Mărturia unei mame a zece copii

Când eram mică visam că o să mă căsătoresc și o să am 4 copii, dar când m-am logodit am aflat că fiind operată de apendicită la 18 ani, mi-a fost extirpat un ovar care fusese perforat de mai multe chisturi, iar eu nu puteam face copii. Dar la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Logodnicul meu m-a liniștit și mi-a zis: ”copiii sunt ai lui Dumnezeu, iar noi o să avem mulți”.

Astăzi, sunt căsătorită și pot să spun că este adevărat. Prima mea sarcină la 22 de ani a avut foarte multe complicații, cu șapte amenințări de avort. Tot ce mâncam vomitam, iar începând cu a șaptea lună de sarcină a apărut preeclampsia. Până la naștere am reținut apă și nu am mai mâncat sare. Fiind la prima naștere, la primul semnal de durere în zona coapselor am plecat la spital, dar m-au trimis acasă. M-am întors a doua zi și am rămas timp de  24 de ore. Medicul ne-a informat că riscul este mare și l-a întrebat pe soțul meu între cine să aleagă, între mine sau copil. Soțul meu i-a răspuns că pe amândoi. Am așteptat să apară contracțiile, s-a evitat cezariana şi copilașul nostru s-a născut cu 1,6 kg, fără câteva săptămâni de gestație, dar sănătos.

Au trecut mulți ani de atunci și am fost binecuvântați. Viața e un dar de la Dumnezeu. Timp de 23 de ani am văzut încontinuu biberoane și scutece. Cea mai mică are trei ani și este al zecelea copil. Am avut trei avorturi neprovocate (știu ce se simte, un gol enorm și o tristețe profundă) și o sarcină molară. Fiecare sarcină a fost diferită, dar cu toate a trebuit să am grijă, deoarece exista riscul de avort. Cu al treilea am aflat că sunt însărcinată deoarece am avut o hemoragie, dar slavă Domnului, a putut fi controlată și am stat la pat o lună de zile până la naștere.

În timpul nașterii celui de-al șaptelea copil, am avut binecuvântarea de a fi asistată de un doctor creștin, care m-a ajutat și a așteptat cu răbdare șapte ore ca să evităm cezariana. Nașterea a fost grea, am avut hemoragie, dar s-a terminat cu bine. Și la ultima sarcină mi s-a rupt apa în luna a șasea și a trebuit să stau la pat fără să mă mișc timp de două săptămâni și să urmez un tratament pentru dezvoltarea plămânilor fetiței; am fost amândouă în pericol. Cu adevărat am văzut moartea cu ochii, dar chiar se împlinește vorba ”dai viață, pentru viață”.

La 43 de ani și cu lumea împotrivă, doctorul m-a supus la o cezariană. Aici vreau să mă opresc puțin, deoarece niciodată nu am experimentat ceva asemănător. Nu este nimic pe lume ca sentimentul care îl ai când  îl ajuți pe copilașul tău din pântec să iasă pe lume și fericirea ce o simți când îl vezi, îl simți și îl auzi pentru prima dată. Cezariana e traumatizantă. Prima dată îți fac o injecție, după aia te taie, iar imediat tu doar asculți și îți imaginezi ce se întâmplă…În fine, s-a născut fetița noastră sănătoasă și frumoasă și nu a fost nevoie să fie intubată sau să primească altă îngrijire specială, așa cum se aștepta. A avut nevoie numai de căldură timp de patru ore.

Acum pot să mărturisesc: copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Viața nu ne aparține, iar eu, slavă Domnului, sunt sănătoasă. Maternitatea face ca noi femeile să ne simțim că facem parte din împlinirea planului lui Dumnezeu în perfectă armonie. Totul pentru dragoste și cu dragoste, fiindcă niciodată nu o să evit să fac copii, iar eu sunt martor că Dumnezeu există, că este Tatăl nostru care ne sprijină și ne dă de toate din abundență.

MONICA CALDERÓN DE VANEGAS

Catolică din Guayaquil – Ecuador

Sursa:stiripentruviata.ro

Bucură-te natural de produse naturale!

Uneori cauți produse de calitate care să îți satisfacă orice nevoie, cauți și nu găsești, ești dezamăgit/ă și renunți, ba poate te și întorci la vechile produse de care nu erai prea mulțumit/ă. Dar am găsit rezolvarea! De curând am vizitat site-ul http://marillys.ro și acolo am găsit tot felul de produse de îngrijire corporală și, nu numai atât, dar sunt de cea mai înaltă calitate, iar prețul este de-a dreptul atrăgător.

Pentru cei care nu aveți timp de căutare prea mult, site-ul oferă pachete gata pregătite pentru livrare. Nu ar strica să arunci un ochi: http://marillys.ro/magazin/Cadouri

De ce se merită să comanzi de pe http://marillys.ro? Ar fi multe motive:

- în primul rând pentru faptul că toate produsele sunt 100 la 100 naturale iar mirosul lor te duce cu gândul la planta sau fructul respectiv.

- prețul este accesibil pentru oricine.

- ai o gamă foarte variată de produse: săpunuri, balsamuri, creme, loțiuni etc.

- produsele se adresează tuturor, adică poți să cumperi loțiuni și săpunuri pentru bebeluși sau chiar și pentru adulți: soț, soție, prieteni etc. Și credeți-mă, sunt niște cadouri deosebite. Dintre acelea care spun: „Îmi pasă de tine. De sănătatea ta!”

Dacă nu v-am convins, atunci intră pe site-ul lor (http://marillys.ro/magazin), pe mine m-au convins și sunt sigur că vei cădea și tu în ispită să comanzi ceva :)

Nu știu alții ce te-ar consilia să faci, dar eu am crezut și voi crede mereu că dacă vrei să trăiești o viață fericită și dorești ca trupul tău să se bucure de beneficiile ce ți le oferă natura, atunci ar trebui să te bucuri de ceea ce ne oferă ea. Și ar trebui să fim naivi având natura la doar un click distanță.

Iată ce ne spune omul care stă în spatele la acest site (al acestor produse)

„Manufacturarea cosmeticelor naturale a devenit pentru mine o pasiune. Totul a pornit in urma cu  mai bine de  5 ani, atunci cand eram insarcinata . Imi doream sa gasesc produse 100% naturale, pentru  a nu atinge cu nimic sintetic pielea perfecta a bebelusului meu. Asa ca am inceput sa testez  pe pielea mea produse si sa ma documentez despre ingredientele continute, dar nimic nu parea sa fie pe  placul meu. Am avut parte si de sapunuri  asa zis,  “100% naturale”, dar care s-au dovedit a avea particule de detergenti in ele, asa ca am zis ca cel mai sigur e sa fac eu in casa sapunul.  Produsele s-au diversificat incetul cu incetul, in funtie de necesitatile bebelusului meu, ale mele si ale prietenelor, care aveau nevoi  asemanatoare cu ale mele.

Intre timp pasiunea s-a transformat in afacere,  dar  calitatea produselor nu a fost alterata pentru ca pasiunea si dorinta  ca si voi sa beneficiati de produse curate, a ramas neschimabata ca la inceput. In crearea sapunurilor am pus pasiune, creativitate si echilibru pentru a obtine un sapun natural perfect pentru piele, cu un miros  natural, usor si placut. Deodorantele nu contin aluminiu sau alte substante daunatoare sanatatii si lasa pielea  axilei sa respire si sa elimine toxinele deci nu este un antiperspirant. Cremele  si unturile de corp sunt realizate din unt de cacao, unt de shea, ulei de migdale dulci, ulei de jojoba, ulei de samburi de strugur si uleiuri esentiale. Nu contin apa, parfumuri sau conservanti sintetici, in plus produsele sunt proaspete.  Alte produse despre care puteti gasi informatii pe blogul meu sunt balsamurile de buze, conturul de ochi si  uleiurile pentru masaj.

Pe langa calitatea produselor, am facut tot posiblul de a  va prezenta produsele intr-o forma eleganta,  prin eticheta si ambalaj. In imbunatatirea produselor am mereu in verdere dorinta de a respecta mediul inconjurator de a recicla si ma ma straduiesc sa folosesc cat mai multe produse locale,  romanesi.

Iti multumesc pentru ca ai avut curiozitatea  si rabdarea de a cunoaste povestea aparitiei  produselor Marillys.”

Hai și tu pe http://marillys.ro

Declarațiile singurului martor aflat în viață care a văzut lacrimile Maicii Domnului de la Scăiuş

Este cunoscut deja faptul că anul 2014 Eparhia de Lugoj l-a dedicat „Maicii Domnului de la Scăiuş”. Este un an jubiliar pentru că s-au împlinit 80 de ani de când o icoană a Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş (jud. Caraş-Severin) a lăcrimat de două ori: la 30 septembrie şi 15 octombrie 1934. Cazul a fost studiat încă de pe atunci, prin constituirea unei anchete din partea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, condusă de PS dr. Alexandru Nicolescu, Episcopul Lugojului, cu asistenţa rev. canonic dr. Ioan Marianescu şi a Cl. dr. Iuliu Raţiu, prim-notar consistorial în Lugoj, luându-se mărturii scrise sub jurământ, de la martorii oculari. Din anul 1935 s-au organizat anual pelerinaje la Scăiuş. Pelerinajele au încetat între anii 1948 şi 1989, perioadă în care a fost interzis cultul greco-catolic în România, dar au fost reluate după Revoluţia din 1989 din iniţiativa Arhiepiscopului Ioan Ploscaru.

În contextul realizărilor de la Scăiuş din acest an 2014, (construirea noii biserici şi a complexului spiritual), am avut bucuria să întâlnim un credincios localnic care a văzut lacrimile ce au curs din Icoana Maicii Domnului în toamna anului 1934, mai precis în ziua de 15 octombrie, când a avut loc a doua lăcrimare. Domnul Mircea Gheorghe Hoarcă are venerabila vârstă de 88 de ani iar la vremea aceea era un copil în vârstă de 8 ani. Dumnealui a dorit să dea o declarație oficială legată de împrejurările în care s-a aflat când icoana a lăcrimat pentru a doua oară. În acest sens, în ziua de 3 octombrie a.c. la locuinţa sa privată din Scăiuş, în faţa pr. Alexandru Ploştinaru, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj, notar ad casum  fiind pr. ic. stavr. Iulian Hasciar, parohul locului şi a d-lui arhivist Raimondo Mario Rupp, dl. Gheorghe Hoarcă a dat declaraţie luată sub jurământ despre această cauză.

Întrebat de pr. Alexandru cum a aflat de lăcrimarea icoanei, dl. Gheorghe a răspuns: «Eram în curtea şcolii, iar învățătorul întârzia la lecţii, noi am ieşit în curtea şcolii pentru a ne juca, în loc să stăm în casă. Ne jucam lângă grajduri, iar de acolo am putut vedea uşile de la biserica slovacă deschise, atunci dintr-o dată am încetat să ne mai jucăm, pentru a vedea cine vine sau cine iese. Cantorul Turchineac, a venit de la el acasă direct la noi, la copii certându-ne pentru faptul că de ce ne-am dus să deschidem uşile la biserică? Noi am răspuns: „Mă rog, Domnule Turchineac, nu noi am deschis uşile şi nici nu am văzut nimic.” Atunci el s-a dus la vecina care era vis-a-vis de biserică să întrebe dacă cumva ne-a văzut jucându-ne lângă biserică. Vecina i-a spus, că noi copiii, nu am fost pe târnaţul bisericii şi nici în faţă. În acelaşi timp, două femei care vorbeau în poarta casei lui Andru au fost întrebate de Dl. Turchineac dacă au fost cumva la biserică, ele spunând că nu au văzut pe nimeni. Atunci Dl. Turchineac s-a dus la biserică şi a aruncat o privire înăuntru, pentru a verifica dacă cumva copiii, nu au spart sau umblat pe acolo. Din nou, a venit la femei şi la noi copiii pentru a ne întreba dacă nu cumva a fost crâsnicul pe acolo şi a lăsat uşa bisericii deschisă. Atunci Dl. Turchineac, a intrat din nou în biserică şi a strigat în gura mare către părintele Craşovan: „Părinte! Părinte! veniţi fuga până aici!”. Părintele a ajuns repede şi Dl. Turchineac i-a arătat icoana lăcrimând, zicând: „Părinte, Maica Precistă lăcrimează!”. Părintele a ieşit în pragul bisericii şi le-a chemat pe femeile din poartă: „veniţi de vedeţi că plânge Maica Precistă în Biserică!”. Iar noi copiii, când am auzit, ne-am dus în faţa bisericii grămadă, liniştiţi ca să vedem şi noi cum lăcrimează icoana. Atunci părintele Craşovan, a ieşit din biserică şi ne-a pus doi câte doi, frumos în rând şi ne-a zis: „Haideţi copii să vedeţi şi voi cum plânge Maica Precistă!”. Când noi am intrat, icoana avea deja lacrimi pe ambii obraji, până în zona pomeţilor. Se vedea dâra de apă ieşind din ochi, iar pe obraji, lacrimile erau de mărimea unui bob de grâu, de o culoare transparentă curată. »

Dl. Gheorghe afirmă că a văzut lacrimile cu ochii lui: «Dl. Turchineac stătea în partea dreaptă a icoanei, iar preotul ne dirija pentru a merge frumos spre icoană. Noi, doar am trecut prin faţa icoanei şi se vedea clar cum erau două dâre de lacrimi, care curgeau în jos şi se opreau pe obraz sub forma unui bob de grâu. Icoana era închisă în rama ei de sticlă. În timp ce noi eram în biserică, a apărut învăţătorul Totir şi ne-a întrebat aspru ce căutăm noi acolo? Atunci părintele Craşovan, i-a explicat că el ne-a chemat acolo, pentru ca să vedem cum plânge Maica Precistă, invitându-l şi pe el să vadă. Atunci, învăţătorul ne-a spus să ne luăm cărţile şi să plecăm acasă. Preotul, atunci ne-a zis să mergem în tot satul şi să spunem la toată lumea că Maica Precistă din biserica slovacilor plânge. Noi, ne-am dus şi am început să spunem la toata lumea. Lumea, puhoi din tot satul, mergea într-acolo de nu mai încăpeau de drum ».

Întrebat de pr. Alexandru ce sentimente a trăit, dl. Gheorghe a răspuns că: «l-a cuprins o frică mare şi lumea vorbea de un posibil război, despre cum Germania ar avea intenţia unui război.»

Dl. Gheorghe Hoarcă crede că miracolul de atunci «a fost un semn să devenim mai buni, să ne apropiem de credinţă, de Dumnezeu, deoarece au urmat două perioade grele: Al Doilea Război Mondial, iar apoi comunismul. Cel mai dureros în comunism era că nu ni se permitea să mergem la biserică. Activiştii de partid umblau prin sat cu lista pentru a verifica care copii au fost la biserică, dându-le note proaste, interzicându-le să mai meargă la petreceri sau interzicându-le alte drepturi ».

Miracolul lăcrimării icoanei de la Scăiuș a fost poate cel mai verificat miracol de la acea vreme şi drept dovadă stau declarațiile celor 144 (150) de martori oculari luate sub jurământ.

Scăiuşul a devenit din 27 septembrie 2014 – data sfinţirii noii biserici – Sanctuar marian de pelerinaj al Eparhiei de Lugoj cu titlul „Maica Domnului Apărătoarea Noastră” unde se pot oficia toate Sfintele Sacramente și credincioșii pot veni să se roage.

Toate sărbătorile mari de peste an care o comemorează pe Maica Domnului: 25 martie - Bunavestire, 15 august - Adormirea Maicii Domnului, 8 septembrie – nașterea Maicii Domnului, 21 noiembrie – intrarea Maicii Domnului în biserică și 8 decembrie - Neprihănita Zămislire, sunt considerate ca sărbători speciale sau de hram ale acestui sanctuar.

Raimondo-Mario Rupp

Sursa

Natura iubitoare!

Probabil că, după câine, natura este cel mai bun prieten al omului :)

Deși noi îi cauzăm multă suferință prin dezinteresul față de ea din dorința de a trăi bine, natura totuși ne rămâne un aliat de nădejde în lupta cu bolile și suferința. Ea ne oferă cu drag remedii pentru toate bolile cunoscute și necunoscute, ea este o farmacie adevărată.

Știu de la bunicii mei diverse rețete de ceaiuri ori alte amestecuri ce fac bine în diverse situații. Și când mă gândesc ce frumos este să mergi pe câmp să culegi cu zâmbetul pe buze florile, rădăcinile ori frunzele care apoi te țin sănătos...

Am pierdut mult alergând la remediile sintetice!

Și când mă gândesc că vindecarea ne este dăruită în mod gratuit de către Mama natură... dar așa ne place nouă oamenilor, să ne complicăm.

Așa cum spuneam, am folosit și folosesc și astăzi remediile naturiste; ba mai mult, zilnic beau ceai. Îl beau și pentru aroma sa deosebită, revigorantă, în loc de mult lăudata cafea, dar și pentru beneficiile plantelor. Așa că, în acest mod încerc să mă mențin sănătos. Dacă se va întâmpla să alunec în boală, tot remediile naturiste o vor birui, fiindcă am mai încercat și am văzut cât de eficientă este această metodă.

Când mă simt bolnav, slăbit sau simt că se apropie, merg și vorbesc cu doamna asistentă de la magazinul naturist și rapid găsim soluția. Sunt mulțumit de natură!

Pentru cei interesați de o viață cât mai naturală, prin bunăvoința domnului Mircea Hodârnău şi doctorului Ladislau Rosenberg, a apărut DVD-ul „Terapia Rose”. Presupun că nu se vor opri aici... așa că să ținem aproape de ei!!!

Pentru mai multe detalii, accesează http://www.mirceahodarnau.ro/tag/terapii-complementare şi http://www.doctornatura-wellness.blogspot.com. 

Natura ne ține sănătoși!

Când eram mai mic, mă îmbolnăveam destul de des, mai ales în acest anotimp și atunci, fuga la doctor, care rapid prescria niște medicamente (dulci majoritatea, așa că abuzam uneori :p) și siropuri (ce-mi mai plăceau!) pentru o perioadă, pentru a mă vindeca. Însă, când am mai crescut, am auzit că acestea nu sunt bune și, bomba, fac rău sănătății. Adică, da, tratează boala dar pot strica în altă parte. Așa am descoperit medicina naturală pe care unii o blamează, mai ales pe cea homeopată, spunând că nu dau doi bani pe ea. Însă culmea, aceasta este folosită de mii de ani cu succes, astăzi având la dispoziție rețete foarte vechi de preparate (medicamente / leacuri / droguri) tradiționale sau aflate de pe la străbunici. Și mă întreb: Dacă au fost bune pentru ei, de ce nu ar fi și pentru noi, astăzi?

Eu cred cu tărie în remediile naturiste, le-am încercat și au dat mereu rezultate, să nu mai vorbesc de faptul că niciodată nu am simțit reacții adverse sau să am alte probleme după. Știu persoane care, din cauza tăriei unor medicamente, trebuie să ia alte medicamente pentru stomac sau alte organe pentru a le proteja.

Pentru cei interesați de o viață cât mai naturală, prin bunăvoința domnului Mircea Hodârnău şi doctorului Ladislau Rosenberg, a apărut DVD-ul „Terapia Rose”. Pentru mai multe detalii, accesează http://www.mirceahodarnau.ro/tag/terapii-complementare şi http://www.doctornatura-wellness.blogspot.com.

Natural e cel mai bine!

Mulți cred că viața este mult mai plăcută dacă suntem sănătoși, și au dreptate. Însă astăzi, parcă prea ușor găsim remedii medicamentoase pentru absolut orice. Corpul nostru nu mai este lăsat să lupte singur, să-și formeze anticorpi.

Deși am crede că dacă avem o problemă, un medicament, care este ceva sintetic, ne rezolvă problemele, niciodată nu o va face fără a avea, în mică măsură măcar, un efect advers. Cei care s-au întors la remediile naturala sau le dau importanță, au înțeles că cel mai bine este să te întorci la „rădăcini”, la humusul din care suntem creați.

În genere, am văzut că dacă încerci remedii naturale, nu numai că te vindeci mai ușor, dar îți întărești și sistemul imunitar pentru a fi pregătit în cazul unui nou atac. Este adevărat că e mai simplu să apelezi la pilule când ai o problemă decât să îți prepare o „poțiune” vindecătoare mai ales când nu ai cele necesare iar pentru asta ar trebui să umbli să le cauți cine știe pe unde.
Am încredere în medicina naturistă deoarece ea se folosește de remedii naturale, de plante și, în principiu, de tot ceea ce ne oferă natura. M-a ajutat mereu și, sincer, foarte rar iau ceva sintetic. Chiar am și o gamă de produse ce le folosesc regulat, la un moment dat, la timpi bine stabiliți, și mereu dau „roade”. Nu este un lucru deosebit faptul că tot de ce avem nevoie se găsește la doar un pas de noi? Nu este de mirare că Mama Natură ne iubește!
Dacă cineva a înțeles acest fapt, atunci cu siguranță sunt domnul Mircea Hodârnău şi dr. Ladislau Rosenberg care au lansat DVD-ul „Terapia Rose” prin intermediul căruia invită oamenii să accepte un stil de viață sănătos, natural și conștiincios.

Vezi: http://www.mirceahodarnau.ro/tag/terapii-complementare şi http://www.doctornatura-wellness.blogspot.com.

Cine propune ideologia genului frizează ridicolul

Din nu ştiu ce motiv, la ordinea zilei nu este situaţia jalnică a sistemului de sănătate, condiţiile inumane în care cei mai mulţi dintre români muncesc zi de zi sau catastrofa demografică a ţării,  ci subiectul “Religia în şcoli” .

De la cosmonauţi până la candidaţi la preşedinţie şi alţi oameni de bine, toată lumea pare să îşi exprime părerea în spaţiul public, deşi de cele mai multe ori acestora le lipsesc cunoştinţe elementare despre subiectul pe care-l abordează.

În acest context am hotărât să acordăm spaţiu unei voci care s-a auzit mai puţin în această perioadă. Este vorba despre Biserica Română Unită cu Roma sau mai bine spus, Biserica Greco Catolică.

Una din cele mai importante voci din Sinodul Greco-Catolic, Episcopul de Oradea PSS Virgil Bercea, s-a arătat deschis să răspundă întrebărilor ActiveNews. 

Preasfinţia Voastră, discuţiile despre importanţa religiei în societatea românească, precum şi oportunitatea păstrării educaţiei religioase în şcoli s-au înteţit în ultima vreme. Cum se poziţionează Biserica Română Unită cu Roma pe acest subiect?
În 1754, la 11 octombrie, Episcopul Petru Pavel Aron deschidea ”Școlile de la Blaj” pentru copii tuturor românilor: ”fântânile darurilor”. Mircea Eliade spunea despre aceste școli, în 1954 la Paris: ”Făclia aprinsă la Blaj (…) n-a mai putut fi stinsă de atunci –, și nici nu se va stinge vreodată…”. Din acel moment, 1754, religia s-a studiat în școlile greco-catolice de la Blaj, Năsăud, Beiuș (…), a iluminat și a iradiat sufletele, viața și intelectul acelor învățăcei până în 1948 când Biserica Greco-Catolică a fost pusă înafara legii iar religia scoasă din programa de studiu. S-a reintrodus la începutul anilor 90 ai secolului trecut, după cum știm cu toții. Acum, depinde cum se propune generațiilor de astăzi această materie: o transformăm în un curs anost, insipid, obligatoriu care încarcă programa și viața elevului fără să-l entuziasmeze sau, îi dăm orei de religie sensul adevărat și deschidem sufletele și mințile tinerilor către idealuri și speranțe, către frumos și bine, către respect și considerație altruistă, către ”devenirea întru ființă” cum spunea Noica.

În spiritul fondatorului ”Școlilor de la Blaj” și în consonanță cu metodele moderne de predare, da, susținem ca Biserică necesitatea educației religioase propozitive, care are valoare și merită să fie predată în școli.

Unele voci susţin că ar fi mai bine ca educaţia confesională să fie înlocuită cu o istorie a religiilor. Cum vedeţi această propunere?
Deci, nu se poate face o confuzie și nici nu putem să propunem acest tip de alternativă. Cel care propune acest tip de alternativă este ipocrit și nu-și susține onest afirmațiile. Istoria religiilor, așa cum a gândit-o marele Mircea Eliade, și, care se predă în continuare în diverse Universități și Școli Academice din lume are nevoie de o bază și de convingeri solide pentru a nu crea inși vulnerabili, fără personalitate și fără respect față celălalt, de aproapele. Studiul Istoriei Religiilor presupune o cunoaștere bună a propriilor convingeri religioase, al valorilor morale și etice, al istoriei și geografiei, a literaturii și filosofiei altfel intrăm alunecăm spre un sincretism periculos ofuscând alteritatea. Istoria Religiilor și educația religioasă sunt două lucruri distincte, inconfundabile și independente una de cealaltă. Nu poate fi înlocuită una cu cealaltă.

Legat tot de şcoală, în momentul actual, există un program la nivelul Ministerului Educaţiei, intitulat “Sexul vs Barza”, care a fost conceput de mai multe ONG-uri. Acest program se vrea baza viitoarei materii numite “educatie sexuală”. In cadrul acestui program, se susţine că homosexualitatea sau avortul sunt lucruri normale. Aceşti oameni consideră că o astfel de materie trebuie predată obligatoriu, în schimb, cer acordul explicit al părinţilor pentru ora de religie. Credeti că este o coincidenţă? Credeţi că părinţii, familia ar trebui să aibă rolul primordial în stabilirea momentului in care copilului i se vorbeşte despre educaţie sexuală?
Nu este o noutate această abordare deoarece acest tip de experimente în țările occidentale funcționează deja de mulți ani. De fapt a început în secolul trecut prin cunoscuta, de acum, ”revolta tinerilor din 1968” care a schimbat paradigma culturală, printre altele, referitor și la sexualitate. Revoluția sexuală presupune, în materie de comportament sexual, o ruptură totală între sfera morală și cea emotivă pentru a fi considerat (sexul) doar și numai din punct de vedere fizic. Vedem că este o contrapoziție clară cu ceea ce propune creștinismul: unitatea indestructibilă dintre trup și suflet. În plus această ideologie promovează o ruptură netă între sexualitate și procreație motivată de factorul demografic. Totul este întors pe dos, și s-a dorit acest lucru. Priviți aceste generații și veți vedea că le-a fost furată bucuria adevărată de această exploatare insidioasă a componentei spirituale a persoanei umane. O spun ei în mod deschis.

Acum, aceste ONG-uri, ale noastre, preiau din această paradigmă doar părți care-i interesează, fără nici un discernământ. Păcat că nu învățăm din aceste experiențe, că ne lăsăm antrenați în acest joc aplatizant al istoriei recente când am putea oferi o alternativă tocmai în epoca mediatizării și a informației. Pe de altă parte păcat că părinții, pe baza informației care ne este la îndemână tuturor, nu-și impun un punct de vedere și acceptă tot ce dispune Ministerul la presiunea unor ONG-uri. Putem discuta mult pe această problematică.

Ar fi de acord Biserica Unită ca sa fie introdusa o materie de studiu, obligatorie, de educaţie sexuală în şcoală?
Întrebarea nu este corect pusă deoarece știm că la nivel european s-a descătușat o ideologie absurdă în acest sens, iar ideologiile știm bine unde ne conduc. ”Barza” mai vine astăzi la noi sau zâmbim înțelegător la această întrebare? Mai are valoare inocența copiilor sau aparține trecutului?

Premiză: respect pe fiecare persoană umană indiferent de gândire, convingeri religioase, orientare și exprimare. Persoanele mature sunt responsabile de actele și acțiunile proprii.

Revenind la subiect – observăm că sexualitatea exacerbată din media și cea virtuală au efecte extrem de nocive asupra elevilor și tinerilor. Argumentele elementare în favoarea introducerii educației sexuale în școli sunt: rata crescută a infectării cu SIDA, gravidanțele nedorite în adolescență, violența sexuală, rata crescută a emigrării, etc. În contrapartidă ar fi educarea elevilor și tinerilor la o viață virtuoasă, elegantă și salutară, la respect și frumos, la tărie și caracter – coordonate elementare transmise la ora de religie, de literatură și istorie, de dirigenție și bune maniere unde se pot aborta și integra, la o anumită vârstă, și problematicile de educație sexuală. Evident, trăim într-o lume a informației în timp real dar puritatea copiilor rămâne. Persoana umană are valoare unică și irepetabilă în sine și nu este un obiect de consum și apoi de aruncat la coș. Iubirea incumbă respect și dăruire nu adrenalină și prepotență. Riscul introducerii ca materie de studiu este foarte mare – de fapt sunt presiunile diverselor grupuri de interese și lobby-uri la nivel de instituții europene. Dar, aici, nu trebuie să uităm că pentru aceste Instituții, dincolo de ”recomandări” rămâne ferm principiul subsidiarității pentru statele membre UE. Frizăm absurdul când vorbim despre ”cetățenia intimă” sau ”ideologia genului” și punem în discuție legile naturale. Rămân stupefiat că, referitor la aceste argumente vânturate pe piață, comunitatea academică și cercetătorii în științele genetice și al populațiilor nu iau atitudine fermă. Conform acestor ideologii și afirmații totul negociabil și ”ar fi bine să ajungem la un consens” în materie de educație sexuală, comportamente și determinări genetice, dar nu este așa. Despre Dumnezeu, consideră acești exegeți, este inutil să mai vorbim. Distrugem totul: bunul simț, legile naturale, datul firi. Este importantă buna pregătire a profesorilor și a părinților în materie de educația sexuală pentru a transmite, la timpul oportun, copiilor și elevilor cunoștințele necesare în această materie într-un context armonic. Cred că am fost suficient de explicit și respectuos.

În încheiere v-aş întreba cum vă explicaţi că există persoane care se declară adepte ale “principiilor creştine”, dar în acelaşi timp s-au manifestat şi manifestă explicit în favoarea promovării homosexualităţii, ba chiar şi a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Poate exista o compatibilitate între cele două?

Trăim într-o epocă în care totul se vrea relativizat – trăim într-o ”dictatură a relativismului” spunea Papa Benedict al XVI-lea. Nimic nu mai este valabil conform principiilor elementare, nimic nu este definitiv și, nici cel puțin legile naturale nu mai au valoare, le ignorăm. Eu îmi sunt suficient mie însumi, eu îmi sunt etalon mie însumi: totul este permis, totul este fluid și nimic stabil. Principiile etico-creștine cu atât mai mult trebuie reduse în desuetudine, trebuie delegitimat totul. Această logică este contorsionată.
Dar, înțelegând astfel epoca ne dăm seama că aceste persoane care se declară adepte ale ”principiilor creștine” au foarte puține cunoștințe în materie de creștinism la modul general. Pot accepta că sunt nevinovate pentru că a lipsit educația creștină dar, la ora actuală posibilitatea de a se informa, pentru oricine, este extrem de facilă. Părerea mea este că aceste persoane doresc să fie pe val, să fie în trend, la modă. Dă bine să fii în toate bărcile. Acest relativism exacerbat este dovada unei ”sărăcii spirituale” spunea, de data aceasta, Papa Francisc. Deci nu trebuie să-i condamnăm foarte tare ci ar trebui să-i ajutăm, să le fim aproape, să-i încurajăm să cunoască și să poarte în social și, cu atât mai mult în politică, valorile evanghelice care dau sens și frumusețe vieții.

Sursa:activenews.ro