Cum te prostește Facebook fără să-ți dai seama

Nu concurenți, ci frați: Declarația comună a papei Francisc și a patriarhului Kirill (text)

”Nu suntem concurenți, ci frați”. La încheierea colocviului de peste două ore de la aeroportul internațional din Havana, în Cuba, papa Francisc și patriarhul Kirill al Moscovei au semnat o importantă Declarație comună privind ”relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale ale fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane”.

În cele treizeci de paragrafe, din care se degajă un profund spirit ecumenic, liderii celor două Biserici au deplâns pierderea unității creștine și au evidențiat aspirația comună de a contribui la unitatea creștinilor. Totodată, au condamnat persecuția fraților în credință din diferite țări, au lansat un apel stăruitor la pace în Orientul Mijlociu și Ucraina. Conștienți că civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale, Declarația afirmă că ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie comună pentru adevăr n domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Pontiful roman și patriarhul rus au reînnoit dorința de a promova valorile creștine în Europa, în special familia înțeleasă ca uniune între un bărbat și o femeie și sacralitatea vieții umane. În același timp, Declarația abordează relațiile dintre Biserici, cu referință particulară la raportul dintre ortodocși și greco-catolici, afirmând că ”nu suntem concurenți, ci frați”.

Originalul Declarației este în italiană și rusă. Vă oferim mai jos textul Declarației în traducerea noastră de lucru:

Declarație comună
Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii

”Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Cor 13, 13).

1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl, de la care vine tot darul, în numele Domnului nostru Isus Cristos și cu ajutorul Duhului Sfânt, Mângâietorul, noi, papa Francisc și Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, preamărit în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină care se întâlnesc pentru a "vorbi prin viu grai" (In 12, 2), de la inimă la inimă, și să discute despre relațiile reciproce dintre Biserici, de problemele esențiale ale fraților noștri și de perspectivele de dezvoltare a civilizației umane.

2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre Nord și Sud, între Est și Vest. Din această insulă, simbol al speranțelor "Lumii Noi" și al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresăm cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe celelalte continente. Ne bucurăm că credința creștină este în creștere aici într-un mod dinamic. Puternicul potențial religios al Americii Latine, tradiția sa creștină pluriseculară, făurită prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui mare viitor pentru această regiune.

3. Întâlnindu-ne departe de vechile litigii din ”Lumea Veche”, simțim cu o forță deosebită necesitatea unei lucrări comune între catolici și ortodocși, care sunt chemați, cu blândețe și respect, să dea cont înaintea lumii de speranța care este în noi (cf. 1 Pt 3, 15).

4. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la intrarea în lume a unicului său Fiu. Împărtășim aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinismului. Martorii acestei Tradiții sunt Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, și Sfinții pe care îi cinstim. Printre aceștia se află nenumărați martiri care au dat mărturie pentru fidelitatea lor față de Cristos și au devenit ”sămânță de creștini”.

5. In ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Cristos Mântuitorul: "Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una"”(In 17, 21).

6. Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Cristos. Fie ca această întâlnire a noastră să inspire creștinii din întreaga lume să se roage Domnului cu fervoare reînnoită pentru unitatea deplină a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care așteaptă de la noi nu doar cuvinte, dar acțiuni concrete, fie ca această întâlnire să devină un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăvoință!

7. În determinarea noastră de a face tot ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, vrem să ne unim eforturile pentru a mărturisi Evanghelia lui Cristos și patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie unită pentru adevăr în domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne autorizează să rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.

8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând la regiunile lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și din nordul Africii, frații și surorile noastre în Cristos sunt exterminați ca familii, sate și orașe întregi. Bisericile lor au fost devastate și jefuite în mod barbar, obiectele lor sacre au fost profanate iar monumente lor, distruse. În Siria, Irak și în alte țări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creștinilor din țara din care credința noastră a început să se răspândească și în care ei au trăit încă din timpul apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.

9. Chemăm comunitatea internațională să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne glasul în apărarea creștinilor persecutați, vrem să ne exprimăm compasiunea noastră pentru suferința îndurată de credincioșii altor tradiții religioase care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.

10. În Siria și Irak, violența a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de oameni fără adăpost și resurse. Îndemnăm comunitatea internațională să se unească pentru a pune capăt violenței și terorismului și, în același timp, pentru a contribui prin dialog la restabilirea rapidă a păcii civile. Este esențial să se asigure un ajutor umanitar la scară largă populațiilor suferinde și numeroșilor refugiați din țările învecinate. Cerem tuturor celor care pot influența soarta persoanelor răpite, printre care se numără mitropoliții de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim, răpiți în aprilie 2013, ca să facă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea rapidă a acestora.

11. Înălțăm rugăciunile noastre la Cristos, Mântuitorul lumii, pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, care este ”rodul dreptății” (cf. Is 32, 17), pentru a se întări conviețuirea frățească între diferitele populații, Biserici și religii prezente, pentru întoarcerea refugiaților la casele lor, vindecarea celor răniți și odihna sufletelor celor nevinovați care au fost uciși.
Ne îndreptăm, cu un apel stăruitor spre toate părțile care pot fi implicate în conflicte, să dea dovadă de bunăvoință și să se așeze la masa negocierilor. În același timp, este necesar să se depună orice efort din partea comunității internaționale pentru a pune capăt terorismului, cu ajutorul unor acțiuni comune, unite și coordonate. Facem apel la toate țările implicate în lupta împotriva terorismului, pentru a acționa în mod responsabil și prudent. Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să se roage cu înflăcărare la Providența Creatorului lumii ca să ferească creația sa de distrugere și să nu îngăduie un nou război mondial. Pentru ca pacea să fie durabilă și demnă de încredere, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.

12. Ne închinăm în fața martiriului celor care, cu prețul vieții lor, dau mărturie pentru adevărul Evangheliei, alegând moartea în locul apostaziei de Cristos. Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor. Vouă, celor care suferiți pentru Cristos, vă este adresat acest cuvânt al apostolului: "Preaiubitilor, ... întrucât participați la suferințele lui Cristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la arătarea gloriei lui" (1 Pt 4, 12-13).

13. În această epocă zbuciumată, dialogul inter-religios este indispensabil. Diferențele în ceea ce privește înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să împiedice oamenii de diferite credințe să trăiască în pace și în armonie. În actualele circumstanțe, liderii religioși au o responsabilitate specială de a-i educa pe credincioșii lor într-un spirit de respect față de convingerile celor care aparțin celorlalte tradiții religioase. Sunt absolut inacceptabile încercările de justificare prin sloganuri religioase a acțiunilor criminale. Nici o crimă nu poate fi comisă în numele lui Dumnezeu, pentru că ”Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii" (1 Cor 14, 33).

14. În afirmarea înaltei valori a libertății religioase, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea fără precedent a credinței creștine care se întâmplă acum în Rusia și în multe țări din Europa de Est, unde regimurile atee au dominat timp de decenii. Astăzi, lanțurile ateismului militant s-au sfărâmat și în multe locuri creștinii pot profesa liber credința lor. Într-un sfert de secol s-au construit zeci de mii de noi biserici și s-au deschis sute de mănăstiri și școli teologice. Comunitățile creștine duc înainte o importantă activitate caritabilă și socială, oferind o asistență diversificată celor nevoiași. Catolicii și ortodocșii de multe ori lucrează împreună cot la cot. Ei dovedesc existența unor temelii spirituale comune ale conviețuirii umane, dând mărturie pentru valorile Evangheliei.

15. În același timp, suntem preocupați de situația din multe țări unde creștinii se confruntă din ce în ce mai des cu o limitare a libertății religioase, a dreptului de a-și mărturisi credința lor și posibilitatea de a trăi în conformitate cu acestea. În special, constatăm că transformarea unor țări în societăți secularizate, străine de orice referință la Dumnezeu și la adevărul său, constituie o gravă amenințare pentru libertatea religioasă. Este pentru noi o sursă de neliniște, limitarea actuală a drepturilor creștinilor, dacă nu chiar discriminarea lor, atunci când unele forțe politice, susținute de ideologia unui secularism adesea foarte agresiv, încearcă să-i împingă la marginea vieții publice.

16. Procesul de integrare europeană, care a început după secole de conflicte sângeroase, a fost întâmpinat de mulți cu speranță, ca o garanție a păcii și securității. Cu toate acestea, invităm la a rămâne vigilenți față de o integrare care nu ar respecta identitățile religioase. Păstrând deschiderea față de contribuția altor religii la civilizația noastră, suntem convinși că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinile sale creștine. Cerem creștinilor din vestul și din estul Europei să se unească pentru a-l mărturisi împreună pe Cristos și Evanghelia sa, astfel încât Europa să-și păstreze sufletul său format de două mii de ani de tradiția creștină.

17. Privirea noastră se îndreaptă spre oamenii care se află în situații de mare dificultate, care trăiesc în condiții de nevoie extremă și de sărăcie, în timp ce sunt în creștere bogățiile materiale ale umanității. Nu putem rămâne indiferenți față de soarta a milioane de migranți și refugiați care bat la ușa țările bogate. Consumul dezlănțuit, așa cum se observă în unele țări mai dezvoltate, epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea crescândă în distribuția bunurilor pământești mărește sentimentul de nedreptate față de sistemul de relații internaționale care s-a instaurat.

18. Bisericile creștine sunt chemate să apere cerințele dreptății, respectarea tradiției popoarelor și solidaritatea autentică cu toți cei care suferă. Noi, creștinii, ar trebui să nu uităm că ”Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 27-29).

19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza familiei din multe țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și sunt chemați să dea mărturie că aceasta este o cale de sfințenie, care dovedește fidelitatea soților în relațiile lor reciproce, deschiderea lor la procreare și educarea copiilor, la solidaritatea între generații și respectul pentru cei mai slabi.

20. Familia se întemeiază pe căsătorie, un act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca un dar. Căsătoria este o școală de iubire și fidelitate. Regretăm că alte forme de conviețuire sunt puse acum pe același nivel al acestei uniuni, în timp ce conceptul de paternitate și maternitate ca vocație particulară a bărbatului și a femeii în căsătorie, consfințită de tradiția biblică, este îndepărtat din conștiință publică.

21. Facem apel la toți oamenii să respecte dreptul inalienabil la viață. Milioane de copii sunt lipsiți de însăși posibilitatea de a se naște în lume. Vocea sângelui copiilor nenăscuți strigă către Dumnezeu (cf. Gn 4, 10). Dezvoltarea așa-numitei eutanasii face astfel încât persoanele în vârstă și cei infirmi încep să se simtă o povară excesivă pentru familiile lor și pentru societate, în general. Suntem, de asemenea, preocupați de dezvoltarea tehnicilor de reproducere asistată medical, pentru că manipularea vieții umane este un atac la bazele existenței omului, creat după chipul lui Dumnezeu. Credem că este de datoria noastră să reamintim imutabilitatea principiilor morale creștine, bazate pe respectarea demnității omului chemat la viață, după planul Creatorului.

22. Astăzi, dorim să ne adresăm în mod special tinerilor creștini. Voi, tineri, aveți îndatorirea de a nu ascunde talantul în pământ (cf. Mt 25, 25), ci de a utiliza toate capacitățile pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a confirma în lume adevărul lui Cristos, pentru a întruchipa în viața voastră poruncile evanghelice ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Nu vă fie teamă să mergeți împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care normele seculare de astăzi sunt departe de a se conforma întotdeauna.

23. Dumnezeu vă iubește și așteaptă de la fiecare dintre voi să fiți ucenicii și apostolii săi. Fiți lumina lumii pentru cei din jurul vostru, pentru ca văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (cf. Mt 5, 14, 16). Educați-vă copiii în credința creștină, transmiteți-le mărgăritarul de preț al credinței (cf. Mt 13, 46) pe care ați primit-o de la părinții și strămoșii voștri. Amintiți-vă că ”ați fost cumpărați cu un preț mare” (1 Cor 6, 20), cu prețul morții pe cruce a Omului-Dumnezeu, Isus Cristos.

24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar de aceeași Tradiție a Bisericii primului mileniu, dar și de misiunea de a predica Evanghelia lui Cristos în lumea de azi. Această misiune presupune respectul reciproc față de membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism. Nu suntem concurenți, ci frați, și de această viziune trebuie să fie călăuzite toate acțiunile noastre reciproce și cele față de lumea externă. Îi îndemnăm pe catolicii și ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și să aibă ”unii față de alții aceleași sentimente" (Rm 15, 5). De aceea, nu putem accepta uzul mijloacelor neloiale pentru a-i incita pe credincioși să treacă de la o Biserică la alta, negând libertatea lor religioasă și tradițiile lor. Suntem chemați să punem în practică porunca apostolului Pavel care și-a făcut ”o cinste din a predica Evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Cristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia” (Rm 15, 20).

25. Sperăm ca întâlnirea noastră să contribuie, de asemenea, la reconciliere acolo unde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda «uniatismului» din trecut, înțeleasă ca unire a unei comunități la alta, separând-o de Biserica sa, nu este o modalitate care permite restabilirea unității. Cu toate acestea, comunități bisericești care au apărut în aceste circumstanțe istorice au dreptul de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând în același timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii trebuie să se împace și să găsească forme reciproc acceptate de a trăi împreună.

26. Deplângem confruntarea din Ucraina care a provocat deja multe victime și nenumărate răni pentru locuitorii pașnici și a aruncat societatea într-o criză economică și umanitară gravă. Invităm toate părțile implicate în conflict la prudență, solidaritate socială și acțiune pentru a construi pacea. Îndemnăm Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a ajunge la armonie socială, să se abțină de la a participa la confruntare și să nu susțină o ulterioară dezvoltare a conflictului.

27. Sperăm ca schisma dintre credincioșii ortodocși din Ucraina să fie depășită pe baza normelor canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina să trăiască în pace și armonie, iar comunitățile catolice ale țării să contribuie în așa fel încât să se vadă din ce în ce mai mult fraternitatea creștină.

28. În lumea contemporană, cu multiple fațete și, totuși, unită printr-un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să colaboreze frățește la vestirea Evangheliei mântuirii, pentru a mărturisi împreună demnitatea morală și libertatea autentică a persoanei ”pentru ca lumea să creadă” (In 17, 21). Această lume, din care dispar treptat pilonii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate domeniile vieții personale și sociale. De capacitatea noastră de a da mărturie împreună în aceste timpuri dificile pentru Duhul adevărului depinde în mare măsură viitorul omenirii.

29. În această mărturie îndrăzneață pentru adevărul lui Dumnezeu și Vestea cea bună a mântuirii, să ne susțină Omul-Dumnezeu Isus Cristos, care ne întărește spiritual cu făgăduința sa infailibilă: ”Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția” (Lc 12, 32)!

Cristos este izvor de bucurie și speranță. Credința în El transformă viața umană, o umple cu semnificație. De acest fapt au ajuns să se convingă, prin intermediul experienței, toți cei la care se pot aplica cuvintele apostolului Petru: ”Voi, care odinioară nu erați popor, acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveați parte de îndurare, acum ați obținut îndurare” (1 Pt 2, 10).

30. Pătrunși de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce, manifestat în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranță la Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, chemând-o în ajutor prin cuvintele străvechii rugăciuni: ”Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu!” (Sub tuum praesidium – n.t.). Prin mijlocirea ei, Fericita Fecioară Maria să-i încurajeze la fraternitate pe cei care o cinstesc, pentru ca toți să fie uniți din nou, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, în pace și armonie, într-un singur popor al lui Dumnezeu, spre gloria Preasfintei și Nedespărțitei Treimi!

+Francisc,                       +Kirill,
Episcopul Romei,              Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii
Papa Bisericii catolice

12 februarie 2016, Havana (Cuba)

(rv – A. Dancă)

Sursa:ro.radiovaticana.va

:)

http://www.prosport.ro/showbiz/gafe-in-photoshop-lebron-james-ultima-victima-din-lumea-sportului-vezi-toata-galeria-foto-14852896/galerie-29

Next is...

5 motive pentru care îți convine ca persoana cu care te-ai căsătorit să fie mai îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine

Isus ne propune să iubim cu o iubire care cuprinde totul în viața noastră. Ne învață o nouă puruncă și ne dă coordonatele pentru ca legăturile noastre afective să ajungă acolo unde trebuie. Căsătoria nu este la marginea acestei iubiri și a acestor instrucțiuni pe care Domnul le oferă mereu. Să-l iubim pe Dumnezeu este porunca cea mai importantă, și din aceasta derivă, ca o consecință logică, iubirea pentru aproapele.

Să ne iubim soțul, să ne iubim soția ca pe noi înșine este o exigență a iubirii, dar adevărul este că are o mare marjă de eroare. Nu iubim bine, permitem lucruri care nu sunt corecte, suntem egoiști, nerăbdători și nu întotdeauna avem grijă unul de celălalt cum ar trebui. E clar că nimeni nu vrea să facă aceasta propriului soț,propriei soții dar se întâmplă. Isus cunoaște bine această fragilitate umană din cauza cărei suferim toți: amorul propriu. Cunoaște iubirea noastră slabă și vrea să ne ajute oferindu-Se El însuși ca model. Știe că dragostea noastră nu e demnă să fie imitată. Este și va fi întotdeauna mai bine să iubim precum El ne-a iubit (Io 13,34). Iubirea lui transcende complet iubirea noastră, deoarece caracteristica sa principală e că provine de la Dumnezeu.

Dorim să vă lăsăm câteva idei pentru meditat ca să vedeți care sunt prioritățiile sufletului vostru. Dacă Dumnezeu ocupă primul loc, toate celelalte raporturi (cu atât mai mult căsătoria) vor fi sub influența acestei iubiri, și va fi mult mai bine dacă soțul/soția vostru/voastră iubește pe Dumnezeu mai mult decât pe voi, astfel veți fi siguri că și voi veți primi iubirea sa infinită.

1. O inimă plină dăruie mai multă iubire decât o inimă care e goală.

Nu există bine mai mare decât să știi și să te simți iubit de Dumnezeu. Acest lucru dă vieții o mare siguranță neputându-se reduce doar la faptul că suntem acceptați și valorizați; înseamnă că viața noastră are sens. Cine este plin de acea iubire, cine trăiește din acea iubire este și capabil să o împărtășească, va iubi mai bine.

2. Cine are fundament solid va putea și să construiască bine.

Referindu-se la viața de cuplu, papa Francisc spune că pentru a trăi împreună este necesar pentru cei doi ca relația lor să aibă fundament solid. Doar cine își construiește viața într-un mod solid și nu face schimbări în fiecare moment, cine este capabil să construiască relații care rămân în timp și cine edifică propria viață în mod planificat și responsabil va putea să construiască și să ducă mai departe o căsătorie solidă și rezistentă la orice. Cine repune sufletul în Dumnezeu are un comportament afectiv mai previzibil, este o persoană de încredere, și e tocmai acest lucru ceea ce căutăm când ne gândim să construim viața noastră alături de o altă persoană.

3. Dacă știi cui să ceri nu-ți va lipsi niciodată nimic.

Putem să căutăm înlocuitori oriunde: lucruri, emoții, persoane...., lucruri care aparent ne fac fericiți, ne împlinesc, ne dau un sens și ne motivează....dar există doar unul singur care dă ceea ce nu dispare în timp: Dumnezeu. Papa Francisc ne învață că la fel cum zicem în rugăciunea Tatăl Nostru „Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele”, soții pot să învețe să se roage și așa: „Doamne, dă-ne nouă astăzi iubirea cea de toate zilele”.

4. Dacă înțelegi ce înseamnă să-L slujești pe Dumnezeu și pui în practică, la fel  va face și familia ta.

Cine-L iubește pe Dumnezeu din tot sufletul pune darurile pe care le-a primit în mâinile Lui și încearcă să facă din propria viață un act plăcut Lui. Dacă această persoană se îndrăgostește și formează o familie, va putea să-și realizeze vocația de a fi biserică domestică colaborând la proiectul lui Dumnezeu în creșterea copiilor printr-o mărturie de fidelitate și de ajutor reciproc. Sfântul Josemaria Escriva explică foarte bine zicând că „soții creștini trebuie să fie conștienți de faptul că sunt chemați să se sfințească sfințind, că sunt cheamați să fie apostoli și că primul lor apostolat se desfășoară în casă. Trebuie să înțeleagă opera supranaturală care implică formarea unei familii, educarea fiilor, exemplul creștin în societate. Din această conștientizare a propriei misiuni depinde în mare parte eficacitatea și succesul vieții lor: fericirea lor”.

5. Cine știe că e iertat va ști mereu să ierte și să ceară iertare

Cine-L iubește pe Dumnezeu a trebuit să facă pace cu El de mai multe ori. Condiția noastră de fragilitate și de păcat ne face să vedem erorile noastre cu onestitate și să cerem sincer iertare. Acest exercițiu de umilință, de reconciliere și de-a face pace cu Dumnezeu, este baza pentru a ierta și de a cere iertare când soțul nostru/soția noastră nu face lucrurile foarte bine, sau când noi înșine greșim. Papa Francisc se referă la acest aspect cu umor:

„Isus, care ne cunoște bine, ne învață un secret: să nu terminăm niciodată ziua fără să nu ne cerem iertare, fără ca pacea să nu se întoarcă în casa noastră, în familia noastră. Se întâmplă ca soții să se certe, dar mereu este ceva, ne-am certat... Poate ați fost nervoși, poate era nevoie de un anumit fel de mâncare, dar vă rog amintiți-vă aceasta: niciodată să nu terminați ziua fără să faceți pace! Niciodată, niciodată, niciodată!”

Sperăm că te-ai convins că ceea ce contează este ca soțul tău/soția ta să fie mai îndrăgostit/îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine. Atenție! Aceasta nu înseamnă că ține mai puțin la tine!

Traducere: AMR

Sursa:it.aleteia.org