ca am fost detinut politic intre 24 Decembrie 1948 si 24 Decembrie 1961.

Locurile de detentie prin care am trecut au fost:

• Ministerul de Interne
• Penitenciarul “Jilava”
• Penitenciarul “Aiud”
• Lagarul “Noua Culme”
• Lagarul “Periprava”
• Penitenciarul “Gherla” – septembrie 1952-mai 1953
• Penitenciarul “Galati” – timp de doua saptamani in anul 1961
• Arestul Curtii Martiale “Uranus” – timp de trei saptamani in noiembrie 1949
• Penitenciarul “Vacaresti” – doua-trei luni

In aceasta perioada de treisprezece (13) ani am suportat un regim de exterminare prin lipsa unei alimentatii minime , lipsa de aer , lipsa unor conditii minime de igiena , lipsa totala a asistentei medicale. Faptul ca nu am decedat se datoreaza strict structurii mele fizice atletice (am facut mult sport in tinerete) si faptului ca am fost arestat la douazecisinoua de ani (29) ; deci perioada mea de detentie a coincis cu varsta cand organismul are rezistenta maxima (29 ani – 41 ani ).

Fratele meu , Jijie Ioan , a fost arestat si el , dar , datorita faptului ca a fost supus unui regim special de constrangeri , a decedat in penitenciarul Aiud – dupa cum spun actele de arhiva , in 1961-desi eu , cand am fost expediat din “Aiud” spre “Noua Culme” (1958) deja aflasem de moartea fratelui meu de la un invatator pe nume Campeanu care-mi adusese trista veste .

In continuare voi arata cateva din tratamentele inumane la care am fost supus pe durata executarii sentintei :

• In timpul anchetei din decembrie 1948 am fost batut la talpi (“celebra” metoda “la ranga”) peste bocancii noi pe care-i aveam in picioare pana cand talpile acestora s-a distrus complet(fiecare lovitura de ranga se transmitea pana in creier)
• Dupa ce s-au distrus bocancii am fost in continuare batut peste labele picioarelor din care siroia sange
• La un moment dat am urlat sa mi se dea apa , Colonelul Dulgheru personal “satisfacandu-mi” dorinta varsand in prealabil in pahar continutul unui plic.Am crezut ca era ceva destinat sa-mi calmeze durerile si am baut.Dar a fost un drog , probabil “scopolamina”- pentru a-mi anihila vointa – caci am simtit imediat cum nu mai eram stapan pe reflexele mele . In momentul cand au inceput intrebarile , care s-au succedat pana dupa ce am cazut intr-un fel de somn letargic , din care , ca sa ma trezesc si sa pot raspunde intrebarilor eram lovit cu un ciomag gros de cauciuc peste umeri si peste ceafa
• In cele din urma m-au asezat intr-o patura si m-au dus taras pana la lift si apoi intr-o celula unde am zacut in nesimtire pe ciment pana cand am fost trezit din nou cu lovituri de ciomag pentru a fi dus iarasi la ancheta.
• Declaratiile scrise si semnate sub acest tratament au fost folosite drept probe in timpul procesului .Inutil am aratat instantei la ce torturi am fost supus (proba mea fiind chiar bocancii distrusi pe care ii incaltasem cand am fost dus la proces) si prin sentinta numarul 1309/1949 am fost contamnat la 10 (zece) ani temnita grea in baza articolului 209 cod penal
• In timpul anchetei , la presiunile constante : ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , fara sa mi se dea explicatii , despre ce legaturi sa vorbesc , am raspuns ” Am avut legaturi cu mai multi colegi de serviciu” , toti ingineri ca si mine , care au fost condamnati nevinovati : Inginer Iacobescu Stefan – 7 (sapte) ani , Inginer Pop Septimiu – 1 (un) an , Inginer Cumpata Dumitru – 3 (trei) ani si Inginer Luca Niculae – 2 (doi) ani .Eu , care aveam “vina” de a ma intalni cu un fost coleg de liceu pe nume Ion Paunescu , care se refugiase in 1941 in Germania , am primit 10 (zece) ani.

Fratele meu , Ioan Jijie , care avusese legaturi cu comandamentul legionar din tara , a fost urmarit , arestat , decedand in inchisoare de T.B.C. Pulmonar (vezi addenda la aceasta declaratie)

Dupa condamnare am fost dus la Penitenciarul ” Jilava” unde am stat la asa zisul “REDUIT” .Aici , in afara celorlalte lipsuri , am avut de suportat si lipsa aerului – intr-o celula cu dimensiunile in plan de doisprezece(12) metri x cinci(5) metri si cu o inaltime de patru(4) metri ( deci 240 metri cubi de aer) erau inghesuiti 180 de detinuti iar singura sursa de aer – gemuletul celulei – era astupata cu sipci de scandura.Desi afara era “ger de Ianuarie” , pe cei de la primul etaj al priciurilor si pe cei de la “serparie”(sub priciuri-direct pe ciment) “curgea” transpiratia celor de la nivelul superior al priciurilor. ERA CA INTR-O ETUVA ! Detinutii stateau dezbracati de haine si camasi.

Cand eram scosi la asa zisa “plimbare la aer” trebuia sa trecem printre doua siruri de gardieni , condusi de celebrul Ivanica si care , din ordinul directorului , nu mai putin celebrul Maromet , ne loveau cu ciomegele unde nimereau . Un distins ziarist evreu a fost atat de puternic lovit incat s-a prabusit la pamant in nesimtire. Ne-am oprit sa-l ajutam dar potopul de ciomege ne-a silit sa fugim mai departe.Atunci l-am intalnit ultima oara pe fratele meu care , legat cu lanturi la maini si la picioare era in imposibilitatea de a evita loviturile de ciomag , eu protejandu-l din partea dreapta , sarind in sus sa iau eu loviturile in locul lui .Era un cosmar demn de “Infernul” lui Dante.

De la “Jilava” am fost trimis la “Aiud” unde , timp de un an si ceva am fost supusi unui regim de infometare , pana cand am fost scosi la munca in fabrica. De la saptezeci si cinsi (75) de kilograme cat aveam in momentul arestarii ajunsesem la patruzeci (40) de kilograme – cand am avut ocazia (in fabrica) sa ma cantaresc .

Dupa ce am executat o hala foarte mare pentru fabrica , drept “recompensa”am fost dus la celebra “Zarca” , dupa ce am stat o saptamana la carcera pe timp de vara (iulie) – impreuna cu un evreu Bubi Finkelstein – fiindca i-am spus unui informator (Pascaru) al ofiterului politic care urmarea sa-l pedepseasca pe Finkelstein pentru ca nu mai era cherestea in depozit “ca nu are el nici o vina pentru faptul ca administratia penitenciarului nu s-a ingrijit de nevoile depozitului” .

Din “Zarca Aiudului” am fost trimis la “Gherla” unde trebuia sa execut o hala asemanatoare.”Reeducarea” se terminase dar directorul Goiciu si locotenentul Mihalcea erau la fel de inversunati impotriva detinutilor si pentru faptul ca am spus cuiva ca “daca a murit Stalin(1953) , comunistii ar trebui sa se mai potoleasca” am fost bagat la “Zarca Gherlei” cu sfert de ratie alimentara timp de trei(3) luni , ajungand din nou la patruzeci (40) de kilograme.

Dupa trei(3) luni am fost dus din nou la “Zarca Aiudiului” si apoi in celulele de izolare.Cand mi se implinea conditionalul de munca a venit un maior din Bucuresti care mi-a promis ca ma va elibera dar numai daca accept sa devin informator. Am refuzat ! Dupa alte sase(6) luni a venit iar cu propunerea , refuzandu-l si de data aceasta , ramanand in inchisoare pana la expirarea pedepsei de zece (10) ani .Dupa expirarea pedepsei am fost dus la “Jilava” unde ,din nou, acelasi maior a venit cu propunerea de colaborare , la refuzul meu primind trei(3) ani de “administrativ” (in baza ordonantei 10044/1958 si a D.L. 89/1958 , ani pe care i-am executat la “Noua Culme” muncind la cariera de piatra si la “Periprava” – munci agricole.

Cand mai aveam cam un an de executat din aceasta pedeapsa suplimentara am fost luat din nou intr-o ancheta foarte dura (la Ministerul de Interne) pentru ca nu am vrut sa declar despre un coleg de-al meu de facultate ca ar fi fost legionar.

Dupa un stagiu de mai multe luni la Ministerul de Interne am facut un T.B.C. Ganglionar la cot si am fost trimis la “Vacaresti” unde mi s-a pus mana in ghips.Dupa ce mi s-a scos ghipsul am fost trimis disciplinar la “inchisoarea din inchisoarea Jilava” – “celebra” Cazimca. Scurta descriere : pereti uzi , apa permanenta pe jos , lipsa aerului si bezna totala , izolat singur in Cazimca.Cu doua saptamani inainte de termenul de eliberare am fost dus intr-o celula obisnuita cu alti detinuti din care , la termen , m-am eliberat.

“Afara” a inceput un nou calvar: parintii erau bolnavi si batrani iar mie nu mi se elibera un act de identitate ca sa ma pot angaja si sa-i ajut .La fiecare audienta la organele de stat mi se cerea sa colaborez (sa devin informator al Securitatii) pentru a putea beneficia de drepturile firesti ale oricarui om . Nu am acceptat acest “troc” si am primit un act de identitate abia dupa inca doi ani , in urma casatoriei.Inainte de casatorie si dupa am fost permanent urmarit , dupa cum rezulta din dosarul de la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S).

Aceasta imi este declaratia pe care o sustin si o semnez.

15.12.2009 Gheorghe Jijie

Addenda

Despre fratele meu , Ioan Jijie , stiu ca a fost arestat in Bucuresti si a trecut prin anchete extrem de dure , aplicandui-se diverse metode de tortura : curent electric , presiune continua pana la alienare , introducerea lui in celule cu T.B.C.-isti evolutivi pana la contractarea bolii.Dupa acest moment , lipsa totala a asistentei medicale pana cand a avut o hemoptizie masiva (trei gamele de sange si bucati din plamani) . Era prea tarziu pentru a mai putea salva ceva si a decedat la varsta de treizeci si noua (39) de ani .

Acestea stiu despre soarta fratelui meu , Ioan Jijie , pe care le declar , sustin si semnez.

15.12.2009 Gheorghe Jijie

Sursa: http://apologeticum.wordpress.com/2012/06/12/gheorghe-jijie-un-alt-marturisitor-anti-comunist-a-trecut-la-domnul