duminică, 8 februarie 2015

Cele șapte caracteristici ale unui evanghelizator

Tenace, realist, organizat, supranatural în aspiraţiile sale, mereu atent la oportunităţi......

Este necesar ca fiecare dintre noi, preoţi sau laici, tineri sau bătrâni să răspundem la chemarea lui Isus în a merge şi a propovădui Evanghelia tuturor oamenilor.

Lumea în care trăim are nevoie de apostoli ai noii evanghezării de orice vârstră, rasă sau naţionalitate, care să afirme prin propria viaţă în orice ambient că mântuirea poate fi atinsă prin creştinismul trăit pe deplin în toate realităţiile vieții.
 
Un apostol al noii evanghelizări trebuie să fie:

● MĂRINIMOS. Apostolul ştie că a fost ales pentru a face lucruri mari şi nu pentru a se o ocupa de fleacuri. El trebuie să aibă o inimă mare pentru toţi şi asta pentru că e trimis să propovăduiască tuturor. În inima lui îşi fac loc toate bucuriile dar şi necesităţiile sau mizeriile. Simte Biserica şi lumea în care trăim ca pe un teren fertil care așteaptă să fie muncit. Aspiraţiile sale sunt direct proporţionale cu dorinţa și capacitatea sa de a iubi şi de a se dărui.

● REZISTENT, PUTERNIC ŞI PERSEVERENT. Lupta sa este una continuă. Victoria nu se obţine într-o zi, săptămână sau an... upta durează toată viaţa.  De aceea, în acestă misiune luptă doar apostolii dominaţi de dorinţa lor, rezistenţi pe cât se poate la slăbiciune şi capabili de a nu se lăsa biruiţi de lene şi laşitate.

● REALIST. Apostolul trebuie să construiască totul foarte solid dar în acelaşi timp să îşi cunoască calităţiile şi limitele, câmpul şi dificultăţiile cu care se poate confrunta în misiunea sa de evanghelizare. În acest mod poate face proiecte şi programe care să atingă direct rădăcina problemelor. Cel mai important să nu uite un lucru: „Nu poate trăi într-un vis, ci în realitate”.

● EFICACE ÎN ACŢIUNEA SA. Apostolul noii evanghelizări pune toată stiinţa şi disponibilitatea sa în sarcina pe care o are. Nu se opreşte în faţa costurilor şi a sacrificiului ci caută întodeauna noi modalităţi de a realiza ceea ce i-a fost încredinţat.

● ORGANIZAT. El lucrează într-un mod sistematic, pe baza unui program pe care el însuşi l-a tranşat. Ştie întotdeauna ca fără o anumită ordine nu poate fi eficient, trebuie să reflecteze înainte de a acţiona, prezintă obiectivele, analizează problemele, strategiile de plan, soluţii propuse şi în cele din urmă evaluează rezultatele.

● ATENT LA OPORTUNIŢĂŢI. El ştie că poate găsi oricând şi oriunde oportunităţi pentru a evangheliza.

● SUPRANATURAL ÎN ASPIRAŢIILE SALE. Criteriile sale nu sunt doar cele stabilite de această lume. Trebuie să fie capabil să efectueze lucrări de o măsură considerabilă cu încrederea lui Dumnezeu în capacităţiile şi limitele sale, precum şi să aibă încredere că v-a primi harul suficient pentru a duce misiunea la îndeplinire.

Traducere: Orian Remus Anghel


Sursa:aleteia.org

sâmbătă, 7 februarie 2015

Păcatul bârfei

Pălăvrăgeala despre alții poate provoca daune mari
de Mons. Charles Pope
          Una dintre categoriile păcatului cele mai subestimate este păcatul cuvântului. Păcătuim prin multe feluri, dar poate cel mai comun mod este prin cuvinte. Foarte ușor, aproape fără să gândim, ne dedicăm bârfei, cuvintelor zadarnice, minciunii, exagerărilor, atacurilor dure, observațiilor și reflecțiilor fără prea multă caritate. Cu limba noastră putem răspândi ura, putem promova frica și răutatea, putem da informații greșite, putem provoca tentație și descurajare, putem ruina reputații. Putem provoca cu siguranță daune serioase cu un dar care este în stare să facă mult bine!
          Și nu păcătuim doar prin „comisiune”, ci și prin omisiune, pentru că de multe ori tăcem atunci când trebuie să vorbim. Nu corectăm greșelile aproapelui atunci când trebuie să le înfruntăm cu discreție și cu amabilitate. În epoca noastră triumful răului este susținut de tăcerea persoanelor bune - chiar și de tăcerea noastră ca și popor creștin. Profeții trebuie să anunțe Cuvântul lui Dumnezeu, dar noi de multe ori întruchipăm ceea ce zice profetul Isaia: „Străjerii lui (ai lui Israel) sunt orbi cu toții, ei nu înțeleg nimic. Toți sunt câini muți care nu pot să latre. Ei visează, stau tolăniți și le place să doarmă” (Is 56, 10).
          A spus bine Sfântul Iacob (3, 2): „Dacă nu greșește cineva în cuvânt, acela este om desăvârșit”. Este adevărat că nu toate păcatele cuvântului sunt grave sau de moarte, dar este de asemenea adevărat că vorbele noastre pot provoca rele mari. Pentru aceasta, păcatele limbii pot deveni grave și de moarte. Isus ne atrage atenția: „Vă spun că pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății” (Mt 12, 13).
          Având în vedere toate acestea, ne vom concentra asupra unui aspect al păcatelor cuvântului, pe care de obicei îl numim „bârfă”. Într-o definiție generală, acest termen poate fi aplicat la comentarii banale asupra vieții altor oameni, dar atunci când în mod specific se consideră ca și păcat, bârfa consistă în a vorbi de cineva într-un mod nedrept, cu minciună, sau cu divulgarea unor chestiuni personale sau private, care nu privesc pe nimeni altcineva decât pe victima bârfei.
De obicei bârfa implică conversații neadecvate și fără caritate despre persoane care nu sunt prezente. Aproape întotdeauna, se adaugă erori și modificări la informația care este transmisă.
          Sfântul Toma de Aquino include bârfa în tratatul său despre dreptate (II, Ilae 72-76) în Summa Theologica, prin intermediul căreia se strică reputația altora. Catehismul Bisericii Catolice cataloghează bârfa ca materie a poruncii a 8-a: „Să nu mărturisești strâmb”.
          Bazându-ne pe diferitele forme de nedreptate în vorbire identificate de Sfântul Toma de Aquino, putem menționa diferite păcate ale limbii:
1. Ofensa sau insulta  - consistă în a dezonora o persoană, de obicei, în prezența sa, și de multe ori în fața altora. Ofensa sau insulta este comisă în mod deschis, sonor, și în general este motivată de impulsuri de mânie și lipsă de respect personal. Poate include cuvinte neplăcute, injurii și chiar blesteme. În viața de zi cu zi, nu întotdeauna suntem conștienți de faptul că insulta este o formă de atac la reputația persoanei ofensate, pentru că spre deosebire de bârfă, care de obicei se face în spate, insulta este „aruncată în față” persoanei. Aceasta trebuie să fie menționată printre păcatele cuvântului, deoarece merge mână în mână cu dezonorarea, punând în pericol buna reputație a victimei. Esența ei este foarte apropiată de cea a bârfei. Este un păcat care are intenția de a provoca rușine sau necinste personală. Există modalități mai adulte și mai creștine de a rezolva dezacordurile.
2. Defăimarea - consistă în a vorbi rău de aproapele într-un mod nedrept și pe la spate. Aceasta subestimează renumele bun al cuiva în fața altora, fără ca victima să știe. Acest tip laș de bârfă împiedică persoana despre care se vorbește să se apere sau să clarifice ceea ce se spune despre ea. Putem identifica două moduri de defăimare:
a) Calomnia - consistă în a spune minciuni despre cineva pe la spate.
b) Clevetirea - consistă în a spune adevăruri despre cineva pe la spate, dar adevăruri care sunt dăunătoare pentru persoană, și pe care alții nu au nevoie să le cunoască. Este vorba despre informații care, deși adevărate, au potențialul de a deteriora reputația, sau de a afecta bunul nume al victimei în fața celorlalți. De exemplu, ar putea fi adevărat că o persoană are unele probleme de dependență, dar este o chestiune care nu e nevoie să fie distribuită nimănui. Desigur, sunt momente în care este important să se împărtășească anumite adevăruri cu alții, dar numai dacă se dicută cu persoane care, pentru o cauză justă, ar trebui să cunoască aceste informații. În plus, informațiile trebuie să fie verificate, nu doar să se bazeze pe zvonuri. Se pot împărtăși în mod legitim doar informațiile strict necesare, evitând detaliile excesive din curiozitate.
3. Murmurarea-sabotaj - se poate identifica un tip specific de bârfă, care este foarte asemănător cu defăimarea, dar care are nuanțe deosebit de grave. În timp ce aceia care defăimează, prejudiciind reputația unei persoane absente, o vorbesc pe la spate, aceștia din urmă, pe lângă faptul că o vorbesc pe la spate, încearcă să creeze probleme concrete victimei, conducând oamenii să acționeze împotriva ei. Poate vrea să o submineze la nivel profesional, sau poate scopul său este de a provoca reacții de furie sau chiar violență împotriva victimei. Cert este că persoana care practică acest tip de cârtire-sabotaj, dorește să incite împotriva persoanei despre care vorbește. Acest lucru merge dincolo de afectarea reputației. În acest caz, cârtitorul vrea să prejudicieze: relații, finanțe, situația legală a victimei, etc.
4. Ridiculizarea - constă în a face oamenii să râdă de cineva, de o anumită caracteristică fizică sau comportamentală a persoanei, de felul său de a fi, etc. Poate părea un lucru mic, dar este de multe ori un fel de pălăvrăgeală care se transformă în gesturi de bătaie de joc sau în cuvinte umilitoare și ofensatoare, care limitează persoana sau o dezonorează în comunitate. Nu în puține cazuri, ridiculizarea se transformă în ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de „agresiune”.
5. Blestemul - reprezintă dorința exprimată public ca o persoană să fie victima unui rău sau să sufere o pagubă. Nu se poate face în fața victimei și reprezintă un păcat al limbii care dezonorează victima în fața terților. Scopul de a blestema pe cineva, incită adesea pe alții să simtă mânie împotriva acestei persoane.
          Gravitatea acestor păcate ale cuvântului depind de o serie de factori, printre care gradul prejudiciului comis împotriva reputației victimei, circumstanțele de loc, de timp, de limbaj, și numărul persoanelor care au ascultat comentariile otrăvitoare.
          Dacă nu există intenție de a face rău victimei, vina păcătosului poate scădea, dar nu se elimină faptul că a vorbi rău despre alții este un păcat în sine. A dezonora o persoană, mai ales cu intenția conștientă de a prejudicia reputația și poziția ei în fața altora, reprezintă un păcat care poate deveni foarte grav. Una dintre comorile cele mai prețioase ale unei persoane este reputația sa, întrucât în ea se află capacitatea sa de a relaționa cu alții și de a se implica în aproape toate formele de interacțiune umană. A prejudicia reputația cuiva este deci un lucru grav. După cum acest prejudiciu poate părea de multe ori banal, nu putem nega faptul că ceea ce credem că este un lucru mic nu poate provoca daune mult mai mari decât ne-am putea imagina. Despre păcatele bârfei, Sfântul Iacob ne spune: „Iată, puțin foc, și cât codru aprinde! Foc este și limba, lume a fărădelegii! Limba își are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul și aruncă în foc drumul vieții, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei” (Iac 3, 5-6).
          Este adevărat că, uneori, este nevoie să avem conversații necesare despre persoane care nu sunt prezente. Poate vom cere sfaturi pentru a face față unei situații delicate. Poate, mai ales în contexte profesionale, vom fi invitați să facem unele evaluări asupra colegilor, funcționarilor sau asupra situațiilor. În astfel de cazuri trebuie să limităm obiectivul conversațiilor noastre la ceea ce este strict necesar, referindu-ne la persoane și la evenimente care cu adevărat ar trebui să fie abordate. Atunci când căutăm sfaturi, trebuie să vorbim doar cu oamenii care sunt de încredere și care ne pot ajuta în mod rezonabil. Ori de câte ori este posibil trebuie să omitem detaliile inutile, inclusiv numele persoanei despre care vorbim. „Discreția” este cuvântul cheie în conversațiile necesare despre alții.
          Pe de altă parte, este important de știut că sigiliul poate fi extrem de inutil și chiar dăunător. Există momente în care situațiile trebuie să fie afrontate în mod direct și clar. În aceste cazuri trebuie să urmăm regulile stabilite de Isus în Evanghelia după Matei: „De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine și el singur. Și de te va asculta, ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească întreg cuvântul. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (Mt 18, 15-17).
          Cu alte cuvinte, discreția trebuie să lase spațiu în anumite circumstanțe pentru transparență. Ca regulă generală, trebuie să avem întotdeauna mare grijă față de păcatele limbii. Cu mare ușurință putem distruge reputația și demnitatea altora, din cauza bârfelor noastre. Psalmul 140 ridică către Dumnezeu această rugăciune, pe care și noi putem să o recităm și care ne este de folos: „Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire, împrejurul buzelor mele” (Ps 140, 3).

Traducere: Liviu Ursu


Sursa:aleteia.org

vineri, 6 februarie 2015

11 sfaturi pentru a crește copii bucuroși

Cum se predă o atitudine de recunoștiință
de Kathleen M. Berchelmann
Obosiți de certuri, gelozie și egoism? Copiii sunt prin natura lor egoiști și materialiști, dar vestea bună este că recunoștiința se poate învăța. Și de la recunoștiință derivă bucuria. Iată 11 sfaturi pentru a-i învăța pe copii recunoștiința și pentru a crea o familie mai fericită.
1. Surprinde-ți! Evitați multe alegeri. Suprizele îi ajută pe copii să vadă ceva ca pe un dar, nu ca pe un drept. Având prea multe opțiuni provoacă nefericire - se întreabă mereu dacă ar putea avea ceva mai bun.
2. Discutați despre partea cea mai bună a zilei: găsiți în fiecare zi puțin timp pentru a discuta despre ce vă face să fiți recunoscători - poate la cină, înainte de a merge la culcare sau în timp ce vă deplasați. Întrebați pe copiii voștri: „Care a fost cea mai bună parte a zilei voastre?”.
3. Învățați-i pe fii voștri despre trecutul lor - Care sunt istoriile voastre de familie cu dificultăți și stăruințe? Amintiți-le copiilor ce înseamnă cu adevărat o muncă grea. De mic copil, bunica mea spăla vase pentru zece cenți pe săptămână, iar acum păstrăm fotografia ei în biroul nostru, povestindu-le copiilor noștri istoria. Nu sunteți siguri de trecutul vostru? Faceți o vizită de familie la muzeul de istorie, pe un câmp de luptă sau la un alt site istoric. Vă veți întoarce acasă recunoscători.
4. Ajutați-i pe copiii voștri să servească pe cineva care nu are „nevoie” de caritate: Pentru copii este foarte bine să participe la colecții de alimente ale cercetașilor și la alte programe de caritate din comunitate. Dar cum astfel de evenimente se desfășoară de puține ori pe an, ar fi mai bine să găsiți pe cineva în viața voastră de zi cu zi, pe care copiii voștri îi pot servi în mod regulat, chiar dacă persoana respectivă nu are în mod strict nevoie de binefacere. Avem o vecină care locuiește singură și care apreciază ceea ce rămâne din meniul nostru, astfel încât nu trebuie să gătească pentru o singură persoană. Copiilor noștri le place foarte mult să mergă și să-i ducă mâncare.
5. Concentrați-vă toată ziua pe aspectele pozitive: Le spun copiilor mei de foarte multe ori pe zi: „Atitudinea este o alegere”. Alegerea averii unei atitudini pozitive este regula noastră principală în casă. Este un efort care durează întreaga zi pentru a scăpa de lamentări și de gelozii și pentru a ne concentra pe aspectele pozitive. „Mi-e sete!” trebuie să devină „Mama, poți să-mi aduci ceva de băut, te rog!”; „Unde îmi sunt pantofii?” trebuie să devină „Tata, poți te rog să mă ajuți să-mi găsesc pantofii?”.
6. Să spună „mulțumesc”: Învățați copiii să spună „mulțumesc”, ca și parte a unei fraze complete. Străduiți-vă pentru ca copiii voștri să spună „mulțumesc”, fără a fi nevoie să le amintiți. Timp de zece ani le-am amintit copiilor mei să spună „mulțumesc” atunci când erau serviți la restaurant, dar nu am reușit să-i fac să spună fără a trebui să le sugerez. Acum dacă uită să spună „mulțumesc”, trebuie să caute chelnerul care i-a servit și să-i mulțumească personal înainte de plecare.
7. Dați exemplu: De câte ori pe zi spuneți „mulțumesc”? Le-ați spus copiilor voștri pentru ce sunteți recunoscători astăzi? Copiii noștri privesc fiecare mișcare a noastră. Nu putem să le cerem lor să fie mulțumitori dacă noi nu suntem. Mergeți acasă și vorbiți despre momentele fericite ale zilei, făcând o alegere conștientă pentru a nu vă lamenta.
8. Învățați-i că „este mai bine a da decât a primi”. Chiar și cei mici pot cumpăra și pot face cadouri la alții. Provocați-i să cumpere mici cadouri altora, fără să cumpere nimic pentru ei. Este dificil!
9. Găsiți timp pentru activitățile casnice. Majoritatea copiilor au cel puțin patru ore la dispoziție din momentul în care vin acasă de la școală și până se pregătesc pentru a merge la culcare. În aceste patru ore trebuie să facă temele, să urmărească activitățile extra-școlare, să mănânce, să facă o baie și să se pregătească pentru somn. Este dificil să se găsească timp și pentru activitățile de gospodărie, dar fără acestea copiii nu pot înțelege ce înseamnă să întreții o casă - de la sine înțeles spălătoria și vasele curate. Găsiți activități pentru copii adecvate vârstei lor, chiar și pentru cinci sau zece minute pe zi. Lăsați treburile care necesită mai mult timp pentru sfârșitul săptămânii.
9. Asigurați-vă că cei mai mari au grijă de cei mai mici: Se spune că nu poți să înțelegi cu adevărat ce înseamnă să crești un copil până când nu ai copiii tăi. Poate este adevărat, dar dând copiilor mai mari responsabilitate pentru cei mai mici, îi va ajuta să aibă o atitudine de recunoștiință față de părinți. Copiii mai mari vor câștiga încredere în sine și un simț de responsabilitate, iar raportul pe care îl vor construi cu cei mici va dura o viață întreagă.
10. Faceți cadouri „experimentale”, nu obiecte: Prea multe jucării? Ce ziceți despre un abonament la muzeul copiilor, o înscriere la fotbal sau un camping? Cadourile „experimentale” construiesc relații.
11. Monitorizați mass-media la care sunt supuși copiii voștri. Copiii noștri sunt bombardați de marketing adaptat la diferite vârste și sunt prea tineri pentru a-l înțelege sau pentru a opune rezistență. Mass-media promovează materialismul. Este de datoria noastră să monitorizăm cu atenție sursele la care sunt supuși copiii, astfel încât aceștia să nu se simtă incompleți sau nerealizați.

Traducere: Liviu Ursu

Kathleen M. Bechelmann, este asistent de pediatrie Washington University School of Medicine din St. Louis și mama a cinci copii. Contribuie în mod regulat la Alteia, ChildrensMD, CatholicPediatrics și CatholicMom, la multe transmisiuni televizive și radiofonice. Site-ul ei este KathleenBerchelmannMD.com


Sursa:aleteia.org

joi, 5 februarie 2015

Sfatul Bibliei pentru fiecare situaţie din viaţă

A citi Sfânta Scriptură însemnă a cere un sfat lui Cristos!

Fiind Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia nu îşi pierde niciodată împortanţa. Cristos este centrul Sfintei Scripturi. Vechiul Testament Îl prezintă precum o speranţă, în timp ce Noul Testament Îl revelează ca model viu.

Trebuie să înțelegem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu scris pentru oameni, iar prin urmare prezintă două laturi: divină şi umană. Pentru a o putea interpreta corect este necesară recunoașterea aspectului său uman, pentru a întelege în cele din urma mesajul său divin.

În Sfintele Scripturi găsim puterea şi întelepciunea de care avem nevoie în diferitele situaţii ale vieţii noastre.

Citeşte astăzi sfatul lui Dumnezeu în caz că:

● Îţi pierzi speranţa:
-Rm 12, 12-16
12. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.
13. Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.
14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.
15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
16. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.

-Ps.125,6
6. Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor, dar venind vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor.

● Eşti cuprins de remuşcări:
- Fil 3,13-14
13. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit,
14. Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.

● Suferi clipe de umilinţă:
- Sir 2,2-4
2. Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării.
3. Lipeşte-te de Domnul şi nu te depărta, ca să fii înălţat la sfârşitul vieţii.
4. Tot ce ţi se va întâmpla, primeşte cu plăcere şi în necazurile tale fii îndelung-răbdător.
-1 Pt 5,5-6
5. Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.
6. Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit.

● Te simți învins de către duşmani:
- Mt. 5,38-39, 44
38. Aţi auzit că s-a zis: "Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte"
39. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
44. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc.

● Simţi nevoia că trebuie să ierţi pe cineva:
- Mt 18, 21-22
21. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?
22. Zis-a lui Isus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.

● Te simţi descurajat:
-Fil 4,13
13. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte.

● Simţi credinţa slăbită:
- Rm 1,17
17. Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu".

● Te simţi slab şi abătut:
-2Cor 12,9-10;
9. Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.
10. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.

- Mc 9,23
23. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.

● Treci printr-o perioadă de dubiu:
-In 11,20;
20. Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă.

-Ps 16,4
4. Să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.

- Ps 36,3-7

3. Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui.
4. Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.
5. Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini.
6. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază.
7. Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea.

● Te simţi afectat de probleme:
-Mt. 11,28-30
28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

● Traieşti o mare suferinţă:
-Lc.9,23;
23. Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie;

- Rm 8,18

18. Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.

● Atunci când permiţi ca invidia să cucerească inima ta:
-Rm 12,14
14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.

-Ef 4,26

26. Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.

● Te laşi dominat de frică:
- Lc 8,50
50. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.

- Rm 8,31
31. Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?

- Ps 26,1

1. Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?

● Te simţi sufocat de preocupările cotidiane:
- 1Pt. 5,7
7. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.

- Mt 6.30-31

30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31. Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?

● Lupţi împotriva ispitei:
-1 Cor 10,13
13. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda.

● Te simţi contestat în credinţă:
- 1 Pt. 4,12
12. Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin.

- Sir.2,5

5. Că în foc se lămureşte aurul, iar oamenii cei plăcuţi Domnului, în cuptorul smereniei.

● Eşti trist:
-  Fil 4,4
4. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul.

- Sir 30,22-25
22. Veselia inimii este viaţa omului şi bucuria este îndelungarea zilelor lui.
23. Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea,
24. Că pe mulţi i-a omorât întristarea şi nu este folos întru ea.
25. Pizma şi mânia împuţinează zilele şi grija aduce bătrâneţile mai înainte de vreme.

● Te simţi recunoscător:
- 1 Tes 5,16
16. Bucuraţi-vă pururea.


Traducere: Orian Remus Anghel


Sursa:aleteia.org

miercuri, 4 februarie 2015

Îndatorirea creștinilor este să răspândească pretutindeni...

”Îndatorirea creștinilor este să răspândească pretutindeni puterea mântuitoare a Evangheliei, devenind misionari și vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu”: a spus papa Francisc duminică, 1 februarie 2015, la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată împreună cu credincioșii în Piața Sfântul Petru. Pontiful a anunțat cu aceeași ocazie că la 6 iunie 2015 va efectua o vizită apostolică la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, pentru încurajarea credincioșilor catolici și consolidarea fraternității și a păcii.
Redăm mai jos alocuțiunea papei Francisc de la rugăciunea ”Angelus”.

”Dragi frați și surori, pagina Evangheliei din această duminică (cf Marcu 1,21-28) îl prezintă pe Isus care, împreună cu mica sa comunitate de discipoli, intră în Cafarnaum, orașul în care trăia Petru și care în vremea aceea era cel mai mare oraș din Galileea. Evanghelistul Marcu relatează că Isus, fiind sâmbătă în ziua aceea, a mers imediat la sinagogă și a început să învețe (v. 21). Aceasta ne face să ne gândim la primatul Cuvântului lui Dumnezeu, Cuvânt de ascultat, de primit și de vestit. Sosind la Cafarnaum, Isus nu amână vestirea Evangheliei, nu se gândește mai întâi la acomodarea logistică – desigur, necesară – a micii sale comunități, nu zăbovește în cele organizatorice. Preocuparea sa principală este comunicarea Cuvântului lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Iar lumea din sinagogă rămâne uimită pentru că Isus ”îi învăța ca unul care are autoritate și nu în felul cărturarilor” (v. 22).

Ce înseamnă «cu autoritate»? Înseamnă că în cuvintele omenești ale lui Isus se simțea toată puterea Cuvântului lui Dumnezeu, se simțea credibilitatea însăși a lui Dumnezeu, inspiratorul Sfintelor Scripturi. Una din trăsăturile Cuvântului lui Dumnezeu este că face ceea ce spune. Cuvântul lui Dumnezeu corespunde voinței sale. Noi, în schimb, de multe ori, spunem cuvinte goale, fără rădăcină sau cuvinte superflue, cuvinte care nu corespund adevărului. În schimb, Cuvântul lui Dumnezeu corespunde adevărului, este unit la voința sa și face ceea ce spune. Într-adevăr, după ce a predicat, Isus își arată imediat autoritatea sa eliberându-l pe un om, prezent în sinagogă, care era stăpânit de diavol (cf vv.23-26). Tocmai autoritatea dumnezeiască a lui Cristos a trezit reacția satanei, ascuns în acel om; la rândul său, Isus a recunoscut imediat vocea celui rău și i-a poruncit cu asprime: «Taci și ieși din el!» (v. 25). Cu singura putere a cuvântului său, Isus eliberează persoana de cel rău. Și încă o dată cei care erau de față au rămas uimiți: «El poruncește până și duhurilor necurate și ele i se supun» (v. 27).

Evanghelia este cuvânt de viață: nu asuprește persoanele, dimpotrivă, îi eliberează pe cei care sunt sclavi ai multelor duhuri necurate din această lume: vanitatea, alipirea de bani, mândria, senzualitatea… Evanghelia schimbă inima, schimbă viața, transformă înclinațiile spre rău în propuneri de bine. De aceea, îndatorirea creștinilor este să-i răspândească pretutindeni puterea mântuitoare, devenind misionari și vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu. Ne sugerează aceasta însăși pagina Evangheliei de astăzi care se încheie cu o perspectivă misionară: «Și îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileei» (v. 28). Noua învățătură învățată de Isus cu autoritate este cea pe care Biserica o duce în lume, împreună cu semnele eficace ale prezenței sale: învățătura de autoritate și lucrarea eliberatoare a Fiului lui Dumnezeu devin cuvinte de mântuire și gesturi de iubire ale Bisericii misionare.

Amintiți-vă întotdeauna că Evanghelia are puterea de a schimba viața. Nu uitați de acest lucru. Ea este Vestea cea bună, care ne transformă numai când ne lăsăm transformați de ea. Iată de ce vă cer mereu să aveți un contact zilnic cu Evanghelia, să o citiți în fiecare zi, o pericopă, un text, să o meditați și să o aveți mereu la voi, în buzunar, în geantă. Să vă hrăniți zi de zi din acest izvor inepuizabil de mântuire. Nu uitați: citiți un text din Evanghelie în fiecare zi! Este puterea care ne schimbă, ne transformă, schimbă viața, schimbă inima.

Să invocăm mijlocirea de mamă a Fecioarei Maria, Cea care a primit Cuvântul și l-a născut pentru lume, pentru toți oamenii. Ea să ne învețe să fim ascultători statornici și vestitori credibili ai Evangheliei lui Isus”.

La saluturile finale, papa Francisc a menționat grupurile de pelerini din Italia, Liban, Egipt și Spania. Totodată, Pontiful a încurajat ”Ziua pentru viață” care se celebrează duminică în Biserica din Italia pe tema ”Solidari pentru viață”, solicitând în această privință ”o reînnoită recunoaștere a persoanei umane și o grijă mai adecvată a vieții, de la concepere până la sfârșitul ei natural”. ”Când ne deschidem vieții și slujim viața – a mai spus papa Francisc – simțim puterea revoluționară a iubirii și blândeții, inaugurând un nou umanism: umanismul solidarității”.

Primiți și Binecuvântarea Apostolică invocată de papa Francisc duminică la rugăciunea ”Angelus”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.


Sursa:ro.radiovaticana.va

marți, 3 februarie 2015

Răbdare faţă de cusururile celorlalţi

Cartea I, Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului, Capitolul XVI (Imitația lui Cristos, de Thomas de Kempis)


            1. Se cade ca omul să rabde cu resemnare ceea ce nu poate fi îndreptat - în sine şi la ceilalţi -, până ce Dumnezeu va binevoi să rânduiască lucrurile altfel. Nu uita niciodată că aceasta prieşte cel mai mult sufletului, călindu-i răbdarea, fără de care vredniciile noastre n-au cum să preţuiască mare lucru. Dar nu înceta să te rogi fierbinte, cerând ajutorul lui Dumnezeu, spre a putea să porţi în duhul blândeţii povara.

            2. Nu te sfădi cu cel care - o dată sau de două ori povăţuit -, rămâne îndărătnic, ci încredinţează totul în mâinile lui Dumnezeu, ca, în faptele tuturor slujitorilor săi, voia şi cinstea lui să strălucească, El care ştie să întoarcă în bine tot răul. Dă-ţi silinţa să fii răbdător şi îngăduitor faţă de cusururile şi metehnele celorlalţi, oricare ar fi ele, căci nu eşti nici pe departe scutit de multe altele, pe care cei dimprejurul tău sunt nevoiţi şi ei să le rabde de la tine. Când tu însuţi nu te dovedeşti în stare de a-ţi îndrepta purtările aşa cum îţi propui, de unde cutezanţa de a cere ca altul să şi le îndrepte pe ale lui, după voia bunului tău plac? N-am zice nu ca ceilalţi să fie fără cusur, dar de îndreptarea metehnelor noastre ne sinchisim prea puţin.

            3. Am vrea să-i vedem pe ceilalţi mustraţi cu asprime; cât despre noi, nici nu vrem să auzim de dojană. Îngăduinţa arătată altora ne displace, deşi nu suferim să fim respinşi atunci când cerem pentru noi înşine scutire ori îngăduinţă. Pe ceilalţi i-am dori ţinuţi din scurt, potrivit tuturor rânduielilor; noi înşine nu suferim să fim, întru nimic, restrânşi de asprimile legii. Astfel se adevereşte cât de rar cântărim cu aceeaşi măsură pe aproapele nostru şi pe noi înşine. Dacă toţi oamenii ar fi desăvârşiţi, ce ne-ar mai rămâne de îndurat de la ceilalţi din dragoste pentru Dumnezeu?

            4. Adevărul este că Dumnezeu însuşi a rânduit să ne purtăm unii altora sarcinile (Gal 6, 2), căci nimeni nu-i fără cusur, nimeni fără jug şi povară, nimeni de ajuns sieşi, nimeni îndeajuns de cuminte şi înţelept; se cade, tocmai de aceea, să fim îngăduitori unii cu alţii, să ne îmbărbătăm unii pe ceilalţi, să ne dăm, după caz, unii altora o mână de ajutor, să schimbăm între noi îndemnuri şi poveţe. La necaz se arată, fără greş, virtutea fiecăruia. Iată că nu prilejurile îl fac pe om şubred, ci doar arată cât este de slab.

luni, 2 februarie 2015