Cuvântul sculptează!

25 IUNIE

Eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui ;.. şi găsindu-mi desfătarea in fiii oamenilor.

Proverbe 8.30-31

Sfânta Scriptură ne lasă adesea să privim prin cuvintele ei, în veşnicie. Aici noi ascultăm vorbind pe Acela care e „puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1.24). Din veşnicie Fiul lui Dumnezeu era desfătarea Tatălui, obiectul dragostei Lui, plăcerea inimii Sale. Ce mare însemnătate are El pentru noi să ne gândim că Cel ce era desfătarea lui Dumnezeu a devenit om dându-se ca jertfă pentru mântuirea noastră. Şi mai mult decât atât îl auzim spunând: „..găsindu-şi desfătarea în fii oamenilor." Cum se poate oare ca „desfătarea Tatălui" să-şi găsească desfătarea şi în noi, nişte oameni păcătoşi? Acest lucru nu s-a petrecut pentru faptele noastre bune, sau pentru că în noi ar exista ceva bun. NU, El ştia că Dumnezeu are nişte planuri cu omul pe acest pământ; El vedea un mărgăritar pe acest pământ care avea mare valoare pentru inima Sa. Dragostea era motorul care intra în acţiune pentru a-şi da viaţa pentru omenire. Din această cauză a mers pe drumul Golgotei. Ca răsplată a suferinţelor Sale, Tatăl i-a dat ca moştenire pe toţi aceia care cred în El şi care acum sunt obiectele dragostei Sale. Atât de preţuit este omul mântuit, încât este ridicat la rangul de copil al lui Dumnezeu. Cât de mult a preţuit Dumnezeu lumea şi totuşi cât de puţini sunt aceia care fac voia Lui. În Isaia 43.4 Dumnezeu ne spune: „De aceea pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit te iubesc." Oare nu ne îndeamnă aceasta ca să-i aducem şi mai multă adorare? Nu ne îndeamnă această dragoste ca să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre? Şi nu ne îndeamnă să nu recunoaştem alt teren de strângere laolaltă decât terenul prezenţei Sale? Acolo El este CONDUCĂTOR şi tot ce se face izvorăşte din îndemnul Duhului Sfânt. Toţi care citesc aceste rânduri sunt chemaţi acolo. Vrei să primeşti invitaţia Marelui Păstor?

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

24 IUNIE

Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.

Proverbe 14.12

Adeseori în viaţă stăm în cumpănă şi nu ştim ce decizie să luăm. Poate că sunt lucruri mari sau lucruri minore. Dar vedem de multe ori că lucrurile minore până la urmă sunt mari şi viceversa. De aceea este necesar să fim precauţi în toate, cercetând atent care este voia Domnului nostru prea iubit. Dacă privim la Lot vedem că privirea lui era atrasă de ceea ce vedea cu ochii săi. Totul era ospitalier aici, dar oamenii acelui ţinut erau împotriva tui Dumnezeu. Noi citim ca: „Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului...." (Gen. 13.10). Dacă şi-ar fi ridicat ochii spre Dumnezeu şi ar fi stăruit: „Doamne spune-mi calea Ta!" ar fi primit răspuns ce trebuie să facă. Dar el a mers pe calea care a găsit-o de cuviinţă şi această cale l-a dus la moarte. Ce urmări au avut hotărârile greşite ale lui Lot! Acest exemplu să fie şi pentru noi un semnal de alarmă. Ce primejdios este pentru un credincios când îşi alege calea sa proprie! Câţi dintre fraţii şi surorile tinere nu au găsit cu cale să meargă împreună pe drumul vieţii sau câţi nu şi-au ales o meserie fără să întrebe pe Domnul, şi în totală dependenţă de El să ia o hotărâre. Urmarea au fost necazuri şi inimi frânte.

Dacă cineva intenţionează să facă voia lui Dumnezeu nu va rămâne niciodată fără răspuns. Dar cine nu se teme să facă primul pas de unul singur acela nu are altceva de aşteptat decât să culeagă urmările căilor proprii.

În vremea noastră, creştinii de nume, pretind că văd, dar în realitate ei sunt orbi, vorbind în mod spiritual. Ochii celui ce e convins că e orb se pot deschide; dar ce se poate face pentru unul, care crede că vede, când de fapt, nu vede deloc? Această nerecunoaştere a adevăratei stări are urmări grave. Totdeauna suntem binecuvântaţi când suntem aduşi să ne cunoaştem întru câtva, pe noi înşine. Căci numai atunci ne putem da seama de ceea ce este Dumnezeu pentru noi.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

23 IUNIE

Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.

Coloseni 4.2

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Fără aceasta nu e posibilă comunitatea cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus Cristos. Epafra a recunoscut acest lucru. El iubea pe fraţii şi surorile din Colose, Laodicea şi Ierapole şi se ruga insistent pentru ei. Dragostea pentru ei îl îndemna mult de tot ca să aducă necazurile lor în faţa lui Dumnezeu.

Cu cât iubim mai mult frăţietatea cu atât mai mult ne vom ruga pentru ei, şi în aceeaşi măsură creşte şi interesul nostru pentru ei. Dacă rugăciunile noastre sunt bine întemeiate şi sincere atunci vom stărui în ele.

Necesitatea acestei slujbe sfinte şi ascunse să ne stea tot timpul în faţa ochilor noştri. De ar urma toţi credincioşii în această privinţă exemplul lui Epafra. Câte prilejuri avem noi în zilele de azi să stăruim în rugăciune! Mulţi copii ai lui Dumnezeu se Iasă prinşi de vidul acestei lumi care caută să-i aspire. Multe învăţături false se răspândesc şi între copiii lui Dumnezeu iar formalismul se răspândeşte cu paşi repezi. Cât de necesară este rugăciunea şi în zilele noastre! De-am fi în tot timpul în rugăciune şi pentru oamenii care sunt pe calea pierzării veşnice. Să ne rugăm insistent pentru mântuirea păcătoşilor pierduţi. În curând Domnul va veni. Să nu obosim rugându-ne.

Niciodată nu a fost mai mare trebuinţă de rugăciune în Adunarea lui Dumnezeu ca în vremea de faţă. S-ar putea spune că Satana întrebuinţează toată iscusinţa pe care o are ca să împovăreze sufletele şi să împiedece toate silinţele poporului lui Dumnezeu. Pentru unii, el se serveşte de ocupaţiile lor; pentru alţii, de greutăţile familiare; pentru alţii de durerile şi greutăţile lor personale.

Vrăjmaşii sunt mulţi şi numai puterea lui Dumnezeu ne poate face în stare să facem faţă tuturor acestor piedici şi să le biruim. Dumnezeu lucrează totdeauna când credinţa se îndreaptă spre El, având ca ţintă slava Lui.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

22 IUNIE

Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite... Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui DUMNEZEU; şi orice gând îl facem rob ascultării de CRISTOS.

2 Corinteni 10.4-5

Apostolul Pavel putea să scrie tesalonicenilor că ei au primit Cuvântul lui Dumnezeu „în adevăr" (1 Tes. 2.13). Chiar de pe atunci erau oameni care vorbeau lucruri stricate şi dădeau învăţături false (Fapte 20.30; 2 Cor. 2.17). Cum întâmpina apostolul astfel de elemente? Cu armătura dumnezeiască! Dacă este vorba de libertatea în Cristos, atunci nu-i slăbea şi nu le dădea nici o clipă de răgaz pentru adevărul Evangheliei (Gal. 2.5). În zilele noastre se învaţă multe lucruri de-a-ndoaselea şi în afară de aceste învăţături false ai căror purtători nu trebuie nici să-i primim în casele noastre, nici să-i salutăm. Sunt concepţii omeneşti care spun că Dumnezeu este iubire şi El nu-i va lăsa pe oameni în pierzare veşnică. Cei ce spun asta uită în mod voit că Dumnezeu este sfânt şi drept aşa cum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenilor care vorbesc în felul acesta le lipseşte SUPUNEREA faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă privim la faptul că unii fraţi şi surori ţin la moda timpului şi nu la decenţa unei ţinute demne, acestea nu sunt decât arătarea faptului că acei credincioşi nu umblă în supunere faţă de Marele Mântuitor care i-a răscumpărat din acest veac rău. Dacă cineva caută scuze prin răstălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu să fie sigur că Satana a câştigat teren în acea inimă. Să dăm ascultarea noastră deplină Cuvântului sfânt care rămâne acelaşi azi ca şi ieri, să nu ne luăm după obiceiurile lumii, şi în felul acesta să putem proslăvi pe acest pământ pe Domnul Cristos.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

21 IUNIE

Moise a zis DOMNULUI: Ah! DOAMNE, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba mi-este încurcată.

Exodul 4.10

Această ezitare a lui Moise depăşeşte orice graniţă a răbdării omeneşti, dar Dumnezeu în îndelunga Sa răbdare mai aşteaptă. El aminteşte robului Să că El însuşi dă omului înţelepciune şi grai, şi-i mai spune că vrea să fie cu gura lui. Astfel aduce Dumnezeu pe robul Său în dragoste şi răbdare la locul unde vrea să-l aibă. Dar Moise încă nu-i mulţumit şi cine oare nu ar putea înţelege teama pentru un popor aşa de mare? Era un lucru mare şi greu ca să scoţi din Egipt un astfel de popor. Moise s-a uitat la el însuşi şi nu la Dumnezeu. Dumnezeu stă TOTDEAUNA deasupra tuturor lucrurilor şi numai El trebuie slăvit.

Aici, în aceste împrejurări, vedem o minunată arătare a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu pune deoparte pe Moise ca să nu mai fie conducătorul poporului ci îi dă şi un ajutor în Aaron a cărui vorbire era mai uşoară. Ce Dumnezeu minunat! După ce Dumnezeu îl îmbărbătează pe Moise prin nişte minuni şi semne Moise este de acord să meargă acolo unde este trimis.

Dumnezeu să ne dea harul de a ne întemeia totdeauna pe Cuvântul Său chiar şi atunci când, ca oameni nu vedem o ieşire, sau când constatăm o slăbiciune în dependenţa noastră faţă de Domnul. Pe de altă parte este un mare lucru, căci în şcoala lui Dumnezeu învăţăm să vorbim acolo unde şi El ar fi vorbit şi învăţăm să tăcem acolo unde şi El ar fi tăcut, mai învăţăm să fim grabnici la ascultare şi înceţi la vorbire.

Ca să ne bucurăm de starea de faţă a lui Dumnezeu, trebuie să fim şi noi unde este El; şi pe El nu-L vom găsi în mijlocul certurilor unei lumi nelegiuite. Aşadar cu cât copilul lui Dumnezeu va părăsi mai grabnic locul în care Domnul nu se poate găsi cu atât va fi mai bine de el.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

20 IUNIE

Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească.

Luca 14.18

Dezvinovăţirea celor chemaţi la ospăţul cel mare nu era făcută sub formă de răutate, dar după logică era neîntemeiată. Primul a cumpărat un ogor şi acum vroia să meargă acolo să-l vadă. Iată o scuză falsă, căci dacă vreau să cumpăr ceva mai întâi caut să văd acel lucru şi nu după aceea. Următorul a adus acelaşi fel de scuză. El a cumpărat cinci perechi de boi şi acum vroia să le încerce. Iar al treilea se scuza prin faptul că s-a căsătorit şi din această cauză nu ar putea să vină. Oare nu putea merge cu soţia? Sau poate o soţie opri pe un bărbat ca să-şi îndeplinească obligaţiile sale? Toate dezvinovăţirile şi scuzele nu au fost însoţite de un temei bine clădit.

Aşa s-a întâmplat cu poporul Israel. Toţi au fost chemaţi la ospăţul cel mare, dar toţi se scuzau fără temeiuri care să stea în picioare, deoarece temeiurile de fapt nu existau. De aceea au căutat fel şi fel de scuze şi se ascundeau după nişte lucruri pământeşti, jignind şi lepădând pe Acela care a vrut să-i strângă la o masă. Proprietarul casei, care a pregătit această masă având plăcere să-şi vadă casa plină a zis robului să meargă în pieţe, pe uliţele cetăţii, să aducă pe săraci, ciungi, orbi şi şchiopi şi întrucât mai era loc, să meargă sa adune pe cei de pe drumuri şi cei care stau la garduri. Ce minunat lucrează harul lui Dumnezeu. Prin lepădarea Israelului a fost propovăduită Evanghelia păgânilor, celor slabi şi neputincioşi. Toţi aceştia au fost chemaţi la ospăţ. Şi tu eşti chemat. Sau poate trăieşti cu impresia că nu eşti sărac, nici olog, nici orb, sau nu te consideri ca cel de pe stradă. Crezi poate că ai o viaţă ireproşabilă în faţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te că prin refuzarea acestei chemări îl lepezi pe Domnul Cristos, neglijezi şi calci în picioare harul Său. Dacă vrei să fii scăpat de veşnica pierzare, trebuie să te pocăieşti şi să asculţi chemarea care îţi este adresată ţie. Nu uita că aceste rânduri ar putea să fie ultimul semnal de alarmă pentru hotărârea ta.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

19 IUNIE

Tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceasta să vă însufleţească.

Filipeni 4.8

În epistola către Filipeni găsim experienţa unui credincios care se găseşte sub îndemnul Duhului Sfânt pe calea spre cer. El Îl cunoaşte pe Cristos ca pe viaţa sa (1.21), mai departe ne este înfăţişat chipul lui Cristos pe care credinciosul vrea să-l copieze întru totul (2.5-8) şi el îşi atinge ţinta, adică se va face asemenea trupului slavei urmărind premiul chemării cereşti (3.14,20). Cel credincios se „bucură totdeauna" în Domnul a cărui venire este aproape.

Ce îmbărbătare serioasă pentru toţi copii lui Dumnezeu, care trebuie să meargă prin această lume prin multe necazuri încercări şi primejdii. Cu cât simţim slăbiciunea noastră şi vedem pustia cu primejdiile şi necazurile ei, cu atât simţim mângâiere şi adăpost ÎN Dumnezeu: „Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus” (4.7).

Astfel plin de Cristos, îmbrăcat şi fericit, creştinul caută să placă numai lui Isus. „Tot ce este adevărat tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă" acestea să însufleţească toate inimile creştinilor şi pe acestea să le practicăm. Atunci umblarea noastră va fi vrednică de Domnul şi vom face cinste Numelui Său putând să-L lăudăm în mijlocul credincioşilor pe Marele nostru Mântuitor. Prin aceasta vom trăi experienţa preţioasă că aparţinem unui Dumnezeu al păcii şi că El este scutul şi ocrotirea noastră în tot timpul vieţii.

Înţelepciunea este necesară pentru a crede, nu pentru a fi necredincios.

Sursa AICI