Next is...

5 motive pentru care îți convine ca persoana cu care te-ai căsătorit să fie mai îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine

Isus ne propune să iubim cu o iubire care cuprinde totul în viața noastră. Ne învață o nouă puruncă și ne dă coordonatele pentru ca legăturile noastre afective să ajungă acolo unde trebuie. Căsătoria nu este la marginea acestei iubiri și a acestor instrucțiuni pe care Domnul le oferă mereu. Să-l iubim pe Dumnezeu este porunca cea mai importantă, și din aceasta derivă, ca o consecință logică, iubirea pentru aproapele.

Să ne iubim soțul, să ne iubim soția ca pe noi înșine este o exigență a iubirii, dar adevărul este că are o mare marjă de eroare. Nu iubim bine, permitem lucruri care nu sunt corecte, suntem egoiști, nerăbdători și nu întotdeauna avem grijă unul de celălalt cum ar trebui. E clar că nimeni nu vrea să facă aceasta propriului soț,propriei soții dar se întâmplă. Isus cunoaște bine această fragilitate umană din cauza cărei suferim toți: amorul propriu. Cunoaște iubirea noastră slabă și vrea să ne ajute oferindu-Se El însuși ca model. Știe că dragostea noastră nu e demnă să fie imitată. Este și va fi întotdeauna mai bine să iubim precum El ne-a iubit (Io 13,34). Iubirea lui transcende complet iubirea noastră, deoarece caracteristica sa principală e că provine de la Dumnezeu.

Dorim să vă lăsăm câteva idei pentru meditat ca să vedeți care sunt prioritățiile sufletului vostru. Dacă Dumnezeu ocupă primul loc, toate celelalte raporturi (cu atât mai mult căsătoria) vor fi sub influența acestei iubiri, și va fi mult mai bine dacă soțul/soția vostru/voastră iubește pe Dumnezeu mai mult decât pe voi, astfel veți fi siguri că și voi veți primi iubirea sa infinită.

1. O inimă plină dăruie mai multă iubire decât o inimă care e goală.

Nu există bine mai mare decât să știi și să te simți iubit de Dumnezeu. Acest lucru dă vieții o mare siguranță neputându-se reduce doar la faptul că suntem acceptați și valorizați; înseamnă că viața noastră are sens. Cine este plin de acea iubire, cine trăiește din acea iubire este și capabil să o împărtășească, va iubi mai bine.

2. Cine are fundament solid va putea și să construiască bine.

Referindu-se la viața de cuplu, papa Francisc spune că pentru a trăi împreună este necesar pentru cei doi ca relația lor să aibă fundament solid. Doar cine își construiește viața într-un mod solid și nu face schimbări în fiecare moment, cine este capabil să construiască relații care rămân în timp și cine edifică propria viață în mod planificat și responsabil va putea să construiască și să ducă mai departe o căsătorie solidă și rezistentă la orice. Cine repune sufletul în Dumnezeu are un comportament afectiv mai previzibil, este o persoană de încredere, și e tocmai acest lucru ceea ce căutăm când ne gândim să construim viața noastră alături de o altă persoană.

3. Dacă știi cui să ceri nu-ți va lipsi niciodată nimic.

Putem să căutăm înlocuitori oriunde: lucruri, emoții, persoane...., lucruri care aparent ne fac fericiți, ne împlinesc, ne dau un sens și ne motivează....dar există doar unul singur care dă ceea ce nu dispare în timp: Dumnezeu. Papa Francisc ne învață că la fel cum zicem în rugăciunea Tatăl Nostru „Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele”, soții pot să învețe să se roage și așa: „Doamne, dă-ne nouă astăzi iubirea cea de toate zilele”.

4. Dacă înțelegi ce înseamnă să-L slujești pe Dumnezeu și pui în practică, la fel  va face și familia ta.

Cine-L iubește pe Dumnezeu din tot sufletul pune darurile pe care le-a primit în mâinile Lui și încearcă să facă din propria viață un act plăcut Lui. Dacă această persoană se îndrăgostește și formează o familie, va putea să-și realizeze vocația de a fi biserică domestică colaborând la proiectul lui Dumnezeu în creșterea copiilor printr-o mărturie de fidelitate și de ajutor reciproc. Sfântul Josemaria Escriva explică foarte bine zicând că „soții creștini trebuie să fie conștienți de faptul că sunt chemați să se sfințească sfințind, că sunt cheamați să fie apostoli și că primul lor apostolat se desfășoară în casă. Trebuie să înțeleagă opera supranaturală care implică formarea unei familii, educarea fiilor, exemplul creștin în societate. Din această conștientizare a propriei misiuni depinde în mare parte eficacitatea și succesul vieții lor: fericirea lor”.

5. Cine știe că e iertat va ști mereu să ierte și să ceară iertare

Cine-L iubește pe Dumnezeu a trebuit să facă pace cu El de mai multe ori. Condiția noastră de fragilitate și de păcat ne face să vedem erorile noastre cu onestitate și să cerem sincer iertare. Acest exercițiu de umilință, de reconciliere și de-a face pace cu Dumnezeu, este baza pentru a ierta și de a cere iertare când soțul nostru/soția noastră nu face lucrurile foarte bine, sau când noi înșine greșim. Papa Francisc se referă la acest aspect cu umor:

„Isus, care ne cunoște bine, ne învață un secret: să nu terminăm niciodată ziua fără să nu ne cerem iertare, fără ca pacea să nu se întoarcă în casa noastră, în familia noastră. Se întâmplă ca soții să se certe, dar mereu este ceva, ne-am certat... Poate ați fost nervoși, poate era nevoie de un anumit fel de mâncare, dar vă rog amintiți-vă aceasta: niciodată să nu terminați ziua fără să faceți pace! Niciodată, niciodată, niciodată!”

Sperăm că te-ai convins că ceea ce contează este ca soțul tău/soția ta să fie mai îndrăgostit/îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine. Atenție! Aceasta nu înseamnă că ține mai puțin la tine!

Traducere: AMR

Sursa:it.aleteia.org

„Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” – Romani 5:8

Cu ani în urmă, un ateu declara unui trecător: „Dacă există vreun Dumnezeu acolo în ceruri, atunci Îl provoc să mă lovească cu moartea în următoarele cinci minute.” După ce s-au scurs cele cinci minute, el a spus batjocoritor: „După cum se vede, nu există niciun Dumnezeu; dacă ar fi existat, m-ar fi omorât până acum.”

O femeie care trecea pe lângă ei, a auzit declaraţia ateului şi, pe când acesta se îndepărta, l-a ajuns din urmă şi l-a întrebat:

– Aveţi copii?

– Da, un fiu, a răspuns nedumerit ateul.

– Dacă fiul dumneavoastră v-ar da într-o zi un cuţit şi v-ar cere să-l omorâţi, aţi face-o?

– Bineînţeles că nu, a răspuns omul fără ezitare.

– De ce? l-a întrebat femeia.

– Pur şi simplu pentru că îl iubesc prea mult.

Înainte să plece mai departe, femeia i-a explicat: „Domnule, deşi sunteţi ateu, Dumnezeu a refuzat să accepte provocarea dumneavoastră pentru că vă iubeşte atât de mult. El doreşte să fiţi salvat, nu pierdut!”

SURSA

„Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea ale celor ce vestesc Evanghelia!” – Romani 10:15

Pagoda Kek Lok Si („Templul Paradisului”) este una dintre cele mai spectaculoase privelişti din minunata insulă Penang, Malaezia. O operă de artă budistă, Pagoda cu şapte poveşti despre un milion de Buda, templul şi mănăstirea cu acareturile ei, acoperă o suprafaţă deluroasă de 30 de acri.

În sala zeilor, vezi patru imagini enorme de bronz, care reprezintă păzitorii estului, vestului, nordului şi sudului. Fiecare are picioare uriaşe, turnate în bronz, înţepenite bine pe gâtul victimelor. Este o pictură viguroasă şi biruitoare. Păcătoşii pe care păzitorii i-au distrus sunt jucători de noroc nesăbuiţi, prostituate care plâng, fumători de opiu vlăguiţi, criminali cu faţa neagră şi alţii ca ei. Plasarea picioarelor arată înfrângerea duşmanilor. „Statul în picioare” şi chiar „sărutul picioarelor” sunt acte tradiţionale de supunere şi umilinţă.

În astfel de locuri este o problemă delicată ce faci cu picioarele. La intrarea în Templul lui Buda, făcut din smarald din Bangkok, Thailanda, nu doar te descalţi, ci, odată intrat în altar, trebuie să fii foarte atent să nu-ţi orientezi degetele spre imaginea împodobită. Paznicii templului stau pe lângă ziduri, ca să fie siguri că astfel de atitudini ireverenţioase nu vor avea loc.

SURSA

„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.” – Proverbe 20:1

Sunt cel mai mare criminal din istorie.

Am ucis mai mulţi oameni decât toate războaiele lumii.

I-am transformat pe oameni în brute.

Am adus nefericire în milioane de cămine.

I-am redus pe mulţi tineri promiţători

la nivelul unor epave deznădăjduite.

I-am rostogolit la vale mulţimi nenumărate.

I-am distrus pe cei slabi şi i-am slăbit pe cei tari.

I-am înnebunit pe cei înţelepţi

şi i-am transformat pe nebuni în saltimbancii lumii.

Cei nevinovaţi şi neîncercaţi îmi cad lesne pradă.

Nevasta părăsită mă cunoaşte bine

şi nu le sunt străin copiilor care n-au de mâncare.

Părinţii care şi-au coborât trişti în mormânt perii albi

mi-au simţit muşcătura.

Am ruinat milioane şi, nesaţios,

mă arunc flămând să înghit încă altele, şi mai multe.

Numele meu este: ALCOOL!

SURSA

„Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile.” – Psalmul 119:14

Pregătindu-se pentru o lungă călătorie, un tânăr creştin i-a spus prietenului său: „Cred că am pus de toate. Mai am doar de adăugat un ghid, o lampă, o oglindă, un microscop, un telescop, un volum bun de poezie, câteva biografii, un pachet cu scrisori vechi, o carte de cântece, o sabie, un ciocan şi încă vreo două cărţi pe care tocmai le studiez.”

„Dar”, i-a replicat prietenul privind spre rucsac, „nu mai ai loc.”

„Cum să nu”, a continuat el, „este loc destul.” Şi împingând câteva cămăşi într-o parte, făcu loc Bibliei în partea de sus a rucsacului.

Sursa

Milostivirea ca răspuns la semnele timpurilor

Cateheza cardinalului Kasper "pentru a face să strălucească din nou focul Evangheliei"

De Massimo Nardi

Sanctuarul Îndurării Divine şi autorul cărţii care a fost citată de papa Francisc în timpul primului său Angelus: nu putea să existe îmbinare mai bună pentru a inaugura cateheza jubiliară organizată de asociaţia Res Magnae, în colaborare cu biserica rectorială "Santo Spirito in Sassia" şi cu patronajul Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.

Prima întâlnire din ciclul de cateheze s-a desfăşurat de fapt la 15 ianuarie 2016 la splendida biserică romană la doi paşi de Piaţa "Sfântul Petru", cu participarea cardinalului Walter Kasper, teolog de faimă clar şi autor al cărţiiMilostivirea, care a fost chiar citată de Sfântul Părinte. Titlul evenimentului:Milostivirea ca răspuns la semnele timpurilor.

După salutul adresat celor care au intervenit îngrijit de Mons. Josef Bart, rector al "Santo Spirito in Sassia" (căruia în 2011 papa Benedict i-a oferit titlul de capelan al Sanctităţii sale), a luat cuvântul Marco Italiano, preşedinte al asociaţiei Res Magnae, pentru a ilustra proiectul Cateheză jubiliară, ale cărei întâlniri se vor desfăşura de-a lungul întregului an cu participarea unor prelaţi eminenţi şi transmise direct de postul de televiziune Telepace.

A urmat intervenţia lui Rosa Calabria, preşedinte al Acţiunii Catolice din Roma, care a reafirmat importanţa angajării colaboratoare cu parohiile, nucleu primar pe care se întemeiază activitatea asociaţiei sale. Apoi a fost rândul lui Diego Barbato, preşedinte al Secţiunii UCID din Roma, care a subliniat angajarea întreprinzătorilor şi directorilor creştini pentru a orienta practica economică spre binele comun, în spiritul doctrinei sociale a Bisericii.

Apoi cardinalul Kasper a luat loc în jilţul rezervat lui în faţa altarului şi s-a adresat credincioşilor foarte numeroşi care umpleau biserica: "Milostivirea înseamnă a avea o inimă, ea este răspuns la mizeria umană", a început el. Cuvinte care au introdus o disertaţie rafinată şi raţionată, centrată în întregime pe chestiunea milostivirii lui Dumnezeu faţă de oameni şi a oamenilor între ei: o perspectivă de generozitate care are rădăcini în mod intrinsec creştine şi care face trimitere la jertfa lui Isus pe cruce.

"Dumnezeu se interesează de soarta omului, vine în întâmpinarea situaţiilor de mizerie - a continuat cardinalul - în timp ce din punct de vedere uman milostivirea coincide cu o inimă care se pune în mişcare. Asta comportă că milostivirea este o virtute activă şi este medicamentul de care este nevoie pentru a alina rănile produse de violenţă şi de ameninţările despre care auzim că se vorbeşte în fiecare zi. Însă, în faţa acestor manifestări ale răului - a subliniat Kasper - există foarte multe persoane care se străduiesc să ajute aproapele. Şi mai ales există un Dumnezeu care iartă, un Dumnezeu fidel faţă de sine însuşi care exprimă dreptatea sa prin milostivire. Şi dacă Dumnezeu este milostiv, trebuie să fim şi noi milostivi".

Apoi Kasper a amintit conceptul papei Francisc referitor la "globalizarea indiferenţei". În societăţile tradiţionale - a explicat el - exista ideea binelui comun, existau referinţe cum ar fi familia şi simţul religios care confereau oamenilor un sentiment de siguranţă. Astăzi, în schimb, prevalează singurătatea, închiderea în sine. "Trebuie să ieşim din egocentrismul nostru şi să avem empatie cu alţii - este îndemnul cardinalul - pentru că Dumnezeu este aproape de toţi cei suferinzi, Dumnezeu ne ascultă şi ne însoţeşte prin deşert".

Cateheza nu a ezitat să sublinieze, în perfectă sintonie cu Sfântul Părinte, aspectele concrete ale lipsei de milostivire care oprimă lumea modernă, între care împărţirea nedreaptă a resurselor: de la luxul extrem la sărăcia extremă. Sentimentul de dreptate este ceva mai înalt - a subliniat Kasper - faţă de legitimarea furnizată de un sistem social: "dreptatea creştinului este milostivirea. Milostivirea este ochiul, lentila pentru a interpreta dreptatea".

Pentru a înţelege sensul în ansamblu şi profund al catehezei ţinute de Kasper, se consideră util, în acest moment, să părăsim pentru un moment conferinţa ţinută la Sanctuarul Îndurării Divine şi să cităm un scurt extract din cartea cea mai recentă publicată de cardinal: Martor al Milostivirii - Călătoria mea cu Francisc. Cartea are formă dialogică şi se bazează pe o conversaţie cu vaticanistul Raffaele Luise.

"Cardinal Kasper - întreabă Luise - de ce Biserica ar trebui să se reîntemeieze pe milostivire şi să nu se refugieze, într-o lume devenită fluidă, în apărarea doctrinei tradiţionale?".

"Papa Francisc vrea să înlăture cenuşa acumulată de secole pentru a face să strălucească din nou focul Evangheliei - răspunde cardinalul. Milostivirea este centrul, fundamentul mesajului biblic, deja în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Evanghelia lui Isus. Ioan al XXIII-lea a avertizat că astăzi Biserica nu trebuie să folosească armele rigorii, aşa cum a făcut adesea în trecut, ci medicamentul milostivirii. Ioan Paul al II-lea, care a trăit experienţa tragică a celui de-al doilea război mondial, pătimind mai întâi dictatura nazismului şi apoi cea a comunismului, a pus în centrul învăţăturii sale tocmai acest mesaj, proclamând prima sfântă din cel de-al treilea mileniu chiar pe acea Faustina Kowalska ce demarase în Polonia mişcarea îndurării divine".

Conceptele trasate în cuvintele care precedă au constituit şi firul conducător al catehezei pe care Kasper a propus-o credincioşilor adunaţi la "Santo Spirito in Sassia": "boala gravă a timpului nostru - a subliniat cardinalul - este că a pierdut simţul păcatului. Din cauza mecanismelor psihice induse de contextul social, nu mai suntem în măsură să recunoaştem responsabilitatea noastră. Şi asta comportă înstrăinarea de noi înşine".

"Milostivirea - a conchis Kasper - nu justifică păcatul dar îl îmbrăţişează pe păcătos. Faptele de milostenie sunt singurele lucruri care, la sfârşit, contează. Aşadar, anul milostivirii poate fi ocazia unui salt înainte".

(După agenţia Zenit, 17 ianuarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:ercis.ro