vineri, 3 octombrie 2014

Kasper: a spune din nou tinerilor adevărul căsătoriei


De Gianni Cardinale

Chestiunea accesului la euharistie a divorţaţilor recăsătoriţi este importantă, dar este o "nebunie" a reduce apropiatul Sinod despre familie la o discuţie despre această temă. Şi oricum la sfârşitul drumului sinodal şi cu privire la această temă se va ajunge la un amplu consens. Asta susţine cardinalul Walter Kasper, părinte sinodal şi raportor unic la Consistoriul despre familie din februarie, în acest interviu acordat ziarului Avvenire.

Eminenţă, discuţia despre apropiatul Sinod pare focalizată numai pe chestiunea accesului la sacramente a divorţaţilor recăsătoriţi...

Nu-mi place această focalizare. Tema Sinodului sunt provocările pastorale ale familiei. Şi aceea a divorţaţilor recăsătoriţi este una dintre acestea. Dar nu este desigur unica şi trebuie încadrată într-un cadru mai amplu. Ce anume este familia, aceasta este principala problemă. De fapt, astăzi există multe concepţii de familie care nu corespund viziunii creştine. Apoi există provocările legate de imigraţie, de persecuţii, de mizerie şi de sărăcie.

Nu vă simţiţi un pic responsabil de această focalizare pentru că aţi aruncat piatra în baltă cu intervenţia dumneavoastră la Consistoriu?

Discursul meu era structurat în cinci capitole şi numai ultimul era dedicat temei. Şi făceam asta punând întrebări, nu afirmând teze. Eu îl întrebasem pe Papa dacă puteam să pun acele întrebări şi el m-a încurajat să fac asta, altminteri nu le-aş fi pronunţat. Această problemă este foarte simţită mai ales în lumea occidentală, dar în mod clar nu era singura semnalată în discursul meu.

Şi totuşi a monopolizat atenţia mediatică şi chiar dezbaterea eclezială...

Este adevărat, şi mi-a părut rău.

Alte teme care au avut amplu ecou mediatic cu privire la Sinod sunt cele referitoare la procesele de nulitatea matrimonială şi chestiunea unirilor homosexuale. Ce părere aveţi în această privinţă?

Este desigur important a face, acolo unde este posibilă, mai vioaie cauzele matrimoniale. Dar nu se poate pretinde să se rezolve totul în acel mod. Nu are sens a declara că nu a existat niciodată, de exemplu, o căsătorie care a durat zece ani şi în care s-au născut copii. Apoi unirile homosexuale nu sunt echivalabile cu căsătoria. Dacă sunt trăit în mod stabil şi responsabil trebuie respectate, dar sunt o altă realitate faţă de familie.

Unele comunităţi protestante, chiar şi în Italia, au ajuns să dea o binecuvântare eclezială acestor relaţii. Consideraţi că este pentru Biserica catolică o perspectivă care poate fi parcursă?
Nu cred. Trebuie respectate dacă sunt trăite în mod responsabil după conştiinţa lor. Dar nu sunt o familie după planul lui Dumnezeu.

Să ne întoarcem la chestiunea împărtăşaniei date divorţaţilor recăsătoriţi. Dar dacă la sfârşitul parcursului sinodal ar fi o deschidere cu privire la accesul la Euharistie, n-ar fi o ruptură cu magisteriul exprimat de Familiaris consortio?

Magisteriul obligatoriu este cel care se referă la sacramentalitatea căsătoriei dintre creştini şi la indisolubilitatea sa. În schimb, în acest caz ar fi vorba despre o dezvoltare a disciplinei. Principiile nu pot să fie schimbate, dar aplicarea lor în situaţii concrete şi contingente, disciplina, poate fi schimbată. Această distincţie este foarte importantă. Nu există o dogmă cu privire la acest punct. Există o disciplină importantă, dar care în sine nu se poate considera imutabilă.

Dar nu există riscul ca deschizând o breşă în această disciplină să poată fi un efect domino cu rupturi ulterioare?

Mulţi au această teamă. Dar concep credinţa în mod ideologic, ca un castel de cărţi, astfel, dacă este schimbată una, totul se prăbuşeşte. Însă Biserica nu este o realitate statică şi există o dezvoltare în înţelegerea credinţei.

Pe de altă parte în terenul catolic există şi unii care consideră că legătura matrimonială poate să înceteze nu numai prin moartea fizică a soţului ci şi prin "moartea morală" a căsătoriei însăşi...

În discursul meu la Consistoriu n-am atins acest punct. Personal nu sunt de această opinie. Căsătoria sacramentală este indisolubilă, chiar cu excepţiile care derivă din Noul Testament. Mă gândesc la privilegiul paulin şi la cel petrin.

Şi disciplina ortodoxă, care admite posibilitatea unei a doua sau a treia căsătorii deşi nu sacramentale, este într-un fel "importabilă" în Biserica catolică?


Se poate studia această disciplină şi se poate învăţa ceva de la ea. Dar nu cred că poate să fie transferată ca atare în Biserica catolică, şi pentru că în ea există elemente care derivă din dreptul imperial bizantin şi nu din Scripturi.

Care sunt temele care dumneavoastră speraţi să fie aprofundate în Sinod?

Îndeosebi ar trebui să vorbim cum să-i ajutăm pe tineri să realizeze căsătoria trăită ca plan al lui Dumnezeu. Cum să ajutăm familiile să fie realmente biserici familiale. Cum să promovăm frumuseţea şi sfinţenia familiei.

Eminenţă, o ultimă întrebare. Cu privire la Sinod şi chiar la alte chestiuni, capătă cu adevărat importanţă o opoziţie ecleziastică cu programul de a opune rezistenţă spiritului reformator al pontificatului?

Se aude vorbind despre asta. Eu nu spun asta pentru că nu suntem un sistem totalitar. Există libertate şi papa Francisc vrea o dezbatere deschisă. Fiecare are dreptul să exprime opinia sa fără ca să fie considerat un complotist. Am avut o situaţie asemănătoare înainte şi în timpul Conciliului al II-lea din Vatican când erau episcopi şi cardinali care aveau o linie diferită de cea a lui Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea. Dar la sfârşit s-a ajuns mereu la un larg consens. Sunt convins că şi de data aceasta va fi aşa.

(După Avvenire, 2 octombrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu 

Sursa:www.ercis.ro

joi, 2 octombrie 2014

Sfantul Ciprian a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost vrajitor, filosof si slujitor al zeului pagan Apolo din Antiohia Siriei.

Sfantul Ciprian - leapada vrajitoria si ajunge episcop

Din relatarea vietii sale, aflam ca un tanar pagan, Aglaid, s-a indragostit de Iustina si dorind sa o ia de sotie, cere ajutorul vrajitorului Ciprian pentru ca a fost respins de fecioara. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care sa aprinda in ea pofta trupeasca pentru Aglaid. Dar vrajile lui Ciprian au ramas fara efect, caci ea le alunga cu rugaciune, post si semnul sfintei cruci. In urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut inselarea in care se afla si s-a botezat. El a fost hirotonit preot, iar mai tarziu episcop in Cartagina. Sfantul Ciprian a murit ca martir pe 2 octombrie 304 impreuna cu Sfanta Iustina.


Sfantul Ciprian inlatura farmecele si vrajile

Pe Calea Victoriei, nr.12, intre strazile Stavropoleos si Lipscani, se afla Biserica Sfantul Ciprian - Zlatari. In aceasta biserica este prezenta mana dreapta a sfantului Ciprian. Oamenii il cinstesc pentru partea luminoasa a vietii sale: convertirea la crestinism, viata inchinata slujirii lui Hristos si pentru cununa de martir pe care a primit-o in vremea cand era episcop. Sfantul Ciprian este cinstit ca cel care inlatura farmecele si vrajile. Mana dreapta a Sfantului Ciprian, facatoare de minuni, se afla in partea stanga a altarului, intr-o caseta de mici dimensiuni. Orice credincios se poate inchina Sfintelor Moaste.

Rugaciune catre Sfantul Ciprian
Stapane Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule si Chivernisitorule a toate, Sfant si slavit esti; imparatul imparatilor si Domnul domnilor, slava Tie. Tu Cel ce locuiesti in lumina cea nepatrunsa si neapropiata, pentru rugaciunea mea, a smeritului si nevrednicului robului Tau, departeaza demonii si stinge viclenia lor de la robii Tai; revarsa ploaie la buna vreme peste tot pamantul si fa-l sa-si dea roadele lui; copacii si viile sa-si dea deplin rodul lor; femeile sa fie dezlegate si eliberate de nerodirea pantecelui; acestea si toata lumea mai intai fiind dezlegate, dezleaga si toata zidirea de toate legaturile diavolesti. Si dezleaga pe robul Tau (numele) impreuna cu toate ale casei lui de toate legaturile satanei, ale magiei, ale farmecelor si ale puterilor potrivnice. impiedica Tu, Doamne Dumnezeul parintilor nostri toata lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vraji si de toate lucrarile satanicesti si de toate legaturile lui, si distruge toata lucrarea vicleana prin pomenirea Prea Sfantului Tau nume.
Asa, Doamne, Stapane a toate, auzi-ma pe mine nevrednicul slujitorul Tau si dezleaga pe robul Tau (numele) de toate legaturile satanei si daca este legat in cer, sau pe pamant, sau cu piele de animale necuvantatoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sange de om, sau cu al pasarilor sau cu al pestilor, sau prin necuratie, sau in alt chip s-au abatut asupra lui, sau daca din alta parte au venit, din mare, din fantani, din morminte, sau din orice alt loc, sau daca a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasare, sau prin serpi (vii sau morti), sau prin pamantul mortilor, sau daca a venit prin strapungere de ace, dezleaga-le pentru totdeauna, in ceasul acesta, Doamrie, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunosti si stii toate, dezleaga, sfarama si distruge, acum, lucrarile magiei, iar pe robul Tau (numele) pazeste-l cu toti ai casei lui de toate uneltirile diavolesti.
Zdrobeste cu insemnarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieste, distruge si departeaza pentru totdeauna toate lucrarile magiei, vrajitoriei si fermecatoriei de la robul Tau (numele).
Asa, Doamne, auzi-ma pe mine pacatosul slujitorul Tau si pe robul Tau cu toti ai casei lui, si dezieaga-i de demonul de amiaza, de toata boala si de tot blestemul, de toata mania, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinta, prostia, neintelepciunea, mandria, cruzimea, nedreptatea, trufia, si de toate ratacirile si gresalele, stiute si nestiute, pentru sfant numele Tau, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Troparul Sfantului Mucenic Ciprian 
Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta, cuvantul adevarului drept invatand si cu credinta rabdand pana la sange Sfintite Mucenice Ciprian, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul Sfantului Mucenic Ciprian
Ca pe un ierarh cinstit si ca pe un nevoitor preatare, lumea dupa vrednicie te cinsteste, Sfintite Mucenice Ciprian, pururea pomenite si cu cantari mareste sfanta pomenirea ta; cerand intotdeauna sa daruiasca prin tine iertare greselilor, celor ce canta: Aliluia.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintei Mucenite Justina;
- Sfantului Cuvios Teofil Marturisitorul;
Sfantului Andrei cel nebun pentru Hristos;
- Sfantului nou Mucenic Gheorghe.
Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Dionisie Areopagitul.
Sursa: CrestinOrtodox.ro

miercuri, 1 octombrie 2014

Este cel mai spectaculos dans pe care l-ai vazut vreodata. Valsul pe cladiri sfideaza legea gravitatiei - VIDEO

Doi dansatori au reusit o performanta rara la Festivalul de Arta din Oakland, unde au dansat pe cladirea primariei, sustinuti de corzi.

Amelia Rudolph si Roel Seeber au oferit un moment spectaculos cu o coregrafie "verticala", care i-a facut sa para ca plutesc.
Dansul celor doi face parte dintr-un proiect al Ameliei, "Bandaloop", care imbina dansul aerian cu elemente acrobatice.
Dansul aerian a aparut pentru prima data in anii '70, in Statele Unite si a devenit popular datorita elementelor dificile, dar spectaculoase pe care le incorporeaza, permitandu-le dansatorilor sa exploreze tridimensional spatiul. 

marți, 30 septembrie 2014

Papa Francisc: Satana prezintă lucrurile rele ca fiind bune cu intenţia de a distruge umanitatea

Satana prezentă lucrurile ca şi cum ar fi bune, dar intenţia sa este de a distruge omul, poate folosind motivaţii umaniste. Îngerii luptă împotriva diavolului şi ne apără – aceasta este în sinteză reflecţia Papei Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 29 septembrie 2014, dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, în sărbătoarea sfinţilor Mihail, Gabriel şi Rafael, Arhangheli, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. Lecturile zilei prezintă imagini foarte puternice istorisite de profetul Daniel: viziunea slavei lui Dumnezeu, cu Fiul Omului – Isus Cristos – în faţa Tatălui; apoi de Sfântul Ioan, în Apocalips, care istoriseşte despre lupta arhanghelului Mihail şi a îngerilor săi împotriva Balaurului cel mare, “şarpele de la început, cel care se numeşte diavol şi Satana, cel care înşeală lumea întreagă”, dar care a fost doborât.
Este apoi Evanghelia după Sfântul Ioan, în care Isus îi spune lui Natanael: “Veţi vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului”. “Dar această luptă”, a spus Pontiful, “are loc după ce Satana încearcă să distrugă femeia care dădea naştere fiului. Satana încearcă întotdeauna să-l distrugă pe om: acel om pe care profetul Daniel îl vedea acolo, în slavă, şi despre care Isus îi spunea lui Natanael că va veni în slavă. Biblia ne vorbeşte de la început despre acest lucru: despre seducţia Satanei cu scopul de a distruge, poate din invidie. În Psalmul 8 se citeşte: ‘Tu l-ai făcut pe om mai presus de îngeri’, iar marea inteligenţă a îngerului nu putea suporta umilinţa ca o creatură inferioară să fie aşezată mai presus.”
De aceea, Satana încearcă să distrugă umanitatea şi pe noi toţi: “Multe proiecte, în afara propriilor păcatelor, numeroase proiecte de dezumanizare a persoanei umane sunt opera sa, pentru simplul fapt că-l urăşte pe om. Este viclean: aşa cum spune prima pagină din Cartea Genezei, este prefăcut. Prezintă lucrurile ca şi cum ar fi bune, însă intenţia sa este să distrugă. Iar îngerii ne apără. Îl apără pe om şi îl apără pe Omul-Dumnezeu, pe Omul superior – pe Isus Cristos, cel care este perfecţiunea umanităţii… De aceea, Biserica îi onorează pe îngeri, căci vor fi în slava lui Dumnezeu – sunt în slava lui Dumnezeu – pentru că apără marele mister ascuns de Dumnezeu: Cuvântul întrupat.”
“Îndatorirea poporului lui Dumnezeu este de a păzi în rândul său prezenţa omului Isus” pentru că “este cel care dă viaţă tuturor oamenilor”. În schimb, în proiectele sale de distrugere, Satana inventează “explicaţii umaniste” care se îndreaptă de fapt “împotriva omului, împotriva umanităţii şi a lui Dumnezeu”. “Lupta este o realitate cotidiană, în viaţa creştină: în inima noastră, în viaţa şi în familia noastră, în popoarele şi în bisericile noastre… Dacă nu luptăm vom fi învinşi. Însă Domnul a dat această misiune în special îngerilor: misiunea de a lupta şi a de a învinge. Iar cântul final din Apocalips, după această luptă, este foarte frumos: ‘Iată, acum a venit mântuirea, tăria şi împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său! Căci a fost izgonit învinuitorul, cel care îi acuza zi şi noapte’.”
La finalul predicii, Pontiful a îndemnat să ne rugăm la arhanghelii Mihail, Gabriel şi Rafael şi să recităm “acea rugăciune antică, dar foarte frumoasă, către arhanghelul Mihail, pentru a continua lupta în apărarea misterului cel mai mare al umanităţii: Cuvântul care s-a făcut Om, a murit şi a înviat. Aceasta este comoara noastră. Fie ca arhanghelul să continue să lupte pentru a o păzi. Să spunem împreună invocaţia către Arhanghelul Mihail (o versiune scurtă a rugăciunii scrise de Papa Leon al XIII-lea): ‘Sfinte Mihail arhanghele, apără-ne în luptă, ocroteşte-ne împotriva răutăţii şi curselor Diavolului; ne rugăm cu smerenie ca Dumnezeu să-l pedepsească; iar tu, prinţ al oştirilor cereşti, prin puterea dumnezeiască, aruncă-l în Iad pe Satana şi pe celelalte duhuri rele, care rătăcesc prin lume căutând să ruineze sufletele. Amin.'”

luni, 29 septembrie 2014

O lectie de viata impresionanta. Ce face acest barbat cand oamenii se apropie sa ii dea bani

Oamenii strazii sunt de obicei ocoliti de catre trecatori, dar mai sunt si cativa care se opresc in dreptul lor pentru a le da cateva monede.

Ceea ce face acest barbat este o adevarata surpriza. De fiecare data cand cineva se opreste ca sa ii dea bani, el ii returneaza si le mai da si el inca 20 de dolari.
Daca de cele mai multe ori se loveste de raspunsuri precum :"Cauta un loc de munca", sau "Eu muncesc pentru banii mei", cand intalneste oameni care se ofera sa il ajute, acestia raman impresionati de gestul lui si ajung ei sa ii multumeasca.
Majoritatea celor care i-au oferit un ajutor au fost oameni ai strazii sau batrani, iar cei 20 de dolari veniti din partea lui le-au fost de mare ajutor. 

duminică, 28 septembrie 2014

Chemarea din abis


Meditație pentru Duminica a XVIII-a după Rusalii (a Pescuirii minunate) Ev Lc 5,1-11
Există un înainte și un după în experiența de astăzi a lui Petru. Iar ceea ce se schimbă este diferența de percepție.

Simon îl ia în barcă pe Isus. Dar ei nu sunt cu adevărat "în aceeași barcă" așa cum crede Principele Apostolilor întru început. Cristos nu e un Rabbi ca oricare altul, căruia să-i dai lecții de pescuit, cu o oarecare condescendență. Când Petru descoperă acest lucru, văzând mulțimea de pești ce la cuvântul lui Isus aproape îi afundă barca, descoperă de fapt abisul ce-l desparte de Mântuitor: el, un sărman păcătos, iar ce-l ce-i stă în față, Fiul lui Dumnezeu! În momentul în care această percepție capătă vigoare în sufletul său, începe cu adevărat convertirea.

E la fel și pentru noi. Până nu percem cu adevărat, până nu trăim pe pielea noastră, în adâncul sufletului, în concretul vieții de zi cu zi, convingerea că suntem, așa cum spunea Padre Pio, viermi ai pământului  în fața lui Dumnezeu, până atunci suntem în "stand-by".

Avem o  viață pe care o  cunoaștem mai bine decât oricare altul. Avem un nume și o identitate în fața lumii. Dar în adâncul sufletului nostru Dumnezeu a sădit o perlă și o sămânță gata să încolțească și să ne reveleze adevărata identitate, adevărata misiune și adevăratul nume. Și asta e valabil nu doar pentru apostoli sau pentru sfinții din sinaxar. Ci pentru fiecare dintre noi, deoarece cu toții suntem chemați la sfințenie.

Fără doar și poate, știm regulile vieții noastre: ne cunoaștem slăbiciunile, păcatele și felurile în care reacționăm. Am putea oricând și oricare dintre noi să-i spunem lui Isus: "toată "ziua", zi de zi, am încercat și încerc să mă schimb. În apa în care "mă scald" nu prea sunt șanse..." 

Evanghelia de astăzi  ne scoate din această logică atât de umană și ne dă curaj: nu contează atât de mult cât suntem de experți, cât de multe sau de puține calități avem. Ceea ce schimbă cu adevărat  identitatea, numele și misiunea  noastră este un singur lucru: prezența lui Isus în barca noastră. El stă pe țărm și așteptă să urce... dacă ego-ul nostru îi va face spațiu.

PS Claudiu
Episcopul Curiei


Ev Lc 5,1-11
Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi Isus şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

sâmbătă, 27 septembrie 2014

A pus un pian in mijlocul strazii. Ce s-a intamplat cand un batran a inceput sa cante. Oamenii si-au stapanit cu greu lacrimile

Katriona Dean, o tanara din Canada a vrut sa faca un gest frumos pentru trecatorii de pe strada, asa ca si-a pus pianul pe trotuar, lasandu-i pe oameni sa incerce sa cante.

In momentul in care un batran s-a asezat in fata pianului si a inceput sa cante melodia "Say Something", a celor de la A great big world, trecatorii s-au oprit fascinati sa-l asculte.
Surprinsa in mod placut de pasiunea cu care batranul canta, Katriona a inceput sa-l filmeze, iar clipul publicat pe YouTube a devenit viral. 
Pianul din strada a fost pictat de catre Katriona si face parte dintr-o initiativa a tinerei de a aduce arta mai aproape de oameni.