113: un nou număr de urgenţă pentru persoanele cu deficienţe de auz şi/sau vorbire - www.caritas-blaj.ro

Legea nr. 132/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 401 din 8 iunie, şi va intra în vigoare astăzi.

Documentul prevede ca persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire vor putea să folosească gratuit numarul unic 113 pentru SMS-urile asociate apelurilor de urgenţă.

Practic, un SMS asociat unui apel de urgenţă va fi considerat "orice mesaj scurt, transmis ulterior unui apel de urgenţă, privind aceeaşi situaţie de urgenţă, către Serviciul de urgenţă 112, de o persoană cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire înregistrată la administratorul SNUAU (Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă), care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie", aşa cum scrie în noul act normativ.

Totuşi, persoanele cu dizabilităţi vor putea să folosească numarul 113 doar după o înregistrare prealabilă a propriului număr de telefon în baza de date a Sistemului pentru apeluri de urgenţă.

Atenţie! Persoanele care vor transmite cu rea-voinţă, în mod repetat, SMS-uri la acest număr vor risca sa fie amendate cu o sumă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei. Aceeaşi sancţiune se va aplica şi pentru SMS-urile care aduc injurii operatorilor.

Notă: Deşi legea va intra în vigoare joi, serviciul NU va fi funcţional din aceeaşi zi. Implementarea serviciului va fi facută în perioada următoare.

Preluare www.caritas-blaj.ro

18.06.2015.

Sursa

Să-ți spun un secret!

Dimineața mă trezesc

Și cu-n duș mă răcoresc

Iar Rexona simt că mă protejează

Pentru ziua ce urmează.

Așa că repejor

Mă-ntorc în dormitor

Mă îmbrac și-mbrac copilul

Îmi iau de la-ncărcat mobilul

Și plecăm în pas alergător

Pornim spre creșa din sector.

Apoi mă-ntorc iar spre oraș

Alerg ca un iepuraș

Risc să întârzii la servici

Iar șefu` va fi plin de purici.

Iau cafeaua și m-așez

Monitorul aranjez

Încep în forță să tastez

Proiectul să finalizez...

Vine-amiaza, fugi la butic

Să iei de-ale guri un pic

Apoi întoarce-te-n viteză

Că de nu ți-o iei în freză

De la șefu` ce așteaptă un raport

Și eu de oboseală nu mai pot.

Gândul pe fereastră-mi pleacă

Răbdarea nu mai încape-n teacă

Aștept să-mi văd copilul

Să mă scap de crocodilul...

Poate ziua așa trece mereu

Tot în fugă pe traseu

Dar la sfârșit încă te simți bine

Și te întrebi

Cineva are grijă de tine?

Am să-ți spun secretul meu

Să te-ajute și pe tin` mereu!

Rexona folosesc, căci am aflat

De noul lor produs și l-am testat

Tehnologia Motion Sense

Îți dă vieții tale-un sens!

Primul antiperspirant din lume

Care conține microcapsule

Activate prin mișcare

Cât e ziua de mare!

Astfel că-ți asigură o protecție eficientă

Pentru a trăi o senzație de prospețime excelentă

Să te simți activ și pozitiv

Să miroși bine, să fii atractiv

Stima de sine îți crește

Și parfumul te-nsoțește!

De aceea ale(r)g mereu

Rexona în viață

pentru drumul meu!

INTRĂ și tu pe

https://www.facebook.com/RexonaRomania

Selfie stick – ziarul Libertatea – 6 iulie 2015

Ziarul Libertatea ne anunta ca luni, 6 iulie 2015, veti gasi, la toate chioscurile de ziare, selfie stick.

Pret : 34.99.

Extindere de pana la 100 cm , dimensiune – 6 segmente, telefoane compatibile – universal, rotire adaptor – 180 grade, manerul dispozitivului de prindere – rubber grip

Sursa

Acum 17 ani am supraviețuit unui avort. Nu ar fi trebuit să fiu azi aici...

Iată povestea lui Lauren:

„Am 17 ani şi niciodată nu am fost mai recunoscătoare pentru viaţa mea. Sunt o supravieţuitoare!

Când mama mea biologică a fost însărcinată cu mine, şi-a dat seama că nu va putea  să aibă
grijă de cel de-al şaselea copil. Era singură, logodnicul o părăsise după ce aflase că este însărcinată. Nu avea nici bani şi nici casă. A considerat că avortul era singura opţiune.

A fugit la sora ei cu care a încercat să vorbească despre avort, dar cu tot ce se întâmpla în viaţa ei, ea a considerat că un avort este ceea ce trebuia să se întâmple..

Nu ar fi trebuit să supravieţuiesc unui avort provocat prin infuzie salină, dar am supravieţuit. Dumnezeu a fost cu mine de la bun început! Dragostea Lui este atât de puternică şi planul Său este cu mult mai mare decât ne-am putea vreodată imagina.

După ce a auzit că avortul a eşuat, mama biologică a continuat sarcina şi în cele din urmă m-a plasat spre adopţie. Am fost planificată să fiu adoptată imediat după naştere, dar din cauza încercării avortului şi naşterii premature, la 32 săptămâni (cântărind  1900 grame), am fost îngrijită la unitatea de terapie intensivă neonatala înainte de a merge acasă cu părinţii mei.

În timpul creşterii am avut hipoglicemie, ADD, dislexie şi leşin. Am avut o creştere lentă şi nu m-am dezvoltat ca alţi copii de vârsta mea.

Primul miracol de care îmi pot aminti că s-a întâmplat în viaţa mea, în afară de eşuarea avortului, bineînţeles, a avut loc într-o zi în grupul de tineri din biserica mea. Mergeam în jurul sălii de lectură citind capitole din Biblie şi mereu obişnuiam să  îi cer pastorului pentru tineri să mă sară din cauza modului prost în care citeam. Din acest punct de vedere am fost ca un boboc la liceu şi niciodată nu am citit cu voce tare pentru alte persoane. Chiar gândul de a citi cu voce tare părea imposibil. Dar, într-o zi, în timp ce mergeam în jurul sălii, pastorul m-a încurajat să dau cititului o șansă. Am citit aceste versete ca o campioană! A fost puterea lui Dumnezeu, M-a vindecat în totalitate.

Am citit toate versetele fără nici o bâlbâială şi nici o problemă! A fost cu totul uimitor şi nu am putut să cred ce s-a întâmplat. Acestea au fost primele cuvinte citite vreodată cu voce tare şi nu puteam fi mai fericită.

Sunt atât de recunoscătoare pentru fiecare minune precum şi pentru obstacolele care a fost puse în viaţa mea. A fost planul lui Dumnezeu în tot acest timp. Încă mai am un drum lung înainte, dar pot face orice acum, sunt în totalitate şi complet de neoprit, ştiind că Dumnezeu este întotdeauna lana mine.

Chiar dacă m-am simţit abandonată de familia mea biologică, țin legătura cu mama mea biologică şi cu unii din fraţii mei.”

Sursa:stiripentruviata.ro

FOTO: Iconostasul unic în România, apreciat de Sfântul Ioan Paul al II-lea

Catedrala Greco-Catolică ‘Sfânta Treime’ din Blaj, cel dintâi edificiu baroc din mediul românesc din Transilvania, deţine un iconostas unic în spaţiul românesc, de o rară frumuseţe, fiind considerat şi cel mai mare din ţară – transmite AGERPRES.

În vizita sa istorică din 1999 din România, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut referire în predica sa rostită în Catedrala ‘Sfântul Iosif’ din Bucureşti la acest iconostas, numindu-l ‘splendid’.

Nicolae Iorga spunea despre iconostasul catedralei din Blaj că este ‘prin întindere şi bogăţie’ cel mai impunător ‘din toată românimea’. De altfel, Iorga este cel care a sesizat şi subliniat pentru prima oară însemnătatea şi valoarea artistică a iconostasului sculptat în secolul al XVIII-lea de către tâmplarul Aldea din Tîrgu Mureş.

Situată în centrul istoric, respectiv în Piaţa 1848, locul în care au avut loc adunările populare din 3 aprilie şi din 2/14 mai 1848, Catedrala ‘Sfânta Treime’ a fost construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în stil baroc.

În 1738, episcopul Micu Klein a încheiat un contract cu arhitectul italian Martinelli, de la Curtea Imperială din Viena, pentru edificarea catedralei. Construcţia celui dintâi edificiu baroc din mediul românesc din Transilvania a început în 1738 şi a fost terminată în 1749. Slujirea în biserică a început însă doar în 1765, după finalizarea iconostasului.

La început, catedrala, o biserică de tip sală, poseda doar un singur turn pe faţadă. Ulterior, în 1837, a fost mărită şi supusă unor modificări semnificative, fiind prevăzută cu două turnuri pe faţadă şi cu o terasă cu balustradă, ce precede portalul, dobândind aspectul de astăzi.

Înalt de 14 metri şi lat de 11,5 metri, iconostasul a fost sculptat de către meşterul tâmplar Aldea din Tîrgu Mureş, între 1749 şi 1765. E posibil ca acest meşter să se fi aflat în anturajul unor artişti germani de expresie barocă.

Iconostasul este considerat cel mai mare din ţară, iar însemnătatea sa artistică şi istorică este deosebită, aflăm din volumul ‘Iconostasul Catedralei Greco-Catolice ‘Sfânta Treime’ din Blaj’ (Sec. XVIII)’, autori Cornel Tatai-Baltă şi Ioan Fărcaş.

Sculptat în lemn de tei, aurit şi policromat, iconostasul este executat în maniera barocului postbrâncovenesc. El abundă de elemente decorative vegetal-florale, zoomorfe şi antropomorfe. În repertoriul botanic extrem de variat se integrează siluete de păsări şi animale, compoziţii cu figuri umane, diverse vase şi însemne heraldice. Este fără ornamentaţie geometrică.

Deşi şi-a pus semnătura doar pe cele şase mari icoane împărăteşti, icoanele au fost realizate în cea mai mare parte de pictorul de origine macedo-română Ştefan Tenetzky, din Arad, cotat ca unul dintre cei mai valoroşi artişti din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Pictorul îmbină elemente de tradiţie bizantină cu cele de sorginte apuseană, îndeosebi din epoca barocă. El se află de asemenea sub înrâurirea icoanelor ucrainene.

‘În vara anului 2010, ca urmare a fotografierii detaliate a întregului iconostas şi a cercetării acestuia pe calculator, a ieşit la iveală, în mod cu totul surprinzător, faptul că icoanele proorocilor, dintre care una este semnată şi datată clar în 1764, cât şi pictura Crucii Răstignirii cu molenii aparţin lui Grigorie Ranite (Hranite), din Craiova’, menţionează Cornel Tatai-Baltă şi Ioan Fărcaş. Pictor de şcoală brâncovenească, Ranite era foarte cunoscut în epoca sa.

Pictorii care au restaurat iconostasul între 1995-1996 au susţinut că acesta a fost pictat nu doar de o singură persoană. ‘Pictorul Nicolae Sava a comunicat că icoanele iconostasului au fost supuse unei analize chimice în urma căreia a reieşit că o parte dintre acestea au fost realizate în tempera, în timp ce altele au fost pictate în ulei. La icoanele împărăteşti executate în ulei s-a folosit şi foiţa de aur’, precizează autorii volumului ‘Iconostasul Catedralei Greco-Catolice ‘Sfânta Treime’ din Blaj’ (Sec. XVIII)’.

Cornel Tatai-Baltă şi Ioan Fărcaş susţin că uşile împărăteşti ale iconostasului sunt unice pe plan naţional, în ceea ce priveşte sculptura şi pictura. Terminate în partea superioară sub formă de acoladă, ele sunt încadrate de stâlpi cu secţiune pătrată, ce se continuă cu colonete torsadate, spiralate, cu capiteluri compozite. Peste acestea se ridică colonete scurte, între care se desfăşoară un arc semicircular al cărui timpan este bogat împodobit.

În ansamblul său, frontonul iconostasului poate sugera un vultur cu aripile desfăcute.

Cupola din faţa iconostasului a fost pictată de Iacov din Răşinari, numele său ieşind la iveală abia cu prilejul restaurării efectuate după 1990.

Catedrala deţine şi un covor de lână, de dimensiuni mari, ţesut în 1900 de un grup de femei din Maramureş, după desenul pictorului şi graficianului Octavian Smigelschi. Covorul, care are un chenar amplu, cu motive geometrice de sorginte populară, reprezintă un vultur uriaş cu aripile întinse.

Unul dintre monumentele reprezentative ale Blajului, Catedrala ‘Sfânta Treime’ este locul în care, din 1997, se află rămăşiţele pământeşti ale ctitorului său, episcopul Inocenţiu Micu Klein, aduse de la Roma. Tot aici odihneşte şi Cardinalul Alexandru Todea, trecut la cele veşnice în primăvara lui 2002. Cel mai probabil şi osemintele primului episcop greco-catolic, cel care a pus bazele Bisericii Române Unite cu Roma, Atanasie Anghel, deshumate pe cale arheologică în 2013 din curtea unei biserici ortodoxe din Alba Iulia, vor fi înhumate tot aici.

În această catedrală şi-a rostit Simion Bărnuţiu, în 2 mai 1848, celebrul discurs devenit programul politic al românilor din Transilvania, considerat „cea mai mare operă oratorică din istoria românilor”.

Sursa text: voceatransilvaniei.ro

Foto: Th. Wallut/ACC

Sursa

Pentru comunişti, acesta era cel mai mare pericol. Au încercat să-i reducă la tăcere, să radă după suprafaţa pământului dovezile istoriei lor, însă nu au reuşit. După 25 de ani, un renumit teolog explică fenomenul pe care Nicolae Ceauşescu nu putut să-l învingă şi care, providenţial, a fost salvator pentru România.

Care a fost cea mai mare spaimă a lui Ceauşescu

Michel Kubler trăieşte de cinci ani în România şi este directorul Centrului de Studii Bizantine şi Întâlniri Ecumenice "Sfinţii Petru şi Andrei" din Bucureşti. În urmă cu 10 ani, teologul împreună cu Katia Mrowiec şi Antoine Sfeir, au răspuns la 100 de întrebări ale copiilor despre cele trei religii monoteiste - iudaică, creştină şi musulmană - şi au strâns răspunsurile în cartea „Dumnezeu, Iahve, Allah”, lansată de curând la Editura Humanitas. Cartea se adresează copiilor de peste 8 ani, dar a fost un succes şi printre adulţi.

Într-un interviu acordat gândul el vorbeşte despre cum să le vorbeşti copiilor despre Dumnezeu, cum au reuşit românii să-şi salveze credinţa în perioada comunistă şi cât de religioşi sunt românii.

Citiţi mai jos interviul acordat de Michel Kubler

Domnule Michel Kuble, de la ce vârstă să le vorbim copiilor despre Dumnezeu?

Mereu, nu contează vârsta. Eu sunt preot catolic şi nu am familie, dar am prieteni cu familii şi ei le vorbesc copiilor când încă sunt foarte mici. Într-o familie creştină e normal să le vorbeşti copiilor despre Dumnezeu chiar de când sunt foarte mici. Nu ştiu dacă există şi la copiii români, dar la copiii francezi am observat că există o vârstă mistică, pe la 6-7 ani, când majoritatea copiilor încep să-şi pună întrebări despre lume, despre locul de unde vin.

În România, religia se predă de la clasa pregătitoare. Există o dezbatere dacă să fie predată religia sau nu. Dumneavoastră, ca teolog, ce opinie aveţi în acest sens?

Eu sunt preot, religios şi credincios, şi consider că cu cât mai devreme le vorbeşti copiilor despre religie, cu atât mai bine, dar în cazul şcolilor franceze de stat, mentalitatea franceză, pe care eu o împărtăşesc, porneşte de la premisa că învăţământul trebuie să fie laic.

Sunt de acord cu asta pentru că învăţământul de stat nu ar trebui să fie partizan. Dar asta e din perspectivă franceză, nu românească. Statul, prin intermediul învăţământului public, nu ar trebui să favorizeze o religie sau alta, şi trebuie să integreze şi să fie atent şi la copiii care nu au convingeri religioase.

Acesta este motivul pentru care şcoala le asigură copiilor predarea noţiunilor culturale: istoria religiilor, tradiţiile religioase, doctorinele religioase, dar într-un mod echidistant, fără parti-pris. Aici nu vorbesc de şcolile confesionale, pentru că în Franţa sunt multe astfel de şcoli.

Învăţământul religios este altceva decât cateheza, care intră în responsabilitatea părinţilor şi a parohiilor, ei trebuie să-şi asume educaţia religioasă a copiilor.

În şcolile din România, manualele copiilor cuprind exemple cu pedepse, dacă nu faci asta te pedepseşte Dumnezeu.

Asta ţine mai mult de morală. N-o să mă apuc să judec cultura română. Dar pot să spun că e o diferenţă foarte mare între ce se întâmplă în Franţa şi în România. Din ce observ, religiile minoritare nu-şi prea găsesc locul în acest sistem de învăţământ din România. 

Cum ar trebui explicate chestiunile religioase copiilor?

Cred că trebuie să iei întrebările copiilor în serios şi asta este foarte dificil. Deseori, când un profesor sau un părinte primeşte întrebări dificile de la copiii lor, li se par supărătoare. Şi atunci ei fac eforturi să caute un răspuns şi uneori le spun copiilor că sunt prea mici pentru a primi un astfel de răspuns.

În Biserica Catolică din Franţa se pune accentul pe trezirea interesului copilului încă de la vârste foarte mici pentru a stârni curiozitatea copiilor pentru problemele religioase. Copiii trebuie să înveţe de mici să se roage. Timp de trei- patru ani copiii învaţă despre credinţa în general, despre alcătuirea Bibliei şi apoi despre viaţa creştină.

"Poporul român are o tendinţă naturală de a fi un popor religios"

Trăiţi de cinci ani în România. Cum îi găsiţi pe români?

Impresia mea este că poporul român are o tendinţă naturală de a fi un popor religios, este foarte ataşat de practica exterioară religiei. Merg la biserică, la liturghie, merg în pelerinaje. Aceasta are legătură cu pietatea înrădăcinată în spiritul românesc.

În mod providenţial, poporul român a reuşit să-şi păstreze credinţa deşi era interzis acest lucru în perioada comunistă. Dar patrimoniul genetic al românilor a depăşit interdicţia şi le-a permis românilor să-şi păstreze credinţa şi ritualurile şi aşa s-a salvat creştinismul în România.

În Occident, felul nostru de a trăi credinţa nu este atât de confortabil, nu este înrădăcinat atât de mult. Occidentalii sunt mai raţionalişti, orientalii mai emoţionali, credinţa nu e atât de înrădăcinată, spre deosebire de orientali. Dacă îi spui asta unui oriental îţi va spune „bine, dar bisericile voastre sunt goale”. Ca să pornesc pe urmele lui Papa Ioan Paul al II-lea aş spune că orice creştin ar trebui să respire prin cei ambii săi plămâni: occidental şi oriental, cel latin şi cel bizantin.

Aici în partea orientală, oamenii merg la procesiuni cu moaşte, se înghesuie la coadă. Dumneavostră cum vedeţi aceste lucruri?

Numai Dumnezeu cunoaşte inimile, aşa cum scrie în Biblie. Poţi doar să ai impresia că e ceva superficial, dar nu poţi ştii. Noi occidentalii ne-am dus în est şi am dat verdictul că, în foarte scurt timp, credinţa în Răsărit o să se prăbuşească, că toate ţările se vor seculariza, odată cu intrarea Coca-cola şi a tuturor firmelor din Occident, şi că spiritul religios o să se prăbuşească pentru că n-a rezistat până atunci decât ca rezistenţă la regimul comunist.

Ce rol a avut religia în căderea regimului comunist?

A avut sigur un rol. Nu numai religia, dar este evident că unii dintre artizanii căderii comunismului au fost reprezentanţii credinţei, inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea. Nu pot să spun că Papa a dărâmat comunismul, dar a fost o figură care a întruchipat rezistenţa morală şi spirituală. Şi iată că după 25 de ani, credinţa este nechimbată. Există lucruri care au dispărut, dar nu au un impact atât de mare cum credeam noi. E doar o eroziune. Cred că reprezentanţii religiilor trebuie să fie atenţi la erodarea credinţei pentru că e mai subtilă.

De exemplu, cei care l-au votat pe preşedintele Iohannis, şi asta e doar o constatare sociologică, ei vor fi primii care se vor îndepărta de el. Categoriile sociale care l-au votat pe Iohannis sunt cele care practică cel mai puţin religia: tinerii, cei cu instruire superioară şi cei care locuiesc la oraşe.

În sondajele de la alegeri oamenii erau întrebaţi dacă credeţi că va ajunge preşedinte cineva care nu era ortodox, se făcea apel la fibra naţională şi am crezut că lupta lui Iohannis este pierdută. Faptul că Iohannis a câştigat mi se pare că aduce o schimbare. Mi se pare că România îşi poate construi viitorul fără să se raporteze la credinţă, la religie. Nu au votat cu un lutheran împotriva unui ortodox.

S-a spus după alegeri că românii sunt foarte toleranţi...

Da, sunt toleranţi, dar e un semn că încep să se emancipeze de modelul religios dominant.

"Nimeni nu poate demonstra că Dumnezeu există"

Cum îl explicaţi dumneavostră pe Dumnezeu?

Nu ştiu dacă e cazul să-l explicăm pe Dumnezeu. Pascal a spus că n-o să mă caute decât cel care m-a găsit deja, dar mai e şi o altă frază a Sfântului Augustin care spune că dacă vrei să înţelegi trebuie să crezi. ”Crede pentru a înţelege”.

Ce i-aţi spune celui care are îndoieli cu privire la existenţa lui Dumnezeu?

N-aş căuta niciodată să-l conving. Aş face apel la planul existenţei. Aş încerca să-i împărtăşesc, nu să-i demonstrez, să-i arăt cum îmi schimbă mie viaţa Dumnezeu şi i-aş spune că Iisus Cristos a fost omul cel mai minunat care a existat vreodată. I-aş spune că cea mai mare bucărie a unui om este să fie fratele lui Cristos. După ce-i povestesc despre asta, abia apoi trec la partea raţională. Cum zicea Pascal, nimeni nu poate demonstra că Dumnezeu există, actul de credinţă nu ţine de intelect, ci de experienţă.

Cine e Michel Kubler

Michel Kubler  s-a născut pe 21 ianuarie 1955, Villé, Bas-Rhin, Franţa. Preot asumpţionist (din 1989), Kubler este doctor în teologie al Universităţii Catolice din Lyon, fost redactor-şef pe probleme religioase al cotidianului La Croix şi colaborator la Bayard Presse.

Din 2010 până în 2014, este delegat al Superiorului provincial din Franţa pentru misiunea în Orient a congregaţiei asumpţioniste.

Stabilit la Bucureşti în septembrie 2010, contribuie la reînfiinţarea comunităţii asumpţioniste, în 2011 devine rector al parohiei catolice francofone „Sacré-Coeur", iar din 2012 ţine cursuri la Facultatea de Teologie Romano-Catolică.

În prezent conduce, tot la Bucureşti, Centrul de Studii Bizantine şi Întâlniri Ecumenice „Sfinţii Petru şi Andrei".

Din 2014 a fost numit asistent al Superiorului provinciei asumpţioniste din Europa, nou înfiinţată. Printre lucrările sale, individuale sau în colaborare, se numără: Dumnezeu, Iahve, Allah (Dieu, Yahweh, Allâh, împreună cu Katia Mrowiec şi Antoine Sfeir, în care a formulat răspunsurile despre creştini, Bayard Jeunesse, 2004; Humanitas, 2015), La grâce de vivre (interviuri cu Mons. Joseph Doré, Bayard, 2005), Benoît XVI, pape de Contre-Réforme? (Bayard, 2005), ​Mic indreptar de credinţă (Petit parcours de foi, Bayard, 2014; Humanitas, 2014). A participat multă vreme la emisiunea C dans l'air, la postul TV France 5.

Sursa

Cum poate deveni copilul un mare cititor

Scriitorul argentinian Jorge Luis Borges spunea odată că, dintre diversele instrumente inventate de om, cel mai uimitor este cartea. Toate celelalte sunt prelungiri ale corpului său… Numai cartea este o prelungire a imaginației și memoriei, amintește cotidianul spaniol ABC.

‘Copiii care sunt obișnuiți să citească și care au o rutină a lecturii au și un vocabular mai bogat, un grad mai mare de înțelegere a celor citite și, în plus, fac mai puține greșeli de ortografie’, consideră Sergio Díez, responsabil al serviciului de bibliotecă al școlii bilingve private Colegio Brains, considerată una dintre cele mai bune din Spania.

Potrivit acestuia, ‘interesul pentru lectură trebuie să fie stimulat și inoculat copiilor de când sunt mici’, chiar înainte de a învăța să citească. Trebuie să li se ofere cărți ca o formă în plus de distracție. Este important să se aleagă cartea adecvată momentului, vârstei și etapei de învățare în care se află copilul, consideră Sergio Díez, care oferă câteva sfaturi pentru a transforma copiii în iubitori de lectură.

Cartea trebuie să fie văzută ca o jucărie, copiii trebuie să o atingă de când sunt mici, să se joace cu ea, să o cerceteze… Acest lucru este esențial pentru ca, mai mari fiind, să nu vadă cartea ca pe ceva plictisitor.Copiii trebuie să simtă satisfacția de a citi. Cei mici trebuie să găsească acele cărți care corespund preferințelor lor, dar părinții trebuie să se asigure că vocabularul și conținutul sunt adecvate vârstei.

Cei mari trebuie, la rândul lor, să dea exemplu și să citească, pentru că, în mod normal, copiii tind să imite comportamentul adulților care îi înconjoară. Prin urmare, spune Sergio Díez, toată lumea trebuie să se pună pe citit.

Există și o Zi Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret, sărbătorită la 2 aprilie, care coincide cu ziua de naștere a marelui scriitor danez Hans Christian Andersen (1805-1875). Această inițiativă încearcă să evidențieze importanța de a inculca obișnuința lecturii încă din primii ani de viață.

Dar cum pot părinții să contribuie la formarea gustului pentru lectură al copiilor? Asociația spaniolă de pediatrie AEPap (Asociación Espańola de Pediatría de Atención Primaria) recomandă zece măsuri pentru stimularea lecturii și dezvoltarea limbajului copiilor, preluate de El Mundo.

Pediatrii amintesc că este important să-i ajutăm pe copii să-și organizeze timpul și biblioteca. În fiecare zi trebuie să se rezerve un timp pentru lectură, în condiții de relaxare și dispoziție pentru citit. Este important să se ceară sfaturi la școală, la bibliotecă și în librării cu privire la cele mai adecvate cărți pentru fiecare copil și fiecare vârstă. Întrebările copiilor și adolescenților oferă cheia pentru a le cunoaște gusturile și motivațiile.

Orice situație poate oferi motive pentru a apela la cărți. De aceea, se recomandă să se lase totdeauna cărți la îndemâna copiilor. În materie de lectură, adulții sunt un model pentru copii și tineri, care de multe ori îi imită.

Este important să se citească în fața lor. Copiii au dreptul de a alege. Trebuie să se țină cont de gusturile lor și de cum evoluează. Este mai bine să se sugereze decât să se impună. Trebuie să se evite ca lectura să fie percepută ca o obligație. Sprijinul familiei este necesar la toate vârstele. Obiceiul lecturii ‘se ia’ citind împreună cu alți copii.

Faptul de a le permite copiilor să-și aleagă cărțile pe care doresc să le citească le întărește abilitățile de lectură, după cum sugerează un studiu preluat de site-ul es.reuters.com.

‘Începem să înțelegem că a citi este o determinantă-cheie a sănătății’, a spus principala sa autoare, Dr. Erin Kelly, de la University of Rochester, New York. Cercetări anterioare identificaseră un efect pozitiv al lecturii asupra sănătății copiilor. Dr. Erin Kelly și colegul său Dr. C. Andrew Aligne au prezentat rezultatele acestui studiu în cadrul unei reuniuni a Societăților Academice de Pediatrie, la San Diego, în California.

Sheridan Blau, profesor și coordonator de program în cadrul Columbia University, care nu a participat la studiu, a amintit că unele școli adoptă libera alegere pentru lectură. Dacă este posibil ca elevii să aleagă dintr-o varietate de titluri potrivite pentru nivelul lor de lectură, cel mai bun lucru este, cu siguranță, ‘libera alegere’, a apreciat Sheridan Blau. Potrivit acestuia, elevii ‘vor găsi ceva care îi interesează’. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Sursa:www.financiarul.ro