Cuvântul sculptează!

28 IUNIE

Grozav lucru este să cazi în mâinile DUMNEZEULUI celui viu!

Evrei 10.31

Când odinioară David după greşeala sa a cerut să cadă în mâinile lui Dumnezeu deoarece milosteniile Lui sunt mari, asistăm apoi la o mustrare faţă de robul Său (1 Cron. 21). Dar textul de astăzi îi analizează pe oamenii care păcătuiesc cu voia. Cine efectuează acest pas, calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi Duhul harului ignorând sângele lui Isus vărsat pentru iertarea păcatelor. Astfel de oameni dispreţuiesc sângele vărsat de Domnul nostru, punându-l alături de orice sânge al animalelor vărsat în vechime. Pentru astfel de oameni nu există altă jertfă de ispăşire, iar jertfele pe care le mai aduc evreii şi azi nu mai au nici o valoare. Ceea ce mai rămâne în astfel de situaţii este mânia lui Dumnezeu care îi va judeca aspru pe cei care L-au nedreptăţit pe Fiul Său prea iubit.

De aceasta vor avea parte toţi care nu vor să primească harul lui Dumnezeu care este întemeiat pe jertfa de mântuire a lui Isus şi toţi care se împotrivesc alipindu-se de cei care-L răstignesc pe Cristos.

Acum, când citeşti aceste rânduri, mai ai ocazia să scapi de mânia lui Dumnezeu. Vino cu pocăinţă la El şi recunoaşte-ţi toate păcatele tale în faţa Lui şi vei primi iertare şi pace. Gândeşte-te bine la textul de astăzi: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu."

O, cititor neîntors la Dumnezeu te rugăm cu stăruinţă nu mai zăbovi. Zăbava înseamnă nechibzuinţă. Fiecare clipă este de preţ. Nu ştii clipa când ai putea fi secerat de moarte şi trimis în locul unde nu vei avea nici o rază, nici cea mai slabă licărire de nădejde, în locul de întuneric, nenorocire şi zbuciumare veşnică. Vino aşa cum eşti la ISUS care stă cu braţele şi inima plină de dragoste, gata să te primească, să te adăpostească, să te mântuiască să te binecuvânteze potrivit cu dragostea Sa şi cu preţul desăvârşit al Numelui şi jertfei Sale.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

27 IUNIE

În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui DUMNEZEU, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

Evrei 5.12

Voia lui Dumnezeu este ca cel credincios să crească şi să sporească în avuţiile duhovniceşti. Este o stare normala, la fel cum în viaţa de toate zilele omul trebuie să se dezvolte şi să propăşească. Legea dezvoltării este una din cele mai decisive legi şi stă la temelia oricărei acţiuni dumnezeieşti, atât în creaţie cât şi în domeniul Duhului. Credinciosul trebuie să treacă de la poziţia de prunc în Cristos la poziţia de tânăr şi apoi la poziţia de om matur. Dacă nu se petrece această creştere, înseamnă că există o cauză negativă în viaţa creştinului. Evreii trebuiau să fie aşa de înaintaţi încât să fie în stare să înveţe pe alţii. Dar ei aveau nevoie din nou de învăţăturile începătoare. Ei au devenit „greoi la pricepere" şi aceasta a dăunat creşterii lor.

Nu există o stagnare mai mare ca aceea cauzată de alipirea de vechile tradiţii sau forme religioase care nu au nimic cu credinţa adevărată. Astfel de oameni se înşeală amarnic, deoarece lui Dumnezeu nu-i trebuie robi cu inima împărţită sau creştini numai de duminica. Acolo unde este formalism lipseşte creşterea. De aceea, iubite cititor care doreşti să creşti în credinţă, depărtează-te de formele religioase prin ieşirea din orice tabără religioasă şi ocuparea locului în Adunarea lui Dumnezeu. Ţinem să declarăm că nu ne trece prin minte să mişcăm un deget ca să atingem vreunul din sisteme. Nu cu ele avem noi a face; de ele se va ocupa Domnul. Noi avem a face cu sfinţii din aceste sisteme şi căutăm ca printr-o acţiune spirituală, prin lucrarea cuvintelor Scripturii să-i scoatem din ele şi să-i aducem să-şi ia locul cuvenit în Adunarea lui Dumnezeu.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

26 IUNIE

Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.

Ioan 15.1

Domnul Isus este adevărata viţă, Tatăl este vierul şi ucenicii sunt mlădiţele. Dacă Domnul Isus nu dă sevă fructului, acesta nu este veritabil. Rămânerea în Domnul Isus se realizează prin dependenţă deplină faţă de El. Pe această cale, Domnul Isus vrea ca ucenicii Săi să fie un izvor continuu de putere şi de roade. El însuşi vrea să fie ÎN ei. În afară de El nu putem efectua nimic. Dacă noi posedăm puterea prin rămânerea în El, vom aduce multe şi bogate roade. Dacă rămâne în noi Cuvântul Său va da naştere prin rugăciune la o forţă nouă care nu poate fi învinsă. Atunci putem cere în Numele Său ceea ce vrem şi se va îndeplini. Există în acest capitol trei îndemnuri foarte preţioase:

- „rămâneţi în Mine..."

- „rămâneţi în dragostea Mea ..."

- „dacă... rămân în voi cuvintele Mele."

ASCULTAREA şi DEPENDENŢA sunt cele două temelii de bază ale vieţii practice aici pe pământ. Aici nu este vorba despre mântuirea unui păcătos ci despre calea unui ucenic al lui Cristos care vrea să savureze deplin dragostea Lui. Într-o astfel de inimă plăcerile acestei lumi nu au nici un loc. Bucuria în Domnul ne îmbărbătează să slujim unul altuia şi să ne întărim pe calea ascultării şi a credinţei noastre sfinte. Să umblăm cu demnitate pe calea noastră, ca în felul acesta să arătăm lumii o viaţă de belşug duhovnicesc. Să nu uităm că Domnul Isus atât de mult ne-a iubit încât şi-a dat viaţa pentru noi.

Dacă mustrat pentru păcat, privesc la crucea Domnului Isus în jertfa Lui văd nu numai că „păcatele mele" au fost iertate, dar văd, că şi „păcatul meu" adică firea mea cea pământească - rădăcina tuturor păcatelor mele - a fost nimicită şi lucrul acesta ne dă o pace adâncă. La cruce Îl văd pe Dumnezeu ca prieten al păcătosului, dând la o parte păcatul.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

25 IUNIE

Eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui ;.. şi găsindu-mi desfătarea in fiii oamenilor.

Proverbe 8.30-31

Sfânta Scriptură ne lasă adesea să privim prin cuvintele ei, în veşnicie. Aici noi ascultăm vorbind pe Acela care e „puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1.24). Din veşnicie Fiul lui Dumnezeu era desfătarea Tatălui, obiectul dragostei Lui, plăcerea inimii Sale. Ce mare însemnătate are El pentru noi să ne gândim că Cel ce era desfătarea lui Dumnezeu a devenit om dându-se ca jertfă pentru mântuirea noastră. Şi mai mult decât atât îl auzim spunând: „..găsindu-şi desfătarea în fii oamenilor." Cum se poate oare ca „desfătarea Tatălui" să-şi găsească desfătarea şi în noi, nişte oameni păcătoşi? Acest lucru nu s-a petrecut pentru faptele noastre bune, sau pentru că în noi ar exista ceva bun. NU, El ştia că Dumnezeu are nişte planuri cu omul pe acest pământ; El vedea un mărgăritar pe acest pământ care avea mare valoare pentru inima Sa. Dragostea era motorul care intra în acţiune pentru a-şi da viaţa pentru omenire. Din această cauză a mers pe drumul Golgotei. Ca răsplată a suferinţelor Sale, Tatăl i-a dat ca moştenire pe toţi aceia care cred în El şi care acum sunt obiectele dragostei Sale. Atât de preţuit este omul mântuit, încât este ridicat la rangul de copil al lui Dumnezeu. Cât de mult a preţuit Dumnezeu lumea şi totuşi cât de puţini sunt aceia care fac voia Lui. În Isaia 43.4 Dumnezeu ne spune: „De aceea pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit te iubesc." Oare nu ne îndeamnă aceasta ca să-i aducem şi mai multă adorare? Nu ne îndeamnă această dragoste ca să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre? Şi nu ne îndeamnă să nu recunoaştem alt teren de strângere laolaltă decât terenul prezenţei Sale? Acolo El este CONDUCĂTOR şi tot ce se face izvorăşte din îndemnul Duhului Sfânt. Toţi care citesc aceste rânduri sunt chemaţi acolo. Vrei să primeşti invitaţia Marelui Păstor?

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

24 IUNIE

Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.

Proverbe 14.12

Adeseori în viaţă stăm în cumpănă şi nu ştim ce decizie să luăm. Poate că sunt lucruri mari sau lucruri minore. Dar vedem de multe ori că lucrurile minore până la urmă sunt mari şi viceversa. De aceea este necesar să fim precauţi în toate, cercetând atent care este voia Domnului nostru prea iubit. Dacă privim la Lot vedem că privirea lui era atrasă de ceea ce vedea cu ochii săi. Totul era ospitalier aici, dar oamenii acelui ţinut erau împotriva tui Dumnezeu. Noi citim ca: „Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului...." (Gen. 13.10). Dacă şi-ar fi ridicat ochii spre Dumnezeu şi ar fi stăruit: „Doamne spune-mi calea Ta!" ar fi primit răspuns ce trebuie să facă. Dar el a mers pe calea care a găsit-o de cuviinţă şi această cale l-a dus la moarte. Ce urmări au avut hotărârile greşite ale lui Lot! Acest exemplu să fie şi pentru noi un semnal de alarmă. Ce primejdios este pentru un credincios când îşi alege calea sa proprie! Câţi dintre fraţii şi surorile tinere nu au găsit cu cale să meargă împreună pe drumul vieţii sau câţi nu şi-au ales o meserie fără să întrebe pe Domnul, şi în totală dependenţă de El să ia o hotărâre. Urmarea au fost necazuri şi inimi frânte.

Dacă cineva intenţionează să facă voia lui Dumnezeu nu va rămâne niciodată fără răspuns. Dar cine nu se teme să facă primul pas de unul singur acela nu are altceva de aşteptat decât să culeagă urmările căilor proprii.

În vremea noastră, creştinii de nume, pretind că văd, dar în realitate ei sunt orbi, vorbind în mod spiritual. Ochii celui ce e convins că e orb se pot deschide; dar ce se poate face pentru unul, care crede că vede, când de fapt, nu vede deloc? Această nerecunoaştere a adevăratei stări are urmări grave. Totdeauna suntem binecuvântaţi când suntem aduşi să ne cunoaştem întru câtva, pe noi înşine. Căci numai atunci ne putem da seama de ceea ce este Dumnezeu pentru noi.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

23 IUNIE

Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.

Coloseni 4.2

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Fără aceasta nu e posibilă comunitatea cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus Cristos. Epafra a recunoscut acest lucru. El iubea pe fraţii şi surorile din Colose, Laodicea şi Ierapole şi se ruga insistent pentru ei. Dragostea pentru ei îl îndemna mult de tot ca să aducă necazurile lor în faţa lui Dumnezeu.

Cu cât iubim mai mult frăţietatea cu atât mai mult ne vom ruga pentru ei, şi în aceeaşi măsură creşte şi interesul nostru pentru ei. Dacă rugăciunile noastre sunt bine întemeiate şi sincere atunci vom stărui în ele.

Necesitatea acestei slujbe sfinte şi ascunse să ne stea tot timpul în faţa ochilor noştri. De ar urma toţi credincioşii în această privinţă exemplul lui Epafra. Câte prilejuri avem noi în zilele de azi să stăruim în rugăciune! Mulţi copii ai lui Dumnezeu se Iasă prinşi de vidul acestei lumi care caută să-i aspire. Multe învăţături false se răspândesc şi între copiii lui Dumnezeu iar formalismul se răspândeşte cu paşi repezi. Cât de necesară este rugăciunea şi în zilele noastre! De-am fi în tot timpul în rugăciune şi pentru oamenii care sunt pe calea pierzării veşnice. Să ne rugăm insistent pentru mântuirea păcătoşilor pierduţi. În curând Domnul va veni. Să nu obosim rugându-ne.

Niciodată nu a fost mai mare trebuinţă de rugăciune în Adunarea lui Dumnezeu ca în vremea de faţă. S-ar putea spune că Satana întrebuinţează toată iscusinţa pe care o are ca să împovăreze sufletele şi să împiedece toate silinţele poporului lui Dumnezeu. Pentru unii, el se serveşte de ocupaţiile lor; pentru alţii, de greutăţile familiare; pentru alţii de durerile şi greutăţile lor personale.

Vrăjmaşii sunt mulţi şi numai puterea lui Dumnezeu ne poate face în stare să facem faţă tuturor acestor piedici şi să le biruim. Dumnezeu lucrează totdeauna când credinţa se îndreaptă spre El, având ca ţintă slava Lui.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

22 IUNIE

Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite... Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui DUMNEZEU; şi orice gând îl facem rob ascultării de CRISTOS.

2 Corinteni 10.4-5

Apostolul Pavel putea să scrie tesalonicenilor că ei au primit Cuvântul lui Dumnezeu „în adevăr" (1 Tes. 2.13). Chiar de pe atunci erau oameni care vorbeau lucruri stricate şi dădeau învăţături false (Fapte 20.30; 2 Cor. 2.17). Cum întâmpina apostolul astfel de elemente? Cu armătura dumnezeiască! Dacă este vorba de libertatea în Cristos, atunci nu-i slăbea şi nu le dădea nici o clipă de răgaz pentru adevărul Evangheliei (Gal. 2.5). În zilele noastre se învaţă multe lucruri de-a-ndoaselea şi în afară de aceste învăţături false ai căror purtători nu trebuie nici să-i primim în casele noastre, nici să-i salutăm. Sunt concepţii omeneşti care spun că Dumnezeu este iubire şi El nu-i va lăsa pe oameni în pierzare veşnică. Cei ce spun asta uită în mod voit că Dumnezeu este sfânt şi drept aşa cum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenilor care vorbesc în felul acesta le lipseşte SUPUNEREA faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă privim la faptul că unii fraţi şi surori ţin la moda timpului şi nu la decenţa unei ţinute demne, acestea nu sunt decât arătarea faptului că acei credincioşi nu umblă în supunere faţă de Marele Mântuitor care i-a răscumpărat din acest veac rău. Dacă cineva caută scuze prin răstălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu să fie sigur că Satana a câştigat teren în acea inimă. Să dăm ascultarea noastră deplină Cuvântului sfânt care rămâne acelaşi azi ca şi ieri, să nu ne luăm după obiceiurile lumii, şi în felul acesta să putem proslăvi pe acest pământ pe Domnul Cristos.

Sursa AICI