Cuvântul sculptează!

6 AUGUST

Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda.

Apocalipsa 5.12

Sfânta Scriptură mărturiseşte în multe locuri clar şi concis „că Cristos a murit pentru păcatele noastre" şi că prin jertfa lui de la cruce a făcut răscumpărarea veşnică (1 Cor. 15.3; Evr. 9.12). Toţi care cred din inimă în El pot să spună: „SUNTEM sfinţi prin UNICA jertfă care a fost făcută odată pentru totdeauna ÎN Isus Cristos." Sfânta Carte spune. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi." Domnul Cristos prin moartea Lui a pus temelia slavei veşnice a lui Dumnezeu în creatura Sa nouă, ca şi temelia noastră veşnică de mântuire, aşa cum ne este arătat în Apocalipsa: „Mielul care a fost junghiat, care era în mijlocul Tronului." Şi ce fac ei? Ei cântă Mielului care i-a răscumpărat, o cântare nouă. Voia lui Dumnezeu este ca aici, pe pământ, obiectul slavei să fie: moartea Fiului Său. De fapt şi Domnul Isus a spus în noaptea când a fost vândut: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea."

El ne-a dat deja aici pe pământ un loc unde noi să-L privim ca Mielul lui Dumnezeu, adus ca ardere de tot. De ar pătrunde în inimile noastre ca o necesitate de a-L slăvi şi a-L adora în duhurile noastre.

Dacă Masa Domnului se sărbătoreşte în chip duhovnicesc, atunci nu putem decât să-I mulţumim şi să-L adorăm. Abia atunci amintirea morţii Domnului Cristos devine o slujbă dumnezeiască.

Dacă ne mai folosim de forme din Vechiul Testament şi le punem în practica adunării la adorare, aşa cum prea adesea se vede acest lucru în grupările care se strâng în jurul unui om, sau a unei forme, a unui nume;... pierdem miezul adevăratei adorări prin Duhul lui Dumnezeu. Adorarea adevărată NU este o formalitate în efectuarea slujbei lui Dumnezeu, ci ea corespunde pe deplin cu ceea ce este Dumnezeu. Adevărata adorare nu se poate aduce decât pe terenul prezenţei Domnului, afară din tabără unde este El (Evr. 13.13).

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

5 AUGUST

Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Cristos.

Coloseni 2.5

„Fraţi sfinţi şi credincioşi" îi numeşte apostolul pe primitorii acestei epistole. El însuşi era încătuşat în închisoare pentru Domnul Isus, suportând cu dragoste toate suferinţele urmându-L pe Domnul său. El era tot timpul în legătură duhovnicească cu aceia care au primit credinţa cea preţioasă. El se bucura când adunările stăteau bine şi se întrista când era altfel. La cei din Colose laudă rânduiala care a găsit-o la ei. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii (1 Cor. 14.33) şi dacă este vorba de acest lucru în practica unei adunări locale, acolo înseamnă că fraţii se vor supune sfinţeniei lui Dumnezeu şi purtarea lor o va dovedi din plin. Ei se vor îngădui unii pe alţii şi vor fi supuşi unul altuia în frica lui Cristos. La fel şi surorile vor ocupa locul lor de supunere şi nu se vor ridica să conducă adunarea sub nici o formă. Ele vor trăi în pace unele cu altele şi vor avea acel gând ca prin îmbrăcămintea lor să nu fie o pricină de poticnire pentru nimeni.

La toate aceste trăsături este cerută părtăşia practică şi personală cu Domnul. Apostolul se bucură de tăria neclintită a credinţei colosenilor ÎN Cristos. Această tărie era strict necesară deoarece unii căutau să-şi facă intrarea în inimi prin filozofie şi amăgiri deşarte după datinile oamenilor. Erau „elemente lumeşti" cu privire la mâncare şi băutură, sau înfrânare de la zile de sărbătoare, sau la o lună nouă sau la o zi de sabat. „Nu lua, nu gusta, nu atinge..." aşa predicau unii oameni şi prin aceasta au pus un jug asupra credincioşilor, jug care era în opoziţie cu harul lui Cristos şi credinţa în El. Toate aceste lucruri care ţin de duhul legii au în vedere firea pământească, pentru ca să o ridice în slavă. Să stăruim deci în harul lui Dumnezeu şi să nu ne lăsăm amăgiţi de cei care propovăduiesc zadarnica religie a lui Cain care în contextul ei arată că vrea să aducă jertfă roadele unui pământ blestemat.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

4 AUGUST

Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.

Evrei 13.13

E un mare privilegiu (drept) al nostru să ieşim la Domnul Isus cel lepădat şi să suferim ocara Lui! Cum a fost El batjocorit, ignorat, neînţeles şi urât! Pentru dragostea Lui a fost duşmănit şi răstignit afară din Ierusalim. Tabăra era atunci Israelul şi această tabără nu mai există astăzi. Isus i-a scos afară pe ai Lui. Tot aşa Domnul Isus îl scoate astăzi afară pe ai Lui din această lume şi din tot ce este în legătură cu lumea aceasta religioasă. Domnul îi aduce pe ai Săi la El, în afară de orice organizaţie de tabără, deoarece El însuşi este afară. Cu cât suntem în umblarea noastră mai convinşi de a ne abate de la orice tabără organizată de oameni cu atât se măreşte ocara noastră căci acolo unde lucrează omul se găsesc lucruri pe care nu le vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este singurul îndreptar care ne dă lumină la orice întrebare care se iveşte pe calea urmării Domnului Isus.

Să examinăm calea pe care mergem în lumina Sfintei Scripturi şi să cercetăm locul pe care-l ocupăm, dacă corespunde întru totul cu gândurile lui Dumnezeu. Dacă găsim abateri, dacă găsim ceva care nu este scris în Cuvântul Lui, atunci Domnul să ne dea putere să ne depărtăm şi să ieşim afară din orice îngrădire omenească. Numai acolo unde poruncile omeneşti sunt puse la o parte şi totul se supune autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt are conducerea, este respectată temelia dumnezeiască a unităţii Trupului, de care aparţin toţi credincioşii ca mădulare. Numai aşa poate fi prezentată adunarea; aceasta înseamnă a fi o expresie văzută a unicei Adunări care Domnul Isus a ales-o, „căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor."

În loc să se înfăţişeze înarmat cu sabia prigonirii, vrăjmaşul se plimbă înveşmântat în haina slujbei religioase. Din această cauză, mulţi creştini sunt încurcaţi în zadarnica religie a acestei lumi, având doar o formă de evlavie. Remediul este ieşirea afară din aceste tabere religioase, şi să stăm pe locul prezenţei Domnului Isus.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

3 AUGUST

Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.

Proverbe 15.18

Într-o zi, preotul credincios Machtholf a găsit în pragul uşii o scrisoare cu insulte la adresa Iui. El a citit-o, dar nu a spus nici un cuvânt ci s-a rugat. Duminica următoare, după predică a spus de la amvon: „Un prieten drag a adus o scrisoare în casa mea, în care îmi înşiră greşelile. Eu le-am citit, m-am cercetat şi am găsit multe lucruri adevărate. În inima mea este rădăcina a tot ce prietenul a găsit la mine, dar harul lui Dumnezeu este singurul care nu a lăsat răul să devină realitate. Prietenul meu iubit cunoaşte greşelile mele foarte bine, ceea ce mă face să cred că este chiar în mijlocul nostru. Îl rog din suflet să vină la mine, ca să pot să-i arăt dragostea mea."

Când lui Tersteegen din Mulheim i-a fost aruncat un coş fără fund peste cap, ca semn de batjocură, el a zis: „Aceasta nu-i încă o cunună de spini."

Cum ar răsuna răspunsurile noastre în astfel de situaţii? Ar descoperii ele caracterul Domnului nostru? Fiecare să răspundă singur la această întrebare. Noi vrem să ne amintim de cuvintele lui Pavel: „Dragostea ... nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău ... crede totul ... suferă totul ..." (1 Cor. 13.5-7). Aceasta este dragostea pe care Dumnezeu o caută la noi căci El este izvorul ei. Cât de bune şi de frumoase sunt însuşirile ei!

Dacă noi ne-am uita mai des în această oglindă luminoasă şi fără greş - lucru care ar trebui să-l facem în fiecare zi - atunci fără îndoială că este mult de judecat, mult de mărturisit. În felul acesta inima noastră îl admiră şi-L adoră pe Cel care a fost o pildă minunată de dragoste.

Dacă pentru Numele lui Cristos vom rămâne statornici până la sfârşit, atunci chiar dacă ne-ar arde pe toţi, scânteile de la rugurile noastre ar răspândi Evanghelia departe pe faţa pământului.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

2 AUGUST

Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.

Ioan 10.28

Ce putere au aceste cuvinte pentru inima credinciosului în călătoria lui pe acest pământ, unde este înconjurat de multe ispite, de atâţia duşmani pe pământ şi în aer, de Satan şi îngerii lui! Ce binecuvântare, ce minunat lucru să ştii că ai intrat prin uşă, că eşti mântuit, că ai viaţa veşnică, că Domnul Isus te cunoaşte, te ocroteşte şi că-L cunoşti ca pe Păstorul cel Bun, că El te întăreşte şi te îmbărbătează, că în El ai TOTUL DEPLIN, şi în sfârşit e mare har că nimeni nu poate să te smulgă din mâna Lui şi a Tatălui. POATE OARE să ne lipsească ceva? Avem oare motiv să ne îngrijorăm dacă ajungem la ţintă? NIMENI nu le poate smulge din mâna Mea!" De ce să ne temem? Cine este mai mare ca El? NIMENI! Totul se odihneşte în mâinile Lui. Să nu ne încredem oare în El în chip desăvârşit?

Sunt cuvintele Păstorului cel Bun. Ce slavă că suntem oiţele Păstorului cel Bun! Ce linişte ne dă această cunoştinţă, într-o lume neliniştită. El cunoaşte primejdiile şi ispitele; El le întâmpină. El ne avertizează şi ne îndreaptă când ne-am abătut. El ne ridică dacă suntem în situaţia să cădem. Dacă avem sete ne înviorează, suntem flămânzi ne hrăneşte. El ne poartă în orice timp în inima Lui şi ne vine în ajutor în slăbiciunile noastre. El ne cunoaşte şi noi îl cunoaştem. El merge înaintea noastră şi noi îl urmăm. Ce poziţie măreaţă! De l-ar cunoaşte mulţi pe acest Păstor! De aceea chiar azi du-te înainte prin această uşă deschisă! încă mai este deschisă! Mâine poate e pe veci închisă.

Sunt mulţi care vor să se îmbunătăţească, să ia hotărâri, să urmeze anumite rânduieli religioase cu scopul de a obţine viaţa veşnică. Dar toate acestea îi vor face să strige: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte." Aceştia vor constata că Domnul dă viaţa veşnică şi numai El.

Sursa AICI

…Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce i le cer!

Matei 7.11

Cereţi şi vi se va da

Noi avem un Dumnezeu bun, de la care putem aştepta numai lucruri bune. El nu va da niciodată o piatră unuia dintre copiii Săi, care cere o pâine. Dacă totuşi ne-am înşelat în gândurile noastre şi am cerut ceva de la Dumnezeu, care ar fi comparabil cu o piatră, ne va da El atunci „această piatră“? Nu, ci El ne va da mai degrabă pâinea, pe care n-am cerut-o, dar care este bună pentru noi.

Inima şi mâna lui Dumnezeu sunt larg deschise faţă de noi. Dar să nu uităm: dacă cerem ceva de la El, nu ne va putea da altceva decât ceea ce corespunde naturii Sale.

În Iacov 4.2, 3 sunt numite două motive pentru care nu primim ceea ce vrem: „Nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.“ Prima cauză este foarte simplă: nu cerem. Dumnezeu doreşte să-i prezentăm în rugăciune problemele şi nevoile noastre. A doua cauză este: cerem rău, adică cerem lucrurile rele, care ne-ar dăuna. Probabil, noi vedem altfel lucrurile decât Dumnezeul şi Tatăl nostru, dar El doreşte să ne dea numai lucruri bune.

De aceea să cerem de la Dumnezeu ce este bun, adică ceea ce este spre binele sufletelor noastre, spre folosul spiritual al familiilor noastre şi spre zidirea tuturor fraţilor noştri. Atunci vom experimenta adevărul promisiunii Domnului: „Oricine cere, primeşte!“

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-01-12?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-01

Cuvântul sculptează!

1 AUGUST

DOMNUL a zis lui Samuel: Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel?

1 Samuel 16.1

Poporul a făptuit un mare păcat când L-a lepădat pe Dumnezeu şi şi-a dorit un stăpânitor pământesc ca împărat. Samuel a trebuit să vadă cu durere că nădejdea pusă în puterea şi ajutorul omenesc este o deşertăciune. Fără îndoială că privirile erau îndreptate spre omul pe care Dumnezeu îl îngăduise ca împărat. Acum însă totul era pierdut. Saul a fost lepădat şi Samuel s-a simţit obligat să se îndepărteze de el. Saul era al doilea demnitar cu privire la care Samuel trebuia să vadă dezbrăcarea de demnitatea primită. La începutul lucrării lui, a trebuit să transmită o solie serioasă marelui preot Eli, iar acum la sfârşitul vieţii lui a fost însărcinat să-i spună lui Saul judecata cerească asupra comportării sale. Comuniunea cu Dumnezeu ne va călăuzi până acolo încât să recunoaştem căile Lui şi să ne supunem lor. Noi suntem înclinaţi uneori ca prin sentimentele noastre să fim înşelaţi. Aceasta este o mare primejdie; cel mai activ leac contra umblării după sentimentele noastre, este încrederea adâncă în adevăratele şi de neclintit hotărâri ale lui Dumnezeu. În faţa acestor hotărâri dispar toate sentimentele, iar credinţa creşte tot mai mult.

Între adevărata credinţă şi simplele sentimente există o mare deosebire. În timp ce sentimentul se aşează jos şi plânge, credinţa se ridică şi umple cornul cu untdelemn ca să-l ungă ca împărat pe „omul după inima lui Dumnezeu" Minunat este Dumnezeu care totdeauna lasă să iasă binele din răul înconjurător.

Oamenii îşi schimbă gusturile şi părerile însă cei credincioşi nu-şi schimbă niciodată poziţia lor spirituală. Ei îl slăvesc pe Dumnezeu în toate împrejurările vieţii, chiar şi în faţa primejdiei de moarte. Satana latră dar nu muşcă. Satana câteodată latră mai tare şi mai puternic, dar prin aceasta nu se face mai grozav.

Sursa AICI