5 moduri prin care diavolul ne atacă în timpul Postului Mare

„Atunci Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta" (Iov 1, 12).

          Isus a fost ispitit în pustiu. Și Postul Mare este un timp de pustiu. Potrivit Catehismului, în timpul „celor patruzeci de zile solemne ale Postului Mare, Biserica se unește, în fiecare an, cu misterul lui Isus în pustiu”. Prin urmare, este normal ca și noi să ne simțim tentați în această perioadă. Dar Dumnezeu nu permite nimic din ce n-ar putea rândui spre bine. El poate folosi ispitele și atacurile diavolului pentru convertirea, transformarea și sfințirea noastră.

Iată câteva dintre atacurile celui rău pe care le-ați putea experimenta în Postul Mare:

1. Tentația distragerii

„Puritatea inimii înseamnă să îți dorești un singur lucru” (Søren Kierkegaard).

          Postul Mare se poate reduce rapid la a face prea multe lucruri sau la a nu face niciunul. Diavolul vrea să ne facă să ne înecăm în penitențe sau să ne facă să ne simțim descurajați încă de la început, ca apoi să ne predăm. Problema este că Postul Mare ar trebui să-L privească pe Dumnezeu, nu activitățile noastre, inspirate de intenții bune.

          În timpul Sfântului și Marelui Post ar fi mai bine să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ne concentrăm asupra unui singur lucru important, iar apoi, în ciuda greșelilor noastre, să-I cerem harul de a persevera.

2. Tentația de a judeca

„Orgoliul a fost acela care i-a transformat pe îngeri în diavoli; este umilința care îi face pe oameni egali cu îngerii” (Sfântul Augustin).

          Dacă suntem mai disciplinați decât cei din jurul nostru sau dacă voința noastră este mai puternică decât a lor, am putea fi tentați să petrecem Postul Mare comparându-ne cu alții. Acest lucru este exact ceea ce vrea diavolul. El vrea să credem că noi suntem mai buni decât alții și să devenim mândri.

          Dacă avem această tendință, cel mai bun antidot este reprezentat de alegerea unei penitențe absolut imposibil de realizat în mod perfect. Aceasta este cu siguranță o provocare pentru mândria noastră. Ne va ajuta să înțelegem că Postul Mare nu are nimic de-a face cu ființe perfecte, cu excelarea întru totul și cu judecarea altora. Mai degrabă are de-a face cu conștientizarea faptului că suntem păcătoși și avem mare nevoie de har din partea lui Dumnezeu.

3. Tentația auto-îmbunătățirii

          Postul poate deveni mai degrabă o ocazie de a pierde în greutate, sau un motiv de a întrerupe obiceiurile proaste care au devenit toxice pentru viața noastră, decât o tentativă de apropiere de Dumnezeu. Și diavolului i-ar plăcea ca să axăm Postul Mare doar pe noi înșine.

          De obicei, ne pricepem să ne iubim pe noi înșine și nu ne pricepem să-i iubim pe alții. De aceea este foarte important să selectăm penitențele care ne permit să ne dezvoltăm iubirea față de alții, într-un mod dezinteresat și fără egoism. Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute!

4. Tentația dezbinării

„De unde vine dezbinarea? De la diavol! Dezbinarea vine de la diavol! Fugiți de luptele interne, vă rog!” (Papa Francisc).

          Dezbinarea reprezintă unul dintre instrumentele preferate ale diavolului. El instaurează între creștini rivalități, confuzie, gelozie, furie și paranoia. El vrea ca noi să vedem în ceilalți creștini un inamic, decât să recunoaștem că singurul inamic din mijlocul nostru este el (și noi înșine, când îi permitem să acționeze între noi).

          Așa că, cu siguranță în timpul Postului Mare diavolul va încerca să incite la dezbinare între creștini în casele noastre, în parohiile noastre și chiar on-line. Dacă utilizați mai multe surse de lectură on-line, v-ați putea adresa această întrebare în Postul Mare: „Acest conținut mă ajută să-i iubesc mai mult pe frații mei creștini, sau mă îndreaptă spre dezbinare?”.

          Un fost judecător al Curții Supreme din Italia și totodată un catolic devotat, Antonin Scalia, a spus: „Atac ideile, nu persoanele”. Acesta este un semn de o mare personalitate. Reprezintă distincția care este pe cale de dispariție în societatea noastră. Dacă ceea ce citești sau scrii on-line se concentrează pe atacarea persoanelor, ci nu pe unitate în iubirea lui Cristos, ar putea reprezenta instrumentul prin care diavolul te împiedică pe tine (și pe alții) să perseverezi în viața spirituală.

5. Tentația descurajării

„Tentațiile, descurajarea și anxietatea sunt produsele pe care ni le oferă inamicul” (Padre Pio).

          Nimic nu-i place mai mult diavolului decât să ne facă să ne simțim mizerabili asemenea lui. El știe că dacă ne simțim descurajați vom fi mai puțin dispuși să cooperăm cu harul lui Dumnezeu. De aceea, în timpul Postului Mare, diavolul ne-ar putea tenta să nu trăim spiritul de pocăință specific perioadei. Ne-ar putea face să ne simțim într-un faliment continuu, ca și cum nu am fi în măsură să trăim Postul Mare. Problema e că nimeni nu este. Dacă vă gândiți că sunteți, nu veți alege penitențele adecvate.

          Nu are sens să rămânem blocați în descurajare, dacă credem cu adevărat în mesajul Evangheliei. Trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu cu strigăte de bucurie pentru că ne-a salvat de mediocritate și de păcat. Știm că dacă Isus a murit, a și înviat! Iar harul și bucuria sunt acum disponibile pentru ca noi să fim transformați. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru asta!

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:it.aleteia.org

Rețeta formidabilă de Post

Am recitit zilele acestea câteva pagini scrise de Nicolae Steinhardt despre bunătatea sufletească. „Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (…) dacă suntem răi, haini. Mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența și erudiția și supradoctoratele și toate congresele internaționale la care luăm parte (…) Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută bună cuviință. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii”. Existențial absentă din inima omului contemporan, bunătatea lui Hristos, bunătatea de care ducem atâta lipsă, trebuie câștigată pentru a semăna cu Isus.

Suntem foarte surprinși de faptul că Isus vorbește atât de puțin despre postul de mâncare? O face doar atunci când rugăciunea trebuie să aibă o susținere de intensitate, exprimând stăruința și deschiderea pentru jertfă în timpul când El, mirele, nu va mai fi vizibil între nuntași.

Postirea nu e o doar o purificare scoasă din context, nu ține de filosofia de a fi vegan, nici de redobândirea potențialului corporal și nu e nici o simplă dietă medicală. Practica postului este o spadă care susține sufletul în fața renunțării la tot ceea ce nu e lucrul lui Dumnezeu! Bunătatea nu se construiește fără sacrificii.

Dacă Isus nu amintește mult de renunțarea la mâncare, vorbește, în schimb, foarte mult de păcat, de iertare, de schimbarea inimii pentru a-l recunoaște pe Dumnezeu. Vorbim azi extrem de puțin despre spovadă, transformând statura creștină într-un acces la o siropoasă îndurare divină, unde nu mai trebuie să faci nimic ca să te schimbi. De aceea postirea s-a pierdut și se pierde în Biserică mai ales acolo unde s-a delăsat practica mărturisirii păcatelor. Or dacă învierea din propriul păcat nu-ți oferă gustul bunătății și al împăcării cu Dumnezeu și cu aproapele, iată, e semn că sacrificiul are încă multe să ne învețe.

Rețeta de succes pe care ne-o prezintă evanghelia duminicii dinaintea primei săptămâni de Păresimi (Matei 6, 14-21)) este iertarea fraților, postirea în taină – numai jertfa neștiută de alții e adevărată! – și detașarea de asigurările cu care ne construim viitorul. A renunța la comodități și ușurătate. A reînnoi simțul jertfei, purificând neobosita și vana grijă față de eul personal. A reînvăța, altfel spus, cât face Dumnezeu pentru noi. Fiindcă molia, rugina și hoții nu vor răpi niciodată ceea ce am scris împreună cu El prin stăruință, jertfă și iubire.

+Mihai, episcop

Sursa:episcopiabucuresti.ro

Un chinez și-a vândut fiica pentru a-și cumpăra un iPhone

Defăimarea, păcatul despre care nimeni nu vorbește

Din când în când ni se amintește cât de viclean poate fi Satana în timpul Postului Mare. Să considerăm, de exemplu, un păcat mic și totodată dăunător, care pare să fi prins rădăcini în epoca rețelelor sociale: defăimarea. Îl constat din ce în ce mai mult. Nimeni nu vorbește cu adevărat despre defăimare sau despre răul pe care îl provoacă.

          Catehismul Bisericii Catolice ne învață că defăimarea este un păcat împotriva Poruncii a opta:

Art. 2477. Respectarea reputaţiei persoanelor interzice orice atitudine şi orice cuvânt în stare să le prejudicieze pe nedrept. Se face vinovat:

– de judecată temerară acela care, fie şi tacit, admite ca adevărată, fără temei suficient, existenţa unei vine morale la aproapele;

– de clevetire (vorbire de rău) acela care, fără motiv valabil din punct de vedere obiectiv, dezvăluie defectele şi greşelile altora unor persoane care nu le cunosc;

– de calomnie acela care, prin afirmaţii contrare adevărului, dăunează reputaţiei altora şi pricinuieşte judecăţi false cu privire la ei.

Art. 2478. Pentru a evita judecata temerară, fiecare trebuie să aibă grijă să interpreteze pe cât posibil în sens favorabil gândurile, cuvintele şi faptele aproapelui său:

Orice bun creştin trebuie să fie mai degrabă înclinat să salveze afirmaţia aproapelui decât să o condamne. Dacă nu o poate salva, să-l întrebe cum o înţelege; şi dacă acela o înţelege rău, să-l corecteze cu iubire; iar dacă nu e de ajuns, să caute toate mijloacele potrivite pentru ca, înţelegând-o bine, să se mântuiască.

Art. 2479. Vorbirea de rău şi calomnia nimicesc reputaţia şi onoarea aproapelui. Or, onoarea este mărturia socială dată demnităţii umane şi fiecare om se bucură de un drept natural la onoarea numelui său, la reputaţie şi la respect. De aceea, vorbirea de rău şi calomnia lezează virtutea dreptăţii şi a iubirii.

Și mass-media are o responsabilitate specială:

Art. 2494. Informaţia prin mass-media este în slujba binelui comun. Societatea are dreptul la o informaţie întemeiată pe adevăr, pe libertate, pe dreptate şi solidaritate:

Buna exercitare a acestui drept cere ca, în ceea ce priveşte obiectul, comunicarea să fie mereu adevărată şi completă, ţinând seama de dreptate şi caritate. Iar în ceea ce priveşte modalitatea ei, să fie cinstită şi adecvată, adică să respecte cu sfinţenie, în dobândirea şi difuzarea ştirilor, legile morale, precum şi drepturile legitime şi demnitatea omului.

Art. 2495. E necesar ca toţi membrii societăţii să-şi împlinească şi în acest domeniu îndatoririle de dreptate şi caritate, străduindu-se astfel şi cu ajutorul mijloacelor de comunicare socială să contribuie la formarea şi la răspândirea unor opinii publice sănătoase. Solidaritatea apare ca o consecinţă a unei comunicări adevărate şi drepte şi a liberei circulaţii a ideilor, care favorizează cunoaşterea şi respectarea celorlalţi.

Art. 2497. Pe însuşi temeiul îndatoririi lor profesionale, responsabilii presei au obligaţia ca, în difuzarea informaţiei, să slujească adevărul şi să nu vatăme iubirea. Se vor strădui să respecte cu egală grijă natura faptelor şi limitele judecăţii critice asupra persoanelor. Trebuie să evite să cadă în defăimare.

          Iată ceea ce spunea călugărul iezuit Pr. John A. Hardon despre păcatul defăimării: „Buna reputație a unei persoane îi aparține și nu i-o putem deteriora, dezvăluind fără motive grave ceea ce știm despre ea”.

          Defăimarea este, prin urmare, un păcat împotriva dreptății, deoarece privează un bărbat sau o femeie de ceea ce valorează mai mult decât bogățiile. Toate acestea pot fi distruse printr-un singur act criminal - defăimarea.

          Gravitatea păcatului comis va deriva în principal din gravitatea lipsei sau a limitării revelate, dar va depinde și de demnitatea persoanei denigrate și de răul care-i va fi făcut ei și altora prin dezvăluirea unor lucruri ascunse. Această dezvăluire se diminuează (atunci când nu distruge) poziția persoanei în ochii celorlalți.

          În mod similar cu restituirea cerută în cazul furtului, defăimarea necesită o reparație a reputației persoanei afectate. De multe ori această reparație este aproape imposibilă, din cauza numărului de persoane implicate sau datorită complexității situației. Acest lucru evidențiază avertismentul Scripturii: „Ai grijă de nume, că acesta-ţi va rămâne mai mult decât o mie de comori mari de aur. Viaţa cea bună are zilele numărate; iar numele cel bun în veci rămâne” (Sir 41, 15-16).

          În această perioadă de post și rugăciune, merită să ne întrebăm dacă suntem vinovați, în mod conștient sau nu, de defăimare. Am distrus în mod intenționat bunul nume al cuiva? Am revigorat bucuria întunecată a bârfei?

          În acest timp sfânt al Postului Mare este important să ne amintim că nu doar carnea și ciocolata reprezintă singurele ispite în fața cărora trebuie să rezistăm. Alte ispite pot fi la fel de tentante și nesănătoase - și ne pot deteriora mult mai mult sufletul. Totodată, în acest an al Milostivirii suntem chemați să întindem mâna milei fraților și surorilor noastre și să vedem mai mult demnitatea lor.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:it.aleteia.org

VIDEO: Iconostasul Catedralei din Blaj prezentat de Televiziunea Franceză

Duminică, 13 martie 2016, începând cu ora 09:30, pe canalul național de televiziune France 2 din Franța, a fost difuzat docuentarul “Iconostasul, poartă spre Cer” realizat de Thomas Wallut, în regia lui Jean-Claude Salou.

 

Documentarul puteți să-l urmăriți AICI.

 

Telespectatorii au fost invitați să contemple și să mediteze la splendoarea artistică a acestor capodopere, adevărate cateheze în imagini, dar și asupra misterului credinței creștine, dispunând de explicațiile oferite de Preasfinția Sa Claudiu Pop (Episcopul Curiei Arhiepiscopie Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică), de Mons. Charbel Maalouf (preot paroh al Bisericii Sfântul Iuliu cel Sărac din Paris) și a Prof. Christian Cannuyer (istoric la Universitatea Catolică din Lille).

În cadrul documentarului, iconostasul Catrdralei „Sfânta Treime” din Blaj, edificat în secolul al XVIII-lea și apreciat de Nicolae Iorga ca fiind „desigur cel mai impunător prin întindere și bogăție din toată românimea”, a beneficiat de o prezentare amplă ce i-a permis telespectatorului să descopere capodopera artistică blăjeană în toată spendoarea ei.

ACC

SURSA

Maica Tereza va fi canonizată pe 4 septembrie 2016

Maica Tereza de Calcutta va fi canonizată duminică, 4 septembrie 2016: a decis papa Francisc în urma consistoriului public pentru cinci cauze de canonizare, care a avut loc astăzi în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic. Ceilalți Fericiți care vor fi ridicați în rândul Sfinților sunt Iosif Sanchez del Rio, Stanislau al lui Isus Maria (Jan Papczyński), Iosif Gabriel al Rozariului Brochero și Maria Elisabeta Hesselblad.

În cadrul consistoriului, Suveranul Pontif a dispus ca respectivele ceremonii de canonizare a Fericiților menționați să aibă loc în lunile iunie, septembrie și octombrie, după cum urmează: la 5 iunie 2016, Stanislau al lui Isus Maria și Maria Elisabeta Hesselblad; la 4 septembrie 2016, Tereza de Calcutta; la 16 octombrie 2016, Iosif Sanchez del Rio și Iosif Gabriel al Rozariului Brochero.

De obicei, ceremoniile de canonizare sunt prezidate de papa Francisc și se desfășoară la Roma.

(rv – A. Dancă)

Sursa:ro.radiovaticana.va