Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Psalmul 50.15

Dependenţa de alcool

Un bărbat avea tot ce-şi doreşte fiecare: un serviciu bun, o soţie gospodină şi doi copii. Dar alcoolul de care era dependent, stricase totul. Ajunsese până acolo că hotărâse să-şi curme viaţa. Într-o seară au venit la el doi bărbaţi, care au dorit să-i vorbească. Erau doi creştini care i-au vestit evanghelia. Dar Isus era pentru acest om o legendă. S-a bucurat când cei doi au plecat. La uşă, unul dintre ei s-a întors şi i-a spus: „Dacă în noaptea aceasta vă vine pofta de alcool, încercaţi măcar o dată să opriţi nenorocirea printr-o rugăciune.“

În noaptea aceea şi-a amintit de aceste cuvinte. Rugăciunea? Totul în el se opunea. Dar conştient fiind în ce haos zăcea, a împreunat mâinile şi s-a rugat: „Doamne, dacă Tu exişti cu adevărat acolo sus, atunci ajută-mă să ies din această murdărie. Singur nu mai pot face nimic. Sunt pierdut.“

Dumnezeu l-a ajutat. El a rupt puterea dependenţei de alcool din acel om. Câteva zile mai târziu s-a întâlnit iarăşi cu cei doi bărbaţi creştini. Au vorbit împreună despre necesitatea de a-L primi pe Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn în viaţa sa. Acest lucru s-a petrecut spre fericirea vremelnică şi veşnică a fostului dependent de alcool.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-20?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

Cuvântul sculptează!

16 AUGUST

Ca unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm... .Căci dragostea lui CRISTOS ne strânge.

2 Corinteni 5.11-14

Felix Neff un slujitor credincios al Domnului a fost acum 150 de ani o unealtă pentru o deşteptare duhovnicească în regiunea Alpilor. Odată a trecut pe lângă o casă care părea să fie a unor oameni bogaţi. El simţea dorinţa să le aducă vestea despre harul lui Dumnezeu. Hotărât pe moment a sunat şi o fată din casă a deschis uşa. „Locuieşte Cristos în această casă?" întrebă Neff fără nici o prezentare şi fără nici un salut. Tânăra fată, mirată nu răspunse nimic. El repetă încă o dată întrebarea: „Locuieşte Cristos în această casă?" Puternic mişcată, fata răspunse de data aceasta: „Nu, domnul meu, dar intraţi vă rog." - „Nu" a răspuns Neff „dacă Cristos nu locuieşte aici, această casă nu poate să fie fericită. Aici nu aş poposi." După aceasta s-a îndepărtat. Când la scurt timp după aceea în localitatea respectivă a propovăduit Evanghelia, la sfârşitul adunării a venit o fată tânără spre el. Plină de bucurie i-a spus: „Domnul meu, eu sunt fata cea tânără pe care, la deschiderea uşii aţi întrebat-o dacă locuieşte Cristos în acea casă. Prin această întrebare am venit eu la Cristos şi acum sunt mântuită."

De ne-ar umple dragostea Domnului Isus inimile pentru oamenii nemântuiţi ca El să ne poată folosi ca soli ai Lui. Cât de des un cuvânt la timpul lui a atins inima şi cugetul şi un om rătăcit a fost adus în contact cu mântuirea lui Cristos. Noi suntem lăsaţi în lumea aceasta, ca să fim mărturie a ceea ce a făcut Marele Mântuitor cu noi. De-am fi nişte harnici slujitori ai lui Cristos!

Voltaire a spus că peste o sută de ani Biblia nu se va mai găsi decât ca o mostră a prostiei religioase (Aşa gândea el). Dar iată ironia divină: în chiar casa unde a scris acele rânduri, s-a deschis un depozit de Biblii,

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

15 AUGUST

Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi CRISTOS te va lumina.

Efeseni 5.14

Acest avertisment serios are şi mai multă greutate prin faptul că se adresează credincioşilor, care au cunoscut poziţia lor în Cristos, potrivită cu hotărârile lui Dumnezeu. Lor le-a fost făcut cunoscut poziţia şi înaltele drepturi, care sunt strâns legate între ele. Ei ştiu că starea lor este în Cristos, ei Îl cunosc pe Dumnezeu, ca pe Dumnezeul şi Tatăl lor, ei ştiu că Cristos este sfânt şi fără cusur şi că ei SUNT copiii Lui.

Pe drept cuvânt se aşteaptă de la ei ca să aibă o ţinută demnă, corespunzătoare înaltei chemări la care au fost chemaţi. Dar versetul nostru ne mai avertizează că, credinciosul poate să-şi piardă conştiinţa cu privire la starea lui. Desigur că nu este vorba de pierderea mântuirii, aşa cum din neştiinţă sunt gata mulţi să spună. El se scufundă din punct de vedere moral într-o stare de somn. Somnul este o prefigurare a morţii. Un om adormit recepţionează tot atât din lucrurile exterioare ca şi un mort. El nu vede nimic din frumuseţea şi farmecul creaţiei dumnezeieşti. La fel poate ajunge şi un credincios într-o astfel de stare încât să nu-i îngăduie să recunoască frumuseţea noii zidiri. Poate sunt credincioşi care nu duc o viaţă imorală, dar din binecuvântările duhovniceşti nu gustă nimic. Umblarea lor este pământească şi ţinuta lor este lumească. Într-o asemenea inimă, Domnul Isus nu are locul cel mai însemnat. Zile întregi un astfel de credincios nu simte lipsa Domnului. Lucrările zilnice au mai mult preţ pentru un astfel de creştin, decât Domnul Isus. Limbajul „căci pentru mine a trăi este Cristos" nu-i este cunoscut. Un astfel de creştin are o viaţă fără fericire, o viaţă căreia nu-i înţelege rostul. Şi unor astfel de creştini, să nu le fie de mirare că Marele Păstor trebuie să ia nuiaua pentru disciplinare.

Rugăciunea şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu sunt cerinţe necesare pentru creşterea sănătoasă şi puternică a vieţii creştine; aşa că un om care obişnuieşte să le părăsească pe amândouă, trebuie să fie într-o stare foarte rea.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

14 AUGUST

Şi fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă.

Luca 12.36

Ceea ce trebuie să-i caracterizeze pe credincioşi în timpul pribegiei lor este nu numai o înţelegere clară a învăţăturii despre venirea Domnului Isus ci şi o aşteptare practică, în fiecare zi. Caracterul deplin al umblării credinciosului depinde de acest fapt însemnat: dacă aşteptarea este o nădejde vie ori numai o cunoştinţă moartă.

„Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse." Dacă mergem într-o călătorie sau într-o excursie, mai înainte ne vom pregăti. În afară de aceasta pentru călătorie este important să ne luăm rămas bun de la condiţiile de viaţă precedente, să realizăm o desprindere totală de orice ar împiedeca călătoria. Când poporul Israel s-a pregătit de ieşirea din Egipt trebuia să aibă mijlocul încins şi toiagul în mână, iar în picioare să aibă încălţăminte (Exod. 12). „Mijlocul încins" înseamnă să fie desprins de tot ce-l înconjura şi care putea fi un obstacol pentru popor. Îmbrăcămintea lungă şi largă care se purta atunci trebuia încinsă cu un cordon, pentru a sta strânsă pe trup şi pentru a nu împiedeca pe purtător la mers.

„Încălţămintea în picioare" are semnificaţia de a fi gata, în orice clipă să părăsească poziţia ocupată anterior, iar toiagul în mână este simbolul unui popor călător, care se bazează pe o temelie care este în afară de el.

De-ar da Domnul ca, prin harul Său, aceste semne să se vadă şi la poporul Său, în pribegia prin pustiul acestei lumi. „Să dăm la o parte orice piedecă şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne" care ne-ar sta înainte pe drumul către Domnul nostru. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea LUI."

„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta” (1 Tes. 5.23-24).

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

13 AUGUST

Slavă lui DUMNEZEU în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.

Luca 2.14

Întotdeauna la cercetarea acestui cuvânt suntem plini de adorare căci Fiul lui Dumnezeu, prin care s-au creat toate lucrurile, S-a făcut Om. El a devenit Om adevărat, căci a devenit „părtaş sângelui şi cărnii." Fiul lui Dumnezeu care nu este numai „Cuvântul" ci şi „Adevărul lui Dumnezeu" a împlinit cu fapta ceea ce înţelesese încă înainte de întemeierea lumii: „Desfătarea mea era în fiii oamenilor." Niciodată creaţia nu a cunoscut un asemenea eveniment. Este aşa de înălţător că mulţimea oştilor cereşti au intrat într-o laudă dumnezeiască în faţa acestui eveniment spunând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui." Ei trebuiau să vadă cu admiraţie că El „deşi avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu ci S-a dezbrăcat... şi a preluat chip omenesc făcându-se asemenea oamenilor.

Dar nu numai îngerii, ci oameni slabi, păstori săraci au putut să meargă la Betleem şi să vadă taina tainelor: Fiul lui Dumnezeu, copil în iesle!

Şi noi în Duh putem să ne privim acolo şi să vedem că „Isus Cristos a venit în trup". El era „Sfânt" ca om adevărat, „născut de o fecioară" despre care s-a spus: „ce se va naşte din tine este de la Duhul Sfânt" şi El se va numi Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbeşte acuma „prin Fiul" şi noi ştim „că S-a arătat ca să ia păcatele." Cine putea să facă acest lucru decât numai Acela despre care e scris că păcat în El nu se găsea? Niciodată nu putem să-i mulţumim îndeajuns pentru că a venit la noi.

Braţele părinteşti ale Dumnezeului nostru ne cuprind şi ne sprijinesc zi şi noapte. El ia asupra Lui toate nevoile şi toate grijile noastre. El doreşte ca să ne aruncăm grijile asupra Lui şi să dobândim încredinţarea scumpă că El ne poartă de grijă. „El nu-şi întoarce privirea de la cel neprihănit."

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

12 AUGUST

Credincios este DUMNEZEU, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Cristos, DOMNUL nostru.

1 Corinteni 1.9

Ce minunat adevăr! Însuşi Dumnezeu este Cel care ne-a chemat. Prin har suntem chemaţi să avem părtăşie unii cu alţi şi să păstrăm această măreaţă „părtăşie în Duh." Pe ce se bazează părtăşia credincioşilor unii cu alţii? Pe părtăşia intimă şi ascunsă a plinătăţii lui Cristos. Izvoarele din care ţâşnesc marile fluvii nu se află acolo unde le vede ochiul nostru. Ele au o legătură ascunsă - invizibilă dar continuă - cu un rezervor ascuns, dar neîntrerupt care nu seacă, inepuizabil la distanţă şi adâncime necunoscută. Datorită acestei ape care se revarsă continuu din rezervorul ei, ţâşneşte deodată izvorul şi apoi fluviul care se uneşte cu alţi afluenţi şi apoi se revarsă în oceane.

Când reformatorii au întors spatele sistemului religios al Romei, ei au fost învinuiţi că rup Trupul lui Cristos. Niciodată nu trebuie să amestecăm sistemele religioase şi bisericeşti ale lumii acesteia, fie ele vechi sau noi şi indiferent ce nume ar purta cu adevărata Adunare a lui Dumnezeu, cu Trupul Iui Cristos. De aceea despărţirea de acestea nu trebuie să se numească ruptură a Trupului. Dimpotrivă, orice credincios adevărat care vrea să ţină în picioare adevărul că este NUMAI un singur Trup, care vrea să aibă o părtăşie mai clară şi mai intimă cu Domnul Cristos, are datoria neapărată să se despartă de aceste tabere în care omul a luat locul prezenţei lui Dumnezeu.

Marele nostru Dumnezeu şi Tată ne-a chemat la părtăşie cu Fiul Său şi nu cu forme şi simţăminte religioase. Formele şi simţurile sunt pentru firea pământească care poate să-şi arate de ce este în stare pe scena unui teatru, dar nicidecum în strângerea laolaltă pentru Numele Domnului.

De aceea, prea iubiţilor care aţi înţeles locul vostru afară din tabără şi voi, toţi aceia care vreţi să-l înţelegeţi, rămâneţi neclintiţi şi alimentaţi-vă continuu din acest Izvor al părtăşiei cu Domnul Isus Cristos.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

11 AUGUST

Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire.

1 Petru 2.1

Răscumpăraţii Domnului Isus au pe pământ de împlinit o solie însemnată. Ca o „preoţie aleasă" să aducă „jertfe duhovniceşti" şi ca o „preoţie împărătească" să vestească puterile minunate ale Celui ce i-a chemat din întuneric la lumina Sa.

Pentru jertfele din Vechiul Testament trebuiau luate numai animale curate şi fără cusur. Cine a fost chemat de Domnul „la lumina Sa minunată" trebuie, fără îndoială, să umble ÎN lumină. Curăţenia şi sfinţenia sunt aşteptate de la cei care au fost aleşi. Este oare cu putinţă să fie găsite vicleşug, invidie, prefăcătorie, clevetire, la cei ce se numesc după numele lui Cristos? Dacă însă noi ne cunoaştem inima noastră, trebuie să mărturisim că suntem în stare de orice lucrare rea. În faţa oamenilor se pot oarecum ascunde gândurile inimilor ca să fim văzuţi într-o lumina bună. Dumnezeu vede în ascuns. El vede şi în cel mai îndepărtat colţ şi încreţitură a inimii. Poate se găseşte în inima noastră undeva ascunsă pizmă, prefăcătorie, vicleşug sau clevetire. Clevetirea destramă ca otrava câte o legătură bine închegată sau o relaţie frăţească. Cât de multe necazuri s-au produs din pricina pizmei! Prefăcătoria şi vicleşugul să NU fie găsite la copiii lui Dumnezeu!

De ne-am mustra în prezenţa Domnului! Dacă noi descoperim aceste lucruri la noi să le aducem în faţa Domnului cu smerenie, ca El să ne poată ajuta. El vrea cu bucurie ca noi să mergem înainte spre slava Lui şi ca nişte prunci născuţi de curând să dorim laptele duhovnicesc şi curat care este Cuvântul lui Dumnezeu.

În viaţa noastră, în legăturile noastre cu alţii, în treburile noastre, trebuie să măsurăm totul cu o SINGURĂ măsură şi această măsură este SLĂVIREA lui ISUS - Singura şi cea mai însemnată întrebare cu privire la tot ce gândim, facem sau vorbim ar trebui să fie: „Este acest lucru vrednic de Numele sfânt care îl port?"

Sursa AICI