vineri, 10 august 2012

Astăzi 10 august 2012 (9:15), mi s-a născut fiu în lume!

Cu voia și binecuvântarea Domnului, rod al iubirii noastre, de astăzi trei, îl primim bucuroși pe:

David Ciprian
.

Domnul să-l binecuvânteze, să-l aibă-n pază și un sfânt să devină!

Amin.

Cuvântul sculptează!

10 AUGUST

Caraula a zis: Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc. Şi împăratul a zis: Este un om de bine, şi aduce veşti bune.

2 Samuel 18.27

Ahimaaţ se număra printre oamenii credincioşi lui David în timpul răscoalei lui Absalom. El era cunoscut ca un bun alergător aşa cum reiese din textul de mai sus. Caraula recunoaşte de departe fuga lui Ahimaaţ. În 1 Cor. 9.24 suntem comparaţi cu aceia care aleargă la locul de alergare. Ce frumos ar fi dacă şi noi am fi recunoscuţi din depărtare ca buni alergători ai lui Isus Cristos!

Când Absalom a fost ucis de Ioab şi de ostaşii lui, Ahimaaţ a spus către Ioab: „Lasă-mă să dau fuga şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmaşilor săi." Era totala abnegaţie faţă de David care-l împingea să-i spună vestea. Ioab nu l-a lăsat să meargă ci l-a însărcinat pe Cuşi cu această solie. Dar Ahimaaţ l-a rugat insistent pe Ioab, până acesta i-a îngăduit să fugă. Amândoi fugeau, dar vai ce deosebire! Unul fugea din cauza soliei, iar celălalt din proprie iniţiativă, cu o inimă înflăcărată. Ahimaaţ a biruit toată osteneala şi toate greutăţile, pentru bucuria care-i stătea înainte de a mărturisi lui David victoria obţinută. Nu-i de mirare că l-a depăşit pe Cuşi şi a putut să stea în faţa împăratului ca om al veştilor bune.

Ce gând minunat transmite această faptă inimilor noastre! Suntem avertizaţi: „Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus..." (Evr. 12.1-2). De-am fi şi noi aşa de plini de râvnă cum a fost acest slujitor a lui David! Să nu ne depăşească nimeni în alergarea aceasta. Domnul nostru ştie dacă alergăm în această întrecere din dragoste şi din abnegaţie pentru El sau numai ca să fim văzuţi de alţii. Să luăm seama!

Sursa AICI

joi, 9 august 2012

Cuvântul sculptează!

9 AUGUST

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Proverbe 4.23

Un băiat de 9 ani l-a primit prin credinţă pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal. El se bucura de faptul că este o oiţă a Păstorului cel Bun. După un timp a venit la învăţătoarea lui care era credincioasă. Plângea. Aceasta l-a întrebat de ce plânge. Suspinând el a spus: „Eu am dăruit numai trei sferturi din inima mea Domnului Isus iar un sfert mai este încă a câinelui meu."

Nu putem să nu zâmbim de necazul băiatului, dar este vrednic de gândit asupra acestui adevăr. El s-a predat Mântuitorului în credinţa lui de copil. După scurt timp, Domnul Isus îi arată că în afară de El mai are totuşi ceva de care inima lui mai este legată. Acest băiat avea un cuget sensibil. El a recunoscut bilaterismul său (adică faptul de a sluji la doi stăpâni) şi a plâns cu lacrimi. Oare nouă celor mari nu ne lipseşte adesea acest cuget sensibil? Domnul Isus ne-a răscumpărat; duhul, sufletul şi trupul îi aparţin pe deplini. El vrea să fie centrul inimii noastre. Inima este sediul simţurilor, al iubirii, şi al simpatiei. Noi copiii lui Dumnezeu avem datoria sfântă de a veghea cu stricteţe ca inima noastră să bată necontenit numai pentru El, Cel care pe Golgota a suferit şi a murit în suferinţe nespuse pentru păcatele noastre şi a luat asupra lui judecata cea dreaptă şi sfântă a lui Dumnezeu. Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice!" Satana care strică sufletele vrea să infiltreze lumea în inima noastră. Cu ce viclenie păşeşte el îndeosebi în vremurile noastre! Luxul în viaţă, progresul, comoditatea şi atâtea altele le foloseşte pentru a ne abate de la Domnul Isus. Cercetaţi-vă inima în lumina Lui sfântă dacă bate necontenit numai pentru El.

Domnul Isus Cristos ne cheamă să murim faţă de noi înşine, faţă de carne (fire), de dorinţele sale ca şi faţă de chemările familiei sau ale prietenilor când aceştia nu vor pentru noi acea viaţă sfântă, predată pentru slava Sa.

Sursa AICI

miercuri, 8 august 2012

Cuvântul sculptează!

8 AUGUST

Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea.

Zaharia 3.4

Dumnezeu nu poate să vadă păcatul în faţa Lui. Păcatul nu se împacă cu Persoana Lui sfântă. Dar pe baza jertfei de ispăşire de pe Golgota a lui Isus Cristos, poate îndepărta păcatul. La cruce Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său pentru păcătoşi şi nelegiuiţi la moarte. Isus a mers la cruce ca ÎNLOCUITOR, pentru vina şi păcatul omenirii şi a suferit mânia dreaptă şi judecata dumnezeiască. El corespundea TUTUROR cerinţelor sfinte pe care Dumnezeu le cerea de la oameni şi putea astfel să ia locul păcătosului. Dar El a pus în rânduială nu numai vinovăţia noastră ci şi starea păcătoasă a omului în faţa lui Dumnezeu, stare care a fost îndepărtată. Dumnezeu a condamnat păcatul în trup, prin aceea că l-a făcut pe Domnul Cristos păcat. „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi sa fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5.21). Prin puterea acestei jertfe de ispăşire, Dumnezeu poate să spună către fiecare păcătos care vine prin credinţă la El: „Iată că am îndepărtat nelegiuirea de la tine."

Aşadar prin jertfa de ispăşire nu s-au îndepărtat numai păcatele (fapte, gânduri, vorbe) ci şi PĂCATUL; adică starea dezastruoasă a omului. Ce linişte aduce aceasta cugetului nostru, căci chiar această „procuratură dumnezeiască" mustră şi nu lasă în pace pe omul nemântuit.

Cel a cărui nelegiuire a îndepărtat-o Dumnezeu poate spune: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, AVEM pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Rom. 5.1-2).

ÎN Domnul Isus Cristos...

Adevărul în Isus ... Efes. 4.21

Apropiaţi în Cristos ... Efes. 2.13

Iertaţi în Cristos ... Efes. 4.32

Înviaţi şi aşezaţi în Cristos ... Efes. 2.6

Sfinţi în Cristos Isus ... Filip. 1.1


Sursa AICI

marți, 7 august 2012

Cuvântul sculptează!

7 AUGUST

Toată Scriptura este insuflată de DUMNEZEU şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui DUMNEZEU să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

2 Timotei 3.16-17

Este un har nespus din partea lui Dumnezeu, că ne-a păstrat Cuvântul Său neştirbit cu toate împotrivirile mari ale duşmanului. Ca o Stâncă în care toate valurile se sparg, ca un izvor într-un pustiu, ca un far în mijlocul mării înspumegate, aşa stă Cuvântul lui Dumnezeu, mereu plin de putere, proaspăt şi curat, chiar dacă Satana şi lumea îşi manifestă duşmănia lor faţă de El. El este apa răcoritoare şi aducătoare de pace pentru orice însetat, pentru oricine e trântit jos de forme şi obosit în religii, unde nu găseşte pace. Scriptura este şi astăzi îndrumător pentru orice cercetător simplu şi sincer, o cale UNICĂ şi dreaptă care se întinde cu siguranţă şi neabătut peste ţărmul stâncos al mişeliei Satanei, şi conduce sufletul la Cristos şi prin El, în cer. Cuvântul lui Dumnezeu este neschimbat în credinţă şi plin de nădejde ca şi Acela din a cărui gură a fost vorbit; şi el dăruieşte, oricui nădăjduieşte în El, aceleaşi trăsături sfinte. Dacă noi nu simţim lucrările Sale binecuvântate atunci de vină nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci noi înşine pentru ca nu suntem ascultători. Din astfel de stări triste rezultă multe rădăcini ale răutăţii şi ale rătăcirii şi multe situaţii triste între credincioşi. Mulţi sunt cuprinşi de ei înşişi şi se opun mustrării Cuvântului lui Dumnezeu. Oh! să ne gândim ce necinste aducem prin aceasta lui Dumnezeu.

Dumnezeu în dragostea Sa ne-a vorbit, şi datoria noastră este să ascultăm ca un copil. Cărarea ascultării este cărarea ODIHNEI şi BINECUVÂNTĂRII. Pe această cărare pot umbla atât „copilaşii în Cristos" cât şi „tinerii' şi „părinţii." Aceasta este singura cărare binecuvântată pentru toţi. Fără îndoială că ea este strimtă, dar este o cărare SIGURĂ, luminată de Veşnicul nostru Dumnezeu.

Sursa AICI

luni, 6 august 2012

Cuvântul sculptează!

6 AUGUST

Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda.

Apocalipsa 5.12

Sfânta Scriptură mărturiseşte în multe locuri clar şi concis „că Cristos a murit pentru păcatele noastre" şi că prin jertfa lui de la cruce a făcut răscumpărarea veşnică (1 Cor. 15.3; Evr. 9.12). Toţi care cred din inimă în El pot să spună: „SUNTEM sfinţi prin UNICA jertfă care a fost făcută odată pentru totdeauna ÎN Isus Cristos." Sfânta Carte spune. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi." Domnul Cristos prin moartea Lui a pus temelia slavei veşnice a lui Dumnezeu în creatura Sa nouă, ca şi temelia noastră veşnică de mântuire, aşa cum ne este arătat în Apocalipsa: „Mielul care a fost junghiat, care era în mijlocul Tronului." Şi ce fac ei? Ei cântă Mielului care i-a răscumpărat, o cântare nouă. Voia lui Dumnezeu este ca aici, pe pământ, obiectul slavei să fie: moartea Fiului Său. De fapt şi Domnul Isus a spus în noaptea când a fost vândut: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea."

El ne-a dat deja aici pe pământ un loc unde noi să-L privim ca Mielul lui Dumnezeu, adus ca ardere de tot. De ar pătrunde în inimile noastre ca o necesitate de a-L slăvi şi a-L adora în duhurile noastre.

Dacă Masa Domnului se sărbătoreşte în chip duhovnicesc, atunci nu putem decât să-I mulţumim şi să-L adorăm. Abia atunci amintirea morţii Domnului Cristos devine o slujbă dumnezeiască.

Dacă ne mai folosim de forme din Vechiul Testament şi le punem în practica adunării la adorare, aşa cum prea adesea se vede acest lucru în grupările care se strâng în jurul unui om, sau a unei forme, a unui nume;... pierdem miezul adevăratei adorări prin Duhul lui Dumnezeu. Adorarea adevărată NU este o formalitate în efectuarea slujbei lui Dumnezeu, ci ea corespunde pe deplin cu ceea ce este Dumnezeu. Adevărata adorare nu se poate aduce decât pe terenul prezenţei Domnului, afară din tabără unde este El (Evr. 13.13).

Sursa AICI

duminică, 5 august 2012

Cuvântul sculptează!

5 AUGUST

Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Cristos.

Coloseni 2.5

„Fraţi sfinţi şi credincioşi" îi numeşte apostolul pe primitorii acestei epistole. El însuşi era încătuşat în închisoare pentru Domnul Isus, suportând cu dragoste toate suferinţele urmându-L pe Domnul său. El era tot timpul în legătură duhovnicească cu aceia care au primit credinţa cea preţioasă. El se bucura când adunările stăteau bine şi se întrista când era altfel. La cei din Colose laudă rânduiala care a găsit-o la ei. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii (1 Cor. 14.33) şi dacă este vorba de acest lucru în practica unei adunări locale, acolo înseamnă că fraţii se vor supune sfinţeniei lui Dumnezeu şi purtarea lor o va dovedi din plin. Ei se vor îngădui unii pe alţii şi vor fi supuşi unul altuia în frica lui Cristos. La fel şi surorile vor ocupa locul lor de supunere şi nu se vor ridica să conducă adunarea sub nici o formă. Ele vor trăi în pace unele cu altele şi vor avea acel gând ca prin îmbrăcămintea lor să nu fie o pricină de poticnire pentru nimeni.

La toate aceste trăsături este cerută părtăşia practică şi personală cu Domnul. Apostolul se bucură de tăria neclintită a credinţei colosenilor ÎN Cristos. Această tărie era strict necesară deoarece unii căutau să-şi facă intrarea în inimi prin filozofie şi amăgiri deşarte după datinile oamenilor. Erau „elemente lumeşti" cu privire la mâncare şi băutură, sau înfrânare de la zile de sărbătoare, sau la o lună nouă sau la o zi de sabat. „Nu lua, nu gusta, nu atinge..." aşa predicau unii oameni şi prin aceasta au pus un jug asupra credincioşilor, jug care era în opoziţie cu harul lui Cristos şi credinţa în El. Toate aceste lucruri care ţin de duhul legii au în vedere firea pământească, pentru ca să o ridice în slavă. Să stăruim deci în harul lui Dumnezeu şi să nu ne lăsăm amăgiţi de cei care propovăduiesc zadarnica religie a lui Cain care în contextul ei arată că vrea să aducă jertfă roadele unui pământ blestemat.

Sursa AICI