Unele dintre argumentele folosite azi împotriva mişcării pro-viaţă amintesc de argumentele folosite în secolul 19 împotriva abolirii sclaviei. Iată o listă sumară a doar patru dintre aceste argumente:
Argumentul nr. 1
Astăzi: Activiştii pro-viaţă sunt obsedaţi de ideea scoaterii avortului în afara legii, dar nu manifestă niciun fel de grijă faţă de copii, după ce aceştia vin pe lume.
În secolul 19: Susţinătorii abolirii sclaviei sunt obsedaţi de ideea scoaterii sclaviei în afara legii, dar nu manifestă nici un fel de grijă faţă de sclavi, după ce aceştia îşi obţin libertatea.
După ce au amăgit acele docile şi credule creaturi cu promisiunile lor satanice şi cuvintele bine meşteşugite, i-au abandonat în voia nefericitei lor sorţi… Negroteiul este un pervertit, un vagabond şi un proscris, constituind în permanenţă obiectul laudei de sine pentru ipocriţi… Oamenii nu îl înţeleg şi nu sunt interesaţi de el. Nu sunt interesaţi în mod special de persoana lui şi nici nu simt milă sau compasiune faţă de el, în afara situaţiei în care aceste emoţii au o determinare pur obiectivă. Oamenii îl tratează numai ca pe o sursă de tulburare „morală”. (T. W. MacMahon, Motiv şi Contramotiv: Eseu asupra crizei din America, 67-68)
Reacţie: Chiar dacă susţinătorilor abolirii sclaviei nu le păsa de soarta sclavilor ieşiţi de sub jugul stăpânilor lor, acest fapt nu schimba cu nimic caracterul barbar al sclaviei şi faptul că trebuia să fie scoasă în afara legii. În mod analog, chiar dacă activiştilor pro-viaţă nu le pasă de soarta copiilor născuţi, asta nu schimbă cu nimic caracterul barbar al avortului.
Argumentul nr. 2
Astăzi: Susţinătorii mişcării pro-viaţă pretind că acţiunile lor se bazează pe motive umanitare dar, în realitate, baza lor de acţiune o constituie partizanatul politic.
În secolul 19: Susţinătorii abolirii sclaviei pretind că acţiunile lor se bazează pe motive umanitare dar, în realitate, acţiunile lor au ca motivaţie partizanatul politic.
Nu religia, ci politica este sectorul asupra căruia oamenii se apleacă acum cu tot sufletul lor. Iar duşmanul nostru ascuns [Satana] – care se adaptează cu multă măiestrie oricăror schimbări – îmbracă acum haina creştinismului şi a filantropiei pentru a păcăli mai uşor minţile pioşilor, însă tot pe fanatismul lor politic se bazează, pentru a-i determina să treacă la fapte. Iată de ce materialele publicate de mine împotriva ereziei mişcării ultra-aboliţioniste nu au trezit nici o reacţie în dumneavoastră sau în preoţii dumneavoastră, până în clipa în care Partidul Democrat nu a considerat oportună utilizarea acestora. Din acel moment, lupii bisericii au început să urle în întreg Vaticanul din Pennsylvania! Şi tot în acel moment, sub puternica presiune a directivelor de la nivel politic, temutul fulger al protestului vostru a fost îndreptat, fără nici o întârziere, asupra capului meu plecat! (John Henry Hopkins, O perspectivă biblică, bisericească şi istorică asupra sclaviei, 352)
Reacţie: Chiar dacă susţinătorii abolirii sclaviei ar fi fost însufleţiţi de cauze mai puţin nobile decât veritabila grijă şi iubire faţă de oameni, asta nu schimba cu nimic esenţa barbară a sclaviei şi faptul că trebuia să fie scoasă în afara legii. În mod analog, chiar dacă susţinătorii mişcării pro-viaţă sunt însufleţiţi de cauze mai puţin nobile decât adevărata grijă şi iubire faţă de oameni, asta nu schimbă cu nimic esenţa barbară a avortului şi faptul că ar trebui să fie scos în afara legii.
Argumentul nr. 3
Astăzi: Susţinătorii mişcării pro-viaţă îşi pun întreaga energie în slujba încercării de a scoate avortul în afara legii, ignorând în acelaşi timp fenomene sociale cu mult mai grave.
În secolul 19: Susţinătorii abolirii sclaviei îşi pun întreaga energie în slujba încercării de a scoate sclavia în afara legii, ignorând în acelaşi timp fenomene sociale cu mult mai grave.
Filantropia a fost, sau este, mult prea preocupată de problema negroteilor, pentru a-şi mai putea întinde aripa grijulie şi asupra albilor nenorociţi şi flămânzi [muncitori săraci de origine europeană], care au stat, sau încă mai stau la uşa ei, tremurânzi şi aproape fără viaţă în ei. Închizând ochii la sclavia cumplită la care sunt supuşi aceşti oameni, susţinătorii abolirii sclaviei nu-şi exprimă înţelegerea şi mila decât faţă de negroteii Americii, care, oricum, nu numai că sunt bine hrăniţi şi îmbrăcaţi, dar sunt şi bine îngrijiţi.”. (T. W. MacMahon, Motiv şi Contramotiv: Eseu asupra crizei din America, 74-75)
Reacţie: Chiar dacă susţinătorii abolirii sclaviei erau ipocriţi, asta nu schimba cu nimic esenţa barbară a sclaviei şi faptul că trebuia să fie scoasă în afara legii. În mod analog, chiar dacă susţinătorii mişcării pro-viaţă ar fi ipocriţi, asta nu schimbă cu nimic esenţa barbară a avortului şi faptul că ar trebui să fie scos în afara legii.
Argumentul nr. 4
Astăzi: Susţinătorii mişcării pro-viaţă prezintă în mod dezgustător de exagerat gradul de cruzime al avortului; procedurile dureroase de întrerupere a sarcinii aflate în stare avansată de dezvoltare sunt foarte rare.
În secolul 19: Susţinătorii abolirii sclaviei prezintă în mod dezgustător de exagerat gradul de cruzime al sclaviei; cazurile de maltratare a sclavilor sunt foarte rare.
În general, nu avem nici un motiv să punem la îndoială asigurările pe care ni le oferă biserica Sudistă cu privire la corectitudinea şi blândeţea cu care sunt trataţi sclavii de către stăpânii lor. Ocazional există, desigur, şi excepţii. (John Henry Hopkins, O perspectivă biblică, bisericească şi istorică asupra sclaviei, 350)
Reacţie: Asta este o prostie colosală! Sclavia nu a însemnat niciodată aplicarea de tratamente blânde şi corecte asupra sclavilor, iar în America au loc, anual, peste 12.000 de avorturi efectuate în luna a şasea de sarcină, sau chiar mai târziu de şase luni. Mai mult decât atât, chiar dacă asemenea atrocităţi s-ar întâmpla rareori, asta nu înseamnă că, în mod automat, ar trebui să fie şi legale! Să nu uităm cuvintele rostite de Harriet Beecher Stowe: Se spune că „Este foarte posibil ca astfel de întâmplări [de violenţă extremă a stăpânilor faţă de sclavii lor] să aibă loc din când în când, dar asta nu înseamnă că s-a ajuns la o practică generalizată.” Dacă legile Noii Anglii ar fi în aşa fel elaborate încât un meşter să aibă dreptul de a-şi tortura, „din când în când”, ucenicii până îi omoară, fără ca acesta să poată fi adus în faţa justiţiei, oare fenomenul de tortură asupra sclavilor ar mai fi privit cu aceeaşi indulgenţă? Oare s-ar mai spune că „Aceste cazuri sunt rare şi nu constituie dovada unei practici generalizate”? (Coliba unchiului Tom)
Sursa:stiripentruviata.ro
