Cuvântul sculptează!

1 Septembrie – Primii paşi

La puţin timp după alegerea lui Ioan al XXIII-lea ca Papă, seara, secretarul său, don Loris Capovilla, l-a întrebat care a fost impresia cea mai puternică din acea zi atât de bogată în evenimente, la ce se gândea în mijlocul atâtor solemnităţi.

Papa îi răspunse melancolic:

-«Mă gândeam la căsuţa mea de la Sotto il Monte, la tatăl meu şi la mama mea.»

În ziua, poate cea mai glorioasă din viaţa sa, şi la cei şaptezeci şi cinci de ani ai săi: „Mă gândeam la căsuţa mea… la tatăl şi la mama mea…”.

Prima etapă a copilăriei marchează întreaga viaţă. În această primă etapă suntem – aproape exclusiv – în mâinile părinţilor. Câtă importanţă are misiunea de educatori pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o!

Pot face minuni pe pământ. Prima şi cea mai grandioasă misiune va fi întotdeauna aceea de a educa propriii copii: „a modela oameni”.

Vor înţelege, într-adevăr, taţii şi mamele că datoria lor sublimă rămâne mereu educarea propriilor fii?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

31 AUGUST

Sângele lui ISUS CRISTOS, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

1 Ioan 1.7

Când Dumnezeu a vrut să scoată poporul Său din Egipt, a dat peste asupritori, încercări şi judecăţi mari. La sfârşit omoară şi pe întâiul născut de la om până la animale. Cum putea să scape poporul Său? Dumnezeu le-a dat mielul care a murit în locul lor, ca să-i scape de robie, căci El a dorit să facă o distincţie între poporul Său ales şi egipteni. Înaintea miezului nopţii când îngerul care aducea judecata străbătea Egiptul, în Israel era tăiat mielul. „Un miel fără cusur să aveţi" a spus Dumnezeu. Fiecare tată trebuia să ungă cu sângele mielului pragul de deasupra uşii şi cei doi stâlpi. „Sângele va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi aşa că nu vă va nimici nici o urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exod. 12.13). Ca atunci Egiptul aşa este în zilele de astăzi toată lumea, într-o judecată continuă; cine vrea să fie salvat trebuie ca odinioară Israel în Egipt să aibă ca salvator pe „Mielul lui Dumnezeu". Dumnezeu l-a dat pentru a înfăptui ispăşirea păcatelor noastre. El este Mielul fără cusur şi fără prihană. Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, a devenit acel Miel al cărui sânge trebuia să curgă pe Golgota pentru a-l împăca pe omul vinovat cu Dumnezeu. „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur aţi fost răscumpăraţi... ci cu SÂNGELE scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Pet. 1.18-19). Eşti şi tu iubite cititor, curat prin sângele Mielului de toate păcatele tale?

Oamenii ucid, mint, înşeală, fură şi se bat între ei, pentru a-şi satisface dorinţa de putere, de plăcere şi bogăţie. În felul acesta ei speră să-i câştige pentru grupul din care fac parte, pacea, siguranţa, belşugul şi fericirea. Dar ceea ce dă valoare durabilă vieţii nu este fericirea superficială care o dă lumea, ci adevărata fericire este în Domnul Isus Cristos.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

30 AUGUST

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa.

Efeseni 6.18

Ce loc ocupă rugăciunea în viaţa noastră şi ce însemnătate îi atribuim noi? Credem într-adevăr că rugăciunile noastre vor fi ascultate? Este rugăciunea o necesitate, sau o facem numai aşa de formă sau de obligaţie?

Acestea sunt întrebări serioase care toţi credincioşii ar trebui să ni le punem. Rugăciunea adevărată, serioasă şi sinceră este în ochii lui Dumnezeu de o valoare extraordinară. În rugăciune dăm expresia dependenţei de Dumnezeu şi a tuturor imposibilităţilor noastre iar pe de altă parte exprimăm starea noastră înaltă de copii ai Tatălui Ceresc. Când ne rugăm venim în legătură cu Dumnezeu. Noi ne aruncăm la picioarele Lui în cenuşă şi totodată suntem ridicaţi în faţa Marelui Dumnezeu în cer. Ce lucru îmbucurător! Din toată creaţia numai omul poate să se roage şi de nici un înger nu ştim dacă se roagă. Ce mare înlesnire pentru noi că prin rugăciune putem să ne apropiem de Dumnezeu.

Vreau să te întreb: Azi dimineaţă te-ai rugat şi pentru ce? I-ai adus strictul necesar? Ai fost pătruns de conştiinţa că stăteai în faţa lui Dumnezeu? Şi cât timp ai folosit pentru rugăciunea ta? Dă-ţi singur răspunsul la aceste întrebări, dar fii sincer! Fără rugăciune suntem săraci şi neputincioşi duhovniceşte şi nu putem să ştim despre puterea şi îndurarea lui Dumnezeu, Tatăl nostru. De s-ar putea spune despre noi de fiecare în parte: „Vezi că se roagă!"

Rugăciunea este o vorbire cu Dumnezeu:

- „Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor şi am zis: „Doamne, Dumnezeul cerurilor..." (Neem. 1.4-5).

- „Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic" (Iov 13.3).

- „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: „Tată, a sosit ceasul..." (Ioan 17.1).

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

29 AUGUST

Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.

Romani 13.3

Dumnezeu în dragostea Lui s-a gândit la toate. Nu numai viaţa veşnică este ascunsă în El, ci şi purtarea de grijă pentru lucrurile noastre de toate zilele.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „căci nu-i stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu" şi poziţia creştinului faţă de ea e mai mult decât gândim adeseori. Este bine să ne revizuim poziţia noastră cu privire la stăpânire şi să ne lăsăm conduşi de Sfânta Scriptură.

Ca în toate lucrurile starea noastră este reglementată prin înaltul nivel intern al cunoaşterii ei. De aceea să ascultăm îndemnurile lui Dumnezeu şi să „facem rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri" dintr-o inimă curată în faţa lui Dumnezeu „pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii". Fără îndoială că în felul acesta vom fi mulţumitori autorităţilor care în conformitate cu legile ne ocrotesc ca să ne putem aduna în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, şi care după mărimea puterii lor pedepseşte răul şi caută să păzească binele. Dacă ne lipseşte supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi seriozitatea faţă de El, atunci vor lipsi din rugăciuni şi cererile pentru cei înălţaţi în dregătorii.

Cât de uşor se poate ivi o lacună în supunerea noastră faţă de stăpânire! Foarte uşor putem fi în primejdie să discutăm cu lumea mereu nemulţumită de anumite persoane şi astfel să prindă vreo rădăcină de amărăciune care să ne murdărească cugetul.

Noi trăim zilele din urmă şi să mulţumim de ordinea care încă mai există, dar totodată să veghem în rugăciune pentru cei care sunt în funcţii de răspundere, pentru toţi oamenii de care vrea Dumnezeu să se folosească.

„Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu."

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

28 AUGUST

Paşte oiţele mele

Ioan 21.16

Aşa sună însărcinarea dată lui Petru de Domnul Isus după ce a înviat din morţi. Cu câtă abnegaţie a săvârşit Domnul această slujbă atâta timp cât era cu ei. Unde ar fi fost ucenicii dacă nu i-ar fi găsit Domnul Isus şi nu i-ar fi ocrotit? Ce ar fi fost cu Petru dacă nu s-ar fi rugat Isus pentru ca să nu se piardă credinţa lui?... Ce învăţătură minunată a tras chiar Petru în această direcţie! El a simţit pe pielea lui cât de necesară e slujba Marelui Păstor, chiar în curtea marelui preot. Până atunci nu a priceput mult din această lucrare!

Cine-i chemat azi la o slujbă de păstorire? Petru a fost însărcinat de Domnul: „Paşte oiţele Mele" Această însărcinare i-a dat-o numai după ce l-a cercetat pe Petru să vadă cum stă cu dragostea pentru El.

Dragostea către Domnul Isus este unica temelie pentru slujba de păstorire. Numai pe această cale se poate efectua această lucrare spre slava Domnului şi spre folosul celor răscumpăraţi. Să ne întrebăm dacă inima noastră este fierbinte în dragoste pentru El? Ne împinge dorul de a-i iubi pe ai Săi? Ne interesăm de ei, păzim oiţele turmei Lui, ca duşmanul să nu le facă nimic? Avem asemenea greutăţi?

Petru a făcut această slujbă cu abnegaţie şi dedicare şi ne îmbărbătează şi pe noi să facem ca el. Această slujbă nu este evidentă la prima vedere şi nu se vede la toţi. Dar Domnul înregistrează şi ştie totul şi preţuieşte orice lucrare. Să ne gândim la „cununa care nu se poate vesteji, a slavei" care este răsplata pentru cei ce slujesc cu supunere la această slujbă păstorească (1 Pet. 5.1-4).

Nici un om nu are dreptul să-şi însuşească o anumită slujbă şi nici să primească de la oameni o slujbă. Lucrul acesta nu este altceva decât intrarea cu de-a sila într-un bun sfânt, care mai curând sau mai târziu va aduce judecata lui Dumnezeu.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

27 AUGUST

Voi lăuda Numele lui DUMNEZEU prin cântări, şi prin laude îl voi preamări.

Psalmul 69.30

Nu ne îmbărbătează oare faptul că Domnul Isus este „întemeietorul credinţei" noastre, şi nu ne bucură şi mai mult faptul că El a devenit întemeietorul cântărilor de laudă? După ce a fost în adâncul judecăţii şi al morţii pentru noi, Dumnezeu L-a ridicat din „apăsarea morţii şi a judecăţii" şi L-a înviat din morţi cu slavă. Când s-a înfăptuit această lucru Cristos a „slăvit Numele lui Dumnezeu prin cântări şi laude." Însă El n-ar vrea s-o facă singur. Pe noi, pe care ne-a scos din mocirla păcatului şi a morţii şi ne-a unit cu El, căpetenia învierii, pe noi cei pe care ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Său vrea să ne facă să cântăm cântarea cea nouă.

Domnul Isus Cristos ne lasă să gustăm toate roadele biruinţei Lui asupra lui Satan, a lumii, a păcatului şi a morţii, ne aduce în starea de copii ai lui Dumnezeu şi ne umple inima de bucuria Lui.

Suntem oare într-adevăr plini de această bucurie? Numai plini de această bucurie putem intona cântarea de laudă şi de adorare pentru Dumnezeu. Ce măreţ este ca inima noastră să ştie că însuşi Domnul Isus intonează cântarea de laudă în mijlocul Adunării. El se găseşte în mijlocul celor care se adună pentru Numele Lui (Mat. 18.20) şi le ridică privirea spre Tatăl al cărui Nume l-a descoperit (Ioan 17.6).

Sunt oare inimile noastre gata să intoneze cântarea pe care însuşi Domnul Isus o doreşte în mijlocul nostru?

Singurul loc unde putem cânta după voia Lui este locul prezenţei Domnului Isus (Mat. 18.20; Evr. 13.13; Apoc. 3.20). Evreii în vechime nu au vrut să cânte cântările Domnului pe un pământ străin (Ps. 137). Să ne mulţumim cu mai puţin decât ei, noi care avem promisiuni mult mai mari?

Suntem chemaţi să ne depărtăm de fărădelege, să ne curăţim de vasele de ocară din creştinătatea de azi, şi împreună cu cei ce cheamă Numele Domnului dintr-o inimă curată să cântăm cântările Domnului pe pământul prezenţei Sale.

Sursa AICI

De ce urâm zilele de luni

Ziua de luni este, prin excelenţă, cea mai urâtă zi a săptămânii. Sau era, pentru că un studiu american efectuat pe un eşantion de 340.000 de oameni a arătat că urâm, în egală măsură, şi zilele de marţi, miercuri şi joi. Singura zi lucrătoare pe care nu o urâm, ba chiar ne trezeşte emoţii pozitive, este vinerea.
„Miturile cuturale pot să accentueze puternic modelul dipoziţional al unei zile a săptămânii," susţine profesorul Arthur Stone de la Universitatea Stony Brook. El a explicat că, deşi exisă o convingere globală cu privire la faptul că zilele de luni sunt cele mai nefericite zile, această opinie ar trebui abandonată.

Profesorul Stone a arătat că ceea ce face lunea să pară mai urâtă este contrastul puternic dintre dispoziţia pe care o avem duminică şi cea pe care o avem luni.

Echipa profesorului a colectat prin telefon datele privind aprecierea făcută zilelor. Rezultatul cercetării a fost publicat în Journal of Positive Psychology.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/De-ce-uram-zilele-de-luni-7274.html