Cuvântul sculptează!

24 AUGUST

Când numai sunt lemne, focul se stinge.

Proverbe 26.20

Ce clar este acest cuvânt! Fără lemne focul se stinge. Pentru a înţelege lucrul acesta nu ne trebuie multe studii. Nu dăm noi oare de multe ori cu capul de adevărul acesta? Nu ard în jurul nostru nenumărate focuri mari şi mici al căror fum ne face să lăcrimăm, şi care de mult s-ar fi stins dacă nu ar fi fost aprovizionate din când în când cu „lemne" Căci: „Unde-i lipsă de lemne, focul se stinge şi când nu mai este un clevetitor cearta se potoleşte."

Câte păreri diferite, povestiri eronate, vorbe rele despre alţii, s-ar stinge în mijlocul nostru dacă nu s-ar mai aduce material pentru ardere. Clevetirea nu ajută la nimeni, dar duşmanul sufletelor noastre are mult de câştigat distrugând legăturile frăţeşti.

Vai, de ne-am speria de acest rău, şi cu seriozitate şi dârzenie sfântă să îndepărtăm orice neajuns, să nu clevetim unii despre alţii, ci mai bine să ne rugăm unii pentru alţii. Atunci se va stinge acest focar al putrefacţiei şi al distrugerii. Câtă pagubă a fost produsă până acum prin clevetire nu se poate scrie şi nici măsura pe vreo scară gradată. Cât de des au fost distruse prietenii intime, cunoscuţi au fost despărţiţi şi chiar au ajuns la duşmănie. „... limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită" (Prov. 25.23) de aceea să învăţăm să înfrânăm acest mic mădular care aprinde o pădure mare.

Dacă un creştin se duce la înot ca să simtă bine, sau face un lucru asemănător numai ca să-şi placă lui însuşi să nu se aştepte ca Dumnezeu să-l păzească de primejdie. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să trecem pe un lac în furtună ca să vestim Evanghelia, dacă ne cere ca să trecem peste cei mai înalţi munţi ca să-i slujim, atunci, da, ne putem încredinţa în mâinile Lui şi ne va păzi de orice rău căci El ne-a poruncit să mergem. Domnul Isus Cristos are plăcere să se bucure de predarea noastră întreagă şi doreşte să avem o deplină părtăşie cu El. Acest lucru nu se poate face în medii infectate de păcat.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

23 AUGUST

DOAMNE, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! DUMNEZEULE, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund.

Psalmul 18.2

Pentru toţi copiii lui Dumnezeu este o mare mângâiere că Dumnezeu le cunoaşte întristarea, lacrimile ascunse şi necazurile. Calea credinţei în această lume este o cale presărată cu greutăţi şi necazuri. Dar Dumnezeul şi Tatăl nostru este un Dumnezeu al dragostei şi milei. El se gândeşte tot timpul la copiii Săi. În Cuvântul Lui citim să „aruncăm asupra Lui toate îngrijorările şi El însuşi va îngriji de noi."

Cum mai putem oare să fim neliniştiţi sau fără putere când avem o astfel de îmbărbătare? Putem merge voioşi şi plini de încredere spre minunata noastră ţintă. De-am primi toată energia pentru a alerga spre ţinta noastră cu ochii privind mereu spre Domnul nostru. Dar lucrul acesta putem să-l facem dacă ne bizuim tot mai mult pe dragostea lui Dumnezeu şi Tatălui nostru ca şi pe dragostea Domnului Isus Cristos. Prin aceasta inimile noastre se vor întări tot mai mult.

Dumnezeul nostru cel Mare care face rănile este şi Acela care le vindecă. De-am zidi mai mult încrederea noastră în dragostea Domnului Isus şi a lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Gândurile lui Dumnezeu faţă de noi sunt gânduri de dragoste şi gânduri de pace. El vrea ca tot timpul să ne desprindem de gunoaiele lumeşti, şi să fim tot mereu cu candelele aprinse, ca să-L aşteptăm. El este aproape. În curând va veni ca să intrăm ca Mireasă la nunta Mielului, în împărăţia lui sfântă.

Noi suntem în mâna Aceluia care e nemărginit în dragostea Sa, fără greşeală în înţelepciunea Sa şi fără hotar în puterea Sa şi ale cărui mijloace de ajutorare sunt nesfârşite. Dacă ne mustră sau pedepseşte, o face, pentru că ne iubeşte şi ne vrea binele. Să ne aducem aminte tot timpul că dragostea dumnezeiască este înţeleptă şi credincioasă şi ea îngăduie amarul pentru folosul şi binecuvântarea noastră.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

22 AUGUST

Iov... era fără prihană şi curat în suflet, şi se abătea de la rău.

Iov 1.1

Această mărturie nu a dat-o un om ci însuşi Dumnezeu. Oamenii şi părerile lor sunt foarte variate. Pe omul pe care îl simpatizează, cu care are adânci legături de prietenie, sau îi este rudă, îl caracterizează în cuvinte alese, pe când pe unul mai îndepărtat sau pe duşmani îi caracterizează cu cuvinte fără preţ. Omul vede numai exteriorul şi se lasă influenţat sau orbit. Pătrunderea în inimă nu îi este îngăduită. La Dumnezeu este cu totul altfel, El vede totul. În faţa Lui fiecare om este o carte deschisă. Dumnezeu s-a uitat şi în inima lui Iov şi a putut să dea mărturia de mai sus. Iov era fără prihană şi trăia în temere de Dumnezeu. El ştia că Dumnezeu îl vede, chiar dacă oamenii nu-l văd şi de aceea evita răul. Totuşi Dumnezeu l-a trecut prin încercări şi durere cu scopul de a curaţi orice colţişor al inimii lui de dreptatea proprie. Prin aceste dureri şi întristări a fost adus în starea de a se închina lui Dumnezeu în praf şi cenuşă. El capitulează în faţa lui Dumnezeu şi apoi este binecuvântat în mod deosebit.

În ochii lui Dumnezeu fiecare om este un păcătos. Dumnezeu ne trimite adesea întristări, necazuri şi dureri, nu ca să ne pedepsească, ci ca să ne aducă în stare să recunoaştem greşelile vieţii noastre în faţa Lui ca astfel capitulând să-L primim pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul nostru. Când Dumnezeu a realizat această lucrare în noi, atunci poate să ne binecuvânteze.

Stimate cititor,

Te-ai întrebat vreodată cum te caracterizează Dumnezeu? În Cuvântul Său, în Biblie, vei găsi mărturia Lui pentru orice om. Ea este că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3.23).

Încrede-te chiar acum în acest scump Mântuitor care vrea să-ţi dea viaţa veşnică în dar şi astfel vei deveni un om nou, fără prihană şi curat la suflet.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

21 AUGUST

Astfel dar, după cum aţi primit pe CRISTOS ISUS, DOMNUL, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă.

Coloseni 2.6-7

Cum L-am primit noi pe Domnul Isus? Ca pe Cel ce sa află în centrul hotărârilor lui Dumnezeu, ca pe Acela care este căpetenia oricărei domnii şi a oricărei stăpâniri? Acest Domn prin care şi pentru care au fost create toate lucrurile a poposit pe acest pământ în chip de om. Cu toate că o mare împotrivire s-a iscat mereu faţă de El, a fost ascultător până la moarte de cruce. El nu a venit să îmbunătăţească şi să-l ridice în chip moral pe o treaptă superioară pe om ci a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Moartea Lui de pe cruce ne arată încă o dată clar că omul păcătos nu a putut şi nu poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu, chiar dacă ar intra din nou în legea evreiască şi şi-ar mortifica trupul, sau ar urma gândurile filozofice ale îmbunătăţirii de sine, ori dacă s-ar închina în faţa îngerilor sau a altor fiinţe cereşti. Toate aceste lucruri sunt în contradicţie cu adevărul dat de Isus. Ele dau posibilitate firii pământeşti să se laude, pe când Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Unde este pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? NU, ci prin legea credinţei” (Rom. 3.27).

Singura CALE sigură pentru credincios în această lume este umblarea ÎN Cristos. A fi înrădăcinat ÎN El are ca rezultat o hrană bună şi o creştere sănătoasă. Un astfel de creştin stă bine întemeiat în harul lui Dumnezeu şi nu se lasă clătinat de învăţături false.

Cum pot fi aduse rugăciuni de mulţumire de către creştinii care vor să se facă mai buni pe căile legii, fără Isus? Adevărata mulţumire curge din acea inimă care capitulează, care se vede că nu e bună de nimic şi găseşte Izvorul tuturor binecuvântărilor, al binelui, a tot ce-i lipseşte în Preaiubitul Tatălui. Veşnicul Cuvânt al lui Dumnezeu ne spune că noi AVEM TOTUL DEPLIN în Domnul Isus (Col. 2.10). Şi dacă numai în El avem totul deplin ce să mai căutăm în noi înşine? Ce să mai căutăm în alte izvoare care nu ţin apă?

Sursa AICI

Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască. Dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.
Proverbe 15.22

Soţul şi soţia

Un soţ şi o soţie şi-au săpat şi semănat grădina. Un strat a rămas însă nesemănat. Acolo, soţul a semănat în ascuns salată, pentru a-i face astfel o bucurie soţiei. A doua zi, soţia s-a gândit şi ea la stratul nesemănat şi a pus în ascuns fasole, pentru că soţul ei o mânca cu plăcere. Cei doi mergeau mereu independent unul de altul la acel strat şi fiecare smulgea ceea ce considera a fi buruiană: soţia salata, iar soţul fasolea. S-au străduit însă în zadar, pentru că fiecare a distrus sămânţa celuilalt.

Ceva asemănător se petrece în „grădina căsniciei şi a educaţiei“. Dacă soţul şi soţia nu sunt de acord şi nu discută ceea ce intenţionează să facă, la sfârşit nu vor vedea roade. Strădania lor va fi zadarnică. Înţeleptul Solomon a exprimat aceasta în cuvintele: „Planurile se pun la cale prin sfat“. Într-o căsnicie, discuţia unul cu altul este indispensabilă. Să ne luăm timp pentru a discuta împreună! Dar nu numai atât, ci şi să ne rugăm împreună! Tot ceea ce am discutat, putem să aducem cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi să discutăm împreună cu El. Dumnezeu stă cu ajutorul Său la dispoziţia noastră şi El ştie orice cale de ieşire, chiar şi acolo unde cei doi parteneri, în ciuda faptului că au discutat împreună, nu văd nicio soluţie.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-09?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

Cuvântul sculptează!

20 AUGUST

Nu Te depărta de mine, căci s-apropie necazul, şi nimeni nu-mi vine în ajutor.

Psalmul 22.11

Psalmul 22 ne înfăţişează mai mult simţul inimii lui Cristos decât lucrarea şi urmările ei. Ce strâmtorare pentru El! Deşi nici aici nu lipsesc durerile pricinuite de mâna omului căci Domnul spune: „O mulţime de tauri sunt împrejurul Meu ... o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul Meu" vedem totuşi o durere de altă natură decât în versetul 11. Strigătul cu care începe Psalmul şi care-i dă tema este: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?" şi „Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi. Strig şi noaptea şi tot n-am odihnă."

În toate suferinţele Domnului Isus pricinuite de oameni, privirea mângâietoare a lui Dumnezeu era îndreptată către El; dar iată a venit ceasul când această privire trebuia să fie îndepărtată de la El. Şi de ce aceasta? Domnul Isus a fost făcut „păcat!"

În toate suferinţele Lui pentru dreptate a stat ca Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni; în suferinţele Lui pentru păcate El l-a cruţat pe om în faţa lui Dumnezeu şi de aceea a fost părăsit de tot. Omul a scăpat dar Dumnezeu şi-a ascuns faţa de Preaiubitul Său. Când a băut paharul mâniei Domnul Isus era singur. Ce adâncuri trebuiau trecute ca să ne poată ajuta!

De ar sta aceste adevăruri mai mult în faţa noastră ca să trezească în inimile noastre mulţumirea şi adorarea pe care numai Domnul singur o merită. Este dreptul nostru de a face această lucrare la Masa Domnului unde noi suntem mişcaţi de suferinţele Lui şi unde Îl adorăm pe Domnul Isus în comun cu toţi credincioşii.

Toate păcatele şi toată vina fiecărui credincios au fost aruncate la cruce asupra lui Cristos şi purtate de El. Dumnezeu a pus acolo totul în rânduială, potrivit dreptăţii şi sfinţeniei Lui, TOT ce ar putea sta vreodată în calea izbăvirii, binecuvântării şi slavei fiecărui mădular al Adunării lui Dumnezeu.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

19 AUGUST

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.

Psalmul 23.4

Valea umbrei morţii este această lume. Umbra morţii Domnului nostru este peste ea. El a fost lepădat şi răstignit pe cruce. Totodată a fost îndeplinită şi hotărârea lui Dumnezeu în privinţa mântuirii noastre, aşa ca de la crucea Golgotei să poată fi propovăduită Evanghelia.

Mai există şi alte acţiuni izvorâte din moartea Domnului nostru; de exemplu: judecata. Dumnezeu va trage pe om la răspundere pentru toate suferinţele, necazurile, mizeria şi ocara ce i s-au făcut Fiului Său prea iubit.

Noi, ca ucenici ai Domnului Isus, avem privilegiul (dreptul) de a avea parte de ocara Lui. De aceea, pentru noi lumea este o vale a umbrei morţii. Sângele Mielului lui Dumnezeu ne asigură un loc în sfinţenie, dar totodată ne duce afară din tabără, acolo unde El a suferit. Dacă ocupăm acest loc în credinţă, atunci stăpânul acestei lumi şi uneltele lui sunt împotriva noastră. Lumea L-a urât şi I-a dat locul de ocară şi de respingere. Din noaptea aceea când a fost respins definitiv de această lume, noi stăm aici ca martorii Aceluia care a fost expulzat de ea. Aceasta are ca urmări multe încercări. Inima creştină ştie acum că: „Tu eşti cu mine" şi nu-i este frică de nimic.

Domnul nostru credincios se uită din ceruri la turma Sa. Fiecare lovitură, ocară şi batjocură o simte în trupul Său. Păstorul cel Bun al oiţelor, pe care Dumnezeul păcii L-a înviat din morţi este preocupat cu toată abnegaţia Lui de Păstor să ocrotească şi să păzească turma Sa. Nuiaua Lui asigură turmei linişte şi binecuvântare, toiagul Lui îi îndepărtează pe duşmanii turmei.

Aşa putem fi fericiţi şi în siguranţă sub ocrotirea Lui. Pentru Maria Magdalena această lume era un mormânt întunecos, dar Domnul Isus era Soarele ei. Inima ei părăsită în această lume a fost mângâiată prin prezenţa dragostei Lui. Acelaşi lucru se petrece şi cu noi.

Sursa AICI