Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale.
Psalmul 139.14

Inima noastră

Inima noastră bate de aproximativ 100.000 de ori pe zi, sau de aproximativ 2,5 miliarde de ori în 70 de ani. Cantitatea pusă în circulaţie în acest timp ar fi suficientă pentru a umple cu sânge un „zgârie-nori“. Printr-o reţea foarte ramificată, cu o lungime de aproximativ 2.500 km de artere, vene şi capilare, sunt alimentate cu sânge toate părţile componente ale corpului. Aici avem pompa care nu necesită lucrări de întreţinere, pompă pe care tehnica o caută dintotdeauna. Inima este de asemenea foarte adaptabilă. Astfel, de exemplu, volumul de sânge de 5 litri pus în circulaţie pe minut de un ventricul se poate ridica la 20 litri în cazul unei munci fizice grele.

Viaţa noastră depinde de pulsul inimii. De aceea şi în limbajul figurat al Bibliei prin inimă se înţelege nu muşchiul, ci felul de a fi al persoanei omeneşti. Astfel, simţămintele şi deciziile voinţei noastre îşi au originea în inimă. Solomon spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoare-le vieţii“; „Cel ce încearcă inimile este Domnul“ (Proverbe 4.23; 17.3). Deci Dumnezeu Însuşi cunoaşte gândurile inimii noastre, pe care noi dorim să le ascundem de cei din jurul nostru. El judecă chiar şi motivele inimii. Toate acestea ar trebui să ne pună pe gânduri.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-04-20?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-04

Cuvântul sculptează!

26 IULIE

Vedeţi să nu vi se amăgească inima, şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. Căci atunci DOMNUL S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile, şi n-ar mai fi ploaie.

Deuteronom 11.16-17

Ce pustiu ar fi pământul dacă cerul s-ar închide să nu plouă. Cât de des trebuia să simtă poporul Israel această judecată a lui Dumnezeu pentru neascultarea lor. „El preface râurile în pustiu şi izvoarele de apă în pământ uscat, ţara roditoare în ţară săracă, din pricina răutăţii locuitorilor ei” (Ps. 107.33-34). Aceasta este o pildă plină de învăţăminte pentru un suflet care din pricina neascultării faţă de Domnul sau faţă de Cuvântul Său stă în afara părtăşiei cu El. Un astfel de creştin nu poate gusta binecuvântările cereşti care decurg din această părtăşie şi nu are nici o fărâmă din desfătarea închinării izvorâte dintr-un duh neîntristat. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru un astfel de suflet o carte pecetluită; totul este un pustiu, dezolat şi uscat. Nimeni să nu-şi plece urechea la şoapta vrăjmaşului, căci întâi ispiteşte inima apoi duce picioarele la cădere. Dacă nu mai avem astăzi de luptat cu închinarea la idoli aşa cum au avut cei din Israel, totuşi pericolul pentru noi nu este cu nimic mai prejos. Cât de uşor ne putem abate de la voia Domnului şi ne închinăm - de fapt în faţa unor lucruri din această lume. Nu poate fi scris în cuvinte câte neajunsuri vin peste un suflet care se hrăneşte cu lucruri lumeşti. Dar sufletul care stă în apropierea Domnului este pe deplin mulţumit: „Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adapi din şivoiul desfătărilor Tale” (Ps. 36.8).

Întocmai după cum în zilele lui Cain plăcutele sunete ale chitarei şi ale cimpoiului împiedecau să se audă strigătul sângelui lui Abel, tot aşa şi astăzi, alte sunete încântătoare înăbuşe glasul sângelui Golgotei; şi alte lucruri decât un Cristos răstignit atrag privirile omului.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

25 IULIE

Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta!

Ezechiel 34.11

Prorocia lui Ezechiel începe cu un cuvânt de jale către păstorii lui Israel, deoarece aceştia se pasc pe ei înşişi în loc să pască turma. Urmarea acestei rele lucrări a fost că turma a fost împrăştiată, dezbinată, rănită, bolnavă şi slăbită. Ce vreme măreaţă a fost pentru popor în timpul domniei Iui Solomon! Împărăteasa din Seba a trebuit să spună: „Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus."

Dar Dumnezeu a trebuit să-şi retragă binecuvântările de la urmaşii lui Solomon iar peste popor a venit judecata. Lipseau păstorii credincioşi, iar când Dumnezeu le-a trimis prooroci, aceştia au fost prigoniţi de conducătorii poporului. Dar Dumnezeul cel Bun, care iubea poporul s-a gândit la promisiunea Lui: „Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte şi anume pe robul Meu David." Când a venit împlinirea vremii Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său. Domnul Isus a venit „dar ai Săi nu L-au primit." Şi de data aceasta conducătorii poporului, păstorii, marii preoţi şi cărturarii au fost aceia care au intrigat poporul la ură împotriva Celui trimis de Dumnezeu. Poporul l-a osândit şi l-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Acolo, la cruce putem vedea pe Păstorul cel Bun care îşi dă viaţa pentru oile Sale. După învierea şi înălţarea Sa la Tatăl, El L-a trimis pe Duhul Sfânt, care i-a „adunat într-un singur Trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi." Astăzi vedem că turma lui Dumnezeu a primit păstori de la Domnul nostru (Petru îi numeşte: „bătrânii dintre voi.") Când poporul Israel va fi restabilit va savura din binecuvântările pe care le vor primi de la Mesia.

Când omul îşi recunoaşte nimicnicia lui, atunci Dumnezeu poate să-i vorbească prin har. E vorba doar de Dumnezeu şi de lucrarea Lui. Şi în aceasta stă adevărata odihnă a omului care a învăţat să se cunoască cât de puţin. E bine să luăm seama că Dumnezeu nu-şi împarte slava cu făptura Sa. El este TOTUL şi noi NIMIC.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

24 IULIE

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Iacov 5.16

O văduvă credincioasă s-a rugat mult pentru mântuirea fiului ei. Cu durere trebuia să constate că împotrivirea lui devenea tot mai mare. Ea nu obosea însă să aducă păsul ei la tronul harului. Într-o zi un unchi credincios i-a spus fiului: „Rugăciunile mamei tale te înconjoară ca un zid." Rece şi foarte indiferent el a răspuns: „Atunci am să iau o scară şi am să sar peste acest zid." Fiul şi-a văzut mai departe de drumurile lui, iar mama credincioasă a părăsit pământul fără să vadă dacă rugăciunile ei sunt ascultate. Duhul lui Dumnezeu şi-a început însă lucrarea în sufletul băiatului. A venit în lumina lui Dumnezeu unde i s-a arătat marea lui vină şi a găsit adăpost în Mântuitorul păcătoşilor. Cu inima plină de fericire a scris unchiului său ce a făcut Dumnezeu cu el. Dar, spre mirarea lui, unchiul credincios nu i-a răspuns. Atunci l-a invitat la el. Unchiul a răspuns îndată invitaţiei, dar nepotul a constatat că bătrânul nu reacţionează în nici un fel la schimbarea produsă în sufletul lui. „Unchiule, nu te bucuri chiar deloc de mântuirea mea?" a întrebat nepotul. După o clipă unchiul a spus: „Dar cum este cu scara?" „A fost ruptă treaptă cu treaptă, unchiule dragă!"

Rugăciunile mamei credincioase au găsit ascultare chiar după timp îndelungat. Mai ai şi tu copii sau rude necredincioase? Este mântuirea lor o temă serioasă a rugăciunilor tale? Nu te lăsa descurajat, chiar dacă raţiunea îţi spune că nu se vede nici o nădejde. Rugăciunea celui neprihănit are mare putere.

Ana - mama lui Samuel - este un bun exemplu pentru toţi credincioşii şi în special pentru surorile creştine de modul cum trebuie stăruit în rugăciune: „ea stătea multă vreme în rugăciune." Ea este şi un bun exemplu pentru a înţelege cum trebuie să se roage o femeie creştină în Adunarea lui Dumnezeu potrivit învăţăturii adevărului: „Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca” (1 Sam. 1; 1 Cor. 14.34).

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

23 IULIE

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Isaia 53.5

„Cristos a murit pentru păcatele noastre" scrie adesea în Sfânta Scriptură. Cât de scurt şi concis este expus acest adevăr al mântuirii în 1 Cor. 15.3. Este de ajuns pentru orice inimă îndreptată spre pocăinţă ca să găsească pacea prin credinţă în acest cuvânt. Spurgeon a spus pe patul morţii: „Isus a murit pentru mine; aceasta este toată teologia mea.” Într-adevăr, în aceasta este înglobată toată mântuirea noastră veşnică. Câtă nevoie este să cunoaştem cu toată claritatea că numai suferinţele nespuse ale Domnului Isus la cruce, judecata lui Dumnezeu care s-a sfârşit prin moartea Domnului Isus pentru noi cei vinovaţi, poate să ne mântuiască şi să ne desăvârşească în faţa lui Dumnezeu. Dacă El nu ar fi mers la judecată în locul nostru - „Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi" dacă n-ar fi fost „bobul de grâu" căzut în pământ ca să moară - atunci El ar fi rămas singur. Nici un om nu ar fi putut să vadă slava Lui şi să fie făcut părtaş cu El. Toţi erau despărţiţi de Dumnezeu prin păcat. Dar acum, prin jertfa Domnului Isus, toţi cei care cred în El sunt împăcaţi cu Dumnezeu. Cristos a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre şi prin sângele Lui a şters datoria noastră. Moartea Lui ne-a dat viaţa. Nu am fi putut face nimic pentru această lucrare. Trebuie să-I mulţumim cu adâncă recunoştinţă. O, de-ar fi pentru fiecare din noi o trebuinţă neapărată să-L lăudam şi să-L adorăm. Niciodată să nu uităm că El a spus: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea."

Noi vestim moartea Lui care ne-a adus viaţa, care ne-a scos din nelegiuire, şi ne-a şters pentru totdeauna, toate păcatele. Sărbătorim această moarte ca pe o biruinţă asupra lumii, păcatului, asupra morţii şi a lui Satan şi facem acest lucru până va veni Domnul, Cel lepădat de lume, ca să ne ia cu El în cer şi să ne facă parte de binecuvântata Lui părtăşie dintre El şi Tatăl.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

22 IULIE

Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

Evrei 10.14

Domnul Isus s-a adus pe El însuşi ca jertfă, desăvârşind voia lui Dumnezeu în privinţa sfinţeniei şi a despărţirii noastre de ce este rău. Odinioară Dumnezeu a scos pe Israel dintre popoarele lumii, prin despărţire. El le-a lăsat jertfele cu sângele animalelor, dar aceste jertfe erau numai pentru curăţirea cărnii. Jertfa desăvârşită a Domnului Isus a adus o ispăşire desăvârşită a păcatelor. Iată un lucru deosebit de important pentru sfinţenia noastră; jertfa desăvârşită a lui Cristos ne arată că prin El noi suntem puşi deoparte pentru Dumnezeu. Nu numai că suntem scoşi din lume ci suntem şi aduşi la El. Noi suntem încă de aici încoronaţi pentru slujba de preoţi în Locul Prea Sfânt ca să înfăptuim adorarea Lui. Dacă suntem sub lucrarea eficace a lui Cristos, atunci sfinţirea noastră după natura ei este veşnică: nu se sfârşeşte niciodată, suntem ai lui Dumnezeu pentru veşnicie. Sfinţenia noastră este deplin împlinită prin lucrarea lui Cristos. În aceasta vedem harul nemărginit al lui Dumnezeu. Marele nostru Preot stă la dreapta lui Dumnezeu şi se va ridica atunci când vrăjmaşii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Atunci El va împlini lucrarea de prezentare a celor credincioşi în faţa lui Dumnezeu ca unii care sunt fără cusur. Atunci umblarea prin pustie va lua sfârşit, toate slăbiciunile vor fi îndepărtate şi călătoria de creştin prin lume se va sfârşi. Vom fi ca El. Acum noi ne bucurăm că El este un Mare Preot plin de îndurare faţă de slăbiciunile noastre! El poate să mântuiască în chip desăvârşit pe toţi cei care se apropie de El.

Dacă dorim să ştim gândurile lui Dumnezeu cu privire la acest veac rău, trebuie să fim cu totul despărţiţi de acest veac. Cu cât ne vom ţine mai aproape de Dumnezeu, cu atât vom fi mai supuşi Cuvântului Său, cu atât mai mult îi vom cunoaşte gândurile în toate privinţele. Scriptura ne destăinuie absolut tot ce trebuie să ştim.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

21 IULIE

Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani.

Geneza 5.5

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în CRISTOS (1 Cor. 15.22). Despre opt persoane citim în Geneza cap. 5 aceste cuvinte foarte grele: „apoi au murit." Nimeni nu cunoaşte până astăzi numărul celor care au avut aceeaşi soartă. Numai Dumnezeu ştie cu precizie acest număr. Dumnezeu cunoaşte şi viaţa ta, iar dacă se va spune odată despre tine „a murit" atunci tu nu vei fi uitat de El, dar nici lucrările tale nu vor fi uitate. Pentru fiecare om care se naşte în această lume nu este nimic mai sigur ca moartea. Nu este acest lucru cutremurător? În Romani 5.12 stă scris că moartea a pătruns asupra întregii omeniri din pricină că toţi au păcătuit. Dacă mori în păcatele tale, înseamnă că nu te-ai pocăit şi nu ai primit jertfa lui Isus făcută pentru tine. In această situaţie sfârşitul drumului tău este moartea a doua, adică pierzarea veşnică. În Ioan 5.28-29 Domnul Isus ne spune că toţi cei din morminte vor învia; cei care au făcut binele, adică cei care au crezut în El vor învia pentru viaţă, iar cei care au făcut răul vor învia pentru judecată. Ca urmaşi ai lui Adam, toţi oamenii trebuie să moară din pricină că toţi au păcătuit. Dar toţi care sunt „în Cristos" chiar dacă au murit vor învia prin Domnul Isus Cristos la venirea Lui, aşa cum stă scris în Biblie. Domnul Cristos nu a rămas în mormânt şi nu-i va lăsa în mormânt nici pe cei care au adormit ÎN El, ci îi va învia. Învierea acelora care au murit în păcatele lor ne este amintită în 1 Cor. 15.24 prin cuvintele, „va veni sfârşitul." Toţi aceştia se vor înfăţişa în faţa tronului de judecată. Ce trist e să fi şi tu prezent acolo! Astăzi mai este încă har şi pentru tine ca să scapi de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să primeşti prin credinţă ceea ce a făcut Domnul Isus pentru tine. Nu amâna această lucrare a credinţei pentru ziua de mâine. S-ar putea să fie prea târziu.

Sursa AICI