vineri, 30 octombrie 2015

Frumusețile județului Alba: Dealul cu melci – unul dintre cele mai spectaculoase puncte fosilifere din Transilvania

Una dintre minunile naturii în județul Alba este Dealul cu melci, din Munții Apuseni, o rezervaţie paleontologică, care atrage prin aspectul său ciudat. Este vorba despre o puzderie de formaţiuni sub formă de melci, încrustate în piatră în urmă cu mai bine de 65 de milioane de ani. Peste 30 de specii de moluşte şi-au lăsat aici amprenta pe o suprafaţă de 4,30 ha, alcătuind acest recif senonian, bizar în ochii oricărui călător.
Rezervația naturală de tip paleontologic Dealul cu melci este un unicat geologic, fiind, totodată, unul dintre cele mai spectaculoase puncte fosilifere din Transilvania. Rezervația a fost înființată în anul 1954 și declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate).
Dealul cu melci, din punct de vedere geologic, reprezintă un conglomerat de gresii și marne în care au fost încrustate zeci de specii de moluște. Gasteropodul dominant în aceste straturi de gresii fosilifere este „Acteonella giganteea”, o scoică cu cochilie în forma de melc, potrivit www.welcometoromania.ro.
dealul-cu-melci-01Zona a fost declarată rezervație naturală datorită valorii sale științifice reprezentată de sedimentele Cretacicului superior, formate în fundul stâncos al unei mări. Din cauza presiunii și a acțiunii timpului, în milioane de ani, bancuri imense de melci s-au pietrificat, rezultând rezervația din prezent.
Cu ușurință se pot observa formele și mărimile diferite de melci cimentați în stâncă, în straturi ce variază între 8 și 10 m grosime. Rezervația se întinde pe 0,67 hectare, iar aria protejată științifică ajunge la 4,30 hectare.
Rezervația paleontologică Dealul cu melci este situată la o altitudine de 650 m, în județul Alba, comuna Vidra — sat Nemeși — pe stânga văii Arieșului Mic — la 15 kilometri de orașul Câmpeni și aproximativ 2 kilometri de centrul comunei Vidra.
În apropiere spisoaiae află o altă minune a naturii, Cascada Pişoaia, cunoscută şi sub numele de Cascada Miresii. Este declarată rezervaţie peisagistică şi se întinde pe o suprafaţă destul de mare, respectiv de 2,5 hectare. Rezervaţia peisagistică Cascada Pişoaia se află pe un prag stâncos de calcare cristaline de vârstă paleozoică, încadrată într-o pădure de fag şi arbori izolaţi de răşinoase. Căderea de apă se realizează de la aproximativ 18 m înălţime, cu un front de despletire a firului apei de 25 metri pe abruptul stâncos pe care se scurge. Formaţiunile calcaroase de tip travertinic depuse dea lungul timpului măresc spectaculozitatea zona.
Apele din zonă sunt bogate în calcar, acoperă totul cu depuneri, şi dau naştere la numeroase formaţiuni calcaroase, unele chiar spectaculoase. Din aceste tufe calcaroase localnicii confecţionează cruci care pot fi văzute lângă biserici sau dea lungul drumurilor, sau taie cărămizi cu ajutorul cărora îşi împrejmuiesc casele.
Rezervațiile Dealul cu melci și cascada Pișoaia fac parte dintr-un traseu turistic ce include mai multe obiective turistice importante din această regiune.
Traseul începe în Arieșeni și continuă cu Barajul Mihoiești — Cheile Văii Morii — Cascada Pișoaia (Vidra) — Dealul cu melci — Casa Memorială ”Avram Iancu”, unde sunt expuse artefacte istorice, de port popular, unelte agricole și creații meșteșugărești — Muntele Găina cu faimosul său Târg de Fete. Biserica veche din Vidra, ridicată în anul 1712, reprezintă, de asemenea, o altă atracție turistică a acestei zone. (C.M.)
sursa: ”Județul Alba. Ghid Turistic”, Consiliul Județean Alba, agerpres

miercuri, 28 octombrie 2015

Rugăciune de toamnă

Arată-ne, Doamne,
lumina feței tale
în răcoarea dimineții,
în cântecul pârâului,
în strigătul toamnei.

Să strălucească, Doamne,
căldura feței tale
peste ceața lacurilor,
peste păduri
și peste munți.

Ridică-ți, Doamne,
Chipul Învierii Tale
peste refrenul orelor,
peste cursul zilei,
peste dansul anotimpurilor.

Să strălucească, Doamne,
bunătatea feței Tale
peste picurii de ploaie,
peste frunza ruginie,
peste păsările călătoare.

Ajută-ne să mergem, Doamne,
spre lumina feței Tale
spre Ierusalimul ceresc,
pe căile veșniciei,
în casa Tatălui nostru.

Amin.

Traducere: ACC



marți, 27 octombrie 2015

La bine şi la greu,,,

“La bine şi la greu.”
Doar în două ocazii am rostit aceste cuvinte cu încrederea că cei care le repetau ştiau pe deplin ce înseamnă acestea.
Prima ocazie mi-a adus un zâmbet pe faţă. Ea suferise, iar căsătoria era răsplata care a aşteptat-o de cealaltă parte a bolii. Pe vremea când erau prieteni, cuplul trecuse prin luptă cu o boală grea. Acum deveneau soţ şi soţie. Erau conştienţi de ceea ce înseamnă “la bine şi la greu”.
Cea de a doua ocazie mi-a adus lacrimi pe obraji. Ea mai avea câteva săptămâni de trăit. Reînnoirea jurămintelor era cadoul lui pentru ea. Aproape că am sărit peste aceste cuvinte, de teamă să nu fie prea dureroase. Însă, pentru mulţimea care era prezentă, le-am inclus ca o mărturie pentru toţi cei care i-au auzit spunând “la bine şi la greu”. Ei chiar înţelegeau ce înseamnă aceste vorbe, şi le asumau, iar ceilalţi ştiau asta.
Foarte puţini oameni iau în considerare viitoarele greutăţi atunci când îşi aleg soţul sau soţia. Ei se gândesc la cum ar arăta acea persoană când se trezeşte dimineaţă sau ce obiceiuri rele are. Ei se gândesc la copiii pe care i-ar avea împreună sau la familia extinsă pe care ar putea să o aducă la reuniune.
Cu toate acestea, foarte puţini oameni iau în considerare o întrebare deosebit de importantă: pot să trec peste greutăţile vieţii alături de această persoană?
Sună ca o altă glumă despre căsătorie. Dar nu este. Este o întrebare reală, una pe care ar trebui să o ia în considerare orice cuplu care este în faza de prietenie.
Suferinţa este o parte a vieţii. Şi cu cât îmbătrânim, cu atât realizăm mai clar că suferinţa nu este o apariţie ocazională, ci este un aspect comun al vieţilor noastre.
Durerea vine în multe forme şi este garantat că o să apară.
ATENŢIE: nu oricine ştie să sufere.
Unii trăiesc în negare: incapabili să se confrunte cu realităţile profunde ale vieţii.
Alţii trăiesc în disperare: incapabili să recunoască convergenţa lacrimilor cu râsul.
Puţini au harul de a suferi bine. Aceia care ştiu să treacă bine prin suferinţă sunt un izvor de viaţă şi de credinţă.
l Pe cine vrei să ţii de mână când analizele vor arăta “cancer”?
l Pe al cărui umăr vei vrea să te sprijini atunci când medicul va spune “am făcut tot posibilul”?
l Pe cine vrei să ai alături atunci când nu vei şti unde este copilul tău sau dacă se va întoarce acasă?
l Când lumea ta va fi întoarsă pe dos, în ai cărui ochi vei vrea să te uiţi?
Găseşte pe cineva care suferă bine!
Ştiu că nu pare important când viaţa este perfectă. Un zâmbet frumos este de departe mai atrăgător decât o determinare tăcută. Un interes comun este mult mai profitabil decât puterea interioară.
Cu toate acestea, atunci când viaţa pare că se destramă, ai nevoie de cineva înspre care să fugi, nu de care să fugi.
l Ai nevoie de cineva care să creadă în tine.
l Ai nevoie de cineva care să îţi insufle încredere, nu care să îţi semene îndoială.
l Ai nevoie de cineva care poate spera indiferent de circumstanţe.
Când răbdarea şi credinţa lui Iov au fost puse la încercare, soţia acestuia a reacţionat la suferinţă spunând: “Blestemă pe Dumnezeu şi mori!”
Nu suferise destul? Nu era viaţa destul de grea?
Era destul câtă suferinţă îndurase, însă a fost nevoit să îşi mustre soţia în timpul acelor grele încercări.
Viaţa este deja destul de grea. Nu este nevoie să o facem şi mai grea. Alegând un soţ/o soţie care nu poate îndura suferinţa nu facem altceva decât să ne îngreunăm şi mai mult viaţa. Asta face că:
fiecare întristare să fie mai amară.
fiecare necaz să fie mai dureros
fiecare lovitură să devină mai profundă.
Însă, când soţul/soţia ştie cum să trăiască o suferinţă,
Când nu trăieşte în negare, ci se confruntă cu necazurile vieţii,
Când nu trăieşte în disperare şi ştie să râdă şi să plângă în acelaşi timp,
Când îţi oferă suport şi speranţa în toate încercările vieţii,
Când poate vedea imaginea de ansamblu a vieţii,
Atunci,
Fiecare suferinţa se transformă în speranţă,
Fiecare necaz este trecut cu dragoste,
Fiecare lovitură este asociată cu vindecarea.
Garanţia vieţii este că fiecare persoană, fiecare cuplu va suferi. Aşa că, atunci când îţi alegi partenerul, alege pe cineva care suferă bine şi nu îţi va părea rău.


Sursa:stiripentruviata.ro

duminică, 25 octombrie 2015

Limbajul folosit în biserică trebuie să fie unul liturgic

Unul dintre ultimi Cardinali creaţi de către Papa Benedict al XVI-lea, Luis Antonio Tagle, despre care unii sperau că vor vedea în el un progresist, pare să dezamăgească aceste așteptări: acesta a condamnat în mod clar o serie de practici liturgice abuzive şi care nu ajută la rugăciune, întâlnite uneori în lumea catolică  modernă. «Saluturile de genul: "Bună ziua tuturor" nu-şi au locul în celebrarea Liturghiei» a spus în predica sa pentru sărbătoarea Corpus Christi. «Acest tip de salut este perfect inutil, chiar dacă este spus cu o intenţie bună. » Cardinalul, Arhiepiscop de Manila, a argumentat aceste afirmaţii prin faptul că este necesar ca limbajul folosit în biserică să fie unul liturgic.

Traducere: ACC


Sursa:www.riposte-catholique.fr

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Lecțiile învățate dintr-o logodnă ruptă

Te gândești să te căsătorești? Înainte e bine să-ți pui anumite întrebări...
Eram o copilă, dar îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri. Într-o sâmbătă dimineața încercam să-l ajut pe tatăl meu la diverse lucrări în grădină. Se pregătea să curețe un mic pom, iar eu m-am opus zicându-i că nu e necesar deoarec îi face rău. ”Ooo, nu, nu e așa”, mi-a zis. ”Pomului nu o să-i facă rău, îi convine, întrucât unele ramuri sunt rupte, altele au crescut disproporționat, altele sunt uscate. Dacă le tai și îi dau un pic de apă, pomul va crește mai repede, cu multe frunze și având o coroană frumoasă, vei vedea”.
Apoi, privindu-mă cu aer grav, adaugă: ”Dumnezeu este grădinarul nostru, ne curăță ca să creștem mai bine, chiar dacă în cazul persoanelor uneori e dureros, dar în timp ne dăm seama că actul său de iubire era necesar”. Nu l-am înțeles, dar cuvintele sale mi-au rămas întipărite în minte. Cred că tatăl meu a vrut așa.
Au trecut anii, și grădinarul divin a curățat iubitor de mai multe ori pomul vieții mele.
Îmi amintesc că unul dintre evenimentele cele mai importante a existenței mele a fost atunci când am rupt acea logodnă. M-am simțit asemenea unui copăcel  rupt, căruia nicio primăvară nu i-ar fi dat o altă șansă. Dar nu a fost așa. Am revenit la viață cu o nouă înveșmântare de frunze și ramuri și am reușit să întâlnesc, să conserv și să cresc adevărata iubire a vieții mele construindu-mi familia mea.
”Persoanelor în general le face rău”, zicea tatăl meu, ”dar trebuie să avem încredere, fiindcă Dumnezeu este grădinarul nostru. M-am simțit rău când mi-au căzut ramurile și frunzele, dar înlăturarea lor m-a ajutat să învăț lecțiile cele mai importante ale iubirii umane și să corectez erorile care au afectat profund viața mea; pentru a înțelege mai bine că Dumnezeu este iubire, și că e El cel care pune această capacitate în sufletul nostru pentru binele nostru”.
Lecția cea mai importantă pe care am învățat-o este că, deși noi ființele umane avem nevoie să iubim și să fim iubiți, maturitatea în iubire este transformarea cu ajutorul vieții trăite a capacității noaste de iubire în capacitate de a iubi. Iubirea este participare activă, implicare totală a spiritului nostru inteligent și liber. Iubirea ne face responsabili.
În acest fel, am învățat să duc înainte o logodnă, decisă fiind să-o consider ceea ce e de fapt: pregătirea pentru o posibilă căsătorie. Am învățat că în această etapă a logodnei este importantă cunoașterea reciprocă, specifică unei iubiri personale. Și să-i dau valoare, plecând de la ideea că dacă logodna nu este valorizată nu va fi nici căsătoria.
Iubirea dintre logodnici are caracteristicile sale. Nu înseamnă că fiecare caracteristică este proprie iubirii și respectului în această etapă. Trecerea la siguranța că ne dorim și consimțim la uniunea în căsătorie poată să ceară anumite experiențe care sunt necesare.   Și mai mult ca orice de a găsi răspunsuri corecte.
Unele întrebări înainte de a zice ”DA” căsătoriei:
  1. Ce te atrage la el sau la ea? Calitățile sale sunt profunde?
  2. Împărtășiți aceleași valori, aceeași spiritualitate și aceleași proiecte, cum ar fi conceptul de logodnă și de căsătorie?
  3. Sunteți de acord asupra numărului de copii pe care vreți să-i aveți?
  4. Demonstrați suficientă iubire și respect? Există atracție și dorință din punct de vedere fizic? Se manifestă cast, adică cu delicatețe și respect?
  5. Trăsăturile și comportarea fiecăruia sunt suficient de echilibrate și stabile?
  6. Punctele de vedere diferite sunt puse în discuție  prin dialog și înțelegere reciprocă? Se acceptă recunoașterea propriilor erori și se cere iertare?
  7. Se cunoaște bine viața profesională și resursele celuilalt? Se acceptă profesia sa și obligațiile sale?
  8. Dacă e o persoană muncitoare, conștiincioasă și onestă? Cum își administrează fiecare banii personali?
  9. Cum sunt tratați ceilalți: subordonații, prietenii, rudele, etc..?
  10. Sunteți mândrii de a prezenta pe celălalt prietenilor, rudelor și colegilor de muncă?
  11. Se acceptă sfaturile celuilalt? Se dialoghează senin și se discută în mod pacific?
  12. Se împărtășesc confidențe și lucruri importante?
  13. Există pace în relație sau există doar  indispoziție și neliniște?
  14. Există libertate în alegerea celuilalt, fără constrângeri din partea părinților sau a rudelor, de exemplu?
  15. Se acceptă o pregătire serioasă pentru căsătorie?
O logodnă trebuie să fie suficient de lungă  ca să puteți să vă cunoașteți  bine și suficient de scurtă ca să nu vă plictisească.
Cel puțin: o vară, un Crăciun, o primăvară, o aniversare, o zi de naștere, un succes, un insucces, o cină cu părinții, o întâlnire și o ”ciocnire” cu ei, o cină, o neplăcere, o enervare, un refuz, o răceală, un nou început.
Trebuie mult curaj să pui capăt unei relații care nu corespunde bine propriilor valori, propriei demnități, propriului mod de a fi. Probabil va aduce și mult rău, dar e necesar pentru adevărata creștere în iubire.

Traducere: AMR


Sursa:aleteia.org

vineri, 23 octombrie 2015

Un document cu suficientă dinamită pentru a spulbera toată civilizația

„Uneori adorm în timpul rugăciunii"

"Mi se întâmplă uneori să adorm în timpul rugăciunii," admite Papa Francisc, într-o prefață foarte personală noua ediție a Bibliei pentru tineri "Youcat", publicată în limba germană. "Dar asta nu contează, pentru că eu sunt ca un copil la picioarele tatălui său. Și asta este cel mai important."

"În rugăciune, simt în mod profund lucrurile pe care Domnul mi le spune." Dar, uneori, Dumnezeu nu-mi vorbește. "Și eu nu simt nimic, doar un gol profund, un vid total... Așa că am răbdare și aștept", a spus Papa Francisc tinerilor. De asemenea, le spune ca-și iubește vechea sa Biblie care l-a însoțit pe parcursul vieții sale. "A văzut bucuriile mele, a fost pătată de lacrimi. Aceasta este comoara mea cea mai de preț. O iubesc. Pentru nimic în lume n-aș renunța la ea."

"Noua Biblie a Tineretului îmi place mult." Te invită la lectură de la început până la sfârșit, prin ilustrațiile sale, prin culori, precum și explicațiile și mărturiile sfinților și ale tinerilor.

Biblia este o carte extrem de periculoasă

În prefața sa, Papa mai amintește că "Biblia este o carte extrem de periculoasă" și că astăzi mulți creștini sunt persecutați pentru că poartă o cruce și dau mărturie despre Isus. Alții sunt condamnați pentru că dețin o Biblie. Cartea cărților este atât de periculoasă încât în unele țări, trebuie să fie ascunsă "ca o grenadă de mână într-un dulap de haine." "Voi creștinii, aveți printre voi un document cu suficientă dinamită pentru a spulbera toată civilizația. Nu vă serviți de ea ca și cum ar fi o bucată de literatură bună și nimic altceva."

Papa Francisc îi invită pe tineri să vadă Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, care aduce lumină în lume. "Ai ceva divin în mâinile tale. O carte ca un foc! O carte în care Dumnezeu vorbește. "Biblia nu este făcută pentru a rămâne pe un raft, ci în mâinile voastre pentru a fi citită de multe ori, în fiecare zi, singur sau împreună cu alții, a încheiat Papa.

Douăzeci de traduceri în 2016

Biblia "Youcat" este publicată de Fundația "Youcat" în Aschau și Viena. Se folosesc codurile și grafica catehismului " Youcat ", publicat în 2010 și care acum este disponibil în 39 de limbi. Textul este cel al traducerii ecumenice completat cu comentarii, explicații, povești, ilustrații și caricaturi. Ediția germă va ieși de la tipar pe 20 octombrie 2015. Douăzeci de traduceri ar trebui să fie publicate în 2016.

Traducere: ACC

(Sursa: APIC / KAP / mp)

joi, 22 octombrie 2015

Șase pași ai ispitei pe care nici Adam, nici Eva, nici tu, nici eu nu-i avem clari

Șase pași ai ispitei pe care nici Adam, nici Eva, nici tu, nici eu nu-i avem clari
De Silvana Ramos
Răul. Care este izvorul răului? Pentru unii răspunsul este simplu: izvorul răului este diavolul. Pentru alții răspunsul se concentrează pe ființa umană: suntem din natură răi. Carnea noastră este cea care ne face să păcătuim? Dacă ne gândim un pic, ar fi o eroare să zicem că natura noastră, aceeași în care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, e rea. Nu se poate să fie așa. Tomas Spildlik ne zice că „ar fi greșit să ne gândim că trupul nostru (....) ar avea ceva negativ. Trupul lui Cristos este sfânt și suntem chemați să sfințim corpul nostru în uniune cu El”.
Este păcatul pe care-l comitem liberi cel care aduce răul în lume.  Realitatea sursei răului este încă un mister. De multe ori ispita vine de la diavol, alte ori suntem noi cei care alegem liberi să ne îndepărtăm de Dumnezeu.
Ceea ce este cert este că păcatul e direct legat de cum ne folosim libertatea.
Lucrul interesant este că la fel cum suntem capabil să cădem în păcat, în același fel suntem dotați cu instrumentele necesare să ne eliberăm. Pentru a ne elibera de ceva, însă, trebuie mai întâi să ne dăm seama că am fost înșelați și în ce mod am fost înșelați. Acest lucru de multe ori nu este chiar așa de evident.
Cum lucrează păcatul?
Fiecare din noi administrăm un paradis. Este sufletul creat de Dumnezeu într-o stare de pace. Și fiecare din noi trăiește experiența șarpelui care penetrează sufletul nostru și ne seduce” – Tomas Spildlik
Pentru a răspunde e nevoie să analizăm istoria primului păcat, acela făcut de Adam și Eva. Șarpele intră în paradis, și prin jocurile lui, prin minciuni și seducție o convinge pe Eva. Șarpele o cunoștea pe Eva, la fel și diavolul, viclean cum e, ne cunoaște pe noi. Știe (bănuiește) la ce gândim și care sunt slăbiciunile noastre. Trebuie să le cunoaștem și noi.
Mecanismul păcatului
  1. Sugestia. Șarpele sugerează o idee Evei. Sufletul nostru e un paradis, și cum șarpele a intrat în paradis fără ca Adam și Eva să-și dea seama, la fel intră și în sufletul nostru. Strecoară seducător un gând în mintea Evei: „E adevărat că Dumnezeu a zis: Să nu mâncați roade din orice pom din grădină?”. Această primă idee intră în gândirea Evei, care ajutată de imaginația ei și de fantazie poate gândea: „Vreau să mănânc din toți pomii din paradis. Vreau să mănânc din cei care ne este interzis”.Poarta de acces a păcatului este un simplu gând. Aceasta nu înseamnă că toate gândurile noastre ne duc la păcat, dar se începe de acolo. În această etapă nu există niciun păcat. Există doar gânduri care pot să fie mai mult sau mai puțin insistente. Nouă ni se întâmplă la fel. Un gând apare insistent (obsesiv) în mintea noastră. La fel ca muștiile care ne deranjează mereu. Nu sunt păcate în sine, dacă reușim să le ignorăm pleacă. De multe ori nu le ignorăm și devin din ce în ce mai insistente.
  2. Conversația. Cu ispitele nu se dialoghează. Nu doar că Eva nu ignoră gândurile, dar intră și în dialog cu șarpele: „Din roadele pomilor din grădină putem să mâncăm, numai din rodul pomului celui din mijlocul grădinii ne-a zis Dumnezeu: Să nu mâncați din el, nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți”. Șarpele găsește o fereastră și prezintă Evei o altă idee pe care o percepe bună și irezistibilă: „Veți fi ca Dumnezeu”. Până aici nu există păcat, dar să intri în dialog cu ispitele este periculos.  De câte ori începem o conversație cu ispitele! Cât timp și câtă energie consumăm dându-le spațiu în viața noastră!

  1. Lupta și consensul. Răul este comis

Un gând care după o lungă conversație s-a așezat în suflet nu va pleca ușor” – Tomas Spildlik

Eva continuă să vorbească cu șarpele și încearcă să spună că fără acel fruct se simt bine, dar argumentația șarpelelui este puternică. Eva știe ceea ce nu trebuie să facă, și chiar dacă știe tot face. Lupta consistă în a rezista să facem răul. Putem să alegem să nu facem diferite lucruri chiar dacă le dorim. Din păcate, totuși, în acest caz Eva se lasă convinsă de ideea șarpelui. Vrea să fie ca Dumnezeu. Chiar știind că Dumnezeu nu vrea, ea încearcă fructul pomului. În această etapă este comis păcatul. Bătălia a fost pierdută. Alegem liberi să săvârșim răul pe care nu-l vrem și pierdem paradisul.

  1. Pasiunea ne face să pierdem libertatea

 „Cine cedează în fața răului de cele mai multe ori își slăbește caracterul său. Din această cauză se naște o constantă înclinație spre rău care crescând slăbește rezistența”. - Tomas Spildlik

Eva cedează în fața dorinței de a gusta din fructul interzis și devine sclava decizie sale. A pierdut paradisul pentru că nu a reușit să evite să încerce acel fruct care o atrăgea așa de mult. Aceasta este etapa finală și tragică. În același fel, și noi cădem deseori,  până acolo încât ne este din ce în ce mai dificil să ne ridicăm după fiecare cădere.

  1. Comunicare păcatului. Păcatul Evei nu s-a limitat doar la ea. Eva i-a dat să guste din fructul interzis și lui Adam. Aceeași dinamică  dintre Eva și șarpe se repetă cu Adam. Astfel cedează ispitei și Adam. După cum Eva nu a păcătuit singură, la fel și noi nu păcătuim singuri. Pe cât de mic ar fi păcatul nostru, totuși are mereu consecvențe asupra celorlalți. Răul se comunică și aduce alt rău.

  1. Rușinea pentru păcat și vinovăția. După ce au mâncat fructul, Adam și Eva își dau seama că sunt goi și se rușinează. Această rușine reflectă pierderea comuniunii cu Dumnezeu. Se simt vinovați ceea ce îi distruge, făcându-i să se acuze reciproc. Păcatul lucrează la fel și astăzi în noi: după ce ne dăm seama de răul pe care-l facem, apare și vinovăția, care în loc să repare ne ține separați de Dumnezeu dacă nu acceptăm cu umilință limitele noastre și cerem iertare. Văzând cum lucrează păcatul în viața noastră, putem să luptăm contra lui. Este fundamental să fim conștienți de acțiunile nostre. Examenul de conștiință nu constă în a ne gândi  pur și simplu ce am făcut rău pe durata zilei, ci mai degrabă să recunoaștem modul în care gândim și cum aceste gânduri ne fac să acționăm.

Traducere: AMR

Sursa:aleteia.org